MODURILE DE DOBANDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE
Notiunea si clasificarea
Prin modurile generale de dobandire a proprietatii si a altor
drepturi reale se inteleg acele mijloace juridice - acte si fapte juridice -
prin care se dobandesc aceste drepturi.
Codul civil reglementeaza in Cartea a III-a, intitulata "Diferite
moduri prin care se dobandeste proprietatea", in art. 644, mijloacele
juridice prin care se dobandeste proprietatea si alte drepturi reale.158
Potrivit art. 645 Cod civil, proprietatea se poate dobandi si prin
accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin
ocupatiune.
In doctrina, enumerarea modurilor de dobandire a dreptului de
proprietate si a altor drepturi reale in Codul civil a fost criticata,
deoarece este incompleta si inexacta.159Este incompleta, deoarece nu
mentioneaza si alte moduri cum ar fi:
- hotararea judecatoreasca constitutiva de drepturi;
- posesia de buna-credinta a bunurilor mobile;
- dobandirea fructelor de catre posesorul de buna - credinta.
Referitor la inexactitatea reglementarii cuprinse in Codul civil, s-a
argumentat in sensul ca nu se face distinctie intre succesiunea legala si
succesiunea testamentara, in conditiile in care din modul de redactare ar
trebui sa se inteleaga succesiunea legala, aceasta fiind urmata in
prezentare de legate.160
158 Conform art. 644 Cod civil, "dreptul de proprietate se dobandeste si
se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune".
159 Corneliu Birsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 187
160 Veronica Stoica, Nicolae Puscas, Petrica Trusca, op. cit., p. 241
In doctrina161 s-a apreciat ca modurile generale de dobandire a
dreptului de proprietate sunt urmatoarele:
- contractul sau conventia translativa sau constitutiva de drepturi
reale;
- succesiunea legala;
- succesiunea testamentara;
- uzucapiunea sau prescriptia achizitiva;
- accesiunea;
- posesia de buna - credinta a bunurilor mobile;
- dobandirea fructelor de catre posesorul de buna - credinta a
bunului frugifer;
- traditiunea;
- ocupatiunea.
Modurile de dobandire a drepturilor reale pot fi clasificate in
functie de mai multe criterii162:
dupa intinderea dobandirii:
- moduri de dobandire universala sau cu titlu universal;
- moduri de dobandire cu titlu particular.
dupa caracterul dobandirii:
- moduri de dobandire cu titlu oneros;
- moduri de dobandire cu titlu gratuit.
dupa momentul la care se produce momentul dobandirii:
- moduri de dobandire inter vivos
- moduri de dobandire pentru cauza de moarte - mortis causa
dupa situatia juridica a bunului in momentul dobandirii:
- moduri de dobandire originare;
- moduri de dobandire derivate.
Legea ca mod de dobandire a drepturilor reale
In conceptia Codului civil163, domeniul de aplicare al legii in
aceasta materie cuprinde:
161 Liviu Pop, op. cit., p. 210
162 Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 208-209, Corneliu Birsan, Maria
Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 178; Liviu Pop, op. cit., p. 211-213
1. dobandirea fructelor prin posesia de buna-credinta (art. 485
Codul civil );
2. dobandirea coproprietatii zidului comun, care in fond este o
vanzare silita (art. 597 si 598 Codul civil );
3. dobandirea mobilelor prin posesia de buna-credinta.
Hotararea judecatoreasca, mod de dobandire
a drepturilor reale
Hotararea judecatoreasca constituie un mod de dobandire a
dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale numai atunci cand ea
are un caracter constitutiv de drepturi. Prezinta acest caracter hotararea
judecatoreasca prin care se dispune exproprierea unui imobil proprietate
privata pentru utilitate publica sau hotararea judecatoreasca pronuntata
intr-o cauza care are ca obiect suplinirea consimtamantului uneia din
parti la incheierea unui act translativ de proprietate, conform art. 1073 si
1077 Cod civil.
In acest sens sunt si dispozitiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii
nr. 247/2005, referitor la circulatia juridica a terenurilor, care prevede ca
in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la un
teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa incheie
contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta
competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract.
Traditiunea (predarea materiala)
Prin traditiune se intelege predarea materiala a unui bun.
In prezent traditiunea opereaza transferul proprietatii in cazul asa
numitelor daruri manuale164, adica al unor donatii curente, de mica
importanta, care se executa imediat, prin predarea lucrului donat, fara a
fi necesara o forma speciala.
Darul manual reprezinta o categorie speciala de donatie pentru
validitatea careia se cer doua elemente:
163 Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 210; Paul Mircea Cosmovici, op. cit.
p. 88; Cristian Jora, Florin Ciutacu, op. cit., p. 263
164 Francisc Deak, Tratat de Drept Civil. Contracte speciale, Editura
Actami, Bucuresti, 1999, p. 159-162
- acordul de vointa pentru a transfera si dobandi un drept cu titlu
gratuit;
- traditiunea, predarea efectiva si reala a bunului daruit.
Validitatea darurilor manuale este consacrata in art. 644 Cod civil
care, la modurile de dobandire a proprietatii ( prin exceptie de la
art. 971 Cod civil), prevede si traditiunea.
Ocupatiunea
Ocuparea, denumita de Codul civil "ocupatiune", ca mod de
dobandire a drepturilor reale, consta in luarea in posesie a unui bun
care nu apartine nimanui, deci a unui bun fara stapan
Ocupatiunea are o arie restransa de aplicare, deoarece potrivit
art. 477 Cod civil, toate averile ramase fara stapan sunt ale domeniului
public, iar conform art. 646 Cod civil, bunurile fara stapan sunt ale
statului.
In prezent, se admite ca in aceasta categorie ar intra: apa de baut
sau pentru trebuintele casnice, atunci cand aceasta este luata de la un
izvor natural, precum si
vanatul sau pestele cand sunt dobandite legal166.
Accesiunea
Definitia si clasificarea
Accesiunea reprezinta un mod originar de dobandire a dreptului
de proprietate si consta in incorporarea materiala a unui lucru mai
putin important intr-un lucru mai important.
Titularul dreptului asupra lucrului mai important devine si
titularul bunului mai putin important.
165 Paul Mircea Cosmivici, op. cit., p. 146-147; Cristian Jora, Florin
Ciutacu, op. cit., p. 264
166 Legea nr. 103/1996 cu privire la fondul cinegetic si protectia
vanatului, republicata in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr.328/17.05.2002;
Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura, republicata
in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 627/02.09.2003
167 Constantin Statescu, Corneliu Birsan, op. cit., p. 283
In functie de natura bunului principal la care se refera, accesiunea
poate fi:
imobiliara, care poate fi naturala si artificiala
mobiliara.
Accesiunea imobiliara naturala
Accesiunea imobiliara naturala consta in unirea a doua bunuri
care apartin unor proprietari diferiti, fara interventia omului, dintre
care cel putin bunul principal este un bun imobil.
Codul civil reglementeaza urmatoarele cazuri de accesiune
imobiliara naturala:
- aluviunile;
- avulsiunea;
- insulele si prundisurile;
- accesiunea animalelor.
Aluviunile sunt reglementate de art. 495 Cod civil care prevede ca
acestea sunt cresterile de pamant care se aduna succesiv, pe nesimtite, la
malurile fluviilor si raurilor. Aluviunile sunt in folosul proprietarului
riveran, cu obligatia acestuia de a lasa, pe pamantul sau "drumul
trebuitor pentru conducerea vaselor".
Avulsiunea consta, conform art. 498 Cod civil, in adaugarea la
pamantul unui proprietar a unei parti de pamant rupta din pamantul altui
proprietar si care poate fi recunoscuta. Aceasta parte de pamant va
deveni proprietatea celui la pamantul caruia s-a alipit, daca fostul
proprietar nu o revendica in termen de un an. Daca bucata de pamant
apartine domeniului public, revendicarea este imprescriptibila.
Insulele si prundisurile care se formeaza in raurile navigabile si
neplutitoare sunt ale proprietarului tarmului pe care ele s-au format,
conform prevederilor art. 500 Cod civil.
Daca insula formata " trece peste jumatatea raului, fiecare
proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra acelei parti din insula
care se intinde spre el, pornind de la jumatatea raului.
Accesiunea animalelor este reglementata in art. 503 Cod civil168,
iar in prezent acest tip de accesiune se aplica numai pentru porumbei
sau albine.
In aceasta materie urmeaza a fi avute in vedere dispozitiile
cuprinse in Legea nr. 103/1996 cu privire la fondul cinegetic si protectia
vanatului, republicata, modificata si completata prin Ordonanta
Guvernului nr. 193/2005.
Accesiunea imobiliara artificiala
Accesiunea imobiliara artificiala presupune edificarea unei
constructii de o persoana pe un teren proprietatea altei persoane.
Conform regulii superficies solo cedit, proprietarul terenului
devine si proprietarul constructiei, in raport de dispozitiile art. 492 Cod
civil care prevede ca orice constructie, plantatie sau lucru facut
In Codul civil sunt reglementate doua cazuri de accesiune artificiala:
1. Constructia sau plantatia facuta de proprietar, pe terenul sau,
insa cu materialele altcuiva;
2. Constructia sau plantatia facuta de o persoana, cu materialele
sale, insa pe terenul altcuiva.
Codul civil porneste de la ideea ca lucrul principal este terenul, iar
prin accesiune, proprietarul terenului devine si proprietar al constructiei
sau al plantatiei.
