Notiuni introductive īn dreptul penal
I. Dreptul penal - Un ansamblu de norme juridice prin care se determina faptele care constituie infractiuni, conditiile de angajare a raspunderii si sanctiunile aplicabile īn cazul savārsirii acestor fapte.
Īn mod traditional, se considera ca dreptul penal se poate diviza īn doua parti importante:
Partea generala
Partea speciala - Contine norme de incriminare pentru diverse infractiuni.
Cele doua parti importante se pot īmparti īn grupe de norme care au un anumit specific.
Partea generala - Contine norme susceptibile de grupare īn:
Dreptul penal al minorilor
Dreptul executional penal
Dreptul penal international (contine norme legate de asistenta juridica internationala īn materie penala)
Dreptul penal al mediului
Dreptul penal social
Dreptul penal al afacerilor
II. Principiile de baza ale dreptului penal
Principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei
Este un principiu de baza ce caracterizeaza sistemele penale moderne. Potrivit acestuia, orice fapta care atrage raspunderea penala trebuie sa fie expres prevazuta de lege īn momentul īn care a fost savārsita. De asemenea, autorului faptei nu-i poate fi aplicata o alta sanctiune decāt cea prevazuta de lege la momentul savārsirii infractiunii.
Consecinte:
Acest principiu interzice incriminarea prin analogie. Potrivit art. 1 (2) din codul penal anterior modificat īn 1948, atunci cānd o fapta neprevazuta de legea penala prezinta o vadita asemanare cu o fapta prevazuta de lege, cea dintāi se va socoti implicit sanctionata, potrivit dispozitiilor ce o sanctioneaza pe cea de-a doua.
Analogia nu este permisa niciodata īn sistemul penal romān actual. Marile sisteme de drept accepta analogia care ar putea fi uzitata īn folosul inculpatului. Aceasta analogie ar putea fi folosita cānd īmprejurarile de fapt o admit.
Principiul legalitatii incriminarii, prevazut de art. 2, cod penal este prevazut si de conventiile internationale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca, pentru a fi pe deplin respectat principiul analogiei nu este suficient ca din punct de vedere formal infractiunea sa fie prevazuta de un text de lege, ci este īn plus necesar ca textul de lege sa fie suficient de clar redactat, astfel ca orice persoana sa-si dea seama care sunt actiunile sau inactiunile care intra sub incidenta legilor īn cauza.
Principiul caracterului personal al raspunderii penale
Potrivit acestui principiu, numai persoana care a savārsit infractiunea poate fi trasa la raspundere penala si numai aceasta persoana poate executa sanctiunea aplicata.
Īn dreptul penal nu opereaza principiul solidaritatii raspunderii.
Compatibilitatea raspunderii penale a persoanei juridice cu acest principiu: de lege lata, doar persoana fizica poate fi subiect al raspunderii penale. Aplicarea unei amenzi penale unei societati ar afecta pe toti asociatii, nu numai pe cel vinovat, ceea ce contravine principiului raspunderii penale. La nivel de principiu, caracterul personal al raspunderii penale nu se opune raspunderii persoanelor juridice.
III. Izvoarele dreptului penal
Legea penala - Conform art. 141 cod penal este definita ca fiind orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa īn legi sau decrete.
Īn materia dreptului penal, Parlamentul nu poate interveni decāt pe cale de lege organica (care este, astfel, izvor de drept 21521r1719v penal).
Decretele nu mai pot fi emise decāt de presedinte. Acestea sunt decrete individuale (pot fi folosite la numirea magistratilor, a ministrilor). Se considera ca se pot emite si decrete cu caracter normativ (prin care se instaureaza starea de urgenta).
Toate acestea sunt straine de dreptul penal. Decretele care tin de dreptul penal sunt cele de gratiere individuala.
Izvoare:
a) Izvoare interne
Legile si decretele adoptate īnainte de intrarea īn vigoare a Constitutiei. Īsi pastreaza acest caracter atāta timp cāt nu sunt abrogate.
Decretele-legi - Cele adoptate īn perioada dec. 1989 - iunie 1990.
Legile organice - Cele de dupa intrarea īn vigoare a Constitutiei.
Decretele de gratiere - Individual emise de presedinte.
Ordonantele de guvern
simple (īn baza unei legi de abilitare)
de urgenta
cele simple nu au caracter de izvor de drept penal, fiindca nu pot reglementa legile organice.
ordonantele de urgenta pot interveni īn domeniul rezervat legilor organice cu conditia existentei unei stari exceptionale la care face referire Constitutia. Singura ordonanta de urgenta guvernamentala care a īndeplinit conditia la care face referire Constitutia a fost OUG 1/1999 privind regimul starii de urgenta.
b) Izvoare internationale
Ex: Conventia Europeana privind extradarea si cea privind transferul refugiatilor, toate acordurile si tratatele internationale care privesc domeniul mentionat.
Indirecte - Acele tratate si conventii internationale care creeaza pentru legiuitorul national obligatia adoptarii unor dispozitii cu caracter penal pentru completarea prevederilor din dreptul intern.
Īn dreptul penal romān, nu constituie izvor de drept jurisprudenta, doctrina si nici actele normative de forta juridica inferioara legii (hotarārile de guvern, hotarārile consiliului local).
2. Legea penala
I. Norma penala - are aceeasi structura ca norma juridica:
Ipoteza
Dispozitie
Sanctiune
Se pot clasifica īn:
Norme penale complete - Normele īn cadrul carora exista toate cele trei parti (ipoteza, dispozitie, sanctiune)
Norme penale incomplete - Cele carora le lipseste una dintre parti. Se pot clasifica astfel:
a) Norme cadru (īn alb)
b) Norme de trimitere
c) Norme de referire
Sunt acele norme ce contin o incriminare generica, ele urmānd a fi completate de prevederile altor acte normative, uneori, chiar de forta juridica inferioara legii.
Ex: Infractiunea prevazuta de art. 281 cod penal, care se refera la exercitarea fara drept a unei profesii. Aplicarea ei depinde de existenta unei alte norme care sa prevada ca exercitarea fara drept a unei anumite profesii se sanctioneaza potrivit legii penale.
De exemplu, Legea 51/1995 cu privire la exercitarea profesiei de avocat, prevede ca exercitarea fara drept a profesiei de avocat se sanctioneaza potrivit legii penale. Aceasta dispozitie nu contine sanctiunea, are doar ipoteza si dispozitie.
Uneori, norma penala cadru face trimitere la un act de forta juridica inferioara legii. De exemplu, art. 1, lit. m, Legea 12/1990, incrimineaza fapta de comercializare a unor produse cu depasirea adaosului comercial maxim, stabilit prin hotarāre de guvern. Īn masura īn care guvernul limiteaza adaosul comercial practicabil, norma penala devine incidenta. Īn masura īn care guvernul nu mai stabileste o limta maxima a adaosului, legea ramāne fara aplicabilitate.
Acest procedeu al normei penale cadru este criticabil, pentru ca, pe aceasta cale, se ajunge īn cele din urma, la a transfera competenta de a interveni īn domeniul penal altor organe decāt cele prevazute de Constitutie. Are loc o delegare de a interveni īn domeniul dreptului penal.
Acest procedeu pune problema sub aspectul cunoasterii legii penale, deoarece, daca exista o prezumtie absoluta de cunoastere a legii penale, aceasta prezumtie nu functioneaza īn domeniul penal atunci cānd este vorba de norme de alta natura.
Acele norme incomplete care īmprumuta un element din structura altei norme, devenind apoi independenta de aceasta.
Ex: Decretul 210/1960 si Decretul 244/1968.
Decretul 210/1960 privitor la regimul mijloacelor de plata straine incrimina, īn art. 37, mai multe infractiuni si stabilea pedeapsa pentru acestea. Decretul 244/1968 privitor la regimul metalelor si pietrelor pretioase incrimina, īn art. 50, mai multe infractiuni, fara sa prevada o sanctiune pentru acestea. Un alt text din acelasi decret arata ca infractiunile prevazute de art. 50 se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960.
Prin decretul-lege 9/1990, decretul 210/1960 a fost īn īntregime abrogat, ramānānd īnsa īn vigoare decretul 244/1968. Infractiunile prevazute de art. 50 si-au luat sanctiunile din art. 37, devenind, ulterior, independente de acestea,a stfel īncāt art. 50 continua sa se aplice indiferent ce se īntāmpla cu normele din art. 37. Cu alte cuvine, pedeapsa prevazuta pentru art. 50 va ramāne, īntotdeauna, cea prevazuta de art. 37 din decretul 210/1960, asa cum era ea la data adoptarii decretului 244/1968.
c) Norme de referire
Spre deosebire de normele de trimitere, normele de referire īmprumuta un element din structura unei alte norme, ramānānd legate de aceasta.
Asadar, orice modificare efectuata la norma la care s-a facut referinta se rasfrānge, īn mod nemijlocit, asupra normei de referire.
Ex: Art. 239 (1) - Ultraj
Este o norma de referire, pentru ca ea se completeaza cu normele care incrimineaza faptele de calomnie, insulta si amenintare (art. 205, 206 si 193). Daca se modifica continutul acestor articole, acestea produc consecinte si fata de continutul normei de referire.
Norma de trimitere īmprumuta, de regula, sanctiunea din structura unei norme, īn vreme ce norma de referire īmprumuta elementele specifice ipotezei sau dispozitiei.
II. Aplicarea legii penale romāne īn spatiu
Aceasta este guvernata de un principiu de baza care se completeaza cu alte trei principii de aplicare subsidiara. Principiul fundamental īn materia aplicarii legii penale romāne īn spatiu este principiul teritorialitatii, prevazut de art. 3 cod penal, articol īn conformitate cu care legea penala romāna se aplica infractiunilor comise pe teritoriul tarii noastre.
Elementul care determina incidenta legii penale romāne este locul comiterii infractiunii. Nu are importanta nici cetatenia infractorului, nici cea a victimei, nici valoarea sociala īmpotriva careia se īndreapta actiunea. Tot ceea ce intereseaza este ca infractiunea sa fi fost savārsita pe teritoriul Romānei.
Teritoriul tarii este definit de art. 142 cod penal. Potrivit aln. 1 al acestui articol, se considera infractiune savārsita pe teritoriul tarii si infractiunea savārsita pe o nava sau aeronava romāna. O infractiune savārsita la bordul unor nave sau aeronave ramāne o infractiune savārsita pe teritoriul tarii, chiar daca ele sunt īn afara teritoriului tarii. Aceste nave si aeronave nu fac parte din teritoriul tarii, nu sunt o extindere a teritoriului, ci o extindere a legii penale īn cazul infractiunilor savārsite pe acestea.
Īn schimb, fac parte din teritoriul Romāniei localurile misiunilor diplomatice si consulare straine existente īn tara noastra.
Regula ubicuitatii (art. 143, Cod penal) - O infractiune se socoteste a fi comisa pe teritoriul tarii atunci cānd pe acel teritoriu ori pe o nava sau aeronava a avut loc actiunea ori s-a produs rezultatul. Aceasta regula are drept scop evitarea situatiei de nepedepsire, care ar decurge din deplasarea victimelor dintr-un stat īn altul.
a) Principiul personalitatii legii penale romāne
b) Principiul realitatii legii penale romāne
c) Principiul universalitatii legii penale romāne
Acest principiu este formulat de art. 4 cod penal si, potrivit acestuia, legea penala romāna se aplica infractiunilor savārsite īn afara teritoriului tarii de cetatenii romāni sau de persoanele apatride care īsi au domiciliul īn Romānia.
Īn ceea ce priveste calitatea (sfera) persoanelor, dispozitia din art. 4 este clara: cetatenii romāni si cei apatrizi, domiciliati īn Romānia. Potrivit dispozitiilor Constitutiei, apatrizii pot fi extradati fara nici o distinctie, dupa cum īsi au sau nu domiciliul īn Romānia. Acestia nu mai beneficiaza, īn strainatate, de protectia statului romān. Astfel, sfera persoanelor care intra sub incidenta legii penale romāne, īn baza principiului personalitatii, se restrānge la cetatenii romāni.
Potrivit OUG 112/30.08.2001 sunt incriminate faptele savārsite īn strainatate de cetatenii romāni sau de persoanele fara cetatenie, domiciliate īn Romānia. Potrivit art. 1 din OUG mentionata, intrarea sau iesirea dintr-un stat strain, prin trecerea ilegala a frontierei acestuia, savārsita de un cetatean romān sau de o persoana apatrida domiciliata īn Romānia, constituie infractiune si se pedepseste cu īnchisoare de la 3 luni la 2 ani.
Doctrina considera ca cetatenia trebuie sa existe īn momentul savārsirii infractiunii, dar ca este posibila aplicarea legii penale romāne īn baza principiului personalitatii si atunci cānd cetatenia a fost dobāndita dupa savārsirea infractiunii.
Sanctionarea unei persoane care nu ar avea cetatenie romāna la data infractiunii ar īnsemna stabilirea, īn mod retroactiv, a obligatiei de a respecta legea penala romāna īn sarcina unei persoane care la data comiterii infractunii nu avea nici o legatura cu statul nostru. Legea penala se poate, deci, aplica, doar daca la data comiterii infractiunii persoana care a comis fapta avea cetatenie romāna.
Sanctionarea persoanei īn cauza se face potrivit dispozitiilor īnscrise īn tratatele si conventiile de asistenta juridica īn materie penala, īncheiate de Romānia cu alte state. Īn textele acestor tratate exista o clauza īn conformitate cu care, atunci cānd se refuza extradarea, statul solicitat (Ex. Romānia) are obligatia de a judeca īn conformitate cu legea nationala, infractiunea savārsita pe teritoriul celuilalt stat de catre persoana a carei extradare s-a refuzat.
De lege lata, el este incident indiferent de legile penale ale statului pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea. Doctrina sustine ca ar trebui conditionata aplicarea legii penale romāne īn baza acestui principiu de dubla incriminare (legea penala ar trebui sa se aplice doar daca infractiunea este prevazuta si de legea penala a statului unde a fost comisa).
b) Principiul realitatii legii penale romāne
Elementul de legatura este valoarea īmpotriva careia se īndreapta infractiunea.
Potrivit art. 5 cod penal, legea penala romāna se aplica infractiunii savārsite īn afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain, īn cazul īn care infractiunea este īndreptata īmpotriva sigurantei statului romān ori īmpotriva vietii sau integritatii corporale a unui cetatean romān. Legea penala romāna se aplica īn acest caz, indiferent daca legea statului īn care a fost comisa infractiunea o prevede sau nu.
Deoarece este necesara o cooperare cu organele statului īn care a fost comisa infractiunea, punerea īn miscare a actiunii penale este conditionata de autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe lānga Curtea Suprema de Justitie. Īn acest caz, nu este suficienta sesizarea din oficiu.
c) Principiul universalitatii legii penale romāne
Potrivit acestui principiu, legea penala romāna se aplica sanctiunii savārsite īn strainatate de cetateni straini, sub rezerva a doua conditii:
Fapta sa fie incriminata atāt de legea penala romāna, cāt si de legea penala a statului unde a fost savārsita.
Infractorul sa se afle benevol pe teritoriul Romāniei.
Acest principiu este consacrat īn foarte putine legislatii, īntrucāt statele refuza sa īncarce autoritatea nationala cu cauze care nu au nici o legatura cu statul.
E greu de aplicat acest text, fiindca:
Limiteaza competenta organelor de cercetare romāne la acele ipoteze īn care infractorul se afla benevol pe teritoriul statului nostru.
Caracterul subsidiar fata de conventiile internationale privind extradarea.
Īn ipoteza īn care exista o cerere de extradare care vizeaza persoana īn cauza, autoritatile romāne vor da prioritate cererii de extradare, fara a refuza extradarea pe motiv ca ar avea competenta īn judecarea infractorului.
Art. 6 (2) cod penal prevede ca legea penala romāna poate fi aplicata infractiunilor savārsite īn afara teritoriului tarii de un cetatean strain, atunci cānd aceste infractiuni au fost comise īmpotriva intereselor statului romān ori īmpotriva intereselor unui cetatean romān. Īn cazul acestor fapte, legea penala romāna se aplica doar daca s-a obtinut extradarea persoanei īn cauza.
O persoana poate fi judecata doar pentru infractiunea pentru care a fost extradata. Aceasta dispozitie nu instituie o exceptie de la principiul extradarii, ci instituie o exceptie de la regimul aflarii benevole a infractorului pe teritoriul tarii noastre.
Īn materia aplicarii legii penale īn spatiu sunt incidente imunitatile de jurisdictie penala.
Imunitatea de jurisdictie penala
Constituie o exceptie de la aplicarea īn spatiu a legii penale romāne, indiferent de principiul care ar face incidenta aceasta lege. Se considera ca acestea sunt o exceptie de la principiul teritorialitatii, īnsa sfera e mult mai larga.
Aceste imunitati au caracter general, dar nu absolut. Ele au caracter general, pentru ca exclud īn toate situatiile aplicarea legii penale romāne, dar nu au caracter absolut, pentru ca nu exonereaza de raspundere persoana care a comis fapta. Īn baza conventiilor internationale, statul al carui cetatean este cel ce a comis infractiunea are obligatia de a-l trage la raspundere pentru fapta savārsita.
Categorii de functionari care beneficieaza de imunitate de jurisdictie penala:
a) agentii diplomatici si consulari acreditati īn Romānia
b) reprezentantii organizatiilor internationale aflate pe teritoriul tarii noastre
c) sefii statelor straine, membrii guvernelor straine, precum si alte categorii de functionari stabiliti prin conventii internationale sau pe baza de reciprocitate, atunci cānd se afla pe teritoriul Romāniei
d) personalul fortelor armate straine stationate sau aflate īn tranzit pe teritoriul statului romān cu acordul autoritatilor romāne
e) personalul navelor si aeronavelor militare straine precum si personalul navelor si aeronavelor utilizate īn scopuri guvernamentale
Aceste imunitati, legate de personalul navelor si aeronavelor, vizeaza atāt infractiunile savārsite la bordul lor, cāt si infractiunile savārsite de personalul acestora pe teritoriul Romāniei.
Spre deosebire de navele si aeronavele mai sus amintite, cele folosite īn scopuri comerciale nu beneficiaza de imunitate de jurisdictie, atunci cānd sunt stationate īn porturi sau aeroporturi sau īn marea teritoriala. Īn schimb, navele comerciale aflate īn tranzit prin marea teritoriala beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala.
Legea penala romāna se va aplica infractiunilor savārsite la bordul acestor nave, īn urmatoarele situatii:
a) Cānd infractiunea a fost comisa de un cetatean romān sau fara cetatenie domiciliat īn Romānia.
b) Cānd infractiunea a fost īndreptata īmpotriva intereselor Romāniei sau īmpotriva unui cetatean romān sau a unei persoane rezidente pe teritoriul Romāniei.
c) Cānd infractiunea este de natura sa tulbure linistea si ordinea publica din tara sau marea teritoriala.
d) Cānd exercitarea jurisdictiei autoritatilor romāne este necesara pentru a pune capat unei activitati de trafic de stupefiante.
e) Cānd interventia autoritatilor romāne a fost ceruta īn scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic sau consular al statului al carui pavilion īl abordeaza.
Categoria imunitatilor interne
Imunitatea parlamentara
Imunitatea sefului statului
3. Institutia extradarii
Extradarea este un act juridic bilateral prin care un stat, numit stat solicitat, accepta sa puna la dispozitia altui stat, numit stat solicitant, o persoana aflata pe teritoriul sau, īn vederea judecarii sau executarii unei pedepse īn statul solicitant.
Ca natura juridica, extradarea este o forma de asistenta juridica internationala īn materie penala.
a) Conditii referitoare la infractiune
Legea care reglementeaza extradarea este Legea 296/2001 (Monitorul oficial al Romāniei - Nr. 326/18.06.2001)
Extradarea se acorda:
Īn cazul dublei incriminari.
Daca nu e vorba de o infractiune politica sau de o fapta conexa unei infractiuni politice. Nu constituie infractiune politica atentatul la viata unui sef de stat ori la viata unui membru al familiei acestuia.
Extradarea nu se acorda atunci cānd ea a fost ceruta pentru o infractiune de drept comun, chiar daca exista motive sa se creada ca acesta este un pretext pentru sanctionarea unei persoane pe motiv de rasa, religie, nationalitate sau opinii politice.
Sa nu fie o infractiune militara care nu este si infractiune de drept comun.
Potrivit ambelor legi, fapta pentru care se cere extradarea sa atraga o pedeapsa mai mare de 2 ani, atunci cānd se cere extradarea īn vederea judecarii, respectiv mai mare de un an, atunci cānd se cere extradarea īn vederea executarii unei pedepse.
Extradarea poate fi refuzata atunci cānd infractiunea a fost comisa īn tot sau īn parte pe teritoriul Romāniei. Pentru admiterea cererii de extradare se va tine cont de conditiile de judecata, respectiv de conditiile de reintegrare sociala a infractorului.
Īn cazul īn care infractiunea pentru care se solicita extradarea nu a fost comisa pe teritoriul statului solicitant, autoritatile romāne vor refuza extradarea numai daca legea penala romāna nu autorizeaza urmarirea sau judecarea unei asemenea fapte ori daca exista impedimente la extradare.
Cererea de extradare nu va fi admisa atunci cānd, potrivit legislatiilor ambelor state, fapta se urmareste la plāngere prealabila iar partea vatamata se opune extradarii.
b) Conditii cu privire la infractor
Sa nu fie cetatean romān.
Persoana sa nu fi primit drept de azil īn Romānia.
Persoana sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie penala.
Persoana sa nu fi ajuns pe teritoriul Romāniei īn urma citarii ei īn calitate de parte, martor, expert īn fata autoritatii judiciare romāne.
Persoana sa nu fie judecata īn acelasi timp de autoritatile romāne pentru fapta ce formeaza obiectul cererii de extradare.
Persoana sa nu fi fost judecata definitiv īn Romānia pentru acea fapta.
Extradarea nu se acorda nici īn situatia īn care judecata a avut loc īntr-un stat tert.
Persoana sa nu fie exonerata de raspundere potrivit legii vreunuia dintre state pe temeiul prescriptiei, amnistiei sau gratierii.
Īn cazul īn care statul solicitat refuza solicitarea, acesta are obligatia de a proceda la judecarea, īn conformitate cu legislatia sa nationala, a faptei indicate īn cererea de extradare. Judecarea se face la cererea statului solicitant, atunci cānd este vorba de un cetatean romān sau de o persoana ce a cerut drept de azil, respectiv din oficiu, atunci cānd este vorba de un cetatean strain.
Potrivit acestui principiu, persoana extradata nu poate fi judecata pentru o alta infractiune sau supusa la executarea unei alte pedepse decāt cele indicate īn cererea de extradare.
Prin exceptie, statul solictant va putea proceda īn acest mod, īn doua situatii:
a) Atunci cānd statul romān si-a dat acordul īn acest sens.
b) Atunci cānd persoana extradata nu paraseste teritoriul statului solicitant īn termen de 45 de zile de la eliberarea sa definitiva ori daca revine pe teritoriul acelui stat dupa ce anterior l-a parasit.
Persoana extradata de statul romān nu poate fi reextradata catre un stat tert decāt cu consimtamāntul statului romān. Acest consimtamānt nu mai este necesar īn ipoteza īn care persoana extradata nu paraseste teritoriul statului solicitant īn termenul de 45 de zile mentionat anterior.
a) Decurge din prevederile art. 2 al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului. Acest articol protejeaza dreptul la viata al oricarei persoane.
Pe cale de consecinta, extradarea va fi refuzata ori de cāte ori exista date care fundamenteaza temerea ca īn statul solicitant viata persoanei extradate este pusa īn pericol. Acest pericol poate veni fie din partea autoritatilor, dar el poate rezulta si din climatul existent īn statul solicitant.
Acest articol nu interzice pedeapsa capitala, ceea ce nu īnseamna īnsa, ca Romānia va putea extrada o persoana ce va putea fi expusa unei asemenea sanctiuni.
Se pune problema daca extradarea unei persoane ce sufera de o ma-ladie incurabila, īntr-un stat īn care nu exista posibilitatea unui tratament īn sensul ameliorarii starii bolnavului aduce sau nu atingere prevederilor art. 2. Problema s-a pus īn cazul persoanelor infestate cu virusul HIV.
b) Art. 1 din Protocolul aditional nr. 6 la Convetie, precum si din prevederile Constitutiei Romāniei interzic pedeapsa capitala. Astfel, statul romān nu va putea extrada o persoana īntr-un stat īn care aceasta ar urma sa fie judecata pentru o fapta sanctionata cu pedeapsa capitala ori pentru executarea unei asemenea pedepse.
c) Prevederile art. 3 din Conventie, care interzice tortura si tratamentele inumane sau degradante. Romānia va refuza extradarea unei persoane, atunci cānd exista date care fundamenteaza temerea ca, o data ajunsa īn statul solicitant, persoana va fi supusa unui astfel de tratament.
d) Art. 6 al Conventiei, care garanteaza dreptul la un proces echitabil. Aceasta limitare este expres prevazuta de art. 18 din legea privind extradarea, īn conformitate cu care extradarea nu va fi acordata atunci cānd persoana extradata ar putea fi lipsita īn cursul procesului de garantii minimale privind dreptul la aparare ori atunci cānd ar urma sa fie judecata de un tribunal creat special pentru ea.
e) Extradarea va fi refuzata si atunci cānd persoana a fost deja judecata īn statul solicitant īn lipsa, fara a i se fi asigurat o aparare corespunzatoare. Īn asemenea situatii se poate acorda extradarea atunci cānd statul solicitant ofera garantii suficiente ca procesul va fi rejudecat.
f) Art. 8 din Conventie care garanteaza dreptul la respectarea vietii private sau familiale. Spre deosebire de dreptul anterior prezentat, acesta din urma are un caracter relativ, īn sensul ca este susceptibil de anumite limitari, īn masura īn care aceste limitari sunt prevazute de lege, urmarind un scop legitim si sunt necesare īntr-o societate democratica pentru apararea sigurantei si ordinii publice, prevenirea infractiunilor, apararea sanatatii sau moralei etc.
Extradarea nu se identifica cu procedura de remitere a unui infractor la cererea unei instante penale internationale. Aceasta remitere este reglementata fie de statutul instantei penale, fie de o hotarāre a unei organizatii internationale, prin care respectiva instanta a fost creata. Exista īn acest moment doua asemenea instante:
Tribunalul penal international de la Haga pentru fosta Iugoslavie
Tribunalul penal international de la Haga pentru Rwanda
4. Aplicarea īn timp a legii penale romāne
Aplicarea īn timp a legii penale romāne cunoaste un principiu de baza si cāteva principii subsidiare.
1) Principiul activitatii legii penale romāne (art. 10, Cod penal): legea penala se aplica infractiunilor savārsite īn timpul cāt ea se afla īn vigoare.
Pentru a delimita sfera, vom avea īn vedere 2 momente:
a) Momentul intrarii si iesirii din vigoare a unei legi
b) Momentul savārsirii infractiunii
a) Momentul intrarii si iesirii din vigoare a unei legi
Intrarea īn vigoare a legii are loc fie la data publicarii ei īn Monitorul oficial, fie la o data ulterioara indicata īn textul legii.
O lege iese din vigoare:
Prin abrogare expresa
Prin abrogare tacita
O lege iese temporar din vigoare, pe durata aflarii īn vigoare a unei norme speciale ce reglementeaza aceeasi materie.
Ex: Codul penal prevedea, la data intrarii sale īn vigoare, īn art. 102-105 o serie de sanctiuni speciale aplicate minorilor, numite masuri educative.
Īn 1977, a fost adoptat Decretul nr. 218/1977, care prevede alte masuri educative aplicabile minorilor, fara īnsa a reglementa īn vreun fel situatia masurilor prevazute de codul penal.
Īn 1992, Decretul nr. 218/1977 a fost abrogat prin Legea 104/1992. Īn perioada 1977-1992 a avut loc un concurs de norme penale cu prioritate pentru normele speciale. Cānd acestea au fost abrogate, normele cu caracter general au reintrat īn vigoare.
O norma penala mai poate iesi din vigoare temporar atunci cānd este vorba de o norma penala - cadru si se abroga norma care o completeaza.
Ex: Prevederea legata de adaosul comercial maxim.
b) Momentul savārsirii infractiunii
Difera de natura acesteia.
Astfel, infractiunea de pericol, care nu presupune un rezultat material, se consuma īn momentul īn care a avut loc actiunea.
Ex: Insulta
Infractiunea materiala (de rezultat) se consuma īn momentul producerii rezultatului.
Ex: Omorul - Infractiunea se consuma īn momentul īn care intervine moartea.
Infractiunea cu durata de continuare (infractiunea continua, continuata, de obicei) se considera savārsita īn momentul epuizarii.
Infractiunea continua este acea fapta a carei actiune de executare se prelungeste īn timp.
Ex: Extragerea de energie electrica
Infractiunea este continuata cānd o persoana savārseste, la diferite interva-le de timp, dar īn realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare īn parte, continutul aceleiasi infractiuni.
Infractiunea de obicei intervine atunci cānd infractorul, īn baza aceleiasi rezolutii, comite un numar de actiuni sau inactiuni care indica obisnuinta.
Ex: prostitutia, cersetoria
2) Principiul neretroactivitatii legii penale romāne (accesoriu al primului principiu)
Este prevazut de Constitutia Romāniei la art. 15 (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile" si de codul penal la art. 11: "Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cānd au fost savārsite, nu erau prevazute ca infractiuni".
Īn realitate, principiul fundamental este cel al neretroactivitatii. Ca o consecinta a acestuia apare principiul activitatii legii penale.
Acest principiu consacra faptul ca o lege nu poate fi aplicabila cu privire la fapte savārsite anterior intrarii ei īn vigoare.
Īn sensul textului Constitutiei, īntelegem prin lege penala mai favorabila orice dispozitie cu caracter penal intervenita dupa savārsirea infractiunii si care conduce la crearea unei situatii mai usoare pentru faptuitor.
a) Legile de dezincriminare
Art. 12 (1), Cod Penal - Legea penala nu se aplica faptelor savārsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. Īn acest caz executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative, pronuntate īn baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotarārilor judecatoresti privitoare la aceste fapte, īnceteaza prin intrarea īn vigoare a legii noi.
O fapta se considera dezincrimnata atunci cānd ea nu-si mai gaseste corespondent īn legea noua.
Simpa abrogare a textului care incrimina o fapta nu īnseamna ca fapta a fost dezincriminata. Pentru a decide ca ne aflam īn prezenta unei dezincriminari trebuie sa constatam ca fapta nu-si mai gaseste corespondent īn legea noua.
Nu suntem īn prezenta unei dezincriminari atunci cānd se modifica conditiile de tragere la raspundere, cānd se modifica modalitatea de savārsire a unei infractiuni, se modifica limitele de pedeapsa ori se modifica circumstantele de agravare.
Īn toate aceste situatii nu este incidenta prevederea din art. 12, ci cea din art. 13, cod penal.
b) Legile care prevad masuri de siguranta sau masuri educative
Potrivit art. 12 (2), cod penal - Legea care prevede masuri de siguranta sau masuri educative se aplica si infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pāna la data intrarii īn vigoare a legii noi.
