Norma juridica
Notiunea si trasaturile caracteristice ale normelor juridice
Realtiile sociale dintre indivizi presupun existenta unor norme de comportament in societate care statornicesc conduita pe care ei trebuie sa o urmeze. Aceasta conduita poate sa fie carmuita de diferite norme cum ar fi normele etice, morale, religioase sau juridice. Atunci cand normele sociale coexista in cadrul unei societati, intre ele exista o legatura stransa si interconditionata, explicabila datorita trasaturilor lor comune : ele reflecta conditiile social-economice ale epocii in care actioneaza dispozitiile lor, sun t coordonate, au un caracter peneral si impersonal, prin intermediul lor se prescriu actiuni obligatorii permise sau interzise, prin actiunea lor se urmareste incurajarea prin stimulente a comportamentelor prescrise si tragerea la raspundere a celor care se abat de la prevederile lor. Intre normele sociale cu un continut si forma deosebite se detaseaza normele juridice care constituie structura interna a dreptului, iar locul lor deosebit intre norme 535f56f le sociale deriva din pozitia pe care dreptul o ocupa in societate si din influenta pe care o exercita asupra comportamentului uman.
Norma juridica este celula de baza a dreptului cu ajutorul careia se stabileste modelul de comportament si contine pretentiile si exigentele societatii fata de conduita membrilor sai in cadrul relatiilor sociale. Cuvantul "norma" este echivalent cu acela de regula intrucat majoritatea normelor contin reguli de comportament, precum si unele sanctiuni pentru cei care contravin acestor reguli ca si anumite obligatii ale participantilor la raporturile sociale. Pe langa regulile de conduita, normele juridice contin si alte prevederi cu referire la unele definitii, principii de drept, explicarea unor termeni, organizarea unor institutii sau organe ale statului. In prrincipiu, normele juridice contin ceea ce trebuie sa indeplineasca un anumit subiect de drept ori ceea ce el este indreptatit sa faca sau ceea ce i se recomanda ori este stimulat sa indeplineasca.
Principalele trasaturi definitorii sau caracteristicile comune ale normelor juridice, ce le deosebesc de celelalte norme sociale sunt:
Au un caracter general si impersonal deoarece ele vizeaza totalitatea imprejurarilor ce cad sub incidenta formulei lor generale, astfel ca conduita prescrisa este cea tipica si se aplica la un numar nelimitat de cazuri sau la o categorie de persoane neluate in individualitatea lor. Prin aceasta trasatura, norma juridica se deosebeste de actul individual de aplicare a dreptului care este prin natura sa unul concret si personal. Ex o hotarare judecatoreasca de condamnare la o anumita pedeapsa a unei persoane pentru savarsirea unei anumite infractiuni.; o decizie de sanctionare a unui angajat care a savarsit o abatere disciplinara cu ocazia executarii contractului de munca. Aceste acte de aplicare a dreptului au caracter personal si individual si nu caracter general si impersonal.
Norma juridica elimina concretul si particularul, ceea ce inseamna ca abstractizeaza, si se aplica unui numar nelimitat de persoane si situatii juridice identice.
Aceasta nu inseamna ca norma juridica se aplica in mod obligatoriu pe intreg cuprinsul tarii si asupra intregii populatii deoarece unele norme vizeaza doar anumite parti din teritoriu (ex. - normele juridice care reglementeaza regimul frontierei de stat sau care privesc doar anumite categorii de persoane: minori, comercianti etc). Prin urmare nu putem afirma ca o norma juridica este mai mult sau mai putin generala sau impersonala in functie de sfera de aplicare deoarece ea contine un model abstract pentru orice individ participant la relatiile sociale, caruia i se impune un anumit comportament in conditiile in care poate sa aiba la dispozitie mai multe variante.
Nici faptul ca unele norme juridice se refera la activitatea unor organe unipersonale (presedintele Romaniei, al Senatulu, primul ministru) nu sunt norme care au un caracter personal deoarece ele nu se refera la persoanele care ocupa functia respectiva ci la instantele ca atare pe care le reglementeaza.