9.6.3.1. Accesiunea lucrarilor facute de proprietar pe terenul sau cu
materialele altei persoane
Accesiunea constructiilor si plantatiilor facute de un proprietar pe
terenul sau cu materialele altuia este reglementata de art.493 din Codul
civil169 care prevede ca proprietarul terenului care a construit sau
168 Conform art. 503 Cod civil, "orice animale sau zburatoare salbatice
trec in cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp raman la noi, afara numai
daca asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii".
169 Potrivit art. 493 Cod civil " Proprietarul pamantului care a facut
constructii, plantatii si lucrari, cu materiile straine, este dator sa plateasca
valoarea materialelor. El mai poate fi osandit dupa imprejurari, pentru
asemenea urmare si la plata de daune - interese. Dar proprietarul materialelor
nare dreptul de a le ridica."
plantat folosind materialele altei persoane, este obligat sa plateasca
valoarea materialelor folosite si daca este cazul si daune-interese.
La randul sau, proprietarul materialelor nu are dreptul de a ridica
materialele folosite la efectuarea lucrarilor, chiar daca era proprietarul
acestora.
Aceasta inseamna ca proprietarul terenului devine prin accesiune
si proprietar al constructiei sau plantatiei pe care le-a ridicat cu acele
materiale straine, iar proprietarul materialelor nu are dreptul sa le
revendice sau sa le ridice.
In aceasta situatie, in concretizarea principiului conform caruia
nimeni nu se poate imbogati fara justa cauza, proprietarul terenului va fi
obligat la plata contravalorii materialelor, la valoarea reala a acestora de
la data platii si nu de la data cand ele au fost incorporate.
Proprietarul constructiei sau plantatiei cu materialele altei
persoane va putea fi obligat la plata unor daune - interese, in conditiile
raspunderii civile delictuale.
Proprietarul terenului dobandeste proprietatea constructiilor sau
plantatiilor facute cu materialele altuia indiferent daca este de buna sau
rea-credinta, dupa cum stia sau nu ca materialele apartin altei
persoane.170
9.6.3.2. Accesiunea lucrarilor facute de o persoana cu materialele
proprii pe terenul altei persoane
Sediul materiei il reprezinta dispozitiile art.494 Cod civil, potrivit
carora: "Daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de a
treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de
a le tine pentru dansul sau de a indatora pe acea persoana sa le
ridice."
Dispozitiile art. .494 Cod civil nu se aplica in urmatoarele
ipoteze:
- cand lucrarile efectuate de terta persoana reprezinta reparatii sau
imbunatatiri aduse imobilului deja existent;
- in situatia in care o persoana, construind pe terenul sau, extinde
limitele constructiei sale si pe o parte din terenul vecinului;
170 Ioan Adam, op. cit., p. 606
- in cazul constructiilor provizorii, care pot fi ridicate;
- daca lucrarile, plantatiile sau constructia au fost executate in
temeiul unei conventii incheiate intre proprietarul terenului si
constructor171;
- in cazul cand un coproprietar construieste pe terenul proprietate
comuna.
Preluand principiul aparut in dreptul roman, superficies solo
cedit, Codul civil a reglementat in art. 494 situatia constructiilor,
plantatiilor sau altor lucrari realizate pe terenul altuia, stabilind ca
proprietarul terenului devine, prin accesiune, proprietarul lor, avand
obligatia unei anumite dezdaunari fata de constructor, intemeiata pe
imbogatirea fara justa cauza. Tratamentul juridic al constructorului este
insa diferit, dupa cum el a fost de buna-credinta ori de rea-credinta.172
Situatia constructorului de rea - credinta pe terenul altuia
Constructorul de rea - credinta este persoana care face o plantatie
sau ridica o constructie pe un teren despre care a stiut ca nu este
proprietatea sa.
Este constructor de rea-credinta:
- persoana care foloseste terenul fara nici un titlu;
- persoana care foloseste terenul in temeiul unui titlu lovit de
vicii, pe care le cunoaste;
- persoana care construieste pe un teren aflat in litigiu, asupra
caruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotarare
judecatoreasca nedefinitiva;
- detentorul precar al terenului pe care edifica o constructie;
- arendasul care a efectuat lucrari, constructii sau alte lucrari pe
pamantul luat in arenda.
Reaua - credinta a constructorului nu se deduce numai din lipsa
titlului de proprietate asupra terenului, ea putand fi stabilita si in functie
171 Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, decizia nr. 892/1.04.1994,
Adriana Pena, Accesiunea imobiliara si uzucapiunea, Culegere de practica
judiciara, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 32-33
172 Coordonator Ion Dogaru, Drept civil. Idei producatoare de efecte
juridice, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 61
de conditiile in care s-a construit, apreciindu-se in raport cu atitudinea
proprietarului fondului pe timpul executarii constructiei.
In baza art. 494 Cod civil, proprietarul terenului are urmatoarele
solutii:
1) in temeiul accesiunii, sa pastreze lucrarile, devenind
proprietarul acestora, cu obligatia de a plati constructorului valoarea
materialelor si pretul muncii prestate, fara a se lua in calcul sporirea
valorii fondului, ocazionata de executarea lucrarilor173;
2) sa-l oblige pe constructor sa-si desfiinteze sau sa-si ridice
constructiile, plantatiile sau lucrarile executate, pe cheltuiala sa,
eventual cu obligatia de a plati daune - interese pentru prejudiciile
suferite de proprietarul terenului.
In practica judiciara s-a stabilit ca " cel care construieste, fara a
avea autorizatia administrativa necesara, pentru terenul pentru care
reclamantului i s-a stabilit dreptul de proprietate printr-o hotarare
judecatoreasca, pusa in executare prin executorul judecatoresc, si in
conditiile in care reclamantul s-a opus la edificarea constructiei, este de
rea - credinta si nu poate pretinde ca proprietarul terenului sa fie obligat
sa-si insuseasca constructia."174
Proprietarul terenului este indreptatit sa pretinda desfiintarea
lucrarilor realizate pe ternul sau de un constructor de rea - credinta, in
conditiile art. 494 alin. 1 si 3 Cod civil.
Omisiunea autoritatii administratiei publice locale de a elibera,
anterior procesului sau in timpul acestuia, autorizatia de demolare
impusa prin art. 9 din Legea nr. 50/1991, republicata, nu poate
impiedica accesul la justitie al proprietarului terenului, insa punerea in
executare a hotararii prin care s-a dispus demolarea nu se va putea face
decat dupa obtinerea autorizatiei.175
173 Corneliu Birsan, Regimul juridic al constructiilor edificate pe terenul
altei persoane, in " Revista Romana de Drept" nr. 5/1985, p. 34
174 Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, decizia nr. 66/27.01.1997, Marin
Voicu, Mihaela Popoaca, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Tratat de
jurisprudenta 1991 -2002, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 278 - 279
175 Decizia nr. 1245 R/8.11.2004, pronuntata de Curtea de Apel Cluj -
Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, publicata
in Consiliul Superior al Magistraturii, Jurisprudenta nationala 2004 - 2005
Obligatia constructorului este o obligatie de a face, iar instanta de
judecata il poate autoriza pe proprietarul terenului sa demoleze
constructiile, pe cheltuiala constructorului, actiunea fiind intemeiata pe
dispozitiile art. 1077 Cod civil.
Pentru recuperarea valorii materialelor si a pretului muncii
efectuate cu lucrarile, constructorul are un drept de creanta impotriva
proprietarului.
Actiunea pentru valorificarea acestui drept se prescrie in termen
de 3 ani, termen care incepe sa curga de la data la care proprietarul
terenului ridica pretentiile cu privire la lucrari176.
Situatia constructorului de buna - credinta pe terenul altuia
Prin constructor de buna-credinta se intelege acea persoana care
ridica o constructie, face o plantatie sau alta lucrare pe un teren, avand
convingerea ferma, dar eronata ca acel teren se afla in proprietatea sa.177
Constructorul este considerat de buna-credinta daca a executat
constructia crezand ca este proprietarul terenului, credinta intemeiata pe
un titlu ale carui vicii nu le cunostea.178
Aprecierea bunei-credinte se face in raport de momentul edificarii
constructiei, iar reaua-credinta intervenita ulterior nu produce nici o
schimbare de regim juridic in ce priveste drepturile constructorului si
cele ale proprietarului terenului.179
Constructorul va deveni de rea - credinta in momentul in care ia
cunostinta de viciile titlului sau.
In situatia cand constructorul este de buna credinta, proprietarul
terenului devine si proprietar al constructiilor, plantatiilor sau lucrarilor
facute pe terenul sau, fara a fi indreptatit sa ceara desfiintarea sau
ridicarea acestora si ca o protectie a bunei - credinte, proprietarul
Practica judiciara a curtilor de apel si a tribunalelor, Editura Brilliance,
Colectia Lex Expert, Piatra Neamt, 2006, p. 31
176 Eugeniu Safta - Romano, op. cit., p. 329
177 Liviu Pop, op. cit., p. 220
178 Corneliu Birsan, op. cit., p. 316; Cristian Jora, Florin Ciutacu, op. cit.
p. 278
179 Eugen Chelaru, op. cit., p. 198
terenului, devenit si proprietarul lucrarii, va trebui sa-l dezdauneze pe
constructor.180
Potrivit art. 494 alin. 3 Cod civil, daca plantatiile, cladirile si
operele au fost facute de catre o a treia persoana cu buna - credinta,
proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea sus - ziselor plantatii,
cladiri si lucrari, dar va avea dreptul sau de a inapoia valoarea
materialelor si pretul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu
aceea a cresterii fondului.