Aceasta dispozitie este vadit neconstitutionala, ea consacrānd o ipoteza de retroactivitate a unor norme care nu sunt īntotdeauna mai favorabile. Aceasta opinie este īntarita si de faptul ca atunci cānd, ulterior adoptarii Constitutiei, au aparut situatii de succesiuni de legi privind masurile de siguranta sau masurile educative, nu s-au aplicat niciodata prevederile din art. 12 (2), ci instantele au ales masuri aplicabile pe baza legii mai favorabile, īn baza art. 13.
Dispozitia din art. 12 (2) nu mai poate fi aplicata. Legile la care se refera aceasta dispozitie nu mai au caracter retroactiv.
c) Legile de amnistie, decretele de gratiere
Au caracter retroactiv prin natura lor si creeaza o situatie mai usoara pentru faptuitor.
d) Legile penale interpretative
Acestea sunt norme care vin sa lamureasca īntelesul unor termeni utilizati de lege penala. Aceste norme pot retroactiva pentru ca ele fac corp comun cu legea pe care o interpreteaza. Atunci cānd norma penala interpretativa extinde sfera de aplicare a unei legi, ea nu poate fi aplicata retroactiv.
e) Legile referitoare la regimul de executare a pedepselor
Art. II din Legea 140/1996 (Legea privind modificarea si completarea codului penal), care prevede ca "dispozitiile prezentei legi privitoare la liberarea conditionata nu se aplica celor condamnati definitiv īnainte de intrarea īn vigoare a legii, cu exceptia celor care s-au sustras de la executare", a fost declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala prin decizia 214 din 16 iunie 1997. Astfel, aceste legi mai pot retroactiva numai īn masura īn care creaza o situatie mai usoara pentru faptuitor.
f) Legile īn continutul carora se prevedea ca se aplica retroactiv
Asemenea legi nu mai pot fi adoptate astazi, fiindca ar fi neconstitutionale. Īn conditiile art. 15 (2) din Constitutie, mai pot cunoaste o aplicare retroactiva legea de dezincriminare, actele de amnistie si gratiere, precum si legile de executare, legile interpretative, legile referitoare la prescriptie. Aceste ultime trei categorii, numai īn masura īn care creeaza o situatie mai favorabila pentru infractor.
3) Principiul aplicarii legii penale mai favorabile
Prima ipoteza: art. 13, cod penal - Īn cazul īn care de la savārsirea infractiunii, pāna la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.
Criterii:
a) Principalul criteriu pentru determinarea legii penale mai favorabile este criteriul legii principale.
Situatia pedepselor intercalate
Legea 1 prevede īntre 1 si 7 ani. Se alege aceasta lege īn cazul īn care se urmareste legea mai favorabila pentru minimum de pedeapsa.
Legea 2 prevede īntre 2 si 5 ani. Se alege aceasta lege īn cazul īn care se urmareste legea mai favorabila pentru maximum de pedeapsa.
Legea 1 prevede īntre 1 si 7 ani. Se alege aceasta lege īn cazul īn care se urmareste legea mai favorabila pentru īnchisoare.
Legea 2 prevede īntre 2 si 10 ani sau amenda. Se alege aceasta lege īn cazul īn care se urmareste legea mai favorabila pentru amenda.
Īnainte de a alege legea mai favorabila este necesara cercetarea dosarului pentru a vedea ce fel de sanctiune se va aplica (spre minim sau spre maxim).
Īntre legea care prevede masuri educative si cea care prevede pedepse este mai favorabila cea care prevede masuri educative.
b) Criteriul conditiilor generale de raspundere
c) Criteriul conditiilor de raspundere
Art. 13 (2), cod penal - Cānd legea anterioara este mai favorabila, pedepsele complimentare care au corespondent īn legea penala noua se aplica īn continutul si limitele prevazute de aceasta, iar cele care nu sunt prevazute īn legea penala noua nu se mai aplica.
A doua ipoteza a aplicarii legii penale mai favorabile: atunci cānd legea mai favorabila apare dupa hotarārea definitiva de condamnare - art. 14, cod penal.
Daca pedeapsa prevazuta de aceasta lege pentru infractiunea comisa de faptuitor este mai mica decāt cea pe care el o executa, pedeapsa se va reduce, īn mod obligatoriu, la maximum pedepsei prevazut īn legea noua. Reducerea opereaza chiar daca pedeapsa a fost executata. Īn raport fata de oricare alte institutii de drept penal, din momentul intervenirii noii legi se va tine cont de pedeapsa redusa.
Persoana nu este īndreptatita sa ceara despagubiri pentru perioada de timp pentru care a stat īn plus īn īnchisoare.
A treia ipoteza:
Art. 15, cod penal - Cānd, dupa ramānerea definitiva a hotarārii de condam-nare si pāna la executarea completa a pedepsei īnchisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decāt maximum special prevazut de legea noua, tināndu-se seama de infractiunea savār-sita, de persoana condamnantului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotarārii sau īn timpul executarii pedepsei si de timpul cāt a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborāta sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savārsita.
Se refera la ipoteza īn care, dupa ramānerea definitiva a unei hotarāri de condamnare intervine o lege penala mai favorabila, īnsa pedeapsa din noua lege nu este mai mica decāt pedeapsa concreta primita de faptuitor. Īn aceasta ipoteza instanta poate, la cererea condamnatului, sa reduca pedeapsa.
Reducerea opereaza cel mult proportional cu scaderea legislativa a pedepsei.
Ex:
Legea 1 prevede īntre 10 si 20 ani. Inculpatul primeste 12 ani.
Legea 2 prevede īntre 7 si 15 ani. Reducerea se face dupa urmatorul procedeu: Se iau cele doua maxime si pedeapsa concreta si se procedeaza la urmatoarea formula:
20 (maximum initial).............15 (maximum ulterior)
12 (pedeapsa concreta obtinuta initial)...... X
X = 12x15 = 9 ani
20
Prin urmare, inculpatului i se poate reduce pedeapsa pāna la 9 ani.
Trasaturi generale:
Reducerea pedepsei este facultativa.
Reducerea nu este determinata fix de lege, ci se determina doar limita pāna la care se poate sa opereze.
Criteriul dupa care se determina masura īn care opereaza reducerea sunt gravitatea infractiunii savārsite, persoana acestuia, comportamentul sau din timpul executarii pedepsei.
Īn cazul īn care pedeapsa a fost definitiv executata, reducerea opereaza cu o treime, īn mod obligatoriu si fara a tine cont de proportionalitatea scaderii pedepsei.
(Diferenta īntre art. 14 si art. 15)
Legea penala temporara
Art. 16, cod penal - Legea penala temporara se aplica infractiunii savārsite īn timpul cānd era īn vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata īn acel interval de timp.
Legea penala temporara se caracterizeaza prin doua elemente:
a) Apar īn anumite situatii exceptionale
b) Au cuprins īn continutul lor fie explicit, fie implicit momentul iesirii din vigoare.
Legea penala temporara are ca efect faptul ca se aplica īn mod obligatoriu, fara nici un fel de exceptie, tuturor infractiunilor comise īn perioada cāt s-a aflat īn vigoare. Aceasta lege se va aplica facānd abstractie de principiul legii mai favorabile, de cel al dezincriminarii si de cel al retroactivitatii legii penale.
Prescriptia opereaza.
5. Infractiunea
Art. 17, cod penal - infractiunea este fapta care prezinta pericol social, e savārsita cu vinovatie si e prevazuta de legea penala.
a) Fapta sa fie prevazuta de legea penala - Potrivit codului penal, se īncadreaza aici orice fapta prevazuta īn legi, decrete sau ordonante de urgenta.
b) Fapta sa fie savārsita cu vinovatie - Atitudinea pe care o are faptuitorul īn raport de fapta pe care o comite; pentru a exista vinovatie e obligatoriu ca acesta sa actioneze fie cu intentie, fie din culpa īn raport cu rezultatul faptei sale.
c) Sa existe pericol social (art. 18, cod penal) - Fapta care prezinta pericol social, īn īntelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atin-gere uneia dintre valorile aratate īn art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Art. 18.1 - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita īn mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Modul si mijlocul de savārsire a faptei
Scopul urmarit
Īmprejurarea īn care fapta a fost comisa
Urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce
Persoana si conduita faptuitorului
Īn ipoteza īn care se aplica dispozitiile art. 18.1, fapta nu este infractiune, chiar daca este prevazuta de legea penala. Aceasta fapta va fi sanctionata fie de procuror, fie de judecator cu o sanctiune cu caracter administrativ. Aceste sanctiuni sunt urmatoarele:
a) mustrare
b) mustrare cu avertisment
c) amenda īntre 100.000 si 10.000.000 (nu e o amenda penala, ci una administrativa)
Criterii pentru a determina o infractiune politica:
1. Criteriul obiectiv - O fapta care, prin īnsusi natura ei, are un caracter politic, indiferent de mobilul sau scopul care l-a determinat pe autor sa comita fapta respectiva.
2. Criteriul subiectiv - Calificarea unei infractiuni ca fiind politica nu se face īn functie de elementul obiectiv, ci ceea ce conteaza este doar mobilul sau scopul ce l-au determinat pe faptuitor sa actioneze.
3. Criteriul mixt - Nu se poate stabili ab initio caracterul unei infractiuni politice, fiind nevoie de coroborarea atāt a criteriului obiectiv, cāt si a criteriului subiectiv.
Nu sunt infractiuni politice:
a) Infractiunile din culpa
b) Atentatul asupra vietii unui sef de stat (clauza belgiana)
c) Infractiunile contra pacii si omenirii
d) Infractiunile contra intereselor patrimoniale ale unui stat
C. Elementele infractiunii:
1. Obiectul
2. Subiectul
3. Latura obiectiva
4. Latura subiectiva
Obiectul infractiunii
Este format din relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal.
Obiectul juridic - Este format din valorile sociale prevazute īn textele de incriminare, care sunt lezate prin diverse conduite periculoase.
Obiectul juridic general - Este format din totalitatea valorilor ocrotite de legea penala.
Obiectul juridic generic - Este format dintr-un manunchi de valori sociale de aceeasi natura, ocrotite prin norma de drept penal.
Obiectul juridic complex - Este format din doua sau mai multe valori aparate prin aceeasi norma penala, dar pentru lezarea carora e nevoie de actiuni diferite.
Obiectul juridic multiplu - Este format din doua sau mai multe valori ocrotite implicit prin acelasi text de incriminare, fiind suficienta comiterea unei singure actiuni pentru a le vatama pe amāndoua.
Ex: Delapidarea
Obiectul material - Este format din lucrul sau fiinta care īncorporeaza o valoare ocrotita de legea penala si asupra careia se īndreapta actiunea sau inactiunea prevazuta de lege.
Infractiunea putativa - Apare atunci cānd obiectul material nu exista.
Ex: Port ilegal de decoratii
Subiectul infractiunii
Persoana care comite fapta prevazuta sau īmpotriva careia este īndreptata actiunea sau inactiunea incriminata.
Subiectul activ general - Acea persoana care a īmplinit vārsta de 14 ani si care comite fapta cu discernamānt.
Conditiile subiectului activ general:
a) Sa fie persoana fizica.
b) Sa fi īmplinit 14 ani.
Īntre 14 si 16 ani, persoana fizica raspunde penal, īnsa este prezumata a nu avea discernamānt. Peste 16 ani, raspunde penal, fiind prezumata ca are discernamānt. Prezumtiile sunt relative, deci pot fi rasturnate prin proba contrarie.
c) Sa actioneze cu discernamānt.
Discernamāntul - Consta īn capacitatea biopsihosomatica de a īntelege semnificatia faptelor sale, īn sensul de a-si putea dirija vointa si a avea reprezentarea consecintelor pagubitoare ale conduitei sale.
Subiectul activ special - Cel pentru care legea cere o anumita calitate speciala pentru a putea fi īntrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Subiectul pasiv general - Se refera la orice persoana fizica sau juridica si chiar la stat, care poate īndeplini acest rol.
Subiectul pasiv special - Sunt anumite infractiuni care nu pot fi comise decāt daca subiectul are o anumita calitate.
Ex: Pruncuciderea
Latura obiectiva
Se caracterizeaza prin manifestarea exterioara a conduitei unei persoane care produce o urmare prevazuta de legea penala, iar īntre manifestarea exterioara si urmare exista raport de cauzalitate.
Īn limbajul juridic consacrat poarta denumirea de actus reus.
Actiunea - Īncalcarea, prin conduita faptuitorului, a unei norme prohibitive.
Inactiunea - Se īncalca o norma onerativa (de comportament).
Ex: Infractiunea de nedenuntare
Expresia pe care o foloseste legiuitorul īn definirea activitatii infractionale poarta denumirea de verbum regens.
Exista similitudine īntre notiunea de actiune/inactiune si notiunea de act de executare. Prin exceptie, exista situatii cānd actiunea prevazuta de legea penala se poate comite prin mai multe acte de executare.
B. Raportul de cauzalitate
Legatura care se stabileste si care trebuie constatata īntre actiune (inactiune) si urmarea prevazuta de norma de incriminare.
Īn cazul infractiunii de pericol nu este nevoie de constatarea acestui raport de cauzalitate. Producerea rezultatului este consecinta unei singure actiuni īn cazul infractiunii de rezultat.
Exista situatii īn care constatarea raportului de cauzalitate prezinta dificultati datorita faptului ca producerea rezultatului este consecinta suprapunerii mai multor cauze si conditii. Se pune problema delimitarii actiunii-cauza de cea a īmprejurari-lor care au doar semnificatia unor conditii.
Conditia - Favorizeaza producerea rezultatelor
Teorii:
I. Moniste - Acelea care retin o singura īmprejurare drept cauza, celelalte fiind
conditii.
a) Teoria cauzei proxime
Potrivit acestei teorii, se va retine drept cauza acea īmprejurare care este situata īn timp cel mai aproape de momentul producerii rezultatului.
Īn realitate, nu īntotdeauna rezultatul este produs de acea īmprejurare, fiind posibil ca īn realitate cauza sa fie o actiune comisa cu mai mult timp īn urma.
b) Teoria cauzei adecvate
Potrivit acestei teorii, se retine drept cauza o īmprejurare care, prin natura ei, produce īn mod obisnuit, frecvent, rezultatul.
Exista īnsa situatii īn care rezultatul este produs de o actiune ce īn mod obisnuit nu este susceptibila de a-l produce.
II. Pluraliste - Acelea care permit retinerea mai multor īmprejurari drept cauze ale
rezultatului produs.
a) Teoria echivalentei conditiilor
Potrivit acestei teorii, vor fi retinute drept cauze toate acele īmprejurari īn absenta carora rezultatul nu s-ar fi produs.
Desi īnlatura unele dintre neajunsurile teoriilor moniste permitānd retinerea mai multor īmprejurari drept cauza, ea este susceptibila, totusi, de o serie de obiectii si critici.
Īn primul rānd, aceasta teorie īnlatura distanta dintre cauza si conditie.
Īn al doilea rānd, aceasta teorie este de natura sa īmpiedice īn anumite īmpreju-rari retinerea existentei unui raport de cauzalitate.
b) Teoria conditiilor necesare
C. Urmarea
Rezultatul pe care actiunea sau inactiunea prevazuta de norma de incriminare īl produce asupra valorilor sociale ocrotite de norma penala.
Poate sa produca o modificare de natura materiala si īn acest caz vorbim despre o actiune de rezultat (materiala). Urmarea poate sa īmbrace si forma unei modificari ce consta īntr-o stare de pericol pentru valoarea ocrotita. Este o modifi-care ce nu are caracter material si nu poate fi constatat īn mod nemijlocit.
Ex: Insulta, calomnia, amenintarea, violarea secretului corespondentei - Infractiuni de pericol (formale), īn cazul carora urmarea este socotita a se fi produs de īndata ce a avut loc actiunea sau inactiunea.
Infractiunea materiala se consuma īn momentul producerii rezultatului.
Infractiunile de pericol nu sunt, īn general, susceptibile de tentativa.
Se face distinctie īntre urmarea de baza (caracterisitica formei de baza a infractiunii) si urmarea calificata (caracteristica formei agravate).
D. Locul, timpul, modul si mijloacele de savārsire a infractiunii
Acestea fac parte din latura obiectiva doar atunci cānd sunt cerute de norma de incriminare. Uneori, aceste elemente sunt necesare pentru existenta formei de baza a infractiunii. Alteori, timpul apare ca o circumstanta agravanta.
Ex: Art. 209, cod penal - Furtul savārsit pe timpul noptii - Furt calificat
Locul comiterii actiunii poate fi element constitutiv (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de catre o persoana aflata īn stare de ebri-etate) sau poate fi circumstanta agravanta (savārsirea actiunii de tālharie īntr-o locuinta).
Modul poate fi circumstanta agravanta.
Ex: Omorul savārsit prin cruzimi; distrugerea agravanta (distrugerea prin explozie, distrugerea prin incendiere)
Latura subiectiva
Are ca principal subelement vinovatia, iar ca subelemente secundare, mobilul si scopul infractiunii.
Avem vinovatie ca subelement al laturii subiective.
Nu avem vinovatie ca trasatura generala a infractiunii pentru ca vointa autorului nu a fost aceea de a īncalca legea penala, ci aceea de a se apara, īn condi-tiile legii, īn fata unui atac.
Avem vinovatie ca trasatura generala.
Nu avem vinovatie ca subelement al laturii subiective, fiindca n-a existat intentia.
Īn cazul primei infractiuni (fapta comisa īn legitima aparare) aceasta nu este infractiune, pentru ca asa prevede legea penala (art. 44, cod penal).
6. Formele de vinovatie
Potrivit art. 19, Cod penal, vinovatia prezinta doua forme:
Intentia
Culpa
Praeterintentia (recunoscuta doar de doctrina)
1) Intentia
Fapta este savārsita cu intentie atunci cānd infractorul prevede rezultatul actiunii sale, rezultat pe care īl doreste sau īl accepta.
Felurile intentiei:
Intentia indirecta (eventuala)
Suntem īn prezenta acesteia atunci cānd infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea acestui rezultat.
Ex: Lovitura cu un topor īn cap
Elementele laturii subiective se deduc, īntotdeauna, pe baza elementelor care caracterizeaza latura obiectiva.
Existenta intentiei de a ucide se stabileste, avānd īn vedere instrumentul folosit pentru aplicarea loviturilor, tinānd cont de zona vizata de lovitura, de numarul si intensitatea loviturilor, de starea fizica si raportul de forte dintre infractor si victima. Astfel, se are īn vedere nu zona lezata, ci zona vizata de lovitura.
Intentia directa prezinta si doua forme speciale:
Intentia premeditata
- Luarea hotarārii infractionale īntr-o stare de relativ calm.
- Trecerea unui interval de timp din momentul adoptarii hotarārii si pāna la punerea ei īn executare.
Unii considera ca exista si un al treilea element:
- Efectuarea unor acte de pregatire.
Īn realitate, actul de pregatire nu este de esenta premeditarii, ci doar probeaza existenta ei. Premeditarea apare ca circumstanta agravanta. E posibil retinerea ca o agravanta judiciara la alte actiuni potrivit art. 75 (2), cod penal.
Intentia repentina (spontana)
Se caracterizeaza prin luarea hotarārii sub imperiul unei stari de tulburare sau emotie si punerea ei imediata īn executare.
Īn codul penal este reglementata īn trei situatii:
Circumstanta atenuanta a starii de provocare (art. 73, lit. b)
Infractiunea de pruncucidere (art. 177)
Infractiunea de īncaierare (art. 322)
Intentia repentina este o cauza de atenuare a raspunderii penale (fata de cea premeditata care e o cauza agravanta). Totusi, intentia repentina nu exclude existenta unor acte de pregatire.
B. Intentia indirecta (eventuala)
Ne aflam īn prezenta acesteia atunci cānd infractorul nu urmareste producerea rezultatului, dar īl accepta.
Īn cazul intentiei eventuale avem doua urmari:
- Prima pe care infractorul o doreste si īn considerarea careia el efectueaza actiunea.
- Cea de-a doua, pe care o prevede, dar nu o doreste, ci doar o accepta, fiindu-i indiferent daca ea se produce sau nu.
- Prima urmare poate sau nu poate fi prevazuta de legea penala. Cea de-a doua trebuie sa fie prevazuta de legea penala.
Exista intentie indirecta atunci cānd, dupa ce infractorul īi aplica victimei mai multe lovituri nesusceptibile sa-i produca moartea, lasa victima cazuta īn zapada īn timp ce temperatura de afara este scazuta.
S-a retinut tot intentie eventuala situatia īn care o persoana īsi īmprejmuieste un teren cultivat cu un gard de sārma care īl alimenteaza cu curent electric. Fapta nu este prevazuta de legea penala. Īnsa exista eventualitatea ca o persoana sa se electrocuteze, fapta care nu e dorita, dar acceptata de catre proprietarul terenului.
2) Culpa
a) Culpa cu prevedere
Īn cazul culpei cu prevedere, infractorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu īl accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce. Īn aceasta situatie, fata de intentie, faptuitorul nu accepta producerea rezultatului. Autorul īsi fundamenteaza convingerea ca rezultatul nu se va produce pe anumite īmprejurari obiective pe care īnsa, el le apreciaza īn mod eronat.
Ex: Persoana care, aflata la vānat, īncearca sa ucida animalul vānat, dar vede o alta persoana care se afla tot la vānat. Convingerea ca nu va trage īn acesta se bazeaza pe calitatea sa de bun tragator.
si īn cazul culpei cu prevedere infractorul prevede doua urmari:
- o urmare pe care o doreste si care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala.
- o urmare pe care o prevede, dar nu o accepta si care este īntotdeauna prevazuta de legea penala.
b) Culpa fara prevedere
Ex: O persoana care are un copil mic uita un recipient ce contine o substanta toxica īntr-un loc aflat la īndemāna copilului. Īn acest caz, persoana nu prevede rezultatul, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Obligatia si posibilitatea obiectiva, care se apreciaza īn raport de situatia omului (persoanei) sau subiectiva, care tine de o situatie concreta.
Cazul fortuit - Imposibilitatea fortuita de prevedere (art. 47, cod penal).
3) Praeterintentia
Forma mixta de vinovatie ce consta īn suprapunerea unei culpe peste o intentie directa.
Īn cazul praeterintentiei, infractorul urmareste producerea unui rezultat prevazut de legea penala, dar se produce un rezultat mai grav, pe care faptuitorul nu-l prevede, dar putea si trebuia sa-l prevada, sau īl prevede, dar nu-l accepta.
Cel mai adesea, la praeterintentie se īntālneste culpa fara prevedere.
Avem doua urmari:
Urmarea pe care infractorul o dorea.
Urmarea pe care infractorul nu a prevazut-o, desi putea si trebuia.
Ex: O persoana, care urmareste ranirea alteia cu un cutit, arunca spre aceasta, īn directia picioarelor, un cutit. Cutitul raneste, īnsa, victima īn abdomen si aceasta decedeaza.
Praeterintentia se deosebeste de culpa cu prevedere prin aceea ca, desi avem doua urmari, īn cazul culpei cu prevedere urmarea dorita poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala. Īn cazul praeterintentiei, urmarea dorita este īntotdeauna prevazuta de legea penala.
Situatia īn care actiunea de baza este savārsita cu titlu de gluma este tot o praeterintentie.
Sanctiunea actiunii si inactiunii:
Potrivit art. 19, aln. Final, cod penal, actiunea se sanctioneaza doar atunci cānd este savārsita cu intentie, afara de cazul īn care legea prevede īn mod expres si sanctiunea actiunii comise din culpa.
Ex: Fapta de a ucide o persoana se sanctioneaza ca omor, atunci cānd este savārsita cu intentie, īnsa este sanctionata si uciderea din culpa.
Distrugerea īn forma simpla se sanctioneaza doar atunci cānd este savārsita cu intentie; distrugerea din culpa nu este sanctionata.
Inactiunea se sanctioneaza fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa, afara de cazul īn care legea prevede doar sanctiunea ei īn ipoteza īn care fapta este comisa cu intentie.
Inactiunea se sanctioneaza īn acelasi fel, fie ca este comisa cu intentie, fie ca este comisa din culpa.
Mobilul si scopul infractiunii
Mobilul infractiunii - Motivul care īl determina pe autor sa comita infractiunea. Orice actiune umana este determinata de un anumit mobil.
Īn norma de incriminare mobilul poate sa apara fie ca un element constitutiv al infractiunii īn forma ei de baza, fie ca o cauza de agravare.
Mobilul apare ca element constitutiv īn cazul infractiunii prevazuta de art. 247, cod penal, abuzul īn serviciu.
Alteori, mobilul apare ca o cauza de agravare. Daca omorul este savārsit īn interes material, acesta devine omor calificat (art. 175, lit. b, cod penal).
Scopul infractiunii - Ceea ce infractorul urmareste sa realizeze prin comiterea faptei.
Scopul prezinta relevanta din punct de vedere penal atunci cānd e cerut de norma de incriminare.
Scopul poate sa apara ca un element constitutiv al infractiunii sau ca o cauza de agravare.
Ca element constitutiv - Īn cazul art. 208, cod penal - furt
Ca element agravant - Īn cazul art. 176, lit. d, cod penal - omorul deosebit de grav.
Ori de cāte ori īn norma de incriminare se cere un mobil sau un scop special, fapta nu se poate comite decāt cu intentie directa.
7. Fazele infractiunii
Fazele infractiunii sunt etapele pe care le parcurge infractorul īn savārsirea faptei prevazute de legea penala, din momentul aparitiei ideii infractionale si pāna la consumarea faptei. Acestea sunt valabile numai īn cazul infractiunilor intentionate.
Fazele:
Faza interna
Faza actelor preparatorii
Faza actelor de executare (Tentativa)
Consumarea infractiunii
Faza interna
Are 3 etape:
a) Aparitia ideii infractionale
b) Deliberarea
c) Luarea hotarārii
Are o durata mai mica sau mai mare, īn functie de modalitatea intentiei. Are durata mai mare īn cazul faptelor comise cu intentie premeditata si are o durata foarte mica īn cazul faptelor comise cu intentie repentina. Faza interna exista la orice infractiune intentionata si nu se pedepseste (nu se sanctioneaza). Asta, deoarece, atāta timp cāt hotarārea ramāne o simpla convingere a persoanei, ea nu pune īn pericol valoarea ocrotita de legea penala.
Faza interna este susceptibila de anumite exceptii.
Ex: Infractiune de amenintare
Aceasta se sanctioneaza ca fapta distincta. Īn realitate, fapta de amenintare nu are nimic de a face cu faza interna a infractiunii cu care se ameninta, ci este o infractiune de sine statatoare, care are propria sa faza interna.
Faza actelor preparatorii
Prima dintre fazele infractiunii, care se exteriorizeaza, care poate consta īn acte de natura materiale (ex: procurarea unei arme) sau de natura intelectuala (Ex: culegerea de informatii).
Actele de pregatire nu sunt sanctionate. Trebuie facuta precizarea ca actele de pregatire nu se sanctioneaza ca atare. Īn schimb, actele de pregatire nu beneficiaza de o impunitate totala īntrucāt legea prevede sanctionarea lor īn doua ipoteze:
a) Sanctionarea ca fapte de sine statatoare a actiunilor care, prin natura lor, constituie acte de pregatire - art. 285 cod penal - cazul pregatirii pentru falsificarea de moneda.
b) Situatia īn care legiuitorul, printr-o dispozitie expresa, asimileaza actele de pregatire cu actele de executare.
Ex: art. 173 (2), cod penal - "Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri īn vederea comiterii infractiunilor prevazute īn art. 156, 157, 159 - 163, 165, 166, 1661 si art. 158 raportat la infractiunea de tradare prin ajutorarea inamicului".
Producerea sau procurarea mijloacelor īn vederea comiterii unei infractiunii sunt acte de pregatire. Legea le asimileaza actelor de executare.
a) Criteriul subiectiv
Potrivit acestuia, actul de pregatire are caracter echivoc īn sensul ca nu releva intentia, īn timp ce actul de executare are caracter univoc, respectiv pune īn evidenta intentia de a comite o infractiune.
Ex: Cumpararea unei cantitati de otrava
Exista acte de pregatire care au caracter univoc.
Ex: Persoana care ia mulajul cheii de la casa de bani
Exista si acte de executare care au caracter echivoc.
Ex: Patrunderea īntr-o locuinta
Intentia nu rezulta din actul de executare, ea trebuie dovedita prin alte mijloace.
Exista si alte situatii īn care un act poate sau nu poate fi act de executare dupa cum se refera la o persoana sau alta.
b) Criteriul obiectiv
Potrivit acestuia, actul de pregatire nu are aptitudinea de a pune īn pericol valoarea ocrotita de norma penala sau aptitudinea de a produce rezultatul, īn vreme ce actul de executare este apt sa lezeze valoarea ocrotita, respectiv sa puna īn pericol obiectul juridic prin consumarea infractiunii.
Nici criteriul obiectiv nu e utilizat īn toate situatiile. Uneori, aptitudinea unui act de a produce rezultatul nu rezulta din natura actului, ci din alte īmprejurari.
Ex: Omorārea prin intoxicare cu doze zilnice de otrava
Aplicarea unei singure doze nu e un act susceptibil de a produce moartea, dar constituie o tentativa si nu un act de pregatire.
Un act care prin natura lui e act de pregatire, īntr-un caz concret e susceptibil sa produca moartea.
Ex: Punerea de zahar īn ceaiul unui diabetic
c) Criteriul formal
Potrivit acestui criteriu, constituie act de executare numai acel act care este expres prevazut de norma de incriminare.
Ex: La omor, actul de executare este uciderea unei persoane
Exista situatii īn care se retine ca act de executare o fapta neprevazuta expres de norma de incriminare.
Ex:
- Hotul aflat lānga cotetul gainii (tentativa)
- Patrunderea īn īncaperea unde se afla bunurile care urmeaza sa fie extrase (tentativa - act de executare)
Delimitarea se poate face doar prin utilizarea mai multor criterii. Pe aceasta baza se poate afirma ca reprezinta act de executare nu doar actul prevazut īn mod expres īn norma de incriminare, ci si actul aflat īn imediata apropiere a celui dintāi, īn masura īn care releva intentia de a savārsi infractiunea.
Faza actelor de executare - Tentativa
Potrivit art. 20, cod penal, tentativa consta īn punerea īn executare a hotarārii de a savārsi infractiunea, executare care fie nu a fost dusa pāna la capat, fie nu a produs rezultatul prevazut de norma de incriminare.
Formele tentativei:
Īn functie de momentul pāna la care a fost adus actul de executare se face distinctie īntre:
a) tentativa perfecta (terminata)
b) tentativa imperfecta (īntrerupta)
Suntem īn prezenta tentativei perfecte atunci cānd actul de executare a fost adus pāna la capat, dar rezultatul nu s-a produs. Neproducerea rezultatului se poate datora unor īmprejurari straine de vointa infractorului sau chiar de interventia autorului, interventie īndreptata spre īmpiedicarea producerii rezultatului.
