ORDINEA JURIDICĂ A UNIUNII EUROPENE. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN
Ordinea juridică a Uniunii Europene Autonomia ordinii juridice a Uniunii Europene
Ordinea juridica europeana reprezinta un ansamblu de norme si reglementari cuprinse în tratatele constitutive, tratatele modificatoare si actele normative adoptate de institutiile Uniunii Europene.
Uniunea Europeana a instituit o ordine de drept autonoma, care este "expresia unei constiinte deosebite a valorilor, impregnate de o comunitate legislativa europeana". Autonomia consta în faptul ca dreptul comunitar decurge din propriile surse juridice si se desprinde - odata cu concretizarea crescânda a notiunilor si principiilor sale de baza - atât de elementele sale fundamentale de drept international, cât si de ancorarea sa istorica în concepte de drept ale statelor membre. Autonomia rezulta din princip 22222o141w iile de structura si constitutive, specific comunitare, ale autoritatii nemijlocite si ale prioritatii dreptului comunitar.
Crearea Comunitătilor Europene La data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma, Tratatul
stabilind Comunitatea Economica Europeana si Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice, care, împreuna cu Tratatul CECO, au constituit cadrul legislativ fundamental al integrarii economice europene. Intrarea în vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958, ca urmare a ratificarii lor de catre partile contractante. În anul 1967 guvernul britanic si-a manifestat vointa de a accepta Tratatul de la Roma, cu unele rezerve care ar
rezulta din procesul de aderare la Comunitati a unui nou membru. Cresterea numarului de membri ai Comunitatilor Europene, ca si nivelul diferit de dezvoltare si al structurii economice au generat unele dificultati în formularea si aplicarea politicilor comunitare în procesul integrarii economice, astfel ca acesta din urma trebuia adaptat noilor cerinte în conditiile în care era din ce în ce mai clar ca nu se putea evita cooperarea politica. Rapoartele adoptate la Luxemburg în 1970, prin care
s-au pus bazele cooperarii politice europene, la Copenhaga în 1973 si la Londra în 1981, ca si Declaratia solemna de la Stuttgart din 1983 a sefilor de state si guverne privind Uniunea Europeana si practicile stabilite gradual între statele membre au fost confirmate prin Actul Unic
European, semnat la 17 si 28 februarie 1986 la Luxemburg. În 1978 a urmat crearea unei unitati monetare - ECU, iar la 13 martie 1979 a intrat în vigoare un sistem de stabilizare a ratelor de schimb.
Actul Unic European cuprinde masuri privind realizarea Uniunii economice prin înfaptuirea unei piete interne, aceasta piata cuprinzând o zona fara frontiere interne în care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului este asigurata în conformitate cu
dispozitiile Tratatului, precum si masuri privind politica sociala, coeziunea economica si sociala, dezvoltarea stiintifica si tehnologica si mediul înconjurator. Prin Actul Unic European s-a creat o dinamica favorabila punerii în aplicare a altor reforme care vor trebui sa permita realizarea Uniunii economice si monetare si sa contribuie la edificarea unei Uniuni politice.O faza decisiva a procesului integrarii europene a început o data cu semnarea de catre cei doisprezece membri ai Comunitatilor Europene, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni Europene. Obiectivul major al Uniunii este acela de a organiza în mod coerent si solidar relatiile între statele membre si între popoarele lor si de a urmari atingerea unor obiective
cum ar fi: "promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin întarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare comportând, la sfârsitul ei, o moneda unica; afirmarea identitatii pe scena internationala în special prin punerea în aplicare a unei politici externe si de securitate comuna, inclusive definirea unei politici de aparare comuna, întarindu-se astfel identitatea Europei si independenta ei în scopul promovarii pacii, progresului si securitatii în Europa si în lume; întarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea
unei cetatenii a Uniunii; dezvoltarea unei cooperari mai strânse în domeniul justitiei si afacerilor interne, garantându-se siguranta si securitatea popoarelor în conditiile facilitarii liberei circulatii a
persoanelor; mentinerea a ceea ce s-a dobândit din punct de vedere comunitar (l'acquis communautaire) si dezvoltarea acestuia în scopul de a examina, într-o procedura anume prevazuta, în ce masura politicile si formele de cooperare statornicite prin acest Tratat ar trebui
sa fie revizuite în vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare".
