Omorul calificat

1. Continutul legal

Infractiunea de omor implica întotdeauna aceleasi ca­racteristici, si anume, exis­ten­ta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei persoane, ac­tiu­ ne care are ca rezultat moartea victimei. În realizarea sa concreta, actiunea sau inac­tiu­nea poate prezenta însa unele particularitati, dupa cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, îi dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social. Aceste îm­­pre­­­jurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute ca elemente circumstantiale în con­tinutul infractiunii de omor, reprezentând o modalitate normativa agravata a aces­teia[1].

O astfel de varianta agravata de omor care are la baza anumite elemente cir­cums tantiale descrise în norma de incriminare o constit 757v2121h uie omorul calificat.

Potrivit art. 175 C. pen., omorul calificat consta în uciderea unei persoane în una din urmatoarele împrejurari:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) asupra sotului sau unei rude apropiate;

d) profitând de starea de neputinta a victimei de a se apara;

e) prin mijloace ce pun în pericol viata mai multor persoane;

f) în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;

g) pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;

h) pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea altei infractiuni;

i) în public.

Dupa cum se observa, omorul calificat nu este decât incri­minarea omorului sim­plu, atunci când acesta este comis în anumite conditii care îi confera un pericol deo­se­bit, conditii descrise limitativ în norma de incriminare si de natura sa caracterizeze aceasta categorie de omor.

2. Omorul savârsit cu premeditare [art. 175 lit. a) C. pen.]

Premeditarea, în sensul literal al cuvântului, înseamna gândire anticipata, chibzui­re asupra unei activitati viitoare.

Unii autori au preluat acest sens literal si au considerat ca premeditarea, în sens juridic, înseamna comiterea faptei dupa o gândire prealabila cu intensitate; durata în­delungata si chib­zuinta faptuitorului la rece sau cu stapânire de sine, netulburat de afecte sau emotii puternice, ar însemna premeditare[2].

În realitate, premeditarea, în acceptiunea legii penale, pre­supune realizarea a ceva mai mult decât o gândire anticipata. Pre­meditarea înseamna neîndoios trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotarârii de a savârsi omorul si pâna în mo mentul executarii infractiunii; durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate fi dinainte stabilita. În fiecare caz, instanta de ju­decata va constata daca aceasta conditie este sau nu îndeplinita, tinând seama de împrejurarile concrete ale cau­zei si, îndeo­sebi, de particularitatile faptuitorului; în functie de aceste particula­ri­tati, pe când o alta persoana poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, o anumita persoa­na poate sa se hotarasca mai repede. În practica judiciara, s-a con­siderat îndeplinita aceasta conditie si s-a retinut omor savârsit cu premeditare, în ca­zul inculpatului care, în urma unui conflict cu victima, a plecat acasa, s-a înarmat cu un cutit si a re­venit în acelasi loc dupa o ora, pândind-o si aplicându-i o lovitura în ini­ma, cu efect mortal[3].

Dimpotriva, nu va exista premeditare daca inculpatii au comis fapta în urma unui incident cu victima, produs întâmplator, în afara localului unde se aflasera împreuna, si pe care au lovit-o cu ciomegele si cu cutitul, ce le aveau asupra lor, deoarece, în conditiile date, ei nu au fost în situatia de a cântari posibilitatile de savârsire a faptei si nici consecintele legate de hotarârea luata[4].

Pe lânga activitatea psihica a faptuitorului, de reflectare, de chibzuire a modului cum va savârsi infractiunea, în intervalul de timp cuprins între momentul luarii ho­tarârii infractionale si mo­mentul începerii executarii acestei hotarâri, premeditarea mai presupune sa se fi trecut la savârsirea unor acte de pregatire, de natura sa înta­reasca hotarârea luata si sa asigure realizarea ei[5].

Precizarea acestor elemente are o mare importanta pentru încadrarea juridica corecta a faptei - semnalam una din aceste implicatii.

Agravanta premeditarii, presupunând un proces care se desfasoara în psihicul faptuitorului, s-ar parea ca este o circum­stanta personala subiectiva, care, potrivit
art. 28 alin. (1) C. pen., nu se rasfrânge asupra celorlalti participanti. Daca cel care a pre­meditat savârsirea omorului, a efectuat acte de pregatire îm­preuna cu alte per­soa­ne care au cunoscut scopul pregatirii, pre­meditarea se converteste într-o circums­tan­ta reala si, ca atare, se rasfrânge asupra participantilor[6] (de exemplu, cel care îl ajuta pe autor sa-si procure arma, cunoscând ca acesta se pre­gatea sa foloseasca arma la comiterea omorului, raspunde pentru complicitate la omor calificat).

Prin urmare, premeditarea, ca sa atraga raspunderea pentru omor calificat, tre­buie sa întruneasca ambele cerinte, si anume: autorul trebuie sa fi chibzuit sa­vârsirea fap­tei si sa fi luat masuri de pregatire a savârsirii faptei, de creare a conditiilor pentru pro­ducerea rezultatului aflat în reprezentarea sa.