Suntem īn prezenta tentativei imperfecte atunci cānd actul de executare a fost īntrerupt, astfel īncāt nu mai era posibil producerea rezultatului.
Ex: Infractorul īndreapta arma īn directia victimei, dar nu reuseste sa traga, fiind imobilizat.
Īntreruperea se poate datora si unor cauze straine de vointa autorului sau chiar datorita vointei acestuia.
Īn functie de cauza neproducerii rezultatului avem:
a) tentativa proprie
b) tentativa improprie
Exista o tentativa proprie atunci cānd mijloacele folosite erau apte sa produca rezultatul, atāt īn abstract, cāt si īn concret, dar rezultatul nu s-a produs datorita modului gresit de utilizare a acestor mijloace.
Exista o tentativa improprie atunci cānd rezultatul nu s-a produs din cauza ca mijloacele folosite nu puteau duce la lezarea obiectului juridic fie īn concret, fie īn abstract.
Tentativa improprie poate fi clasificata īn:
a) Tentativa relativ improprie
b) Tentativa absolut improprie
Exista o tentativa relativ improprie atunci cānd rezultatul nu s-a produs datorita insuficientei si diferitelor mijloace folosite ori datorita faptului ca obiectul material nu se afla la locul unde credea faptuitorul.
Exista o tentativa relativ improprie:
Atunci cānd infractorul administreaza o cantitate de otrava care se dovedeste insuficienta pentru a produce moartea.
Atunci cānd infractorul īncearca sa ucida victima cu o arma de foc, dar arma nu functioneaza. Īn aceasta situatie, mijloacele folosite sunt apte, īn abstract, sa produca rezultatul, dar datorita defectiunilor nu produc rezultatul.
Atunci cānd obiectul material se afla īn alta parte decāt credea faptuitorul.
Trebuie sa se faca distinctie īntre inexistenta obiectului material si aflarea obiectului īn alta parte decāt cea īn care se credea. Efectele care se produc sunt diferite.
Exista o tentativa absolut improprie atunci cānd consumarea infractiunii nu era posibila datorita modului īn care era conceputa executarea. Īn acest caz, mijloacele folosite sunt inapte, prin natura lor, sa produca rezultatul.
Avem de a face cu o tentativa absolut improprie atunci cānd se īncearca uciderea victimei prin farmece, prin stropire cu apa sfintita etc. Tentativa absolut improprie nu se pedepseste.
Fapta putativa nu se pedepseste, deoarece nu exista obiectul material, deci nu este posibila lezarea obiectului juridic, desi mijloacele folosite aveau aceasta aptitudine.
Tentativa absolut improprie nu se pedepseste datorita faptului ca obiectul material, desi existent, nu poate fi lezat prin mijloacele folosite.
Sanctionarea tentativei
Se face distinctie īntre sanctionarea limitata si sanctionarea nelimitata a tenta-tivei. Sanctionarea nelimitata presupune ca tentativa se pedepseste īntotdeauna, īn vreme ce sanctiunea limitata presupune ca tentativa se pedepseste atunci cānd legea prevede expres acest lucru.
Cuantumul pedepsei
Se face distinctie īntre sistemul parificarii pedepsei si sistemul diversificarii pedepsei. Īn primul caz, se aplica aceeasi pedeapsa ca si pentru fapta savārsita. Īn cel de-al doilea caz sanctiunea se face īn limite mai reduse decāt īn cazul infractiunii consumate. Legiuitorul romān a optat, īn materia sanctionarii tentativei pentru sanctionarea limitata, pe baza citeriului diversificarii pedepsei. Astfel, tentativa se pedepseste atunci cānd e prevazuta īn mod expres si cu o pedeapsa mai mica decāt la infractiunea consumata. Pedeapsa e cuprinsa īntre jumatatea minimului si jumatatea maximului aplicat īn cazul infractiunii consumate.
Dispozitia privind sanctionarea tentativei poate fi cuprinsa īn textul care sanctioneaza o anumita fapta sau poate fi cuprinsa īntr-un text distinct, cu referire la o grupa de infractiuni.
Exista doua situatii īn care, desi avem tentativa si legea prevede sanctiune pentru aceasta, totusi infractiunea nu este sanctionata:
a) Desistarea
b) Īmpiedicarea producerii rezultatului
a) Desistarea
Este specifica tentativei imperfecte. Consta īn īntreruperea actului de executare din propria initiativa a infractorului, īnainte de descoperirea faptei.
Conditii cumulative:
- Trebuie sa avem o īntrerupere a actului de executare. Aceasta īntrerupere nu poata sa survina decāt īnainte ca actul de executare sa se fi īncheiat, ceea ce īnseamna ca renuntarea la repetarea actului de executare nu echivaleaza cu renuntarea.
- Īntreruperea actului de executare sa se datoreze vointei libere a infractorului.
Nu vom fi īn prezenta unei desistari atunci cānd infractorul a fost surprins si īmpiedicat sa continue actul de executare ori atunci cānd nu a putut continua actul de executare, datorita rezistentei victimei ori cānd continuarea actului nu a fost posibila, datorita īmprejurarii ca obiectul material lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
- Desistarea sa fi avut loc īnainte de descoperirea faptei.
Fapta se considera descoperita, īn primul rānd atunci cānd a ajuns la cunostinta autoritatilor sau atunci cānd alte persoane iau conostinta de savārsirea ei (martori oculari).
Īn cazul infractiunii contra unei persoane, atunci cānd victima este prezenta la locul savārsirii infractiunii, ea afla īn mod necesar despre savārsire, ceea ce nu constituie un impediment la desistare.
Īn cazul infractiunii contra patrimoniului, fapta se considera descoperita si atunci cānd victima a luat cunostinta de savārsirea infractiunii, astfel ca din acel moment nu mai e posibila desistarea.
Efectele desistarii:
Desistarea nu īnlatura tentativa. Fapta constituie tentativa, īnsa ea nu se pedepseste.
Desistarea nu este o cauza de impunitate absoluta. Daca ceea ce infractorul a savārsit pāna īn momentul desistarii constituie o alta infractiune, el va raspunde pentru aceasta.
b) Īmpiedicarea producerii rezultatului
Este specific tentativei perfecte. Presupune īndeplinirea mai multor conditii:
- Actul de executare sa se fi īncheiat.
- Īmpiedicarea sa fie rezultatul vointei libere a infractorului (transportarea victimei la spital).
- Īmpiedicarea trebuie sa fie efectiva, nu doar o īncercare.
Infractiuni la care nu este posibila tentativa
a) Infractiunile din culpa
Deoarece tentativa ate la baza o hotarāre de a comite actiunea.
b) Infractiunile praeterintentionate
Rezultatul mai grav este produs din culpa, deci nu putea fi prevazut.
c) Infractiunile de executare prompta
Insulta, calomnia sunt fapte care se consuma chiar īn momentul savārsirii actiunii sau inactiunii.
d) Infractiunile omisive
Īn cazul acestor actiuni fie a avut loc conduita pozitiva la care legea obliga, fie aceasta conduita nu a avut loc si suntem īn prezenta unei infractiuni consumate.
Art. 216, cod penal - Infractiunea de īnsusire a bunului gasit
La infractiunile comisive prin omisiune este posibila tentativa.
Ex: Situatia mamei care ia hotarārea de a-si omorī copilul prin nealaptare.
e) Infractiunile de obicei
Ex: Prostitutia
Īn literatura de specialitate se afirma ca nu este posibila tentativa la infractiunea continua. Afirmatia este eronata, deoarece, īn realitate, ea poate avea tentativa.
Ex: Ipoteza furtului de energie electrica
S-a mai spus ca nu este posibila tentativa la infractiunea continuata. Trebuie facuta precizarea ca infractiunea continuata poate cunoaste o tentativa, īn masura īn care toate actele care o compun au ramas īn faza tentativei.
Ex: Tentativa de furt savārsita īn forma continuata
Consumarea infractiunii (infractiunea consumata)
Ca ultima faza, este caracterizata de producerea urmarilor prevazute de norma de incriminare. Momentul consumarii difera īn functie de natura infractiunii.
Infractiunile formale se consuma īn momentul īn care are loc actiunea sau inactiunea.
Infractiunile de rezultat se consuma īn momentul producerii rezultatului.
Exista doua momente:
Momentul consumarii
Momentul epuizarii
Aceste infractiuni se consumaīn momentul īn care sunt īntrunite toate elementele cerute de norma de incriminare si se epuizeaza īn momentul ultimei actiuni sau inactiuni sau īn momentul īn care actiunea īnceteaza.
Tentativa se sanctioneaza īn limite reduse la jumatate.
a) Teoria contractiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma īn momentul īn care autorul a atins bunul pe care vroia sa-l sustraga.
b) Teoria amonarii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cānd infractorul a mutat din loc bunul pe care vroia sa-l sustraga.
c) Teoria ilatiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cānd infractorul a reusit sa duca bunul acolo unde vroia sa-l ascunda.
d) Teoria aprehensiunii
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cānd infractorul a apucat bunul pe care vroia sa-l fure.
e) Teoria apropriatiunii (consacrata de codul penal romān)
Potrivit acesteia, furtul se consuma atunci cānd bunul a iesit din posesia detentorului legal si a intrat īn posesia de fapt a celui care l-a sustras.
Potrivit acestei teorii, exista doua momente importante īn savārsirea actiunii de furt:
Scoaterea bunului din posesia proprietarului.
Intrarea bunului īn stapānirea de fapt a autorului infractiunii.
Cele doua momente au loc prin aceeasi actiune, īntre ele neexistānd un moment de pauza. Prin urmare exista tentativa pāna īn momentul īn care bunul iese din posesia proprietarului si intra īn posesia autorului infractiunii, dincolo de acest moment infractiunea fiind consumata.
8. Pluralitatea de faptuitori
Exista trei forme:
a) Pluralitatea naturala
b) Pluralitatea constituita
c) Pluralitatea ocazionala (participatia)
a) Pluralitatea naturala
Exista atunci cānd participarea a doua sau mai multe persoane la savārsirea faptei este ceruta de chiar natura infractiunii.
Ex: infractiunea de īncaierare (art. 322, cod penal), infractiune de bigamie, infractiunea de incest
Pluralitatea naturala nu cere īnsa, ca toti paritcipantii sa actioneze cu vinovatie. E posibil ca unii dintre participanti sa se afle īn eroare si nu raspund penal.
b) Pluralitatea constituita
Exista atunci cānd textul de incriminare sanctioneaza constituirea unei asocieri ori sprijinirea acesteia, daca scopul celor ce s-au asociat consta īn savārsirea de infractiuni.
Ex:
Art. 323, cod penal - asocierea pentru comiterea de infractiuni
Art. 167, cod penal - complotul
Infractiunile caracterizate de o pluritate constituita pot fi, uneori, comise si de o persoana. Astfel, avem ipoteza īn care o persoana vine cu ideea de a constitui o asociatie īn vederea contrabandei.
c) Pluralitatea ocazionala (participatia)
Exista participatie atunci cānd doua sau mai multe persoane, īn baza unei legaturi subiective participa la savārsirea unei infractiuni cu acte materiale sau intelectuale, fara ca aceasta participatie sa fie ceruta de continutul natural sau legal al infractiunii.
Conditii:
Existenta a doua sau mai multe persoane.
Aceste persoane pot sa actioneze īn calitate de autori, coautori, instigatori sau complici. Atunci cānd toate aceste persoane actioneaza cu intentie suntem īn prezenta participatiei propriu-zise. Īn ipoteza īn care unele persoane actioneaza din culpa sau fara vinovatie avem de a face cu o participatie improprie.
Legatura subiectiva īntre faptuitori.
Aceasta legatura se stabileste īn functie de forma de participatie, īnainte sau īn timpul savārsirii actelor de executare.
Daca aceasta legatura se stabileste dupa consumarea faptei, nu mai avem participatie, ci infractiune de sine statatoare.
Participarea cu acte materiale sau intelectuale.
Natura acestor acte difera īn functie de forma de participatie. Autorul sau coautorul participa īntotdeauna cu acte de executare. Complicele poate participa cu acte materiale sau intelectuale, care īnlesnesc sau ajuta la producerea infracti-unii. Instigatorul participa cu acte intelectuale avānd ca rezultat determinarea autorului sa treaca la savārsirea faptei.
Savārsirea de participanti a aceleiasi infractiuni.
Pentru toti participantii fapta se califica īn functie de actiunea sau inactiunea comisa de autor sau coautor.
Daca autorul se afla la prima fapta si primeste amenda contraventionala, complicele care se afla la a doua fapta nu va fi condamnat cu pedeapsa prevazuta pentru infractiune, pentru ca nu poate exista complicitate fara infractiune. Daca fapta autorului este contraventie si fapta complicelui este tot contraventie.
Daca autorul se afla la a doua fapta i se va aplica pedeapsa pentru infractiune. Īn cazul complicelui sau aflat la prima fapta exista doua situatii:
- Daca acesta stia ca va contribui la o infractiune va fi sanctionat ca pentru o infractiune.
- Daca nu stia ca e o infractiune, acesta se afla īn eroare de fapt si va raspunde doar contraventional.
Participarea mai multor persoane sa nu fie ceruta de continutul natural sau legal al infractiunii.
Nu avem participatie īn prezenta unei fapte de īncaierare. De asemenea, la pluralitatea naturala participatia nu este posibila sub forma coautoratului. Este posibila participatia la infractiunea caracterizata de pluralitatea naturala īn forma instigarii sau complicitatii.
Īn cazul pluralitatii constituite se considera īn doctrina ca nu este posibil participatia īn nici una din formele sale. Asta pentru ca legea incrimineaza ca acte de executare si acele acte care, potrivit naturii lor, ar constitui acte de instigare sau de complictate.
Autoratul
Este autor persoana care savārseste, īn mod nemijlocit, fapta prevazuta de legea penala. Autorul poate sa actioneze atāt cu vinovatie, cāt si fara vinovatie. Daca actioneaza cu vinovatie si aceasta vina īmbraca forma intentiei, avem o participatie propriu-zisa. Daca autorul actioneaza din culpa sau fara vinovatie avem o partici-patie improprie.
Coautoratul
Exista coautorat atunci cānd doua sau mai multe persoane participa cu acte de executare la savārsirea aceleiasi infractiuni. Legatura subiectiva īn cazul coautora-tului poate sa se stabileasca atāt anterior īnceputului actului de executare, cāt si pe parcursul desfasurarii actului de executare.
Ex: Coautorii se pot hotarī dinainte sa mearga sa jefuiasca o banca, dar se pot hotarī si īn timpul consumarii faptei.
Sub aspectul laturii subiective, īn cazul coautoratului e suficient ca toti coautorii sa participe cu acte de executare, dar nu este necesar ca actiunea fiecaruia privita īn mod izolat sa produca rezultate prevazute de norma de incriminare.
Īn cazul infractiunii complexe īn care exista doua actiuni sau inactiuni este posibil ca unul dintre coautori sa savārseasca o actiune iar al doilea pe cealalta.
Nu este absolut necesar ca fiecare coautor sa lezeze ambele obiecte juridice, fiind posibil ca un coautor sa comita actiuni prin care se aduce atingere obiectului secundar iar celalalt, o actiune care vizeaza obiectul principal. E posibil ca actiunea fiecarui autor privita izolat sa nu produca rezultatul, producerea acestuia fiind determinata de efectul conjugat a actiunii coautorilor.
Va exista coautorat si īn situatia īn care rezultatul a fost cauzat īn mod nemijlocit de actiunea unuia dintre autori, īn masura īn care toti au participat cu acte de executare.
Exista actiuni care nu pot fi savārsite īn coautorat.
Ex: Infractiunile caracterizate de o pluritate constituita - Toti cei care participa la asemenea acte sunt autori.
Alaturi de aceste fapte exista actiuni nesusceptibile de coautorat.
Ex: Infractiunile cu autor unic (care se comit īn persoana proprie)
- Prostitutia, vagabondajul, evadarea, dezertarea, marturia mincinoasa etc.
Coautoratul nu e posibil la infractiunile din culpa. Īn cazul acestor infractiuni nu poate exista legatura subiectiva dintre participanti. Coautoratul nu este posibil la actiunile omisive, atunci cānd prin inactiune fiecare īncalca o obligatie personala.
Ex: Nedenuntarea
Coautoratul este posibil la actiunile comisive prin omisiune.
Ex: Parintii care nu-si hranesc copiii
Unii autori sustin ca nu poate exista coautorat la viol.
Instigarea
Consta īn determinarea cu intentie a unei persoane sa savārseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Dupa numarul de persoane care instiga:
a) Instigare cu un singur instigator
b) Coinstigatori
Instigarea poate fi:
explicita
implicita
perfecta
imperfecta
Īn raport de conditiile generale de participare si sub aspectul legaturii subiective stabilite īntre participanti:
- Priveste momentul pāna la care se poate realiza legatura subiectiva.
- Īn cazul instigarii legatura subiectiva nu se poate realiza decāt īnainte de luarea hotarāri de catre autor. Legatura subiectiva este anterioara executarii, dar nu dupa momentul luarii hotarārii.
- Īn ceea ce priveste posibilitatea existentei instigarii, ea este posibila la toate infractiunile, cu exceptia celor caracterizate de pluritatea constituita.
Īn raport de rezultatul care īl produce actiunea instigatoare, instigarea poate fi:
- perfecta (urmata de executare)
- imperfecta (neurmata de executare)
Suntem īn prezenta instigarii urmate de executare atunci cānd autorul a luat hotarārea si a savārsit fapta la care a fost instigat.
Avem o instigare neurmata de executare atunci cānd autorul nu a trecut la executarea actiunii cerute de instigator. Acestei situatii īi este asimilata din punct de vedere sanctionator si ipoteza īn care autorul trece la executare, dar se desista, comitānd o tentativa nepedepsita.
Doar instigarea urmata de executare este un act de participatie. Instigarea neurmata de executare constituie o infractiune de sine statatoare ce cunoaste limite de pedeapsa specifice.
Īn cazul instigarii neurmate de executare instigatorul savārseste o infractiune de sine statatoare. Aceasta actiune se pedepseste cu o pedeapsa cuprinsa īntre minimul general al pedepsei si minimul special prevazut de lege la actiunea la care s-a insitigat.
Ex: Daca instiga la o fapta prevazuta cu o pedeapsa de la 5 - 10 ani, pedeapsa insitigatorului va fi cuprinsa īntre 15 zile (minimul general) si 5 ani (minimul special al pedepsei).
Īn masura īn care legea prevede detentiunea pe viata la infractiunea la care s-a instigat, pedeapsa aplicabila este īntre 2-10 ani (art. 29 (1), cod penal).
Insitigarea neurmata de executare nu se pedepseste īn situatia īn care pentru fapta la care s-a insitigat legea prevede o pedeapsa cu īnchisoarea de pāna la 2 ani sau pedeapsa cu amenda (art. 29 (2), cod penal).
Totusi, instigarea neurmata de executare se va sanctiona cu pedeapsa prevazuta pentru fapta efectiv comisa, daca pāna īn momentul desistarii autorul a savārsit o alta infractiune.
Ex: Instigatorul īl determina pe autor o fapta prevazuta de legea penala ce se pedepseste cu o pedeapsa de la 3 luni la un an.
Daca autorul comite o tentativa si se desista, dar comite o infractiune pedepsita cu īnchisoarea de la o luna la 3 luni, autorul este pedepsit pentru aceasta, iar instigatorul va fi pedepsit si el dupa aceeasi pedeapsa.
Ex: Autorul comite o tentativa de furt urmata de desistare, īnsa comite si violare de domiciliu. Insitigatorul va fi pedepsit cu pedeapsa prevazuta pentru violarea de domiciliu.
Complicitatea
Complicele - Persoana care, cu intentie, īnlesneste sau ajuta īn orice mod la savārsirea actiunii.
Este complice si cel care īnainte sau īn timpul savārsirii actiunii promite ca va tainui sau favoriza, chiar daca ulterior nu īsi respecta promisiunea.
Īn raport de modalitatile de realizare, complicitatea poate fi:
a) Materiala
b) Intelectuala
a) Complicitatea materiala
Se realizeaza prin procurarea de catre complice a mijloacelor de savārsire a infractiunilor, prin īnlaturarea unor piedici pe care le-ar putea īntāmpina autorul ori prin ajutarea acestuia īn orice mod.
Este complice persoana care procura arma, persoana care īl ajuta pe infractor sa escaladeze un gard pentru a intra īn incinta de unde va sustrage bunuri, casierul care lasa deschisa casa de bani etc.
Actul complicelui poate fi īn sine un act fara relevanta penala.
Ex: Īmprumutarea unui vehicul cu care autorul va savārsi infractiunea
Actul complicelui poate constitui prin el īnsusi o fapta prevazuta de legea penala.
Ex: Transmiterea unor documente cu caracter secret
Pentru a fi īn prezenta complicitatii materiale este necesar ca mijloacele procurate de complice sa fie puse efectiv la dispozitia autorului. Īn plus, este necesar ca aceste mijloace sa fie folosite de autor la savārsirea infractiunii.
b) Complicitatea intelectuala
Se realizeaza prin īntarirea rezolutiei infractionale a autorului fie prin īncurajari, fie prin asistarea īn timpul savārsirii faptei, fie prin promisiunea anterioara sau concomitenta de tainuire sau de favorizare.
Este un act de instigare īnainte ca acesta sa fi luat hotarārea si este un act de complicitate atunci cānd intervine dupa ce hotarārea a fost luata.
Sub aspectul efectelor, actul de insitigare este cel care īl determina pe autor sa ia hotarārea, īn timp ce complicitatea intelectuala īi īntareste hotarārea deja luata.
Spre deosebire de instigare, complicitatea nu se pedepseste decāt īn masura īn care autorul a trecut la executare. Nu exista o fapta de complicitate neurmata de executare.
Complicitatea negativa - Se realizeaza atunci cānd complicele asista la savārsirea actiunii de catre autor, fara ca īntre ei sa existe o legatura subiectiva.
Suntem īn prezenta complicitatii negative atunci cānd o persoana asista la o infractiune (furt), dar nu face nimic pentru a o īmpiedica.
Īn dreptul romānesc, complicitatea negativa nu se pedepseste. Prin exceptie, uneori, complictatea negativa este sanctionata ca infractiune de sine statatoare.
Ex: Infractiunea de nedenuntare a unor infractiuni (art. 262, cod penal), omisiunea sesizarii organelor judiciare (art. 263, cod penal).
Īn masura īn care nu exista legatura subiectiva avem complicitate negativa. Daca exista o legatura subiectiva, suntem īn prezenta unei complicitati intelectuale.
Īn caz de participatie tuturor participantilor li se aplica aceleasi limite legale de pedeapsa.
Īntre formele de participatie exista o ierarhizare sub aspectul periculozitatii. Īn ordine descrescatoare a gradului de pericol formele de participatie pot fi ierarhizate īncepānd cu autoratul si coautoratul, continuānd cu instigarea si terminānd cu complicitatea.
Importanta ierarhizarii
Formele de participatie au caracter absorbant, ceea ce īnseamna ca forma mai putin grava se absoarbe īn forma mai grava de participatie. Ierarhizarea formelor de participatie nu se impune īn mod obligatoriu īn ceea ce priveste pedeapsa concret aplicata. Astfel, desi autoratul este o forma mai grava decāt instigarea, e posibil ca, īn caz concret, instigatorul sa primeasca o pedeapsa mai severa decāt autorul.
Īn acest caz se are īn vedere scopul urmarit de instigator, experienta de viata a instigatului si a instigatorului.
Sub aspectul limitei legale de pedeapsa, toti autorii raspund la fel. Aceasta regula este susceptibila de anumite exceptii. Aceste exceptii sunt determinate de circumstante reale si personale si de modul lor de comunicare īntre participanti.
Aceste circumstante sunt īmprejurarile care privesc fapta sau persoana faptuitorului si care influenteaza raspunderea penala īn sensul agravarii sau atenuarii ei.
Circumstantele reale sunt īmprejurari care privesc fapta si care, potrivit art. 28, cod penal se rasfrāng asupra tutror participantilor īn masura īn care le-au cunoscut sau le-au prevazut. Constituie circumstante reale savārsirea faptei de doua sau mai multe persoane īmpreuna, savārsirea pe timpul noptii, īntr-un loc public.
Circumstantele personale sunt īmprejurari care tin de persoana unui participant. Circumstantele personale pot fi clasificate īn:
a) Circumstante subiective
Sunt cele care privesc starea sau pozitia psihica a autorului (participantului) fata de urmarea faptei savārsite. Ele nu se rasfrāng niciodata asupra altor participanti.
b) Circumstante de individualizare
Se refera la anumite calitati ale unui participant. Sunt susceptibile sa se rasfrān-ga si asupra altor participanti, īn masura īn care le-au cunoscut si le-au prevazut.
Ex: calitatea de gestionar
9. Sanctiuni de drept penal
1. Principale
2. Complementare
3. Accesorii
a) Detentiunea pe viata (aceasta a īnlocuit pedeapsa capitala)
b) Īnchisoarea
c) Amenda
a) Detentiunea pe viata
Consta īn privarea de libertate a individului pentru tot restul vietii. Este o sanctiune abstract determinata, nefiind susceptibila de individualizare.
Detentiunea pe viata nu este perpetua. Legiuitorul a prevazut īn art. 551, cod penal comutarea obligatorie a pedepsei detentiunii pe viata īn pedeapsa cu īnchisoarea de 25 de ani īn momentul īn care condamnatul īmplineste vārsta de 60 de ani.
Īn art. 552, cod penal, īn caz de comutare , perioada executarii ca detentiune pe viata se socoteste ca fiind executata īn contul pedepsei cu īnchisoarea. Astfel, īn cazul unei persoane care a īmplinit 60 de ani si a stat 25 de ani īn īnchisoare, aceasta va fi, īn mod obligatoriu, pusa īn libertate.
b) Īnchisoarea
Limte generale: Sunt cele care nu pot fi niciodata depasite, indiferent de natura si numarul cauzelor de agravare si atenuare incidente.
Acestea sunt cuprinse īntre 15 zile (minim general) si 30 de ani (maxim general). Īntre aceste limite generale, se situeaza limtele speciale ale pedepsei, prevazute de normele de incriminare pentru fiecare infractiune īn parte.
Ex: Pentru furt - 10 ani (minim special) - 20 ani (maxim special)
Īntotdeauna, minimul special este mai mare decāt minimul general, iar maximul special este mai mic decāt maximul general.
Minim special: 1 luna
Maxim special: 25 de ani
Limitele speciale pot fi depasite, cele generale nu pot.
La o pedeapsa de 10 - 20 de ani: - Īn circumstante atenuante: 3-10 ani
- Īn circumstante agravante: 20-25 ani
c) Amenda
Īn cazul acesteia, limitele generale sunt 100.000 si respectiv 50.000.000 lei.
Exista un proiect de lege pentru modificarea acestor limte īn sensul introducerii unor limite īncpānd cu 1.000.000 (10.000.000) si 500.000.000 lei.
Potrivit art. 63, cod penal, limitele speciale ale amenzii se determina īn functie de pedeapsa īnchisorii cu care amenda este prevazuta alternativ. Astfel, atunci cānd amenda e prevazuta ca sanctiune unica, nefiind alternativa cu īnchisoarea, limitele ei vor fi de la 150.000 la 10 milioane lei. Atunc cānd este prevazuta si pedeapsa īnchisorii de pāna la un an limitele sunt de la 250.000 la 15 milioane lei. Īn fine, atunci cānd īnchisoarea depaseste un an, amenda are ca limite 350.000 si 30 milioane lei.
Potrivit art. 631, cod penal, atunci cānd cel condamnat la pedeapsa amenzii se sustrage cu rea-credinta de la plata acesteia, instanta va dispune īnlocuirea amenzii cu īnchisoarea īn limitele prevazute de lege pentru fapta savārsita.
Conditii:
Persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa amenzii.
Condamnatul sa se sustraga cu rea-credinta de la plata ei.
Sustragerea cu rea-credinta - Atunci cānd persoana īn cauza realizeaza venituri sau detine bunuri cu care ar putea sa achite amenda, dar refuza sa o plateasca.
Īn cazul īn care persoana nu dispune de mijloace, nu se poate īnlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa īnchisorii.
Amenda sa fie prevazuta alternativ cu pedeapsa īnchisorii.
Nu e posibil īnlocuirea amenzii cu īnchisoarea īn doua situatii:
a) Cānd amenda e prevazuta ca sanctiune unica.
b) Cānd la pedeapsa amenzii s-a ajuns, abligatoriu, ca efect al circumstantelor atenuante, īn conditiile art. 76, lit. e, teza a II-a.
Teza 1:
Luam situatia unei pedeapse cuprinse īntre 6 luni si 2 ani. Īn cazul circumstantelor atenuante se poate ajunge la o pedeapsa de la 15 zile la 6 luni si la o pedeapsa cu amenda mai mare de 300.000 lei. Daca inculpatul e obligat la plata amenzii si nu o plateste, amenda se poate transforma īn īnchisoarea mai-sus mentionata (15 zile - 6 luni).
Teza 2:
Luam cazul unei pedepse cuprinse īntre 1 luna si 1 an. Luānd īn calcul circumstantele atenuante, ajungem la o singura pedeapsa cu amenda mai mare de 200.000 lei. Īn cazul neplatii acestei amenzi, amenda nu va putea fi transformata īn īnchisoare, fiindca s-ar elimina efectul circumstantelor atenuante.
2. Pedepsele complementare
a) De interzicere a unor drepturi (art. 64, cod penal)
b) A degradarii militare
Anterior adoptarii Constitutiei exista si pedeapsa confiscarii averii.
a) Pedeapsa complementara de interzicere a unor drepturi
Ea poate fi aplicata obligatoriu sau facultativ.
Se aplica obligatoriu atunci cānd norma de incriminare o prevede si se aplica facultativ atunci cānd, desi nu este prevazuta īn norma de incriminare, instanta apreciaza ca se impune aplicarea ei pentru īntregirea continutului pedepsei principale.
Īntotdeauna, aplicarea pedepsei complementare se poate face numai pe lānga o pedeapsa cu īnchisoarea de cel putin doi ani.
Pedeapsa consta īn interzicerea unuia sau mai multor drepturi, prevazute de art. 64, cod penal, pe o perioada de la 1 la 10 ani. Nu pot fi interzise toate drepturile prevazute de art. 64, iar durata interzicerii trebuie sa fie aceeasi pentru toate drepturile care intra īn continutul pedepsei.
b) Pedeapsa complementara a degradarii militare
Aceasta consta īn pierderea gradului militar si ea se aplica atunci cānd persoana condamnata este militar activ sau rezervist. Degradarea consta īn pierderea oricarui grad militar al persoanei, nefiind posibila o degradare partiala.
Degradarea militara e obligatorie atunci cānd pedeapsa principala este detentiunea pe viata sau īnchisoare mai mare de 10 ani. Aplicarea ei este facultativa atunci cānd infractiunea comisa a fost intentionata iar pedeapsa aplicata este īnchisoarea cuprinsa īntre 5 si 10 ani.
Se preconizeaza aparitia unei noi pedepse complementare. Aceasta consta īn publicarea, pe banii condamnatului, a hotarārii de condamnare, īntr-un ziar central sau local ales de instanta.