Uniunea dispune de un cadru institutional unic perfectionat si adaptat, constituit, în principal, de Consiliul European, Parlamentul European, Comisia Europeana si Curtea de Justitie.Tratatul de instituire a Uniunii Europene, Tratatele privind instituirea Comunitatilor Europene si unele acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul din 2 octombrie 1997 de la Amsterdam, urmare a desfasurarii Conferintei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht, începuta la 29 martie 1996, la Torino. Principalele dispozitii, din Tratatul de la Maastricht, referitoare
la obiectivele Uniunii Europene, în cuprinsul carora au fost aduse modificari prin Tratatul de la Amsterdam, sunt: în art. A (1), par. 2 a fost înlocuit în sensul ca Tratatul constituie o noua etapa în procesul crearii unei uniuni fara încetare mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate cât mai deschis si cât mai aproape posibil de cetateni; art. B (2) este formulat într-o anumita masura diferit, în sensul ca Uniunea îsi propune ca obiective: "1. Promovarea progresului economic si social si a unui înalt nivel de folosire a fortei de munca si realizarea unei dezvoltari
durabile si echilibrate, în special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin întarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare, comportând în cele din urma o moneda unica în conformitate cu prevederile Tratatului; afirmarea identitatii ei pe scena internationala, în special prin punerea în aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv elaborarea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa duca la o aparare comuna, în conformitate cu art. J7 (17); întarirea protectiei drepturilor si intereselor esortisantilor statelor membre, prin instituirea unei cetatenii a Uniunii; mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca un spatiu de libertate, securitate si justitie, în care libera circulatie a persoanelor este asigurata în asociere cu masuri specifice cu privire la controalele la granitele exterioare, azil, imigrare si combaterea criminalitatii; mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea
lui în scopul de a examina masura în care
politicile instituite de Tratat ar trebui sa fie revizuite în vederea
asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor
comunitare". Dupa adoptarea Tratatului de Maastricht, alte 12 state, au
depus cereri de aderare: România, Cehia,
europeana, Tratatele care instituie Comunitatile Europene si unele acte asociate acestora. S-au mai adoptat 4 protocoale, si anume: Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeana si Tratatul CE si care priveste extinderea Uniunii Europene; Protocolul care a fost
anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana, Tratatele CE si Euratom si care priveste Statutul Curtii de Justitie; Protocolul care a fost anexat la Tratatul CE si care se refera la consecintele financiare ale expirarii Tratatului CECO si la fondurile de cercetare privind carbunele si otelul; Protocolul asupra art. 67 din Tratatul CE, precum si 24 de declaratii, luându-se nota de alte 3 declaratii. Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa Dupa cinci valuri de extindere, Uniunea Europeana are în prezent 25 de state membre si se pregateste pentru a sasea runda de aderare a unor noi state. În acest context, Uniunea Europeana trebuia eficientizata pentru a face fata noilor realitati. Pentru aceasta s-a decis elaborarea unui nou tratat, care, înlocuindu-le pe cele vechi cu un text unitar, sa stabileasca în mod simplu si clar pentru cetatenii europeni bazele, obiectivele, structura si modul de functionare al Uniunii Europene extinse. Denumirea finala a acestui tratat este Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa. Proiectul de Tratat Constitutional a fost elaborat si negociat de reprezentanti din 28 de state membre si candidate, membri ai parlamentelor nationale, europarlamentari si diverse grupuri politice. Negocierea s-a realizat în cadrul Conferintei Interguvernamentale (CIG), statele membre UE întrunindu-se pentru a agrea modificarile ce urmeaza a fi aduse Tratatelor. Statele membre au convenit asupra formei finale a Constitutiei, la Bruxelles, în iunie 2004, iar la Roma în 29 octombrie 2004 s-a semnat textul final, care urmeaza sa fie ratificat de fiecare dintre statele membre, conform propriilor proceduri nationale de ratificare. Daca Tratatul Constitutional va fi ratificat în aceste conditii, el va intra în vigoare de la data de 1 noiembrie 2006, înlocuind toate tratatele anterioare.
