ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ORGANELOR DE CERCETARE PENALẶ

ORGANIZAREA sI FUNCŢIONAREA ORGANELOR DE CERCETARE PENALẶ

3.1. Consideratii istorice

În perioada de început a feudalismului si dupa constituirea celor trei tari românesti (Moldova, Voievodatul Transilvaniei si Ţara Româneasca), normele care reglementau aspectele privind judecata penala erau cuprinse într-un ansamblu normativ cunoscut sub denumirea de " LegeaŢarii " sau " Obiceiul Ţarii ".

" Legea Ţarii " nu avea o forma scrisa, formarea sa a avut loc pe baza obiceiurilor împamântenite în cursul formarii poporului român si mai târziu dupa aparitia statelor românesti. Se remarca, în privinta procedurii de judecata, un caracter unitar în toate cele trei tari românesti[1].

Organizarea statala româneasca nu a cunoscut în aceasta perioada principiul separatiei puterilor, ea se caracteriza prin contopirea functiilor administrative cu cele judecatoresti. Ca sef al statului, Domnul avea competente judecatoresti generale, materiale si teritoriale. Domnul judeca toate pricinile care i se înfatisau împreuna cu sfatul sau. Pentru pricini mai complicate, Domnul delega pe unii membrii ai sfatului sa faca 19119j98t cercetari pe baza carora se pronuntau apoi hotarârile în cauza.

În calitate de judecator , fie ca judeca împreuna cu sfatul sau singur, Domnul dadea întotdeauna hotarârile judecatoresti numai pe baza probelor administrate, orale sau scrise.

În epoca feudalismului dezvoltat " legea tarii " a fost principalul izvor de drept, dar în paralel s-a aplicat si dreptul scris, în forma pravilelor laice ori bisericesti sau a codificarii unor obiceiuri juridice.

Prima codificare legislativa cu caracter laic din istoria dreptului nostru a fost " Cartea Româneasca de Învatatura ", întocmita din ordinul lui Vasile Lupu ( în Moldova ) în anul 1646.

În Ţara Româneasca în 1652 din porunca domnului Matei Basarab a fost tiparita " Pravila cea Mare " sau " Îndreptarea Legii ". Aceasta din urma era inspirata din " Cartea Româneasca de Învatatura " precum si alte acte sau nomocanoane bizantine.

Dispozitiile celor doua pravile sunt în linii generale asemanatoare. În partea a II-a sunt cuprinse reglementari de drept civil, penal si procesual[2].

În privinta instantelor judecatoresti, acestea erau laice si bisericesti. Activitatea judiciara era marcata de confuzia atributiilor judecatoresti si administrative si de inexistenta specializarii instantelor, toate procesele , indiferent daca erau civile sau penale, erau solutionate de aceeasi dregatori.

Mijloacele de proba prevazute de pravile erau: înscrisurile, martorii, juramântul si expertizele. Judecatorul avea dreptul sa aprecieze marturiile în functie de conditia speciala a persoanelor.

Desi nu era constituit înca sistemul apelului, partea care se declara nemultumita putea sa se adreseze unui judecator superior.

În Transilvania, în anul 1517, a aparut o importanta lucrare de drept intitulata "Tripartitul lui Verboczi", aceasta a fost aplicata în practica instantelor din Transilvania pâna în anul 1848. Institutiile dreptului penal si procesual prezentau o serie de asemanari cu cele din Ţara Româneasca si Moldova.

În perioada regimului fanariot o contributie importanta privind reforma în justitie a avut-o Constantin Mavrocordat, care a domnit succesiv din 1730 pâna în 1769 (de sase ori în Ţara Româneasca si de patru ori în Moldova).

Acesta, prin reformele înfaptuite a delimitat atributiile judecatoresti ale dregatoriei fata de cele administrative, a restrâns dreptul de judecata al stapânilor de mosii asupra locuitorilor din satele respective, a precizat atributiile judecatoresti ale divanului domnesc si a celorlalti dregatori cu atributii de judecata, inclusiv a ispravnicilor.

Au fost numiti judecatori dintre marii boieri fara slujbe si a fost introdusa procedura scrisa a cartilor de judecata.

Reformele lui Constantin Mavrocordat cuprinse în asezamântul publicat în Mercurede France ( 1742 ) contin si un capitol cu privire la reorganizarea justitiei.

Divanul domnesc era cea mai înalta instanta de judecata a tarii. Acesta era condus de catre domnitor, fie personal, fie prin delegati.

Când era prezidat de catre reprezentantii domnesti se numea Sfat sau Consiliu Domnesc. Divanul putea judeca, atât ca instanta de fond, cât si ca instanta de apel.

În tinuturi, judecatorii principali erau ispravnicii care aveau atributii precise. Marii boieri ( marele logofat, marii vornici, marele hatman, marele vistier,

marele spatar), aveau si competenta de judecata, în raport de atributiile administrativ pe care le îndeplineau.

Organizarea judecatoreasca si procedura de judecata concepute de Constantin Mavrocordat aveau la baza controlul domnesc în materie, procedura scrisa si consemnarea în scris a hotarârilor judecatoresti, care urmau sa fie comunicate celor judecati .

Judecatorii aveau obligatia de a solutiona pricinile care la erau aduse la cunostinta, iar daca inculpatul nu se prezenta în instanta, era adus cu forta.

Hotarârile judecatoresti date de divan erau aduse la îndeplinire prin dispozitie domneasca.

Reforma începuta de Constantin Mavrocordat a fost dusa la capat de Alexandru Ipsilante. Acesta a emis un hrisov în anul 1775 intitulat "Pentru rânduiala departamenturilor de judecati" care se regaseste în Codul din 1780 sub numele de "Pravilniceasca Condica".