3. Pedepsele accesorii
Decurg, de drept, din condamnarea la o pedeapsa cu īnchisoarea sau detentiunea pe viata si consta īn interzicerea unor drepturi prevazute īn art. 64, cod penal.
Prin exceptie, interzicerea drepturilor parintesti sau a dreptului de a fi curator este lasata la aprecierea instantei atunci cānd executarea pedepsei se face la locul de munca.
Durata pedepselor accesorii nu coincide, īntotdeauna, cu durata pedepsei privative de libertate. Asta pentru ca executarea pedepsei accesorii īncep din momentul ramānerii definitive a hotarārii de condamnare. Pedeapsa accesorie poate fi mai mare sau mai mica decāt pedeapsa privativa de libertate.
Pluralitatea de infractiuni
Definitie: pluralitatea de infractiuni este situatia īn care o persoana savārseste doua sau mai multe infractiuni. Astfel exista un singur infractor si mai multe infractiuni savārsite de acesta.
Pentru a fi īn prezenta pluralitatii de infractiuni nu intereseaza daca infractiunile au fost definitiv judecate, daca sunt fapte intentionate sau din culpa si nici momentul savārsirii acestor fapte. Toate aceste elemente sunt importante pentru delimitarea formelor pluralitatii de infractiuni.
Formele pluralitatii de infractiuni: potrivit art. 32 Cod Penal, pluralitatea de infractiuni constituie, dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva. Acest enunt este criticabil, deoarece formele pluralitatii de infractiuni nu se limiteaza īn realitate la concurs si recidiva. Astfel, chiar Codul Penal reglementeaza īn art. 40 o alta forma a pluralitatii care nu e nici concurs si nici recidiva si pe care doctrina a numit-o pluralitate intermediara.
Exista si alte forme de pluralitate nereglementate expres īn Codul Penal si care nu constituie nici concurs, nici recidiva si nici pluralitate intermediara. De exemplu, cānd un infractor, dupa executarea pedepsei pentru o infractiune comisa din culpa, savārseste o alta infractiune din culpa. Īn acest caz nu avem nici una din cele trei pluralitati mentionate mai sus.
Definitie: concursul de infractiuni este situatia īn care o persoana savārseste doua sau mai multe infractiuni īnainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele.
Conditiile de existenta a concursului de infractiuni: pentru a exista concurs trebuiesc īndeplinite cumulativ conditiile:
1. Sa existe acelasi infractor, adica toate infractiunile sa fie savārsite de aceeasi persoana; asta nu īnseamna ca faptele nu pot fi comise īn participatie, sau ca autorul nu-si poate schimba calitatea īn care participa la comiterea infractiunilor (el poate fi o data autor, apoi instigator, apoi complice etc.).
2. Savārsirea de catre infractor a doua sau mai multe infractiuni: este necesar ca el sa fi comis cel putin doua fapte care īntrunesc cele trei conditii pentru a fi infractiuni. Īn acest sens nu vor constitui concurs de infractiuni faptele comise sub incidenta art. 181 sau cele comise īn legitima aparare. Īnsa, poate intra īn structura concursului o infractiune sanctionata de Codul Penal.
Aceste prime doua conditii sunt comune tuturor formelor pluralitatii de infractiuni
3. Infractiunile sa fi fost savārsite īnainte de condamnarea definitiva pentru vreuna dintre ele (aceasta conditie e caracteristica doar concursului). Pentru a verifica īndeplinirea acestei conditii trebuiesc avute īn vedere doua momente:
Momentul īn care o hotarāre de condamnare ramāne definitiva: acest moment se determina potrivit art. 416, 4161 si 417 din Codul de Procedura Penala.
Momentul savārsirii infractiunii: acesta se determina īn functie de natura infractiunilor:
- infractiunile formale se savārsesc īn momentul īn care are loc actul de executare;
- infractiunile de rezultat se savārsesc īn momentul īn care se produce rezultatul;
- infractiunile cu durata de consumare se savārsesc īn momentul īn care are loc ultimul act de executare, atunci cānd īnceteaza actiunea sau inactiunea. Īn aceste cazuri, daca infractiunea se consuma īnainte de ramānerea definitiva a hotarārii de condamnare atunci sunt īntrunite conditiile concursului de infractiuni. Daca se consuma dupa aceasta data va fi recidiva sau pluralitate intermediara.
furt hotarārea definitiva de condamnare
infractiunea
continua
concurs recidiva, pl. intermediara
O situatie aparte este atunci cānd a existat o hotarāre de condamnare definitiva care ulterior a fost desfiintata. Īn acest caz se ia īn considerare data noii hotarāri definitive, care īi ia locul celei desfiintate.
furt hotarārea
def. desfiintata noua
hotarāre def.
infractiunea
continua
concurs recidiva, pl. intermediara
O hotarāre definitiva este susceptibila de a fi atacata printr-o cale extraordinara de atac: revizuire, contestatie īn anulare, recurs īn anulare. Se sustine īn doctrina ca mai exista si alte cai extraordinare de atac: recurs īn interesul legii si recurs extraordinar. Īnsa, īn cazul primei cai de atac, aceasta nu duce la modificarea deciziei luate, iar cea de-a doua cale era posibila doar pāna īn 1993. Pentru a avea efect īn legatura cu pluralitatea de infractiuni, calea extraordinara de atac trebuie sa se īndrepte īmpotriva acelei parti din hotarārea judecatoreasca ce se refera la condamnare. Deci, īn caz de atac pentru cheltuieli de judecata, pentru onorariul avocatului acestea nu conteaza īn raport cu pluralitatea de infractiuni si, deci, se tine cont de data primei hotarāri definitive de condamnare.
4. Cel putin doua dintre infractiuni sa atraga condamnarea faptuitorului (aceasta conditie este formulata de unii autori prin posibilitatea de judecare a faptuitorului, īnsa prof. Florin Streteanu considera ca trebuie sa atraga condamnarea acestuia).
Īn realitate aceasta nu este o conditie de existenta a concursului ci o conditie pentru aplicarea tratamentului sanctionator prevazut de lege pentru concurs. Īnsa ratiunea pentru care s-a reglementat institutia concursului rezida tocmai īn instituirea unui tratament sanctionator specific. Daca nu se poate aplica acest tratament sanctionator, concursul de infractiuni, desi existent, nu prezinta nici o importanta (cazul īn care un infractor savārseste infractiunile de furt si insulta; daca pentru insulta, persoana vatamata nu depune plāngere, el nu poate fi condamnat pentru acesta fapta si, īn concluzie, nu e nici concurs de infractiuni). De aceea aceasta ultima conditie de existenta se analizeaza alaturi de celelalte conditii de existenta a concursului de infractiuni, desi se refera la tratamentul sanctionator.
Situatiile īn care o infractiune nu atrage condamnarea:
- atunci cānd punerea īn miscare a actiunii penale se face numai la plāngerea prealabila a partii vatamate sau cu sesizarea ori autosesizarea organelor competente (la infractiunile pe calea ferata, actiunea se pune īn miscare doar sa sesizarea C.F.R., la infractiunile militare actiunea este pusa īn miscare la sesizarea comandantului Unitatii Militare)
- atunci cānd pentru una dintre fapte a intervenit prescriptia sau amnistia
- atunci cānd pentru una dintre fapte opereaza o cauza de nepedepsire, cum ar fi o tentativa urmata de desistare sau de īmpiedicarea producerii rezultatului.
Formele concursului de infractiuni: concursul de infractiuni poate fi clasificat dupa mai multe criterii:
I. Dupa numarul actiunilor sau inactiunilor care stau la baza infractiunilor concurente:
1. Concurs real: atunci cānd o persoana savārseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni sau inactiuni diferite, īnainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna dintre ele. Concursul real cunoaste doua modalitati:
1) Concursul real simplu, care se caracterizeaza prin aceea ca īntre faptele concurente nu exista o alta legatura, cu exceptia legaturii in personam data de identitatea subiectului infractiunilor.
2) Concursul real calificat sau caracterizat sau cu conexitate, care presupune savārsirea unei infractiuni pentru a īnlesni sau ascunde o alta infractiune. La rāndul sau, concursul caracterizat cunoaste doua modalitati:
Concurs real cu conexitate etiologica: se caracterizeaza prin aceea ca o infractiune este comisa pentru īnlesnirea savārsirii altei infractiuni. Acest tip de concurs prezinta doua caracteristici principale: - ambele infractiuni sunt comise cu intentie directa
- Rezolutia infractionala privind savārsirea infractiunii scop trebuie sa ia nastere anterior savārsirii infractiunii mijloc
Rezulta din cele de mai sus ca exista īn cazul concursului real cu conexitate etiologica doua tipuri de infractiuni, una scop(uciderea unei persoane) si una mijloc(procurarea armei cu care a fost ucisa victima).
Daca se cere sa se faca diferenta īntre concursul de infractiuni si infractiunea complexa se tine cont daca infractiunea mijloc e necesara mereu in abstracto pentru savārsirea infractiunii scop. Daca este necesara e infractiune complexa, iar daca nu, e concurs de infractiuni.
Concurs real cu conexitate consecventiala sau consecventionala:
se caracterizeaza prin aceea ca infractorul savārsesteo infractiune pentru a ascunde o alta infractiune savārsita anterior. Particularitatile acestui tip d econcurs:
- Prima infractiune poate fi comisa atāt cu intentie cāt si din culpa; īn schimb, cea de-a doua e īntotdeauna comisa cu intentie directa, pentru ca are un scop special, constānd īn ascunderea primei infractiuni
- Hotarārea privind savārsirea celei de-a doua infractiuni poate lua nastere atāt īnainte cāt si dupa savārsirea celei dintāi (printr-o infractiune de delapidare infractorul sustrage niste bunuri din gestiune si apoi da foc depozitului- ideea incendierii poate fi luata īnaite de furt, sau dupa furt).
Prin exceptie, hotarārea privind comiterea celei de-a doua infractiuni ia nastere īntotdeauna dupa comiterea primeia, īn doua situatii:
a) Atunci cānd prima infractiune este comisa din culpa (hotarārea de a parasi locul accidentului de circulatie comis din culpa)
b) Īn ipoteza īn care cea de-a doua infractiune este susceptibila sa o absoarba pe prima (tatal, enervat de comportamentul fiului sau, l-a lovit īn stomac, comitānd infractiunea de vatamare corporala; apoi, pentru a ascunde aceasta infractiune, tatal īsi arunca fiul īn rāu si acesta se īneaca; dupa parerea prof. Florin Streteanu vatamarea corporala se absoarbe īn infractiunea de omor). Pentru a avea īn astfel de situatii concurs cu conexitate consecventiala trebuie sa avem date ca infractorul ia o noua hotarāre, diferita de cea initiala (A hotaraste sa comita o tālharie asupra lui B, īnsa acesta īl recunoaste si īl ameninta pe infractor ca-l va denunta; atunci A ia hotarārea de a-l omorī pe B, pentru a nu fi demascat).
2. Concurs ideal sau formal: atunci aceasi actiune sau inactiune, datorita īmprejurarilor īn care s-a savārsit sau urmarilor pe care le-a produs, īntruneste elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni. De exemplu, infractorul conduce neatent si loveste trei pietoni. Vor exista trei capete de acuzare de vatamare corporala din culpa , deci vor fi trei infractiuni (daca cei trei ar fi decedat ar fi fost o singura infractiune de omor). Īn mod similar vor exista mai multe infractiuni de ultraj atunci cānd infractorul a īnjurat o patrula de politie (atātea infractiuni cāti politisti erau īn componenta patrulei).
Delimitarea īn practica dintre concursul real si cel ideal: vom exemplifica prin speta īn care infractorul, care nu poseda permis de conducere, conduce īn stare de ebrietate pe drumurile publice. Este evident ca sunt doua infractiuni: conducere fara permis si conducere īn stare de ebrietate. Īn speta de fata este un concurs ideal, deoarece avem o singura actiune, aceea de a conduce masina pe drumurile publice. Īn absenta acestei actiuni, cele doua fapte nu constituie infractiuni.
Din cele de mai sus rezulta ca criteriul de delimitare este urmatorul: se īnlatura actiunea si, daca īn urma acestei operatiuni nu mai avem nici o infractiune, īnseamna ca suntem īn prezenta unui concurs ideal. Daca īn urma īnlaturarii actiunii avem totusi o infractiune, īnseamna ca suntem īn prezenta unui concurs real.
II. Dupa natura infractiunilor:
1. Concurs omogen: cānd infractiunile savārsite sunt de acelasi fel (doua violuri)
2. Concurs eterogen: cānd infractiunile comise sunt de natura diferita (un furt si o insulta). Importanta acestei clasificari: concursul omogen ridica probleme sub aspectul delimitarii lui de infractiunea continuata.
Sanctionarea concursului de infractiuni: de-a lungul timpului au fost implementate mai multe sisteme de sanctionare:
1. Sistemul cumulului aritmetic: este un sistem traditional, care presupune ca pentru fiecare din infractiunile savārsite instanta stabileste o pedeapsa, iar infractorul trebuie sa execute suma pedepselor. Acest sistem cunoaste doua variante:
a) Cumulul nelimitat, potrivit caruia inculpatul trebuie sa execute suma pedepselor stabilite, indiferent care ar fi aceasta; este aplicat īn unele state din S.U.A., īn Africa de Sud, Australia
b) Cumulul limitat, potrivit caruia inculpatul va executa o pedeapsa egala cu suma pedepselor stabilite, īnsa fara a depasi o anumita limita. Aceasta limita se poate stabili fie prin indicarea unui maxim general, fie prin raportarea la pedeapsa cea mai grea.
2. Sistemul absorbtiei: inculpatul va executa doar pedeapsa stabilita pentru infractiunea cea mai grava, considerāndu-se ca aceasta le absoarbe pe cele mai putin grave. Si acest sistem are doua variante:
a) Instanta judeca toate infractiunile comise, stabilind cāte o pedeapsa pentru fiecare dintre ele si apoi dispune sa se execute doar pedeapsa cea mai grea.
b) Instanta judeca doar infractiunea susceptibila sa atraga pedeapsa cea mai grea.
Acest sistem prezinta marele inconvenient de a-i conferi infractorului care a comis o infractiune grava inpunitate pentru orice alte infractiuni mai putin grave pe care le-ar savārsi ulterior.
Sistemul absorbtiei este aplicat īn numeroase coduri penale īn materia concursului ideal.
3. Sistemul cumulului juridic: se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita īn anumite limite prevazute de lege. Aplicarea sporului poate fi obligatorie sau facultativa, iar sporul poate fi variabil sau fix.
Legislatia romāna a consacrat sistemul cumulului juridic cu spor facultativ si variabil. Sistemul este aplicabil īn cazul ambelor forme ale concursului, lucru extrem de rar.
Īn dreptul nostru sanctionarea concursului de infractiuni presupune parcurgerea mai multor etape:
1. Stabilirea pedepsei pentru infractiunile concurente: fiecare dintre infractiunile comise este judecata si pentru fiecare se stabileste o pedeapsa, facānd abstractie de existenta celorlalte infractiuni
2. Aplicarea pedepsei pentru pluralitatea de infractiuni. Aceasta a doua etapa cunoaste mai multe momente:
Alegerea pedepsei de baza: pedeapsa de baza este pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite pentru infractiunile concurente.
Modul de stabilire a pedepsei cele mai grele: īn primul rānd se are īn vedere specia de pedeapsa. Astfel, detentiunea pe viata este mai grea decāt īnchisoarea, care e mai grea decāt amenda. Daca pedepsele sunt de aceeasi specie se are īn vedere durata sau cuantumul acestor, fiind mai grea cea cu durata sau cuantumul mai mare. Daca pedepsele sunt de aceassi specie si au aceeasi durata sau acelasi cuantum, pedeapsa de baza va fi cea care are maximul special cel mai ridicat.
Instanta va proceda la majorarea pedepsei de baza. Trebuie precizat ca aceasta majorare este facultativa si va fi facuta doar daca instanta considera ca pedeapsa de baza nu este suficienta pentru īndreptarea infractorului. Tocmai īn acesta consta avantajul acestui sistem, si anume faptul ca el poate permite atingerea limitei de pedeapsa stabilita prin sistemul absorbtiei, dar si atingerea limitei stabilite prin sistemul cumulului aritmetic.
Majorarea pedepsei de baza se face īn doua etape:
a) Instanta poate ridica aceasta pedeapsa pāna la maximul special prevazut pentru pedeapsa de baza. Nu este obligatoriu ca aceasta pedeapsa sa atinga maximul special, ea poate fi majorata si pana la o limita mai mica decāt acest maxim.
b) Adaugarea unui spor de pāna la 5 ani, daca pedeapsa majorata anterior nu e suficienta.
Aici se īncheie stabilrea pedepsei pentru concursul de infractiuni si aceasta va fi pedeapsa rezultanta care va fi executata de infractor.
Īn literatura de specialitate s-a discutat mult īn legatura cu posibilitatea aplicarii sporului īnainte de a se atinge maximul special, fiind diferite opinii contradictorii. Oricum, nerespectarea ad literam a celor doua etape nu atrage nelegalitatea deciziei luate. Ceea ce conteaza īn acest sens este ca pedeapsa rezultanta sa nu depaseasca maximul special al pedepsei de baza adunat la sporul de 5 ani.
Ipoteze de sanctionare a concursului īn raport de specia pedepselor aplicabile pentru infractiunile concurente(art. 34 Cod Penal)
1. Cānd pentru una dintre infractiuni s-a stabilit detentiunea pe viata, iar pentru celelalte pedeapsa cu īnchisoarea sau amenda, potrivit art. 34 lit. a), se aplica doar detentiunea pe viata. Numai īn acest caz este consacrat sistemul absorbtiei īn legislatia romāna. Exista totusi o diferenta īntre tratamentul sanctionator la detentiunii pe viata pentru concurs de infractiuni si cel al detentiunii pe viata pentru o infractiune singulara. Cel pentru concurs este evident mai sever, infractorul neputānd beneficia de unele facilitati, cum ar fi eliberarea conditionata sau altele.
2. Cānd pentru toate infractiunile s-a stabilit pedeapsa cu īnchisoarea, potrivit art. 34, lit. b), se alege pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pāna la maximul special, iar daca nu e īndestulator se mai poate adauga un spor de pāna la 5 ani.
3. Cānd pentru toate infractiunile concurente s-au stabilit pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi majorata pāna la maximul ei special, iar daca e neīndestulator, se poate adauga un spor de pāna la jumatate din acest maxim( art. 34, lit. c)).
4. Cānd pentru o infractiune s-a stabilit pedeapsa cu īnchisoarea, iar pentru alta o pedeapsa cu amenda, se va aplica pedeapsa īnchisorii la care instanta poate adauga amenda īn tot sau īn parte( art. 34, lit. d)).
5. Cānd s-au stabilit mai multe pedepse cu īnchisoarea si mai multe pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa rezultanta obtinuta prin contopirea īntre ele a pedepselor de aceeasi specie, iar apoi contopirea rezultantelor partiale astfel obtinute( art. 34, lit. e)).
Limitele pedepsei rezultante aplicabile pentru concursulu de infractiuni
Exista trei limitari principale:
1. Niciodata pedeapsa rezultanta nu poate depasi totalul aritmetic al pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente
2. Pedeapsa rezultanta nu va putea depasi maximul special al pedepsei de baza adunat la sporul de 5 ani.
3. Art. 80 Cod Penal precizeaza ca atunci cānd pentru niciuna dintre faptele concurente maximul special nu depaseste 10 ani, pedeapsa rezultanta nu poate depasi 25 de ani, indiferent de cauzele de agravare.
Daca pentru cel putin una dintre faptele concurente legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani, pedeapsa rezultanta nu paote depasi 30 de ani, deoarece acesta este maximul general al pedepsei īnchisorii.
Aplicarea pedepsei īn cazul judecarii separate a infractiunilor concurente
De regula, infractiunile concurente se judeca īmpreuna de catre aceeasi instanta. Totusi, prin exceptie, se poate ca infractiunile concurente sa fie judecate separat, fie datorita competentei instantei, fie datorita descoperirii la date diferite a infractiunilor.
Īn cazul judecarii separate este necesara aplicarea pedepsei īn asa fel īncāt situatia infractorului sa fie precum ar fi fost īn cazul judecarii īmpreuna a infactiunilor.
Īn art. 36 Cod Penal e reglementata institutia contopirii pedepselor aplicate prin hotarāri de condamnare diferite. Exista doua ipoteze reglementate de acest articol si una nereglementata de catre Codul Penal:
1. Situatia īn care, dupa condamnarea definitiva pentru o infractiune, infractorul e judecat pentru o alta infractiune concurenta. Īmtr-un asemenea caz instanta va proceda la stabilirea pedepsei pentru cea de-a doua infractiune si apoi o va contopi potrivit art. 34, cu pedeapsa aplicata anterior pentru prima fapta. Aceasta prima pedeapsa se bucura de autoritate de lucru judecat, astfel ca instanta nu va putea sa o modifice.
2. Ambele infractiuni concurente au fost definitiv judecate, dar prin hotarāri distincte. Īn acest caz instanta care face contopirea va trece peste prima etapa( cea a stabilirii pedepselor pentru faptele concurente), si va proceda la contopirea acestora.
3. Nereglementata expres de cod e situatia contopirilor partiale, adica ipoteza īn care infractiunile concurente au fost judecate īn grupe de catre doua sau mai multe, prin hotarāri distincte. Īn acest caz nu se va proceda la contopirea celor doua rezultante partiale, ci la contopirea celor patru, sau mai multe, pedepse stabilite pentru infractiunile concurente.
Autoritatea de lucru judecat al sporului aplicat cu ocazia contopirilor partiale: sporul trebuie mentinut, sau poate fi majorat atunci cānd pedeapsa de baza ramāne aceeasi ca la contopirea partiala. Daca pedeapsa de baza s-a schimbat instanta poate sa mentina sporul, sa-l majoreze, sa-l diminueze sau sa-l īnlature. Īn realitate ceea ce se bucura de autoritate de lucru judecat este pedeapsa rezultanta aplicata cu ocazia contopirii partiale, caci rezultanta finala nu poate fi mai mica decāt rezultantele partiale.
11. Recidiva
Potrivit art. 37, cod penal exista recidiva atunci cānd, dupa condamnarea sau dupa executarea unei pedepse mai mari de 6 luni ori a cel putin trei pedepse de pāna la 6 luni, inculpatul savārseste o noua infractiune sanctionata cu detentiunea pe viata sau cu īnchisoarea mai mare de un an. Este necesar ca toate infractiunile sa fie fapte intentionate sau cel putin praeterintentionate. Infractiunea noua se savārseste fie īnainte de īnceperea executarii pedepsei, fie īn timpul executarii acesteia, fie īn stare de evadare.
Clasificarea recidivei
A. Dupa natura infractiunilor:
Recidiva generala se retine indiferent daca prima si a doua infractiune sunt sau nu sunt de acelasi fel. Deci existenta ei nu este conditionata de natura infractiunilor comise, putānd fi de natura diferita ori de aceeasi natura.
Recidiva speciala se retine doar īn masura īn care cele doua infractiuni sunt īndreptate īmpotriva aceluiasi obiect juridic.
B. Dupa timpul scurs īntre executarea pedepsei pentru infractiunea anterioara si savārsirea noii infractiuni:
Recidiva perpetua sau permanenta atrage retinerea strarii de recidiva indiferent care e intervalul de timp scurs īntre cele doua condamnari.
Recidiva temporara cānd starea de recidiva se retine doar daca infracti-unea este savārsita īntr-un anumit interval de timp calculat de la condamnarea pentru prima infractiune (La crima recidiva e īntotdeauna perpetua).
C. Dupa gravitatea condamnarii pentru prima infractiune:
Recidiva absoluta apare cānd existenta ei nu e conditionata de gravitatea primei condamnari.
Recidiva relativa apare cānd existenta ei e conditionata de o anumita gravitate a condamnarii pronuntata pentru infractiunea anterioara.
D. Dupa locul unde s-a aplicat pedeapsa definitiva ce formeaza primul termen al recidivei:
Recidiva nationala sau teritoriala apare cānd prima condamnare a fost pronuntata de o instanta romāna.
Recidiva internationala apare cānd prima condamnare a fost pronuntata de o instanta straina.
E. Dupa tratamentul sanctionator:
Recidiva cu efect unic presupune aplicarea aceluiasi tratament penal atāt pentru infractorul la prima recidiva, cāt si pentru cel care a perseverat īn recidiva ( multirecidivist).
Recidiva cu efecte progresive presupune agravarea pedepsei recidivistului cu fiecare noua recidiva.
Recidiva cu regim sanctionator uniform presupune acelasi regim de sanctionare pentru toate modalitatile recidivei.
Recidiva cu regim sanctionator diferentiat presupune un regim de sanctionare diferit pentru modalitatile recidivei.
F. Dupa momentul savārsirii celei de-a doua infractiuni:
Recidiva postcondamnatorie
Recidiva postexecutorie
G. Dupa condamnarile care formeaza primul termen al recidivei:
1) Recidiva mare
2) Recidiva mica
Aceste ultime doua tipuri de clasificare sunt reglementate si de codul penal romān. Ele se pot combina īntre ele, obtināndu-se patru forme de recidiva:
I. Recidiva mare postcondamnatorie
II. Recidiva mica postcondamnatorie
III. Recidiva mare postexecutorie
IV. Recidiva mica postexecutorie
I. Recidiva mare postcondamnatorie
Aceasta este cea mai fracventa forma a recidivei. Ea exista atunci cānd, dupa condamnarea pentru o infractiune intentionata la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa īnchisorii mai mare de 6 luni, infractorul savārseste, īnainte de īnceperea executarii, īn timpul executarii sau īn stare de evadare, o noua infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa īnchisorii mai mare de un an.
Conditiile de existenta ale recidivei mari postcondamnatorii
Presupune existenta a doi termeni:
1. Conditiile referitoare la primul termen al recidivei:
a) Sa fie vorba de o infractiune intentionata. Se pune problema daca infractiunile praeterintentionate atrag starea de recidiva, caci art. 37, cod penal face aluzie la faptele intentionate si, īn acelasi timp, art. 38, cod penal prevede ca nu atrag starea de recidiva infractiunile comise din culpa. Ţinānd cont de faptul ca prevederile art. 38, cod penal constituie o exceptie, se poate deduce ca infractiuni-le praeterintentionate atrag starea de recidiva.
b) Pedeapsa aplicata pentru acest prim termen sa fie īnchisoare mai mare de 6 luni. Aceasta pedeapsa poate fi aplicata pentru o singura infractiune sau pentru concurs de infractiuni. Īn practica s-a pus problema existentei starii de recidiva atunci cānd pedeapsa de la primul termen a fost aplicata pentu concurs de infractiuni īn structura caruia intra atāt fapte intentionate cāt si fapte din culpa.
Īn acest caz, daca una dintre infractiunile componente ale concursului este intentionata si are stabilita o pedeapsa de peste 6 luni, avem recidiva. Daca toate infractiunille au stabilite pedepse mai mici de 6 luni, dar sunt toate intentionate si rezultanta lor depaseste 6 luni, avem recidiva. Īnsa īn cazul īn care toate infractiunile componente ale concursului sunt mai mici de 6 luni si unele dintre infractiuni au fost comise din culpa, nu avem recidiva, chiar daca rezultanta depaseste limita de 6 luni.
c) Pedeapsa aplicata īn primul termen sa fie definitiva.
d) Condamnarea aplicata pentru acest prim termen al recidivei sa nu se includa īn cele din art. 38, cod penal (condamnarile prevazute de acest articol nu atrag starea de recidiva).
2. Conditiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei:
a) Infractiunile ce compun acest termen sa fie fapte intentionate sau cel putin praeterintentionate.
b) Pedeapsa prevazuta pentru acest termen sa fie detentiunea pe viata sau īnchisoarea mai mare de un an. Īn cazul primului termen se are īn vedere pedeapsa concret stabilita de instanta, iar īn cazul celui de-al doilea termen se are īn vedere pedeapsa prevazuta de lege. Daca este o pedeapsa de la 3 luni la 2 ani exista recidiva, deoarece maximul special este mai mare de un an. Nu intereseaza pedeapsa concret stabilita de instanta. Chiar daca instanta va aplica doar o pedeapsa de 3 luni va fi tot recidiva.
c) Sa fie savārsita dupa condamnarea data īn primul termen si īnainte de executarea sau considerarea ca executata a pedepsei pentru aceasta condamnare. Asadar infractiunea poate fi comisa īn intervalul cuprins īntre hotarārea definitiva de condamnare si efectuarea propriu-zisa a condamnarii, īn timpul executarii sau īn stare de evadare.
d) Condamnarea sa nu se numere printre cele prevazute de art. 38, cod penal.
La concursul de infractiuni, unde infractiunile sunt comise cu intentie si din culpa, se pune problema daca se retine starea de recidiva. Īn acest caz se retin doua ipoteze:
Situatia īn care pentru cel putin una dintre infractiunile intentionate aflata īn concurs s-a stabilit o pedeapsa mai mare de 6 luni. Astfel, daca avem patru infractiuni, doua din culpa si doua intentionate, pentru care s-au stabilit pedepse de 5, 4, 7 si respectiv 3 luni, iar pedeapsa rezultanta este de 9 luni, exista, īn acest caz, recidiva, deoarece avem o pedeapsa mai mare de 6 luni.
Situatia īn care pentru nici una dintre faptele intentionate nu s-a stabilit o pedeapsa mai mare de 6 luni. Astfel, avem situatia īn care pentru 4 infractiuni, doua din culpa si doua intentionate, s-au stabilit pedepse de 5, 4, 4, respectiv 5 luni, iar pedeapsa rezultanta s-a stabilit la 8 luni. Se pune problema daca īndeplineste conditiile termenului recidivei.
Īntr-o opinie din doctrina s-a exprimat ideea ca putem avea recidiva īn masura īn care pedeapsa pentru o fapta intentionata plus partea din spor aferenta celeilalte fapte intentionate depaseste 6 luni. Īn realitate, nu putem īmparti sporul adaungat la pedeapsa de baza pentru a vedea care e cota-parte aferenta pedepsei ce ne intereseaza. Īntr-o asemenea situatie nu avem recidiva.
Pedepsirea recidivei mari postcondamnatorii
Īn cazul recidivei, contopirea se face potrivit art. 39, cod penal. De asemenea, sporul aplicat īn cazul recidivei este de pāna la 7 ani. Exista 4 situatii:
Cānd atāt primul termen, cāt si cel de-al doilea termen sunt formati dintr-o singura infractiune fiecare. si aici īntālnim 3 situatii distincte:
a) Cānd infractorul comite cea de-a doua infractiune īn timp ce executa prima pedeapsa.
