ORGANELE DE URMẶRIRE PENALẶ SI ATRINUTIILE ACESTORA IN FAZA DE URMẶRIRE PENALẶ

ORGANELE DE URMẶRIRE PENALẶ sI ATRINUŢIILE ACESTORA ÎN FAZA DE URMẶRIRE PENALẶ

Potrivit art. 201 alin. (1) C.proc.pen., activitatea de urmarire penala se desfasoara de catre procurori si de catre organele de cercetare penala.

Organele de cercetare penala sunt: organele de cercetare ale politiei judiciare si organele de cercetare speciale.

Organele de urmarire penala nu trebuie confundate cu organele de constatate, care întocmesc doar acte de constatare, având un caracter extraprocesual si servind doar la sesizarea din oficiu a organelor de urmarire penala.

Totodata, organele de urmire penala nu trebuie confundate nici cu investigatorii sub acoperire sau investigatorii acoperiti, cum au fost denumiti initial.

2.1. Sectiunea I. Ministerul Public

2.1.1. Istoricul institutiei si consideratii generale

Ministerul Public ca institutie procesuala este rezultatul unui îndelungat proces istoric. El îsi are originea în dreptul francez, în asa numitii ;;les procureurs du roi'' din secolul XIV, ins 22222r1724w tituiti ;;pour la defense des interets du prince et de l'Etat''. La început, procurorii urmareau mai mult interese fiscale prin încasarea amenzilor si confiscarea pe seama tezaurului regal. Ulterior, însa, si-au limitat atributiile la urmarirea infractiunilor si sustinerea acuzarii. O organizare mai completa i s-a dat prin ordonantele franceze din anii 1552, 1553 si 1586. Denumirea de ;;parchet'' rezulta din faptul ca, la început, procurorii ocupau loc pe parchet, alaturi de reprezentantii partilor, iar nu pe estrada, alaturi de judecatori.

În dreptul românesc, Ministerul Public a fost introdus pentru prima data prin Regulamentul organic din 1832 (în Muntenia) si prin Legea din 26 martie 1862 (în Moldova), culminând cu reglementarea din anul 1936 (Codul de procedura penala), revazuta si republicata în anul 1948 si supusa în decursul timpului unor substantiale modificari, care a

înlocuit la rândul sau, Codicele de procedura criminala, promulgat si publicat în M. Of. nr. 269 din 2 decembrie 1864, elaborat sub influenta directa a Codului de instructie criminala francez din anul 1810.

Ministerul Public reprezinta în activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Acesta este organizat si functioneaza în baza prevederilor constitutionale (art. 131 si 132), Legii nr. 92 din 04.08.1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, si a Legii nr. 304 din 28.06.2004, privind organizarea judiciara, republicata.

Ministerul Public îsi exercita atributiile prin procurori, constituiti în parchete pe lânga fiecare instanta judecatoreasca, în temeiul legii si este condus de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Procurorul supravegheaza urmarirea penala. În exercitarea acestei atributii procurorii conduc si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale. Procurorii îsi desfasoara activitatea, potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic.

2.1.2. Organizarea Ministerului Public

Ministerul Public este subiect procesual penal, participant la activitatea procesuala, alaturi de instanta judecatoreasca, având un rol indispensabil pentru constituirea, dezvoltarea si rezolvarea raportului procesual, întrucât îndeplineste functia procesuala esentiala a acuzarii.

Parchetele sunt independente în relatiile cu instantele cu instantele judecatoresti, precum si cu celelalte autoritati publice si îsi exercita atributiile numai în temeiul legii si pentru asigurarea respectii acesteia.

Ministerul Public are urmatoarele organe :

parchetele de pe lânga judecatorii

parchetele de pe lânga tribunale pentru minori si familie

parchete militare (parchetele militare de pe lânga tribunalele militare, Parchetul Militar de pe lânga Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Parchetul Militar de pe lânga Curtea Militara de Apel Bucuresti)

parchetele de pe lânga tribunale

parchetele de pe lânga curtile de apel

Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie

Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie coordoneaza activitatea parchetelor din subordine, îndeplineste atributiile prevazute de lege, are personalitate juridica si gestioneaza bugetul Ministerului Public. Este condus de un procuror general, care este ajutat de un prim-adjunct.

În cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin reorganizarea Parchetului National Anticoruptie, s-a înfiintat ca structura cu personalitate juridica Directia Nationala Anticoruptie ¹. Aceasta este condusa de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie prin intermediul procurorului sef al acestei directii si îsi exercita atributiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializati în combaterea coruptiei.

Parchetele de pe lânga curtile de apel si tribunale au în structura sectii, în cadrul carora pot functiona servicii si birouri. Parchetele de pe lânga curtile de apel au în structura si câte o sectie pentru minori si familie.

Structura si organizarea aparatului tuturor parchetelor, precum si stabilirea parchetelor la care se vor înfiinta sectii maritime si fluviale, birouri sau servicii de criminalistica si criminologie se stabilesc de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul ministrului justitiei. Repartizarea procurorilor pe compartimente de activitate se face de catre conducarul fiecarui parchet.

Parchetele de pe lânga judecatorii, tribunale pentru minori si familie si tribunale sunt conduse de prim-procurori . Acestia sunt ajutati de 1-2 adjuncti în cazul tribunalelor si de un adjunct în cazul judecatoriilor si tribunalelor pentru minori si familie.

Parchetele de pe lânga curtile de apel sunt conduse de procurori generali. Acestia sunt ajutati de 1-2 adjuncti.

Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie este promovat si eliberat din functie de Presedintele României, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii².

În ceea ce priveste organizarea parchetelor militare, aceasta se realizeaza potrivit prevederilor Legii 247/2005, dar dispozitiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara înglobeaza si prevederi referitoare la organizarea si functionarea parchetelor militare.

În conformitate cu reglementarile în vigoare, parchetele militare se organizeaza pe fiecare instanta militara, fie ea tribunal militar, tribunal militar teritorial sau Curte Militara de Apel. Pe lânga fiecare instanta militara functioneaza numai un parchet militar.

__________ ______ ____ _____

Înfiintata prin O.U.G. nr. 43/2002, modificata si completata prin O.U.G. nr. 24/2004 si Legea 247/2005, O.U.G. nr. 134/2005, cu modificarile aduse prin Legea nr. 54/2006.

Art. 54 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

Parchetele militare au, fiecare, statut de unitate militara, cu indicativ propriu si sunt

conduse de catre prim procurori militari ajutati de prim procurori militari adjuncti.

Procurorul militar are, potrivit legii, calitatea de magistrat si face parte din corpul magistratilor. Poate fi numit procuror militar persoana care, în afara conditiilor prevazute în Legea privind organizarea judiciara, are si calitatea de ofiter activ.

În cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza sectii sau servicii de combatere a infractiunilor savârsite de militari care au, fiecare, statut de unitate militara, cu indicativ propriu.

2.1.3. Atributiile Ministerului Public

Ministerul Public exercita, potrivit Legii 304/2004, prin procurori, urmatoarele atributii:

efectueaza urmarirea penala în cazurile si în conditiile prevazute de lege si participa, potrivit legii, la solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;

conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, conduce si controleaza activitatea altor organe de cercetare penala;

sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

exercita actiunea civila, în cazurile prevazute de lege;

participa în conditiile legii, la sedintele de judecata;

exercita caile de atac împotriva hotarârilor judecatoresti, în conditiile prevazute de lege;

apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor persoane, în conditiile legii;

actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coordonarea ministrului justitiei, pentru realizarea unitara a politicii penale a statului;

studiaza cauzele care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaboreaza si prezinta ministrului justitiei propuneri în vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei în domeniu;

verifica respectarea legii la locurile de detinere preventiva¹

exercita orice alte atributii prevazute de lege;

