NOTIUNEA SI IZVOARELE OBLIGATIILOR
Luând ca model Codul civil francez din 1804, care nu a definit notiunea
de obligatie, Codul civil român din 1865, precum de altfel si alte coduri
civile europene, ca cel austriac din 1811, cel elvetian din 1907 sau Codul
federal elvetian al obligatiilor din 1881 si apoi din 1911, nu au definit
aceasta institutie juridica.
Acest lucru se explica prin adoptarea de catre redactorii codurilor
respective a renumitei definitii a obligatiei din institutele lui Justinian, care a
definit obligatia astfel: "obligatio est juris vinculum quo necesitate
adstringimur, alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura."
În aceste conditii, 22422u2015w sarcina definirii obligatiei civile a revenit doctrinei.
Obligatia civila este raportul juridic în baza caruia creditorul are
dreptul sa pretinda debitorului sa execute prestatia corelativa de a da, a
face sau a nu face ceva.
Prin izvor de obligatie se întelege sursa acestuia, adica actul juridic
sau faptul juridic care da nastere unui raport juridic obligational.
Potrivit Codului civil, sunt considerate izvoare de obligatii contractele,
cvasicontractele, delictele, cvasidelictele si legea.
Contractul este definit în art. 942 Cod civil ca fiind acordul între doua
sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânsii un raport
juridic.
Cvasicontractul este, potrivit art. 986 Cod civil, un fapt licit si
voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii
reciproce între parti.
În aceasta categorie sunt incluse:
- gestiunea de afaceri sau gestiunea intereselor altuia;
- plata lucrului nedatorat sau plata indebitului.
Gestiunea de afaceri consta în fapta unei persoane care, fara a primi
mandat din partea altei persoane, administreaza - gireaza - interesele
acesteia, dând nastere la obligatii reciproce.
Plata lucrului nedatorat consta în fapta unei persoane de a plati unei
persoane o datorie inexistenta sau pe care nu o avea, care da nastere
obligatiei de restituire
81
Delictul si cvasidelictul sunt definite în art. 998 - 999 Cod civil ca
fiind fapte ilicite care, datorita împrejurarii ca au produs un prejudiciu altei
persoane, obliga pe cel care a cauzat prejudiciul din vina sa sa-l repare.
Deosebirea dintre delict si cvasidelict consta în forma vinovatiei. Astfel,
delictul este o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savârsita cu intentie, în
timp ce cvasidelictul este o fapta ilicita savârsita fara intentie, din neglijenta
sau imprudenta.
Legea este considerata izvor de obligatie în masura în care prin lege se
nasc, direct si nemijlocit, obligatii civile. De exemplu, obligatia de
întretinere reglementata de art. 86 Codul familiei.
În doctrina a fost criticata aceasta clasificare a izvoarelor de obligatii,
cu motivarea ca este incompleta, deoarece nu face referire si la actul juridic
unilateral, respectiv inexacta, pentru ca nu exista consecinte diferite în cazul
delictului si cvasidelictului.
Având în vedere criticile formulate, s-a impus clasificarea izvoarelor de
obligatii în:
- Acte juridice:
- contractul;
- actul juridic unilateral.
- Fapte juridice:
- fapte juridice licite;
- fapte juridice ilicite cauzatoare de prejudicii.
Obligatiile complexe
Obligatiile afectate de modalitati
Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, care afecteaza
fie executarea, fie stingerea unei obligatii.
Termenele pot fi clasificate în functie de mai multe criterii, respectiv:
termen suspensiv; termen extinctiv; termen cert; termen incert; termen legal;
termen conventional; termen judiciar; termen stabilit în favoarea
creditorului, a debitorului sau a ambelor parti.
Împlinirea termenului se numeste scadenta. Prin ajungerea la
scadenta, obligatia devine exigibila din ziua urmatoare aceleia în care
termenul s-a împlinit. Din acest moment, creditorul poate pretinde plata.
Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care
depinde însasi existenta raportului juridic obligational. Conditia afecteaza
însasi existenta obligatiei.
Conditia poate fi de mai multe feluri: suspensiva; rezolutorie; cazuala;
mixta; potestativa; pozitiva; negativa; licita; ilicita.
82
Obligatiile plurale
Obligatia alternativa este acea obligatie al carei obiect consta în doua
sau mai multe prestatii, dintre care, la alegerea uneia dintre parti, executarea
unei singure prestatii duce la stingerea obligatiei. Obligatia alternativa are
deci o pluralitate de obiecte, dar prestarea uneia dintre ele duce la stingerea
obligatiei.
Obligatia facultativa este acea obligatie în care debitorul se obliga la o
singura prestatie, cu facultatea pentru el de a se libera, executând o alta
prestatie determinata. Exista deci o singura prestatie ca obiect al obligatiei,
dar o pluralitate de prestatii în privinta posibilitatii de a plati.
Obligatia conjuncta sau divizibila este acea obligatie cu pluralitate de
prestatii în privinta posibilitatii de a plati.
Obligatia solida este acea obligatie cu subiecte multiple în cadrul
careia fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare
dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrala a prestatiei
datorate de toti debitorii.
Obligatia indivizibila este acea obligatie care, datorita obiectului ei
sau conventiei partilor, nu poate fi împartita între subiectele ei, activ sau
pasiv. n
|