I1 P1 I2 P2 P1
P11
I1: Momentul comiterii primei infractiuni
I2: Momentul comiterii celei de-a doua infractiuni
P1: Stabilirea pedepsei pentru prima infractiune si īnceperea executarii
acesteia
P2: Stabilirea pedepsei pentru cea de-a doua infractiune si contopirea pedepselor īn vederea aplicarii tratamentului sanctionator pentru recidiva
P1: Restul pedepsei ramas neexecutat din P1 la data comiterii celei de-a doua infractiuni
P11: Ceea ce infractorul a executat din momentul comiterii celei de-a doua infractiuni si pāna la data contopirii
R: Rezultanta finala care va fi pedeapsa ce se va executa pentru recidiva
O: Contopire potrivit art. 34, cod penal (Concurs)
: Contopire potrivit art. 39, cod penal (Recidiva)
R = (P2 P1) - P11
Rezultanta se obtine contopind pedeapsa pentru cea de-a doua infractiune cu restul ramas neexecutat din prima pedeapsa la data comiterii celei de-a doua infractiuni si scazānd din rezultanta cotopirii ceea ce infractorul a executat din momentul comiterii celei de-a doua infractiuni si pāna la data contopirii. Se gaseste pedeapsa de baza, se ridica la maximum special si se poate adaunga un spor de pāna la 7 ani.
b) Infractiunea ce constituie cel de-al doilea termen este comisa īntre data hotarārii de condamnare definitiva pentru prima infractiune si executarea propriu-zisa a acesteia.
I1 P1 I2 P1 P2
P11
P1: Stabilirea pedepsei pentru prima infractiune
P1: Īnceperea executarii pedepsei pentru prima infractiune
P2: Stabilirea pedepsei pentru cea de-a doua infractiune si contopirea pedepselor īn vederea aplicarii tratamentului sanctionator pentru recidiva
P11: Ceea ce s-a executat din prima pedeapsa pāna īn momentul contopirii
R = (P2 P1) - P11
Rezultanta se obtine contopind pedeapsa pentru cea de-a doua infractiune cu pedeapsa pentru prima infractiune (de data aceasta īn īntregul sau), iar din rezultanta contopirii se scade ceea ce infractorul a executat din prima pedeapsa pāna īn momentul contopirii.
c) Infractiunea ce constituie cel de-al doilea termen este savārsita īn stare de evadare.
I1 P1 E I2 P2
P1
E: Momentul evadarii
P1: Restul ramas neexecutat din prima pedeapsa de la momentul evadarii
Īn cazul de fata trebuiesc evidentiate doua precizari ale codului penal:
- Potrivit art. 39 (3), cod penal, atunci cānd infractiunea ce constituie al doilea termen al recidivei e savārsita īn stare de evadare, prin pedeapsa ce se executa se īntelege pedeapsa din care a evadat adunata la pedeapsa pentru evadare.
- Potrivit art. 269 (3), cod penal, īn cazul evadarii din executarea unei pedepse, pedeapsa pentru evadare se adauga la pedeapsa din care a evadat.
R = P2 (P1+PE)
Rezultanta se obtine contopind pedeapsa pentru a doua infractiune cu suma dintre pedeapsa primei infractiuni ramasa neexecutata de la momentul evadarii si pedeapsa pentru evadare.
Aceasta regula nu se aplica īn cazul evadarii din arestul preventiv. Īntr-o astfel de situatie, infractiunea care a atras arestarea si evadarea se vor afla īn concurs de infractiuni.
2) Cānd primul termen al recidivei e format dintr-un concurs de infractiuni.
Īn literatura mai veche s-a sustinut ca īn calculul pedepsei rezultante se vor lua pedeapsa pentru noua infractiune si pedeapsa de baza din structura concursului de la primul termen. Solutia este criticabila, deoarece atāta vreme cāt existenta starii de recidiva se determina īn raport de pedeapsa rezultanta pentru concurs, este normal ca si sanctionarea sa se faca pornindu-se de la aceeasi pedeapsa.
I1 I2 I3
P1 P2 P3
R0 I4 P4
R01
R0: Pedeapsa rezultanta pentru concursul de infractiuni de la primul termen
R01: Restul neexecutat din R0 din momentul comiterii celei de-a patra
infractiuni
R = P4 R01
Rezultanta se obtine contopind pedeapsa celei de-a patra infractiuni (care constituie cel de-al doilea termen al recidivei) cu restul neexecutat din rezultanta concursului din primul termen al recidivei īn momentul comiterii celei de-a patra infractiuni.
3) Cānd cel de-al doilea termen al recidivei e format dintr-un concurs de infractiuni.
I1 (P1) I2 (P2) I3 (P3) P2
P1
Īn acest caz trebuie determinata ordinea de aplicare:
- Mai īntāi se aplica recidiva. Fiecare din cele doua pedepse comise īn cel de-al doilea termen al recidivei se contopesc, potrivit art. 39, cod penal, pe rānd cu restul neexecutat din prima pedeapsa.
- Apoi se sanctioneaza potrivit concursului. Se contopesc, precum la concurs, rezultantele partiale obtinute prin contopirea anterioara.
R = (P2 P1) O (P3 P2)
La aceasta compunere se poate aplica mai īntāi sporul pentru recidiva (īn prima etapa) si apoi sporul pentru concurs (īn cea de-a doua etapa). Se pune problema aplicarii recidivei īnaintea concursului. Acest caz intereseaza doar īn situatia īn care īn concurs exista o fapta din culpa, astfel īncāt īntre fapta din culpa si prima infractiune nu exista recidiva.
Cānd ambii termeni ai recidivei sunt formati dintr-un concurs de infractiuni.
Se va afla rezultanta potrivit regulilor de la punctele 2 si 3, avāndu-se īn vedere pentru pedeapsa primului termen al recidivei rezultanta concursului de infractiuni.
II. Recidiva mica postcondamnatorie
Exista atunci cānd, dupa condamnarea la cel putin trei pedepse de pāna la 6 luni pentru infractiuni intentionate, infractorul savārseste o noua infractiune intentionata, sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu īnchisoare mai mare de un an.
Conditiile de existenta ale recidivei mici postcondamnatorii
Conditiile sunt aceleasi ca si īn cazul recidivei mari postcondamnatorii, cu precizarea ca la primul termen, īn loc de o condamnare mai mare de 6 luni avem trei condamnari de pāna la 6 luni. Este necesar ca ultima pedeapsa din cele trei sa nu fi fost executata sau considerata ca executata.
Regulile de sanctionare sunt identice cu cele de la recidiva mare postcon-damnatorie. Restul ramas neexecutat din ultima pedeapsa se contopeste potrivit regulilor prezentate mai sus la recidiva mare postcondamnatorie cu pedeapsa pentru infractiunea care a atras starea de recidiva.
III. Recidiva mare postexecutorie
Exista atunci cānd, dupa executarea unei pedepse cu īnchisoarea mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa īmplinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savārseste din nou o infractiune intentionata pentru care legea prevede pedeapsa īnchisorii mai mare de un an fie singura, fie alternativ cu amenda.
Conditiile de existenta ale recidivei mari postexecutorii
1. Conditiile referitoare la primul termen al recidivei:
a) Infractiunea savārsita sa prevada o pedeapsa mai mare de 6 luni.
b) Infractiunea savārsita sa fie intentionata sau praeterintentionata.
c) Pedeapsa pentru prima infractiune sa fi fost executata. Pedeapsa este con-siderata ca fiind executata atunci cānd a expirat termenul pe care a fost dispusa, pedeapsa a fost gratiata sau executarea pedepsei s-a prescris.
d) Condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva, potrivit art. 38, cod penal.
2. Conditiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei:
a) Sa fie vorba de o infractiune savārsita cu intentie sau praeterintentie.
b) Pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune sa fie mai mare de un an, singura sau īmpreuna cu amenda.
c) Cea de-a doua infractiune sa fie comisa dupa executarea pedepsei de la primul termen.
d) Condamnarea sa nu fie dintre acelea de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva, potrivit art. 38, cod penal.
Momentul comiterii infractiunii prezinta o particularitate īn raport de infractiunile cu durata de executare, īn cazul carora, pentru determinarea formei recidivei, se va lua īn considerare momentul epuizarii acestora. Asa fiind, daca o astfel de infractiune este īnceputa īn timpul executarii si se termina dupa executare avem recidiva postexecutorie, nu postcondamnatorie.
IV. Recidiva mica postexecutorie
Exista atunci cānd dupa executarea sau considerarea ca executate a celor trei pedepse de pāna la 6 luni, infractorul savārseste o noua infractiune intentionata pedepsita cu o pedeapsa mai mare de 1 an. Cele trei pedepse trebuie sa fie pentru condamnari succesive, astfel ca aceste pedepse sunt concurente.
Sanctionarea recidivei postexecutorii
Potrivit art. 39, cod penal recidiva postexecutorie se sanctioneaza prin aplicarea unei pedepse spre maximum special al infractiunii comise, iar daca instanta socoteste acel maxim insuficient, poate sa adauge un spor de pāna la 10 ani, īn cazul pedepsei cu īnchisoarea, si de pāna la 2/3 din maximul respectiv īn cazul pedepsei cu amenda.
Recidiva postexecutorie nu presupune contopirea pedepselor. Acest sistem de pedepsire nu se face īn mai multe etape, instanta stabilind direct pedeapsa rezultanta pentru infractiunea comisa si pentru recidiva. Astfel, īn caz ca se dovedeste ulterior ca totusi nu sunt īmplinite conditiile existentei recidivei, pedeapsa trebuie recalculata, neputāndu-se īnlatura sporul acordat pentru recidiva, deoarece acesta nu este cunoscut.
12. Pluralitatea intermediara
Reglementata de art. 40, cod penal aceasta forma a pluralitatii exista atunci cānd, īnainte de executarea unei pedepse, īn cursul executarii acesteia sau īn stare de evadare, o persoana comite o noua infractiune, dar nu sunt īndeplinite conditiile recidivei.
Pluralitatea intermediara difera de concursul de infractiuni prin faptul ca īntre cele doua infractiuni a intervenit o hotarāre definitiva de condamnare pentru prima infractiune. De asemenea, ea difera de recidiva prin faptul ca nu sunt īndepli-nite conditiile acesteia. Astfel, nu vor fi īndeplinite conditiile recidivei si va fi plu-ralitate intermediara daca:
a) Condamnarea definitiva este la pedeapsa īnchisorii de 6 luni sau mai mica ori este la amenda īn cazul primului termen si este amenda sau īnchisoarea mai mica de un an īn cazul celui de-al doilea termen.
b) Una dintre cele doua infractiuni este savārsita din culpa.
c) Atunci cānd sunt īndeplinite conditiile art 38, C. P. (culpa si minoritatea).
Pluralitatea intermediara corespunde recidivei postcondamnatorii. Astfel, daca dupa executarea primei pedepse se comite o noua infractiune care nu īntru-neste conditiile recidivei pestexecutorii, atunci avem o pluralitate nenumita si care nu se sanctioneaza special.
Īn cazul infractiunilor cu durata de condamnare, chiar daca regula este ca se tine cont de momentul epuizarii, exista si unele exceptii. De exemplu, daca o astfel de infractiune īncepe īn timpul executarii unei pedepse pentru o infractiune din culpa si se termina dupa executarea acesteia, se va tine cont de momentul con-sumarii infractiunii cu durata de executare si, deci, va exista pluralitate interme-diara. Fundamentul acestei exceptii este acela ca ar fi ilogic sa gāndim ca, daca in-fractorul ar fi comis īn mai putin timp infractiunea si aceasta s-ar fi epuizat īnainte sa execute pedeapsa, exista pluralitate intermediara, iar daca ar comite-o īn mai mult timp si s-ar epuiza dupa executarea pedepsei, nu mai avem puralitate inter-mediara.
Sanctionarea pluralitatii intermediare
Potrivit art. 40, cod penal īn caz de pluralitate intermediara se vor aplica regulile de sanctionare de la concursul de infractiuni.
Din punct de vedere sanctionator, pluralitatea intermediara se deosebeste de recidiva prin doua aspecte:
Se contopesc pedepsele īn īntregime si nu cea de-a doua pedeapsa cu res-tul ramas neexecutat din prima.
Difera sporul, care e de 5 ani la pluralitatea intermediara si de 7 ani la recidiva.
Contopirea pedepselor īn caz de evadare la pluralitatea intermediara: Infractiunilor savārsite īn stare de evadare nu li se aplica sanctionarea speciala de la recidiva.
I1 (P1) culpa E I2 P11
I1, E - Pluralitate intermediara
I1, I2 - Pluralitate intermediara
E, I2 - Concurs de infractiuni
+ - Contopire potrivit art. 269, cod penal
R = (P1 O P2) O (PE + P11)
Acelasi sistem de executare se aplica si atunci cānd infractorul comite o noua infractiune īn stare de recidiva si una īn stare de pluralitate intermediara īn cursul executarii unei pedepse.
I1 (P1) I2 I3 (culpa) P11
I1, I2 - Recidiva
I1, I3 - Pluralitate intermediara
I2, I3 - Cconcurs de infractiuni
- Contopire potrivit art. 40, cod penal
R = (P2 P11) O (P3 P1)
Dubla recidiva
Exista atunci cānd o infractiune este atāt īn stare de recidiva postexecutorie, cāt si īn stare de recidiva postcondamnatorie.
I1 P1 I2 P2
I3 P21
I1, I3 - Recidiva postexecutorie
I2, I3 - Recidiva poscondamnatorie
P3 - Este pedeapsa rezultanta potrivit regulilor recidivei postexecutorii.
Prima data se va aplica regimul recidivei postexecutorii si apoi regimul recidivei postcondamnatorii.
R = P3 P21
13. Unitatea de infractiuni
(Pluralitatea aparenta de infractiuni)
Aceasta se caracterizeaza printr-o singura actiune, un singur rezultat si un singur raport de cauzalitate.
Unitatea de infractiuni este de doua feluri:
a) Unitatea naturala de infractiuni exista atunci cānd o fapta constituie, īn mod natural, firesc o singura infractiune.
b) Unitatea legala de infractiuni exista atunci cānd, īn mod normal, ar exista o pluritate de infractiuni, dar legiuitorul a prevazut expres existenta unei singure infractiuni.
Ex Tālharia (art. 211, cod penal) e compusa din furt si violenta (verbala sau fizica).
Formele unitatii naturale de infractiuni
1) Unitatea naturala colectiva exista atunci cānd, prin mai multe acte care se unesc īntr-o singura actiune, se produce un singur rezultat si, īn consecinta, o singura infractiune.
Conditii de existenta
a) Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte.
O actiune cuprinde mai multe acte atunci cānd actele respective sunt executate īn mod continuu, adica printr-un proces executional unic.
Pentru ca actiunea sa cuprinda mai multe acte trebuie ca īntre aceste acte sa nu existe īntreruperi sau intervale de timp, care sa fie nefiresti īn raport de natura infractiunilor.
b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actele de executare
Daca elementul nou aparut īn cadrul rezolutiei infractionale intervine īnainte de epuizarea actiunii, atunci exista doar o modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei este īndeplinita.
Īn schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea actiunii, atunci exista o noua rezolutie infractionala si o pluralitate de infractiuni.
c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba acceasi īncadrare juridica
Este īndeplinita aceasta conditie, existānd īncadrare juridica si atunci cānd o parte dintre actele de executare realizeaza forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza forma calificata (agravanta) a infractiunii. Īntr-o astfel de ipoteza, īncadrarea juridica a faptei va fi īn forma agravanta a acesteia.
Ex Avem acte de executare īncepute ziua, continuate si īncheiate pe timp de noapte. Īn acest caz avem forma calificata a pedepsei.
d) Existenta aceluiasi subiect pasiv sau existenta aceluiasi obiect juridic lezat
Potrivit unei prime opinii, unanima īn jurisprudenta, majoritara īn doctrina, trebuie facuta distinctia īntre infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului. Īn cazul infractiunii contra persoanei este obligatorie unicitatea subiectului pasiv, īn timp ce īn cazul infractiunii contra patrimoniului aceasta conditie nu trebuie īndeplinita pentru a exista unitate naturala colectiva.
Argumentele aduse īn favoarea acestei distinctii sunt urmatoarele doua:
- Pe de o parte, īn cazul infractiunii contra persoanei conteaza pentru faptuitor, īn mod esential, identitatea subiectului pasiv. Pe de alta parte, īn cazul infractiunii contra patrimoniului, pe faptuitor nu intereseaza identitatea subiectului pasiv.
- Īn cazul infractiunii contra persoanei exista atātea obiecte juridice lezate cāte persoane sunt lezate, īn timp ce īn cazul infractiunii contra patrimoniului exista un singur obiect juridic lezat, indiferent de cāti subiecti pasivi exista.
Potrivit unei a doua opinii (Florin Streteanu), nu trebuie facuta nici un fel de distinctie īntre infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului, conditia unicitatii subiectului pasiv fiind obligatorie īn amāndoua cazurile.
Argumente
- Exista infractiuni la care nu putem spune ca īl intereseaza pe infractor identitatea persoanei, cum ar fi infractiunea de violare de domiciliu (infractiune contra persoanei).
- Īn realitate, fiecare are un patrimoniu distinct. Nu exista un patrimoniu comun.
- Orice forma de unitate de infractiuni, inclusiv unitatea naturala colectiva, presupune un singur rezultat, iar lezarea unor persoane diferite nu poate sa produca un singur rezultat, deoarece drepturile unor persoane distincte nu pot fi īnsumate.
1. Infractiunea simpla exista atunci cānd avem un singur act de executare si un singur rezultat, fapta īncadrāndu-se īntr-o singura norma legala.
2. Infractiunea continua
Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie actiunea, fie re-zultatul actiunii se prelungesc pe o perioada mai lunga de timp datorita naturii lor.
Exista doua forme de infractiuni continue:
a) Acea forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea īn stare de ebri-etate, portul ilegal de arma, detinerea de instrumente īn vederea falsificarii).
b) Acea forma la care actiunea este unica, īnsa efectul ei se prelungeste īn timp (Ex: furtul de curent).
Infractiunile continue mai pot fi clasificate īn:
a) Infractiuni continue succesive - Acele infractiuni īn cazul carora, datorita naturii infractiunilor respective exista anumite īntreruperi ale continuitatii (īn cazul furtului de curent, este evident ca acesta nu este furat īn continuu, ci mai sunt si perioade īn care nu este folosita reteaua de curent). Aceste īntreruperi nu afecteaza unitatea de infractiuni. Aceasta ar fi afectata doar daca īntreruperile nu ar mai fi normale sau firesti.
b) Infractiuni continue permanente - Se caracterizeaza prin faptul ca actiunea incriminata nu presupune prin natura ei anumite īntreruperi, astfel īncāt orice īntrerupere a actului de executare conduce la solutia retinerii unei pluralitati de infractiuni. O astfel de infractiune continua permanenta este orice fel de detinere ilegala: de droguri, de arme etc.
Aceasta clasificare este importanta deoarece se tine cont de faptul ca īn cazul infractiunilor continue succesive doar īntreruperile anormale duc la un concurs de infractiuni, īn timp ce la infractiunile continue permanente orice īntrerupere duce la un concurs de infractiuni.
Īntreruperile judiciare ale actului de executare
Īn mod normal, atunci cānd un infractor care fura curent electric e prins si debransat de catre politie, īnsa el se rebranseaza imediat, nu se īntrerupe actul de executare, deoarece este o īntrerupere fireasca.
Potrivit doctrinei, momentul trimiterii īn judecata echivaleaza cu īntreruperea actului de executare. Astfel, printr-o fictiune se considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se comite ulterior acestui moment intra īn interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin acest punct de vedere sunt urmatoarele:
- Īn momentul trimiterii īn judecata infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se īntāmpla ulterior nu poate face parte din rechizitoriu.
- Daca s-ar lua īn considerare momentul condamnarii ca fiind momentul īntre-ruperii actului de executare, s-ar crea un perpetum mobile judiciar.
Potrivit altor instante si altor autori momentul care trebuie luat īn calcul este cel al condamnarii definitive, pentru ca īn dreptul penal romān singurele hotarāri judecatoresti sau singurele acte de procedura care produc efecte sunt cele defini-tive. Īn fapt īntreruperile judiciare sunt niste īntreruperi artificiale, deoarece infrac-tiunea se comite īn continuare, ele fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a epuizat.
Momentul consumarii si epuizarii infractiunii
Ca regula generala, īn cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de drept penal se face la momentul epuizarii infractiunilor, īnsa exista destul de multe exceptii de la regula.
Este important de precizat ca atāt capitolul referitor la īntreruperile judiciare ale actului de executare, cāt si cel referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate īn cazul tuturor infractiunilor cu durata de executare.
Momentul consumarii infractiunii este momentul primului act de executare, iar momentul epuizarii infractiunii echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul rationament dupa care se alege momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, īn baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu aiba o pozi-tie mai buna decāt cel care a comis fapta pe o perioada mai scurta.
Formele unitatii legale de infractiuni
Unitatea legala de infractiuni exista atunci cānd doua sau mai multe actiuni sau rezultate, care īn mod normal ar fi realizat continutul a mai multe infractiuni, sunt unite prin vointa legiuitorului, īntr-o infractiune unica. Īn aceasta categorie intra infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva.
1) Infractiunea continuata
Este reglementata īn art. 41 (2), cod penal potrivit caruia ,,infractiunea este continuata cānd o persoana savārseste la diferite intervale de timp, dar īn realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare īn parte, continutul aceleiasi infractiuni". Mai explicit, ea reprezinta o suma de infractiuni de acelasi fel, comise īn baza aceleiasi hotarāri.
Conditiile de existenta ale infractiunii continuate
a) Sa existe mai multe actiuni comise la diferite intervale de timp. Prin existenta acestei conditii, infractiunea continuata se delimiteaza de unitatea naturala colectiva la care actele de executare erau comise īn mod continuu, fara īnreruperi.
b) Sa existe o singura rezolutie infractionala. Este necesar ca īnainte de īncepe-rea executarii actiunii faptuitorul sa ia aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actiunile comise ulterior. Rezolutia unica presupune mai mult decāt o simpla idee infractionala. Pentru a putea vorbi de o rezolutie infractionala trebuie ca aceas-ta sa fie determinata, adica faptuitorul sa aiba īn minte, cel putin īn linii mari, desfasurarea ulterioara a infractiunii.
Existenta unei rezolutii infractionale unice se determina īn practica dupa anumi-te criterii. De exemplu, dupa marimea intervalului de timp dintre actiuni. Astfel, daca acest interval e scurt, se poate vorbi de o singura rezolutie. De asemenea, se mai au īn vedere modalitatea de comitere a actiunii, precum si obiectele vizate, care, daca sunt asemanatoare, pot sa probeze existenta unei rezolutii unice.
c) Toate actiunile sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta presu-pune doua lucruri:
- Īn primul rānd, sa existe unitate de īncadrare juridica.
- Īn al doilea rānd, sa existe acelasi rezultat al īntregii infractiuni. Rezultatele partiale trebuie sa poata fi cumulate īntr-un rezultat unic. E obligatoriu sa existe acelasi subiect pasiv.
d) Toate actiunile sa fi fost comise de aceeasi persoana, fara sa conteze īnsa for-ma de participatie si fara sa conteze daca īsi schimba sau nu calitatea īn care parti-cipa la comiterea infractiunii (autor, coautor, instigator, complice). Īn cazul īn care īn cadrul unei infractiuni continuate un infractor participa īn mai multe forme de participatie se ia īn considerare forma de participatie cea mai grea. Īn situatia īn care o persoana participa la o singura actiune se va retine ca a comis o infractiune continuata doar daca stia ca participa la o astfel de infractiune.
Īn raport de aceste conditii trebuie sa se faca distinctie īntre infractiunea conti-nuata si concursul real omogen. Criteriile de delimitare sunt urmatoarele:
a) La infractiunea continuata exista o unitate de rezolutie, iar la concursul omo-gen exista o pluralitate de rezolutii. De regula, se considera ca atunci cānd īntre actiuni trec intervale de timp foarte lungi exista mai multe rezolutii. Daca infracti-unile sunt comise īn modalitati asemanatoare si vizeaza acelasi obiect exista, de re-gula, o singura rezolutie.
b) Īn cazul infractiunii continuate este obligatorie existenta aceluiasi subiect pa-siv, īn timp ce la concurs nu este ceruta aceasta conditie.
c) La infractiunea continuata se cere ca īntre actiuni sa existe anumite intervale de timp, iar la concurs nu exista acesta conditie.
Categorii de infractiuni care nu se pot comite īn forma continuata
1) Infractiunile al caror rezultat este indivizibil sau definitiv (Ex: omor, avort).
Se discuta īn doctrina daca tentativa de omor poate fi infractiune continuata. Potrivit unei opinii, pe care o īmpartaseste si prof. F. Streteanu, tentativa de omor poate fi comisa īn forma continuata.
Ex: La otravirea cu arseniu sunt necesare mai multe acte de executare. Astfel, se dau victimei mai multe doze pe o perioada de timp la anumite intervale.
Potrivit unei a doua opinii (sustinuta de R. Chirita), tentativa de omor, ca la ori-ce alta infractiune, nu poate fi comisa īn forma continuata pentru ca nu se poate īndeplini niciodata conditiia unitatii de rezolutie infractionala.
2) Infractiunile din culpa, deoarece īn cazul acestora nu exista rezolutie infrac-tionala. Din aceeasi ratiune nu pot fi comise sub forma infractiunilor continuate nici infractiunile praeterintentionate.
Este important de precizat ca si unele infractiuni omisive se pot comite īn forma continuata. De exemplu, ceferistul care nu lasa, īn mod repetat, bariera la trecerea trenului. De asemenea, infractiunile continue si cele de obicei se pot comite īn forma continuata.
Sanctionarea infractiunii continuate
Potrivit art. 42, cod penal infractiunea continuata se sanctioneaza dupa acelasi sistem ca si recidiva postexecutorie, adica cu o pedeapsa īntre minimum si maximum special al infractiunii comise, īnsa sporul e cel de la concursul de infrac-tiuni (5 ani pentru īnchisoare si jumatate din maxim pentru amenda).
2) Infractiunea complexa
Este infractiunea īn cazul careia unul dintre elementele constitutive ale infracti-unii realizeaza continutul unei alte infractiuni (Tālharia - formata din furt si violen-ta, violul - format din violenta si act sexual). Ea este reglementata īn art. 41 (3), cod penal. Nu e necesar ca aceasta sa fie comisa prin doua actiuni, existānd si in-fractiuni complexe comise printr-o singura actiune (ultrajul).
Infractiunea complexa poate fi de doua feluri:
a) Infractiune complexa īn forma simpla - Cānd continutul de baza al infrac-tiunii cuprinde un element care realizeaza singur continutul unei infractiuni.
Ex: ultraj, tālharie
b) Infractiune complexa īn forma agravata - Cānd elementul care realizeaza continutul altei infractiuni este o circumstanta agravanta (Ex: furt prin efractie).
Ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa este existenta a doua obiecte juri-dice, dintre care unul este principal iar celalalt, secundar. Īn cazul īn care se lezeaza doar obiectul juridic secundar, fara a se leza si cel principal, exista tentativa la in-fractiunea complexa. Aceasta se consuma atunci cānd se aduce atingere obiectului principal.
Importanta acestei clasificari consta īn faptul ca īn cazul infractiunii complexe īn forma simpla, inexistenta conditiilor de existenta ale infractiunii complexe con-duce la retinerea a doua infractiuni distincte, īn timp ce la infractiunea complexa īn forma agravata, daca nu sunt īndeplinite criteriile de existenta ale infractiunii com-plexe se vor retine tot 2 infractiuni, īnsa una dintre ele este infractiune banuita a fi complexa, dar īn forma simpla.
Infractiunea complexa prezinta importanta doar din punct de vedere al delimi-tarii acesteia de concursul de infractiuni. Astfel, s-au format trei criterii de delimi-tare, care sunt si conditiile de existenta ale infractiunii complexe:
Criteriul necesitatii absorbtiei - Potrivit acestui criteriu, o infractiune este complexa si o absoarbe pe alta atunci cānd infractiunea absorbanta nu se poate co-mite niciodata fara a comite automat si infractiunea absorbita. Acest criteriu se ana-lizeaza īn abstract.
Au existat discutii īn doctrina daca furtul prin efractie absoarbe sau nu violarea de domiciliu. Dupa parerea noastra, acesta nu absoarbe violarea de domiciliu, deoa-rece poate exista furt prin efractie si din masina, fabrica, uzina etc.. Deci, īn acest caz va exista concurs de infractiuni.
De asemenea, au existat discutii cu privire la textul art. 178 (3), cod penal care incrimineaza uciderea din culpa comisa de catre un conducator auto aflat īn stare de ebrietate. La prima vedere art. 178 absoarbe prevederea din Codul rutier, īnsa nu e asa, deoarece aceasta infractiune se poate comite si īn alte locuri decāt pe drumurile publice, asa cum prevede Codul rutier.
2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite - Presupune ca textul legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea care este absorbita. Daca lipseste acest carac-ter determinat sau determinabil fapta nu este complexa si nu absoarbe o alta infrac-tiune. Infractiunea de īnselaciune nu e una complexa, nefiind determinata sau determinabila.
3) Criteriul pericolului social - Potrivit acestuia, infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un pericol social mai mare decāt infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). Daca pedeapsa pentru infractiunea absorbita este mai mare se retine īntotdeauna concurs de infractiuni.
3) Infractiunea de obicei
Pentru a exista infractiune de obicei, potrivit textului legal, este necesar sa fie comise mai multe acte de executare, care sa evidentieze existenta unei obisnuinte.
Ex: prostitutia, cersetoria
Ceea ce diferentiaza infractiunea de obicei de cea continuata este faptul ca īn cazul celei dintāi un act de executare luat separat nu are relevanta penala, īn timp ce la infractiunea continuata orice act de executare luat separat este infractiune.
Exista o anumita forma a acestei infractiuni numita infractiune de simpla repe-tare, care se caracterizeaza prin faptul ca legea precizeaza cu exactitate numarul ac-telor de executare care trebuie comise pentru a exista infractiune. Astfel, art. 98, cod silvic incrimineaza īnsusirea de cel putin doua ori a vreascurilor din padure ce depasesc o cantitate de 3m² de lemn.
4) Infractiunea progresiva
Exista atunci cānd, dupa comiterea actiunii de catre faptuitor, rezultatul faptei se agraveaza fara interventia faptuitorului, conducānd la o alta īncadrare juridica a faptei (Exemplul clasic: art. 180 - art. 183, cod penal). Chiar daca de cele mai multe ori infractiunea progresiva apare la infractiunile comise praeterintentionat, exista si cazuri de infractiuni progresive comise intentionat sau din culpa.
Ceea ce conteaza pentru īncadrarea juridica a faptei este rezultatul final care se produce, acesta determinānd īncadrarea juridica a faptei, īn timp ce īncadrarile an-terioare īsi pierd relevanta. Daca infractorul a fost condamnat pentru prima fapta, atunci cānd se produce rezultatul mai grav se face recurs īn anulare si se da o noua hotarāre de condamnare.
14. Cauzele care īnlatura caracterul penal al faptei
Definitie Sunt anumite circumstante īn care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu aiba trasatura esentiala a infractiunii numita vinovatie.
Aceste circumstante sunt cele prevazute īn articolele cod penal
Potrivit art. 44, cod penal o persoana nu raspunde penal, deci nu exista infracti-une, daca aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a se apara īn fata unui atac al altei persoane.
