Dispozitiile din acest capitol, care īnsumeaza art. 105-108 C. proc. civ., sunt consacrate nulitatii actelor de procedura. Remarcam consacrarea distincta a unui capitol pentru sanctiunea nulitatii actelor de procedura, solutie care nu a fost promovata de legiuitor si īn privinta decaderii (aceasta este prevazuta de lege tocmai īn capitolul privitor la termenele de procedura). O consecventa corespunzatoare, īn reglementare, s-ar impune, dupa parerea noastra, pentru viitorul Cod de procedura civila.
Primul text din acest capitol, respectiv art. 105 pe care-l comentam aici, reglementeaza mai multe aspecte de ordin procedural: consacra cazurile de nulitate; stabileste conceptia generala a legiuitorului despre nulitate, determināndu-i si conditiile de existenta si enunta una din semnificatiile nulitatii exprese. Īn continuare ne vom referi la toate aceste aspecte, de o importanta procedurala deosebita, nu īnsa īnainte de a formula cāteva consideratii generale asupra sanctiunii nulitatii.
Prin nulitate se desemneaza, īn general, sanctiunea ce se poate aplica īn cazul nesocotirii anumitor dispozitii legale sau "mijlocul tehnic prevazut de lege pentru a asigura respectarea conditiilor de validitate a actului juridic". Īn dreptul procesual au fost exprimate īnsa definitii deosebite cu privire la conceptul de nulitate. Explicatia este simpla: īmprumutarea unor definitii din dreptul civil si ignorarea, īn unele cazuri, a specificului sistemului procesual.
Nulitatea vizeaza o mare diversitate de acte ale instantei, partilor si ale altor participanti procesuali, acte īntre care exista o strānsa interdependenta. O atare realitate se reflecta adeseori si pe planul efectelor pe care le determ 11511n137l ina nulitatea. Concluzia fireasca a unei atari constatari rezida īn faptul ca nulitatea nu reprezinta o simpla consecinta a ignorarii unor conditii de validitate a actelor de procedura, ci si o consecinta a nesocotirii unor reguli privitoare la desfasurarea procesului civil. De aceea, noi am definit nulitatea ca sanctiunea ce determina ineficienta actelor de procedura īndeplinite fara respectarea regulilor de desfasurare ale procesului civil si care se rasfrānge, adeseori, si asupra actelor ulterioare.
Clasificarea nulitatilor reprezinta o problema de real interes atāt teoretic, cāt si practic, īntrucāt ea vizeaza si regimul juridic al acestora. Īn realitate īn literatura de specialitate au fost folosite mai multe criterii pentru departajarea diferitelor categorii de nulitati procedurale. Īn sistemul Codului de procedura civila unele clasificari rezulta implicit din dispozitiile legii. Astfel, de pilda, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. se refera la nulitatile exprese, iar art. 108 distinge īntre nulitatile absolute si toate celelalte categorii de nulitati.
Alteori distinctia dintre diferitele categorii de nulitati este opera doctrinei. Īn toate cazurile distinctia dintre diferitele forme ale nulitatii trebuie sa se īntemeieze pe criterii certe si functionale. Demersul nostru va urmari īn continuare prezentarea celor mai importante categorii de nulitati.
Doctrina si legea distinge, de asemenea, īntre nulitatile absolute si relative. Este cea mai importanta clasificare care se face īn doctrina si a caror implicatii practice sunt deosebite, caci ea serveste si pentru determinarea regimului juridic al nulitatilor. Criteriul care sta la baza acestei distinctii vizeaza īnsa natura normelor procedurale īncalcate.
Īn art. 108 C. proc. civ. legiuitorul are īn vedere īn mod deosebit regimul juridic al celor doua categorii de nulitati. Pe de alta parte, desi legiuitorul se refera īn mod expres doar la categoria "nulitatilor de ordine publica" este evident ca art. 105 C. proc. civ. referindu-se la celelalte nulitati, le are īn vedere pe cele relative.
Īn literatura de drept procesual civil criteriul fundamental ce sta la baza distinctiei dintre nulitatile absolute si cele relative īl reprezinta natura normelor īncalcate. Acest criteriu este luat īn considerare de majoritatea autorilor de drept procesual civil.
Regimul juridic al nulitatilor nu poate constitui un criteriu de diferentiere īntre cele doua categorii de nulitati. Aceasta deoarece regimul juridic al nulitatilor este determinat tocmai de natura normelor procedurale īncalcate. Cu alte cuvinte, un atare "criteriu" nu reprezinta decāt o consecinta fireasca a nesocotirii unor norme procedurale imperative sau, dupa caz, dispozitive.