Referitor la intinderea despagubirilor, proprietarul va putea opta
pentru una din urmatoarele solutii:
sa achite contravaloarea materialelor si pretul muncii;
sa plateasca o suma de bani egala cu cresterea valorii fondului.
In cazul constructorului de buna - credinta, dispozitiile art. 494
Cod civil au fost edictate in favoarea proprietarului fondului care, prin
accesiune, devine si proprietarul constructiei, ele trebuind sa fie
interpretate in sensul vointei de a da proprietarului posibilitatea de a
plati constructorului cea mai mica despagubire posibila, dat fiind faptul
ca ele este obligat sa retina lucrarile facute pe terenul sau de catre
constructorul de buna - credinta, platindu-i acestuia o suma care
reprezinta o imbogatire a sa, adica, fie valoarea materialelor si a
manoperei, fie cresterea valorica ce s-a adaugat fondului.181.
Dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra
constructiei se naste odata cu incorporarea acesteia in teren, in virtutea
accesiunii, care produce efecte de plin drept fara a fi necesara o
manifestare de vointa din partea proprietarului terenului182.
Constructorul dobandeste un drept de creanta, impotriva
proprietarului terenului din acelasi moment al nasterii dreptului de
180 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., p. 299
181 Curtea de Apel Craiova, Sectia civila, decizia nr. 3353/1997, Marin
Voicu, Mihaela Popoaca, op. cit., p. 277
182 Dan Chirica, Natura juridica si valorificarea drepturilor
constructorului pe terenul unui tert, in "Revista Romana de Drept" nr. 1/19987,
p. 6; Corneliu Birsan. Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 194;
Eugen Chelaru, op. cit., p. 199; Corneliu Birsan, op. cit., p. 317; Ion Dogaru,
Sevastian Cercel, op. cit., p. 267
proprietate asupra constructiei de catre proprietarul terenului, adica de la
data incorporarii materialelor de constructie in sol.
Dreptul de creanta al constructorului va fi afectat de conditie
suspensiva, aceasta fiind tocmai manifestarea de intentie a
proprietarului de a prelua constructia.
De la data realizarii constructiei pana la invocarea accesiunii de
catre proprietarul terenului, constructorul exercita asupra constructiei
o posesie, in
masura sa conduca la dobandirea prin uzucapiune a dreptului de
proprietate imobiliara.
Dreptul de creanta al constructorului de a pretinde despagubiri
pentru edificarea constructiei, se prescrie in termen de 3 ani, potrivit art.
1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care incepe sa curga de la data
formularii pretentiilor de catre proprietarul terenului.
Constructorul de buna credinta se bucura de un drept de retentie,
in temeiul caruia va putea retine constructia pana la achitarea
despagubirilor ce i se cuvin.183
Accesiunea mobiliara
Accesiunea mobiliara reprezinta unirea a doua bunuri mobile
care apartin unor proprietari diferiti sau confectionarea sau obtinerea
unui bun de catre o persoana prin munca sa, folosind materialele
altuia.184
In cazul accesiunii mobiliare, proprietarul lucrului mai important
devine si proprietarul lucrului mai putin important, cu obligatia de a-l
despagubi pe acesta din urma.
Accesiunea mobiliara este aplicabila doar daca intre proprietarii
celor doua bunuri mobile care s-au reunit nu exista o conventie in acest
sens, deoarece in caz contrar se vor aplica regulile din materia
conventiilor.185
Codul civil reglementeaza trei cazuri de accesiune mobiliara:
183 Eugeniu Safta - Romano, op. cit., p. 328
184 Ion Dogaru, Sevastian Cercel, op. cit., p. 275
185 Mircea N. Costin, Marile institutii ale dreptului civil roman, Editura
Dacia, Cluj - Napoca, 1992, p. 382
adjunctiunea;
specificatiunea;
confuziunea (amestecul).
9.6.4.1. Adjunctiunea
Adjunctiunea consta in unirea a doua lucruri mobile, apartinand
unor proprietari diferiti, astfel incat, desi formeaza un singur tot,
lucrurile raman distincte si pot fi despartite unul de altul intrucat nu-si
pierd individualitatea.186
Exemple de adjunctiune: montarea unei pietre pretioase intr-o
bijuterie sau inramarea unui tablou.
Adjunctiunea este reglementata in art. 504 - 507 Cod civil.
Determinarea lucrului principal se face potrivit dispozitiilor art.
505 Cod civil, care dispune ca este principal acela din doua lucruri,
pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea caruia a servit
unirea celuilalt lucru.
In ipoteza in care nici unul dintre bunuri nu poate fi privit ca
accesoriu al celuilalt bun, se considera principal acel bun care are o
valoare mai mare.187
Daca acest criteriu nu se poate aplica, lucrul principal va fi cel cu
valoarea mai mare, iar daca nici acesta nu e aplicabil, in sensul ca
ambele lucruri ar avea aceeasi valoare, atunci lucrul cu cel mai mare
volum va fi considerat ca principal, conform art. 507 Cod civil.
9.6.4.2. Specificatiunea
Specificatiunea consta in confectionarea unui bun nou de catre o
persoana prin munca sa, care prelucreaza si transforma un material
aflat in proprietatea altei persoane.
Acest caz de accesiune mobiliara este reglementat in art. 508-510
Cod civil.
Proprietatea bunului rezultat se dobandeste de proprietarul
materialului daca valoarea acestuia este mai mare decat valoarea muncii
186 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., p. 301
187 Liviu Pop, op. cit., p. 227
prestate, iar atunci cand manopera are o valoare mai mare decat
materialul, bunul va fi dobandit de cel care l-a confectionat.
Legea nu stabileste care trebuie sa fie raportul dintre valoarea
muncii si valoarea materialului, limitandu-se a spune ca valoarea muncii
intrece cu mult valoarea materiei.188
9.6.4.3. Confuziunea sau amestecul
Confuziunea consta in unirea a doua sau mai multor bunuri
mobile avand proprietari diferiti, in asa fel incat se realizeaza un bun
nou, bunurile initiale nemaiputand fi separate si individualizate.
Confuziunea este reglementata in art. 511-516 Cod civil.
Ne aflam in prezenta confuziunii in cazul obtinerii unui aliaj prin
topirea a doua metale diferite sau reactia chimica a doua substante sau
amestecul a doua lichide.
Bun principal este considerat acela care este mai mare cantitativ
sau valoric decat celelalte.
Proprietarul bunului principal va dobandi proprietatea bunului
rezultat prin confuziune, platind insa celorlalti proprietari pretul
materiei fiecaruia.
Daca aceste criterii nu se pot aplica, bunul care se obtine prin
amestec va apartine in coproprietate, pe cote - parti egale.
Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva
Notiunea si reglementarea
Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor
drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neintrerupta a
acestui lucru in tot timpul fixat de lege.189
Sediul materiei il reprezinta Codul civil, completat cu Decretul
nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva si Decretul - Lege
188 Potrivit art. 509 Cod civil: " Daca insa manopera ar fi atat de
importanta incat ar intrece cu mult valoarea materiei intrebuintate, atunci
munca lucratorului va fi considerata ca parte principala si lucratorul va avea
dreptul de a retine lucrul format, platind proprietarului pretul materiei."
189 Corneliu Birsan, op. cit., p. 320
nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare,
dar numai pentru regimul de carte funciara.
Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare,
modificata prin Legea nr. 247/2005, care a instituit cadastrul general
national si cartile funciare pe intreg teritoriul tarii, nu a mai preluat
cazurile speciale de uzucapiune din sistemul cartilor funciare,
uzucapiunea tabulara si uzucapiunea extratabulara, astfel ca, in prezent,
uzucapiunea este reglementata pe intreg teritoriul tarii de dispozitiile
Codului civil.190
Din punctul de vedere al fostului proprietar al imobilului,
uzucapiunea reprezinta totodata si o sanctiune aplicata acestuia, pentru
starea de pasivitate si indiferenta de care a dat dovada fata de
indeplinirea obligatiilor de adevarat proprietar.191
In plan probatoriu, uzucapiunea face dovada absoluta a dreptului
de proprietate, intrucat cel care a beneficiat de uzucapiune este scutit in
caz de litigiu, de a face probatio diabolica, sarcina ce-i revine celui care
a dobandit un drept real prin moduri derivate.
Domeniul de aplicare a uzucapiunii
Prin uzucapiune pot fi dobandite dreptul de proprietate privata si
dezmembramintele acestuia, uzufructul, uzul, abitatia, servitutile.
Referitor la bunuri, domeniul de aplicare al uzucapiunii cuprinde
numai bunurile imobile care se afla in circuitul civil, in acord cu
prevederile art. 1844 Cod civil conform caruia nu se poate prescrie
domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a
legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase din comert.
Astfel, bunurile proprietate publica nu pot forma obiect al
uzucapiunii, deoarece aceste bunuri sunt imprescriptibile achizitiv,
conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si
regimul juridic ala acesteia, imprescriptibilitatea fiind consecinta
caracterul inalienabil ce caracterizeaza regimul juridic al acestor bunuri
potrivit art. 136 alin. 4 din Constitutie.
190 Ion Dogaru, Sevastian Cercel, op. cit., p. 281
191 Ana Boar, op. cit., p. 204; Liviu Pop, op. cit., p. 229;Corneliu Birsan,
op. cit., p. 321; Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., p. 304
Efect al posesiei, uzucapiunea se intemeiaza pe existenta unei
posesii utile, adica neafectata de nici unul dintre viciile acesteia.
Conform art. 1847 Cod civil, posesia poate conduce la dobandirea
proprietatii numai daca a fost exercitata in mod util.
