Modalitati tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat

MODALITATI TEHNICO-TACTICE DE DEPISTARE A COMPORTAMENTULUI SIMULAT

1. Consideratii introductive

Abordarea regulilor tactice de ascultare a invi­nuitului sau a inculpatului nu poate fi lipsita de cateva referiri la unele dintre metodele tehnico-stiintifice cu care se incearca, in prezent, sa se stabileasca since­ritatea sau nesinceritatea unei persoane, in calitatea sa de subiect principal al unui raport juridic procesual penal.

Problematica tehnicii experimentale de detectare a comportamentului simulat, a eventualei minciuni, a fost tratata si in cateva dintre lucrarile romanesti de psihologie, inclusiv de psihologie judiciara[1], precum si in unele de tactica criminalistica².

Progre­sele realizate de stiintele exacte, incepand in secolul XIX, au influentat intr-un sens pozitiv si sistemul judiciar, care a inceput sa se bazeze tot mai mult in stabilirea adevarului pe tehnici si metode fundamentate stiintific, un rol deosebit in acest sens avandu-l Criminalistica.

Printre cei care au contribuit la initierea unui sistem stiintific probator in proce­sul penal, s-a aflat cunoscutul criminolog Cesare Lombroso, despre care un alt mare jurist italian, Enrico Ferri, amintea, in ,,Sociologia criminala”, ca a reusit sa detecteze starile emotionale pe baza variatiilor de puls si de tensiune.

Dupa 1900, cercetarile intreprinse in directia detectarii simularii, a minciunii, au fost tot mai numeroase, specialistii plecand de la faptul ca starile de tensiune psihica, aparute in momentele de nesinceritate, cum sunt si cele specifice invinui­tului sau inculpatului care cauta sa ascunda adevarul, determina o serie de modificari fiziologice.

Le Clere a incercat sa stabileasca unele reguli dupa care se pot detecta minciuna, vinovatia sau inocenta:

Raspunsul vinovatului este mai lent si ezitant, cel al inocentului este spontan, detaliat si deseori indignat.

Vinovatul suporta mai greu privirea, spre deosebire de inocent, care, insa, roseste mai usor.

Inocentul face apel la corectitudinea sa si cauta sa demonstreze ca nu ar avea nici un interes pentru faptele care i se imputa.

Inocentul da mai greu explicatii privind modul in care si-a petrecut timpul, spre deose­bire de vinovat care ofera imediat un excelent alibi.

Inocentul este consecvent in declaratiile pe care le face.

2. Indicatori fiziologici de depistare a emotiei

modificarea activitatii cardiovasculare (puls si tensiune arteriala);

respiratie regulata si mai grea;

reactia electrodermica (R.E.D.);

modificarea caracteristicilor normale ale vocii;

modificarea caracteristicilor scrierii (viteza de executie si presiune).

3. Mijloace tehnice de detectare a simularii

a) Poligraful, care inregistreaza sub forma grafica: tensiunea arteriala si pulsul; deregla­rile respiratiei; rezistenta electrodermica (R.E.D.); presiunea musculara executata de mainile si picioarele celui ascultat.

b) Detectorul de stres emotional in voce (P.S.E.), care valorifica microtremurul vocii, determinat de starile neurovegetative specifice emotiei.

c) Detectorul de stres emotional in scris.

3.1. Organizarea si desfasurarea testarii la poligraf

a) Pregatirea testarii

Incapere izolata fonic, sobru mobilata si tapetata, fara ornamente, tablouri etc., care ar putea distrage atentia persoanei testate. incaperea trebuie sa aiba o ventilatie adecvata si o temperatura constanta.

Cunoasterea personalitatii celui ascultat.

Supunerea acestuia la un examen medical.

Persoana ce urmeaza a fi examinata nu trebuie sa fie ascultata anterior in calitate de in­vinuit.

Consimtamant scris.

b) Dialogul pre test

Celui testat i se dau explicatii privind principiile de functionare a aparatului si drepturi­le pe care le are in legatura cu acest procedeu.

