OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

1.1 NOŢIUNE

Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversa în doctrina. De aici si diferite definitii ce au fost formulate în acest sens. Într-o formulare, din 1967 "obiectul raportului juridic nu poate consta decât în actiunea sau abtinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui tinut la obligatie), iar aceasta fara a deosebi dupa cum în continutul raportului juridic civil intra un drept real sau un drept de creanta".

Într-o alta definitie se arata: "Prin obiect al raportului juridic civil se întelege actiunea sau abstentiunea la care este îndrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, în alt 939c220j i termeni conduita subiectelor acestui raport".

Vom retine urmatoarea definitie:  Prin obiect al raportului juridic civil întelegem actiunea la care este îndrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv. Deci, întotdeauna obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor .

2. CORELAŢII

2.1. Corelatia dintre obiectul si continutul raportului juridic civil

Desi în strânsa legatura cele doua notiuni nu trebuie confundate. Suntem în prezenta a doua elemente ale raportului juridic civil. Legatura si interdependenta dintre aceste doua elemente poate fi evidentiata astfel: când continutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile si obligatii ale partilor), tot complex va fi si obiectul sau (fiind format din mai multe actiuni sau abstentiuni la care partile sunt îndrituite ori de care sunt tinute).

2.2. Corelatia dintre obiectul raportului juridic civil si notiunea de "bunuri"

În raporturile patrimoniale conduita partilor se refera, adesea, la bunuri. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil data fiind natura sociala a acestui raport. Totusi, pentru usurinta exprimarii se foloseste si urmatoarea formulare: "obiectul raportului juridic civil îl formeaza un bun ori niste bunuri". "Bunul" este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

3. BUNURILE

3.1. Notiune

Desi legea foloseste notiunea de "bun" ori cea de "lucru" nu da definitia acestuia. Astfel, art .480 din Codul Civil prevede ca : "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege", în art. 963 dispune ca "Numai lucrurile ce sunt în comert pot fi obiectul unui contract".

De asemenea, art. 461 si art. 462 din Codul Civil se refera la "bunuri", chiar denumirea Cartii a doua din acest cod este formulata "Despre bunuri si despre deosebitele modificari ale proprietatii", iar titlul I din aceasta carte este formulat "Despre distinctiunea bunurilor".

În aceasta situatie notiunea de "bun" a fost circumstantiata de literatura juridica si practica juridica. În sens economic, prin bun întelegem orice lucru care este util.

În sens juridic, notiunea de "bun" are doua acceptiuni. Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi si obligatiile patrimoniale, precum si operele de creatie intelectuala si energia de orice fel, în masura în care pot fi obiecte de drepturi si obligatii patrimoniale.

În sens larg (lato-sensu), prin bunuri se înteleg atât lucrurile, operele de creatie si energia de orice fel, obiecte ale drepturilor si obligatiilor patrimoniale, cât si drepturile patrimoniale si actiunile privitoare la bunuri în acceptiunea restrânsa. Sensul larg al termenului de "bun" rezulta din art. 461-474 Cod Civil, care se refera la clasificarea bunurilor în mobile si imobile. De asemenea, sensul larg al termenului rezulta din clasificarea bunurilor în corporale si incorporale facuta în art.471 si 474 Cod Civil.

Lucrul este bun daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:

a) este util - adica poate satisface o trebuinta de ordin material sau spiritual a omului;

b) este susceptibil de apropiere ori însusire sub forma drepturilor patrimoniale; Aerul, spre exemplu, este necesar existentei omului, dar nu poate fi apropiat, nu poate deveni obiect de drept patrimonial, nefiind un bun în sens juridic. Prin urmare, bunul reprezinta o valoare economica sau un lucru util si care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Fiind obiect al dreptului patrimonial, bunul nu se confunda cu dreptul patrimonial. Într-adevar, dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanta. Dreptul real are ca obiect un lucru. Dreptul de proprietate, ca drept real, se confunda cu lucrul, cum s-a aratat, dar celelalte drepturi reale nu se confunda cu lucrul, prezentând importanta prin prerogativele pe care le confera asupra lucrului si care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate. De aceea dreptul real este un bun în masura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul sau sau lucrul prezinta importanta prin drepturile reale care exista asupra lui.

Prin urmare, drepturile reale sunt asimilate bunurilor. Drepturile de creanta prezinta importanta si sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economica. Drepturile de creanta nu se confunda cu obiectele a caror folosinta tind sa o procure creditorului. Rezulta ca drepturile patrimoniale - drepturi reale si drepturi de creanta - pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri.

Cu toate acestea art. 471 si art. 474 Cod Civil prevad ca drepturile patrimoniale si actiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezinta sunt, împreuna cu aceste valori economice, bunuri, în sens larg. În mod obisnuit, autorii considera ca sunt bunuri, lucrurile dar si drepturile patrimoniale, desi ele se deosebesc, deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în masura aratata, adica daca le raportam la valoarea economica pe care o reprezinta. Rezulta ca prin bun, cu precizarile facute se întelege orice element ce face parte din activul patrimonial .