O alta clasificare este aceea care distinge īntre nulitatile exprese si cele virtuale. Clasificarea nulitatilor īn exprese si virtuale se bazeaza tocmai pe izvorul lor. Nulitatile exprese sau textuale ori explicite sunt acelea stabilite anume de lege. Ele īsi au originea īn vechiul drept francez care promova principiul potrivit caruia nu exista nulitati fara text (Pas de nullité sans texte). La categoria nulitatilor exprese se refera si teza finala din art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Īn prezent īn Codul de procedura civila s-au pastrat un numar foarte restrāns de texte care consacra īn mod expres nulitatea; īn general ele au fost mentinute pentru acele īncalcari ale normelor procedurale care au un caracter esential (art. 89 C. proc. civ., art. 258 C. proc. civ. art. 302 C. proc. civ.). Este si acesta un argument suplimentar care infirma substanta tezei "actelor procedurale inexistente".
Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care īsi au izvorul īn nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept procesual civil. Nulitatea este incidenta, īn primul rānd, īn cazul nesocotirii unor reguli esentiale privitoare la desfasurarea procesului civil. Nulitatea trebuie considerata incidenta si īn cazul nesocotirii unor reguli de o importanta mai redusa. Aceasta īndreptateste concluzia ca nulitatea se aplica si īn cazul īncalcarii unor reguli prin care se urmareste numai apararea intereselor uneia dintre parti. Prin urmare, nulitatea absoluta si nulitatea relativa se poate exprima printr-o nulitate expresa sau printr-o nulitate virtuala. Marea majoritate a nulitatilor, īn sistemul actualului Cod de procedura civila, sunt nulitati virtuale, nulitatile exprese reprezentānd exceptia.
Doctrina face distinctie si īntre nulitatile proprii si cele derivate. Distinctia dintre cele doua categorii de nulitati se īntemeiaza pe raportul cauzal specific dintre diferitele acte de procedura. Nulitatea proprie reprezinta sanctiunea care lipseste de eficienta juridica actul de procedura īndeplinit cu nesocotirea conditiilor sale de validitate. Nulitatea derivata reprezinta o consecinta a invalidarii unor acte procedurale anterioare si fata de care actul īn cauza se afla īntr-un raport de dependenta functionala. O consacrare implicita a distinctiei dintre nulitatile proprii si cele derivate se poate regasi chiar īn dispozitiile art. 106 C. proc. civ
Doctrina mai cunoaste si categoria nulitatilor intrinseci si a celor extrinseci. Criteriul distinctiv al celor doua categorii de nulitati se īntemeiaza de data aceasta pe natura conditiilor a caror neobservare determina ineficienta actului de procedura. Nulitatile intrinseci intervin īn cazul nesocotirii unor cerinte ce tin de natura sau substanta actului de procedura. Dimpotriva, nulitatile extrinseci intervin īn cazul nesocotirii unor conditii exterioare ale actului de procedura, cum ar fi īndeplinirea acestuia de un functionar necompetent, neplata taxelor de timbru, depunerea recursului direct la instanta superioara etc.
Foarte importanta pentru a fi mentionata aici este si categoria nulitatilor totale si a celor partiale. Distinctia dintre nulitatile totale si partiale se īntemeiaza pe īntinderea efectelor distructive ale sanctiunii. O asemenea constructie teoretica a fost realizata mai īntāi īn dreptul civil, unde regula de baza o constituie efectul limitat al nulitatii doar la clauzele ce contravin scopului dispozitiei legale īncalcate. Distinctia dintre nulitatile totale si cele partiale īsi are justificare deplina si īn dreptul procesual civil. Nulitatea nu poate fi un scop īn sine nici īn materie procesuala. Ea trebuie sa intervina numai īn masura īn care cerintele legii au fost nesocotite.
Īn materie procesuala distinctia dintre cele doua categorii de nulitati este deosebit de pregnanta īn domeniul cailor legale de atac. Astfel, īn materia recursului instanta de control judiciar are posibilitatea de a dispune casarea totala sau partiala a hotarārii. Īn aceste conditii, partea din hotarāre care nu a fost casata dobāndeste autoritate de lucru judecat.