Reglementarile cu privire la organizarea instantelor judecatoresti sunt cuprinse în primele cinci titluri din "Pravilniceasca Condica". În aceasta lucrare instantele erau organizate într-un sistem ierarhic având loc o delimitare precisa a competentelor diferitelor grade de jurisdictie, precum si o delimitare clara a competentelor judecatoresti ale diferitelor organe de cele administrative.

Divanul domnesc era instanta suprema de judecata compus din boierii veliti, aflati sub conducerea domnului, având competenta generala în materie civila si penala.

Acesta putea judeca atât ca prima instanta cât si ca instanta de apel. Erau stabilite zilele de lucru ca instanta de fond si zilele de lucru ca instanta de apel.

Departamenturile functionau ca instante civile si penale, ca instante de fond si de apel.

Existau patru departamenturi, unul functiona ca instanta penala, iar celelalte ca instante civile. Departamentul ce judeca pricini penale era compus din boieri mazili.

La toate departamenturile au fost introduse condice, unde se tinea evidenta hotarârilor judecatoresti, care erau date numai în scris.

În cadrul personalului din departamente erau încadrati logofeti, care aveau cunostinte juridice.

Instantele speciale, constituite pe lânga spatarie si agie judecau cauze de furt, bataie, injurii, produse pe raza de competenta a spatariilor si agiilor (acestea judecau si unele fapte savârsite de ostasi) .

Pricinile penale de mai mica importanta erau judecate în fiecare judet, unde exista câte un judecator ajutat de un logofat.

Ispravnicii judetelor aveau competenta de judecata, fie singuri, fie împreuna cu judecatorul orânduit pentru judecati. Institutiile juridice din Moldova au suferit transformari în perioada ocupatiei tariste (1769-1774), astfel ca trupele tariste au înfiintat un Departament de Justitie compus din marele logofat, marii vornici si boieri care aveau cunostinte juridice si practice în materie.

Departamentul justitiei functiona independent de Divanul domnesc si avea competenta civila sau penala. Departamentul avea si atributii de supraveghere a comportamentului tuturor judecatorilor

În ceea ce priveste procedura de judecata a acestui Departament, existau unele dispozitii cu privire la semnarea de catre parti a proceselor verbale încheiate cu ocazia judecatilor, motivarea hotarârilor si indicarea articolelor din pravile pe care se întemeiaza hotarârea, opiniile separate ale unor judecatori trebuiau sa fie consemnate în scris si motivate.

Hotarârile judecatoresti se aduceau la cunostinta partilor care le puteau contesta la Divan.

În jurul anului 1789 a fost înfiintat un Departament criminalicesc care judeca numai procesele penale.

Fata de Codul lui Scarlat Calimach (1817 Moldova) care cuprindea numai norme de drept civil, Legiunea Caragea (1818 Muntenia) cuprindea pe lânga normele civile si dispozitii de organizare judecatoreasca, procedura de judecata si probe.

Cu privire la procedura de judecata si mijloacele de probatiune s-au adus unele elemente noi: au fost reorganizate instantele, procedura scrisa, a condicelor de evidenta a hotarârilor, declaratiile martorilor oculari si cercetarile instantei, astfel ca au fost înlaturate vechile practici privind probele care aveau un caracter mistic.

În Ţara Româneasca este introdusa si Condica siretilor privind evidente din cazierul judiciar. Martorii mincinosi care erau trecuti în Condica siretilor nu mai puteau aparea drept martori în viitor.

În Moldova, în anii 1820 si 1826, a fost adoptata Condica Criminaliceasca cu procedura penala aferenta. Necesitatea acestei legi se impunea deoarece nu existau dispozitii de drept penal si de procedura penala.

Spre deosebire de Ţara Româneasca unde era aplicata Legiunea Caragea, care cuprindea si astfel de dispozitii, în Moldova Codul Calimach nu continea asemenea dispozitii.

Condica criminaliceasca era formata din doua parti: prima parte compusa din 166 articole continea dispozitii de procedura penala, iar partea a doua cu 97de articole de dispozitii penale.

Erau cuprinse câteva principii de procedura care trebuiau sa asigure un minim de legalitate cu privire la sanctionarea infractorilor.

Orice denunt trebuia sa fie confirmat prin împrejurarile faptei; banuitul putea avea un garant; interogatoriile trebuiau facute în mod lamurit pentru ca dupa ele sa se poata face judecata; conservarea corpurilor delicte si prezentarea lor la judecata; depunerea juramântului de catre martori, etc.

Faptuitorul urma sa fie judecat unde era prins.

Dupa adoptarea Regulamentelor Organice (la 1 iulie 1831 în Ţara Româneasca si la 1 ianuarie 1822 în Moldova) organizarea judecatoreasca a suferit unele modificari.

Au fost delimitate mult mai clar functiile de stat, astfel ca activitatea judiciara a fost separata de cea administrativa, instantele judecatoresti au fost constituite în mod ierarhic si specializate pe domenii de competente.

Prin aceste regulamente s-a stabilit inamovibilitatea magistratilor, numirea judecatorilor se facea pe o perioada de trei ani cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu înca trei ani daca dovedeau capacitate si competenta în functie.

În materia procedurii penale au fost introduse noi aspecte cu privire la actiune care nu mai trebuia sustinuta prin juramânt fiind supravegheata de procuror. Era garantata inviolabilitatea persoanei prin introducerea mandatului de arestare si a obligatiei de a proceda la cercetarea celui arestat în termen de 24 de ore de la aducere.

Regulamentele organice au introdus, pentru prima oara în legislatia româneasca, principiul autoritatii lucrului judecat (acest principiu se aplica hotarârilor pronuntate de catre Divanul domnesc si confirmate de catre Domn).

Principiul egalitatii în fata legilor nu a putut fi aplicat decât partial în conditiile de atunci.

