La începutul anilor 70, ca urmare a faptului ca autoritatile italiene (guvernul si parlamentul) persistau în transpunerea regulamentelor în legislatia interna, Curtea Europeana de Justitie a constatat ca statul italian încalca dreptul comunitar, condamnând în acest fel si dualismul ordinii juridice italiene în raport cu cea comunitara. Un an mai târziu de la hotarârea Curtii în Comisia c. Italia, în 1973, Curtea Constitutionala italiana respinge aceasta 20320d33u practica a autoritatilor italiene în doua hotarâri (I.C.I.C. si Frontini) si afirma ca o lege interna care încalca dreptul comunitar nu respecta art. 11 al Constitutiei italiene, dar se considera în continuare singura jurisdictie competenta în ordinea juridica italiana sa aprecieze compatibilitatea unei legi interne ulterioare cu dreptul comunitar anterior.
În acest context, tot în 1973, Simmenthal SpA, o societate comerciala înregistrata la Monza, Italia, a importat din Franta un contingent de carne de vita. O taxa de 581.000 Lire italiene a fost aplicata de inspectia sanitar-veterinara pentru controlul efectuat asupra carnii importate. Inspectarea carnii si taxa pentru inspectie erau stabilite de diferite legi si decrete italiene.
Simmenthal a fost de parere ca taxa pentru inspectia la trecerea frontierei constituie un obstacol pentru libertatea de circulatie a maefurilor, ce este interzis de dreptul comunitar si a introdus o actiune în acest sens la "Pretura di Susa" la 13 martie 1976, solicitând înapoierea taxei platite fara temei legal si daune interese.
Pretura di Susa a socotit necesar sa solicite C.E.J. o hotarâre preliminara pentru a avea posibitatea de a stabili daca legislatia italiana este compatibila cu prevederile tratatului si doua regulamente privind organizarea pietei comune pentru carnea de vita. C.E.J. a subliniat ca taxele impuse pe considerente de sanatate publica produselor ce trec frontiera, echivaleaza cu restrictionari cantitative în sensul articolului 30 din Tratat (taxe vamale interzise).[2] Urmare acestei hotarâri, instanta italiana a cerut administratiei italiene sa restituie suma încasata si sa plateasca si dobânda companiei Simmenthal.
Împotriva hotarârii instantei italiene a fost declarat apel de catre administratia financiara. În apel s-a sustinut ca, în conformitate cu practica instantei constitutionale italiene, procedura ce ar fi trebuit urmata de Pretura ar fi trebuit sa cuprinda, înainte de toate, solicitarea declararii legislatiei interne ca fiind neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala italiana. Pretorele, având în vedere jurisprudenta CEJ (Comisia c. Italia, precitata) referitoare la aplicarea directa a regulamentelor, precum si principiul suprematiei dreptului comunitar din Costa c. ENEL, a adresat si în acest dosar o cerere de hotarâre preliminara, ce cuprindea doua întrebari referitoare la circumstantele în care dreptul comunitar direct aplicabil trebuie sa produca efecte depline în ordinea juridica nationala, fara a mai astepta decizia instantei constitutionale.
C 106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SpA, Hotarârea Curtii din 9 martie 1978, (Simmenthal II)
În fata Curtii, guvernul Italiei a subliniat faptul ca problema ridicata de Pretura este irelevanta, deoarece, între timp, ca urmare a unor întrebari referitoare la constitutionalitate ridicate de tribunalele din Milano si Roma a fost stabilita neconstitutionalitatea anumitor dispozitii ale legislatiei interne în cauza, între care se aflau si cele din litigiul dedus judecatii de Pretore din Susa. De asemenea o noua lege a stabilit ca taxele pentru inspectia sanitar veterinara, prevazute în actele normative anterioare, "nu se platesc pentru produsele ce sunt subiect al Pietei comune".
Curtea Europeana de Justitie a hotarât:
"Aplicarea directa, în asemenea situatii, înseamna ca regulile de drept comunitar trebuie sa fie integral si uniform aplicate în toate statele membre, începând cu data intrarii lor in vigoare si atâta timp cât ramân valabile.
Aceste prevederi sunt, ca atare, o sursa directa de drepturi si obligatii pentru toti cei carora li se adreseaza, statelor membre sau cetatenilor acestora în calitate de parti în relatiile juridice stabilite în baza dreptului comunitar.
Aceasta consecinta priveste, de asemenea, orice instanta nationala a carei sarcina, în calitatea sa de organ jurisdictional al unui stat membru, este de a proteja, într-o cauza care intra sub jurisdictia sa, drepturile conferite cetatenilor prin dreptul comunitar.