2.1.4. Competenta procurorului în efectuarea urmaririi penale

Potrivit art. 209 C.proc.pen. procurorul exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala si în exercitarea acestei atributii, procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale. Însa tot în art. 209, dar în alin.(3) C.proc.pen. se arata ca urmarirea penala se efectueaza în mod obligatoriu, de catre procuror, în urmatoarele cauze:

a) infractiunile prevazute în Codul penal în art. 155-173 (infractiuni contra sigurantei statului), art. 174-177 (omor, omor calificat, omor deosebit de grav, pruncucidere), art. 179 (determinarea sau înlesnirea sinuciderii), art. 189 alin.(3)-(6) (lipsirea de libertate în mod ilegal în modalitatile agravante prevazute în aceste alineate), art. 190(sclavia), art. 191 (supunerea la munca fortata sau obligatorie), art. 211 alin. (3) (tâlharia în modalitatea agravanta prevazuta în acest alineat), art. 212 (pirateria), art. 236 (ofensa adusa unor însemne), art. 239 (ultrajul), art. 239¹ (cazurile speciale de pedepsire a ultrajului), art. 250 (purtarea abuziva), art. 252 (neglijenta în pastrarea secretului de stat), art. 253¹ (conflictul de interese), art. 254 (luarea de mita), art. 255 (darea de mita), art. 257 (traficul de influenta), art. 265 (omisiunea de a încunostinta organele judiciare), art. 266 (arestarea nelegala si cercetarea abuziva), art. 267 (supunerea la rele tratamente), art. 267¹ (tortura), art. 268 (represiunea nedreapta), art. 273-276 (unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate), art. 279¹ (nerespectare regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive), art. 280 ( nerespectarea regimului materiilor explozive), art. 280¹ (nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri), art. 302¹ (nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduri), art. 317 (propaganda nationalist-sovina), art. 323 (asocierea în vederea savârsirii de infractiuni) si art. 356-361 (infractiuni contra pacii si omenirii);

b) infractiunile la care se refera art. 27 pct. 1 lit. b)-e) C.proc.pen. (infractiuni savârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane, infractiuni privind siguranta nationala a României prevazute în legi speciale, infractiunea de spalare de a banilor, infractiunile privina traficul si consumul ilicit de droguri, precum si infractiunea de bancruta frauduloasa, daca priveste sistemul bancar) - infractiuni care atrag competenta de judecata în prima instanta a tribunalului);

c) infractiunile la care se refera art. 28¹ pct. 1 lit. b) C.proc.pen. (infractiunile savârsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante, de notarii publici) si art. 28¹ pct. 5 C.proc.pen. (cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor condamnate în strainatate), infractiuni care atrag competenta de judecata în prima instanta a curtii de apel;

d) infractiunile la care se refera art. 28² pct. 1 lit. b) C.proc.pen. (infractiuni savârsite de judecatorii tribunalelor militare ori ai tribunalelor militare teritoriale, precum si de procurorii militari de la parchetele militare de pe lânga aceste instante), infractiuni care atrag competenta de judecata în prima instanta a Curtii Militare de Apel;

e) infractiunile la care se refera art. 29 pct. 1 C.proc.pen. (infractiuni savârsite de senatori si deputati, membrii Guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale , membrii, judecatorii si procurorii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si Avocatul Poporului, infractiuni savârsite de maresali, amirali, generali¹ si chestori, infractiuni savârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului Cler care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, infractiuni savârsite de judecatorii si magistratii asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante si de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie), infractiuni care, atrag competenta de judecata în prima instanta a Înaltei Curti de Casatie si Justitie;

f) infractiunile împotriva protectiei muncii;

g) alte infractiuni date prin lege în competenta sa; în aceasta ultima categorie se includ infractiunile prevazute în legi speciale, în cazul carora urmarirea penala se efectueaza în mod obligatoriu de catre procuror;

În toate situatiile aratate, procurorul este obligat el însusi toate¹ actele de urmarire penala, nefiind suficienta limitarea acestuia la îndeplinirea anumitor activitati sau la completarea actelor desfasurate de organul de cercetare penala.

Art. 209 alin. (4) C.proc.pen. prevede ca în toate cazurile enumerate, competenta de a efectua urmarirea penala si de a exercita supravegherea asupra activitatii de cercetare penala, revine procurorului de la parchetul corespunzator instantei, care, potrivit legii, judeca în prima instanta, cauza.

Chiar daca în toate aceste cazuri procurorul este cel ce instrumenteaza în totalitate sau în mare parte cauza, unele din actele acestuia au nevoie de aprobarea organelor ierarhice.

Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua în vederea efectuarii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia conducatorului parchetului ierarhic inferior.

__________ ______ ____ ____

Volonciu, N. - Tratat de procedura penala, Partea speciala, vol. II, Editura Bucuresti, 1994 ( nu este exclus, posibilitatea desfasurarii unor acte sau a unor activitati ce reclama urgenta de catre organul de cercetare penala).

2.2. Sectiunea a II-a. Organele de cercetare penala

2.2.1. Pozitia procesuala

Organul de cercetare penala realizeaza majoritatea activitatilor din cursul urmaririi penale, având ca obiect strângerea probelor cu privire la existenta infractiunilor si la identificarea faptuitorilor pentru stabilirea raspunderii penale a acestora si constau în audierea partilor, a martorilor, efectuarea de cercetari la fata locului, perchezitii, luarea de masuri asiguratorii, verificarea si aprecierea probelor, etc. El are o pozitie procesuala proprie, deosebita de cea a Ministerului Public. Astfel, în cercetarea penala nu se includ actele prin care se exercita functia de învinuire sau de acuzare si se dispune asupra urmaririi , cum sunt: punerea în miscare a actiunii penale, propunerea de arestare preventiva, scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi învinuitului sau inculpatului, trimiterea în judecata, etc. De asemenea, activitatea de cercetare penala este supravegheata de Ministerul Public, care da dispozitii obligatorii organului de cercetare penala¹.

Totodata, organul de cercetare penala se bucura de o independenta relativa, întrucât actele de cercetare penala sunt îndeplinite, de regula, din proprie initiativa fara autorizare sau încuviintare, putând face propuneri motivate cu privire la actele ce urmeaza a fi dispuse de Ministerul Public, ca: punerea în miscare a actiunii penale, trimiterea în judecata, autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire . În ipoteza în care organul de cercetare penala considera ca masurile sau dispozitiile Ministerului Public sunt nelegale sau netemeinice, ab initio putea sesiza organul ierarhic superior al acestuia, fara a întrerupe efectuarea actelor si masurilor dispuse de Ministerul Punlic, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior fiind obligat sa se pronunte în termen de 3 zile de la sesizare. În prezent însa, datorita modificarilor introduse prin Legea nr. 356/2006 (art. 219 alin. 2 C.proc.pen.), este înlaturat, în mod expres, dreptul organului de cercetare penala de a formula obiectii, ceea ce readuce organul de cercetare penala la un simplu organ de executie a dispozitiilor date de procuror, în calitatea sa de conducator al fazei de urmarire penala.

Organul de cercetare penala are dreptul sa înceapa urmarirea penala, sub rezerva confirmarii ulterioare de procuror, apoi, în termenul legal, adica 48 de ore, fiind obligat sa lamureasca toate aspectele cauzei, dupa care poate sa faca propunei motivate Ministerului Public referitoare la solutia procesuala ce urmeaza a fi data urmaririi penale, însa nu participa sub nicio forma la judecare cauzelor penale.

¹ Aceasta regula este extinsa si cu privire la alte organe cu atributii prevazute de lege în constatarea infractiunilor

2.2.2. Atributiile organelor de cercetare penala

Organele de cercetare penala efectueaza toate actele de cercetare penala, cu exceptia celor date de lege în competenta exclusiva a Ministerului Public. Prin urmare, organul de cercetare penala are o competenta generala în materia efectuarii actelor de cercetare penala. Aceasta regula este valabila pentru toate organele de cercetare penala. Organele de cercetare penala au atributii numai de desfasurare a urmaririi penale, ele necolaborând în mod direct cu instantele judecatoresti.

Organul de cercetare penala are dreptul:

de a începe urmarirea penala;

de a administra probe necesare rezolvarii tuturor aspectelor cauzei penale

de a efectua activitati procesuale: perchezitia¹, reconstituirea, cercetarea la locul faptei;

de întocmirea de propuneri motivate adresate procurorului privind luarea unor masuri de preventie, efectuarea de perchezitii punerea în miscare a actiunii penale;

Pe de alta parte, organul de cercetare penala nu poate dispune:

punerea în miscare a actiunii penale;

arestarea preventiva;

solutiile de scoatere de sub urmarire penala, încetarea urmaririi penale si clasarea cauzei penale;