Sistemul judiciar introdus prin Regulamentele Organice era urmatorul:

ispravnicii judetelor si zapcii tinuturilor aveau pe lânga atributii administrative si atributii judiciare, solutionarea pricinii politienesti, fiscale sau abateri ale slujbasilor;

tribunalele politiei îndreptatoare; aceste instante erau compuse dintr-un presedinte si din judecatori având competenta de a judeca pricinile mai mici (înjuraturi, batai si alte fapte care tulburau linistea publica). Ele functionau la Bucuresti si lasi.

tribunalele de întâie instanta de la tinuturi (în Ţara Româneasca se numeau judecatorii de judet) erau compuse dintr-un presedinte si doi judecatori, cu competenta generala.

divanurile judecatoresti, cu o sectie civila si una criminala care functionau în Ţara Româneasca (la Bucuresti si la Craiova), ca instante de apel, judecând apelurile facute contra hotarârilor date de tribunalele judetene. În Moldova ca instanta de apel era un singur Divan judecatoresc la lasi (Divan de apelatie).

înaltul Divan ca instanta suprema (la Bucuresti si lasi) era compus dintr-un presedinte si sase membrii numiti de Domn, si judeca procesele venite în apel de la divanurile judecatoresti. Judecatorii erau alesi pe trei ani, din rândul boierilor, timp în care erau inamovibili.

În Moldova a functionat si Divanul Domnesc prezidat de catre Domn, ce solutiona cazurile de gresita aplicare a legii.

Din 1833 Divanul Domnesc a fost contopit cu înaltul Divan aflat sub presedintia Domnului.

În Ţara Româneasca, în anul 1832 a fost publicat " Asezamântul ostasesc pentru straja pamânteasca a Valahiei ", primul cod penal militar care a fost alcatuit dupa introducerea Regulamentelor Organice.

Conform asezamântului ostasesc, abaterile militarilor erau clasificate în doua categorii: abateri disciplinare si infractiuni grave.

Infractiunile grave erau judecate de instante specializate (judecata cea mare) si erau pedepsite cu destituirea, bataia sau munca zilnica.

Acest cod a fost completat în 1852 sub titlul " Condica penala ostaseasca cu procedura ei si osebit supliment pentru starea de împresurare" ( lucrare inspirata din Codul militar francez).

Lucrarea contine doua carti si un supliment.

Cartea întâi era alcatuita din trei parti ce cuprindeau dispozitii generale privind clasificarea abaterilor disciplinare, a infractiunilor si pedepselor, cauzele care apara de raspundere penala, modul de executare a pedepselor, etc.

În cartea a doua erau cuprinse patru parti care contineau dispozitii de procedura pentru instantele militare.

Instantele de judecata pentru militari erau comisiile ostasesti la unitati si o comisie criminala la comandamentul armatei.

Pentru revizuirea hotarârilor date de instantele militare era constituita o comisie de revizie pe întreaga armata.

Comisia penala ostaseasca din anul 1852 a fost extinsa si în Moldova în anul 1860 si a ramas în vigoare pâna în anul 1873 când a fost publicat un nou cod penal militar, ce cuprindea si dispozitii de procedura penala.

În Ţara Româneasca a mai fost publicata în anul 1852 " Condica Criminaliceasca cu procedura ei ", compusa din doua parti distincte:

- în prima parte, compusa din trei carti, erau stabilite faptele care constituiau crime si pedepsele aplicate faptuitorului;

- în partea a doua, împartita în doua carti, erau stabilite procedurile privind descoperirea, instrumentarea si judecarea faptuitorilor.

Condica criminaliceasca cu procedura ei cu mici modificari a fost aplicata în Ţara Româneasca pâna în anul 1865 la intrarea în vigoare a Codului penal si Codului de procedura penala.

Vasta opera legislativa a lui Alexandru loan Cuza a cuprins si adoptarea unui cod de procedura penala intrat în vigoare la 1 mai 1865, inspirat din Codul de instructie criminala francez (adoptat la 1808), compus din:

Cartea l-a - "Despre politia judiciara";

Cartea a ll-a - "Despre judecata".

Cartea l-a reglementa atributiile persoanelor investite de stat cu urmarirea, descoperirea faptelor considerate infractiuni, cu strângerea probelor si trimiterea faptuitorilor în judecata tribunalelor.

Cartea a ll-a se refera la procedura de judecata în fata instantelor penale:

Codul prevedea ca instante de judecata judecatoriile de plasa, tribunalele de judet, curtile cu juri si înalta Curte de Casatie si Justitie.

Judecatoriile de plasa nu au functionat, atributiile lor fiind încredintate subprefectilor care administrau plasele respective.

Delictele erau de competenta tribunalelor iar crimele de competenta curtilor cu juri. Curtile cu juri erau compuse dintr-un complet de judecata si un juriu format din cetateni.

Juriul era chemat sa raspunda prin da sau nu la doua întrebari: daca persoana este sau nu vinovata, iar în cazul în care era gasita vinovata, daca merita sau nu circumstante atenuante.

Judecatorii faceau încadrarea faptei în textul de lege corespunzator si fixau pedeapsa în conformitate cu dispozitiile legii si parerea juriului cu privire la circumstantele atenuante.

Juratii deliberau prin vot secret dupa procedura de interogare a învinuitului, a martorilor, ascultarea aparatorului si a reprezentantului ministerului public.

Caile de atac prevazute de codul de procedura penala din 1865 erau: apelul, prin care erau atacate hotarârile judecatoriilor si ale tribunalelor, recursul înaintat la Curtea de Casatie si revizuirea unei hotarâri ramase definitiva. în codul penal de la 1865 sistemul vechi de tip inchizitorial s-a mentinut numai pentru prima faza a procesului ; în faza a doua (cea a judecatii) s-au introdus principiile moderne: publicitatea dezbaterilor, principiul oralitatii, principiul contradictorialitatii în virtutea carora partile luau cunostinta de probe si le analizau în contradictoriu, în cadrul dezbaterilor orale si publice.