Aceasta inseamna ca o detentie precara, ori cat de mult ar dura
exercitiul acesteia nu poate duce niciodata la uzucapiune.192
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Suprema de Justitie intr-un
recurs in interesul legii, care a decis ca detentia locatarului, fiind viciata
de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobandirea
proprietatii asupra imobilului ce face obiectul locatiunii.193
Urmand modelul Codului civil francez, Codul civil roman de la
1864 reglementeaza doua forme ale uzucapiunii:
1. una generala, de drept comun pentru implinirea careia nu este
necesara decat o posesie obisnuita exercitata pe durata a 30 de ani;
2. una speciala, pentru care termenul este redus la 10 pana la 20
de ani, avand in vedere calitatile cerute posesiei, respectiv de a fi fost
exercitata cu buna - credinta, in temeiul unui just titlu.
Uzucapiunea de 30 de ani
Denumita si uzucapiunea lunga uzucapiunea de 30 de ani este
reglementata de art. 1890 Cod civil care prevede ca durata toate
actiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel ce invoca
aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se
poata opune reaua - credinta. Din modul de redactare al textului
invocat, rezulta ca efectul uzucapiunii se va produce daca sunt
indeplinite, cumulativ, doua conditii:
- posesia sa fie exercitata neintrerupt, timp de 30 de ani;
- posesia sa fie utila, adica neviciata, conform art. 1847 Cod civil.
192 Corneliu Birsan, op. cit., p. 322; Curtea Suprema de Justitie, Sectia
civila, decizia nr. 391/4.03.1992, Marin Voicu, Mihaela Popoaca, op. cit.
p. 293; Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, decizia
nr. 1858/19.12.1997, in Adriana Pena, op. cit., p. 104 - 105
193 Curtea Suprema de Justitie - Sectiile Unite, decizia nr. 8/27.09.1999,
in "Dreptul" nr. 2/2000, p. 169 - 171
Cele doua conditii sunt necesare si suficiente pentru a uzucapa,
nefiind nevoie de existenta vreunui titlu, indiferent daca posesorul este
de buna sau rea credinta.
Conform art. 1847 Cod civil, ca sa se poata prescrie se cere o
posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de
proprietar, iar potrivit art. 1854 Cod civil, posesorul este presupus ca
poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a
inceput a poseda pentru altul.
Uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani
Potrivit art. 1895 Cod civil, cel ce castiga cu buna - credinta si
printr-o justa cauza un nemiscator determinat va prescrie proprietatea
aceluia prin zece ani, daca adevaratul proprietar locuieste in raza
teritoriala a tribunalului judetean, unde se afla nemiscatorul si prin
douazeci de ani, daca locuieste afara din acea raza teritoriala.
Constituind o exceptie de la regula generala care este prescriptia
de 30 de ani, justificarea acestei forme de uzucapiune scurta se
regaseste in intentia de a privilegia, prin reducerea termenului necesar
prescriptiei achizitive, pe acei posesori care pot invoca in favoarea lor,
pe langa conditiile generale ale posesiei, si un just titlu pe baza caruia au
intrat cu buna - credinta in stapanirea imobilului.194
Uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani este denumita si
uzucapiunea scurta, si este reglementata prin dispozitiile art.1895-1899
din Codul Civil.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare, sub aspectul bunurilor
care pot forma obiectul sau, uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani se
aplica, in exclusivitate, la bunuri imobile determinate, deoarece justul
titlu si buna - credinta a tertului dobanditor al unui bun mobil permit
invocarea dispozitiilor art. 1909 - 1910 Cod civil.
In afara conditiilor generale, stabilite pentru prescriptia achizitiva
de 30 de ani, uzucapiunea scurta poate fi invocata daca sunt indeplinite
si urmatoarele conditii speciale:
194 Ana Boar, op. cit., p. 115
1. posesia sa se intemeieze pe just titlu;
2. posesia sa fie de buna - credinta;
3. posesia sa se execute neintrerupt, de la 10 la 20 de ani, dupa
distinctiile cuprinse in lege.
Conditia justului titlu al posesiei
Potrivit art. 1895 Cod civil, pentru a opera uzucapiunea scurta,
posesorul de buna - credinta trebuie sa-si intemeieze posesia pe o justa
cauza. Codul civil defineste in art. 1897 justa cauza ca fiind orice act
translativ de proprietate, precum vanzarea, schimbul, etc.195Justul titlu,
in raport cu dispozitia inscrisa in art. 1897 Cod civil este un act juridic
translativ de proprietate, adica o operatiune juridica care are ca scop
transferul proprietatii, dar care, datorita unor imprejurari care tin de
actul respectiv, stramuta doar posesia bunului, nu si proprietatea lui.
Conditia justului titlu se refera la posesorul care invoca
uzucapiunea, nu si la persoana de la care acesta a dobandit bunul, fiind
lipsit de relevanta daca acesta avea un titlu legal sau a dispus fara nici
un temei de un drept al altuia, cu exceptia cazului cand uzucapantul a
cunoscut viciile titlului celui de la care a dobandit, situatie in care este
exclusa buna - credinta.
Justul titlu trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa nu emane de la adevaratul proprietar196 ; in acest caz
n-ar mai fi nevoie de uzucapiune, deoarece actul juridic provenit de la
proprietar este suficient prin el insusi sa transfere dreptul de proprietate;
- sa aiba o existenta reala: un titlu putativ197, care exista numai in
imaginatia posesorului nu poate fi apt pentru uzucapiunea scurta;
- sa cuprinda cu exactitate, in toata intinderea sa, bunul posedat si
care urmeaza sa fie uzucapat;
195 Ion Dogaru, Sevastian Cercel, op. cit., p. 284
196 Eugen Chelaru, op. cit., p. 203; Corneliu Birsan, op. cit., p. 325; Liviu
Pop, op. cit., p. 232; Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., p. 307;
Adriana Pena, op. cit., p. 95-97
197 Teodor Sambrian, Drept civil. Moduri originare de dobandire a
proprietatii, Editura Europa, Craiova, 1996, p. 178
- sa aiba data certa198 (art.1182 din Codul Civil), deoarece altfel
el este inopozabil tertilor, iar termenul de 10-20 de ani incepe sa curga
de la data certa a justului titlu;
- sa existe si sa fie dovedit separat de buna credinta199; referitor la
dovada justului titlu precizam ca sunt aplicabile regulile generale de
proba a actelor juridice, iar sarcina probei incumba uzucapantului,
deoarece el este cel care invoca justul titlu in favoarea sa.
In doctrina si in practica judiciara au fost considerate ca
indeplinind conditiile pentru a fi just titlu, fiind asimilate acestuia:
- actele translative de proprietate incheiate cu o persoana care nu
are calitatea de proprietar;
- hotararile judecatoresti care tin loc de contract de vanzare-cumparare
(art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005)200;
- tranzactia incheiata pentru a stinge litigiul, prin care una din
parti transfera celeilalte un imobil care-i apartine, sub conditia ca acest
imobil sa nu formeze obiectul litigiului respectiv;
- titlul anulabil, cu mentiunea ca nu poate fi opus persoanei
indreptatite sa invoce nulitatea relativa ( art.1897 alin. 3 Cod civil).
Dupa prescrierea termenului in care se putea invoca nulitatea
relativa, actul anulabil poate fi invocat ca just titlu si impotriva
persoanei care ar fi avut dreptul sa ceara anularea.
- succesiunea legala (ab intestat) si succesiunea testamentara
titlul pro herede), in temeiul art.1858 din Codul Civil;
Pornindu-se de la imprejurarea ca justul titlu este un act translativ
de proprietate, o operatiune juridica (negotium), literatura juridica si
practica judiciara au aratat ca nu pot servi ca just titlu:
- contractele de locatiune de imobile urbane sau de arenda, de
depozit, comodat, etc.;
- hotararile judecatoresti declarative de drepturi, cum sunt cele de
partaj;
- conventia de imparteala prin care se pune capat starii de
indiviziune;
198 Liviu Pop, op. cit., p. 233
199 Ion Dogaru, Sevastian Cercel, op. cit., p. 286
200 Daniela Dima, Uzucapiunea, Studiu de doctrina si jurisprudenta
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 140
- antecontractul si promisiunea unilaterala de vanzare-cumparare;
- certificatul de mostenitor
- titlul afectat de o cauza de nulitate absoluta (art.1897 din Codul
Civil);
- transmisiunea pe cale de mostenire catre mostenitorul care a
posedat exclusiv un imobil din succesiune, impotriva celorlalti
mostenitori, din cauza ca titlul pro herede ce se invoca este, pana la
facerea impartelii, comun tuturor mostenitorilor.
Posesia sa fie de buna credinta
Buna-credinta este definita in art. 1898 alin 1 Cod civil ca fiind
"credinta posesorului ca cel de la care a dobandit imobilul avea toate
insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea."
Buna credinta nu exista daca posesorul a avut indoieli cu privire la
calitatea de proprietar a persoanei de la care a dobandit posesia bunului.
Sub aspectul la care trebuie sa existe buna-credinta, conform
art. 1898 alin. 2 Cod civil, este suficient ca buna-credinta sa existe la
momentul castigarii imobilului. Imprejurarea ca ulterior posesorul si-a
dat seama ca titlul sau este impropriu pentru a fi devenit proprietar, nu
are nici un fel de relevanta, posesia sa ramanand de buna-credinta.
Daca legea cere celui care invoca uzucapiunea de 10 pana la 20 de
ani sa faca dovada actului pe care-l invoca ca just titlu, in privinta
bunei-credinte instituie o prezumtie relativa, astfel incat sarcina probei
revine celui care sustine ca posesorul a fost de rea-credinta.
