NEVOILE,OBLIGATIILE SI DREPTURILE
VICTIMELOR
TUTA CLAUDIA DIANA,GRUPA F,ANUL III
1.PRINCIPIILE ASISTENTEI VICTIMIARE SI DREPTURILE
VICTIMELOR
2.PROBLEMATICA VICTIMOLOGIEI SI NEVOILE VICTIMELOR
3.ROLUL POLITIEI SI MODALITATI DE COLABO 939n136j RARE IN ASISTENTA VICTIMEI-OBLIGATIILE VICTIMELOR
1.In ultimii ani,miscarea internationala privitoare la victime a publicat un numar de reviste si documente care prevedeau o <largire a drepturilor si posibilitatilor oferite victimelor>.In aceasta privinta ,principala problema este (sau cel putin ar trebui sa fie) cea prin care se intreaba de ce fel de forme de ajutor,de sustinere au nevoie intr-adevar diferitele categorii de victime si cum pot fi ele ajutate.Trebuie remarcat faptul ca aceste probleme difera foarte mult de cele ale studiilor asupra victimei realizate de catre criminologi asupra caracteristi-
cilor victimelor si care cercetau la acestea din urma elementele ce ar fi putut sa declanseze sau sa grabeasca evenimentele.Dimpotriva,subiectul de reflectie astazi nu este ce <a facut> victima,ci ceea ce putem noi sa facem pentru a o ajuta.Victimele insele,la fel ca persoanele care lucreaza in institutiile publice platite,asociatiile de ajutorare a victimelor si sistemul justitiei penale sunt capabile,in mod clar,sa contribuie semnificativ la dezbatere.Este posibil sa luam in considerare faptul ca vom fi nevoiti sa delimitam acest domeniu de cercetare de corpul principal al criminologiei(inclusiv majoritatea studiilor vechi asupra victimologi-
ei).Aceasta noua tendinta a victimologiei poate fi descrisa ca fiind studiul consecintelor penale asupra victimelor,ca si al metodelor juridice,sociale etc. care permit atenuarea acestor urmari.
Desi nu s-a facut mare lucru pentru a dezvolta acest domeniu,propunerile actuale ale miscarii privind victimele sunt in principal teoretice si,intr-o anumita masura,asa vor ramane.Exista patru mari abordari ale problemei:asistenta sociala,readaptarea,remuneratia sau compensarea si principiul abolitionist sau antipenal.
Dupa principiul asistentei sociale,care se intemeiaza pe notiunea de stat providential,colectivitatea are datoria,pe cat posibil,sa diminueze sau sa elimine dificultati-
le aparute in urma unor <lovituri ale sortii>,ca,de exemplu,boala,accidentul sau somajul.Accentul este pus mai degraba pe ajutorul dat victimelor decat pe sanctionarea vinovatilor.Problemele victimelor reprezinta o fateta a unor fenomene generale (de exemplu,stresul,traumatismele psihologice sau lipsa banilor).O mai mica importanta se acorda aspectului moral al infractiunii sau pedepsirii delincventului,in masura in care ranile sau traumatismele victimelor sunt tratate in mod convenabil si dificultatile lor financiare sunt
micsorate.Printre serviciile care corespund acestei optici se numara sistemele de despagubiri de catre stat,centrele de ajutor pentru femeile molestate,centrele de refugiu pentru victimele violurilor.
Prin prisma acestui principiu se pun doua probleme importante:in cardul trebuintelor si necesitatilor victimelor infractiunilor penale trebuie sa vedem o problema economica sau una psihologica si ce fel de servicii sociale trebuie sa infiintam pentru aceasta?Aplicarea acestui principiu are un risc,si anume de a avea ca efect secundar defavorabil crearea la aceste victime a anumitor asteptari care nu vor putea fi realizate.Pe de alta parte,anumite victime pot fi,incorect,considerate ca avand nevoie de un anumit tratament.
Intr-adevar,majoritatea serviciilor oferite victimelor in cazul acestui principiu vehiculeaza o conotatie moralista.Multe dintre ele sunt rezervate anumitor categorii de victime,dupa necesitate.In particular,mecanismele despagubirii de catre stat nu se adreseaza decat unei minoritati a victimelor.Nu vom putea deci aprecia aceste servicii ca programe eficiente de asistenta sociala.Unii le considera o forma de caritate adresata unei categorii limitate de persoane.Altii vad in ea o forma de actiune pur si simplu simbolica,evitand realizarea unui veritabil sistem de justitie pentru victime.Acest principiu,desi atragator la prima vedere,se expune criticilor.
