Sistemul stiintei dreptului
stiinta este un sistem de cunostinte despre natura, societate si gândire, cunostinte care se obtin prin anumite metode de investigatie si care se exprima în concepte, categorii, principii si notiuni.
stiinta ne apare, în primul rând, ca o institutie - o organizatie de oameni care îndeplinesc în societate anumite sarcini;
în al doilea rând, ca o metoda - ansamblul de procedee, mijloace prin care se dezvaluie aspecte si legitati noi ale lumii înconjuratoare, în care se regasesc si reziduuri traditionale;
important factor al dezvoltarii productiei;
izvor permanent de idei generale si de principii filosofice despre lume.
Ca fenomen social aparte si ca forma distincta de activitate umana, stiinta ne apare ca un sistem care se dezvolta, care produce continuu noi cunostinte si are, astfel, o imagine dinamica.
stiintele se clasifica în:
-stiinte despre natura
- stiinte despre societate
- stiinte despre gândire
Scopul stiintelor despre societate este de a cunoaste legile generale ale existentei societatii, ale dezvoltarii acesteia, de a studia formele istorice de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a diverselor componente ale realitatii social-umane. În cadrul acestei realitati social-umane intra aspectele politice, etice, religioase, juridice etc.
Legile generale ale societatii au anumite trasaturi care le deosebesc de legile naturii, în primul rând, deoarece legile dezvoltarii sociale se manifesta chiar în activitatea oamenilor (dotati cu constiinta si ratiune).
Prin natura ei, stiinta dreptului/stiintele juridice apartin stiintelor despre societate.
Aceste stiinte despre societate se numesc stiinte sociale si ele formeaza un sistem, sistemul stiintelor sociale.
În cadrul sistemului stiintelor sociale, deosebim mai multe categorii de stiinte:
TGD în sistemul stiintelor juridice
În rândul disciplinelor juridice, TGD are o aparitie relativ recenta.
Pâna la aparitia sa, problematica TGD era abordata de enciclopediile juridice sau de catre stiintele privitoare la o anumita ramura a dreptului, fiecare disciplina de acest gen (drept civil, drept penal) cuprinzând o parte teoretica în care aborda problemele normativitatii juridice din respectiva ramura.
În anul 1934, Hans Kelsen publica o lucrare de referinta intitulata "Teoria pura a dreptului". Alti autori: Paul Rubbier- "Teoria generala a dreptului"( 1951), Jean Dabin, etc.
TGD reprezinta o disciplina necesara în studierea fenomenului juridic, deoarece ea ofera o introducere generala în problematica dreptului, fara de care studiul stiintelor particulare ale dreptului nu ar fi posibil si nu ar asigura o viziune de ansamblu asupra fenomenului juridic.
Studierea TGD reprezinta un imperativ care se impune si în ideea asigurarii crearii si aplicarii dreptului, a respectarii dreptului international, a receptarii acestuia în dreptul intern.
TGD trebuie sa ofere o viziune atotcuprinzatoare asupra fenomenului juridic, un cadru menit sa asigure trecerea de la general la particular, în studiul de caz si sa revalorifice datele realitatii dreptului si ale practicii juridice în procesul de elaborare si aplicare a dreptului.
Pentru definirea obiectului TGD trebuie sa definim, mai întâi, principalele concepte.
Termenul (cuvântul) drept- este utilizat într-un sens extrajuridic si juridic:
►extrajuridic- valoare etica, folosit pentru a desemna o anumita apreciere asupra conduitei umane (om drept, sanctiune dreapta, judecata dreapta), evalueaza din punct de vedere etic, moral, un om, un comportament, o stare de fapt, o judecata.
►juridic- trecerea de la cuvânt la concept; acest concept dobândeste sensuri distincte, care acopera diferite realitati de sine statatoare.
Din punct de vedere juridic, termenul drept este utilizat pentru a desemna dreptul obiectiv, dreptul pozitiv, dreptul subiectiv, dreptul natural, dreptul intern, dreptul international sau stiinta dreptului.
Dreptul obiectiv = ansamblul normelor juridice emise într-o societate data; reprezinta ansamblul regulilor care reglementeaza viata sociala si a caror respectare este garantata de puterea publica.
Dreptul pozitiv = parte componenta a dreptului obiectiv si cuprinde totalitatea normelor juridice care sunt în vigoare la un moment dat, într-o anumita societate.
Dreptul subiectiv = o facultate/prerogativa umana protejata de lege; este consecinta interactiunii dintre dr. obiectiv si posibilitatile reale ale individului de a beneficia de prevederile abstracte ale normei juridice; procedeu juridic de ocrotire a intereselor umane ce cad sub incidenta dr. pozitiv.
Legea, dreptul pozitiv, reglementeaza dreptul de proprietate în sensul de stapânire de bunuri în virtutea unor prerogative care vizeaza ius utendi, ius fruendi, ius abutendi.
Prin aceasta dispozitie a dreptului pozitiv se naste dr. subiectiv al persoanei, care detine un bun în proprietatea sa, iar dr. sau subiectiv se refera la protejarea abilitatii persoanei de a actiona în societate. Ex.: dr. de proprietate, de mostenire, dr. la concediul de odihna etc.