În anul 1913 a fost adusa o importanta modificare Codului de procedura penala prin intrarea în vigoare a Legii privitoare la instructiunea si judecata în fata instantelor corectionale a flagrantelor delicte (Legea micului parchet). În conformitate cu prevederile acestei legi, persoanele prinse în momentul comiterii unor infractiuni de drept comun în orasele resedinta de judet puteau fi arestate pe loc si aduse în fata procuraturii care le interoga si le trimitea în fata judecatorilor de ocoale sau a tribunalelor.

Judecarea cauzei se facea în regim de urgenta cu pronuntarea unei hotarâri în aceeasi zi fara parcurgerea fazelor premergatoare pe care le prevedea Codul de Procedura Penala.

În anul 1873 a fost adoptat Codul de justitie militara, care a suferit numeroase modificari fiind abrogat în 1937.

Justitia militara era împartita în urmatoarele instante judiciare:

a) în timp de pace comisiile de disciplina care functionau pe lânga batalioanele de vânatoare si marina militara cu diviziile de Mare si Dunare.

Comisiile de disciplina aveau competenta strict limitata prin lege si judecau nesupunerile la chemare în tara în timp de pace si infractiunile privitoare la pregatirea mobilizarii savârsite numai de gradele inferioare la toate categoriile si în împrejurarile expres prevazute în textele Codului de justitie militara.

b) Comisiile permanente de razboi care functionau pe lânga comandamentele corpurilor de armata iar atunci când era nevoie legea prevedea posibilitatea functionarii si pe lânga comandamentele de divizii.

Aceste instante erau formate din 5 judecatori luati în ordinea vechimii. La formarea completului de judecata se tinea seama de gradul acuzatului, astfel ca gradele judecatorilor variau dupa gradul acestuia.

Sentintele acestor consilii erau supuse recursului unui Consiliu superior de revizie al armatei format dintr-un general sau colonel presedinte, doi colonei sau locotenenti-colonei si doi maiori membri judecatori.

Codul de justitie militara din anul 1937 a fost structurat în 4 carti:

Cartea I - Organizarea,

Cartea a doua - Competenta,

Cartea a treia - Procedura

Cartea a IV-a - Infractiuni'si pedepse.

Acest cod a fost republicat în 1948 si abrogat prin Legea nr. 30/1968.

Instantele militare erau: Comisiile de judecata, Tribunalele militare, si Curtea militara de casatie si justitie.

Pe lânga fiecare regiment, precum si pe lânga fiecare batalion, divizion sau orice imitate echivalenta constituita în corp aparte, functiona câte un Consiliu de judecata.

La resedinta fiecarei regiuni militare functiona un Tribunal militar, cu una sau mai multe sectii.

Tribunalele militare se înfiintau prin decret, care se fixau prin decizie ministeriala.

Prin lege, era instituita obligatia ca judecatorii sa fie cel putin egali în grad si functie cu inculpatul.

Curtea militara de casatie si justitie functiona în capitala tarii si se compunea din: un presedinte magistrat militar si patru consilieri magistrati militari numiti prin decret la propunerea Ministerului Apararii Nationale. Presedintele era general magistrat iar cei patru consilieri colonei magistrati.

Curtea militara de casatie si justitie judeca toate recursurile împotriva sentintelor pronuntate de tribunalele militare.

În anul 1935 a fost adoptat un nou cod de procedura penala care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. Acesta continea dispozitii din codul de procedura penala din 1865 dar a prevazut si unele reglementari moderne. Prima faza a procesului si-a pastrat caracterul inchizitorial, iar faza de judecata pe cel acuzatorial.

Actiunea era pusa în miscare de catre Ministerul Public iar acuzarea se facea cu respectarea principiilor legalitatii, oralitatii, individualitatii si revocabilitatii. În solutionarea cauzelor penale au fost pastrate achitarea si condamnarea dar au fost introduse încetarea si anularea urmaririi penale.

Contraventiile erau de competenta tribunalelor iar crimele de competenta curtilor cu juri. Curtile cu juri judecau si delictele politice, dar si pe cele de presa. Curtile cu juri se compuneau dintr-un consiliu de la Curtea de Apel, doi judecatori si din jurati.

Sentinta era pronuntata în faza de judecata de judecator, pe baza liberei convingeri motivate si cu dreptul de a administra din oficiu probe.

Fata de aceste prevederi referitoare la existenta Curtilor cu Juri, Constitutia din 1938 prevedea o dispozitie referitoare la desfiintarea acestora (art. 73 alin. 3 Constitutia României, 1938).

Prin asa zisa reforma a justitiei din România din 1948, a fost introdus principiul ca în compunerea instantelor alaturi de juristii de meserie sa fie prezenti si cetateni oarecare, ca reprezentanti ai poporului fiind numiti asesori sau judecatori populari.

Acestia se deosebeau de jurati prin aceea ca intrau în completul de judecata propriu-zis cu aceleasi obligatii în solutionarea cauzei. Legea de organizare judecatoreasca si Codul de procedura penala a prevazut participarea asesorilor populari si toate nivelurile instantelor judecatoresti si în toate formele de judecata ( prima instanta, recurs, alte cai de atac ) .

Totusi Constitutia din 1948, în art. 88 interzicea participarea asesorilor populari la Curtea Suprema de Justitie. Existau dispozitii referitoare la garantarea dreptului de aparare în fata tuturor instantelor (art. 92 Constitutia din 1948), dezbaterile erau publice cu unele exceptii prevazute de lege.

O modificare importanta a fost facuta prin eliminarea apelului din sistemul gradelor de jurisdictie, sistem care a functionat pâna la adoptarea Legii 92/1992.