Numeroase exemple de rezultate bazate pe principiul readaptarii sunt furnizate de programele de restituire si prin anumite programe de mediere.Cu siguranta ca anumite programe pot fi profitabile atat pentru delincventi,cat si pentru sistemul de justitie si victime.Totusi,trebuie aprofundate cercetarile privind efectele primare si secundare asupra victimelor.
Principiul remuneratiei sau al compensarii castiga tot mai mult teren,in ultimul timp,ca reactie la dezamagirea crescanda in ceea ce priveste masurile de reabilitare sau pedepsele aplicate agresorilor.Acest principiu preconizeaza o sanctiune proportionala cu prejudiciul suferit de catre victima si societate.Potrivit acestui punct de vedere,delincventul trebuie sa-si plateasca datoria fata de societate.Unul dintre principalele obiective ale sentintei judecatoresti este repararea prejudiciului;mai inainte de toate,vinovatul trebuie obligat sa-si despagubeasca victima.In acest context,victima va avea o pozitie mai puternica atat in cursul procesului,cat si in momentul sentintei,intrucat justitia penala trebuie sa-si indeplineasca rolul in impunerea dreptatii.
Desi aceasta pozitie retributiva este si ea controversata,ideea ca trebuie sa-i obligam pe vinovati sa-si despagubeasca victimele pare sa castige teren atat in randul teoreticienilor dreptului penal,cat si in randul publicului.Dezbaterea ramane deschisa,fiind pe punctul de a sti daca sa-i atribuim victimei un rol important pe parcursul urmaririi penale,chiar si in momentul condamnarii agresorului.Multi se tem ca faptul de a permite victimei sa participe la procesul de decizie ar presupune o ingreunare a sentintelor si ar sfarsi prin a promova o politica penala represiva.Aceeasi obiectie se ridica si impotriva ideii de a consulta victimele.Altii resping acest argument,aratand ca cercetarile au demonstrat intotdeauna ca,desi majoritatea victimelor sunt fara echivoc nemultumite de procedurile actuale,in linii mari,ele nu cer condamnari mai mari.Dimpotriva, anumite rezultate arata ca victimele sunt adesea ,mai putin razbunatoare decat persoanele care nu sunt direct vizate.
Principiul abolitionist sau antipenal,plecand de la declinul rolului victimei si al posibilitati-
lor acesteia in sistemele moderne de justitie penala,precum si de la efectele lui negative asupra delincventilor,preconizeaza realizarea unui nou sistem inspirat din normele dreptului civil.Reprezentantii justitiei penale ar trebui sa se preocupe cat mai putin posibil de criminalitate;medierea,compensarea si ajutorarea victimelor si prevenirea delincventei ar trebui lasata in seama altor retele de intrajutorare sociala.Aceasta idee a fost pusa in practica medierii de conflicte din 1983 in SUA.O alta experienta este reinnoirea interesului pentru institutia germana de mediere obligatorie prin intermediul unei autoritati locale in cazul infractiunilor minore.Cu toate acestea,unii critici nu au incredere totala in eficienta potentiala a mecanismelor informationale de control social pe care se sprijina aceste inovatii.De mediere profita mai mult delincventul decat victima.Medierea poate reduce numarul proceselor ajunse in fata justitiei penale.Problemele ridicate aici trebuie studiate si evaluate cu foarte mare atentie.
Cele patru mari principii enumerate mai sus au toate,la ora actuala,o anumita importanta in Europa Occidentala.Asociatiile infiintate cu scopul de ajutorare a victimelor au un rol foarte important in SUA,FRANTA,OLANDA,dar ele sunt create,in general,de asistentii sociali benevoli/voluntari si,desi functioneaza in stransa legatura cu Politia,raman independente de sistemul de justitie penala.Miscarea europeana este mai putin influentata de ideologia readaptiva sau de tendintele represive manifestate de Politie sau de administratia publica decat miscarea nord-americana.
