Motivul si ratiunea de a ucide (determinarea motivatiei) - criminalistica

MOTIVUL SI RATIUNEA DE A UCIDE (DETERMINAREA MOTIVATIEI) - CRIMINALISTICA

cuprins:

1.COMPORTAMENTULUI CRIMINAL

2.ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE MECANISMULUI COMPORTAMENTULUI CRIMINAL

3. MOTIVUL SI RATIUNEA DE A UCIDE

3.1.DETERMINAREA MOTIVATIEI

3.2.INFRACTORII ORGANIZATI/INFRACTORII NEORGANIZATI

3.3.INFRACTIUNEA PREMEDITATA (PREDILECT FINALIZATA DE PSIHOPATUL SEXUAL)

3.4INFRACTIUNEA NEPREMEDITATA (PREDILECT FINALIZATA DE PSIHOTICI)

3.5.CAUZELE SI CONDITIILE CRIMINALITATII UCIGASILOR IN SERIE

Bibliografie:

Cioclei Valerian, Mobilul in conduita criminala, Editura AII Beck, Bucuresti, 1999.

Silvia Florea, Interesul ca motivatie a actiunii, in „Determinarea si
motivarea actiunii sociale', Editura Academiei
Romane, Bucuresti, 1981.

3.Alfred Adler, Cunoasterea omului, Editura IRI, 1996 Notiunea mecanismului

4.Dictionar de psihologie, coordonator Noebert 5, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 2000.

5.Diagnostic and statistical manual of mental disorders, American Psychiatric Association, Editia a IlI-a, Washington D.C.

6.Manus A., Psihozele si nevrozele adultului, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1999.

7. Popescu-Neveanu, Zlate M., Cretu, Tinca, Psihologie, Bucuresti Editura Didactica si Pedagogica R.A., 1995

1.comportamentului criminal

Omul, fiinta rationala si constienta, vine pe lume inzestrat de natura cu o suma de necesitati organice, pe care tinde neincetat sa si le satisfaca pentru a-si mentine existenta, in contextul unei ambiante propice sau ostila acestui deziderat intrinsec. De aceea, „nu putem vedea in viata psihica decat un complex de masuri ofensive si defensive, prin care se actioneaza asupra lumii spre a se asigura mentinerea organismului uman si dezvoltarea sa'

Pentru a-si satisface necesitatile materiale si spirituale, o parte dintre membrii societatii recurg insa la actiuni ce transgreseaza normele de conduita stabilite in societate si rup, in consecinta, relatiile sociale instituite, savarsind crime. Comportamentul lor criminal nu reprezinta o manifestare involuntara sau inconstienta, lipsita de sens, ci este rezultatul unei atitudini ferme, formate in forul interior al individului, sub impactul conjugat al unor factori obiectivi si subiectivi, si urmareste un scop bine definit. In desfa­surarea ei plenara, plecand de la geneza si incheind cu materiali­zarea, conduita criminala parcurge o serie lunga de stadii, incepand cu formarea trebuintelor, constientizarea lor si a posibilitatilor obiective de satisfacere, nasterea interesului, declansarea proce­selor motivationale, ana 949j95j liza situatiei create, luarea deciziei si infaptuirea unor actiuni cu caracter criminal.

Comportamentul criminal nu consta numai din actiuni, ci si din anumite stari de spirit, care le preceda si le insotesc. Din acest unghi, el poate fi comparat cu un aisberg, in care varful vizibil nu este altceva decat actele de conduita exte­rioara, in timp ce partea ascunsa, invizibila include fenomenele somatice, psihice si sociale care le determina. Mai mult decat atat, actele de conduita exterioara nu pot fi explicate in afara proce­selor interioare si a contextului social. Toate aceste stadii, cu feno­menele care au loc in interiorul lor, alcatuiesc mecanismul com­portamentului criminal.