Art. 1899 alin. 2 Cod civil este textul care instituie in favoarea
posesorului o prezumtie de buna-credinta.
Posesia sa se exercite neintrerupt de la 10 la 20 de ani
Pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea
scurta, legiuitorul a prevazut doua limite intre care trebuie sa se situeze
durata posesiei:
a) Uzucapiunea de scurta durata va putea fi invocata daca s-a
exercitat o posesie timp de 10 ani, in conditiile in care adevaratul
proprietar locuieste in aceeasi circumscriptie cu aceea a tribunalului in a
carui raza teritoriala este situat bunul imobil;
b) Termenul pentru uzucapiune este de 20 de ani atunci cand
adevaratul proprietar locuieste in afara circumscriptiei tribunalului in a
carui raza teritoriala se afla situat bunul imobil.
Potrivit dispozitiilor art. 1896 Cod civil, termenul de baza este de
10 ani si se prelungeste cand proprietarul nu a locuit pe tot parcursul
termenului in raza aceluiasi tribunal in care se afla imobilul, cu numar
dublu de ani fata de acela care ramasese pana la 10 ani. In acest caz, un
an de prezenta este socotit cat doi ani de absenta.
In cazul in care obiectul uzucapiunii este un bun aflat in
coproprietate, pentru fiecare coproprietar va curge un termen diferit,
respectiv 10 ani pentru cei care locuiesc in acelasi judet si pana la 20 de
ani pentru cei care locuiesc in judete diferite.
Regulile de calcul al termenului uzucapiunii sunt aceleasi atat
pentru uzucapiunea de 30 de ani, cat si pentru uzucapiunea de 10 pana
la 20 de ani. In ambele forme de uzucapiune termenul se calculeaza pe
zile, conform art. 1887-1889 Cod civil:
- ziua in care incepe prescriptia nu intra in calcul (art. 1887 Cod
civil);
- ziua se socoteste de 24 de ore, incepe la ora zero si se sfarseste
la miezul noptii urmatoare (art. 1888 Cod civil);
- prescriptia se socoteste incheiata la implinirea ultimei zile a
termenului (art. 1889 Cod civil).
Intreruperea uzucapiunii
Potrivit art. 1847 Cod civil, prescriptia achizitiva trebuie sa fie
neintrerupta pentru a putea produce efecte juridice.
Intreruperea prescriptiei achizitive are ca rezultat inlaturarea
oricaror efecte ale posesiei anterioare aparitiei cauzei de intrerupere.
In aceasta situatie, pentru a se putea uzucapa, trebuie sa inceapa o
noua prescriptie integrala.
Codul civil reglementeaza doua moduri generale de intrerupere a
prescriptiei intreruperea naturala si intreruperea civila.
Intreruperea naturala
Codul civil prevede in art. 1864, doua cazuri de intrerupere
naturala a prescriptiei:
1. cand posesorul este si ramane lipsit de folosinta bunului mai
mult de un an, fie de catre adevaratul proprietar, fie de catre o alta
persoana;
2. cand bunul asupra caruia se exercita posesia este declarat
imprescriptibil ca urmare a unei transformari a naturii si destinatiei sale.
In legatura cu intreruperea naturala a prescriptiei, incepand cu
anul 1989, practica judiciara s-a confruntat cu diferitele aspecte privind
efectele Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si a
localitatilor urbane si rurale si a Legii nr. 59/1974 privind fondul
funciar, asupra terenurilor in perioada in care au fost in vigoare,
respectiv pana la Decretul - Lege nr. 1/1989 si respectiv Decretul -
Lege nr. 9/1989 care le-au abrogat in contextul unui nou cadru
legislativ.
Problema care s-a pus a fost aceea daca aceste legi au produs
efectul unei intreruperi naturale a prescriptiei achizitive potrivit
art. 1864, pct. 2 Cod civil.
Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 privind
sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, "dobandirea
terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si
rurale se poate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea
sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri". Prin asemanarea
cu acest text de lege a fost enuntat art. 44 din Legea nr. 59/1974
privind fondul funciar, potrivit caruia "dobandirea de terenuri agricole
se poate face numai prin mostenire legala fiind interzisa instrainarea sau
dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri".
In doctrina201 si jurisprudenta202 s-au exprimat mai multe opinii
care se grupeaza, in principiu, in jurul acelorasi idei sustinandu-se ca in
perioada anterioara anului 1989 prin intrarea in vigoare a Legilor
nr. 58/1974 si 59/1974 care au intrerupt cursul prescriptiei achizitive
prin scoaterea din circuitul civil a terenurilor, dreptul de proprietate
asupra terenurilor cuprinse in "perimetrul construibil al localitatilor
urbane si rurale" (art. 30 din Legea nr. 58/1974) si asupra "terenurilor
201 Traian Ionascu, Salvator Bradeanu - Drepturi reale principale in
R.S.R., Editura Academiei, Bucuresti, 1978, pag 182; Corneliu Birsan - Drept
civil. Drepturi reale, Universitatea din Bucuresti 1988, p. 276-277
202 Culegere de decizii ale T.S. pe anul 1980, p. 44 - 47
agricole" (art. 44 din Legea nr. 59/1974), terenurile de orice fel nu mai
pot fi dobandite prin uzucapiune, singurul mod de dobandire fiind
mostenirea legala (ab intestat). Dupa abrogarea totala a Legii
nr. 59/1974 prin Decretul - Lege nr. 9/1989 si Legea nr. 18/1991 in
doctrina si jurisprudenta s-au ivit controverse cu privire la efectul
intreruptiv al prescriptiei achizitive sustinandu-se mai multe opinii,
respectiv:
1. Legile nr. 58/1974 si 59/1974 nu au avut efect intreruptiv
asupra prescriptiei achizitive.
2. Prescriptia achizitiva nu a fost intrerupta daca termenul s-a
implinit dupa abrogarea Legilor nr. 58/1974 si 59/1974.
3. Decretele-lege de abrogare a legilor mentionate nu au avut un
caracter retroactiv.
4. Prin intrarea in vigoare a Legilor nr. 58/1974 si 59/1974 a fost
intrerupt cursul prescriptiei achizitive a terenurilor de orice fel, scoase
din circuitul civil in temeiul art. 1864 pct. 2 si art. 1844 Cod civil sau in
baza art. 1864 pct. 1 Cod civil.
Aceste teze au fost sustinute prin argumente de catre o serie de
autori ai literaturii de specialitate si practicieni. Referitor la prima
opinie203 au fost aduse urmatoarele argumente:
nu se poate sustine ca uzucapiunea a fost prohibita prin
intrarea in vigoare a legilor mentionate deoarece se considera ca
terenurile de orice fel nu au fost scoase din circuitul civil in sensul
art. 1844 Cod civil si nu au fost declarate imprescriptibile ca urmare a
unei transformari legale a naturii sau destinatiei lor in sensul art. 1864,
pct. 2 Cod civil;
art. 30 din Legea 58/1974 si art. 44 din Legea nr. 59/1974
instituie doar o interdictie si nu modifica situatia de fapt existenta in
sensul ca se restrange numai modul de dobandire a terenului in
conditiile unei legi speciale, posesia fiind exercitata in continuare;
legile mentionate au interzis numai instrainarea terenurilor prin
acte juridice, iar uzucapiunea fiind un fapt juridic nu intra sub incidenta
normelor prohibitive.
203 Marius Scheaua, Dobandirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor prin prescriptie achizitiva, in "Dreptul" nr. 5 - 6/1993, p. 62 - 65
In legatura cu cea de-a doua opinie se sustine argumentul 204 in
sensul ca posesia exercitata asupra terenurilor in intervalul aplicarii
Legilor nr. 58/1974 si 59/1974 apare ca o posesie utila, dar atipica.
Aceasta motivare a fost insusita si de alti autori205.
Acelasi autor afirma ca este vorba de o situatie juridica in curs de
constituire, surprinsa de o lege noua, astfel ca "drepturilor castigate" nu li se
poate aduce atingere si, in consecinta, este posibila invocarea uzucapiunii.
Per a contrario alti autori206 sustin ca in ipoteza in care "este
vorba de situatii in care termenele de prescriptie achizitiva s-au implinit
inainte de abrogarea legilor prohibitive" nu se poate cere recunoasterea
dreptului de proprietate dobandit prin uzucapiune dupa abrogarea
legilor respective pentru ca "astfel s-ar infrange principiul
neretroactivitatii legii civile".
A treia opinie207 afirma ca decretele - lege de abrogare a celor
doua legi nu au avut un caracter retroactiv astfel ca, daca prescriptia
achizitiva a inceput sa curga inainte de data intrarii in vigoare a celor
doua legi si nu s-a implinit pana la acea data, ea a fost intrerupta natural
deoarece acele legi au scos terenurile din circuitul civil.
A patra opinie sustine intreruperea prescriptiei achizitive
intemeiata pe scoaterea din circuitul civil a terenurilor de orice fel in
baza prevederilor Codului civil, respectiv art. 1864, pct. 2 si art. 1844208
si art. 1864209.
204 Ioan Popa, Ion Lula - Opinii in legatura cu dobandirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor pe calea prescriptiei achizitive prin posesiune
exercitata si in perioada cat au fost in vigoare Legile nr. 58/1974 si
nr. 59/1974, in "Dreptul" nr. 2/1994, p. 43-51
205 Ioan Adam, Reglementarea dobandirii drepturilor reale imobiliare
prin uzucapiune in cazul succesiunilor mai multor legi in timp, in "Dreptul"
nr. 10 -11/1995 p. 68.