2.Confruntati cu aspecte criminologice de mare amploare sociala,o serie de cercetatori si-au pus problema explicatiei variatiilor tipurilor de comportament deviant,a ratei criminalitatii si tipurilor de victime,analizand in mod comparativ o serie de indicatori cu caracter social,cultural,ecologic,biologic etc.Tratand fenomenul de delincventa ca o problema sociala a carei rezolvare impune solutii si remedii <terapeutice> existente chiar in cadrul societatii,specialistii se preocupa in mod concret de tipurile particulare ale comportamentului in diada agresor-victima,de unde si aparitia unor preocupari specifice cu privire la cel agresat.Victimologia are ca obiect de studiu analiza complexa a fenomenului de delincventa,a comportamentului infractional,dar din perspectiva victimiara,a procesului de aparitie si comportament al victimei,atat din punctul de vedere al cauzelor generale si particulare,al conditiilor de aparitie si modalitatilor de producere,cat si al metodelor si tehnicilor de reabilitare a victimelor.Sociologia victimei,ca ramura a sociologiei criminalitatii,se afirma astazi ca o disciplina aplicativa,ale carei functii descriptive etiologice si predictive contribuie la elaborarea si perfectionarea mijloacelor de actiune in domeniul dreptului penal,medicinei legale si al celorlalte sectoare de activitate sociala.
Termenul victimologie a fost introdus pentru prima data in limbajul stiintific criminologic in 1949,de catre psihiatrul american F.Wertham,care sublinia,in cartea sa The Show of Violence,necesitatea unei stiinte a victimologiei:victima unei crime este un om uitat;insistam asupra psihologiei agresorului,dar nu intelegem psihologia victimei-avem nevoie de o stiinta a victimologiei.
In practia judiciara,victima reprezinta partea lezata care sufera un prejudiciu in urma unei infractiuni.Cel care a comis infractiunea este autorul,iar cel care a suportat consecintele este victima.Si deseori se deplange modalitatea juridica de a face distinctie intre criminal si victima:majoritatea infractiunilor sunt indreptate impotriva unei persoane,vizand viata,proprietatea sau libertatea sa sociala.Din motive practice,actul criminal este considerat a fi ultima manifestare vizibila de energie umana care preceda un rezultat negativ din punct de vedere social,iar autorul acestui act este considerat singurul vinovat care trebuie pedepsit.Diferitele niveluri de stimulare si raspuns,jocul complet de forte contrare implicate nu sunt luate in considerare de lege,care trebuie sa fie ampla si practica.Altfel spus,se pot intalni in fapt infractiuni fara victime,unde exista doar doi vinovati care au participat la comiterea infractiunii(de exemplu,in caz de incest intre doua persoane majore,in cazul unor practici sexuale intre adulti).In toate aceste cazuri ,daca una dintre cele doua persoane este minora,legea ai este favorabila,acordandu-i calitatea de victima.Deci aceasta calitate nu decurge decat din prevederea legala.In cazul infractiunilor cu victima legala exista situatii cu asa-zise victime delincvente,caz in care aceeasi persoana reuneste calitatea de victima si pe cea de autor(partea lezata intr-un caz de duel,incaierare,tentativa de suicid,un individ care se mutileaza-toti reprezinta cazuri de victime delincvente,pasibile de diferite pedepse).
Anumite coduri penale fac distinctie intre infractiunile impotriva bunurilor publice si infractiunile impotriva celor particulare.De aici rezulta o alta clasificare juridica in doua categorii:victima specifica si victima nespecifica.
Victima specifica -de obicei desemnata de lege prin termenii parte lezata,parte prejudiciata-poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica.Persoana fizica poate fi o fiinta umana vie(crima,leziuni corporale)sau o persoana decedata(de exemplu,profanare de cadavre).
Dreptul modern admite existenta persoanei juridice(grupuri de indivizi carora li se recunoaste personalitatea colectiva,diferita de a fiecarui membru in parte ,si,in consecinta,acestea pot fi victime ale unor infractiuni impotriva patrimoniului,onoarei etc),a persoanei juridice publice(statul,departamente),a persoanei juridice particulare (societati comerciale) si a persoanei juridice internationale(state,ONU).O mare parte a criminalitatii este indreptata impotriva persoanelor juridice.Statul,ca persoana juridica,poate fi victima unor acte criminale cum ar fi:tradare,spionaj etc.Totodata,anumite infractiuni ca leziunile corporale,crima,prin natura lor,nu pot constitui infractiuni impotriva persoanelor juridice.