Mecanismul comportamentului criminal constituie, in esenta, procesul de nastere, dezvoltare si materia­lizare a comportamentului criminal, vazut prin prisma individului, atat sub aspectul interior - procese psiho­somatice, cat si sub cel exterior - conduita, aspecte care se afla intr-o legatura indisolubila

In linii mari, mecanismul comportamentului criminal include trei etape de baza:

nasterea motivului,

(2) luarea deciziei si

(3) realizarea intentiei criminale

In cadrul primei etape - nasterea motivului - are loc, mai intai de toate, constientizarea necesitatilor inerente individului, a caror satisfacere marcheaza fundamental activitatea lui, definindu-i comportamentul. Odata constientizate, individul raporteaza tre­buintele sale la posibilitatile reale de satisfacere a lor, adica la conditiile sociale si la situatia lui fata de acestea, proces ce se finalizeaza cu formarea interesului. Din momentul dat, anume interesul este acea instanta care impulsioneaza si directioneaza conduita omului, servindu-i drept motiv. Dirijat de interes, indi­vidul isi proiecteaza un scop si tinde energic spre atingerea lui.

La etapa a doua - luarea deciziei - se declanseaza un proces deliberativ, in care sunt confruntate diverse interese (de a savarsi sau de a nu savarsi o fapta), este reevaluat scopul propus, sunt ana­lizate eventualele implicatii, precum si sunt reconsiderate valorile si normele sociale, prin prisma cantaririi optiunilor pro si contra. Etapa in discutie se sfarseste cu luarea deciziei de a da totusi curs interesului de a comite o crima, adica de a recurge la actiuni crimi­nale in vederea satisfacerii unor necesitati (materiale sau spirituale) sau realizarea unor interese considerate importante pentru individul respectiv.

In fine, a treia etapa - realizarea intentiei criminale - coincide cu manifestarea comportamentului criminal (o serie de acte de plani­ficare, de cooptare a unor posibili participanti, de creare a unor conditii propice comiterii faptei) si culmineaza cu infaptuirea cri­mei (savarsirea unor actiuni sau inactiuni prevazute de legea penala).

2.Elementele constitutive ale mecanismului  comportamentului criminal

Fiecare etapa a mecanismului com­portamentului criminal include o serie de elemente constitutive, incat el poate fi reprezentat, sub forma desfasurata, prin lantul acestor elemente. Privit astfel, mecanismul comportamentului criminal poseda urmatoarea configuratie: necesitate - interes - motiv - scop - deliberare - luarea deciziei - realizarea intentiei criminale. De mentionat ca fiecare element al mecanismului schitat este deter­minantul elementului urmator, el insusi fiind determinat, la randul sau, de elementul precedent.

Necesitatea (trebuinta, nevoia) reprezinta punctul initial al mecanismului conduitei criminale. Ea constituie o cerinta impe­rioasa cauzata de starea de insuficienta, fizica sau spirituala, a indi­vidului.

Necesitatea reprezinta un mobil fundamental al comportamentului uman, inclusiv cel criminal. Putem spune chiar ca viata omului este guvernata de legea nevoii. Asadar, prin necesitate obtinem o explicatie primara a conduitei individului si a cauzei acesteia.

Trebuintele primare au un caracter biologic, organic si ras­pund cerintelor anatomice si fiziologice ale organismului uman, ele sunt: aer, apa, hrana, o anumita temperatura, presiune si umi­ditate, miscare, odihna etc. si toate intr-o cantitate si de o compo­zitie determinata.

Nevoile spirituale reprezinta o creatie a societatii, chiar daca a fost necesara, mai intai, o conditie organica - o forma evoluata a creierului, pentru ca facultatile mintale s-au dezvoltat la om mai cu seama datorita factorilor sociali. Ele sunt cultivate pe calea socializarii si au adesea un caracter la fel de imperios ca si cele biologice, iar uneori le depasesc prin intensitate. Ambianta sociala a metamorfozat necesitatile biologice existente ale indivi­dului: omul acum are nevoie de o anumita hrana sau de o anumita vestimentatie si nu, pur si simplu, de hrana sau vestimentatie etc. Este semnificativ, in contextul de fata, si faptul ca in societati distincte, difera, uneori frapant, si sistemul trebuintelor umane.