206 Ion Lula, idem, p. 50
207 Corneliu Birsan, Valeriu Stoica, Evolutia legislatiei privind circulatia
imobilelor, in "Dreptul" nr. 6/1990, p. 51;Corneliu Turianu, Efectul intreruptiv
al prescriptiei achizitive a legilor nr 58/1974 si 59/1974, in "Dreptul"
nr. 9/1992, p. 67-68
208 Ion P. Filipescu, op. cit., p. 210
209 Ioan Mihuta, Culegere de practica judiciara civila pe anul 1991
p. 114-115
Analizand opiniile si argumentele formulate de sustinatorii
acestora, consideram ca Legile nr. 58/1974 si 59/1974 nu au intrerupt
cursul prescriptiei achizitive a terenurilor de orice fel in timpul cat au
fost in vigoare.
Potrivit art. 1864, alin. 1 Cod civil "orice prescriptie este fondata
pe faptul posesiunii". Ca sa se poata prescrie se cere, conform art. 1847
Cod civil, ca posesia sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica
si sub nume de proprietar.
Ca urmare a interdictiei instituite prin art. 30 din Legea
nr. 58/1974 si art. 44 din Legea nr. 59/1974, nu s-a produs implicit si o
modificare esentiala a situatiei de fapt existente, in sensul pierderii
materiale a terenurilor si a posesiei insasi. Imposibilitatea transmiterii
terenurilor prin acte juridice nu duce, indirect, la imposibilitatea
dobandirii posesiei, cu principalul efect al acesteia, dobandirea dreptului
de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.
Raportul juridic civil existand inainte de intrarea in vigoare a
legilor mentionate nu se schimba in ceea ce priveste subiectul care
exercita posesia deoarece in continuare raman neschimbate corpus si
animus ca elemente cumulative ale posesiei, starea de fapt existenta
pana la acest moment nu sufera nici o modificare210 in sensul ca
"posesiunea exercitata pana atunci nu s-a transformat in mod miraculos
in detentie"211.
De altfel, pe intreaga perioada de 15 ani de aplicare a celor doua
legi, posesorii s-au bucurat de protectia drepturilor prin intermediul
actiunilor posesorii, ca o dovada a caracterului real si util al posesiei.
Din cele expuse rezulta ca exercitandu-se posesia in continuare si
titularul terenului putand beneficia de protectie juridica posesorie completa
este posibila invocarea uzucapiunii sub incidenta celor doua legi.
Diversitatea opiniilor exprimate in doctrina s-a reflectat si in
practica neunitara a instantelor judecatoresti. Astfel, prin Decizia
nr. 182/1991 a Sectiei a III-a Tribunalului municipiului Bucuresti s-a
aratat ca prescriptia achizitiva nu a fost intrerupta prin intrarea in
210 Ioan Popa, idem, p. 44-45
211 Ioan Adam, op. cit., p. 245
vigoare a Legilor nr. 58/1974 si 59/1974, opinie sustinuta si in
doctrina212.
Intr-o alta hotarare judecatoreasca213, instanta a retinut ca "respingand
exceptia referitoare la intreruperea prescriptiei achizitive prevazuta
de art. 1846 Cod civil, ca efect si pe durata de actiune a Legilor nr. 58 si
59/1974, curtea de apel a conchis ca prin cele doua legi nu a avut loc
transformarea naturii sau destinatiei terenurilor proprietate personala in
domeniu public si deci, nu a avut loc o declarare a imprescriptibilitatii
acestor bunuri."
Per a contrario, prin deciziile nr. 208/1991, nr. 744/1991,
nr. 1085/1991 ale Sectiei a III-a si prin Decizia nr. 1202/1991 a sectiei a
IV-a civile a Tribunalului municipiului Bucuresti s-a ajuns la concluzia
ca cele doua legi amintite mai sus au intrerupt prescriptia si dupa
abrogarea lor este necesar sa inceapa o noua prescriptie, opinie sustinuta
si de o parte a doctrinei214.
In prezent problema a primit o solutionare data de Inalta Curte de
Casatie si Justitie215 care constituita in Sectii Unite a admis recursul in
interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie si a stabilit ca, in cazul posesiilor
incepute inainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974,
prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea
in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul -
lege nr. 1/1989 si Decretul - lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri
pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de
proprietate privind terenurile respective. Aceasta hotarare judecatoreasca
este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedura civila.
Intreruperea civila a prescriptiei achizitive are loc in urmatoarele
cazuri:
212 Ioan Adam, op. cit., p. 249
213 Curtea De Apel Ploiesti, Sectia civila, decizia nr. 2246/15.10.1997, in
Marin Voicu, Mihaela Popoaca, op. cit., p. 296 - 297
214 Ion Dogaru, Teodor Sambrian,op. cit., p. 272
215 Decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006, pronuntata de Inalta Curte de
Casatie si Justitie - Sectiile Unite, publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei"
nr. 288 din 30 martie 2006
1. prin recunoasterea de catre posesor a dreptului adevaratului
proprietar;
2. prin cererea de chemare in judecata.
Sunt asimilate cererii de chemare in judecata: cererea
reconventionala, cererea de interventie, cererea de chemare in garantie.
Cererea de chemare in judecata este formulata de adevaratul
proprietar impotriva posesorului.
Intreruperea prescriptiei va opera numai daca cererea de chemare
in judecata va fi admisa, in consecinta prescriptia nu va fi intrerupta in
urmatoarele cazuri:
- daca actiunea va fi respinsa sau anulata;
- daca se va pronunta incetarea procesului;
- daca reclamantul a renuntat la actiune;
- daca se va constata perimarea cererii de chemare in judecata.
Jonctiunea posesiilor
Jonctiunea posesiilor este adaugarea, la termenul posesiei actuale,
a timpului cat bunul a fost posedat de autorul posesorului actual.
Cu alte cuvinte, prin jonctiunea posesiilor se intelege unirea
posesiei uzucapantului cu intervalul de timp cat posesia a fost exercitata
de catre autorul sau, cu scopul de a dobandi dreptul de proprietate prin
prescriptie achizitiva.216
Potrivit art. 1860 Cod civil " orice posesor are facultatea, spre a
putea opune prescriptia, sa uneasca posesia sa cu posesia autorului sau."
Jonctiunea posesiilor este obligatorie, iar posesorul care intelege
sa invoce in favoarea sa acest beneficiu al legii are obligatia sa continue
posesia autorului sau, cu toate calitatile sau viciile acesteia.
Pentru a opera jonctiunea posesiilor, se cer intrunite doua conditii
cumulative:
1. se pot uni doar doua sau mai multe posesii utile; ceea ce
inseamna ca nu se pot uni o detentie precara cu o posesie utila;
2. persoana care invoca jonctiunea posesiilor, posesorul actual,
trebuie sa fie un succesor in drepturi al posesorului precedent.
216 Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op. cit., p. 312
Referitor la cea de a doua conditie, se retine faptul ca transmiterea
posesiei de la posesorul precedent la posesorul actual trebuie sa fie
facuta in mod valabil, pentru ca daca se face prin deposedarea
posesorului precedent sau in baza unui act lovit de nulitate absoluta, nu
se poate vorbi de un succesor in drepturi al posesorului precedent.
Efectele uzucapiunii
Prin exercitarea unei posesii utile in termenul si cu respectarea
conditiilor enuntate anterior, posesorul devine titularul dreptului de
proprietate asupra bunului posedat, cu efect retroactiv, in sensul ca
uzucapantul este considerat proprietarul bunului nu din momentul cand
s-a implinit termenul de prescriptie achizitiva ori de la data pronuntarii
hotararii judecatoresti prin care se constata dobandirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune, ci din momentul cand a intrat in posesia
bunului.
Retroactivitatea se aplica si efectului extinctiv al prescriptiei,
dreptul vechiului titular fiind considerat stins tot din momentul inceperii
cursului prescriptiei achizitive.217
Uzucapiunea se poate invoca pe cale de actiune, printr-o actiune
promovata de posesor prin care acesta solicita instantei de judecata sa
constate ca a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra
bunului posedat, sau pe cale de exceptie, prin invocarea uzucapiunii de
catre paratul posesor in actiunea in revendicare formulata de adevaratul
proprietar.
Spre deosebire de prescriptia extinctiva, prescriptia achizitiva nu
poate fi invocata din oficiu, in raport de prevederile art. 1841 Cod civil,
conform carora "judecatorii nu pot aplica prescriptia daca cel interesat
nu va fi invocat acest mijloc."
Renuntarea la prescriptia achizitiva
Beneficiarul prescriptiei achizitive va putea renunta la beneficiul
acesteia, dar renuntarea nu poate fi facuta decat dupa implinirea ei
(art. 1838 Cod civil).
217 Matei Cantacuzino, op. cit., p. 128
Renuntarea poate sa fie expresa sau tacita, iar renuntatorul trebuie
sa aiba capacitate deplina de exercitiu, deoarece renuntarea este un act
de dispozitie.
Potrivit art. 1843 Cod civil, creditorii uzucapantului pot invoca
uzucapiunea, pe calea actiunii oblice, chiar si in ipoteza in care
beneficiarul a renuntat la ea.
In concluzie, renuntarea nu produce efecte erga omnes, ci doar in
raporturile dintre posesor si adevaratul proprietar.
Succesiunea
Notiunea si reglementarea legala a succesiunii
Termenul de succesiune desemneaza, in general, transmiterea
patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe
persoane fizice sau juridice, ori catre stat.