Legea de organizare judecatoreasca care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 si noul Cod de procedura penala din 1968 au limitat participarea asesorilor la anumite cauze.

Asesorii nu intrau în componenta completului de judecata decât la judecatorii, tribunale judetene si instantele militare, dar exclusiv la judecata în prima instanta si într-un numar redus de cazuri.

Fata de Constitutia din anul 1965 care continea, în art. 108, dispozitii cu privire la participarea asesorilor populari, Constitutia din anul 1991 nu mai cuprindea o asemenea dispozitie.

Legea 45/1991 privind modificarea unor dispozitii referitoare la activitatea de judecata a statuat expres în articolul 1 ca la judecatorii si tribunalele judetene completele sa fie formate exclusiv din judecatori.

Prin dispozitiile Legii 45/1991 asesorii populari erau scosi din compunerea oricarei instante.

Dispozitiile referitoare la judecata din codul de procedura penala publicat în 1968 au suferit numeroase modificari în anii 1970, 1971, 1973, 1974, 1987, 1993 si 1996 când, prin Legea nr. 141/1996 s-a dispus prin Legea nr, 281 din 1 iulie 2003 modificata succesiv, Codul de procedura penala a introdus importante dispozitii referitoare la arestare si interceptarea convorbirilor telefonice.

3.2. Sectiunea I. Organele de cercetare ale politiei judiciare

Organele de cercetare penala ale politiei judiciare ocupa un loc deosebit de important în categoria organelor de urmarire penala si efectueaza, potrivit art. 207 C.proc.pen., cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data în mod obligatoriu în competenta altor organe de cercetare.

Organele de cercetare ale politiei judiciare sunt organizate si functioneaza în baza Legii nr. 364 din 15.09.2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare, cu modificarile ulterioare¹, a Ordinului comun nr. 10/121/29.01.2004 al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului internelor si reformei administrative, privind înregistrarea si circuitul dosarelor penale, precum si evidenta unitara a activitatii de urmarire penala si a Ordinului ministrului administratiei si internelor nr. 265/28.05.2002 privind organizarea activitatii de cercetare penala în cadrul politiei si politiei de frontiera, cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura penala.

Organizarea si functionarea Politiei Române este reglementata în prezent prin Legea nr. 218/2002². Politia face parte din Ministerul Internelor si Reformei Administrative si este "institutia specializata a statului care exercita atributiile privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, în conditiile legii" (art. 1 din lege)³. Ea se organizeaza conform organizarii administrative a tarii si are urmatoarea structura organizatorica: Inspectoratul General al Politiei; unitati teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Politiei; Directia generala de politie a municipiului Bucuresti si inspectoratele de politie ale judetelor; institutii de învatamânt pentru pregatirea si specializarea politistilor; alte unitati necesare potrivit legii⁴. Inspectoratul General al Politiei este unitatea centrala a politiei, cu competenta teritoriala generala, care conduce, îndruma si controleaza activitatea tuturor celorlalte unitati de politie, desfasoara activitati de investigare si cercetare a infractiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalitatii economico-financiare sau bancare, a altor infractiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în

¹ Legea nr. 364/15.09.2004, privind organizarea si functionarea politiei judiciare a fost modificata prin Legea nr. 161/30.05.2005 privind stabilirea unor masuri pentru prevenirea si combaterea coruptiei în cadrul M.A.I

² M.Of. nr. 305 din 9 mai 2002

³ Goziuc, T.-Politia româna ca organ de prevenire si combatere a infractiunilor în baza noilor reglementari. Legea nr. 218/2002, Dreptul nr. 9/2002, p.35-39.

⁴ De pilda, prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor masuri pentru prevenirea si combaterea coruptiei în cadrul M.I.R.A. a fost înfiintata Directia Generala Anticoruptie.

supravegherea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, precum si orice alte

atributii date în competenta sa prin lege. Inspectoratul General al Politiei este condus de un inspector general, numit prin decizie a primului ministru, la propunerea ministrului de interne.

Inspectorul general este ajutat de adjuncti, numiti la propunerea sa, de catre ministrul de interne, dupa consultarea Corpului National al Politistilor, cu aplicarea legii.

Inspectoratul General al Politiei are în structura sa organizatorica directii generale, directii, servicii si birouri înfiintate prin ordin al ministrului de interne. In municipiul Bucuresti functioneaza Directia generala de politie condusa de un director general, ajutat de adjuncti. In judete functioneaza inspectoratele de politie, conduse de un sef al inspectoratului, ajutat de adjuncti În municipii si orase functioneaza politii municipale si orasenesti, iar în comune politii comunale si posturi de politie.

Legea nr. 218/2002 se completeaza cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul politistului¹, modificata si completata ulterior, inclusiv prin O.U.G. nr. 102/2004², în care se prevede, în art. 1, ca politistul este functionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poarta, de regula, uniforma si exercita atributiile stabilite pentru Politie prin lege, ca institutie specializata a statului.

Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori specializati din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative anume desemnati de ministru, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sub autoritatea caruia îsi desfasoara si activitatea, sau sunt desemnati si functioneaza în alt mod, potrivit unor legi speciale.³

Potrivit Ordinului ministrului administratiei si internelor nr. 617/29.12.2003, se desemneaza ca organe de cercetare ale politiei judiciare urmatoarele categorii de lucratori specializati din cadrule Ministerului Administratiei si Internelor (actuala MIRA), astfel:

1) politistii care, potrivit stucturii organizatorice în care îsi desfasoara activitatea îndeplinesc sarcini în urmoarele domenii:

- cercetari penale;

- investigarea fraudelor;

- combaterea crimei organizate si antidrog;

¹ M. Of. nr. 440 din 24 iunie 2002.

² M Of. nr. 1083 din 22 noiembrie 2004.