Necesitatea constituie piatra de temelie a interesului, deoarece el apare datorita si in jurul necesitatii, fara de care nu poate exista.

Interesul constituie orientarea constienta a individului spre schimbarea sau mentinerea situatiei sale, in vederea crearii conditiilor necesare de satisfacere a nevoilor.

In cazul conduitei criminale, interesul consista intr-o orientare a individului spre schimbarea sau mentinerea situatiei sale, in vederea crearii de conditii necesare satisfacerii nevoilor, pe calea savarsirii unei crime.

Interesele unui individ se disting prin gradul de generalitate sociala: unele interese sunt specifice individului, altele pot fi impartasite de el si de alti indivizi. in cazul conduitei criminale este prezenta insa o situatie particulara: aici avem de a face cu un interes particular, specific individului respectiv, care contravine interesului general si care aduce, astfel, o atingere societatii si, deci, intereselor celorlalti membri ai ei.

Prin urmare, interesul este generat de realitatea obiectiva, dar este reflectat, conturat in constiinta individului prin intermediul factorilor subiectivi, psihici. Acest fapt introduce in procesele sociale un element subiectiv si face ca legile sociale sa aiba un caracter statistic. Ca rezultat, comportamentul uman nu reprezinta, in toate cazurile, un raspuns fidel la influenta factorilor sociali obiectivi, ci poate cunoaste, datorita factorilor subiectivi, si reactii divergente, ba chiar contrare.

Interesul constituie mobilul fundamental al comportamentului uman.

Motivul (mobilul) constituie stimulul intern al comporta­mentului uman, inclusiv al celui criminal, si cauza imediata, ultima a acestuia.

Actiunea motivului, eventual a motivelor, conduce la formarea motivatiei, adica a unei stari interne de mobilizare, activare si directionare a resurselor fizice si intelectuale ale individului spre satisfacerea unor trebuinte, realizarea unor interese sau a unor comandamente instinctuale etc, prin intermediul sistemului de motivare, adica al proceselor si mecanismelor interne prin care se realizeaza o asemenea stare

Este de mentionat ca „motivatia nu trebuie redusa la conditia unui act, ea este de ordinul duratei si al procesului. Aceasta nu numai pentru ca ea necesita o realizare in timp, o conectare treptata a mecanismelor fiziologice si psihologice ale individului pentru realizarea unei mobilizari a resurselor interne ale acestuia, dar si pentru ca ea nu este numai anterioara actiunii, ci si contemporana cu aceasta; cu alte cuvinte, motivatia nu se consuma ca etapa premergatoare actiunii, constituind doar impulsul care o declan­seaza, ci dureaza si se manifesta ca proces subiectiv pe tot par­cursul actiunii, sustinand si justificand in permanenta realizarea ei, amplificand (in cazul motivatiei pozitive) performantele actiu­nii, sau - dimpotriva - diminuandu-i performantele, determinand evitarea ori abandonarea actiunii (in cazul motivatiilor negative)'

Dintre stimulii interni predominanti in mecanismul compor­tamentului criminal interesul se distinge prin frecventa sa covarsitoare, ca si in cazul conduitei legale de altfel.

Ramane de adaugat ca individul, fiind dirijat de un anu­mit motiv, isi proiecteaza conform acestuia din urma un scop.

Scopul reprezinta rezultatul scontat pe care tinde sa-1 atinga individul.

Dupa Alfred Adler, „viata psihica este de neconceput fara un scop catre care are loc miscarea, dinamica, scopul fiind parte com­ponenta a vietii psihice' scop care, potrivit psihologului austriac, „rezulta aproape de la sine in legatura cu trebuintele organismului fata de lumea exterioara si in legatura cu raspunsul pe care organis­mul il are de dat in mod necesar in aceasta privinta' . Si are dreptate, cu precizarea doar ca legatura dintre trebuinte si scop este interme­diata, cel mai adesea, de interes, atunci cind vorbim de fiinta ratio­nala, chiar daca ea este influentata de procese inconstiente.