In dreptul civil, notiunea de succesiune este folosita in doua
sensuri218:
1. in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice
decedate;
2. pentru a desemna insusi patrimoniul transmis din cauza de
moarte, adica in sensul de masa succesorala.
In principiu, in materia dreptului de mostenire, notiunile de
"succesiune" si de "mostenire" sunt sinonime.
Mostenirea este garantata de art. 46 din Constitutia Romaniei si
este reglementata in Codul civil, Cartea a III -a intitulata "Despre
diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea", Titlul I, intitulat
"Despre succesiuni" si Titlul II, numit "Despre donatiuni intre vii si
despre testamente", precum si in alte acte normative, cum ar fi:
- Legea nr. 319/1944 privind drepturile succesorale ale sotului
supravietuitor;
- Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, republicata,
modificata si completata prin Legea nr. 247/2005
- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a
unor bunuri imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea
statului;
218 Mihail Eliescu, op. cit., p. 13
- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
modificata si completata prin Legea nr. 247/2005.
Felurile mostenirii
In raport de prevederile art. 650 Cod civil, mostenirea este de
doua feluri:
- mostenire legala;
- mostenire testamentara.
Mostenirea este legala in cazul in care transmiterea patrimoniului
succesoral are loc in temeiul legii la persoanele, in ordinea si in cotele
determinate de lege.219
Mostenirea este testamentara in cazul si in masura in care
transmiterea masei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa
mostenirea, manifestata prin testament.220
Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea se numesc
legatari.
Legatarul poate fi:
legatar universal, cu vocatie la intregul patrimoniu succesoral;
legatar cu titlu universal, cu vocatie la o fractiune din
patrimoniul succesoral;
legatar particular, cu vocatie la bunuri determinate.
Data deschiderii mostenirii
Potrivit art. 651 Cod civil, succesiunile se deschid prin moarte,
ceea ce inseamna ca data deschiderii unei succesiuni este data mortii
celui care lasa mostenirea.
Locul deschiderii mostenirii
Locul deschiderii mostenirii este cel al ultimului domiciliu al
defunctului, in raport de prevederile art. 14 din Codul de procedura
219 Prof.univ. dr. Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Editia a II-a
actualizata si completata, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 7
220 Idem, p. 8
civila conform carora litigiile privitoare la mostenire sunt de competenta
instantei celui din urma domiciliu al defunctului, precum si dispozitiile
art. 10 lit. a si b si art. 68 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36/1995, legea
notarilor publici si a activitatii notariale, care stabilesc competenta
teritoriala in materia procedurii succesorale notariale a notarului public
din biroul notarial situat in circumscriptia teritoriala a judecatoriei in
care si-a avut ultimul domiciliu defunctul.
Daca persoana decedata nu a avut domiciliul in tara locul
deschiderii succesiunii este locul din tara unde se afla bunurile cele mai
importante ale acestuia, conform art. 68 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.
Conditiile generale ale dreptului la mostenire
In Capitolul II din Titlul I, "Despre succesiuni", intitulat "Despre
conditiile cerute pentru a putea succede", Codul civil prevede doua
conditii221 pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire, respectiv:
1) sa aiba capacitate succesorala;
2) sa nu fie nedemna de a mosteni.
Capacitatea succesorala reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi
subiect de drepturi si obligatii pe care le implica calitatea de mostenitor.
Conform art. 654 Cod civil, pentru a putea succede trebuie neaparat
ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii.
Persoanele care au capacitate succesorala sunt:
- persoanele fizice in viata la data deschiderii succesiunii;
- persoanele concepute, dar nenascute, la data deschiderii
succesiunii;
- persoanele disparute;
- persoanele juridice daca sunt in fiinta la data deschiderii
succesiunii, avand capacitate succesorala de la data inregistrarii, de la
data actului de dispozitie, de la data recunoasterii sau autorizarii
infiintarii.
Nu au capacitate succesorala:
- persoanele fizice predecedate;
- persoanele juridice care au incetat sa mai aiba fiinta;
221 Alexandru Bacaci, Gheorghe Comanita, Drept civil. Succesiunile
Editia 2, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 15
- comorientii (persoanele care au murit in aceeasi imprejurare,
fara sa se poata stabili daca una a supravietuit celeilalte).
Vocatia la mostenire este cea de a doua conditie pozitiva pe care
trebuie sa o indeplineasca o persoana fizica sau juridica ori statul pentru
a culege mostenirea lasata de defunct.
Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului, sotului
supravietuitor al defunctului si statului.
Conditiile speciale ale mostenirii legale
Pentru a dobandi mostenirea, in temeiul legii, o persoana trebuie
sa indeplineasca trei conditii speciale:
1) sa aiba vocatie succesorala legala;
2) sa nu fie nedemna;
3) sa nu fie exheredata (dezmostenita).
Referitor la vocatia succesorala legala, precizam faptul ca in
sistemul nostru de drept sunt chemate la mostenire rudele defunctului,
din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie alaturi de rudele
defunctului este chemat la mostenire si sotul supravietuitor.
Cu caracter de exceptie, statul poate dobandi mostenirea lasata de
defunct in cazul in care succesiunea este vacanta.
Nedemnitatea sau nevrednicia succesorala reprezinta decaderea
mostenitorului, care s-a facut vinovat de o fapta grava fata de defunct
sau de memoria acestuia, din dreptul de a-l mosteni222.
Cazurile de nedemnitate sunt reglementate de art. 655 Cod civil:
1) atentatul la viata celui care lasa mostenirea;
2) acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa
mostenirea;
3) nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel care lasa
mostenirea.
Principalul efect al nedemnitatii succesorale consta in desfiintarea
retroactiva a titlului de mostenitor.
222 Francisc Deak, Stanciu Carpenaru, Drept civil. Contracte speciale
Dreptul de autor Dreptul de mostenire, Universitatea Bucuresti, 1983, p. 389
Principiile generale ale devolutiunii legale
9.8.7.1. Principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea
claselor de mostenitori legali
Printr-o clasa de mostenitori se intelege o categorie de rude care
exclude o alta categorie sau este exclusa de ea, chiar daca rudele din
categoria exclusa ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decat rudele
din categoria chemata.
Codul civil stabileste patru clase de mostenitori:
1. clasa I, clasa descendentilor in linie directa, alcatuita din copiii,
nepotii, stranepotii defunctului, fara limita in grad;
2. clasa a II-a (mixta), clasa ascendentilor privilegiati (parintii
defunctului) si a colateralilor privilegiati (fratii si surorile defunctului si
descendentii defunctului pana la gradul al IV- lea inclusiv;
3. clasa a III-a, clasa asendentilor ordinari, alcatuita din bunicii,
strabunicii defunctului, fara limita de grad;
4. clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari, alcatuita din unchii si
matusile, verii primari, fratii si surorile bunicilor defunctului.
Deoarece rudele sunt chemate la mostenire in ordinea claselor, in
prezenta fie si a unei singure rude din clasa I, rudele din clasele
subsecvente nu mai sunt chemate la mostenirea legala, indiferent de
gradul lor de rudenie cu defunctul223.
Sotul supravietuitor al defunctului, nefiind ruda cu acesta, nu face
parte din nicio clasa de mostenitori, dar vine in concurs cu oricare dintre
acestea, ceea ce inseamna ca nu inlatura nicio clasa de mostenitori, dar
nici nu este inlaturat de la mostenire indiferent de clasa cu care vine in
concurs.
9.8.7.2. Principiul proximitatii gradului de rudenie
intre mostenitorii din aceeasi clasa
Conform acestui principiu, inauntrul aceleiasi clase de
mostenitori, rudele mai apropiate in grad inlatura de la mostenire rudele
mai indepartate in grad. De exemplu, copiii defunctului inlatura de la
mostenire nepotii si stranepotii defunctului.
223 Prof.univ.dr. Francisc Deak, op. cit., p. 75
De la acest principiu exista doua exceptii:
1. in cadrul clasei a II-a, parintii defunctului (rude de gradul I nu
inlatura de la mostenire fratii si surorile defunctului si descendentii lor
(rude de gradul II - IV) ci vin impreuna la mostenire ;
2. reprezentare succesorala.
9.8.7.3. Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de acelasi
grad chemate la mostenire
Potrivit acestui principiu, daca mostenitorii defunctului fac parte
din aceeasi clasa si au acelasi grad de rudenie, ei vor imparti mostenirea
in parti egale.
De exemplu, daca la mostenirea defunctului vin doi copii ai
defunctului, ei vor imparti mostenirea in parti egale.
De la acest principiu, legea prevede doua exceptii:
1. impartirea pe tulpini a mostenirii, daca la mostenire se vine prin
reprezentare;
2. imparteala mostenirii pe linii, in cazul in care sunt chemati la
mostenire doi sau mai multi colaterali privilegiati: frati sau surori care
provin din parinti diferiti (frati buni, frati consangvini sau frati uterini)
sau descendentii fratilor sau surorilor de categorii diferite, indiferent
daca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare. Mostenirea
nu se imparte in parti egale, egalitatea pastrandu-se numai intre fratii pe
aceeasi linie, iar fratele bun al defunctului va beneficia de cota - parte
pe ambele linii.
Reprezentarea succesorala
Reprezentarea succesorala este un beneficiu al legii in virtutea
caruia un mostenitor legal, de un grad mai indepartat, numit
reprezentant, urca in gradul, locul si drepturile ascendentului sau, numit
reprezentat, care este decedat la deschiderea mostenirii, pentru a culege
partea acestuia din mostenire, daca s-ar mai fi aflat in viata224.