Caracter imperativ si obligatoriu deoarece norma juridica nu este o simpla recomandare, iar respectarea sa se impune la nevoie cu ajutorul fortei de constrangere a statului. Pentru ca sa-si indeplineasca acest scop, norma juridica trebuie sa fie recunoscuta ca obligatorie de catre organele statului si de destinatarii sai. Norma juridica se va aplica la toate relatiile sociale si la toti indivizii la care se refera din momentul intrarii sale in vigoare si pana in momentul iesirii in mod continuu si neconditionat.
Caracterul volitional al normei juridice care rezulta din faptul ca norma de drept reglementeaza numai conduita volitionala a oamenilor si nu fapte independente de vointa lor astfel incat indivizii vor raspunde numai pentru faptele care cad sub incidenta vointei lor nu si pentru fapte care se produc datorita unor cauze straine obiective si independente de vointa lor, cum ar fi cele cauzate de forta majora.
Prescriu o conduita tipica dupa care subiectii de drept vizati trebuie sa se conduca in activitatea lor, prefigurand comportamentul lor in relatiile sociale.
Definim norma juridica drept o regula de conduita cu caracter general si impersonal care exprima vointa de stat si a carei respectare este obligatorie si garantata la nevoie de forta de constrangere a statului.
Celelalte norme sociale (etice, morale, religioase) chiar daca prescriu o conduita care este recomandata sau impusa membrilor societatii , in cazul in care dispozitiile lor sunt incalcate, statul nu intervine prin forta de constrangere pentru a-i sanctiona pe cei care le-au incalcat
Structura normei juridice
Continutul normei juridice si conceptul sau fac parte din ansamblul de notiuni prin intermediul carora realitatea juridica este aplicata. Norma juridica este elementul primar al sistemului de drept, prin care mesajul legiuitorului ajunge la destinatarii sai. Pentru a putea fi cat mai usor de receptat acest mesaj, norma juridica trebuie sa raspunda unor cerinte de organizare si de structura interna. Continutul normei juridice are o structura logico-juridica care arata in ce elemente componente este logic organizata structura prescriptiei normei, indiferent de modul de formulare sau de ramura de drept careia ii apartine. Ea are si o structura tehnico-legislativa care se refera la forma exterioara de exprimare a continutului sau si la modul in care norma se incadreaza in textele legislative.
Structura logico-juridica a normei juridice are o componenta formata din 3 elemente: ipoteza, dispozitie si sanctiune, in continutul carora se prevad conditiile in care anumiti subiecti de drept vor avea o anumita conduita, care trebuie sa fie conduita lor si care sunt urmarile nerespectarii si incalcarii ei.
Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica dispozitiile normei juridice si categoriile de subiecti la care se refera prevederile dispozitiei. Ipoteza poate fi determinata sau relativ determinata.
o Cea determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei (ex. : legea pensiilor care stabileste expres conditiile de acordare a pensiei si cuantumul acesteia)
o Cea relativ determinata indica imprejurarile in care se aplica dispozitia, iar continutul concret al acestor imprejurari nu se prevede expres in norma ci este lasat la indemana organului de aplicare a dreptului (ex.: codul de procedura penala prevede posibilitatea emiterii mandatului de arestare cand exista indicii ca o persoana care a savarsit o infractiune poate sa dispara)
Ipoteza mai poate fi:
o Simpla, cand prevede o singura imprejurare in prezenta careia se aplica dispozitia
o Complexa, in care sunt prevazute mai multe imprejurari care impreuna sau separat pot determina aplicarea dispozitiei.
Dispozitia poate fi:
o Determinata, cand stabileste categorii de drept si obligatii ale subiectelor de drept vizate fara sa existe posibilitatea derogarii de la acestea de catre subiectii de drept.
o Relativ-determinata, cand norma prevede mai multe variante de conduita urmand ca subiectele la care norma se refera sa-si aleaga una dintre conduitele prescrise.
Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiilor normei juridice, adica masurile ce se pot lua impotriva celor ce incalca dispozitia si care se aduc la indeplinire prin forta de constrangere a statului in cazul neindeplinirii de buna voie a prescriptiilor normei juridice. In functie de modul lor de determinare, sanctiunile pot fi:
o Absolut determinate : care formuleaza o sanctiune precisa, ce nu poate fi modificata de organul de aplicare a dreptului si care are obligatia sa o aplice.
o Relativ determinate : care stabilesc limitele minime si maxime ale unei sanctiuni, iar organul de aplicare a dreptului va stabili sanctiunea in cadrul acestor limite.
o Alternative care sunt stabilite de catre legiuitor, iar organul de aplicare a dreptului poate aplica una dintre aceste sanctiuni.
o Cumulative in care norma juridica prevede aplicarea mai multor sanctiuni, iar organul de aplicare a dreptului trebuie sa le aplice cumulativ.
Din necesitati de tehnica legislativa, nu toate normele juridice cuprind in continutul lor toate cele 3 elemente. Uneori acestea rezulta din continutul intregului act normativ sau din continutul mai multor norme de drept.
Structura tehnico-juridica a normei juridice reprezinta organizarea normei de drept pe capitole, sanctiuni sau parti ale normelor juridice care la randul lor sunt formulate pe articole, paragrafe, aliniate.
Elementul structural de baza al normei juridice este articolul, care contine de regula o dispopzitie de sine statatoare. Articolul se numeroteaza cu cifre arabe. In cuprinsul sau pot fi mai multe aliniate sau paragrafe. In cazul unor norme juridice mai ample, articolele au si note marginale care redau intr-o forma sintetica continutul normei de drept. Atunci cand un act normativ face referire la unele dispozitii din alt act normativ existent, acel act normativ nu se va reproduce ci va exista o norma de trimitere la actul normativ respectiv. In cazul in care intr-o norma juridica se face trimitere la o norma ce urmeaza a fi adoptata, norma respectiva se numeste norma in alb. Normele juridice penale speciale sunt cele care cuprind obligatoriu anumite sanctiuni, dar sanctiunile respective nu reprezinta o alternativa la conduita prescrisa in norma pe care indivizii sa o poata alege din mai multe conduite, deoarece norma penala trebuie respectata intocmai pentru ca ordinea de drept sa nu fie tulburata.
Clasificarea normei juridice
I. Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, adica a ramurii de drept din care face parte norma juridica, avem atatea norme juridice cate ramuri de drept exista: n.dr. constitutional, civil, penal, adm., comercial, muncii etc.
II. Dupa izvorul de drept in care normele juridice sunt incorporate si dupa forta lor avem: norme juridice cuprinse in legi, hotarari si ordonante ale guvernului, acte normative emise de organele centrale ale adm. publice sau a organelor locale ale adm. publice.
III. Dupa modul de redactare ale normelor juridice exista:
a. Norme juridice complete (cuprind toate cele 3 elemente)
b. Norme juridice de trimitere (se completeaza cu norme din acelasi act normativ sau din alte acte normative existente)
c. Norme juridice in alb (care urmeaza sa se completeze cu norme care urmeaza sa apara)
IV. Dupa sfera de aplicare si gradul lor de generalitate:
a. Norme juridice generale (se aplica tuturor relatiilor sociale dintr-o ramura de drept)
b. Norme juridice speciale (se aplica unei categorii de relatii sociale)
c. Norme juridice de exceptie (date in completarea unei norme generale sau speciale si instituie un regim derogator de la ele)
Numai normele speciale pot deroga de la normele generale, iar normele de exceptie sunt norme de stricta interpretare si nu se pot aplica si altor situatii similare.
V. Dupa caracterul conduitei pe care o prescriu se pot clasifica in : imperative, dispozitive, punitive, si de organizare.
a. Normele imperative sunt cele ale caror respectare se impune in mod categoric neadmitand nici o derogare sub amenintarea sanctiunii. Pot fi:
Onerative, cand prescriu in mod expres obligatia savarsirii unei anumite actiuni de catre subiectii de drept.