Scopul nu este insa independent, el este presupus, predeter­minat de motiv (interes, necesitate etc), in care se gaseste intr-o forma latenta, implicita. De aceea, el nu poate fi disociat in intre­gime de motiv (interes sau necesitate), ci capata un anumit grad de autonomie, in situatia in care se prefigureaza intr-o imagine mintala relativ conturata a obiectivului proiectat, deoarece incepe sa produca un efect de catalizare asupra motivatiei.

O data cu profilarea scopului este invederat si caracterul criminal al comportamentului, necesar realizarii lui. In aceasta ordine de idei se cere precizat ca scopul nu coincide cu finalitatea conduitei umane, inclusiv cu cea criminala. in timp ce scopul indica modificarile pe care individul tinde sa le aduca in mediul sau de viata, finalitatea denota ratiunea acestei intentii, adica inte­resul sau trebuinta in vederea satisfacerii carora se actioneaza asupra lumii. Mai exista o diferenta intre ele, de o semnificatie aparte pentru criminologie, si anume ca scopul, spre deosebire de finalitate, comporta o evidenta orientare criminala.

Dupa conturarea scopului urmeaza un proces complex, pre­cumpanitor manifest sau latent, de deliberare asupra celor propuse si ravnite.

Deliberarea constituie un proces de analiza si evaluare a argu­mentelor pro si contra savarsirii unei crime, adica realizarii sco­pului proiectat.

Ea consta in calcularea avantajelor si a dezavantajelor ce decurg din infaptuirea crimei, luarea in considerare a eventualelor implicatii in caz de insucces, aprecierea sanselor de reusita, deci a riscului la care se expune autorul prin comiterea faptei s.a.m.d. Se face, de asemenea, o raportare a faptei propuse la valorile si normele sociale de conduita, stabilindu-se intre ele gradul de concordanta sau divergenta.

Daca se prefigureaza, in cele din urma, o anumita tendinta de optiune, atunci se naste un proces de justificare a intentiei ce prinde contur, prin prisma valorilor si normelor sociale, dar mai ales a celor impartasite in anturajul individului respectiv.

Procesul deliberativ se incheie fie cu renuntarea la interesul de a savarsi o crima, in numele unor interese mai insemnate (sa se bucure de libertate, sa pastreze respectul celor din jur, sa nu-si compromita perspectivele de afirmare sociala etc.), fie cu menti­nerea si punerea in prim-plan a interesului de a comite o crima, in numele realizarii unor interese sau necesitati considerate mai impor­tante, caz in care este luata o decizie corespunzatoare, iar mecanis­mul comportamentului criminal se deruleaza in continuare.

Luarea deciziei semnifica formarea unei hotarari ferme de a savarsi o crima.

Ea incheie procesul de deliberare si se distinge prin faptul ca convingerea ferma formata da curs si catalizeaza orientarea indivi­dului spre comiterea unei crime in vederea realizarii unui interes sau satisfacerea unei trebuinte. Anume in acest punct are loc crista­lizarea intentiei criminale si mobilizarea maxima a energiilor inte­lectuale si fizice ale persoanei.

O data decizia luata, individul trece la realizarea intentiei sale criminale.

Realizarea intentiei criminale constituie procesul de mate­rializare a intentiei individului de a comite o crima.

Ea reprezinta aspectul material, palpabil al comportamentului criminal si culmineaza cu savarsirea unei crime, a unei fapte inter­zise prin legea penala. Actele de conduita exterioara pe care le presupune realizarea intentiei criminale sunt acelea care prejudi­ciaza efectiv societatea si membrii ei, atragand o reactie sociala (inclusiv juridica) severa.

Distingem trei faze ale procesului de realizare a intentiei crimi­nale: (1) planificare, (2) pregatire si (3) infaptuire.