Īn cadrul legitimei aparari exista doua actiuni: actiunea persoanei care ataca si actiunea faptuitorului care se apara.
Conditiile de existenta a legitimei aparari
I. Conditiile referitoare la atac:
a) Atacul trebuie sa fie material, adica sa constea īn acte de natura fizica, nu īn acte de natura intelectuala sau morala. Astfel, insulta sau amenintarea nu sunt atacuri materiale.
b) Atacul sa fie direct, adica sa puna īn pericol nemijlocit persoana si drepturile acesteia, fara sa existe obstacole fizice īntre atacator si atacat.
c) Atacul sa fie imediat, adica sa fie īn curs de desfasurare sau iminent.
d) Atacul sa fie injust, adica sa constea īntr-o fapta ilicita a faptuitorului. Nu poate fi vorba de legitima aparare atunci cānd un infractor īl ataca pe politistul care vrea sa-l aresteze.
Atacul unui animal nu constituie niciodata legitima aparare. Atacatorul trebuie sa fie o persoana si sa aiba discernamānt. Īn cazul iresponsabililor, daca cel atacat stie ca se afla īn fata unui atac al unei persoane iresponsabile, atunci nu este vorba de legitima aparare, ci eventual de o stare de necesitate. Daca nu stia ca este un atac al unei persoane iresponsabile, se considera ca atacul este injust si ne aflam īn ipoteza unei legitime aparari.
e) Atacul sa puna īn pericol grav persoana celui atacat, viata si integritatea corporala a acestuia sau a altuia, drepturile sale, sau un interes obstesc.
Se pune problema īn doctrina si īn practica judiciara ce īnseamna pericol grav. Gravitatea se apreciaza de la caz la caz, neexistānd nici un fel de criteriu de departajare. Se considera ca, de lege ferenda, se impune abrogarea acestei conditii, deoarece pot fi comise abuzuri.
O alta problema este aceea daca exista legitima aparare atunci cānd se ataca patrimoniul (daca victima prinde īn flagrant infractorul care vrea sa-i fure un bun). Īn ultima perioada, instantele judecatoresti considera ca si atacul asupra patrimo-niului atrage legitima aparare.
De asemenea, s-a spus ca apararea trebuie sa fie fapta intentionata. Totusi, exista īn jurisprudenta germana cazuri de aparare din culpa.
II. Conditii referitoare la aparare:
a) Apararea sa vizeze persoana atacatorului.
b) Apararea sa fie proportionala cu atacul.
c) Apararea sa īnceteze īn momentul īn care īnceteaza atacul.
Depasirea limitelor legitimei aparari:
Īn cazul īn care apararea este disproportionala fata de atac, pot exista doua implicatii juridice:
1. Daca depasirea limitelor legitimei aparari se datoreaza starii de temere sau tulburare īn care s-a aflat faptuitorul, atunci potrivit art. 44 (3), cod penal (exces jusitificat de aparare), aceasta este asimilata legitimei aparari si īnlatura caracterul penal al faptei.
Ex: Īntr-o speta, cinci barbati īl ataca pe faptuitor, īnsa fara intentia de a-l omorī sau de a-i provoca o vatamare corporala grava. Acesta se sperie si īl ataca pe unul din cei cinci cu cutitul, īnjunghiindu-l.
2. Daca depasirea legitimei aparari nu este datorata unei stari de temere sau tulburare, raspunderea penala nu este īnlaturata, īnsa se va retine o circumstanta atenuanta.
Exista doua situatii speciale de legitima aparare:
a) Atunci cānd apararea consta īntr-o fapta din culpa. Īn ultima perioada se considera a fi legitima aparare si atunci cānd apararea este din culpa.
b) Legitima aparare putativa - Exista atunci cānd faptuitorul crede ca se afla īn fata unui atac si are motive īntemeiate sa creada acest lucru, desi īn realitate nu este asa. Are aceleasi efecte ca si legitima aparare.
Ex Atacatorul are un pistol de plastic, īnsa faptuitorul nu stie si īl īmpusca pe acesta.
Potrivit art. 45, cod penal este īn stare de necesitate acela care savārseste fapta pentru a salva, de la un pericol iminent si care nu putea fi īnlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau sau al altuia, ori un interes obstesc.
Conditiile de existenta a starii de necesitate
I. Conditiile starii de pericol:
Starea de pericol este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane, de cele mai multe ori din culpa, unor actiuni ale animalelor sau ale naturii si care pun īn pericol una dintre valorile umane.
Exista unele diferente īntre atac si starea de pericol:
- Atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului, iar starea de pericol poate fi determinata si de o actiune produsa din culpa.
- Atacul vizeaza doar viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei, iar starea de pericol poate viza si un bun.
a) Starea de pericol sa fie imediata, adica īn curs de desfasurare sau pe cale de a se declansa.
b) Sa puna īn pericol valorile sociale enuntate expres īn textul legii.
c) Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi īnlaturat altfel decāt prin comiterea unor fapte prevazute de legea penala.
II. Conditiile actiunii de salvare:
a) Sa fie necesara, adica pericolul sa nu fi putut fi īnlaturat altfel, iar daca faptuitorul are la dispozitie mai multe variante este obligat sa o aleaga pe cea mai putin pagubitoare. Daca faptuitorul putea sa actioneze īntr-un mod mai putin pagu-bitor, el va raspunde penal, dar se va retine o circumstanta atenuanta.
b) Actiunea de salvare sa fie proportionala cu pericolul care exista, adica prin comiterea faptei prevazute de legea penala faptuitorul nu trebuie sa provoace un rau mai mare decāt cel care s-ar fi produs daca nu intervenea. Nerespectarea acestei conditii duce la responsabilitatea penala si la retinerea unor circumstante atenuante.
Aceasta proportionalitate se analizeaza īn raport de momentul comiterii faptei prevazuta de legea penala, īn sensul ca, daca la momentul respectiv faptuitorul nu putea sa-si dea seama ca actiunea sa va produce consecinte mai grave decāt daca nu intervine, va continua sa existe stare de necesitate.
Unele persoane nu pot sa invoce starea de necesitate pentru a se salva pe sine. Īn aceasta categorie intra politistii, pompierii, capitanii de nave si aeronave, militarii, medicii de ambulanta.
Diferente īntre legitma aparare si starea de necesitate:
1) Ceea ce le determina. Astfel, legitima aparare o determina atacul, pe cānd starea de necesitate e determinata de o stare de pericol. Notiunea de stare de pericol este mult mai larga decāt cea de atac.
2) La starea de necesitate actiunea de salvare trebuie sa fie necesara, adica faptuitorul sa nu fi avut alta posibilitate, īn timp ce aceasta conditie nu este ceruta la legitima aparare.
3) La legitima aparare faptuitorul trebuie sa actioneze, īn mod obligatoriu, īmpotriva atacatorului, īn timp ce la starea de necesitate actiunea e, de regula, īndreptata īmpotriva altor valori.
3) Constrāngerea morala si constrāngerea fizica
Constrāngerea morala sau psihica exista atunci cānd, ca urmare a amenintarii unei persoane, faptuitorul este obligat sa comita fapta prevazuta de legea penala.
Persoana care comite acea fapta nu va raspunde penal, īn timp ce persoana care ameninta va raspunde pentru instigare. Raul cu care se ameninta trebuie sa fie cel putin la fel de important ca si raul ce se cere a fi savārsit.
Constrāngerea fizica sau forta majora presupune existenta unei forte de natu-ra fizica care determina comiterea faptei prevazute de legea penala de catre faptui-tor. Aceasta forta fizica ce determina constrāngerea poate fi de natura animala, naturala sau umana.
De cele mai multe ori este vorba de infractiuni omisive. De exemplu, faptuito-rul trebuie sa se prezinte la recrutare, dar circulatia este paralizata īn zona unde se afla, datorita conditiilor meteo nefavorabile. Se pot comite īnsa si infractiuni comisive.
Exista o constrāngere fizica atunci cānd faptuitorul nu are o alta posibilitate decāt sa comita infractiunea. La starea de necesitate īntotdeauna el are doua posibilitati, adica poate sa actioneze sau poate sa lase pericolul sa se produca.
4) Cazul fortuit
Reglementat īn art. 47, cod penal, cazul fortuit este situat, din punct de vedere al gradului de vinovatie, acolo unde se termina culpa fara prevedere si din aceasta cauza exclude vinovatia penala.
Conditiile cazului fortuit:
1) Faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul si īmprejurarile care l-au determinat.
2) Faptuitorul sa nu fi putut sa prevada nici rezultatul si nici īmprejurarile care au determinat acest rezultat.
Īn practica judiciara se afirma īn mod constant ca nu exista caz fortuit atunci cānd faptuitorul actiona, la momentul interventiei cauzei imprevizibile, cu nerspec-tarea unor dispozitii legale. Exista caz fortuit atunci cānd īntre nerespectarea dispozitiilor legale si producerea rezultatului nu exista raport de cauzalitate.
5) Iresponsabilitatea
Este starea psihica a unei persoane care nu poate sa īsi controleze actiunile sau nu poate sa conceapa efectele faptelor sale, datorita alienatiei mintale sau a altor situatii, cum ar fi somnambulismul.
Starea de iresponsabilitate trebuie sa existe īn momentul comiterii infractiunii. Daca e vorba de o infractiune cu durata de executare trebuie ca iresponsabilitatea sa se mentina pe toata durata comiterii infractiunii.
Daca faptuitorul alterneaza momentele de iresponsabilitate cu momentele de luciditate atunci va raspunde doar pentru actele comise īn stare lucida. Daca dupa momentul comiterii faptei persoana devine iresponsabila raspunderea penala va exista, īnsa procesul penal nu poate sa īnceapa pāna cānd persoana nu redevine responsabila. Aceasta stare se mai numeste si imunitate psihica.
6) Betia
Clasificare:
a) Betia completa - Apare atunci cānd autorul pierde controlul actiunilor sale.
b) Betia incompleta - Apare atunci cānd autorul are controlul actiunilor sale.
c) Betia voluntara - Apare atunci cānd autorul consuma intentionat alcool sau alte substante.
d) Betia involuntara - Apare atunci cānd se datoreaza actiunii altei persoane sau unui caz fortuit, deci nu exista consimtamāntul persoanei ce consuma substantele sau alcoolul.
Singurul caz cunoscut īn practica de caz fortuit la betia involuntara este acela īn care un angajat al unei fabrici de alcool s-a īmbatat cu vapori de alcool rezultati dintr-o explozie a unui cazan.
Aspecte penale ale betiei:
Betia involuntara completa e cauza ce īnlatura caracterul penal al faptei.
Betia voluntara, daca este produsa cu scopul ca faptuitorul sa prinda curaj, e circumstanta agravanta.
Betia voluntara poate fi, uneori, circumstanta atenuanta.
Betia voluntara este, uneori, element constitutiv al unei infractiuni.
Ex: conducerea īn stare de ebrietate
7) Minoritatea
Potrivit art. 50, cod penal minorii care la data comiterii faptei nu īmplinisera 14 ani nu raspund penal. Īn cazul infractiunii cu durata de executare se va tine cont doar de actele comise dupa īmplinirea vārstei de 14 ani.
8) Eroarea
Eroarea este reglementata īn art. 51, cod penal si este de doua feluri:
1. Eroarea de drept - Exista atunci cānd faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste īn mod gresit o norma juridica de care depinde caracterul penal al faptei.
2. Eroarea de fapt - Consta īn necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari, īmprejurari sau situatii de care depinde caracterul penal al faptei.
Eroarea mai poate fi clasificata īn:
3. Eroarea esentiala - Acea eroare care priveste unul din elementele constitu-tive ale infractiunii.
4. Eroarea neesentiala - Se refera la alte aspecte decāt elementele infractiunii, adica un element de care nu depinde caracterul penal al faptei.
1. Eroarea de drept
Potrivit art. 51, cod penal numai eroarea de drept nepenal īnlatura caracterul penal al faptei, īn timp ce eroarea de drept penal nu poate fi invocata pentru a īnlatura caracterul penal al faptei, deoarece ar contraveni principiului cunoasterii absolute a legilor penale. Īn legislatiile straine se īncearca eliminarea acestui principiu, doarece poate duce la situatii absurde (unele legi devin aplicabile chiar īnainte de a fi publicate).
2. Eroarea de fapt
Aceasta eroare īnlatura caracterul penal al faptei doar atunci cānd este esentiala (de exemplu, atunci cānd o persoana ia din cuier o haina foarte asemanatoare cu a sa crezānd ca este haina sa).
Este necesar ca eroarea sa nu se datoreze culpei faptuitorului. Asadar nu se admite eroarea atunci cānd faptuitorul, īn mod rezonabil, putea sa-si dea seama de situatia reala.
Exista trei situatii speciale de eroare de fapt:
a) Eroare asupra persoanei - error in personam
Consta īn cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci cānd faptuitorul confunda victima). Īntr-o astfel de situatie, pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii, se va retine o singura infractiune intentionata comisa īmpotriva persoanelor efectiv lezate.
b) Aberatio ictus - ,,devierea loviturii"
Apare īn situatia īn care faptuitorul vrea sa lezeze o anumita persoana dar, din cauza executarii gresite a infractiunii, lezeaza o alta persoana.
Īn raport de solutia care se da īntr-o astfel de situatie exista doua opinii:
Prima opinie, majoritara īn doctrina si īn practica judiciara, spune ca situatia e identica cu eroarea asupra persoanei, deci si īncadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam.
Cea de-a doua opinie, la care se raliaza si prof. Florin Streteanu, spune ca situ-atia nu este identica cu eroarea asupra persoanei, deoarece eroarea apare īn momen-te diferite. Īn cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste īn momentul luarii rezolutiei, iar executarea acestei rezolutii gresite este corecta. Īn schimb, la aberatio ictus rezolutia este corecta, īnsa executarea este gresita. Rezulta, potrivit acestei opinii, ca si solutiile date trebuie sa fie diferite. Astfel, la aberatio ictus se va retine un concurs de infractiuni īntre o fapta intentionata īn forma de tentativa comisa īmpotriva persoanei vizate si o fapta consumata din culpa īmpotriva persoa-nei efectiv lezate.
c) Aberatio delicti
Este situatia īn care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar, din cauza executarii gresite a actului de executare, lezeaza un alt obiect juridic. Solutia instantei se va da ca la aberatio ictus.
Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infracti-une din culpa, consumata, asupra obiectului efectiv lezat.
15. Individualizarea judiciara a pedepselor
La individualizarea pedepselor se tine seama de criteriile generale si obligatorii enumerate īn art. 72, cod penal. Individualizarea acestora se face īn momentul īn care se aplica sanctiunea.
Exceptie de la aceasta regula avem īn situatia īn care individualizarea se face dupa condamnare. Aici intra situatiile cānd se descopera elemente noi (infractiuni noi) sau se īnlatura anumite elemente (infractiuni). De asemenea, avem aceeasi situatie de exceptie cānd condamnatul la plata amenzii nu o plateste cu rea-credinta. Art. 72, cod penal se va folosi pentru alegerea tipului de pedeapsa si pentru cuan-tumul acelei pedepse.
Criteriile de individualizare a pedepselor
Dispozitiile partii generale a Codului Penal
Aceste dispozitii se pot referi la aplicarea īn timp si spatiu a legii penale, la forma consumata ori de tentativa īn care s-a realizat infractiunea, la contributia adusa la savārsirea infractiunii etc..
Limitele de pedeapsa fixate īn partea speciala
Gradul de pericol social al faptei savārsite
Pentru determinarea gradului de pericol social se tine cont de doua etape. Mai īntāi, se apreciaza daca gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi īn prezen-ta unei infractiuni. Apoi, se apreciaza acest grad tināndu-se cont de o scara de valori personala a fiecarui judecator.
Persoana faptuitorului
Orice sanctiune produce efecte diferite asupra fiecarui faptuitor īn parte, īn func-tie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Īmprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala
Īn stiinta dreptului, aceste stari, situatii sau īmprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sunt denumite cauze. Īn cadrul acestor cauze se face diferenta īntre stari si circumstante.
Sunt considerate stari de agravare Starea de recidiva, infractiunea continu-ata, concursul de infractiuni.
Sunt considerate stari de atenuare Tentativa si minoritatea faptuitorului.
Circumstantele pot fi: legale sau judiciare, atenuante sau agravante.
Pe lānga aceste criterii prevazute de art. 72, cod penal, la individualizarea pedepsei se mai tine cont si de prevederile art. 27, cod penal atunci cānd infractiu-nea este comisa īn participatie, pentru a se determina cota de contributie a fiecarui participant.
Acestea sunt cele prevazute expres īn art. 73, cod penal, a caror aplicare este obligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului.
Circumstantele atenuante legale prevazute īn articolul mentionat sunt:
Depasirea limitelor legitimei aparari
Pentru a fi circumstanta atenuanta trebuie īndeplinite conditiile:
a) Savārsirea faptei sa constea īntr-o aparare īn fata unui atac material, direct, imediat, injust si care sa puna īn pericol grav persoana sau drepturile ei.
b) Fapta infractorului sa constea īntr-o aparare disproportionata.
c) Excesul de aparare sa nu se datoreze starii de tulburare sau temere īn care s-a aflat infractorul.
Depasirea limitelor starii de necesitate
Conditii:
a) Fapta trebuie sa constea īntr-o actiune de salvare īn fata unui pericol iminent si care nu putea fi īnlaturat altfel.
b) Urmarea cauzata de actiunea de salvare sa fie vadit disproportionata fata de urmarea pe care ar genera-o pericolul.
c) Faptuitorul sa-si fi dat seama ca exista aceasta disproportie.
Starea de provocare
Este definita īn art. 73, lit. b), cod penal si consta īn savārsirea infractiunii sub stapānirea unei puternice tulburari sau emotii, determinate de o provocare din par-tea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.
I. Conditiile actului provocator:
a) Sa constea īntr-o violenta, o atingere grava a demnitatii persoanei sau o alta actiune ilicita grava. Potrivit acestei conditii, amenintarea sau violenta psihica nu constituie act provocator, deoarece ea nu este nici violenta si nici atingere grava adusa demnitatii. Totusi, ea poate fi inclusa la alta actiune ilicita grava.
b) Poate fi comis cu orice forma de vinovatie sau chiar de catre o persoana iresponsabila.
c) Sa determine o stare de puternica tulburare. Aprecierea acestei conditii se fa-ce in concreto, īn fiecare caz particular instanta apreciind daca acea persoana a fost sau nu īn stare de tulburare.
d) Sa nu fi fost determinat de catre cel care a comis fapta īn stare de provocare.
II. Conditiile ripostei:
a) Trebuie sa fie concomitenta sau posterioara actului de provocare.
b) Sa fie intentionata.
c) Sa fie determinata de actul provocator, adica sa existe o cauzalitate psihica īntre actul provocator si riposta.
d) Sa se īndrepte īmpotriva provocatorului.
Sunt acele īmprejurari care atenueaza raspunderea penala, ramānānd la latitudinea judecatorului decizia de a le alege si de a le aplica. Aceste circumstante sunt īntr-un numar nelimitat, judecatorul putānd alege una sau mai multe, īn functie de caracteristicile fiecarei infractiuni sau a fiecarui infractor.
Codul penal prevede expres īn art. 74, cu titlu exemplificator, trei īmprejurari care pot constitui circumstante atenuante:
Conduita buna a infractorului īnainte de savārsirea infractiunii.
Staruinta depusa de infractor pentru a īnlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita.
Atitudinea infractorului dupa savārsirea infractiunii, rezultānd din prezentarea sa īn fata autoritatii, comportarea sincera īn cursul procesului, īnlesnirea descoperi-rii ori arestarii participantilor.
Īn afara de circumstantele prevazute īn art. 74, cod penal mai pot exista alte circumstante atenuante judiciare neprevazute expres īn lege, cum ar fi: starea de betie accidentala incompleta, starea de betie voluntara completa (uneori), nivelul intelectual al faptuitorului, mediul din care provine acesta etc..
Īn cazul īn care instanta alege o circumstanta atenuanta judiciara ea este obligata sa motiveze retinerea acesteia si sa aplice tratamentul sanctionator atenuat.
Sunt prevazute expres īn art. 75 (1), cod penal:
Savārsirea faptei de trei sau mai multe persoane īmpreuna.
E o circumstanta reala, deoarece se refera la fapta. Aceasta se rasfrānge asupra tuturor participantilor care au cunoscut-o sau prevazut-o. E importanta determina-rea sferei participantilor pentru a decide daca fapta a fost comisa de 3 sau mai mul-te persoane. Se au īn vedere autorul, coautorii si complicii concomitenti. Nu intra īn calcul instigatorii si complicii anteriori. Circumstanta, fiind reala, se resfrānge si asupra acestora īn masura īn care au cunoscut-o sau au prevazut-o.
Aceasta circumstanta agravanta este realizata indiferent daca toate cele trei per-soane sunt prezente ori nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savār-sirea infractiunii si indiferent daca toti raspund penal. Ea nu se aplica atunci cānd īn continutul agravat al infractiunii intra ca element circumstantial savārsirea faptei de doua sau mai multe persoane īmpreuna.
Ex Furtul calificat comis de doua sau mai multe persoane - art. 209 (1), lit. a), cod penal
Savārsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra mem-brilor familiei sau prin mijloace ce prezinta pericol public.
a) Savārsirea infractiunii prin acte de cruzime
Pentru a fi o infractiune comisa prin acte de cruzime trebuie sa īndeplineasca doua conditii:
- Presupune o ferocitate din partea infractorului, o salbaticie īn comiterea faptei, prin care se cauzeaza victimei suferinte inutile pe o perioada īndelungata de timp.
- Savārsirea faptei trebuie, prin natura ei, sa cauzeze un sentiment de oroare celor ce asista sau celor ce afla de savārsirea ei.
Cele doua conditii trebuie sa fie īndeplinite cumulativ, accentul cazānd pe prima dintre ele. Pentru a retine agravanta nu e necesar ca actele de cruzime sa fi dus la moartea victimei. De asemenea, e necesar ca victima sa se fi aflat īn viata īn momentul aplicarii loviturilor ce constituie cruzimi.
Savārsirea infractiunii prin cruzimi este prevazuta si ca element circumstantial al omorului deosebit de grav īn art. 176 (1), lit. a), cod penal, deci nu poate fi retinuta īn acest caz ca agravanta generala, aceasta fiind prevazuta īn aceasta situ-atie ca agravanta speciala.
b) Savārsirea infractiunii prin violente asupra membrilor familiei
A fost introdusa prin legea 197/2000. Aici intra orice actiune violenta comisa asupra membrilor familiei. Prin membru al familiei se īntelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta locuieste si gospodareste īmpreuna cu faptuitorul.
Se pune problema infractiunilor īn cazul carora se poate retine aceasta agravanta. Aceasta nu se poate retine īn cazul infractiunilor de loviri sau alte violente, vatamare corporala grava, sau viol. Asta pentru ca exista o agravanta speciala cu acest continut.
Agravanta ar putea fi retinuta īn cazul vatamarii corporale grave (art. 182, cod penal), īn cazul de tālharie īntre membrii familiei, īn caz de santaj, violare de domi-ciliu sau alte asemenea fapte ce absorb actele de violenta.
c) Savārsirea faptei prin metode ori mijloace care prezinta pericol public
Prin acestea se īnteleg mijloace susceptibile sa aduca atingere unui numar mare de persoane sau unor bunuri foarte importante. Sunt cuprinse aici orice mijloace de comitere care prezinta o potentialitate de pericol mai mare decāt cea pe care o implica comiterea faptei. Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite sa se produca acest pericol, nefiind necesar sa se fi produs si urmarea potentiala. Ca exemplu am avea savārsirea faptei prin incendiere, inundare sau distrugere prin explozie.
Īn cazul infractiunii de distrugere calificata sau īn cazul infractiunii de omor, nu se retine agravanta generala, ci cea speciala.
Cānd o astfel de īmprejurare este prevazuta si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate nu se valorifica decāt ca element circumstantial.
Savārsirea infractiunii de catre un major īmpreuna cu un minor.
Aceasta circumstanta se aplica doar īn cazul pluralitatii ocazionale (participatiei) si nu se aplica īn cazul pluralitatii naturale sau pluralitatii constituite.
Pentru retinerea circumstantei nu este necesar ca minorul sa raspunda penal, fiind suficient ca el sa participe la comiterea infractiunii. De asemenea, se va retine aceasta circumstanta si daca minorul este cel care l-a introdus īn cāmpul infractio-nal pe major. Īn cazul īn care majorul nu cunoaste vārsta minorului nu se retine circumstanta agravanta deoarece majorul este īntr-o eroare de fapt (art. 51).
Savārsirea infractiunii din motive josnice.
Sunt considerate motive josnice: invidia, rautatea, gelozia, razbunarea etc.. Exista si īn cazul acestei modalitati de savārsire a infractiunii o circumstanta agra-vanta speciala si anume omorul calificat comis īn interes material (art. 175 (1), lit. b), cod penal).
Savārsirea infractiunii īn stare de betie anume provocata īn vederea comiterii faptei (betie preordinata).
Ratiunea instituirii acestei agravante se leaga de gradul de pericol social mai ri-dicat a unei persoane ce comite fapta īn aceasta stare. Pentru retinerea circumstantei faptuitorul trebuie sa comita fapta īn stare de betie completa sau incompleta pe care si-a provocat-o el īn ideea ca aceasta l-ar fi ajutat sa comita fapta.
Se pune problema daca ea presupune īn mod necesar premeditarea. Raspunsul ar fi ca nu presupune, deoarece premeditarea necesita o stare de relativ calm si un timp relativ īndelungat de luare a hotarārii. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea, atunci cānd autorul a si premeditat savārsirea faptei, cele doua circumstante se pot retine concomitent.
Savārsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.
Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa īn timpul unei calamitati, ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate.
Īn acest caz nu este necesar ca starea de necesitate sa fie instituita de Guvern, fiind suficient ca ea sa existe. Ca circumstanta agravanta speciala avem aici furtul calificat īn timpul unei calamitati (art. 209 (1), lit. h), cod penal).
Sunt acele īmprejurari care confera faptei un caracter agravant, fara ca ele sa fie prevazute de legea penala. Legea nu le mentioneaza nici ca titlu exemplificativ.
Art. 75 (2), cod penal se limiteaza la a preciza faptul ca instanta poare retine cu titlu de circumstante agravante si alte īmprejurari ce confera faptei un caracter grav. Ramāne la latitudinea instantei sa aprecieze existenta unor astfel de circumstante.
Sunt considerate īn doctrina penala circumstante agravante judiciare: betia voluntara, comiterea unui furt de catre un politist sau tālharia comisa de cel care efectueaza serviciul de paza.
Se pot retine ca agravante judiciare īmprejurari reglementate de judecator ca agravante speciale, dar aplicāndu-se la alte infractiuni decāt cele pentru care sunt reglementate expres. De asemenea, se pot retine ca circumstante agravante īmpreju-rari ce privesc modul de savārsire a infractiunii sau mijloacele folosite.
Art. 175, lit. a), cod penal prevede ca o circumstanta agravanta speciala la omor, premeditarea. Astfel, premeditarea nu mai poate fi retinuta ca agravanta ju-diciara la omor, dar poate fi retinuta la alte infractiuni, cum ar fi violul sau tālharia.
Sub aspectul efectelor nu exista nici o deosebire īntre circumstantele legale si cele judiciare. Circumstantele judiciare o data retinute produc aceleasi efecte ca cir-cumstantele legale.
A. Efectele circumstantelor atenuante
I. Efectele asupra pedepselor principale
Circumstanta atenuanta poate determina fie o coborāre a pedepsei sub minimum special, fie o īnlocuire cu o alta specie de pedeapsa.
Efectele asupra detentiunii pe viata
Potrivit art. 77, cod penal, atunci cānd exista circumstante atenuante īn cazul unei pedepse cu detentiunea pe viata, instanta este obligata sa īnlocuiasca aceasta pedeapsa cu pedeapsa īnchisorii cuprinsa īntre 10 si 25 de ani.
Efectele asupra pedepsei īnchisorii
Aceste efecte sunt reglementate īn art. 76, cod penal:
a) Cānd minimum special al pedepsei īnchisorii este de 10 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de 3 ani.
b) Cānd minimum special al pedepsei īnchisorii este de 5 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de un an.
c) Cānd minimum special al pedepsei īnchisorii este de 3 ani sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub minimum special, dar nu mai jos de 3 luni.
d) Cānd minimum special al pedepsei īnchisorii este de un an sau mai mare, pe-deapsa se coboara sub acest minim, pāna la minimum general.
e) Cānd minimum special al pedepsei īnchisorii este cuprins īntre 3 luni si 1 an, pedeapsa se coboara sub acest minim, pāna la minimum general (15 zile - 3 luni) sau se aplica pedeapsa cu amenda, care, dupa noile modificari, prevazute de Legea 169/2002, nu poate fi mai mica de 2.500.000 lei. Cānd minimum special este sub 3 luni se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei.
Exista o situatie de exceptie, cānd reducerea pedepsei īnchisorii nu se poate face decāt pāna la o treime din minimul special, dar noul minim nu poate fi mai mic de 5 ani. Aceasta exceptie se aplica atunci cānd e vorba de urmatoarele tipuri de infractiuni: infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni contra pacii si omenirii, infractiuni de omor, infractiuni savārsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane sau infractiuni prin care s-au produs consecinte deosebit de grave.
Atunci cānd minimum special se modifica īn urma retinerii circumstantelor atenuante are loc si modificarea maximului special. Acesta va fi inferior minimului special prevazut de lege pentru infractiunea comisa, chiar si cu o zi.
Nu este nici o diferenta privind limitele de pedeapsa daca este retinuta o singura circumstanta atenuanta sau daca sunt retinute mai multe.
Efectele asupra pedepsei cu amenda
Art. 76 (1), lit. f), cod penal prevede: Cānd pedeapsa prevazuta de lege e amen-da, aceasta se coboara sub minimul ei special, putānd fi redusa pāna la 150.000 lei, īn cazul īn care minimul special este de 350.000 lei sau mai mare, ori pāna la mini-mul general, cānd minimul special este sub 350.000 lei.
II. Efectul asupra pedepselor complementare
Consta īn aceea ca aplicarea pedepselor complementare devine facultativa. Atunci cānd exista circumstante atenuante, pedeapsa complementara privativa de drepturi poate fi īnlaturata.
Spre deosebire de circumstantele atenuante, circumstantele agravante determina o depasire facultativa a limitei speciale de pedeapsa. Īn cazul īn care instanta a retinut cel putin o circumstanta agravanta legala sau judiciara, aceasta poate, īn mod facultativ, sa aplice o pedeapsa pāna la maximul special. Daca acesta este neīndestulator mai poate adauga un spor de pāna la 5 ani īn cazul pedepsei īnchisorii si de pāna la jumatate din maximul special īn cazul amenzii (art. 78, cod penal). Īn cazul pedepsei īnchisorii, sporul de 5 ani nu poate depasi o treime din maximul special.