Reprezentarea succesorala este admisa in privinta descendentilor
copiilor defunctului si a descendentilor din frati si surori.
224 Francisc Deak, op. cit., p. 78
Pentru a opera reprezentarea succesorala, se cer intrunite
urmatoarele conditii:
- cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii;
- locul celui reprezentat sa fie util;
- reprezentantul sa indeplineasca conditiile pentru a mosteni.
Reprezentarea succesorala prezinta particularitati in materia Legii
nr. 18/1991 si a Legii nr. 10/2001225, care dispun ca de prevederile legii
beneficiaza si mostenitorii. Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.
10/2001, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face, in
conditiile legii civile, atat in nume propriu, cat si prin reprezentare sau
retransmitere.
Drepturile succesorale ale sotului supravietuitor
Prin Legea nr. 319/1944 au fost recunoscute sotului supravietuitor
drepturi succesorale in concurs cu toate clasele de mostenitori.
Pentru a-l pute mosteni pe defunct, sotul supravietuitor trebuie sa
indeplineasca conditiile generale cerute de lege pentru a mosteni,
precum si o conditie speciala, calitatea de sot la data deschiderii
succesiunii.
Legea nr. 319/1944 recunoaste sotului supravietuitor urmatoarele
categorii de drepturi:
1) drept de mostenire in concurs cu oricare clasa de mostenitori;
2) drept special de mostenire cu privire la bunurile apartinand
gospodariei casnice si asupra darurilor de nunta;
3) drept temporar de abitatie asupra casei de locuit.
Drepturile statului asupra mostenirii vacante
Potrivit art. 680 Cod civil, in lipsa de mostenitori legali sau
testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.
Pentru a putea prelua mostenirea, statul, prin organul financiar,
trebuie sa ceara notarului public constatarea faptului ca succesiunea este
vacanta si eliberarea certificatului de vacanta succesorala, dupa
225 Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu, Drept civil. Curs selectiv pentru
licenta, Teste grila, Editia a 3 -a, revazuta si actualizata, Editura Hamangiu,
Bucuresti, p. 437
expirarea termenului de acceptare a succesiunii, potrivit art. 85 din
Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala.
Constatarea existentei unei succesiuni vacante si a componentei
acesteia se poate face si de catre instanta judecatoreasca, in mod direct,
in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat de notarul
public.226
Testamentul
Potrivit art. 802 Cod civil, testamentul este un act revocabil prin
care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau
parte din avutul sau.
Testamentul prezinta urmatoarele caractere juridice:
- este un act juridic;
- este un act juridic unilateral;
- este un act juridic personal;
- este un act juridic pentru cauza de moarte;
- este un act juridic esentialmente revocabil.
Cuprinsul principal al testamentului il constituie actele de
dispozitie cu caracter gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le
va lasa la moartea sa, adica legatele.
In dreptul nostru sunt cunoscute trei categorii (feluri) de
testamente:
testamentele ordinare (obisnuite);
testamentele privilegiate;
forme simplificate de testamente pentru depunerile la
C.E.C. si testamentul facut in strainatate.
In categoria testamentelor ordinare sunt incluse:
- testamentul olograf;
- testamentul autentic;
- testamentul mistic (secret).
Testamentul olograf trebuie sa fie in intregime scris, semnat si
data de mana testatorului, conform art. 859 Cod civil.
Testamentul autentic este acel testament facut pe teritoriul tarii
care, prin incheiere, a fost investit, in conditiile prevazute de lege pentru
226 Francisc Deak, op. cit., p. 148
autentificare inscrisurilor, cu forma autentica de catre notarul public
(art. 860 Cod civil si art. 65 din Legea nr. 36/1995).
Testamentul mistic sau secret este un testament semnat de mana
testatorului, strans si sigilat, prezentat judecatoriei in vederea efectuarii
formalitatilor de suprascriere (art. 864 - 867 Cod civil).
Din categoria testamentelor privilegiate fac parte:
- testamentul militarilor;
- testamentul in caz de boala contagioasa;
- testamentul maritim.
Testamentul militarilor este acel testament incheiat de militari si
persoanele asimilate lor, in fata comandantului militar al unitatii sau in
fata unui alt ofiter superior asistat de doi martori, dar numai daca se afla
pe teritoriu strain, in misiune sau prizonier la inamic ori pe teritoriul
tarii intr-o localitate asediata sau intr-un alt loc fara comunicatie cu
exteriorul din cauza razboiului.
Daca miliarul este ranit sau bolnav, poate testa in fata medicului
militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului.
Testamentul facut in timp de boala contagioasa este acel
testament facut de persoanele bolnave sau sanatoase care se afla intr-o
localitate izolata din cauza unei boli contagioase in fata unui membru al
consiliului local, asistat de doi martori.
Testamentul maritim este testamentul facut de persoanele care se
afla la bordul unui vas sub pavilionul Romaniei, indiferent daca fac
parte din echipaj sau sunt calatori, in cursul calatoriei, in fata
comandantului navei sau unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul
intendent de bord sau inlocuitorul sau si de doi martori.
Testamentul avand ca obiect sume de bani depuse la C.E.C. este
reglementat de art. 27 alin. 2 din Statutul C.E.C. - S.A. adoptat prin
Hotararea Guvernului nr. 1602/2002, republicata, care prevede ca
titularii instrumentelor de economisire pot solicita in scris C.E.C.
introducerea de dispozitii testamentare prin care sa indice persoanele
carora sa li se elibereze, dupa deces, sumele dispuse prin acestea.
Testamentul facut in strainatate este acel testament facut de un
cetatean roman aflat in strainatate, in forma olografa, prevazuta de legea
romana sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face
testamentul (art. 886 Cod civil).
Legatul
Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul
desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, urmeaza
sa dobandeasca cu titlu gratuit intregul sau patrimoniu sau o fractiune
din acesta ori anumite bunuri determinate.
Dupa obiectul dispozitiei testamentare, legatul poate fi:
universal, daca are ca obiect intreaga avere a testatorului;
cu titlu universal, daca are ca obiect o cota-parte din patrimoniul
defunctului;
cu titlu particular, atunci cand are ca obiect bunuri determinate.
Dupa modalitatile care afecteaza vointa testatorului, legatul poate fi:
pur si simplu, daca nu este afectat de nicio modalitate;
cu termen, daca executarea sau stingerea sa depinde de
implinirea unui termen suspensiv sau extinctiv;
sub conditie, daca nasterea sau stingerea sa depinde de un
eveniment viitor si nesigur ca se va realiza. Conditia poate fi suspensiva
sau rezolutorie;
cu sarcina(sub modo),daca prevede o obligatie de a da, a face
sau a nu face, impusa de testator legatarului.
Rezerva succesorala
Dreptul de a dispune de bunurile mostenirii este limitat prin
interzicerea actelor asupra succesiunii viitoare, interzicerea substitutiilor
fideicomisare si interdictia incalcarii rezervei succesorale.
Rezerva succesorala este acea parte din patrimoniul celui care
lasa mostenirea la care mostenitorii au dreptul in virtutea legii,
impotriva vointei defunctului manifestata prin liberalitati facute in
timpul vietii (donatii) si/sau prin dispozitii testamentare pentru cauza de
moarte (legate sau exeheredari).227
Daca exista mostenitori rezervatari, iar defunctul a dispus de
bunurile sale prin donatii si/sau testament, masa succesorala se imparte
in doua parti: rezerva succesorala si cotitatea disponibila.
Cotitatea disponibila este acea parte a patrimoniului care excede
rezervei succesorale si de care defunctul poate dispune liber, neingradit,
inclusiv prin donatii si prin dispozitii testamentare.
Cotitatea disponibila se obtine prin scaderea din masa succesorala
a rezervei succesorale.
227 Francisc Deak, op. cit., p. 302
Potrivit art. 841, 842, 843 Cod civil si art. 1 si 2 din Legea
nr. 31971944, sunt mostenitori rezervatari:
- descendentii defunctului de orice grad;
- ascendentii privilegiati;
- sotul supravietuitor al defunctului.
Dreptul de optiune succesorala
Potrivit art. 686 Cod civil, nimeni nu este obligat de a face
acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine.
Dreptul de optiune succesorala se exercita prin intermediul actului
juridic de optiune succesorala care reprezinta actul prin care titularul
dreptului subiectiv de optiune succesorala are posibilitatea de alegere
intre a accepta pur si simplu, a accepta sub beneficiu de inventar sau a
renunta la mostenire.
Conform art. 688 Cod civil, efectele acceptarii se suie pana in ziua
deschiderii mostenirii, iar potrivit art. 696 Cod civil, mostenitorul care a
renuntat la mostenire este considerat ca nu a avut niciodata aceasta
calitate.
Succesibilul are trei posibilitati dupa deschiderea mostenirii si
anume228:
acceptarea pura si simpla a mostenirii
acceptarea sub beneficiu de inventar
renuntarea la mostenire
Dreptul de optiune succesorala apartine tuturor persoanelor cu
vocatie succesorala, indiferent daca vocatia lor este legala sau
testamentara, fara deosebire dupa cum vocatia este universala, cu titlu
universal sau cu titlu particular.
Dreptul de optiune succesorala se prescrie in termen de 6 luni de
la deschiderea succesiunii, in cazul transmisiunilor universale si cu titlu
universal, in raport de prevederile art. 700 Cod civil, astfel cum acesta a
fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 si in termen de 3 ani in cazul
transmisiunilor cu titlu particular (termenul general de prescriptie
potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958).
228 Alexandru Bacaci, Gheorghe Comanita, op. cit., p. 174, Francisc
Deak, op. cit., p. 380
|