In faza de planificare individul isi elaboreaza un proiect, sumar sau detaliat, de realizare a intentiei criminale, care include o suita de operatiuni destinate sa-1 duca la atingerea scopului propus. In aceasta privinta, el colecteaza informatiile necesare, evalueaza posibilitatile reale, stabileste mijloacele necesare infaptuirii cri­mei, cauta cai de tainuire a faptei, etc.

In faza de pregatire sunt efectuate o serie de masuri organiza­torice menite a crea conditii propice de punere in practica a pla­nului schitat, adica de realizare a intentiei criminale. Este vorba despre cooptarea unor eventuali participanti, procurarea mijloa­celor necesare, formarea unui alibi s.a.m.d.

In cele din urma, individul trece la savarsirea faptei interzise de legea penala, dar care trebuie sa-i permita realizarea unui inte­res important - infaptuirea crimei. De altfel, chiar si unele actiuni de planificare sau de pregatire a crimei cad sub incidenta legii penale, fiind considerate, din punct de vedere juridic, infractiuni consumate si pasibile de represiune.

Trebuie insa tinut cont de faptul ca procesul examinat nu cu­noaste, in realitate, o derulare atat de ordonata si de segmentata precum a fost prezentata, si nici nu apare atat de explicit in constiin­ta omului, caci pentru o persoana „toate aceste momente (elemen­te, etape) nu au neaparat un caracter manifest. in majoritatea cazu­rilor ea nici nu le sesizeaza pe unele dintre ele. De asemenea, un element ii poate succede altuia instantaneu, sau, dimpotriva, intervalul de timp poate fi mai mare (bunaoara luarea deciziei a urmat dupa cateva luni de la momentul stabilirii scopului si, viceversa, necesitatea a fost momentan constientizata si a devenit interes)'.

Analiza comparata a mecanismului comportamentului criminal si a celui licit denota o similitudine fundamentala intre ele, ceea ce inseamna ca ele includ exact aceleasi etape si elemente consti­tutive. Diferenta esentiala dintre comportamentul criminal si cel licit, realmente existenta, se regaseste, de fapt, nu in mecanismul lor, ci in continutul unuia dintre elementele constitutive, care si constituie piatra unghiulara a oricarei conduite umane, indiferent ca este ea sau nu criminala. Este vorba de orientarea lor divergenta, adica de o diferenta de interese, cauzata de conditiile de viata ale individului considerat. Aici gasim dezlegarea comportamentului omului, inclusiv a celui criminal.

Asadar, ceea ce deosebeste conduita criminala de cea licita este tocmai interesul care le orienteaza.

3. Motivul si ratiunea de a ucide

O buna intelegere a comportamentului uman si a naturii sexua­litatii umane este o conditie prealabila, importanta pentru an­chetatorul criminalist ce trebuie perfectionata. Aceasta, impreuna cu experienta practica, asigura faptul ca analiza adecvata a crimelor de natura sexuala poate fi inteligent urmarita.

Componentele comportamentului sexual se pot imparti in trei segmente elementare: biologic (instinctiv), fiziologic (functional) si emotional (mental). Componenta emotionala sau mentala este cea mai puternica dintre cele trei segmente. Ar putea fi o presupunere logica aceea ca ,,mintea controleaza actul', in sensul ca mintea dicteaza ce este si ce nu este excitant pentru un individ. Aceasta poate fi un considerent important cand se analizeaza ce s-a intamplat la locul crimei de natura sexuala.

Sexul este, de asemenea, un act senzitiv, implicand toate cele cinci simturi: pipait, vaz, auz, miros si gust. Fiecare simt este implicat intr-un grad diferit de la individ la individ, care asociaza un mesaj sexual semnificativ la un anumit simt. De exemplu: vederea unei femei imbracata sumar poate fi excitanta pentru cineva sau mirosul, atunci cand este legat de un anume parfum placut, poate fi stimulul ce influenteaza excitarea unei alte persoane. Acestea sunt raspunsurile perfect corespunzatoare legate de sexualitatea umana atunci cand mintea este stimulata de informatii senzoriale semnificative. Oricum, atunci cand stimularea este dusa la extrem si un individ devine obsedat, cu simturile exacerbate, incepe sa apara o deviatie. Din aceasta atractie nesanatoasa poate rezulta o actiune corespunzatoare in afara fanteziei, incluzand omuciderea.

