OBIECTUL CRIMINOLOGIEI
Obiectul de studiu al criminologiei il constituie criminalitatea ca fenomen social. Fapta penala comisa, faptuitorul, victima si reactia sociala impotriva criminalitatii.
Notiunea de crima folosita in 636f51g studiile de criminologie are o acceptiune mai larga si se refera la infractiune in general si nu la notiunea de crima folosita in 636f51g limbajul penal ce are un sens mai restrans si face referire la infractiunea contra vietii ori alte fapte mai grave.
Criminalitatea ca fenomen social - este constituita din ansamblul infractiunilor care se produc intr-o anumita perioada de timp si intr-un loc bine determinat.
Criminologia isi propune sa observe, sa localizeze si sa clasifice delicventa in functie de problemele sociale care framanta societatea iar metodele folosite sunt cele ale stiintelor sociale in general: statisticile fenomenului criminal tinute la nivelul unor institutii, anchetele si interogatoriile, cercetarea dosarelor si a arhivelor, monografiile si urmarirea studiilor, etc.
Criminalitatea legala - reprezinta numarul faptelor ce privesc incalcarea legii penale si unde hotararile de condamnare au ramas definitive.
Criminalitatea aparenta - cuprinde toate acele fapte care par sa constituie infractiuni si care au fost aduse la cunostiinta puterii publice, fiind inregistrate ca atare. Principalul decalaj care apare intre criminalitatea legala si criminalitatea aparenta provine din aceea ca autorii unui important numar de infractiuni constatate nu au putut fi identificati. Statisticile politiei cuprind intre 50% si 60% infractiuni in care autorii nu au fost descoperiti.
Criminalitatea reala - obiectul criminologiei are in vedere in principal criminalitatea reala ale carei dimensiuni si realitati trebuie sa fie cuprinse cat mai exact.
Diferenta dintre criminalitatea reala si criminalitatea aparenta poarta denumirea de cifra neagra a criminalitatii si se refera la acea proportie considerabila de infractiuni care din diferite motive ramane necunoscuta.
INFRACTIUNEA - ca institutie fundamentala a dreptului penal reprezinta fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Pentru existenta infractiunii aceste trasaturi esentiale trebuie sa existe cumulativ iar lipsa uneia dintre ele face ca fapta sa nu aiba caracter infractional. Infractiunea, inainte de a fi un fenomen juridic este un fenomen social, adica un act antisocial care devine ilegal din momentul incriminarii sale in legea penala.
In cercetarea criminologica infractiunea (crima, delictul) trebuie analizata in contextul unui ansamblu (crima, criminal, victima), caruia se subsumeaza si care are o multime de conexiuni si interconditionari reciproce fara insa a-si pierde particularitatile si functiile proprii.
Criminalitatea ca fenomen socio-uman are in componenta sa intreg arsenalul de comportamente umane care sunt interzise de legea penala si reflecta individualitatea bio-psiho-sociala a celor care au comis infractiuni.
Infractiune este inseparabila de infractor, iar infractorul de pedeapsa. Ea este fapta omului care vine in conflict cu societatea provocand reactia acesteia, reactie care este concretizata in pedeapsa care se aplica. Infractiunea nu poate exista in afara societatii; este un fapt social care cuprinde un act antisocial si care lezeaza interesele societatii.
CRIMINALUL - este persoana care a comis o infractiune cu vinovatie sau la care a participat ca autor, complice sau instigator. Criminologia moderna fara a nega existenta caracterelor biologice sau psihice ereditare acorda o importanta deosebita dezvoltarii mentalitatii criminale, a procesului care conduce un individ la delicventa.
VICTIMA INFRACTIUNII - plecand de la relatia de interdependenta dintre infractiune si victima, apare ca necesara adoptarea unor masuri eficiente de prevenire si pedepsire a infractorilor si acordarea unei atentii sporite victimei. Luarea in calculul cercetarii criminologice a victimei infractiunii aduce date suplimentare in stabilirea dimensiunilor pe care criminalitatea reala le poate avea.
SCOPUL CRIMINOLOGIEI - are drept scop general stabilirea unei politici eficiente de lupta impotriva criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale scietatii, sa previna fenomenul infractional iar atunci cand s-a comis o infractiune cei vinovati sa fie trasi la raspundere penala.
FUNCTIILE CRIMINOLOGIEI - functia descriptiva, aplicativa-prospectiva, predictiva - profilactica.
Functia descriptiva opereaza cu urmatoarele concepte: mediu, teren, personalitate, situatie, act. Crimonologia evalueaza sinteza celor doi factori si anume: societatea - realitatea obiectiva, existenta reala si individul - forta transformatoare exteriorizata in idei, actiuni. Functia descriptiva se realizeaza prin descrierea fenomenului criminalitatii, starea si dinamica acestuia, prin identificarea procentelor de criminalitate si interpretare a acestora. Conceptele operationale sunt acelea de: act, personalitate, mediu.
Functia aplicativ-prospectiva opereaza cu conceptele: cauza, conditie, efect, factor. In evolutia realitatii sociale se constata ca fenomenul criminalitatii se dezvolta si descreste in mod invariabil si tipic, explicarea stiintifica a acestuia constand in reducerea fenomenelor complexe la elementele simple si anume componente pentru a se masura calitativ si cantitativ. Complexitatea fenomenelor psiho-sociale, variatia formelor de manifestare in timp, explicarea fenomenelor concrete reprezinta obiectul propriui de cercetare iar metodele de investigatie stiintifica si legile speciale implica criminologia in domeniul stiintelor de fapte reale.
Functia predictiva-profilactica are in atentie conceptele de prezent, viitor, probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc, prognoza. Aceasta functie urmareste anticiparea unor schimbari ale fenomenului criminal pe o anumita perioada si evaluarea probabilitatii producerii evenimentului.
Functia profilactica utilizeaza conceptele de reactie sociala, control social, tratament, resocializare, prevenire primara, secundara si tertiara. Cunoasterea elementelor cauzale si a efectelor fenomenului criminogen, orientat spre o anumita finalitate, determina functia profilactica a criminologiei. Astfel se procedeaza la reformarea individului ca subiect al actiunii si cunoasterii elementului rational identic, la elaborarea politicii penale cat si a strategiei de lupta globala impotriva criminalitatii.
Criminologia trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: asupra cui sau asupra caror procese, fenomene si fapte social - economice se rasfrang consecintele criminalitatii? Doar asupra infractorului sau si al victimei lui, asupra amandurora si in plus, asupra familiilor lor?
Ca metode particulare, specifice cercetarii criminologice, avem: observatia, experimentul, metoda clinica, metoda tipologica, metoda comparativa, metoda de predictie.
Observatia - poate fi empirica atunci cand se produce in urma unui contact spontan intre cercetator si mediul cu realitatea lui inconjuratoare. Nu ofera o imagine completa ci face doar o introducere in mediul care urmeaza a fi studiat. Poate fi stiintifica caz in care presupune o abordare voita si metodica, orientata catre un scop bine determinat, adica patrunde in domeniul comportamentului delicvent si incearca sa-i identifice atat actiunile prin care acesta se manifesta cat si reactia celorlalti membri ai societatii. Observatia este recomandata pentru studierea unor colectivitati sau grupuri mai restranse de indivizi care pot fi usor de urmarit.
Experimentul - reprezinta o observatie provocata si se desfasoara in conditiile alese de cercetator, avand drept scop identificarea legaturilor de interconditionare intre diferitele fenomene si sa descopere inlantuirea lor cauzala.
Metoda clinica - presupune o cercetare a cazului individual, avand drept scop formularea unui diagnostic si prescrierea unui tratament criminalului. Aceasta metoda se bazeaza in principal pe anamneza, adica pe istoria fiecarui caz. Pornind de la caz, criminologul poate recostitui perioada activitatii infractionale, posibilitatea de reintegrare sociala si poate stabili conditiile in care persoana infractorului suporta sau nu consecintele unei trauma cu efecte antisociale. Se pot stabili factorii definitorii care au determinat si influentat procesul antisocial, conditiile concrete de viata la data savarsirii actului infractional in scopul determinarii procedeelor specifice reeducarii, resocializarea individului si adoptarea de masuri antiinfractionale adecvate si opportune.
Metoda tipologica - porneste de la notiunea de "tip" care reprezinta o combinatie de trasaturi caracteristice pentru fenomenul studiat. Aceasta metoda il descrie pe criminal in contrast cu tipul non-criminal, ii descrie particularitatile criminalului si incearca sa contureze o tipologie criminologica a actului criminal.
Metoda de predictie - se refera la tipul previzional si la probabilitatile delicventei si evolutiei sale. Modalitatea adoptata in scopul prevenirii fenomenului criminogen urmareste elaborarea unor previziuni in legatura cu fenomenul infractional si evaluarea evolutiei acestui fenomen prin stabilirea sectoarelor in care dellicventa este probabila, identificarea specificului si a comportamentului in viitor al persoanelor care au antecedente penale.
Metoda statistica - studiaza fenomenele de masa ale societatii si ale statului, clasificandu-le prin retinerea elementelor fundamentale si indepartarea celor accidentale, mentinand numai ceea ce este reprezentativ si tipic. Criminalitatea este masurata prin factori principali de statistica. Orice eveniment criminogen este luat in consideratie prin continutul sau infractional; prin metoda statistica se traduce un fapt intr-un enunt abstract care cuprinde relatii de identitate, de egalitate sau de includere in sistemul criminogen.
Metoda sociologica - sociologia cauta regulile generale de evolutie a constiintei sociale in cadrul grupului social. Prin metoda sociologica se dezvaluie conceptele sociologice privind cercetarea vietii sociale prin individualizare dar si prin generalizare. Metoda sociologica reprezinta o treapta preliminara folosita de criminologie pentru a stabili diferite tipuri de evolutie criminogena, producerea si evolutia criminalitatii, motivatii criminogene.
|