Circumstantele agravante nu au efect asupra pedepsei detentiunii pe viata. De asemenea ele nu au ca efect īnlocuirea pedepselor prevazute de lege si nu au efect asupra pedepselor complementare.
Prin dispozitiile art. 80 (1), cod penal s-a prevazut ordinea īn care li se da efici-enta cauzelor de agravare si de atenuare cānd acestea sunt concurente īn aceeasi cauza. Astfel, mai īntāi se va da eficienta circumstantelor de agravare, apoi circum-stantelor de atenuare, dupa care se va da eficienta starii de recidiva.
Atunci cānd exista mai multe atenuante, pedeapsa se coboara o singura data sub minim, tināndu-se īnsa cont la individualizarea judiciara de numarul agravantelor. La circumstanta agravanta sporul se aplica o singura data, nu de atātea ori cāte agravante avem. De asemenea, legiuitorul a stabilit ca, daca exista un concurs īntre circumstantele atenuante si cele agravante, coborārea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie.
Avem situatii cānd circumstantele (de atenuare sau de agravare) vin īn concurs cu cauzele de atenuare sau agravare. Astfel, daca avem īn concurs minoritatea, tentativa si cauzele de atenuare, tratamentul sanctionator se aplica īn aceasta ordine. Daca avem concurs īntre recidiva, infractiune continuata si circumstante agravante se aplica:
Recidiva īnaintea concursului.
Infractiunea continuata si circumstantele agravante īn orice ordine.
Prima data infractiunea continuata si circumstantele agravante, apoi recidiva, iar īn final concursul.
E important sa nu se depaseasca limitele de la art. 80, cod penal.
Daca avem concurs īntre circumstante atenuante si o cauza de agravare, cum ar fi recidiva se procedeaza īn felul urmator. Opinia majoritara spune ca īntr-o astfel de ipoteza nu mai este obligatorie coborārea sub minimul special si aceasta ca efect al circumstantelor atenuante. Argumentul folosit īn acest caz este faptul ca, daca atunci cānd exista o circumstanta agravanta nu mai e obligatorie coborārea sub minimul special, atunci nici cānd exista recidiva nu mai este obligatorie coborārea.
pedepselor
Este o modalitate de individualizare a executarii pedepsei ce consta īn lasarea īn libertate a condamnatului pe o durata determinata, verificāndu-se astfel posibilitati-le de reeducare ale acestuia fara o executare efectiva a pedepsei. Ea nu poate fi dispusa pentru orice tip de infractiune si pentru orice persoana.
Conditiile īn care se poate dispune suspendarea conditionata
I. Conditiile cu privire la infractiune:
Conditia referitoare la gradul de pericol social legal sau abstract al faptei.
Astfel, suspendarea nu poate fi dispusa īn cazul infractiunilor intentionate, pentru care legea prevede pedeapsa īnchisorii mai mare de 15 ani, precum si īn cazul in-fractiunilor de viol, vatamare corporala grava, tortura si loviri sau vatamari cauza-toare de moarte.
S-a pus problema daca se poate dispune suspendarea conditionata, daca avem minoritate sau tentativa la o infractiune al carei maxim depaseste 15 ani. Initial, s-a considerat ca nu se poate dispune suspenarea conditionata. Apoi, Curtea Suprema de Justitie a considerat ca se poate aplica suspendarea conditionata doar la minori-tate, nu si la tentativa. Recent, s-a considerat ca se poate aplica suspendarea si īn cazul tentativei. Īn opinia noastra, nu ar trebui sa se aplice īn nici o situatie mai sus amintita, fiindca se coboara prea mult minimul special. De aceea, atāta timp cāt maximul depaseste 15 ani, nu se poate dispune suspendarea conditionata, indiferent de circumstantele atenuante.
Pericolul social concret al faptei.
Pedeapsa concret aplicata sa fie īnchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda. Daca pedeapsa a fost aplicata pentru un concurs de infractiuni limita este de 2 ani. Īn cazul īn care pedeapsa aplicata pentru concurs de infractiuni se compune dintr-o pedeapsa cu īnchisoarea si o pedeapsa cu amenda, posibilitatea acordarii suspen-darii conditionate se determina īn functie de durata pedepsei īnchisorii.
II. Conditiile cu privire la infractor:
Conditia privind antecedentele penale ale condamnatului.
Este necesar ca persoana īn cauza sa nu fi fost anterior condamnata la pedeapsa īnchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul īn care condamnarea anterioara se numara printre cele enuntate de art. 38, cod penal.
2) Instanta sa poata aprecia ca inculpatul este susceptibil de reeducare si fara executarea pedepsei.
Regimul suspendarii conditionate
Suspendarea se dispune pe o anumita durata, numita termen de īncercare. Acesta se compune dintr-o durata fixa de 2 ani la care se adauga durata pedepsei aplicate. Īn cazul pedepsei cu amenda termenul de īncercare are o durata fixa de un an.
Efectele dispunerii suspendarii conditionate
Infractorul nu mai executa pedeapsa la care a fost condamnat. Daca a fost judecat īn stare de arest, el va fi repus īn libertate.
2) La expirarea termenului de īncercare, daca infractorul nu a savārsit o noua in-fractiune si daca nu s-a pronuntat revocarea sau anularea suspendarii, condamnatul este reabilitat de drept.
Exista doua cauze care īmpiedica producerea acestui efect si anume revocarea si anularea.
a) Revocarea
Aceasta se poate dispune fie obligatoriu, fie facultativ. Se dispune obligatoriu, atunci cānd īn termenul de īncercare condamnatul savārseste o noua infractiune intentionata, care este descoperita īn termenul de īncercare. Asadar, pentru revoca-rea obligatorie a suspendarii trebuie īndeplinite conditiile:
- Infractiunea sa fie savārsita īn termenul de īncercare.
- Infractiunea sa fie intentionata.
- Infractiunea sa fie descoperita īn termenul de īncercare.
De retinut ca si la praeterintentie e tot obligatorie revocarea.
Revocarea facultativa se dispune īn doua situatii:
- Cānd infractorul savārseste o infractiune din culpa īn interiorul termenului de īncercare. Īn masura īn care si pentru aceasta a doua infractiune instanta dispune suspendarea, nu va mai avea loc revocarea primei suspendari.
- Cānd infractorul nu-si īndeplineste īn termenul de īncercare obligatia de a plati despagubirile civile si cheltuielile de judecata stabilite de instanta. Cānd condamna-tul face dovada ca nu a avut posibilitatea de a plati aceste despagubiri si cheltuieli, suspendarea nu va fi revocata.
Atunci cānd revocarea e determinata de savārsirea unei noi infractiuni, opereaza cumulul aritmetic. Astfel, pedeapsa a carei suspendare s-a revocat se aduna la pe-deapsa pentru infractiunea care a atras revocarea. Īn aceste cazuri se va retine, daca e cazul, starea de recidiva, chiar daca nu se aplica tratamentul prevazut de lege pen-tru aceasta, deoarece de existenta starii de recidiva se leaga efectele altor institutii de drept penal. Astfel, recidivistii nu pot beneficia de gratiere.
Daca revocarea se dispune pe motivul neīndeplinirii obligatiilor civile, in-stanta va dispune sa se execute pedeapsa respectiva.
b) Anularea
Potrivit art. 85, cod penal anularea se dispune, daca sunt īndeplinite conditiile:
- Inculpatul sa fi savārsit anterior dispunerii suspendarii o alta infractiune, de care instanta nu a avut cunostinta īn momentul īn care a dispus suspendarea.
- Aceasta infractiune sa fie descoperita īn termenul de īncercare al suspendarii. Nu e īnsa necesar, sa fi fost judecata īn acest termen.
- Pentru infractiunea nou descoperita sa se aplice o pedeapsa cu īnchisoarea.
Īn cazul anularii suspendarii, pedeapsa pentru infractiunea judecata initial si pe-deapsa pentru infractiunea nou descoperita se vor contopi, aplicāndu-se, dupa caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidiva (poate fi recidiva atunci cānd infractiunea pentru care s-a dispus suspendarea este al doilea termen al recidivei) sau pluralitate intermediara.
Daca pedeapsa rezultata īndeplineste conditiile prevazute de art. 81 sau de art. 861, cod penal, se poate dispune suspendarea conditionata sau, dupa caz, suspenda-rea sub supraveghere.
Este important de retinut prevederile art. 81 (5), cod penal, īn care este precizat ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage suspendarea executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute īn hotarārea de condamnare.
A fost introdusa prin Legea 104/1992. Se aseamana foarte mult cu suspendarea conditionata.
I. Conditiile cu privire la infractiune:
Pedeapsa cu īnchisoarea sa nu fie mai mare de 4 ani (art. 861, cod penal). Cānd pedeapsa a fost aplicata pentru concurs de infractiuni, suspendarea se poate dispune numai daca aceasta nu depaseste 3 ani.
Acest tip de suspendare nu se poate dispune īn cazul unei pedepse cu amenda.
Sa nu fie vorba de infractiuni al caror maxim special depaseste 15 ani sau de infractiunile de viol, vatamare corporala grava, tortura si loviri sau vatamari cauza-toare de moarte.
De asemenea, apare o dispozitie speciala care spune ca se poate dispune acest tip de suspendare si īn cazul infractiunii de furt calificat prevazut la art. 209 (3), cod penal, daca pedeapsa aplicata e īnchisoarea de cel mult 2 ani. La acesta pedeapsa se poate ajunge daca infractiunea a fost comisa de catre un minor, daca a ramas īn faza de tentativa sau daca au existat circumstante atenuante. Īn legatura cu aceasta problema exista o serie de discutii īn doctrina.
Printre alte opinii, prof. Florin Streteanu considera ca aceasta norma nu se justifica, deoarece trebuie luata īn considerare pedeapsa legala prevazuta pentru infractiunea comisa.
II. Conditiile cu privire la infractor:
Este necesar ca infractorul sa nu fi fost anterior condamnat la o pedeapsa cu īnchisoarea mai mare de un an, afara de cazurile cānd condamnarea intra īn una din ipotezele prevazute īn art. 38, cod penal.
2) Instanta trebuie sa aprecieze ca reeducarea inculpatului poate avea loc si īn libertate.
Termenul de īncercare:
Este compus dintr-o durata de la 2-5 ani, stabilita de instanta, adunata la durata pedepsei stabilita pentru infractiunea pentru care s-a dispus suspendarea sub supra-veghere.
O alta particularitate a acestui tip de suspendare este existenta unui ansamblu de obligatii si masuri de supraveghere (art. 863, cod penal) pe care instanta le poate impune persoanei condamnate pe durata termenului de īncercare. Impunerea masu-rilor de supraveghere este obligatorie, iar impunerea obligatiilor este lasata la latitu-dinea instantelor de judecata. Potrivit OG nr. 92/2000, supravegherea modului de respectare a acestor obligatii si masuri revine serviciilor de probatiune.
Revocarea suspendarii sub supraveghere
Cauzele si efectele revocarii suspendarii sub supraveghere sunt identice cu cele de la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Exista īn plus la sus-pedarea sub supraveghere o cauza de revocare facultativa. Astfel, atunci cānd con-damnatul nu respecta obligatiile si masurile de supraveghere impuse, instanta poate, fie sa revoce suspendarea, fie sa prelungeasca termenul de īncercare cu cel mult 3 ani.
De asemenea, cauzele de anulare si efectele acesteia sunt identice la cele doua tipuri de suspendare. Daca īn timpul termenului de īncercare condamnatul nu a savārsit o alta infractiune si daca nu a intervenit revocarea sau anularea suspendarii, acesta este reabilitat de drept.
1. Suspendarea īn cazul pierderii totale a capacitatii de munca
Conditii
a) Persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa īnchisorii, cu executare la locul de munca.
b) Īn timpul executarii pedepsei sa intervina pierderea totala a capacitatii de munca.
c) Pierderea capacitatii de munca sa nu fi fost provocata de persoana īn cauza.
Daca sunt īndeplinite aceste conditii, instanta va dispune obligatoriu fie suspen-darea conditionata, fie suspendarea sub supraveghere. Suspendarea poate fi dispusa chiar daca nu sunt īndeplinite conditiile generale prevazute de art. 81 sau art. 861, cod penal. Aceasta suspendare nu poate fi anulata, dar urmeaza regimul de drept comun īn ceea ce priveste revocarea. De asemenea, ea nu are ca efect reabilitarea de drept, deoarece nu sunt īndeplinite conditiile de la art. 81 si art. 861, cod penal.
2. Suspendarea īn cazul infractiunii de abandon de familie
Prin dispozitiile art. 305 (4), cod penal, s-a instituit posibilitatea suspendarii conditionate a pedepsei īn cazul infractiunii de abandon de familie.
Conditii:
a) Hotarārea de condamnare sa se fi fost pronuntat pentru infractiunea de abandon de familie.
b) Pāna la pronuntarea hotarārii inculpatul sa fi achitat pensia de īntretinere.
Daca aceste conditii sunt īndeplinite, instanta e obligata sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Astfel, aceasta deroga de la dreptul comun, pentru ca nu e necesar sa fie īndeplinite conditiile prevazute īn art. 81, cod penal si, īn plus, odata īndeplinite conditiile prevazute de art. 305 (4), cod penal, suspen-darea este obligatorie.
Nici acest tip de suspendare nu are ca efect reabilitarea de drept. De asemenea ea nu poate fi revocata decāt daca infractorul, īn termenul de īncercare, savārseste din nou infractiunea de abandon de familie.
Aceasta suspendare nu poate fi anulata, fiindca anularea se dispune atunci cānd sunt īndeplinite conditiile prevazute de art. 81, cod penal.
3. Suspendarea īn cazul infractiunilor comise de minori
Legiuitorul a reglementat doua modalitati ale suspendarii, reglementate īn art. 110 si art. 1101, cod penal:
a) Suspendarea conditionata
Aplicata minorilor, aceasta suspendare urmeaza, īn linii generale, regimul de drept comun cu urmatoarele particularitati:
- Īn cazul pedepsei īnchisorii, termenul de īncercare este compus din pedeapsa aplicata adunata la un interval de timp stabilit de instanta īntre 6 luni- 2 ani.
- Īn cazul pedepsei cu amenda termenul de īncercare este de 6 luni.
- Sub aspectul conditiilor de acordare a suspendarii singura particularitate priveste antecedentele penale. Aceasta, deoarece orice tip de infractiune ar comite minorul aceasta ar intra sub incidenta art. 38, cod penal. Infractiunile care intra sub incidenta acestui articol nu trebuie sa īndeplineasca nici o conditie pentru a se putea dispune suspendarea.
Deoarece legea nu contine dispozitii cu caracter derogatoriu, toate prevederile cu privire la revocarea si anularea suspendarii conditionate de la majori opereaza si īn cazul minorilor.
S-a pus problema īn doctrina daca aceasta modalitate de individualizare are ca efect reabilitarea de drept. Oricum, se poate observa ca īn cazul minorilor reabili-tarea ar fi lipsita de obiect, deoarece potrivit art. 109, cod penal "Condamnarile pronuntate pentru fapte savārsite īn timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi"
b) Suspendarea sub supraveghere sau sub control
E prevazuta de art. 1101, cod penal. Aceasta modalitate speciala de suspendare nu cunoaste conditii proprii de aplicare, ci se grefeaza pe suspendarea conditionata. Nu trebuie confundata cu suspendarea sub supraveghere aplicata majorilor. Ea cunoaste doua modalitati:
1. Suspendarea sub supraveghere
Ea nu se aplica decāt īn cazul pedepsei īnchisorii. Presupune īncredintarea su-pravegherii minorului pe durata termenului de īncercare pāna la īmplinirea vārstei de 18 ani unei persoane sau unei institutii prevazute īn art. 103, cod penal. Dupa īmplinirea vārstei de 18 ani, daca termenul de īncercare a depasit aceasta vārsta, instanta poate sa-i impuna respectarea masurilor de supraveghere prevazute de art. 863 (3), cod penal īn cazul suspendarii sub supraveghere aplicabile majorilor.
2. Suspendarea sub control
Potrivit acestei modalitati, o data cu dispunerea suspendarii si cu īncredintarea supravegherii minorului instanta poate sa dispuna īndeplinirea de catre acesta, pe durata termenului de īncercare, a dispozitiilor prevazute de art. 103 (3), cod penal, pāna la īmplinirea vārstei de 18 ani, respectiv dipozitiile prevazute de art. 863 (3), cod penal, dupa īmplinirea acestei vārste.
Daca sunt īndeplinite conditiile pentru a se dispune una din modalitatile de mai sus, instanta are mai multe posibilitati:
Dispune suspendarea conditionata.
Dispune suspendarea conditionata si supravegherea minorului.
Dispune suspendarea conditionata, īncredintarea supravegherii si executarea unor obligatii.
Īn alegerea unei posibilitati, instanta va tine cont de mai multe situatii, printre care gradul de pericol social al faptei, persoana faptuitorului etc. Īn mod normal, instanta, de cele mai multe ori, apeleaza la prima varianta. Varianta a doua este mai rar dispusa, iar cea de-a treia nu a fost dispusa aproape niciodata. Ultimele doua posibilitati se pot aplica doar īn cazul pedepsei cu īnchisoarea.
Potrivit textului legal, sustragerea de sub supraveghere īnainte de īmplinirea vārstei de 18 ani poate atrage revocarea acestei masuri. Daca minorul se sustrage dupa īmplinirea vārstei de 18 ani sau daca nu-si īndeplineste obligatiile impuse potrivit art. 863 (3), cod penal, instanta poate, fie sa revoce suspendarea, fie sa prelungeasca termenul de īncercare cu cel mult 3 ani.
Nu are ca efect reabilitarea de drept, fiindca nu ar avea obiect (vezi art. 109, cod penal).
Aceasta modalitate de individualizare a executarii pedepsei se aplica īn cazul pedepselor cu īnchisoarea, daca sunt īndeplinite urmatoarele conditii:
I. Conditii referitoare la infractiune:
Pedeapsa aplicata sa fie īnchisoarea de cel mult 5 ani. Daca e vorba de o pe-deapsa aplicata pentru concurs de infractiuni aceasta sa nu depaseasca 3 ani.
Sa nu fie vorba de infractiuni intentionate al caror maxim special depaseste 15 ani sau de infractiunile de viol, vatamare corporala grava, tortura sau lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte, adica cele exceptate de la beneficiul acordarii sus-pendarii sub supraveghere.
si īn cazul acestei modalitati exista o prevedere speciala. Astfel, se poate dispu-ne acest tip de executare a pedepsei si īn cazul furtului de la art. 209 (3), cod penal, daca pedeapsa aplicata īn concret nu depaseste 2 ani.
II. Conditii referitoare la infractor:
Infractorul sa nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa īnchisorii mai mare de un an, afara de cazul īn care condamnarea se īnscrie printre cele prevazute īn art. 38, cod penal.
Instanta sa aprecieze ca reeducarea se poate realiza si fara privare de libertate.
3) Condamnatul sa aiba acceptul unei unitati economice privind executarea pe-depsei īn cadrul acesteia.
Regimul executarii pedepsei la locul de munca
Revocarea executarii pedepsei la locul de munca poate fi dispusa obligatoriu sau facultativ.
Este obligatorie īn doua situatii:
- Atunci cānd, īn timpul executarii pedepsei la locul de munca, condamnatul savārseste o noua infractiune intentionata.
- Atunci cānd, īn timpul executarii pedepsei, condamnatul īsi pierde īn īntregime capacitatea de munca.
Īn urma acestei revocari se dispune suspendarea conditionata a executarii pedep-sei.
Este facultativa īn doua situatii:
- Atunci cānd condamnatul savārseste, īn timpul executarii pedepsei, o infrac-tiune din culpa.
- Atunci cānd conduita condamnatului este necorespunzatoare īn timpul execu-tarii pedepsei,adica se sustrage de la prestarea muncii, īsi executa īn mod necorespunzator obligatiile la locul de munca sau nu respecta masurile de supraveghere sau obligatiile impuse pe durata executarii pedepsei.
Spre deosebire de suspendare, īn cazul revocarii executarii pedepsei la locul de munca nu se aplica cumulul aritmetic, ci se aplica, dupa caz, tratamentul prevazut de lege pentru recidiva sau pluralitate intermediara (cumulul juridic). Indiferent de tipul revocarii, obligatorie sau facultativa, pedeapsa se executa prin privare de libertate.
Anularea executarii pedepsei la locul de munca se dispune atunci cānd, īn timpul executarii, se constata ca cel condamnat mai savārsise o infractiune anterior dispunerii executarii la locul de munca. Anularea se dispune daca nu sunt īntrunite conditiile prevazute de art. 867, cod penal pentru dispunerea executarii la locul de munca. Īn caz de anulare, pedeapsa rezultanta se va calcula potrivit regulilor de la concurs, recidiva sau pluralitate intermediara.
Īncetarea executarii pedepsei la locul de munca
Se dipune daca sunt īndeplinite conditiile:
Condamnatul a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei.
2) Inculpatul sa fi fost disciplinat, staruitor īn munca si sa fi dat dovezi temeini-ce de īndreptare.
Īn urma īndeplinirii acestor conditii instanta dispune īncetarea executarii pedepsei la locul de munca. Pedeapsa se va considera īn īntregime executata daca īn intervalul de timp dintre īncetarea executarii si īmplinirea duratei pedepsei condamnatul nu savārseste o noua infractiune. Daca, totusi, inculpatul savārseste o alta infractiune, se va revoca īncetarea si, dupa caz, se va revoca obligatoriu sau facultativ si executarea pedepsei la locul de munca (vor fi incidente regulile de la cumulul juridic).
Executarea pedepsei la locul de munca nu are ca efect reabilitarea de drept.
Este reglementata īn art. 90, cod penal si urmatoarele si are ca efect aplicarea unei sanctiuni administrative. Aceasta institutie nu a fost niciodata aplicata, deoare-ce ea vine īn concurenta cu art. 181, cod penal, conditiile de aplicare fiind asema-natoare. Īn aceasta situatie, instantele de judecata prefera sa aplice prevederile art. 181, cod penal.
Potrivit art. 62, cod penal se dispune daca sunt īndeplinite conditiile:
Pedeapsa aplicata nu depaseste 2 ani īnchisoare.
Condamnatul este militar īn termen. Īn principiu, calitatea de militar trebuie sa existe atāt la data comiterii infractiunii, cāt si la data īnceperii executarii pedep-sei. Totusi, se poate dispune acest tip de executare si atunci cānd persoana īn cauza a devenit militar īn termen dupa savārsirea infractiunii.
3) Acest mod de executare sa fie prevazut expres de lege sau sa fie apreciat ca necesar de catre instanta īn raport de persoana si conduita faptuitorului.
Regimul de executare
Pe perioada executarii, stagiul militar al condamnatului este suspendat. Dupa īncheierea executarii pedepsei acesta īsi va relua stagiul militar.
Īn situatia īn care condamnatul devine inapt pentru efectuarea stagiului militar īn timpul executarii pedepsei cu īnchisoarea militara, el va fi liberat conditionat. Daca si-a provocat īn mod intentionat afectiunea, executarea pedepsei se va face īntr-un penitenciar de drept comun.
Reducerea duratei pedepsei
Aceasta se poate dispune daca sunt īndeplinite conditiile:
Militarul a executat cel putin jumatate din durata pedepsei.
Militarul a dat dovezi temeinice de īndreptare.
Reducerea se face cu o treime din partea ramasa neexecutata. Aceasta reducere poate depasi o treime, putānd ajunge chiar si pāna la īnlaturarea restului ramas ne-executat atunci cānd militarul s-a remarcat īn mod deosebit īn cadrul unor actiuni executate.
Efectele executarii pedepsei īntr-o īnchisoare militara
La expirarea duratei pedepsei condamnatul este reabilitat de drept, daca īn acest interval nu a savārsit o alta infractiune. Acest efect se produce atāt īn situatia īn care īntreaga pedeapsa a fost executata īn īnchisoarea militara cāt si īn situatia īn care condamnatul a fost eliberat conditionat sau a beneficiat de reducerea pedepsei.
Īn cazul liberarii conditionate, reabilitarea de drept nu intervine la momentul punerii īn libertate, ci la data cānd se īmplineste durata pedepsei, asa cum a fost ea stabilita de catre instanta sau asa cum a fost redusa.
Daca īn timpul executarii pedepsei savārseste o noua infractiune, instanta va proceda la contopirea pedepsei pentru noua infractiune cu restul ramas neexecutat din prima pedeapsa potrivit regulilor de la recidiva sau pluralitate intermediara (cumul juridic). Pedeapsa rezultanta se va executa īntr-un loc de detinere de drept comun.
Regimul de executare al pedepselor īn regim de detentie este reglementat de Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, completata cu prevederile Codului penal si al Codului de procedura penala.
Este o modalitate de individualizare administrativa a executarii pedepsei īnchi-sorii, constānd īn executarea pedepsei īn regim de libertate din momentul īn care sunt īndeplinite conditiile legale.
Liberarea conditionata are un caracter facultativ, ea fiind dispusa de catre in-stanta competenta a locului unde se afla penitenciarul īn care se executa pedeapsa.
Procedura acordarii liberarii conditionate
Cererea poate fi introdusa de catre condamnat si adresata instantei, care, tinānd cont si de referatul Comisiei de propuneri din cadrul penitenciarului, decide fie acordarea liberarii conditionate, fie respingerea cererii. De asemenea, este posibil ca instanta sa fie sesizata de catre Comisia de propunere din penitenciar, atunci cānd aceasta considera ca sunt īndeplinite conditiile acordarii liberarii conditionate. Īn nici unul din cazuri, instanta nu e obligata sa dispuna liberarea conditionata.
Conditiile liberarii conditionate
Condamnatul sa fie staruitor īn munca.
Condamnatul sa fie disciplinat. Aceasta se apreciaza īn functie de respectarea regulilor de ordine interioara a penitenciarului.
Condamnatul sa dea dovezi temeinice de īndreptare.
Sa fie executata o fractiune din pedeapsa aplicata.
Aceasta fractiune difera pe de o parte, īn functie de durata pedepsei ce se exe-cuta, iar pe de alta parte, īn functie de forma de vinovatie cu care s-a savārsit in-fractiunea ce a atras condamnarea (a se vedea tabel 1).
|
Forma de vinovatie/Pedeapsa |
Mai mica de 10 ani |
Mai mare de 10 ani |
|
INTENŢIONATĂ |
2/3 din P. |
3/4 din P. |
|
CULPĂ |
1/2 din P. |
2/3 din P. |
Tabel 1
Regimul prevazut pentru infractiunile intentionate se aplica si īn situatia īn care pedeapsa a fost aplicata pentru o fapta praeterintentionata, precum si atunci cānd este vorba de o pedeapsa rezultanta, aplicata pentru un concurs de infractiuni īn structura caruia intra atāt fapte intentionate cāt si fapte comise din culpa.
La calcularea acestor fractiuni de pedeapsa nu se ia īn considerare doar timpul petrecut efectiv īn detentie, ci si perioada considerata ca executata īn baza muncii prestate. Potrivit reglementarilor privitoare la regimul de munca, atunci cānd con-damnatul īsi depaseste norma stabilita sau se remarca īn mod deosebit, beneficiaza de un anumit numar de zile considerate ca executate īn baza rezultatelor obtinute īn munca. Astfel, īn functie de depasirea normei cu pāna la 5% se considera 6 zile executate la 5 zile lucrate.
Pentru a nu se ajunge la executarea unei parti foarte mici din pedeapsa, legiui-torul a stabilit niste fractiuni care trebuiesc executate efectiv īn penitenciar (a se vedea tabel 2). Infractiunii intentionate īi sunt asimilate si īn acest caz faptele praeterintentionate si concursul (fapte intentionate si din culpa).
|
Forma de vinovatie/Pedeapsa |
Mai mica de 10 ani |
Mai mare de 10 ani |
|
INTENŢIONATĂ |
1/2 din P. |
2/3 din P. |
|
CULPĂ |
1/3 din P. |
1/2 din P. |
Tabel 2
Legiuitorul a stabilit niste cazuri speciale de reabilitare, cānd nu se cer īndeplini-te toate conditiile de la liberarea conditionata:
1) Īn cazul persoanelor care din cauza starii sanatatii sau din alte cauze nu mai sunt folosite sau nu au fost niciodata folosite la munca. Īn aceasta situatie se poate acorda liberarea conditionata dupa executarea fractiunilor de pedeapsa prevazute de lege īn mod normal (infractiunile intentionate 2/3 - < 10 ani si 3/4 - > 10 ani; infractiunile din culpa 1/2 - < 10 ani si 2/3 - > 10 ani).
2) Minorii care ajung la vārsta de 18 ani precum si ceilalti condamnati care ajung la 60 de ani barbatii si 55 de ani femeile pot fi liberati conditionat dupa executarea unor fractiuni de pedeapsa mai mici (a se vedea tabel 3).
|
Forma de vinovatie/Pedeapsa |
Mai mica de 10 ani |
Mai mare de 10 ani |
|
INTENŢIONATĂ |
1/3 din P. |
1/2 din P. |
|
CULPĂ |
1/4 din P. |
1/3 din P. |
Tabel 3
Aceste categorii beneficiaza de un regim favorabil nu doar īn sensul ca fractiunile ce trebuiesc executate sunt mai mici dar si pentru ca īn cazul acestor condamnati conditia executarii efective a unor fractiuni din pedeapsa nu se mai cere. Asadar, se va putea tine cont de durata de pedeapsa executata īn care au fost calculate si zilele de munca.
Efectele liberarii conditionate
Exista doua categorii de efecte: efectele imediate si efectele definitive.
Efectul imediat
Consta īn punerea īn libertate a persoanei ce beneficiaza de liberarea conditiona-ta. Persoana va fi considerata īn continuare ca aflāndu-se īn executarea pedepsei, dar fara privare de libertate. Termenul de īncercare este diferenta īntre pedeapsa aplicata si pedeapsa executata efectiv prin privare de libertate.
2) Efectul definitiv
Se produce la expirarea termenului de īncercare, adica la īmplinirea duratei pedepsei, si consta īn considerarea pedepsei ca executata. De aceasta data īnsa, nu intervine reabilitarea de drept. Exista o singura exceptie īn care intervine reabilita-rea de drept īn urma liberarii conditionate si anume īn cazul executarii pedepsei īntr-o īnchisoare militara.
si la aceasta modalitate de individualizare a executarii pedepsei revocarea poate fi obligatorie sau facultativa. Ea este obligatorie atunci cānd infractorul a comis una din urmatoarele categorii de infractiuni: infractiunea de omor, infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni contra pacii sau omenirii, infractiuni savārsite cu intentie care au avut ca urmare moartea victimei sau infractiuni care au produs consecinte deosebit de grave. Īn toate celelalte cazuri revocarea este facultativa.
Instanta, de regula, nu va revovca liberarea atunci cānd pentru noua infractiune aplica o pedeapsa a carei executare nu implica privare de libertate (amenda, īnchi-soarea cu executarea la locul de munca). Īn caz contrar, instanta va revoca libera-rea conditionata.
Īn caz de revocare opereaza cumulul juridic prevazut de art. 61, cod penal. Potrivit acestui articol, restul ramas neexecutat la data liberarii se va contopi cu pedeapsa pentru noua infractiune, sporul aplicabil īn acest caz fiind de pāna la 5 ani.