În plus, în conformitate cu principiul suprematiei dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile cu aplicabilitate directa ale institutiilor CE, pe de o parte, si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, este astfel conceputa încât prevederile si masurile respective, prin intrarea lor în vigoare, nu numai ca anuleaza automat orice prevedere contrara continuta de legislatia nationala la momentul respectiv, dar - având în vedere ca sunt o parte integranta din si ca prevaleaza fata de ordinea de drept a fiecarui Stat Membru - fac imposibila adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale incompatibile cu prevederile comunitare.
Într-adevar, a admite ca masurile legislative care se interfereaza cu un domeniu în care Comunitatea îsi exercita competenta legislativa, sau care sunt, într-un fel sau altul, incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au valabilitate legala, ar echivala cu o negare a caracterului executoriu al obligatiilor asumate neconditionat si irevocabil de statele membre prin Tratat si ar pune în pericol însasi fundamentul Comunitatii.
Aceeasi concluzie se naste si din structura Articolului 177 al Tratatului, care prevede ca orice instanta sau tribunal dintr-un stat membru are dreptul sa adreseze o cerere Curtii de Justitie a CE ori de câte ori considera ca o hotarâre judecatoreasca preliminara într-o chestiune legata de interpretarea dreptului comunitar este necesara pentru a o ajuta sa pronunte o sentinta.
Aplicabilitatea prevederii respective ar fi afectata daca instanta nationala ar fi împiedicata din acel moment sa aplice dreptul comunitar conform deciziei sau jurisprudentei Curtii de Justitie.
Rezulta din cele de mai sus, ca orice instanta nationala trebuie ca, într-o cauza ce intra în jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar în totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor, si este obligata, ca atare, sa nu aplice orice prevedere din dreptul national care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii în vigoare a regulii comunitare.
În consecinta, orice prevedere din sistemul legislativ national si orice practica legislativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instantelor nationale competente sa aplice dreptul comunitar sa-si exercite dreptul de a întreprinde actiunile necesare ca, în momentul intrarii în vigoare a prevederii comunitare, sa nu aplice prevederile legislative nationale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplina si efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerintele care constituie însasi esenta dreptului comunitar.
Aceasta ar fi valabil în cazul în care un conflict între o prevedere de drept comunitar si o lege nationala ulterioara adoptarii prevederii comunitare, daca solutia conflictului ar fi lasata în seama unei autoritati cu putere proprie de decizie, alta decât instanta chemata sa aplice dreptul comunitar, chiar daca un asemenea impediment în calea aplicabilitatii depline a dreptului comunitar ar fi doar temporar.
Prima întrebare ar trebui, ca atare, sa primeasca un raspuns în sensul ca o instanta nationala chemata sa aplice, în limitele competentelor sale, dreptul comunitar, si-a asumat obligatia de a pune în aplicare prevederile respective prin orice mijloc, chiar si, daca este cazul, prin refuzul de aplicare a unei prevederi contrare din legislatia nationala, chiar adoptata ulterior, si nu este necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte ca, mai întâi, prevederea contrara sa fie anulata prin mijloace legislative sau constitutionale.
Punctul esential din a doua întrebare este daca - presupunând ca s-ar accepta ca protejarea drepturilor conferite de dreptul comunitar sa se suspende pâna la anularea de catre autoritatile nationale competente a prevederilor nationale care ar putea veni în contradictie cu astfel de drepturi - aceasta anulare trebuie sa aiba, în toate cazurile, un efect retroactiv absolut, astfel încât drepturile conferite de legislatia comunitara sa nu fie, în nici un fel, afectate negativ.
Decurge din raspunsul la prima întrebare ca instantele nationale sunt obligate sa protejeze drepturile conferite de prevederile ordinii de drept comunitare si ca nu este nevoie ca instantele respective sa ceara sau sa astepte abrogarea efectiva de catre autoritatile nationale în drept a masurilor nationale care ar putea împiedica aplicarea directa si imediata a regulilor comunitare."
Jurisprudenta ulterioara a Curtii a indicat ca aceasta obligatie nu revine numai instantelor nationale, ci si autoritatilor administrative. Pentru a se supune acestei obligatii, autoritatile administrative locale trebuie sa se abtina, din proprie initiativa, de la aplicarea prevederilor nationale adoptate de autoritati centrale, daca încalca dreptul comunitar.[3]
Efectul de excludere în situatiile în care o norma interna este elaborata de o maniera ce face imposibila interpretarea sa conform dreptului comunitar, (întâlnit mai ales în cauze penale, acolo unde, destul de frecvent, legislatia nationala impune obligatii contrare dreptului comunitar) poate interveni doar în cazurile în care sunt îndeplinite conditiile efectului direct (a se vedea mai sus). Atunci când judecatorul national are îndoieli cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitara, dreptul comunitar îi permite sa elimine efectele celei dintâi. Orice reguli procedurale ce împiedica judecatorul sa faca aceasta trebuie considerate lipsite de efect.
|