Orice infractiune,fie ca implica sau nu o persoana specifica,aduce un prejudiciu uneia sau mai multor institutii sociale sau juridice,dar exista anumite infractiuni care,prin natura lor,se adreseaza doar unei victime nespecifice.In aceste cazuri,victima nu este o persoana fizica,nici una juridica,ci o abstractie.Nu este vorba despre un prejudiciu adus unui individ,ci despre o lezare a publicului printr-o infractiune impotriva uneia dintre institutiile sale.Institutiile ce se pot gasi in aceasta postura in urma unei infractiuni sunt destul de numeroase:Constitutia-in cazul lezarii autoritatilor administrative si judiciare;linistea publica-in cazul propagarii de zvonuri false ce pot produce panica populatiei sau pot incita la incalcarea legilor;autoritatea publica in caz de rebeliuni,evadare a unor detinuti,degradare a monumentelor;morala publica ,ordinea publica,economia,justitia sunt tot atatea exemple in acest sens.
In ultimii ani,atentia s-a concentrat tot mai mult pe victime ale crimelor,pornind de la ideea ca si acestea au partea lor prin participarea la provocarea crimei.S-a demonstrat ca unii oameni au <talentul> de a fi tot timpul victime.Pentru a demonstra aceasta determinare a crimei,trebuie studiate locul,timpul,statutul social,desi se stie ca nu se pot stabili exact cat si ce rol se poate atribui victimei la producerea actului agresor.
Criminologia a studiat antecedentele circumstantiale la diverse tipuri de crime,motivatia infractorilor,precum si alte elemente care uneori se refera la victime in speranta de a putea explica distributia crimelor in spatiul fizic si social.Una dintre metodele standard de cercetare a fost sa se studieze grupurile de delincventi in comparatie cu nondelincventii.
Miscarea europeana privitoare la victime isi are originea in restructurarile la diverse paliere a mai multor facori sociali.Numarul crescand al infractiunilor in ceea ce priveste persoanele private a determinat o reactie sociala mai specifica ce a pus in evidenta faptul ca sistemul justitiei penale se preocupa putin de interesele si de dorintele victimei,iar in unele cazuri nu face altceva decat sa amplifice aceste neplaceri.Societatea,in general,ar fi poate dispusa sa tolereze aceasta indiferenta daca sistemul juridic ar da dovada unei eficacitati sigure in lupta impotriva delincventei.Opinia unanima este ca sistemul nu este deosebit de eficient pe acest plan si nu mai suporta ca acest subiect si aceasta categorie sa fie considerate <cantitate negli-
jabila>.De asemenea,miscarile feministe au favorizat acest curent de opinie,subliniind faptul ca se produc delicte grave la adresa femeilor si,mai mult,se manifesta o discriminare in raporturile cu victima.
Pe de alta parte,cercetarile asupra comportarii si atitudinii victimelor,asupra experientelor prin care acestea au trecut si a modului in care le-au influentat viata,ca si asupra nevoilor lor au contribuit mult la dezvoltarea miscarii privitoare la aceste victime.Se recunoaste ca riscul de a fi victima provine din interactiunea unor factori complecsi,sociali si psihologici.Totodata,ipostaza de victima produce cu siguranta anumite efecte.Dar autoritatile,ca si publicul reactioneaza diferit,dupa cum este vorba de accident de circulatie,catastrofe naturale sau infractiuni penale(in ultimul caz,cel mai adesea reactia presupune o atitudine de indignare la adresa vinovatului).
3.Politia are un rol activ in protectia victimei si, in acelasi timp,acest rol ai este conferit de avantajele sale institutionale.Principalul obstacol-uneori si critica frecvent adresata-in activitatea asistentilor sociali se refera ,in primul rand,la faptul ca nu au la indemana mijloacele directe de identificare a semnelor de abuz:vanatai,dificultati fizice,anomalii in comportament sau in relatiile cu ceilalti si, in al doilea rand,la faptul ca implicarea lor in familii ai poate conduce la negarea pericolelor.Acestea sunt riscurile interne.
Politia are cadrul legal pentru aceste activitati ,dar si resurse umane adecvate,chiar investigatori capabili,iar acest lucru contribuie la investigatiile eficiente in cazurile de abuz si violenta.Totusi,asistentii aduc elemente valoroase in investigatie.Deoarece aceasta nu este decat o parte a unui proces,ea trebuie supravegheata in cadrul multiplelor sale etape.Politia a fost nevoita sa recunoasca faptul ca ,in anchetele sale ,uneori-in cazurile de viol,de exemplu-s-au multiplicat sau repetat efectele asupra victimei,pe cand pregatirea de specialitate a asistentului social inlatura in buna parte consecintele nedorite in interventie(victimizarea repetata sau cea secundara).Si,de cele mai multe ori,terapia eficienta nu incepe dupa investigatie,ci este simultana cu aceasta,iar interventia in caz de criza,aspect central al pregatirii asistentului social,are legatura cu mai multe procese in timp.
Ideea centrala in jurul careia graviteaza intreaga activitate specializata a fortelor de politie se refera la faptul ca ea isi gaseste ratiunea de a fi in deservirea societatii civile,a cetateanului si ca eficienta intregii sale activitati este determinata,in buna masura,de modul in care aceasta activitate este receptata si apreciata de catre public.De aceea,un loc cu totul special il ocupa in prezent relatiile cu organizatiile non-guvernamentale special constituite pentru prevenirea si combaterea infractiunilor,dar care ofera in acelasi timp si un feedback important cu privire la eficienta activitatilor in acest domeniu.Importanta organizatiilor nonguvernamentale rezida de multe ori si in faptul ca aceste structuri efectueaza studii dintr-o perspectiva sociala si practica.
Prevenirea colectiva a delincventei.Masurile de acest tip sunt deja preconizate in anumite tari si exista motive intemeiate sa se continue si sa se promoveze pentru a creste sentimentul de
securitate.Totusi,se impun doua observatii.In primul rand,exista cateva neclaritati in ceea ce priveste colectivitatile pe care ar trebui sa le incurajam.Tinand cont de anxietatea provocata de furturile prin efractie si de riscurile ridicate,initiative precum inspectiile(rondurile) de cartier si problemele de gasire a bunurilor ar fi folositoare.Escortele persoanelor in varsta constituie un exemplu si confirma ideea ca exista solutii pentru reducerea motivelor de ingrijorare.In masura in care programele colective combat anxietatea dezvoltand legaturile de vecinatate si simtul responsabilitatilor,ar fi necesar sa judecam activitatile intrebandu-ne pe noi insine despre importanta cooperarii si a participarii practice pe care le implica.
-persoana care a perceput evenimentul(sau consecintele)trebuie sa il clasifice drept crima sau act criminal;ea trebuie sa defineasca ce a vazut si a auzit;
-dupa parcurgerea primelor etape cineva sa raporteze la Politie;
-dupa raportare exista posibilitatea redefinirii situatiei de catre Politie,care poate aduce mari diferente fata de prima raportare;
-in sfarsit,daca Politia se decide asupra crimei,situatia trebuie inregistrata in statistici.
CONCLUZII:
Crearea,dezvoltarea si extinderea unui cadru adecvat,care sa cuprinda:
-serviciile care sa asigure asistenta victimelor pe toate planurile;
-servicii pentru categorii speciale de victime,cum ar fi copiii,si,atunci cand se impune,pe categorii speciale de infractiuni precum:violul,violenta in familie,crima organizata,violentele rasiale.
Cresterea contributiilor la dezvoltarea sreviciilor de asistenta sociala si medicina generala,in scopul pregatirii personalului acestora in domeniul protectiei victimei.
Sprijinirea infiintarii,daca este necesar,de organizatii nationale,care manifesta preocupari pentru protectia victimei.
BIBLIOGRAFIE
Bocancea,Cristian;Neamtu,
George(1996),Asistenta sociala.Elemente de teorie si strategii de
mediere,Editura A 92,
Ceobanu,Ciprian;Hrituleac,Georgeta(1996),Conotatii
psihosociale ale deficientei mentale ,Editura A 92,
Ilut,Petru(1997),Abordarea
calitativa a socioumanului,Editura Polirom,
|