Dreptul natural = o conceptie doctrinara, o scoala de drept, care sustine ca exista o ordine a relatiilor umane distincta de dreptul pozitiv, superioara acestuia, absolut valida si justa datorita faptului ca emana de la natura, din ratiunea umana ori din vointa lui Dumnezeu. În virtutea acestei conceptii, vointa divina este identificata cu natura si în masura în care natura este creatia lui Dumnezeu, legile naturale sunt o expresie a vointei divine.
Dreptul intern = dreptul obiectiv al unei colectivitati juridice- o grupare sociala care are o autoritate, care instituie si sanctioneaza normele juridice si care le garanteaza aplicarea în practica. Aceasta colectivitate, de regula, este statul. Asemenea colectivitati au existat si înainte de aparitia statului.
Dreptul international = dreptul obiectiv creat pe baze consensuale între subiectii dreptului international. Izvoarele formale ale dreptului international sunt: tratatele, acordurile, pactele, conventiile, alte asemenea acte bilaterale sau multilaterale, care creeaza drepturi si obligatii pentru parti, dar si cutuma juridica care sta la baza unor relatii dintre state.
stiinta dreptului (stiintele juridice) reprezinta dimensiunea cognitiva a fenomenului juridic. Prin intermediul stiintei dreptului, fenomenul juridic este studiat, pus în evidenta, definit si este raportat la relatiile sociale pe care le reglementeaza.
Asupra conceptului de drept s-au aplecat nu numai juristi, ci si filosofi, sociologi, politologi. Pozitia exprimata de ei se rezuma, de regula, la caracterul dreptului ca un ansamblu de relatii general-obligatorii a caror respectare este garantata de o autoritate publica.
Raporturile dintre TGD si filosofia dreptului
TGD si filosofia dreptului sunt doua discipline care au acelasi obiect de studiu: nasterea, stingerea si existenta dreptului.
Ele se deosebesc profund una de cealalta, atât prin tehnicile si metodele de analiza a fenomenului, cât si prin perspectiva de abordare, prin scopuri si metodele de abordare a fenomenului juridic.
În perspectiva filosofica, dreptul presupune o abordare ontologica, gnoseologica si axiologica. Din acest punct de vedere, dreptul trebuie definit prin prisma integrarii sale filosofice, pe aceasta baza urmând sa se delimiteze natura dreptului, existenta acestuia, transformarea existentei sale si sa releve esenta acestui fenomen.
Spre deosebire de filosofia dreptului care reprezinta o metafizica juridica, TGD nu-si poate propune un asemenea scop. TGD trebuie sa ramâna o disciplina pragmatica, sa se inspire din conceptiile filosofice, dar care e menita sa ofere solutii practice pentru întelegerea si studierea fenomenului juridic si, mai ales, atunci când este vorba de crearea, modificarea, abrogarea normelor juridice, de ierarhizarea acestora si de constituirea sistemului de drept al societatii.
Din acest punct de vedere, obiectul TGD priveste fenomenologia juridica, în timp ce filosofia dreptului are în vedere ontologia juridica.
Filosofia dreptului este axata nu pe ceea ce este dreptul, ci pe ceea ce trebuie sa fie dreptul.
Dreptul în viziunea TGD are rolul de a stabili o anumita ordine sociala, de a reglementa relatiile sociale si de a asigura realizarea valorilor morale/sociale promovate de autoritatile publice. Cu toate acestea, dreptul nu este o creatie abstracta, lipsita de suport social. În realitate, viata sociala este premergatoare dreptului, relatiile sociale se nasc si exista, în cele mai multe cazuri, înainte de a se naste norma juridica. De altfel, nu toate relatiile sociale sunt reglementate juridic.
Necesitatea de a reglementa juridic aceste relatii sociale apare atunci când fenomenele care au loc în spatiul derularii relatiilor sociale produc anumite efecte negative care atenteaza la securitatea raporturilor dintre indivizi, punând în pericol interesele, securitatea si integritatea lor individuala sau colectiva.
Tocmai criza acestor relatii da nastere ideii reglementarii juridice, nevoii de a se crea dreptul.
Raporturile TGD cu celelalte stiinte juridice
TGD îsi propune sa studieze dreptul în generalitatea sa, dar alaturi de ea exista si stiintele juridice particulare. Acestea sunt discipline stiintifice care au ca obiect de studiu fenomenul juridic specific unei anumite ramuri de drept.
Între TGD si aceste stiinte particulare exista o strânsa legatura. Aspectele pe care le ridica stiintele juridice particulare se întemeiaza pe conceptele TGD, iar acestea, la rândul lor, îsi au baza în conceptele stiintelor juridice particulare.
Ex.: stiinta dr. civil studiaza raporturile juridice civile care la rândul lor se bazeaza pe conceptul de raport juridic, iar conceptul de raport juridic se bazeaza pe studiul diferitelor raporturi juridice din ramurile dreptului.
O categorie distincta de stiinte o reprezinta stiintele juridice istorice- îsi propun sa investigheze istoria dreptului la nivel global (istoria generala a dreptului) sau într-o tara (istoria dreptului românesc). Aceste stiinte istorice îsi propun sa evidentieze procesul evolutiei dreptului în diferite state.
stiintele auxiliare au o anumita importanta în cunoasterea fenomenului juridic; îl ajuta pe jurist sa rezolve problemele juridice. Ex.: criminologia, criminalistica, medicina legala, statistica judiciara, logica juridica, etc.
Deci, Tabloul stiintelor juridice cuprinde:
|