Prohibitive, care interzic savarsirea unei actiuni sau o conduita
b. Normele dispozitive sunt cele a caror aplicare este lasata la dispozitia celor carora li se adreseaza. Se subdivid in:
Permisive (de imputernicire) - stabilesc anumite drepturi unor persoane fara ca sa impuna o anumita actiune sau sa interzica savarsirea unei anumite activitati.
Supletive, care lasa posibilitatea subiectilor de drept sa-si aleaga o anumita conduita intre anumite limite stabilite de lege si numai daca subiectele de drept vizate nu se folosesc de acel drept, se aplica norma juridica supletiva care astfel suplineste vointa nemanifestata a subiectelor de drept (legea stabileste posibilitatea lasarii averii prin testament, iar daca persoana nu face testament, legea stabileste beneficiarii averii)
In cadrul normelor dispozitive sunt grupate si norme juridice stimulative care stabilesc persoanele care pot beneficia de anumite stimulente si conditiile de acordare a stimulentelor, norme care devin obligatorii pentru organele competente cand o anumita persoana indeplineste conditiile respective, si norma de recomandare care recomanda o anumita conduita unor subiecti de drept, iar daca acestea o indeplinesc, acea conduita normativa devine obligatorie.
c. Normele punitive sunt cele care prevad anumite sanctiuni juridice ce se aplica celor care infrang norma juridica, iar acestea au caracter obligatoriu fata de persoanele care le-au incalcat.
d. Normele organizatorice sunt cele care fundamenteaza cadrul de organizare si functionare a unor persoane juridice sau organisme sociale si care au caracter obligatoriu.
Actiunea normei juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor
Realizarea dreptului prin aducerea in viata a normelor juridice este conditionata de durata mentinerii in vigoare a normelor juridice, de raza teritoriala in care ele isi produc efectele si de sfera persoanelor asupra carora ele actioneaza. In raport cu aceste 3 dimensiuni, norma juridica actioneaza in timp, spatiu si asupra persoanelor.
Actiunea in timp a normelor juridice este determinata de momentul intrarii in vigoare si cel al incetarii actiunii lor, deoarece ele isi produc efectele numai cand se afla in vigoare, aplicandu-se numai la faptele care se petrec in timpul cat sunt in vigoare, ele nefiind nici retroactive si nici ultraactive, adica nu se aplica nici faptelor petrecute inainte de intrarea lor in vigoare si nici dupa iesirea lor din vigoare, dupa incetarea actiunii lor. In general trecutul scapa unei norme juridice si de aceea norma juridica actioneaza numai pentru viitor. Intrucat norma de drept este un comandament adus conduitei umane care permite sau interzice anumite actiuni, ea nu se va aplica trecutului deoarece nu se poate impune nimanui sa se supuna unei legi care nu exista, pentru ca nimeni nu poate fi invinuit ca a savarsit o fapta ce nu era prohibita, ci dimpotriva ea era admisa la data concentrarii ei. Asupra actiunii in timp a normei juridice actioneaza principiul neretroactivitatii legii, care presupune stabilirea momentului initial al aplicarii sale si momentul final al actiunii sale. In principiu, la noi, legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial sau la data prevazuta in continutul acesteia. De la data publicarii in M.O. sau de la data aducerii la cunostinta a legii, destinatarilor sai, legea este presupusa a fi cunoscuta conform principiului - "Nemo censetur ignorare legem". Celelalte acte normative (ordonanta de urgenta) intra in vigoare de la data publicarii in M.O. de la data la care destinatarii normei juridice se presupune ca cunosc continutul normei respective ei trebuie sa-si coordoneze conduita astfel incat sa nu incalce prevederile legii. Principiul neretroactivitatii legii este cuprins in art.15 din Constitutie si in art.1 din Codul civil precum si art. 10-11 Cod Penal. Principiul neretroactivitatii inseamna ca legea dispune numai pt viitor, ea nu are putere retroactiva. De la acest principiu exista anumite exceptii, cand legea se aplica si retroactiv:
Legea prevede expres ca se aplica faptelor petrecute anterior, fara ca prin aceasta sa se ingradeasca anumite drepturi fundamentale ale cetatenilor, garantate prin Constitutie.
