ORGANIZAREA sI PLANIFICAREA CERCETĂRII PENALE
A. Continutul si importanta planificarii cercetarii într-o cauza penala
Planificarea cercetarii penale si organizarea acesteia au drept scop desfasurarea unei activitati de calitate si corelarea tuturor masurilor si actiunilor întreprinse pentru verificarea împrejurarilor care au precedat, însoţ 232k1020c ;it si succedat infractiunea aflata în instrumentare.
Planificarea directioneaza activitatile ce urmeaza a fi întreprinse pentru asigurarea unei finalitati judiciare de calitate, confera perspectiva investigarii, reprezentând rezultatul unui proces complex de analiza ce însoteste întreaga urmarire penala.
În ceea ce priveste continutul planificarii cercetarii penale trebuie evidentiat faptul ca întreaga activitate se constituie, în primul rând, într-un proces complex de gândire care evidentiaza, pe de o parte, nivelul de pregatire al celor care efectueaza investigarea, iar, în al doilea rând, capacitatea acestora de a analiza si sintetiza toate datele, împrejurarile si aspectele pe care le ofera cauza aflata în lucru. Pe lânga faptul ca planificarea se constituie într-o veritabila activitate creativa, ea pune pregnant în evidenta atât capacitatea de organizare, sistematizare si verificare în practica a datelor si faptelor rezultate pâna în acel moment din activitatile întreprinse, cât si experienta celui care efectueaza cercetarea penala, inclusiv modul în care stie sa aplice cunostintele de drept penal, medicina legala, psihologie judiciara etc. si bineînteles, cele de criminalistica.
Importanta planificarii cercetarii penale rezida în aceea ca asigura:
respectarea stricta, atât a dispozitiilor, cât si a regulilor stabilite de metodologia criminalistica;
înalta calitate a investigarii si orientarea corecta a acesteia;
lamurirea completa a tuturor împrejurarilor în care s-au savârsit infractiunile, inclusiv prin extinderea cercetarilor;
imprimarea unui caracter organizat întregii activitati de investigare criminalistica, având ca efect si cresterea initiativei organelor de cercetare penala;
folosirea tuturor metodelor, procedeelor si mijloacelor tehnico-stiintifice pentru valorificarea urmelor descoperite fie cu prilejul cercetarii la fata locului, fie cu ocazia desfasurarii altor activitati de urmarire penala;
respectarea drepturilor conferite de lege tuturor persoanelor implicate în procesul penal;
transpunerea în practica a principiului celeritatii, cu economisire de forte si timp;
un permanent autocontrol al celor care efectueaza cercetarea, precum si un mijloc de control al calitatii activitatilor de cercetare penala.
B. Principiile si conditiile planificarii cercetarii penale
Principiile planificarii cercetarii penale sunt urmatoarele:
principiul legalitatii, acesta presupunând ca nici o activitate din cele prevazute a fi întreprinse în cauza sa nu contravina prevederilor legale;
principiul individualitatii, acest principiu presupune ca în planificarea cercetarii penale trebuie sa se tina cont de specificul fiecarei cauze. Particularitatile oricarei cauze aflate în lucru sunt determinate de diversi factori, cum ar fi: natura faptei, locul si timpul comiterii, metodele si mijloacele folosite pentru realizarea rezolutiei infractionale, mobilul si scopul infractiunii, împrejurarile savârsirii infractiunii. Atât practica judiciara, cât si literatura de specialitate evidentiaza faptul ca nu exista doua cauze identice si prin urmare nu poate fi conceputa o planificare cu valabilitate generala pentru toate infractiunile de acelasi gen. Altfel spus, pentru fiecare cauza trebuie sa se întocmeasca plan de cercetare penala.
Principiul dinamismului, potrivit caruia planul trebuie sa fie suplu, adaptabil la diversele împrejurari schimbatoare ale cauzei. Cu alte cuvinte, întocmirea planului de cercetare penala trebuie sa se constituie doar un act de început al investigarii criminalistice, pe parcurs acesta urmând a fi completat cu noile date aparute.
Pentru ca planificarea cercetarii penale sa fie utila, ea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie just orientata, atât în privinta naturii faptei comise, cât si a împrejurarilor savârsirii ei;
sa se bazeze pe cunoasterea metodelor si mijloacelor folosite de autor pentru savârsirea infractiunilor si ascunderea urmelor acesteia -modus operandi- în raport cu acestea urmând a fi aplicate metodele, mijloacele si procedeele -tehnice, tactice si metodologice- necesare descoperirii, relevarii, fixarii si ridicarii urmelor, probarii existentei infractiunii si dovedirii vinovatiei;
sa se bazeze pe un minimum de date si materiale faptice care sa faca posibila elaborarea versiunilor si stabilirea problemelor ce urmeaza a fi lamurite pe parcursul cercetarilor;
sa asigure elaborarea judicioasa a versiunilor, precum si verificarea acestora.
În acest caz exemplificam cu ajutorul modelului nr. 1, o "fisa de cercetare", care acopera mentiunile facute mai sus.
|