Într-o abordare exacta bunul este definit ca fiind o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropiere sub forma dreptului patrimonial. Desprindem din aceasta definitie cele doua conditii precizate mai sus :

valoarea economica trebuie sa fie apta de a satisface o trebuinta de ordin material ori spiritual a omului;

sa fie susceptibila de apropiere (însusire) sub forma drepturilor patrimoniale;

3.2. Corelatia dintre notiunile de "bunuri" si "patrimoniu"

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor care au o valoare economica si apartin unei persoane fizice sau juridice. Ca notiune juridica patrimoniul nu se confunda cu drepturile si obligatiile ce fac parte din acesta, fiecare drept si fiecare obligatie ramânând distincte de patrimoniu, astfel încât modificarile aduse în privinta lor nu altereaza identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridica.

Pe de alta parte, bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului, pasivul acestuia fiind format din obligatiile titularului, dar care au un continut economic.

În consecinta trebuie avuta în vedere relatia patrimoniu-fiecare drept si obligatie cu continut economic si aceea de patrimoniu-bun, distincta sub un anumit aspect de prima, dar cu precizarile facute.

Dupa cum se poate observa, între bun si patrimoniu exista corelatia de tip parte-întreg. Rezulta ca termenii "bun" si "patrimoniu" au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific, iar nu cel din vorbirea obisnuita (când se desemneaza si valori spirituale prin acesti termeni). Pentru dreptul civil, expresia "bun patrimonial" constituie pleonasm.

3.3. Clasificarea bunurilor

3.3.1. Criterii de clasificare

Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. Clasificarile mai importante în dreptul civil român sunt uratoarele: 

1) În functie de natura lor si de calificarea data de lege bunurile se împart în mobile si imobile (miscatoare si nemiscatoare conform Codului Civil).

2) În functie de regimul circulatiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.

3) În functie de modul în care sunt dererminate, distingem între bunuri individual determinate si bunuri determinate generic (res certa si res genera).

4) În functie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligatii civile, distingem între bunuri fungibile si bunuri nefungibile.

5) Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori înstrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

6) Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, deosebim bunuri frugifere si bunuri nefrugifere.

7) În functie de posibilitatea împartirii lor fara sa-si schimbe destinatia, deosebim bunuri divizibile si bunuri indivizibile.

8) În functie de corelatia dintre ele , se deosebesc bunuri principale si bunuri accesorii.

9) În functie de modul lor de percepere, bunurile se împart în corporale si incorporale.

10) În functie de posibilitatea de a fi supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, distingem între bunuri sesizabile si bunuri insesizabile.

3.3.2. Bunuri mobile si bunuri imobile

Notiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa si nu se pot muta dintr-un loc în altul.

Bunurile mobile sunt acelea care nu au o asezare fixa si se pot muta dintr-un loc în altul. Clasificarea bunurilor în imobile si mobile ar trebui sa se aplice numai bunurilor corporale; cu toate acestea, toate bunurile imobile sau mobile (art.461 Cod Civil), deci si bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. Dreptul civil român cunoaste trei categorii de bunuri imobile si mobile astfel:  - Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pamânt si cladirile (art.463 Cod Civil); morile de vânt sau de apa asezate pe stâlpi (art.464 Cod Civil); recoltele care tin de radacini si fructele neculese înca (art.465 Cod Civil);

În ceea ce priveste ultima categorie precizata, aceasta cuprinde si arborii netaiati si vegetatia care se prinde de pamânt. Toate acestea sunt imobile prin incorporatiune sau prin natura lor. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. Se întâlnesc si situatii când, desi sunt prinse de pamânt, recoltele, fructele, arborii sunt considerate mobile prin anticipatie, de exemplu când se vând.

b) imobile prin destinatie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil, desi prin natura lor sunt mobile (art.468 Cod Civil). Pentru ca un bun mobil sa devina imobil prin destinatie trebuie îndeplinite conditiile:

1. Ambele bunuri trebuie sa apartina aceluiasi proprietar;

2. Mobilul sa fie destinat la serviciul si exploatarea imobilului, adica sa existe un raport de accesorietate fizica ori volitionala.  Astfel, sunt imobile prin destinatie conform Codului Civil:

animalele afectate la cultura;

instrumentele aratatoare;

porumbii din porumbarie;

semintele date arendasilor sau colonilor partiari;

lapinii tinuti pe lânga casa;

stupii cu roi;

pestele din iaz;

teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;

instrumente necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hârtie si altor uzine;

paiele si gunoaiele;

Este firesc ca textul trebuie analizat prin privirea realitatilor prezente. Mai sunt

imobile prin destinatie "toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat catre fond în perpetuu". (ex: statuile, orice alt obiect , bun mobil, fixat cu ciment, gips, etc).

c) imobile prin obiectul la care se refera: uzufructul lucrurilor imobile; servitutiile, actiunile care tind a revendica un imobil. Asadar, sunt imobile toate drepturile al caror obiect este un imobil, astfel:

drepturile reale care au ca obiect un imobil;

drepturile de creanta carora le corespunde obligatia de a da privind un imobil;

actiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare;

actiunea în nulitatea înstrainarii unui imobil;

actiune în rezolutiunea vânzarii unui imobil;

actiunea în revocarea donatiei unui imobil;

actiunea în reductiunea unei donatii de imobil;