Legile interpretative care lamuresc intelesul unor norme juridice care sunt deja in vigoare si care fac corp comun cu norma juridica interpretata, astfel ca si legea de interpretare se considera in vigoare de la intrarea in vigoare a legii interpretate.
Legile penale de dezincriminare sau a legii contraventionale mai favorabile, de la data savarsirii faptei si pana la data ultimului act de executare a sanctiunii penale sau contraventionale se succed mai multe legi, dintre care unele nu incrimineaza sau dezincrimineaza ori prevad sanctiuni mai favorabile, se va aplica legea mai blanda, faptuitorul beneficiind de sanctiunea cea mai usoara dintre cele prevazute in legile care s-au succedat.
Norma juridica, de regula, nu stabileste durata aplicarii sale, nestabilindu-se momentul final al actiunii ei. Ea va ramane in vogoare pana se abroga prin alt act normativ de acelasi grad sau superior lui, precum si in cazul ajungerii la termen a legii sau a iesirii din vigoare a normei prin caderea in desuetudine. Abrogarea poate fi:
Expres-directa : cand in noul act normativ se prevede expres ca actul normativ anterior sau o parte din el se abroga.
Expres-indirecta : cand legea noua precizeaza doar ca normele contrare ei se abroga, fara a mentiona expres care sunt acestea.
Tacita : cand noul act normativ nu abroga in mod expres un altul mai vechi, dar prin regulile care le prescrie stabileste regulile contrare celor stabilite in vechiul act normativ. Caderea in desuetudine are loc atunci cand efectele unei norme juridice nu se mai pot produce intrucat relatiile sociale reglementate nu mai subzista, sunt depasite, desuete.
Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor:
In general, norma juridica in virtutea suveranitatii statului se aplica asupra intregului teritoriu al tarii care a emis-o, excluzandu-se actiunea legii altor state. Cu toate acestea, in cazul existentei unor conventii si tratate internationale incheiate de state pe baza de reciprocitate, se vor aplica normele cuprinse in tratatele si conventiile respective cu prioritate fata de normele interne. De asemenea, normele de drept comunitar se vor aplica cu prioritate in spatiul UE fata de normele din fiecare stat, iar normele internationale care reglementeaza drepturile fundamentale ale omului vor fi prioritare fata de normele interne ale fiecarui stat. exista situatii in care nu se aplica legea tarii care a promulgat-o pe teritoriul sau: imunitate diplomatica, statutul juridic al consulilor, regimul juridic al unor cetateni straini.
Distinctia intre norma generala, speciala si de exceptie trebuie sa porneasca de la intelegerea impartirii dreptului in ramuri de drept. Reglementarea speciala este derogata de la reglementarea generala. Normele speciale intra in raport unic cu norma generala. Normele regula si normele de exceptie fac parte din aceeasi ramura de drept, iar norma speciala si norma generala fac parte din ramuri de drept diferite. Consecinte:
Norma speciala deroga de la norma generala
Norma de exceptie deroga de la norma regula
Exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare (nu se pot aplica extensiv, nu se pot aplica la alte situatii)
O reglementare speciala se constituie din norme speciale + toate normele de drept generale de la care nu s-a derogat.
Norma imperativa obliga la o conduita, norma prohibitiva interzice o conduita, norma permisiva permite o conduita. Din normele permisive se desprind normele supletive. Norma supletiva este o norma care permite destinatarului sa stabileasca pe cale de conventie care va fi conduita sa intr-o ipoteza determinata. Daca destinatarul nu stabileste nici o conventie, atunci norma este obligatorie, imperativa (transfer fictiv).
|