Instructaj privind modul de comportare pe timpul examinarii

Explicatii cu privire la raspunsurile date.

Instalarea persoanei la poligraf.

c) Testarea propriu-zisa

intrebari scurte, clare si precise, la care se raspunde cu „da' sau „nu'

intrebari neutre (pentru linistirea subiectului), intrebari de control, pentru stabilirea raspunsurilor afirmative si negative, necesare compararii cu raspunsurile la intrebarile critice; intrebari cu continut afectogen (referitoare direct la fapta).

d) Interpretarea diagramei pe baza compararii raspunsurilor sincere cu raspunsuri­le la intrebarile neutre, ca si a celor nesincere cu caracter de control, cu raspunsurile la intre­barile cu incarcatura afectogena.

3.2.  Inregistrari poligrafice

Inregistrarile poligrafice sunt relativ imperfecte, manifestandu-se uneori neincrederea pentru posibilitatea producerii unor erori datorate factorilor frenatori[2] mentio­nati de reputatii experti John E. Reid si Fred E. Inbau:

a)  tulburarea excesiva a subiectului, provocata de frica de a fi invinuit pe nedrept;

b) tulburari de ordin fiziologic: afectiuni cardiovasculare, insuficiente respiratorii, stari apropiate de soc;

c)   tulburari de ordin psihic: debilitate mintala, nevroze, psihonevroze, psihopatii;

d)   instabilitate emotiva.

Din punct de vedere legal, testarea cu ajutorul tehnicilor poligraf nu face parte dintre mijloacele de proba enumerate in dispozitiile art. 64 C. pr. pen. si nici nu trebuie sa faca. Atat vinovatia, cat si nevinovatia unei persoane trebuie demonstrate prin probe stiintifice, indubitabile. A exagera rolul tehnicii poligraf constituie o greseala care poate avea repercusiuni grave asupra respectarii drepturilor procesuale ale persoanei, dar si a-l ignora inseamna o greseala la fel de mare, care poate prejudicia bunul mers al anchetei in labirintul spre adevar.

Unii specialisti au inclus acest mod de investigare a sinceritatii, in mod nejustificat, in categoria constatarilor tehnico-stiintifice (art. 112 si 113 C. pr. pen.).

Intr-adevar, constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialelor si datelor puse la dispozitie de organul judiciar (art. 113 C. pr. pen.), pe cand testele sinceritatii se efectueaza asupra persoanelor.

Pe de alta parte, interpretarea ca detectarea tensiunii psihice nu este strict interzisa de lege poate conduce la incalcarea prezumtiei de nevinovatie (art. 66 C. pr. pen.).

Rezultatele obtinute prin tehnica poligraf o recomanda ca metoda de investigare extrajudi­ciara care, prin caracterul sau introspectiv, asigura marturisirii o reala forta probatorie.

BIBLIOGRAFIE

1.     Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactica, Editura Gama, Iasi, 1997

2.     C. Aioanitoaie, Tudorel Butoi, Tratat de tactica criminalistica, Ministerul de Interne, Academia de Politie, 1992

3.     Emilian Stancu, Tratat de Criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004

4. Ion Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998
5. Ion Neagu, Tratat  de drept procesual penal , Editura Global Lex, Bucuresti, 2002

6.     Lazar Carjan, Mihai Chiper, Criminalistica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2009

7.     Lazar Carjan, Compendiu de criminalistica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004

8.     Lazar Carjan, Curs de criminalistica, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2003

9. Nicolae Mitrofan, V.Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara , Editura Sansa, Bucuresti, 2000.

10.  Vintila Dongoroz si colab., Explicatii teoretice al Codului de procedura penala roman, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1975

11.  Tiberiu Bogdan, I. Santea, R.Dragan-Cornianu, Comportamentul uman in procesul judiciar, Editura Carpati, Craiova, 1992

12. Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1978;