Aceasta solutie este criticabila, deoarece, cu toate ca īn aceasta situatie ar putea exista recidiva postcondamnatorie, tratamentul sanctionator prevazut de art. 61, cod penal e mai putin sever decāt cel reglementat īn cazul recidivei. Explicatia acestei prevederi se gaseste īn faptul ca, pāna īn 1996, sporul aplicat recidivei post-condamnatorii era de 3 ani. Prin Legea nr. 140/1996 acest spor a fost marit la 7 ani, īnsa legiuitorul a uitat sa schimbe si prevederile art. 61, cod penal. Parerea prof. Florin Streteanu este ca tratamentul care ar trebui aplicat īn astfel de situatii ar fi cumulul aritmetic.
Daca sunt īndeplinite conditiile recidivei, se va retine aceasta stare chiar daca nu se aplica tratamentul sanctionator specific, deoarece de existenta acesteia se leaga alte institutii de drept penal.
Pentru determinarea restului ramas neexecutat (cel care va intra īn structura contopirii) se va avea īn vedere doar perioada efectiv executata nu si perioada con-siderata ca executata īn baza muncii prestate.
18. Cauzele care īnlatura raspunderea penala
Este actul de clementa acordat prin lege de Parlament, prin care, din consideren-te de politica penala, este īnlaturata raspunderea penala, executarea pedepsei si celelalte consecinte ale condamnarii, pentru infractiuni conise pāna la data aparitiei legii de amnistie.
Clasificare
I. Dupa aria de cuprindere, de īntindere:
Amnistie generala - Cānd priveste orice infractiune indiferent de gravitate.
Amnistie speciala - Cānd priveste anumite infractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, ori calitatea infractorilor.
II. Dupa conditiile īn care amnistia devine incidenta:
Amnistia neconditionata (pura sau simpla) - Cānd incidenta ei nu este sub-ordonata īndeplinirii vreunei conditii speciale.
Amnistia conditionata - Incidenta acesteia este subordonata īndeplinirii anumitor conditii.
III. Dupa momentul īn care intervine:
Amnistia antecondamnatorie - Cānd intervine dupa savārsirea infractiunii, dar īnainte de condamnarea definitiva pentru aceasta.
Amnistia postcondamnatorie - Cānd intervine dupa ce hotarārea de con-damnare a ramas definitiva.
Efectele amnistiei
I. Efectele amnistiei antecondamnatorii
Amnistia are ca efect īnlaturarea raspunderii penale pentru fapta savārsita. Astfel, daca nu a fost declansat procesul penal, acesta nu va mai fi pornit, iar daca procesul a īnceput deja, acesta va īnceta īn momentul aplicarii actului de amnistie. Exista o exceptie īn acest caz, atunci cānd procesul va continua la cererea inculpa-tului pentru ca acesta sa-si poata dovedi nevinovatia. Daca la finalizarea procesului inculpatul este gasit nevinovat, instanta va pronunta o solutie de achitare. Īn cazul īn care se constata vinovatia inculpatului el nu va fi condamnat, facāndu-se aplica-rea prevederilor actului de amnistie.
II. Efectele amnistiei postcondamnatorii
Amnistia are ca efect īncetarea executarii pedepsei, precum si īnlaturarea tuturor consecintelor care decurg din condamnare. Aceasta īnseamna ca respectiva con-damnare nu se ia īn considerare la stabilirea starii de recidiva si ca nu va constitui un impediment la acordarea liberarii conditionate. De asemenea, daca pedeapsa a fost pusa īn executare, executarea va īnceta, iar daca nu a fost pusa īn executare, aceasta nu va mai īncepe.
Efectele amnistiei postcondamnatorii se produc īntotdeauna numai pentru viitor. Astfel, amenda platita pāna īn momentul intervenirii actului de amnistie nu se va restitui, iar condamnatul nu va primi despagubiri pentru partea executata din pedeapsa.
Limitele amnistiei
Limita temporala
Reprezinta momentul pāna la care opereaza actul de amnistie. Prevederile actu-lui de amnistie se aplica infractiunilor savārsite pāna la data indicata īn cuprinsul actului sau, īn lipsa unei asemenea precizari, pāna la data intrarii īn vigoare a legii de amnistie. Amnistia este, prin esenta ei, o lege cu aplicare retroactiva.
O problema discutata īn doctrina este cea referitoare la efectele amnistiei īn legatura cu infractiunile cu durata de executare. Astfel, se discuta ce se īntāmpla īn cazul unei infractiuni continuate ale carei acte sunt savārsite o parte īnainte de intervenirea amnistiei si o parte dupa intervenirea acesteia. Īn unele sisteme de drept (Italia) se prevede ca amnistia īnlatura raspunderea penala pentru actele savārsite anterior interventiei amnistiei. Daca este vorba de o infractiune continua, se considera ca, pentru a beneficia de amnistie, aceasta trebuie sa se fi epuizat ante-rior intervenirii amnistiei. Īn sprijinul acestor argumente se sustine ca infractiunea continuata este o forma a unitatii legale (este o interventie a legiuitorului) si ca, pe calea unui act de amnistie, legiuitorul poate scinda o astfel de infractiune. Īn schimb, infractiunea continua apartine unitatii naturale de infractiuni, astfel īncāt legiuitorul nu poate interveni spre a scinda aceasta unitate.
Doctrina romāna nu a īmpartasit aceasta distinctie. Desi nu exista un text de lege expres, atāt doctrina, cāt si jurisprudenta romāneasca apreciaza ca amnistia poate produce efecte cu privire la o infractiune continua, continuata sau de obicei numai īn masura īn care ea s-a epuizat anterior adoptarii actului de amnistie sau datei pre-vazute pentru aplicabilitatea actului de amnistie.
Limita materiala
Se refera la sfera infractiunilor pentru care legea de amnistie poate fi aplicata. Aceasta limita poate fi determinata īn functie de mai multe criterii:
Dupa natura infractiunilor
Dupa valoarea prejudiciului
Dupa persoana sau vārsta condamnatului
Dupa limita pedepsei
Efectele amnistiei
Potrivit art. 119 (2), cod penal amnistia nu produce efecte asupra masurilor de siguranta, a masurilor educative, a despagubirilor civile sau asupra drepturilor per-soanei vatamate.
Exceptii:
Īn cazul masurilor de siguranta produc efecte īn anumite situatii. Astfel, interzicerea aflarii īntr-o anumita localitate si interzicerea īntoarcerii īn locuinta fa-miliala nu se poate dispune decāt daca persoana a fost condamnata la o anumita pe-deapsa. Daca nu a fost condamnata ca efect al amnistiei, nu se pot dispune aceste masuri.
Īn doctrina exista discutii cu privire la faptul daca se vor mai executa masurile de siguranta atunci cānd amnistia intervine dupa ce acestea au fost aplicate. Īn legatura cu aceasta problema exista doua opinii. Prima opinie spune ca se vor apli-ca oricum masurile de siguranta. Cea de-a doua sustine ca acestea nu se vor mai executa, deoarece art. 119 (1), cod penal arata ca pe data aplicarii actului de amnistie īnceteaza toate consecintele condamnarii.
Referitor la masurile educative, marea majoritate a actelor de amnistie adoptate īn ultimii ani au prevazut ca amnistia se aplica si masurilor educative, legiuitorul derogānd de la art. 119 (2), cod penal.
Spre deosebire de celelalte doua cazuri, amnistia nu produce efecte asupra drep-turilor persoanelor vatamate (despagubirile civile).
B. Gratierea
Este un act de clementa adoptat de catre Parlament, pe cale de lege sau de catre seful statului, prin decret care are ca efect īnlaturarea executarii unei pedepse, redu-cerea unei pedepse sau īnlocuirea acesteia cu o specie de pedeapsa mai usoara.
Clasificare
I. Īn functie de īntinderea efectelor:
1) Gratiere totala - Cānd se īnlatura īn īntregime executarea pedepsei.
Gratiere partiala - Cānd produce efecte doar asupra unei parti din pedeapsa.
II. Dupa numarul subiectilor vizati:
1) Gratiere individuala - Acordata de presedinte prin decret prezidential. Inter-vine, īntotdeauna, dupa ramānerea definitiva a hotarārii de condamnare.
2) Gratiere colectiva - Acordata de Parlament, prin lege. Poate interveni si an-terior ramānerii definitive a hotarārii, dar aplicarea ei se va face doar dupa ce hota-rārea a ramas definitiva.
III. Dupa modul īn care se produc efectele gratierii:
Gratiere neconditionata - Cānd efectele sale se produc definitiv si irevoca-bil de la data aplicarii actului de gratiere.
Gratiere conditionata - Cānd efectele definitive se produc doar la expirarea unui termen de īncercare stabilit prin actul de gratiere. Desi Codul penal nu o mentioneaza īn mod expres īn art. 120, gratierea conditionata se regaseste īn numeroase legi de gratiere. Efectele definitive ale acesteia, respectiv considerarea ca executata a pedepsei ori a unei parti din pedeapsa, se produc la expirarea termenului de īncercare. Acest termen este stabilit prin fiecare lege, dar, de regula, el este de 3 ani.
La fel ca amnistia, gratierea opereaza retroactiv cu privire la fapte savārsite anterior adoptarii actului de gratiere. Īn schimb, spre deosebire de amnistie, chiar daca intervine anterior condamnarii, gratierea va produce efecte doar dupa ramānerea definitiva a hotarārii de condamnare. Īn caz de gratiere intervenita īnainte de condamnare este obligatorie continuarea procesului penal pāna la finalizarea acestuia si abia apoi se va face aplicarea actului de gratiere.
Efectele gratierii
Indiferent de forma gratierii se vor produce aceleasi efecte. Acestea pot fi:
Considerarea ca executata a pedepsei īn īntregul sau, considerarea ca executata a unei parti din pedeapsa sau comutarea pedepsei īntr-o specie mai usoara (comutarea detentiunii pe viata īn pedeapsa cu īnchisoarea, sau comutarea acesteia din urma īn pedeapsa cu amenda).
Daca este vorba de o gratiere neconditionata, aceste efecte se produc de la momentul aplicarii gratierii. Daca intervine o gratiere conditionata, efectele se produc la momentul expirarii termenului de īncercare.
Caracteristic gratierii conditionate este si faptul ca īn cazul acesteia poate interveni revocarea ei. Aceasta intervine atunci cānd condamnatul savārseste o noua infractiune (uneori, legiuitorul prevede ca orice infractiune poate atrage revocarea, alteori limiteaza acest efect doar la infractiunile intentionate) īn termenul de īncercare. Īn caz de revocare a gratierii conditionate se aplica cumulul aritmetic, pedeapsa gratiata adaugāndu-se la pedeapsa aplicata pentru infractiunea care a atras revocarea gratierii.
Gratierea poate interveni si cu privire la o pedeapsa a carei executare a fost sus-pendata. Īntr-un asemenea caz, partea de pedeapsa care a fost gratiata se va scadea din termenul de īncercare al suspendarii. Daca gratierea e totala, din termenul de īncercare al suspendarii va ramāne doar acel termen fix de 2 ani, care va continua sa curga, functionānd ca un termen de reabilitare special. Termenul de īncercare al gratierii īncepe sa curga de la data aplicarii actului de gratiere.
Daca īn termenul de īncercare condamnatul nu savārseste o alta infractiune, pedeapsa se va considera executata de la data aplicarii actului de gratiere. Īn cazul īn care infractorul comite o noua infractiune, exista mai multe posibilitati pentru revocarea gratierii dispusa pentru o pedeapsa a carei executare a fost suspendata, īn functie de momentul īn care este comisa aceasta infractiune (īn termenul de īncer-care al gratierii, īn termenul de īncercare al suspendarii sau īn ambele termene). Vom avea īn acest caz doua termene de īncercare: termenul de īncercare al suspendarii si termenul de īncercare al gratierii. Comiterea unei noi infractiuni poate atrage atāt revocarea suspendarii, cāt si revocarea gratierii.
Avem 4 situatii:
Cānd infractiunea este comisa doar īn termenul de īncercare al suspendarii.
Termenul fix de 2 ani Partea
negratiata Partea gratiata
Termenul de īncercare la gratierii
I2
Īn acest caz, dat fiind ca termenul de īncercare al gratierii a expirat, efectele gratierii s-au produs īn mod irevocabil. Astfel, partea din pedeapsa care a fost gratiata va fi considerata ca executata īn mod irevocabil. Īn exemplul dat, va opera revocarea suspendarii conditionate si se va aplica sistemul cumulului aritmetic. Astfel, pedeapsa pentru noua infractiune se va adauga la restul negratiat din pe-deapsa initiala.
2) Infractiunea e savārsita īn termenul de īncercare al gratierii si īn termenul partii gratiate din pedeapsa.
Termenul fix
de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata Termenul
de īncercare la gratierii
I2
Īn aceasta situatie, noua infractiune fiind savārsita īn termenul de īncercare al gratierii, se va revoca gratierea. Efectul revocarii gratierii consta īn reīntregirea termenului de īncercare al suspendarii. Astfel, se constata ca noua infractiune e comisa si īn termenul de īncercare al suspendarii, ceea ce va atrage revocarea suspendarii, iar infractorul va executa pedeapsa pentru noua infractiune adaugata la pedeapsa initiala īn īntregul ei.
3) Infractiunea e savārsita dupa expirarea termenului de īncercare al suspendarii, dar īn termenul de īncercare al gratierii.
Termenul fix
de 2 ani Partea negratiata Partea gratiata Termenul
de īncercare la gratierii
I2
Īn aceasta ipoteza se va revoca gratierea, caci infractiunea este savārsita īn termenul de īncercare al gratierii. Efectul revocarii este reīntregirea termenului de īncercare al suspendarii. Totusi, se constata ca acest din urma termen, chiar reīntregit, se īmplinise la momentul comiterii noii infractiuni si, deci, nu mai este posibila revocarea suspendarii. Īn concluzie, infractorul va executa doar pedeapsa pentru infractiunea savārsita ulterior.
4) Infractiunea e savārsita dupa expirarea termenului de īncercare al gratierii si īn timpul fractiunii de pedeapsa ce a fost gratiata.
Termenul fix de 2 ani Partea
negratiata Partea
gratiata
Termenul
de īncercare la gratierii
I2
Īn aceasta situatie, dat fiind ca termenul de īncercare al gratierii a expirat, efectele sale s-au produs cu titlu definitiv, adica partea de pedeapsa gratiata este īn mod irevocabil considerata ca executata. Astfel, aceasta fractiune iese din structura termenului de īncercare al suspendarii (care acum se compune din perioada fixa de 2 ani si partea negratiata din pedeapsa) si se considera ca noua infractiune e savārsita dupa epuizarea acestui termen. Īn concluzie, nu mai poate opera revocarea si infractorul va executa doar pedeapsa prevazuta pentru noua infractiune.
Limitele efectelor gratierii
Limita temporala
Aceste limite sunt similare cu cele de la amnistie. si īn cazul gratierii, aceasta opereaza cu privire la o infractiune continua, continuata sau de obicei doar daca s-a epuizat anterior datei stabilite prin actul de gratiere.
2) Limita materiala
Priveste sfera infractiunilor la care se aplica gratierea. Aceasa limitare este stabilita īn fiecare caz īn parte prin legea de gratiere.
3) Limita efectelor pedepsei
Gratierea nu produce efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cānd prin actul de gratiere se dispune astfel. Art. 120 (4), cod penal prevede ca gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si asupra masurilor educative. Īnsa, īn practica legislativa, au existat numeroase acte de gratiere a caror aplicabili-tate a fost extinsa si īn cazul masurilor educative. Nu au fost īnsa extinse si asupra masurilor de siguranta. De asemenea, gratierea nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vatamate.
Condamnarile īn privinta carora a intervenit gratierea pot fi luate īn calculul starii de recidiva. Este important de precizat ca gratierea nu are ca efect reabilitarea de drept.
Exista doua feluri de prescriptie extinctiva:
Prescriptia raspunderii penale
Prescriptia executarii pedepsei
Īn dreptul penal nu exista un termen general de prescriptie, ci sunt termene spe-ciale pentru fiecare caz.
1) Prescriptia raspunderii penale
Are ca efect īnlaturarea raspunderii penale pentru fapta savārsita. De aceea se considera ca, īn dreptul penal, prescriptia reprezinta o sanctiune la adresa pasivitatii organelor judecatoresti care au avut dreptul sa-l traga la raspundere pe infractor. Efectul prescriptiei raspunderii penale este similar cu cel al amnistiei antecon-damnatorii.
Prescriptia opereaza indiferent de gradul de gravitate a infractiunii, cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii. Termenele de prescriptie se determina īn functie de natura si durata sanctiunii prevazute de lege pentru fapta care se prescrie, avāndu-se īn vedere maximul special al acestei pedepse:
- Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu īnchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 15 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa īntre 10-15 ani, termenul este de 10 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa īntre 5-10 ani, termenul este de 8 ani.
- Daca este o pedeapsa cuprinsa īntre 1-5 ani, termenul este de 5 ani.
- Daca este o pedeapsa cu īnchisoarea pāna la un an sau amenda, termenul este de 3 ani.
Termenul de prescriptie īncepe sa curga de la data savārsirii infractiunii (cānd se produce rezultatul īn cazul infractiunilor de rezultat, cānd are loc actiunea sau inactiunea īn cazul infractiunilor formale si cānd se epuizeaza infractiunea īn cazul infractiunilor cu durata de executare). Īn cazul minorilor termenele de prescriptie se reduc la jumatate. Asadar, īn cazul minorilor opereaza o dubla reducere, pentru ca termenul de īncercare se calculeaza īn functie de limitele pedepsei reduse la juma-tate, iar apoi termenul astfel calculat se reduce si el la jumatate.
Ex Īn cazul unei pedepse cu īnchisoarea de la 5-15 ani termenul de īncercare va fi de 4 ani.
Īntreruperea prescriptiei
Are loc atunci cānd intervine un act de tragere la raspunderea penala a faptuito-rului sau atunci cānd se efectueaza orice act de procedura care trebuie comunicat īnvinuitului sau inculpatului (fac parte din aceasta categorie arestarea, citatia, confruntarea etc.).
Suspendarea cursului prescriptiei
Are loc atunci cānd, potrivit legii, exista o cauza care īmpiedica punerea īn miscare sau continuarea actiunii nepenale. De exemplu, īn cazul infractiunilor care intra sub incidenta legii penale romāne īn baza principiului realitatii, actiunea penala se pune īn miscare numai cu autorizarea procurorului general. Pāna cānd intervine aceasta autorizare, cursul prescriptiei este suspendat.
De asemenea, se considera suspendat cursul prescriptiei si īn caz de īntrerupere a procesului penal pe motivul existentei unei boli grave a īnvinuitului sau incul-patului. Alta situatie īn care se īntrerupe termenul este cea īn care intervine un eveniment imprevizibil, care īmpiedica desfasurarea unor acte de procedura (locali-tatea īn care s-a comis infractiunea e izolata din cauza unor calamitati naturale).
Diferenta dintre īntreruperea si suspendarea prescriptiei
Dupa īntrerupere īncepe sa curga un nou termen, iar dupa suspendare cursul termenului continua o data cu disparitia cauzei de suspendare, luāndu-se īn calcul si perioada anterioara intervenirii suspendarii.
Pentru a evita o prescriptie perpetua, legiuitorul a reglementat o prescriptie spe-ciala care are ca efect īnlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa, indiferent de numarul īntreruperilor, daca termenul de prescriptie a fost depasit cu jumatate din durata sa.
2) Prescriptia executarii pedepsei
Are ca efect considerarea ca executata a pedepsei dupa trecerea unui interval de timp prevazut de lege. Termenele de prescriptie, īn acest caz, se determina īn func-tie de natura pedepsei a carei executare se prescrie, tināndu-se cont de durata con-cret stabilita de instanta pentru aceasta pedeapsa:
- Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu īnchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 20 de ani.
- Daca este o pedeapsa cu īnchisoarea de pāna la 15 ani, termenul va fi format dintr-o perioada fixa de 5 ani la care se adauga jumatate din pedeapsa aplicata.
- Daca este o pedeapsa cu amenda, termenul va fi de 3 ani.
- Daca este vorba de sanctiuni cu caracter administrativ aplicate īn cazul faptelor care intra sub incidenta art. 181, cod penal, termenul este de un an.
Īn cazul minorilor termenul de prescriptie se reduce la jumatate.
Īntreruperea termenului prescriptiei
Legiuitorul reglementeaza doua cauze de īntrerupere:
Cānd īncepe executarea pedepsei.
Cānd infractorul savārseste o noua infractiune.
Suspendarea termenului prescriptiei
Atunci cānd exista o dispozitie legala ce īmpiedica, potrivit Codului de procedura penala (īn acest cod sunt reglementate institutiile amānarii sau īntrerupe-rii pedepsei), punerea īn executie sau continuarea executarii pedepsei.
Termenul de prescriptie a executarii pedepsei curge de la data ramānerii definitive a hotarārii de condamnare. Īn cazul revocarii suspendarii conditionate, a suspendarii sub supraveghere, a executarii pedepsei la locul de munca sau a revocarii liberarii conditionate, termenul curge de la data ramānerii definitive a hotarārii de revocare.
Pe perioada termenului de prescriptie a executarii pedepsei opereaza pedepsele accesorii, iar dupa expirarea acestui termen opereaza pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi.
Efectul e doar considerarea pedepsei ca executate, nu si īnlaturarea raspunderii penale pentru fapta comisa. Astfel, o pedeapsa prescrisa se considera executata si se ia īn considerare la starea de recidiva.
De regula, actiunea penala se pune īn miscare din oficiu. Exista, totusi, si excep-tii, atunci cānd promovarea unor actiuni este lasata la latitudinea persoanei vatamate. Aceasta se face fie īn considerarea pericolului social redus al infractiunii, fie datorita faptului ca desfasurarea procesului i-ar putea cauza prejudicii morale partii vatamate.
De obicei actiunea este pusa īn miscare la plāngerea prealabila a victimei īn cazul urmatoarelor infractiuni: insulta, calomnie, loviri, vatamare corporala, viol īn forma simpla (chiar daca aceasta infractiune prevede un pericol social ridicat, actiunea se va pune īn miscare doar la plāngerea victimei tocmai pentru ca este o situatie stānjenitoare pentru aceasta si īi poate aduce prejudicii morale).
Daca legea prevede ca actiunea se pune īn miscare doar la plāngerea prealabila a partii vatamate, absenta acestei plāngeri īnlatura raspunderea penala. Prin exceptie, actiunea penala se poate pune īn miscare si din oficiu atunci cānd persoana vatamata e lipsita de capacitate de exercitiu sau e o persoana cu capacitate de exer-citiu restrānsa.
Retragerea plāngerii
Are acelasi efect ca si lipsa acesteia, adica īnlatura raspunderea penala. Pentru aceasta trebuiesc īndeplinite conditiile urmatoare:
Rretragerea plāngerii trebuie facuta de persoana prevazuta de lege, adica de catre persoana vatamata sau de reprezentantul legal ori contractual al acesteia.
Retragerea trebuie sa fie explicita, adica sa constea īntr-o declaratie īn fata in-stantei prin care persoana vatamata arata ca renunta la actiunea penala introdusa. Prin exceptie, retragerea poate fi si implicita daca sunt īndeplinite conditiile:
- Este vorba de una dintre infractiunile prevazute de art. 279, lit. a), cod pr. pen., adica de insulta, calomnie, amenintare, lovire īn forma simpla, abuz de īncre-dere.
- Persoana vatamata sa fi lipsit nejustificat de la doua termene consecutive. Aceasta conditie nu e īndeplinita atunci cānd partea vatamata nu a fost legal citata sau cānd a fost prezent aparatorul legal al acesteia.
- Cauza sa se afle īn curs de judecata la prima instanta.
Retragerea plāngerii sa intervina īnainte de ramānerea definitiva a hotarārii.
Retragerea sa fie totala si neconditionata. Nu e posibila o retragere sub condi-tia executarii unei prestatii de catre inculpat.
Plāngerea prealabila e guvernata de principiul solidaritatii active si pasive. A-tunci cānd exista mai multe persoane vatamate, se va angaja raspunderea penala a inculpatului, chiar daca plāngerea a fost introdusa sau mentinuta doar de o singura persoana. Potrivit principiului solidaritatii pasive, atunci cānd fapta a fost comisa īn participatie este suficienta introducerea ori mentinerea plāngerii pentru unul singur dintre participanti pentru a se antrena raspunderea penala a tuturor participantilor.
Īn cazul retragerii plāngerii penale inculpatul poate cere continuarea procesului pentru a-si dovedi nevinovatia. Retragerea plāngerii trebuie sa intervina īnaintea finalizarii procesului.
Este un act bilateral prin care inculpatul si partea vatamata consimt sa puna capat procesului, īnlaturānd raspunderea penala si stingānd actiunea civila.
Spre deosebire de retragerea plāngerii prealabile, care opereaza in rem, īmpaca-rea partilor produce efecte in personam, operānd doar īntre partile care s-au īmpa-cat. Īn concluzie, nu opereaza solidaritatea activa sau pasiva.
Pentru a produce efecte, īmpacarea partilor trebuie sa īndeplineasca conditiile:
Sa fie vorba de o infractiune pentru care legea prevede īmpacarea partilor. De regula, aceste infractiuni sunt cele care necesita plāngerea prealabila a partii vata-mate, fiind infractiuni ce prevad un pericol social redus. Totusi, nu este vorba despre toate infractiunile ce necesita plāngerea prealabila a partii vatamate, ci doar de acele infractiuni īn care legiuitorul a instituit īn mod expres posibilitatea īmpa-carii partilor. Aceasta opereaza si īn cazul unor infractiuni a caror urmarire se dis-pune din oficiu (art. 180 (11) si (21), cod penal).
Īmpacarea partilor trebuie sa intervina pāna la ramānerea definitiva a hotarārii judecatoresti.
Īmpacarea sa se faca de catre persoanele abilitate īn acest sens. De regula, īmpacarea intervine īntre inculpat si partea vatamata. Totusi, īn cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, īmpacarea se face de catre reprezentantii lor legali, iar īn cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restrānsa, īmpacarea se face personal cu īncuviintarea ocrotitorului legal.
Īmpacarea trebuie sa fie totala si neconditionata.
Īmpacarea trebuie sa fie, īntotdeauna, explicita.
Daca partile s-au īmpacat, tinānd cont ca este vorba de un act bilateral, partea vatamata nu mai poate cere continuarea procesului.
19. Reabilitarea
Are ca efect īnlaturarea tuturor decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care decurg din hotarārea de condamnare. Legiuitorul reglementeaza doua feluri de reabilitare: reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca.
1) Reabilitarea de drept
Aceasta intervine daca sunt īndeplinite urmatoarele conditii:
a) Persoana cu privire la care intervine reabilitarea a fost condamnata la pedeapsa īnchisorii de cel mult un an sau la pedeapsa amenzii. E vorba de pedeapsa pronuntata de instanta, nu de pedeapsa redusa īn urma gratierii.
b) Condamnatul nu a savārsit o alta infractiune īn termen de 3 ani de la execu-tarea sau considerarea ca executata a pedepsei.
Daca īn acest interval el savārseste o noua infractiune, indiferent de durata pedepsei aplicata pentru aceasta, nu va mai opera reabilitarea de drept, ci numai reabilitarea judecatoreasca. Condamnatul poa-te beneficia īnsa de reabilitarea de drept pentru condamnari succesive, īn masura īn care nici una dintre infractiuni nu a fost savārsita īn termenul de reabilitare pentru condamnarea precedenta.
Reabilitarea de drept intervine prin simpla īmplinire a termenului, nefiind nece-sar ca ea sa fie pronuntata de catre instanta. Condamnatul poate, eventual, solicita instantei sa constate intervenirea reabilitarii si sa dispuna radierea condamnarilor din cazierul judiciar īn masura īn care acest lucru nu s-a facut din oficiu.
Exista situatii speciale ale reabilitarii de drept si anume aceasta se face īn urma executarii pedepsei īntr-o īnchisoare militara, īn urma suspendarii conditionate si a suspendarii sub supraveghere.
2. Reabilitare judecatoreasca
Este acordata de catre instanta daca sunt īndeplinite urmatoarele conditii:
a) S-a īmplinit termenul de reabilitare. Acesta se calculeaza īn raport de durata pedepsei executata sau considerata ca executata:
- Daca pedeapsa nu depaseste 5 ani, termenul este de 4 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei.
- Daca pedeapsa este cuprinsa īntre 5-10 ani, termenul este de 5 ani si jumatate din durata pedepsei.
- Daca pedeapsa depaseste 10 ani, termenul este de 7 ani si jumatate din durata pedepsei.
Termenul de reabilitare
- Curge de la data cānd pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata.
- La pedeapsa executata integral īn regim de detentie - Termenul de reabilitare curge de la data punerii īn libertate a condamnatului.
- Cānd condamnatul a fost liberat conditionat - Termenul de reabilitare curge de la īmplinirea duratei pedepsei, adica de la expirarea termenului de īncer-care a liberarii conditionate.
- Īn cazul īn care a intervenit gratierea totala - Termenul curge de la data aplicarii actului de gratiere. Aceasta data poate fi data ramānerii definitive a hota-rārii de condamnare, atunci cānd legea de gratiere a intervenit īn cursul procesului, respectiv data intrarii īn vigoare a actului de gratiere, atunci cānd aceasta a inter-venit dupa ramānerea definitiva a hotarārii.
- Īn caz de gratiere conditionata - Termenul de reabilitare curge tot de la data aplicarii gratierii si nu de la data īmplinirii termenului de īncercare.
- Daca inculpatul a executat pedeapsa la locul de munca - Termenul curge din momentul īmplinirii duratei pedepsei, indiferent daca persoana a executat pe-deapsa integral sau a beneficiat de īncetarea executarii.
- Cānd a intervenit prescriptia executarii pedepsei - Termenul de reabilitare curge de la data īmplinirii termenului de prescriptie.
- Īn caz de condamnari succesive - Termenul de reabilitare se calculeaza īn raport de pedeapsa cu durata cea mai mare si curge de la data executarii sau consi-derarii ca executata a ultimei pedepse.
b) Inculpatul sa nu fi suferit o noua condamnare īn termenul de reabilitare. Daca a savārsit o noua infractiune, dar aceasta a fost amnistiata, nu se acorda reabilitarea, deoarece este necesar ca inculpatul sa aiba o buna conduita.
c) Inculpatul sa aiba o buna conduita.
d) Inculpatul sa-si asigure existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste.
e) Inculpatul sa fi achitat īn īntregime cheltuielile judecatoresti si despagubirile civile. Daca neplata se datoreaza imposibilitatii inculpatului, instanta poate dispune reabilitarea. S-a considerat īn practica judiciara ca aceasta conditie nu e īndeplinita atunci cānd plata despagubirilor nu mai poate fi ceruta de catre partea civila, dato-rita intervenirii prescriptiei civile.
Reabilitarea are ca efect īnlaturarea tuturor decaderilor, incapacitatilor si inter-dictiilor care ar fi putut avea loc.
|