Distinctia dintre nulitatile totale si partiale poate fi desprinsa si din prevederile art. 327 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestei dispozitii procedurale īn cazul admiterii cererii de revizuire instanta "... va schimba, īn tot sau īn parte, hotarārea atacata, iar īn cazul hotarārilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarāre". Īn dreptul procesual civil nulitatea are adeseori un caracter total, īn sensul ca ea se rasfrānge asupra īntregului act de procedura. Este si cazul evocat de art. 327 alin. (1) partea finala C. proc. civ. Exemplele prezentate justifica interesul distinctiei si īn materie procesuala īntre nulitatile totale si nulitatile partiale.
Īn fine, se mai face deosebire, uneori, īn doctrina īntre nulitatile de drept si nulitatile judiciare. Nulitatile de drept sunt acelea care opereaza īn temeiul legii, fara sa mai fie necesara o hotarāre de constatare a efectelor produse. Nulitatile judiciare afecteaza actul de procedura doar daca intervine o hotarāre judecatoreasca care sa pronunte sanctiunea. Prin urmare, criteriul distinctiv īntre aceste categorii de nulitati īl reprezinta modul īn care ele opereaza. Distinctia dintre cele doua categorii de nulitati a fost traditionala īn secolul trecut, īnsa īn ultimul timp valoarea unei atari clasificari s-a atenuat. Referirea la aceasta distinctie ne este totusi prilejuita de faptul ca īn Codul de procedura civila s-au mai pastrat, izolat, unele dispozitii privitoare la nulitatile de drept. Un exemplu este edificator īn aceasta privinta. Potrivit fostului art. 511 C. proc. civ.: "Va fi nula de drept orice īnstrainare a nemiscatorului urmarit facuta de datornic īn urma transcrierii comandamentului". Textul avea totusi īn vedere un act de drept substantial - īnstrainarea imobilului. Dar si īn aceste conditii, apreciem ca semnificatia dispozitiei legale enuntata nu putea fi alta decāt aceea de a consacra o nulitate absoluta. Īn termeni apropiati actualul art. 40 alin. (5) C. proc. civ. se refera la desfiintarea de drept a actelor de procedura si a hotarārii pronuntate.
Nulitatile, fie ca au un caracter absolut, fie ca au un caracter relativ, ele trebuie sa fie constatate pe cale judecatoreasca. Aceasta deoarece pāna īn momentul pronuntarii unei hotarāri judecatoresti actul, indiferent de natura nulitatii - absolute sau relative - este de natura sa produca toate efectele sale.
Din analiza dispozitiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pot fi desprinse si conditiile generale ale nulitatii, anume:
- nesocotirea dispozitiilor legale privitoare la desfasurarea procesului civil;
- producerea unei vatamari;
- vatamarea sa nu poate fi īnlaturata īn alt mod decāt prin anularea actului.
Īn continuare vom analiza distinct conditiile enuntate.
Necesitatea primei cerinte nu rezulta expressis verbis din art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Acest text se refera doar la neobservarea formelor legale sau la īndeplinirea actului de procedura de catre un functionar necompetent. Raportul dintre cele doua ipoteze vizate de textul mentionat este acela dintre general si particular, īn sensul ca prima ipoteza constituie genul, iar cea de-a doua specia.
Dar care este semnificatia expresiilor folosite de legiuitor pentru a determina incidenta nulitatii? Īn opinia noastra, prin referirea legiuitorului la "formele legale" s-a urmarit includerea īntr-un concept generic a tuturor regulilor de drept procesual civil. De aceea s-a remarcat, pe buna dreptate, ca: "Prin forme de procedura trebuie īntelese toate dispozitiile, normele, regulile, care privesc mersul proceselor īnaintea justitiei, tot ce legea prescrie ca trebuie urmat pentru executarea hotarārilor si tot ce poate avea legatura directa cu functionarea legala a organelor judecatoresti".
Prin urmare, prin sintagma "neobservarea formelor legale" nu trebuie sa īntelegem numai cerintele privitoare la forma exterioara a actelor de procedura, ci toate cerintele necesare pentru desfasurarea procesului civil.
Referirea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. la actele īndeplinite de un functionar necompetent nu poate avea alta semnificatie decāt aceea a unei determinari riguroase a nulitatii īn acest caz, caci sanctiunea opereaza īn aceleasi conditii. Īntr-o viitoare reglementare apreciem ca nu ar mai fi necesara prevederea distincta a acestui din urma caz de nulitate; o precizare generala privitoare la neobservarea conditiilor privitoare la actele de procedura ar reprezenta o conditie suficienta.
Dispozitiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu precizeaza categoria de functionari la care se refera, respectiv daca legea are īn vedere numai functionarii īncadrati la instanta sau si alti functionari publici. Este de observat, īn primul rānd, ca legea are īn vedere functionarii care lucreaza īn cadrul instantelor judecatoresti (grefieri, executori judecatoresti etc.). Referirea generica a legii īndreptateste totusi concluzia ca legiuitorul a avut īn vedere si situatiile īn care actul de procedura este īntocmit de o persoana care functioneaza pe lānga un alt organ de stat. Īntr-adevar, ar fi greu de admis ca legiuitorul a urmarit sa lase fara sanctiune actele de procedura īndeplinite de alti functionari decāt cei īncadrati la instanta.
Producerea unei vatamari si imposibilitatea īnlaturarii acesteia numai prin anularea actului, reprezinta doua cerinte care exprima conceptia legiuitorului asupra ineficientei actelor de procedura. Dreptul procesual civil se caracterizeaza prin īnlaturarea oricarui formalism inutil īn reglementarea si aplicarea unor institutii juridice. Expresie a unei asemenea conceptii, nulitatea actului juridic, īn general, opereaza doar ca un ultim remediu; lipsirea de eficienta a operatiei īncheiate nu constituie si nu trebuie sa constituie un scop īn sine.
Revenind la conditia vatamarii, aceasta nu poate fi cercetata fara a-i preciza mai īntāi semnificatiile sale terminologice. Prin referirea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. la cauzarea unei vatamari nu s-a urmarit instituirea unei conditii privitoare la producerea unei daune materiale. Uneori īn doctrina cei doi termeni - vatamarea si paguba materiala - sunt considerati sinonimi. Cu toate acestea, este neīndoielnic, īn opinia noastra, ca legiuitorul are īn vedere o vatamare de natura procesuala. Totusi trebuie sa recunoastem ca referirea generica a legii la producerea unei vatamari ar putea fi interpretata diferit. Īn acest sens, s-ar putea sustine ca legea vizeaza doar o atingere adusa drepturilor apararii. Solutia la care ne referim s-ar putea sprijini pe chiar dispozitiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., īntrucāt acest text precizeaza ca nulitatea este incidenta doar daca "s-a pricinuit partii o vatamare".
Conditia imposibilitatii de īnlaturare a vatamarii trebuie analizata īn considerarea ambelor ipoteze prevazute de art. 105 alin. (1) si (2) C. proc. civ. Īn primul caz, nulitatea opereaza fara ca instanta sa aiba efectiv posibilitatea de a īnlatura consecintele negative ale nesocotirii dispozitiilor legale. O situatie particulara este prevazuta totusi īn art. 160 C. proc. civ. Potrivit acestui text "dovezile administrate īn instanta necompetenta ramān cāstigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decāt pentru motive temeinice". Prin urmare, acest text consacra practic o exceptie de la regula potrivit careia, īn cazul necompetentei, nulitatea se extinde cu privire la toate actele de procedura.
Īnlaturarea efectelor negative ale nulitatii difera, īn cazul prevazut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., īn functie de natura normelor procedurale nesocotite. Astfel, nulitatea absoluta se caracterizeaza, īn principiu, prin imposibilitatea de a īnlatura īntr-un alt mod vatamarea produsa. Prin exceptie de la aceasta regula nulitatile derivate ce sunt determinate de nesocotirea unor norme imperative pot fi uneori evitate. Astfel, de pilda, nulitatea actelor de procedura ulterioare unei citari nelegale pot fi evitate prin ratificarea lor de partea interesata. De asemenea, situatia de litispendenta poate fi evitata prin invocarea pe cale de exceptie a acesteia si prin conexarea cauzelor.
Situatia este īnsa diferita īn cazul nulitatilor relative. Īn aceasta ipoteza anularea actului de procedura se poate dispune doar daca nu exista o alta posibilitate de a īnlatura efectele negative ce decurg din neobservarea dispozitiilor legale. Ori de cāte ori exista posibilitati de īnlaturare a vatamarii, īntr-un alt mod decāt prin anularea actului, se va recurge la acestea. Din principiul potrivit caruia nulitatea constituie un ultim remediu decurg consecinte importante atāt pentru parti, cāt si pentru instanta de judecata. Astfel, partile sunt datoare sa staruie, ori de cāte ori acest lucru este posibil, pentru īnlaturarea nulitatii prin alte mijloace.
|