³ Cum este cazul ofiterilor de politie judiciara ai D.N.A., care efectueaza acte de cercetare penala privind infractiunile de coruptie, sub directa conducere, si supraveghere a procurorilor D.N.A

- judiciar;

- arme, explozivi si substante toxice;

- criminalistic;

2) politistii cu atributii de control intern;

3) politistii cu sarcini în combaterea infractionalitatii transfrontaliere si a infractiunilor comise în legatura cu frontiera;

4) politistii abilitati¹ din formatiunile politiei transporturi, politiei de ordine publica si politiei rutiere; dupa cum urmeaza:

Pe linia politiei de ordine publica:

a) ofiterii din cadrul Directiei Politiei de Ordine Publica, Serviciul Politiei de Ordine Publica, al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Serviviilor judetene, Birourilor si formatiunilor de profil de la politiile municipale, orasenesti si sectii de politie;

b) agentii de politie care îsi desfasoara activitatea în mediul urban, în cadrul compartimentului de criminalitate judiciara;

c) politistii din cadrul compartimentului criminalitate judiciara din birourile (formatiunile) de politie rurala²;

d) agentii de politie care desfasoara activitati in cadrul politiilor orasenesti în care nu sunt organizate compartimente de rezolvare a lucrarilor si cauzelor penale;

Pe linia politiei rutiere:

a) ofiterii din cadrul Directiei Politiei Rutiere, Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei si serviciilor judetene de profil, cu exceptia celor ce desfasoara activitati pe linie de reglementare si examinare;

b) politistii din cadrul Serviciului accidente rutiere si cercetari penale al Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti;

c) agentii de politie rutiera cu atributii în efectuarea cercetarilor locului faptei, în cazul accidentelor rutiere;

Pe linia politiei transporturi:

a) ofiterii din cadrul Directiei Politiei Transporturi;

b) politistii Sectiei de transporturi din structura Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti;

__________ ______ ____ ____

¹ Acestia au fost abilitati prin Dispozitia nr. 27/10.01.2004 a Inspectorului General al Politiei Române. ² Au fost investiti cu calitatea de organ de cercetare al politiei judiciare prin Dispozitia nr. 200/13.04.2007.

c) politistii din cadrul Serviciilor si Birourilor judetene de politie transporturi, sefii posturilor de politie transporturisi ajutorii acestora;

5) politistii de la posturile de politie care efectueaza acte premergatoare si cercetari în lucrarile si cauzele penale date în competenta;

Lucrarile si cauzele penale instrumentate de politistii de la posturile de politie se transmit parchetului competent numai dupa verificarea legalitatii solutiilor de catre formatiunile de cercetare penala care arondeaza posturile de politie.

În cazul descoperirii pe timpul îndeplinirii activitatilor specifice a unor infractiuni a caror competenta de solutionare revine altor formatiuni, dupa întocmirea actelor premergatoare de catre ofiterii desemnati de seful formatiunii care a descoperit fapta, acestea se înainteaza la unul dintre organele de cercetare ale politiei judiciare sau procurorului, dupa caz.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, aprobata prin Legea nr. 503/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost creati, pentru prima data în sistemul nostru juridic, ofiteri de politie judiciara, care erau organizati initial într-o brigada condusa de un politist, în calitate de sef de brigada, care trebuia sa aiba cel putin gradul profesional de chestor de politie. În prezent, art. 10din Ordonanta, asa cum a fost aprobat si modificat prin lege, cu modificarile si completarile aduse prin O.U.G. nr. 134/2005¹, aprobata cu modificari prin Legea nr. 54/2006², prevede expres ca în scopul efectuarii cu celeritate si în mod temeinic a activitatilor de descoperire si de urmarire a infractiunilor de coruptie, în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie functioneaza ofiteri si agenti de politie, constituind politia judiciara a Directiei Nationale Anticoruptie.

Totodata, ofiterii si agentii de politie judiciara întocmesc numai acele acte de cercetare penala dispuse de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie si îsi desfasoara activitatea sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al acestora, iar actele le întocmesc doar în numele lor.

În mod similar, prin Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea si organizarea în cadrul Ministerului Public, a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism³, a fost creata o noua forma speciala a politiei judiciare. Ofiterii si agentii de

politie judiciara din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt desemnati de catre ministrul internelor si reformei administrative, cu avizul

__________ ______ ____ __

¹ M. Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005.

² M. Of. nr. 226 din 13 martie 2006.

³ M. Of. nr. 1089 din 23 noiembrie 2004.

favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. Conform art. 9 din Legea nr. 508/2006, ofiterii si agentii de politie judiciara din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism efectueaza numai acele acte de cercetare penala dispuse de procurorii din cadrul acestei directii, sub directa coordonare si controlul nemijlocit al acestora.

Pentru combaterea crimei organizate si a infractiunilor grave. În interesul urmaririi penale politia poate solicita parchetului competent interceptarea convorbirilor telefonice si deschiderea corespondentei de catre organele abilitate, potrivit Legii nr. 51/1991.

Politistului îi este interzis sa provoace unei persoane suferinte fizice ori psihice, cu scopul de a obtine, de la aceasta persoana sau de la o terta persoana, informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terte persoane. Totodata, politistului îi este interzis sa comita acte de tortura, în orice împrejurare, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de o stare de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie. Politistul nu poate invoca ordinul superiorului sau al altei autoritati publice, pentru a justifica încalcarea legii.

Politia româna coopereaza cu organele similare din alte state si cu organisme internationale de politie, în baza întelegerilor la care România este parte. În cadrul Organizatiei Internationale de Politie Criminala (INTERPOL), Politia Româna coopereaza cu politiile nationale ale celorlalte state membre ale acestei organizatii.