Izvoarele dreptului comunitar
În doctrina se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare.
a. Izvoarele originare (primare)
În categoria izvoarelor primare sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de: Tratatele de instituire a celor trei Comunitati Europene; cele doua tratate bugetare;
deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor; Actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967; decizia si actul privind alegerile directe în Parlamentul European (1976); deciziile si tratatele de aderare; Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene privind Groenlanda (17 martie 1984);
Tratatul de la Maastricht; Tratatul de la Amsterdam; Tratatul de la Nisa.
Aceste acte comunitare constituie un adevarat "corpus"constitutional, ele având prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absolută de legalitate
Conform art. 293 CE, statele membre, în masura în
care este necesar, pot încheia conventii între
ele privind: "protectia persoanelor, satisfacerea si protectia
drepturilor în aceleasi conditii ca în cazul drepturilor acordate de
fiecare stat propriilor sai resortisanti; eliminarea dublei impuneri
în cadrul Comunitatii; recunoasterea reciproca a societatilor
comerciale si firmelor în întelesul par. 2 al art. 48, pastrarea
personalitatii juridice în cazul transferului sediului lor dintr-o
sentintelor arbitrale". Astfel, au fost adoptate mai multe asemenea conventii:
Conventia din 1968 privind recunoasterea reciproca a societatilor,Conventia de la Bruxelles din 1968 privind competenta judiciara si executarea hotarârilor în Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale,Conventiile de la München din 1973 si de la Luxemburg din 1989 relative la brevetele Europene, respectiv comunitare, Conventia din 1990 privind elimina-rea dublei impuneri în caz de corectare a beneficiilor întreprinderilor asociate. Pe de alta parte, în cazul în care o materie nu este reglementata prin legislatia fundamentala, statele membre au adoptat noi reguli originare pe calea conventiilor sau au pregatit asemenea reguli, în domeniile energiei, proprietatii industriale, falimentului. În asemenea situatii se poate recurge si la art. 308 CE prin care se dispune ca, daca actiunea Comunitatii s-ar dovedi necesara spre a se atinge, în cursul functionarii pietei comune, unul dintre obiectivele Comunitatii si Tratatul nu a prevazut competentele necesare, Consiliul, actionând unanim, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, va lua masurile necesare.
b. Izvoarele secundare (derivate)
Cea de-a doua categorie de izvoare - izvoarele secundare - cuprinde, în mod obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare în scopul aplicarii prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii.
Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari, care sunt folosite de regula în dreptul international.
Termenul "act comunitar" înseamna orice instrument legislative sau administrativ adoptat de autoritatile administrative ale
Comunitatilor. Având caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar; în caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice. În acelasi timp, dreptul secundar trebuie sa fie conform obiectivelor fundamentale, generale, ale Comunitatilor si obiectivelor cu caracter mai specific, care sunt înfaptuite prin intermediul diverselor politici comunitare si, chiar daca Tratatul nu enunta expres obiective specifice ale unei anumite activitati, aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare. Ele, însa, trebuie sa fie conforme principiilor generale ale dreptului comunitar, în sensul ca, spre exemplu, aplicarile diferentiate trebuie sa respecte principiul
nediscriminarii, inclusiv atunci când regulile de aplicare acorda unui stat membru o perioada mare de implementare, precum si prohibitiile specifice enuntate de Tratat în diverse domenii.
O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar are ca obiect izvoarele tertiare, incluzând acele regulamente, directive si decizii care dobândesc forta juridica din regulile de drept comunitar secundar.
|
