NOŢIUNEA DE URMĂ A INFRACŢIUNII
Scopul Criminalisticii este acela de a furniza elemente de bază ale descoperirii adevărului asupra faptelor si autorilor lor. Nimeni nu se îndoieste astăzi că în investigatia privind descoperirea adevărului asupra faptelor, urmele si indiciile au o importantă capitală: uneori întreaga problemă a descoperirii făptasului se poate rezolva definitiv printr-o singură urmă, alteori urmele furnizează indiciile cele mai sigure.
Criminalistica întelege prin urmă tot ce a rămas materia 636b14g l la locul faptei, de la persoana fizică a făptasului, de la îmbrăcămintea sau încăltămintea lui, de la vehiculele pe care le-a întrebuintat, de la armele de care a uzat, de la mijloacele, sculele sau instrumentele de care s-a folosit.
Criminalistica mai întelege prin urmă, tot ce s-a putut imprima material, voluntar sau involuntar, de la locul faptei pe persoana fizică a făptasului, pe îmbrăcămintea sau încăltămintea lui, pe mijloacele de locomotie, pe armele de care a uzat, pe sculele sau instrumentele de care s-a folosit.
Interactiunea om-mediu înconjurător dă nastere la cele mai diferite urme, care, la nevoie, pot fi utile la stabilirea timpului ori succesiunii producerii anumitor evenimente precum si la determinarea comportamentului uman în acest proces. Am putea spune că orice activitate a omului desfăsurată în timp si spatiu, prin miscări fizice, lasă în locul respectiv diverse modificări fată de situatia anterioară care se păstrează pe o durată apreciabilă de timp. Folosindu-se cu pricepere aspectul general al acestor transformări, varietatea si numărul lor, particularitătile lor si ale locului în perimetrul căruia se află, pozitia unora fată de altele, se poate reconstitui tabloul dinamic al faptei săvârsite.
Fiind un rezultat firesc al actiunii omului în mediul înconjurător, în cazul faptelor deosebit de grave, cum sunt infractiunile, urmele create cu prilejul săvârsirii lor sunt folosite, de multă vreme, de către organe specializate în activitatea desfăsurată atât pentru descoperirea acestor fapte, cât si în vederea identificării si tragerii la răspundere a persoanelor care le-au săvârsit. La început, asemenea scopuri, mai des au fost valorificate urmele care aveau caracteristici mai evidente despre modul si mijloacele săvârsirii faptei infractionale sau contineau date convingătoare referitoare la persoanele care au comis-o. Printre acestea ar putea fi amintite urmele de picioare, de mâini, ale mijloacelor de transport ori ale instrumentelor de spargere. În schimb, nu au fost utilizate aproape deloc urmele de salivă, de spermă, de praf, cele sub formă de obiecte ori resturi ale acestora.
Pornind de la realitatea că orice actiune a oamenilor se reflectă, prin transformările produse în mediul în care se desfăsoară în urmele infractiunii, investigatiile criminalistice destinate descoperirii infractiunii si identificării autorilor acestora, au drept fundament stiintific principiul potrivit căruia săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în mediul înconjurător.
Potrivit principiului enuntat mai sus si unanim admis în literatura de specialitate, prin urmă a infractiunii se întelege orice modificare materială intervenită în conditiile săvârsirii unei fapte penale, între faptă si modificarea produsă existând un raport de cauzalitate.
Producerea unei modificări nu este limitată în exclusivitate la persoana autorului faptei, ea putând apartine în egală măsură si subiectului pasiv al infractiunii. De pildă, petele de sânge sau firele de păr ale vitimei găsite pe înbrăcăminte agresorului sunt urme pretioase, care fac dovada contactului direct dintre cei doi, împrejurări de natură să conducă la implicarea persoanei suspecte în cauza cercetată sau la includerea în cercul de bănuiti.
Acceptiunea relativ mai largă a notiunii de urmă a infractiunii se desprinde si din faptul că modificarea nu poate fi privită numai ca un rezultat al contactului fizic dintre diverse părti ale corpului autorului si victimă, ori dintre aceasta si elemenente ale spatiului în care s-a săvârsit fapta.
Domeniul tehnic al investigatiei crimalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este cunoscut si sub denumirea de traseologie. Asa cum a fost consacrat, termenul de traseologie circumstantiază îndeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea constructiei exterioare a corpurilor sau obiectelor.
Datorită importantei pe care o au în stiinta si practica cercetării criminalistice, în toate lucrările de specialitate urmele sunt studiate cu deosebită insistentă, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare, aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele si mijloacele tehnice de cercetare, fixare, ridicare de la locul faptei, terminând cu examinarea lor în conditii de laborator si cu concluziile expertului criminalist.
În zilele noastre, când stiinta si practica cercetării criminalistice dispun de variate posibilităti de descoperire si de valorificare a urmelor create la fata locului în procesul săvârsirii infractiunii, definirea urmei în sens larg si în sens restrâns nu-si găseste o temeinică justificare. Astfel, se impune o definitie care să cuprindă toate modificările produse la locul faptei, însă fără să fie prea abstractă ce ar trebui să cuprindă toate modurile de formare a urmei, aspectele sub care aceastea se pot prezenta si toate posibilitătile de utilizare în procesul cercetării criminalisticii.
Asadar, considerăm că sub aspect criminalistic, prin urmă se întelege orice modificare produsă la locul faptei si în procesul săvârsirii acesteia, ca rezultat material al activitătii persoanelor implicate si este utilă cercetării urmei.
Astfel formulată definitia urmei cuprinde întreaga gamă de urme, indiferent de natura lor, modul de formare, aspectul sub care se pot prezenta precum si utilitatea lor pentru cercetarea criminalistică.
|