Noua lege a organizarii si functionarii Jandarmeriei Române nr. 550/2004, stabileste noi atributii pentru Jandarmeria Româna, fata de Legea nr. 116/1998, care a fost abrogata. Astfel noua lege stipuleaza ca o noua atributie, efectuarea, în conditiile legii, a actelor necesare începerii urmaririi penale pentru infractiunile constatate pe timpul exercitarii misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 214 C.proc.pen. Totodata, dupa noua lege, Jandarmeria Româna raspunde solicitarii magistratului de a participa, împreuna cu acesta, la efectuarea unor acte procedurale. În acest fel, personalul militar al Jandarmeriei Române are dreptul si obligatia sa legitimeze orice persoana, când exista indicii temeinice ca a savârsit, savârseste sau se pregateste sa savârseasca o fapta ce constituie infractiune, sa efectueze control corporal preventiv asupra persoanei si a bagajului acesteia , daca exista indicii clare ca s-a savârsit, se savârseste sau se pregateste savârsirea unei infractiuni si, sa intervina chiar si în afara orelor de program, a atributiilor de serviciu si a competentei teritoriale, atunci ia cunostinta de pregatirea sau de savârsirea unei infractiuni, actionând pentru conservarea urmelor, prinderea faptuitorului, ridicarea corpurilor delicte si a celorlalte mijloace materiale de proba si predarea imediata a acestora autoritatilor competente.

Prin Legea nr. 371/2004¹, cu modificarile si completarile ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 23/2005 si Legea nr. 180/2005, este înfiintata Politia Comunitara, în scopul asigurarii ordinii si linistii publice, pentru cresterea eficientei pazei obiectivelor si a bunurilor de interes public si privat. Activitatea Politiei Comunitare se realizeaza în interesul persoanei, al comunitatii, al asigurarii pazei si protectiei obiectivelo de interes public si privat, precum si în sprijinul institutiilor statului, exclusiv in executarea legii. Politia Comunitara se înfiinteaza prin hotarare a consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor, dupa caz, si se subordoneaza primarilor acestora. Categoriile de personal, structura organizatorica si nivelul de organizare se stabilesc anual de consiliile locale, cu consultarea unitatilor teritoriale ale Politiei Române, în functie de bugetul alocat, numarul populatiei, întinderea fiecarui municipiu, oras, comuna, respectiv sector al municipiului Bucuresti, si de starea infractionala si contraventionala înregistrata pe raza lor.

3.3. Sectiunea a II-a. Organele de cercetare speciale

Din categoria organelor de cercetare penala speciale fac parte, potrivit art. 208 C.proc.pen.: ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare corp aparte si similare (pentru militarii în subordine); ofiterii anume desemnati de catre sefii comenduirilor de garnizoana (pentru infractiunile comise de militari în afara unitatilor militare); ofiterii anume desemnati de catre comandantii centrelor militare (pentru infractiunile ce intra în competenta instantelor militare, comise de civili în legatura cu obligatiile lor militare)²; ofiterii politiei de frontiera anume desemnati (pentru infractiunile de frontiera); capitanii porturilor (pentru infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa si contra disciplinei si ordinii la bord, precum si pentru infractiunile de serviciu sau în legatura cu serviciul, prevazute în Codul penal, savârsite de personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau ar fi putut sa puna în pericol sigurana în pericol siguranta navei sau a navigatiei). În afara de acestia, cercetarea penala mai poate fi facuta si personal de catre comandantii unitatilor militare, de sefii comenduirilor de garnizoana si comandantii centrelor militare. În primel trei cazuri, cercetarea penala se efectueaza în mod obligatoriu de organele speciale de cercetare.

__________ ______ ____ __

¹ M. Of. nr. 878 din 27 septembrie 2004.

² Mateut, Gh. - Tratat de procedura penala, partea generala, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 292.

Prin urmare, singurele derogari de la aceasta competenta a organelor de cercetare penala speciale sunt: urmarirea penala efectuata de catre procuror [art. 209 alin. (2) C.proc.pen.], unele acte de cercetare efectuate de organele politiei judiciare, ca urmare a cererii comandantului centrului militar si eventualele cazuri urgente, care nu sufera amânare, conform art. 213 C.proc.pen.¹

Însa, în cea mai mare parte, faptele la care se refera art. 208 alin. (1) lit. a) b) si c) C.proc.pen. au fost scoase de sub supravegherea procurorilor militari si, în mod corelativ, de la judecata instantelor militare. Dupa unii autori², prin aceasta, legiuitorul a dorit sa creeze, prin intermediul politiei judiciare, o noua competenta, pentru cercetarea infractiunilor comise de militari, cu exceptia celor care au legatura cu atributiile de serviciu. Pentru aceasta, se impune restrângerea atributiilor organelor de cercetare speciale numai cu privire la ipoteza infractiunilor de competenta instantelor militare, celelalte fiind practic inaplicabile, atâta timp cât nu exista, înca, o politie judiciara militara, adica un corp de politie specializat în cercetarea infractiunilor savârsite de militari, care sa fie alcatuit, eventual, din ofiteri specializati, din cadrul Ministerului Apararii Nationale si din celelalte structuri militare si care sa se afle în supravegherea procurorului civil sau militar, dupa caz.

Din punct de vedere al organizarii si functionarii organelor militare ca autoritati de cercetare penala speciala, acestea sunt sub incidenta Legii nr. 45/1994, cu modificarile si completarile aduse prin O.U.G. nr. 13/2000, Legea nr. 398/2001 privind organizarea armatei, care se completeaza cu Ordinul nr. M. 83/2001 al Ministerului Apararii Nationale pentru aprobarea Regulamentului de Garnizoana, Legea nr. 38/2002, O.U.G. nr. 74/2002 si Legea nr. 42/2004. Conform acestor prevederi, ofiterul care se ocupa cu cercetarea penala speciala în garnizoana³ este, de regula, ofiterul cu cercetarea penala speciala de la marea unitate sau unitatea militara al carui comandant este comandantul garnizoanei. Acesta efectueaza cercetarea penala în cazul infractiunilor savârsite de militari în garnizoana. Dosarele întocmite le prezinta comandantului garnizoanei si comandantilor unitatilor de unde provin militarii în cauza. Totodata, el analizeaza litigiile dintre militari, dar si cele dintre militari si civili, prezentând concluzii si propuneri comandantului garnizoanei. De asemenea, seful comenduirii

Ciorobea, A.M., I-V. Jurca - Organele de cercetare penala speciale, R.D.P. nr. 2/2004, pag. 83-84.