- Categorii de bunuri mobile:

a mobile prin natura lor - acelea care se pot transporta de la un loc la altul, care se misca de la sine (ex: animalele) si cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forte externe (ex: lucrurile neînsufletite), (art.473 Cod Civil). b) mobile prin anticipatie;

Unele bunuri considerate imobile prin incorporatiune (prin natura lor), devin mobile când sunt separate de fond. Astfel, deosebim: recolta si fructele, arborii, materialele provenite din darâmarea unei constructii si produsul înca neextras al unei cariere (nisip, piatra). Ca exceptie, acestea sunt considerate mobile prin anticipatie adica înainte de a fi separate de fond. Caracterul de bunuri mobile, pentru acest caz particular, se pastreaza doar între partile care au creat anticipatia (vânzator si cumparator). Deci trebuie sa existe un acord de vointa în acest sens. Fata de terti bunurile respective îsi pastreaza caracterul de imobile prin incorporatiune34.

c) mobile prin determinarea legii;

Aceasta categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplica (atr.474 Codul Civil). Sunt mobile prin determinarea legii urmatoarele:

drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate);

drepturile de creanta care au ca obiect a da un lucru mobil, obligatia de a face si obligatia de a nu face;

drepturile intelectuale;

actiunile în justitie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar;

actiunile si interesele în societati (partile sociale), chiar când capitalul social consta dintr-un imobil;

obligatiunile fata de societate; Interesul acestei clasificari

Clasificarea bunurilor în mobile si imobile prezinta interes din mai multe puncte de vedere astfel :

înstrainarea imobilelor este supusa unor cerinte mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstraina doar prin act autentic);

publicitatea imobiliara difera de cea mobiliara;

urmarirea si executarea silita difera dupa cum bunurile sunt mobile sau imobile;

efectele posesiei difera, de asemenea, astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune, pentru mobile simpla posesie de buna credinta valoreaza proprietate (art.1909 Cod Civil);

imobilele pot fi ipotecate, iar mobilele pot fi gajate;

privitor la competenta jurisdictionala teritoriala - la imobile se determina dupa locul unde se afla bunul, iar la mobile instanta competenta este cea a domiciliului pârâtului, ca regula;

în ceea ce priveste drepturile reale accesorii;

în ceea ce priveste dreptul international privat - imobilului i se aplica legea locului situarii lui (lex rei sitae), iar mobilului i se aplica legea personala (lex personalis), care poate fi legea nationala (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. 105/1992;

- bunurile imobile nu pot fi furate;

Bunuri aflate în circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil

Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. 963 Codul Civil). Acestea sunt alienabile, sesizabile si se pot dobândi sau pierde prin prescriptie.

Regula o formeaza aceste bunuri, în consecinta legea trebuie sa prevada expres exceptiile. Majoritatea bunurilor private se afla în circuitul civil.  În ceea ce priveste regimul juridic al circulatiei bunurilor deosebim:

bunurile care pot circula liber, neîngradit, putând fi dobândite de oricine;

bunurile care nu pot circula decât în anumite conditii, deci pot fi dobândite, detinute ori înstrainate conditional, în conditii restrictive, cum sunt: armele, munitiile, materialele explosive, produsele si substantele toxice, deseurile toxice, metalele si pietrele pretioase si semipretioase, obiectele de cult etc. Pentru toate aceste categorii exista reglementari specifice care prevad conditiile în care pot circula bunurile respective.

Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil, fiind denumite bunuri inalienabile. Un astfel de bun este teritoriul României, conform art.3 alin.1 din Constitutie.

Bunurile scoase din circuitul civil si care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Astfel potrivit actualei legi, domeniul public al statului este alcatuit din urmatoarele bunuri:

bogatiile de orice natura ale subsolului, în stare de zacamânt;

spatiul aerian;

apele de suprafata;

padurile si terenurile destinate împadurii, cele care servesc nevoilor de cultura, de productie ori de administratie silvica, iazurile, albiile pârâielor, precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate publica;

terenurile care au apartinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obtinute prin lucrari de îndiguiri, de desecari si de combatere a eroziunii solului; terenurile institutiilor si statiunilor de cercetari stiintifice si ale unitatilor de invatamânt agricol si silvic, destinate cercetarii si producerii de seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa;

parcurile nationale;

rezervatiile naturale si monumentele naturii;

patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei " Delta Dunarii " ;

resursele naturale ale zonei economice si ale palatului continental, împreuna cu platoul continental;

infrastructura cailor ferate, inclusiv tunelele si lucrarile de arta;

tunelele si casetele de metrou, precum si instalatiile aferente acestuia;

drumurile nationale - autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene, principale, secundare;

canalele navigabile, cuvetele canalului, constructiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele, apararile si consolidarile de maluri si de taluzuri, zonele de siguranta de pe malurile canalului, drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea;

retelele de transport a energiei electrice;

spectre de frecventa si retelele de transport si de distributie de telecomunicatii;

canalele magistrale si retelele de distributie pentru irigatii cu prizele aferente;

conductele de transport al titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale;

lacurile de acumulare si barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este racordata la sistemul energetic national, sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitura;

digurile de aparare împotriva inundatiilor;

lucrarile de regularizare a cursurilor de ape;

cantoanele hidrotehnice, statiile hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor;

porturile maritime si fluviale, civile si militare - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri si alte constructii hidrotehnice pentru acostarea navelor si pentru alte activitati din navigatia civila, bazine, acvatorii si senale de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri si pireuri situate pe malul cailor de navigabile, în afara incintelor portuare destinate activitatilor de navigatie;

terenurile destinate exclusiv instructiei militare;

pichetele de graniceri si fortificatiile de aparare a tarii;

pistele de decolare, aterizare, caile de rulare si platformele pentru îmbarcare - debarcare situate pe acestea si terenurile pe care sunt amplasate;

statuile si monumentele declarate de interes public national;

ansamblurile si siturile istorice si arheologice;

muzeele, colectiile de arta declarate de interes public national;

terenurile si cladirile în care isi desfasoara activitatea:

Parlamentul, Presedentia, Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile publice subordonate acestora; instantelor si parchetelor de pe lânga acestea; unitati ale M.Ap.N. si ale M.I., ale serviciilor publice de informatii, precum si cele ale Directiei generale a Penitenciarelor; serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si prefecturile, cu exceptia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privata a acestora.

Domeniul public judetean este alcatuit din urmatoarele bunuri:

drumurile judetene

terenurile si cladirile în care îsi desfasoara activitatea consiliu judetean si aparatul propriu al acestuia, precum si institutiile publice de interes judetean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judetene si alte asemenea bunuri, daca nu au fost declaratede uz sau interes public national sau local;

retelele de alimentare cu apa realizate în sistem zonal sau microzonal, precum si statiile de tratare cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente acestora.

Domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri:

drumuri comunale, vicinale si strazile;

pietele publice, comerciale, târgurile, oboarele si parcurile publice, precum si zonele de agrement;

lacurile si plajele care nu sunt declarate de interes public national sau judetean;

retelele de alimentare cu apa, canalizare, termoficare, gaze, statiile de tratare si epurare a apelor uzate, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente;

terenurile si cladirile în care îsi desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile si altele asemenea;

locuintele sociale;

statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public national;

bogatiile de orice natura ale subsolului, în stare de zacamânt, daca nu au fost declarate de interes public national;

terenurile cu destinatie forestiera, daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

10- cimitirele cetatenesti si comunale

De asemenea Constitutia prevede la art. 135 alin. 5: "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile", iar la art. 135 alin.4 se specifica: "Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice ". Importanta acestei clasificari rezida în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor, acestea aflându-se sau nu în circuitul civil.

3.3.4. Bunuri individual determinate si bunuri determinate generic

Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care, potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizeaza prin însusiri proprii, speciale, cum sunt unicatele (tablouri, sculpturi, o anumita casa, un anumit autoturism, etc). Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizeaza prin numar, greutate, sau alta masura, adica prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însusirile speciei ori categoriei din care fac parte). Importanta juridica a acestei clasificari consta în urmatoarele: - momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu, când bunul este individual determinat, dreptul de proprietate se transmite în momentul realizarii acordului de vointa; iar în situatia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizarii ori predarii (individualizarea în acest caz, se face prin numarare, cântarire, etc). - suportarea riscului contractului - pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odata cu dreptul de proprietate - aceasta doar în situatia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predarii când debitorul va fi liberat de obligatia predarii. În mod corespunzator, pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predarii, nu va libera pe debitor de obligatia predarii, ci va trebui sa procure alte bunuri de gen, deoarece genera non pereunt. - locul predarii bunului, în cazul bunului individual determinat este acela unde se gaseste în momentul contractarii în lipsa de alta stipulatie a partilor; bunul generic derterminat se preda la domiciliul debitorului, deoarece plata este în general, cherabila, iar nu portabila (art.1104 Cod Civil).

O problema larg dezbatuta în doctrina este aceea a regimului juridic al vânzarii bunurilor de gen limitate - genus limitatum35, mai exact, când se transmite proprietatea de la vânzator la cumparator.

Prin bunuri de gen limitate întelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turma de 1000, sau jumatate din sacii de grâu aflati în hambarul vânzatorului.

S-a statuat ca daca genul nu piere, genul limitat piere - aceasta în ceea ce priveste suportarea riscului pieirii fortuite, ceea ce este desigur o solutie diferita de principiul genera non pereunt. În ceea ce priveste transferul dreptului de proprietate, acesta se face în momentul individualizarii bunului. Este deci o asemanare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum si vânzarea în bloc. S-a sustinut ideea nasterii unei proprietati indivize între cumparator si vânzator din momentul acordului de vointa pâna în momentul individualizarii, situatie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese.

3.3.5. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile

Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligatii, ceea ce presupune, ca lucrurile (bunurile) sunt echivalente - au aceeasi valoare pentru creditori - valabilitatea platii nefiind afectata.  Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea unei obligatii, astfel ca aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat. În principiu sunt fungibile bunurile de gen, deci cele determinate generic, iar cele certe , individual determinate sunt nefungibile. Prin urmare, relatia bun de gen si bun cert corespunde clasificarii bun fungibil si bun nefungibil. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului, dar poate fi dat si de vointa partilor.

De asemenea, bunurile fungibile sunt si consumptibile, dar nu întotdeauna, spre exemplu ultima sticla de vin dintr-o recolta cunoscuta prin calitatea ei este consumabila, însa nu fungibila. Se spune ca fungibilitatea bunurilor depinde de vointa partilor, iar consumptibilitatea de natura bunurilor. Nu întotdeauna este asa: vointa partilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. Tot asa, uneori vointa partilor nu imprima întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate, deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen. Deci, se poate concluziona ca fungibilitatea depinde mai mult de vointa partilor, iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu exceptii în ambele sensuri).

Importanta clasificarii bunurilor în fungibile si nefungibile consta în aprecierea valabilitatii platii, posibilitatea eliberarii debitorului de obligatia sa. Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil, predând creditorului un bun de acelasi fel, iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia.

3.3.6. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fara ca la prima lor întrebuintare sa nu se consume sau sa nu se însraineze (astfel sunt hrana, bauturile, banii). Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori, fara a li se distruge substanta fizica sau sa fie înstrainate (hainele, casele).

În mod exceptional clasificarea în bunuri consumptibile si neconsumptibile depinde de vointa omului, în sensul ca bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil si invers. Spre exemplu, moneda la un anticariat care trebuie restituita este un bun neconsumptibil, fructele pentru decorul unui magazin sunt neconsumptibile, mobila din magazinul de mobila este un bun consumptibil, deoarece comerciantul o înstraineaza.

Importanta acestei clasificari rezida în urmatoarele: - de regula, obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile, deoarece uzufructuarul este obligat sa conserve substanta bunului. Prin exceptie, uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct).

obiectul împrumutului de folosinta (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil, pe când obiectul împrumutului de consumatie îl formeaza bunurile consumptibile.

3.3.7. Bunurile frugifere si bunuri nefrugifere

Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe, de exemplu terenul care produce recolte. Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. Fructele nu se confunda cu productele. Fructele se produc periodic, fara a consuma substanta bunului, pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale (piatra dintr-o cariera, nisipul dintr-o albie).

Codul Civil distinge între :   -fructe naturale - acelea produse fara interventia omului, spre exemplu iarba pe o pasune (art.522);

-fructele industriale - acele produse ca urmare a activitatii omului, spre exemplu - recoltele si plantatiile (art.552);

-fructele civile - acelea obtinute ca urmare a folosirii bunului, de exemplu - chiriile, dobânzile, arendele (art. 523);

Importanta juridica a acestei clasificari a fructelor rezida în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora, astfel:

fructele naturale si industriale se dobândesc prin culegere, prin percepere.

fructele civile se dobândesc zi de zi, prin simpla scurgere a timpului.

Productele se dobândesc prin separarea lor.

Distinctia între fructe si producte are o importanta deoarece:

- în materie de uzufruct, fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar.

- posesia de buna-credinta conduce la dobândirea proprietatii fructelor, nu si a productelor.

În concluzie fructele se cuvin proprietarului, în mod normal. Daca bunul se gaseste în stapânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul, atunci intereseaza modul de dobândire a fructelor, de exemplu, în cazul uzufructului si posesiei de buna credinta36.

3.3.8. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

Este divizibil acel bun care poate fi împartit fara a-si schimba destinatia economica, de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împartita în 10 sticle de câte un lutru. 

Este indivizibil acel bun care nu poate fi împartit, fara a-si schimba astfel destinatia economica, spre exemplu un animal, un costum de haine.  Divizibilitatea rezulta din natura bunurilor, însa prin act juridic aceasta poate fi ignorata, considerându-se ca un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. Divizibilitatea poate viza si bunurile necorporale, dar mai rar. Dintre bunurile necorporale indivizibile mentionam: obligatiile indivizibile, servitutile reale, ipoteca, dreptul de retentie.

Importanta juridica a acestei clasificari consta în urmatoarele: - în materie de partaj a proprietatii pe cote parti ori în devalmasie, bunul divizibil poate fi împartit în materialitatea lui, pe când bunul indivizibil nu poate fi împartit în materialitatea lui, acesta atribuindu-se unuia din copartasi cu obligatia de a plati celorlalti o sulta sau se va vinde si se va împartii suma obtinuta proportional cu cota - parte detinuta.

- obligatia având drept obiect un bun indivizibil este o obligatie indivizibila. Aceasta obligatie nu poate fi executata decât în întregime, iar nu fractionat. Obligatia indivizibila poate rezulta fie din natura prestatiei, fie din vointa partilor. Obligatia care nu este indivizibila este divizibila. Interesul pentru aceste feluri de obligatii exista, mai ales, când sunt mai multi debitori.

În acest sens, obligatia indivizibila nu poate fi fractionata, si, deci, executata în parte. Sub acest aspect, se aseamana cu solidaritatea.

3.3.9. Bunuri principale si bunuri accesorii

Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent, fara a fi destinate sa foloseasca la întrebuintarea altui bun. Bunurile accesorii sunt acelea destinate sa serveasca la întrebuintarea altui bun, principal. Astfel, sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicleta, antena pentru televizor, cheia pentru lacat. Caracterul bunului de a fi principal deriva atât din natura bunului, dar si din vointa partilor.

Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal si un bun accesoriu trebuie întrunite urmatoarele conditii: - ambele bunuri sa aiba acelasi titular;

- titularul sa stabileasca un raport de destinatie comuna a bunurilor;

Astfel, când se datoreaza un bun, debitorul trebuie sa predea atât bunul principal cât si pe cel accesoriu (în lipsa de stipulatie contrara).

3.3.10. Bunuri corporale si bunuri incorporale

Sunt corporale acele bunuri care au o existenta materiala, fiind perceptibile simturilor omului. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenta materiala, nu pot fi percepute cu ajutorul simturilor, având o valoare economica ce are o existenta ideala, abstracta, perceputa cu "ochii mintii". Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale, corporale. Ulterior sfera de cuprindere a notiunii de "bun" s-a extins, cuprinzând si drepturile, adica bunuri necorporale. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale si necorporale prezenta importanta, deoarece modurile de transmitere ale celor doua categorii de bunuri erau diferite. În dreptul contemporan aceasta distinctie nu mai are aceeasi importanta deoarece transmiterea bunurilor corporale, a drepturilor reale si a obligatiilor are la baza, în general, conventia partilor37. Codul Civil se refera implicit la aceasta clasificare consacrând art.471 imobilelor incorporale si art.474 mobilelor corporale.

Importanta juridica a acestei clasificari priveste: - în materia dobândirii proprietatii art.1909, ali.1 Cod Civil care se refera numai la bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de "prescriptie instantanee". - în materia dobândirii bunurilor mobile prin traditiune (ca mod de dobândire), care se aplica numai bunurilor corporale.

în materia titlurilor de valoare, care pot fi: la purtator, si se transmit prin simpla traditiune; nominale, si se transmit prin cesiune; si la ordin si se transmit prin gir sau andosament.

regimul de drept international privat, dupa distinctiile cuprinse în Legea nr. 105/1992 (art.52-62). Clasificarea în bunuri corporale si incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate, care formeaza bunul corporal, pe de o parte

în si toate celelalte drepturi reale si de creanta, pe de alta parte, care formeaza bunurile incorporale. Aceasta deoarece proprietatea, ca drept se confunda cu însusi bunul asupra caruia poarta, proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra unui bun, astfel ca proprietatea "absoarbe" bunul. Pâna si modul firesc de exprimare denota acest lucru: astfel, se spune "casa mea" , iar nu "casa asupra caruia am un drept de proprietate". Nici un alt drept, doar real, nu conduce la identificarea lui cu însusi bunul asupra caruia poarta, deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. De aceea se va spune "casa asupra careia am un drept de uzufruct", iar nu "casa mea".

3.3.11. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile

Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executarii silite a debitorului.

Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii. În ceea ce priveste bunurile sesizabile, acestea pot fi determinate în functie de prevederile legale în vigoare, cu observarea, în special, a art. 406-410, 463, 472, 474 ,482, 488-491din Codul de procedura civila. Se urmareste prin aceasta reglementare, atât protectia creditorilor urmaritori, dar si protectia debitorului, în sensul asigurarii acestuia unui nivel minim de subzistenta în caz de executare silita .

3.3.12. Domeniul public si domeniul privat

Aceasta clasificare se aplica doar statului si unitatilor administrativ teritoriale. Se impune o delimitare a sferei proprietatii publice potrivit legislatiei în vigoare:  - potrivit Constitutiei, în art.135, alin.4 se enumera ca bunuri exclusive ale proprietatii publice: "bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental".

potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie, albiile râurilor si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii, sau pentru alte folosinte care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public (art.5, alin.1).

Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art.476 Cod Civil se regasesc si în enumerarea Constitutiei sau Legii fondului funciar, chiar daca formularile sunt mai nuantate. Art.477 face referire la "averile vacante si fara stapâni, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate". Art.478 se refera la domeniul public militar. În aceasta categorie, a Codului Civil intra si alte dispozitii care vorbesc despre proprietatea de stat, fiind neîndoielnic ca, în spiritul Constitutiei actuale, nu poate fi vorba decât despre proprietatea publica ce are ca titular statul . În ceea ce priveste regimul juridic aplicabil, bunurile apartinând domeniului public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile si nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile apartinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun daca nu exista dispozitii legale contrarii. Referitor la materia Domeniului Public în fata instantelor s-au ridicat probleme interesante. Astfel:

1) Curtea de apel, respingând recursul a confirmat solutia de admitere a actiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al politiei locale. Pentru a pronunta aceasta solutie, curtea a retinut ca imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de catre fostul Comitet provizoriu al orasului Moreni, în conditiile în care fostul proprietar împreuna cu familia sa fusese deportat si i se stabilise domiciliu fortat în orasul Târgu Ocna. Instantele au respins exceptia de inadmisibilitate a actiunii în revendicare invocata de Ministerul de Interne în privinta imobilului - sediu al politiei, care facând parte din domeniul public este insesizabil, aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care apartin legal statului sau unitatilor administrativ-teritoriale si numai în privinta acestora opereaza regimul juridic special prevazut pentru bunurile facând parte din domeniul public - insesizabilitatea, imprescriptibilitatea si inalienabilitatea.

În sensul Legii nr.112/1995, a Hotarârii Guvernului nr.20/1996 si a Hotarârii Guvernului nr.11/1997, prin imobile cu destinatia de locuinte, trecute cu titlu în proprietatea statului, se înteleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinte si care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor si decretelor în vigoare la data respectiva, acestea fiind prevazute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995. Imobilul în litigiu, nu intra sub incidenta Legii 112/1995,deoarece preluarea lui de catre stat nu s-a facut în baza unui titlu valabil constituit. În conditiile în care proprietarul si familia sa au fost izgoniti din casa si li s-a stabilit domiciliu fortat, prescriptia speciala prevazuta de Decretul 218/1960 invocata de stat nu poate opera, deoarece posesiunea statului fiind bazata pe violenta, savârsita cu ocazia preluarii samavolnice a imobilului, nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile, de natura a produce efectele prescriptiei achizitive prevazuta de Decretul 218/1960. Curtea de apel a respins si motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescriptia actiunii în revendicare, care trebuia formulata în termen de doi ani începând cu data adoptarii Decretului 218/1960 sau cu data încetarii imposibilitatii morale de a actiona în justitie - 22 decembrie 1989.

S-a considerat, ca actiunea în revendicare imobiliara este imprescriptibila, aceasta putând fi frânata doar prin exceptia dobândirii dreptului de proprietate, prin prescriptia achizitiva ale carei conditii nu sunt îndeplinite în speta. Adoptarea punctului de vedere al recurentului, Ministerul de Interne, ar genera totodata si perpetuarea situatiei juridice creata prin abuz si violenta, contrazicând textele constitutionale potrivit carora , nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa , orice acte normative care contrazic aceasta idee fiind considerate ca abrogate conform art. 150 din Constitutie, de la data intrarii în vigoare a acesteia.

( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curtii de Apel Ploiesti)

2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a mentinut hotarârea pronuntata în cauza, prin care s-a admis actiunea în revendicare formulata de mostenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul si Ministerul de Interne, care avea în administrare imobilul.

S-a retinut, ca imobilul revendicat, a fost nationalizat cu încalcarea prevederilor art.1 Decret 92/1950, care statua ca se nationalizeaza acele imobile apartinând fostilor industriasi, mosieri, bancheri, mari comercianti, aceasta deoarece în speta, autorul reclamantilor - avocat - nu intra în categoria acelora mentionati în Decretul de nationalizare .

Potrivit dispozitiunilor art.1, alin.3, din Hotarârea de Guvern 20/1996, modificat prin Hotarârea de Guvern 11/1997, prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înteleg imobilele nationalizate cu respectarea prevederilor art.1, pct.1-5, ale art.11 din decret, precum si cu respectarea identitatii între persoana mentionata ca proprietar în lista anexa la decret si adevaratul proprietar al imobilului la data nationalizarii. Instantele au retinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului si în raport de dispozitiunile art.1, alin.3 din Hotarârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotarârea de Guvern 11/1997, care prevad imperativ respectarea identitatii între persoana mentionata ca proprietar în lista anexa la Decretul 92/1950 si adevaratul proprietar al imobilului, conditie care în speta nu este îndeplinita, deoarece în lista anexa la decret figureaza numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamantilor.

Întrucât domeniul public al statului si al unitatilor administrativ - teritoriale include numai bunurile care au intrat legal, cu titlu, în proprietatea statului, numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate, inalienabilitate si insesizabilitate si cum în speta imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului, nationalizarea nefiind incidenta autorului reclamatilor, curtea de apel a respins si exceptia de inadmisibilitate a revendicarii invocata de Ministerul de Interne, care a sustinut ca imobilul facând parte din domeniul public este scos din circuitul civil si este exceptat de la revendicare.

(Decizia nr. 345/ 11 februarie 1998 a Curtii de Apel Ploiesti)

3.3.13. Bunuri izolate si universalitati de bunuri

Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor. O universalitate este o masa de bunuri, în care bunurile, ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. Astfel, patrimoniul este o universalitate juridica dar în cadrul sau se pot individualiza alte universalitati juridice - mai reduse, mase de bunuri, spre exemplu fondul de comert, bunurile comune si bunurile proprii ale sotilor etc. Universalitatile de bunuri pot fi juridice si de fapt. Spre deosebire de universalitatile de fapt, cele juridice au un activ si un pasiv.

3.3.14.Clasificarea bunurilor dupa destinatia lor economica

Dupa acest criteriu bunurile se clasifica în mijloace de productie si bunuri de consum individual. Mijoacele de productie se împart în mijloace fixe si mijloace circulante. Ca rezultat al procesului de productie sunt mijloacele de circulatie sau produsele. În patrimoniul unei întreprinderi mai gasim fondurile banesti, cu destinatii speciale. Mijloacele fixe sunt mijloacele de productie care nu se consuma într-un singur proces de productie, transmitându-si treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport, instalatiile, masinile, uneltele). Mijloacele circulante sunt acele mijloace de productie care se consuma în întregime într-un singur proces de productie, transmitându-si dintr-o data valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime, combustibilul). Mijloacele de circulatie reprezinta valorile materiale rezultate din productie, adica produsele. Aceasta clasificare prezinta importanta pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agentilor economici.

CONCLUZII

Urmarind firul reglementarilor si al literaturii de specialitate relative la tema lucarii noastre, am încercat sa conturam o expunere cât mai cuprinzatoare si, în acelasi timp, concisa a notiunilor si conceptelor ce alcatuiesc substanta acesteia. Pornind de la o expunere generala, folosind notiunile fundamentale în domeniu (raport juridic, subiecte ale raportului juridic, continut al raportului juridic, obiect al raportului juridic, etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare, am continuat cu abordarea conceptelor concrete, specifice, utilizate în materia dreptului civil.

Relatia logica gen-specie, cu determinarea diferentelor specifice ne-a ajutat sa ne formam o imagine corecta asupra notiunii de raport juridic civil. 

Desi excede tema lucrarii, am considerat necesara o expunere si a ceea ce reprezinta subiectele raportului juridic civil, expunere în lipsa careia nu am fi realizat decât o abordare trunchiata a respectivei teme. Subiectul raportului juridic civil, ca titular al drepturilor subiective civile si al obligatiilor civile ce constitue continutul raportului juridic civil este, în ultima instanta elementul fundamental al vietii juridice (din perspectiva dreptului civil, în acest caz particular).  O abordare din punct de vedere sociologic situeaza individul în centrul nexusului relational, ca initiator al relatiilor sociale, ca factor de dezvoltare a acestora. Prin prisma stiintei dreptului, nexusul relational se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi, care capata, în aceasta perspectiva, calitatea de subiecte de drept, respectiv de drept civil. Cronologic, procesul de institutionalizare si reglementare a acestor relatii sociale are o vechime considerabila. Evitând o analiza a istoricului acestui proces, precizam doar ca evolutia si dezvoltarea în domeniu a urmat evolutia si dezvoltarea societatii umane, cu toate particularitatile conjuncturale aferente (istorice, geografice, politice, economice, culturale).

Revenind la structura pe care am înteles sa o conferim lucrarii de fata, este de remarcat, în primul rând , stabilitatea si continuitatea de-a lungul timpului a conceptiilor în ceea ce priveste elementele acestei structuri.

Elemente de noutate exista doar la nivelul practicii judiciare - raport juridic concret, între persoane fizice sau juridice determinate, cu drepturi si obligatii diferite si usor identificabile.

Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exacta a notiunilor de raport juridic civil, subiect al raportului juridic civil, obiect al raportului juridic civil, continut al raportului juridic civil. Diversitatii de forme în ceea ce priveste aceste definitii îi corespunde, însa, o identitate de substanta, de esenta. Am remarcat o relativa diferenta între definitiile formulate cu privire la notiunea de obligatie, dar si în acest caz se observa o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi - pasiva si activa - ale raportului juridic obligational, fara a exista o diferenta de substanta.

Am remarcat, de asemenea, ca în dreptul civil se defineste foarte exact subiectul colectiv de drept, ceea ce nu se întâmpla si pentru celelalte ramuri de drept. În diversitatea de drepturi si obligatii civile exista un sistem coerent, acela al Codului Civil (în primul rând), si al altor reglementari în vigoare (spre exemplu - Decretul nr.31/1954).

Exista drepturi subiective civile precizate, definite si reglementate, mai mult sau mai putin, în amanunt, în textele de lege amintite si exista un sistem întreg de reglementare a nasterii, executarii si garantarii executarii obligatiilor civile. Am dedicat un subcapitol importantei covârsitoare a obligatiilor civile în viata juridica, speram noi convingatoare în acest sens. În încheiere, concluzia ce consideram ca se impune a fi exprimata este aceea ca, în ceea ce priveste continutul temei lucrarii noastre, exista un sistem normativ destul de bine închegat, ceea ce explica si longevitatea acestuia, dar, dincolo de acesta, exista un sistem de gândire specific acestei teme, coerent si bine argumentat, opera a generatii de juristi eminenti. Rezonantele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea notiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit functional.