De asemenea, oamenii care sunt inhibati sexual pot avea expresii sexuale neconventionale, care pot fi periculoase. Aceste raspunsuri sunt cunoscute ca parafilia („paraphilias' - o atractie pana la deviatie). Exemple de activitate sexuala neconventionala sunt: voayorismul, exhibitionismul, travestismul si fetisismul, care, in general, sunt considerate daunatoare. Exemple de parafilie considerate periculoase sunt: sadismul, masochismul, sado-masochismul, pedofilia si necrofilia. Daca o activitate este considerata sau nu periculoasa, substitutia activitatii sexuale si a activitatilor de natura psiho-sexuala se pot evidentia chiar ele insele la anumite scene ale crimei de natura sexuala si trebuiesc luate in considerare in determinarea motivatiei.

3.1.Determinarea motivatiei

Un aspect extrem de important al investigarii omorurilor este determinarea motivului uciderii.

Omuciderile de natura sexuala - incluzand violul cu omor si uciderea - implica atat sodomia anala, cat si orala, la fel ca si alte acte de perversiune sexuala. Victimele, de obicei, sunt femei si copii mici, iar ucigasul este, de obicei, barbat.

Omuciderile de natura homosexuala sunt chiar obisnuite si im­plica victime barbati ucisi de alti barbati sau victime femei implicate intr-un fel de relatie de lesbianism si sunt ucise de alte femei. Adesea, aceste cazuri implica metode sadice si bizare.

In mod cert sunt intrebari preliminare pe care un anchetator trebuie sa le puna cand examineaza locul crimei: „Ce s-a intam­plat?', „De ce s-a intamplat? ' si „ Cine ar fi putut sa o faca? '.

Examinarea locului crimei, cu scopul de a identifica si interpreta anumite detalii ce pot servi ca indicii asupra tipului de personalitate implicata, este o tehnica excelenta in determinarea profilului mental a tipului de persoana care ar fi putut comite crima, in mod cert sunt legaturi intre aspectul psihologic al criminalului si indiciile psihologice dezvaluite de locul crimei.

Cercetarile efectuate de Grupul de Studii Comportamentale din cadrul FBI (Behavioral Science Unit), in domeniul omorurilor de natura sexuala, au dezvaluit o remarcabila consecventa in cadrul tipului de persoane ce comit anumite acte. Desi exista o gama larga de diferente intre infractorii care comit acte similare, acesti infractori au, de asemenea, similaritati si trasaturi comune.

3.2.Infractorii organizati/Infractorii neorganizati

Delimitarea intre organizat (premeditat) si neorganizat (nepremeditat), elaborata de Grupul de Studii Comportamentale din cadrul FBI este o descriere a tipologiilor criminale. Informatia prezentata aici este bazata pe studii si cercetari, interviuri personale cu agentul supervizor Robert K.Ressler si cu alti membri implicati in acest proiect, precum si pe experientele personale de criminalist practician ale lui Vernon J.Geberth.

3.3.Infractiunea premeditata (predilect finalizata de psihopatul sexua1)

Infractorul care isi premediteaza crima are, de obicei, inteligenta peste medie, este metodic si viclean, iar crimele lui sunt bine gandite si cu atentie planuite. Este probabil, genul de persoana care are masina bine intretinuta. Crima este de obicei comisa in afara zonei unde locuieste sau lucreaza, autorul dand dovada de mobilitate si calatorind mai multi kilometri decat o persoana obisnuita.

Fantezia si ritualul sunt importante pentru acest tip de persona­litate. Victimele sunt oameni pe care el ii considera tipul „corect', pe care-i poate controla (fie prin manipulare sau dominare), de obicei straini, cu care are ceva trasaturi comune.

Infractorul este considerat sociabil si foloseste abilitatile verbale pentru asi manipula victimele si a prelua controlul asupra lor. El este pe deplin constient de gravitatea criminala a actului sau si este increzator in abilitatile sale in confruntarea cu ancheta politiei. Probabil ca urmareste reportajele de stiri privind crima si frecvent poate lua un obiect personal al victimei, pe care il poate folosi pentru a retrai evenimentul sau pentru a-si continua fantezia. El este excitat de cruzimea actului sau si poate declansa torturarea victimei. Controlul sexual asupra victimei joaca un rol important in scenariul sau. El evita sa lase dovezi in urma sa si, de obicei, isi aduce propria arma.

Cadavrul este, de cele mai multe ori, mutat de la locul crimei. Autorul face probabil acest lucru pentru a lua „peste picior' politia sau pentru a preveni descoperirea prin transportarea intr-un loc unde poate fi bine ascuns.

3.4.Infractiunea nepremeditata (predilect finalizata de psihotici)

Infractorul care nu isi premediteaza crima are, de obicei, in­teligenta sub medie, este singuratic, necasatorit, traieste fie singur, fie cu o ruda, in imediata vecinatate a locului crimei. El are dificultati in a stabili relatii interpersonale si este descris ca un inadaptat social. (Sunt, de regula, structuri inhibate, nesociabile, introvertite, cu acumulari tensionale in sfera pulsional-sexuala si raptusuri violente exteriorizate biociclic: viol si jaf cu moartea victimelor).

Infractorul actioneaza impulsiv sub stress si, de obicei, va selecta o victima din propria lui zona geografica. El nu poseda un vehicul si evita oamenii, in general. Este, de obicei, descris ca un incompetent din punct de vedere sexual si nu are relatii sexuale in adevaratul sens al cuvantului. Locul crimei va fi dezorganizat.

Infractorul care nu premediteaza crima utilizeaza stilul de atac „fulger', luandu-si victima prin surprindere. Aceasta actiune spontana, in care agresorul actioneaza brusc in afara fanteziei sale si nu are un „plan de joc', nu se gandeste ca poate fi prins.

Agresorul dezorganizat, de obicei, isi depersonalizeaza victima prin mutilare faciala sau o raneste in exces. Alte acte sexuale sadice sunt indeplinite dupa moartea victimei. Mutilarea organelor sexuale, a rectului, a sanilor femeilor, a gatului, a gatlejului si a feselor este facuta deoarece aceste parti au o puternica semnificatie sexuala pentru el. Acolo poate fi o dovada a eviscerarii, amputarii si/sau vampirism.

Locul mortii si locul crimei coincid in general si, de obicei, nu exista nici o incercare de a ascunde cadavrul. Daca cadavrul a fost mutilat, este posibil ca autorul sa pozitioneze victima intr-o maniera speciala, care are semnificatie pentru el. Arma crimei este adeseori lasata la locul faptei.

Comportamentul uman, desi imprevizibil, este de multe ori re­petitiv. Anumite actiuni desfasurate la locul crimei de anumite tipuri de personalitati vor fi repetate si in alte cazuri de omor investigate.

O investigare criminalistica se poate dovedi a fi o buna strategie investigativa in cazurile care releva unele tipuri de personalitate aberanta. Centrul National pentru Analiza Crimei Violente (National Center For The Analysis Of Violent Crime), cu sediul la Academia FBI in Quantico, Virginia, poate furniza suport legal autoritatilor, cum ar fi: analize sau alte servicii ce pot fi utile in anumite tipuri de crime.

Un anchetator criminalist, prin experienta si analiza cazurilor similare, poate atinge un nivel de cunostinte pe care il poate aplica in fiecare investigare. Natura actului si tipul de persoana, care ar fi putut sa comita un anumit tip de act, sunt elemente importante in scenariul „ Cine ar fi putut sa o faca? '. Oricum, trebuie tinut minte ca „lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi'. Motivatia din spatele actului este un considerent important. A fost o cearta intre indragostiti? Sau este un agresor psihotic, in care caz, cateodata, crima pare sa fie lipsita de motivatie sau bizara? Ori omuciderea este opera unui psihopat, cu implicatii sadice si impulsive?

Nimeni nu actioneaza fara motivatie. Potrivit dr. James Brussel -psihiatru criminalist - „chiar si actele unui nebun au un oarecare tip de logica. Aceasta este o metoda pentru nebunia lor. O logica si chiar o ratiune ascunsa exista in spatele a ceea ce el a facut sau cum a facut, oricat de salbatic, bizar sau complet lipsit de motiv ar parea sa fie'. Provocarea investigativa a anchetatorului este descoperirea acestei logici perverse si aparent irationala si aplicarea acestei informatii in caz.

Identificarea victimei este cruciala in determinarea victimizarii: „Cine este decedatul? '

Investigarea „background'-ului victimei (a trecutului, a grupului social din care face parte, a stilului de viata si a cercului de prieteni etc.), de multe ori va dezvalui posibila motivatie a ucigasului. Examinarea oricaror relatii, cunostinte si factori de risc pot furniza un indiciu la scenariul „Cine ar fi putut sa o faca?'. De exemplu: Cu cine traia victima? Cine a fost ultimul in compania victimei? Face impresia ca victima il cunostea pe atacant? Care este statutul social curent al victimei? De ce a fost selectata aceasta victima in mod deosebit? Face impresia ca, crima este „crima cu autor necunoscut'? A avut decedatul o ocupatie cu risc mare (prostituata)? A fost victima fugar sau autostopist? Sau a fost victima un lucrator intarziat, de exemplu chelnerita sau muncitor in service, care era nevoit sa calatoreasca singur in noapte?

Orice tip de intrebari similare trebuiesc puse si raspunsurile depind de scenariul prezent la locul crimei.

3.5. Cauzele si conditiile criminalitatii ucigasilor in serie

Criminalitatea ucigasilor in serie, precum a fost mentionata, constituie o componenta a criminalitatii in ansamblu. De aceea, existenta si reproducerea criminalitatii ucigasilor, in calitatea sa de element constitutiv al criminalitatii, are aceleasi cauze si conditii ca si intreaga criminalitate. Totodata, ea reprezinta insa o unitate cu anumite insusiri specifice, care o deosebesc de celelalte elemente componente ale criminalitatii si-i confera, astfel, o existenta “proprie”, relativ de sine statatoare. In atare conditii, este evidenta prezenta unor fenomene si procese criminogene cu un impact determinat considerabil tocmai asupra producerii criminalitatii in forma sa (extrema) repetata.

In cazul infractiunilor in serie, un rol important il joaca, in formarea si realizarea motivatiei criminogene, influenta de grup (“contagiunea”), influenta comportarilor ilicite “de fundal”, precum betia si alcoolizarea, narcomania, jocurile de noroc, prostitutia. Influenta are si nerespectarea principiului de diferentiere si individualizare a pedepsei si executarii acesteia, inoportunitatea sau insuficienta masurilor de adaptare sociala dupa executarea pedepsei ori dupa stabilirea pedepsei neprivative de libertate, lipsa unui sistem de plasare in campul muncii si sustinerea a contingentului in cauza.

In cazul criminalilor inraiti si deosebit de periculosi, motivatia de savarsire a infractiunilor are ca dominante respectarea traditiilor mediului criminal, egoismul si egogentrismul excesiv, parazitismul, agresivitatea si cruzimea, care devin uneori un scop in sine. Motivatia de a comite infractiuni denota un proces intensiv de alunecare spre un stil de viata criminal, spre deprinderea de a comite infractiuni “la comanda”, la solicitarea liderului, in absenta oricarei confruntari din motive, (optiuni), framantari deliberative, fapt legat si de experienta criminala (inclusiv cautarea si utilizarea situatiilor criminale).