² Mateut, Gh. - Tratat de procedura penala, partea generala, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 293.

³ Prin garnizoana se întelege totalitatea marilor unitati, unitatilor si comandamentelor, serviciilor, sectiilor, posturilor, formatiunilor sau institutiilor militare apartinând Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Ministerului Justitiei, Serviciului Român de Informatii, dislocate permanent sau temporar, pe teritoriul unei localitati sau grup de localitati ori într-un raion.

de garnizoana¹, la cererea organelor de politie, de justitie sau a unitatilor militare, sprijina

prinderea infractorilor militari, în zona de responsabilitate a garnizoanei, iar pentru garnizoanele resedinta de judet, pe întreg teritoriul acestora. Astfel, pâna la clarificarea situatiei sau prelucrarea de catre unitatile de care apartin, militarii vor fi retinuti la comenduire, sub paza, sau la unitatea de garnizoana si li se vor ridica armamentul, munitia si documentele militare aflate asupra lor.

Aspectul care caracterizeaza aceste organe de cercetare penala speciala, din punct de vedere juridic, este ca ele sunt, la fel ca si organele de politie, organe ale administratiei de stat, cu deosebirea ca, daca în cazul politiei, preponderenta activitatilor o reprezinta represiunea fenomenului criminal, în cazul acestora, represiunea le este atribuita de lege numai în cazuri exceptionale, transformându-le în organe de urmarire penala, în sensul cerut de art. 201 C.proc.pen. În acest fel, ofiterii anume desemnati de comandantii unitatilor militare corp aparte si similare sunt competenti sa efectueaza urmarirea infractiunilor savârsite de militarii din subordine. Sunt considerate unitati militare corp aparte si similare, orice unitati militare, indiferent carui minister îi apartin administrativ si functional, care au organizarea structurii de comanda de sine statatoare si indicativ propriu.

În toate situatiile în care competenta materiala si personala este data, potrivit art. 208 C.proc.pen., unor organe de cercetare penala speciale pentru urmarirea infractiunilor comise de militari sau civili, comandantii unitatilor militare din care fac parte ofiterii desemnati pot efectua personal urmarirea, preluând prerogativele de organ de urmarire penala.

Efectuarea cercetarii penale de catre politistii de frontiera, potrivit O.U.G. nr. 104/2001, aprobata prin Legea nr. 81/2002, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 196/2004, este guvernata de urmatoarele reguli:

- politistii de frontiera sunt desemnati sa efectueze cercetarea penala, potrivit legii, prin dispozitia inspectorului general al politiei de frontiera;

- în îndeplinirea activitatilor de cercetare penala, politistul de frontiera are competenta teritoriala corespunzatoare unitatii politiei de frontiera din care face parte;

- în caz de continuarea unor masuri sau activitati specifice, politistul de frontiera poate actiona si în zona de competenta teritoriala a altor unitati ale politiei de frontiera, comunicând despre aceasta unitatii competente;

__________ ______ ____ _____

¹ Mateut, Gh. - Tratat de procedura penala, partea generala, vol. I, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 294. (seful comenduirii de garnizoana se afla în subordinea nemijlocita a comandantului garnizoanei si conformându-se legii, regulamentului si ordinelor comandantului garnizoanei referitoare la serviciul în garnizoana).

- în caz de detasare sau misiune , ordonata în zona de competenta a unei structuri a Politiei de Frontiera Române, politistul de frontiera are competenta teritoriala stabilita pentru aceasta unitate;

- în îndeplinirea atributiilor generale, politistul din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera are competenta teritoriala generala;

- în punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontiera, pe Dunarea inferioara, canalul Sulina si bratul Tulcea, în apele marine inferioare, marea teritoriala, în zona contigua si în zona economica exclusiva, organele de cercetare ale politiei de frontiera efectueaza cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data în mod obligatoriu în competenta altor organe de cercetare;

- competenta politistului de frontiera este asigurata si în situatiile de extindere a cercetarilor de pe apa pe uscat;

- prin exceptie, pentru constatarea infractiunilor de frontiera si a infractiunilor din domeniul criminalitatii transfrontaliere si efectuarea cercetarilor în legatura cu acestea, politistii de frontiera pot depasi zona de competenta, actionând împreuna cu organele specializate ale politiei, pe întreg teritoriul tarii;

Capitanii de port primesc reclamatii referitoare la infractiunile la regimul navigatiei sau rapoarte¹ privind sinistrele, abordajele si orice avarie si efectueaza cercetari, administrând probe si încuviintând expertize în limitele competentei lor. Ei pot face acest lucru în conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 42/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 412/2002 si prin Ordonanta Guvernului nr. 48/2003. Capitanii de port pot proceda si din oficiu la cercetarea accidentelor de navigatie si la alte cercetari la care au calitatea de a se sesiza din oficiu, atunci când considera ca acest lucru este necesar.

Concluzia este ca cercetarea penala speciala este atributul exclusiv al ofiterilor anume desemnati, precum si al comandantilor si sefilor mentionati în lege, care sunt cadre militare sau civile, dupa caz, din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Comandamentul National al Jandarmilor, Ministerul Justitiei - Directia Generala a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza.