NOŢIUNEA DE URMÃ A INFRACŢIUNII
Scopul Criminalisticii este acela de a furniza elemente de bazã ale descoperirii adevãrului asupra faptelor si autorilor lor. Nimeni nu se îndoieste astãzi cã în investigatia privind descoperirea adevãrului asupra faptelor, urmele si indiciile au o importantã capitalã: uneori întreaga problemã a descoperirii fãptasului se poate rezolva definitiv printr-o singurã urmã, alteori urmele furnizeazã indiciile cele mai sigure.
Criminalistica întelege prin urmã tot ce a rãmas materia 636b14g l la locul faptei, de la persoana fizicã a fãptasului, de la îmbrãcãmintea sau încãltãmintea lui, de la vehiculele pe care le-a întrebuintat, de la armele de care a uzat, de la mijloacele, sculele sau instrumentele de care s-a folosit.
Criminalistica mai întelege prin urmã, tot ce s-a putut imprima material, voluntar sau involuntar, de la locul faptei pe persoana fizicã a fãptasului, pe îmbrãcãmintea sau încãltãmintea lui, pe mijloacele de locomotie, pe armele de care a uzat, pe sculele sau instrumentele de care s-a folosit.
Interactiunea om-mediu înconjurãtor dã nastere la cele mai diferite urme, care, la nevoie, pot fi utile la stabilirea timpului ori succesiunii producerii anumitor evenimente precum si la determinarea comportamentului uman în acest proces. Am putea spune cã orice activitate a omului desfãsuratã în timp si spatiu, prin miscãri fizice, lasã în locul respectiv diverse modificãri fatã de situatia anterioarã care se pãstreazã pe o duratã apreciabilã de timp. Folosindu-se cu pricepere aspectul general al acestor transformãri, varietatea si numãrul lor, particularitãtile lor si ale locului în perimetrul cãruia se aflã, pozitia unora fatã de altele, se poate reconstitui tabloul dinamic al faptei sãvârsite.
Fiind un rezultat firesc al actiunii omului în mediul înconjurãtor, în cazul faptelor deosebit de grave, cum sunt infractiunile, urmele create cu prilejul sãvârsirii lor sunt folosite, de multã vreme, de cãtre organe specializate în activitatea desfãsuratã atât pentru descoperirea acestor fapte, cât si în vederea identificãrii si tragerii la rãspundere a persoanelor care le-au sãvârsit. La început, asemenea scopuri, mai des au fost valorificate urmele care aveau caracteristici mai evidente despre modul si mijloacele sãvârsirii faptei infractionale sau contineau date convingãtoare referitoare la persoanele care au comis-o. Printre acestea ar putea fi amintite urmele de picioare, de mâini, ale mijloacelor de transport ori ale instrumentelor de spargere. În schimb, nu au fost utilizate aproape deloc urmele de salivã, de spermã, de praf, cele sub formã de obiecte ori resturi ale acestora.
Pornind de la realitatea cã orice actiune a oamenilor se reflectã, prin transformãrile produse în mediul în care se desfãsoarã în urmele infractiunii, investigatiile criminalistice destinate descoperirii infractiunii si identificãrii autorilor acestora, au drept fundament stiintific principiul potrivit cãruia sãvârsirea unei fapte prevãzute de legea penalã determinã modificãri în mediul înconjurãtor.
Potrivit principiului enuntat mai sus si unanim admis în literatura de specialitate, prin urmã a infractiunii se întelege orice modificare materialã intervenitã în conditiile sãvârsirii unei fapte penale, între faptã si modificarea produsã existând un raport de cauzalitate.
Producerea unei modificãri nu este limitatã în exclusivitate la persoana autorului faptei, ea putând apartine în egalã mãsurã si subiectului pasiv al infractiunii. De pildã, petele de sânge sau firele de pãr ale vitimei gãsite pe înbrãcãminte agresorului sunt urme pretioase, care fac dovada contactului direct dintre cei doi, împrejurãri de naturã sã conducã la implicarea persoanei suspecte în cauza cercetatã sau la includerea în cercul de bãnuiti.
Acceptiunea relativ mai largã a notiunii de urmã a infractiunii se desprinde si din faptul cã modificarea nu poate fi privitã numai ca un rezultat al contactului fizic dintre diverse pãrti ale corpului autorului si victimã, ori dintre aceasta si elemenente ale spatiului în care s-a sãvârsit fapta.
Domeniul tehnic al investigatiei crimalistice care se ocupã cu cercetarea urmelor este cunoscut si sub denumirea de traseologie. Asa cum a fost consacrat, termenul de traseologie circumstantiazã îndeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea constructiei exterioare a corpurilor sau obiectelor.
Datoritã importantei pe care o au în stiinta si practica cercetãrii criminalistice, în toate lucrãrile de specialitate urmele sunt studiate cu deosebitã insistentã, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare, aspectele sub care se prezintã, continuând cu metodele si mijloacele tehnice de cercetare, fixare, ridicare de la locul faptei, terminând cu examinarea lor în conditii de laborator si cu concluziile expertului criminalist.
În zilele noastre, când stiinta si practica cercetãrii criminalistice dispun de variate posibilitãti de descoperire si de valorificare a urmelor create la fata locului în procesul sãvârsirii infractiunii, definirea urmei în sens larg si în sens restrâns nu-si gãseste o temeinicã justificare. Astfel, se impune o definitie care sã cuprindã toate modificãrile produse la locul faptei, însã fãrã sã fie prea abstractã ce ar trebui sã cuprindã toate modurile de formare a urmei, aspectele sub care aceastea se pot prezenta si toate posibilitãtile de utilizare în procesul cercetãrii criminalisticii.
Asadar, considerãm cã sub aspect criminalistic, prin urmã se întelege orice modificare produsã la locul faptei si în procesul sãvârsirii acesteia, ca rezultat material al activitãtii persoanelor implicate si este utilã cercetãrii urmei.
Astfel formulatã definitia urmei cuprinde întreaga gamã de urme, indiferent de natura lor, modul de formare, aspectul sub care se pot prezenta precum si utilitatea lor pentru cercetarea criminalisticã.
|