Circumstanta agravanta a premeditarii poate exista si în cazul erorii asupra per­soanei victimei, ca si în cazul devierii lo­viturii (aberratio ictus), deoarece, ceea ce in­tereseaza este ca faptuitorul sa fi premeditat suprimarea vietii unui om[7]. A se vedea în capitolul II discutiile si controversele asupra lui aberratio ictus.

S-a discutat în doc­trina daca este posibila coexistenta pre­meditarii cu pro­vo­ca­rea[8]. Desi premeditarea presupune o stare de calm, iar provo­carea presupune o stare de tulburare, totusi nu este exclusa posibilitatea sa fie îndeplinite conditiile ambe­lor circumstante . Astfel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze omorul, con­di­tionând savârsirea acestuia de un act provocator comis de victima. De asemenea, este posibil ca cel provocat sa nu riposteze imediat prin savârsirea omorului, ci dupa scur­gerea unui interval de timp, în care sa mediteze asupra hotarârii luate si sa efec­tue­ze acte de pregatire. Desigur, instanta de judecata va aprecia în fiecare caz, exa­minând cu atentie împrejurarile concrete ale cauzei, daca sunt sau nu îndeplinite conditiile cerute de lege, pentru existenta premeditarii, si daca aceasta se conciliaza cu existenta provocarii.

Instanta suprema, de asemenea, se situeaza pe pozitia ca, principial, cele doua procese psihice nu sunt inconciliabile. Desi premeditarea presupune chibzuinta, sân­ge rece, stapânire de sine, pe când provocarea se caracterizeaza prin impulsivitate, spontaneitate, reactie incomplet controlata, aceste procese ar putea sa se opuna nu "în general", ci numai în raport cu datele concrete ale spetei, fie ca provocarea este anterioara preme­ditarii, fie posterioara[10].

3. Omorul savârsit din interes material [art. 175 lit. b) C. pen.]

Interesul material constituie un mobil de factura egoista care, atunci când sta la baza hotarârii de a ucide o persoana, confera un pericol sporit faptei. Întelesul pe care îl are interesul material ca circumstanta de calificare în materie de omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj ma­terial (respectiv bani sau bunuri obtinute din activitati curente).

Interesul material, care sta la baza omorului agravat, se poate prezenta sub di­ver­se forme concrete; el se poate înfatisa ca un avantaj sau beneficiu, de natura materiala, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei succesiuni. De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obtinerea altor avantaje (de exemplu, autorul omorului spera sa fie promovat dupa moartea victimei).

În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul si le poate satisface în urma omorului si dupa comi­terea faptei. Daca omorul se comite cu oca­zia sustragerii unui bun material din posesia victimei, fapta va constitui infractiunea de tâlharie.

În primul caz (omorul agravat), faptuitorul valorifica drepturi sau obtine bunuri sau avantaje pe cale aparent legala, în urma mortii victimei, moartea acesteia devenind un izvor de efecte juridice[11], pe când, în a doua situatie (tâlharie), bunul este do­bândit ilegal prin smulgerea lui fortata din posesia victimei.

În cazul omorului din interes material, faptuitorul intra în folosinta bunurilor sau drepturilor, pe fata, invocând vocatia patrimoniala rezultata din faptul mortii victimei si care nu poate fi înlaturata, în timp ce în cazul însusirii de bunuri prin mijloace vio­lente, folosul material este clandestin, bunurile nu intra în pa­trimoniul faptuitorului cu titlu legal (nici chiar aparent), ci prin frauda evidenta, iar faptuitorul ascunde bunurile jefuite sau le foloseste pe ascuns, tocmai pentru a nu fi descoperita provenien­ta lor[12]. Elementul circumstantial de agravare, constând într-un anumit mobil cu care actio­neaza autorul, în cazul în care interesul faptuitorului de a obtine avantaje materiale se dovedeste a fi nereal (de exemplu, faptuitorul a considerat gresit ca are vocatie succesorala), cerinta legii este îndeplinita, caci relevant este mobilul cu care s-a comis omorul, nu realizarea lui în concret.

Nu intereseaza valoarea avantajelor sau bunurilor care pot fi obtinute. Este impor­tant însa ca aceste avantaje sa fi constituit mobilul comiterii omorului.[13]

În masura în care exista mobilul sus aratat (interesul material), nu intereseaza daca autorul nu a putut sa-si realizeze mobilul urmarit, deoarece a ucis o alta persoana în locul aceleia a carei moarte i-ar fi satisfacut un anumit interes (error in per­sona sau aberratio ictus)[14].

În practica judiciara s-au pronuntat solutii în sensul ca nu orice mobil de ordin patrimonial acopera notiunea de interes material. Nu este îndeplinita cerinta legii daca omorul a fost savârsit ca urmare a disputei între faptuitor si victima, pentru sta­pânirea unui bun sau ca urmare a unui conflict în legatura cu folosinta bunurilor. Asa de exemplu, s-a decis ca uciderea victimei, deoarece aceasta nu i-a permis inculpa­tului sa foloseasca un teren pentru pasunatul animalelor[15], sau pentru ca aceasta i-a interzis accesul la un drum de trecere , nu justifica aplicarea agravantei.

Avem îndoieli asupra acestor solutii. S-ar putea sustine ca notiunea de interes material are o semnificatie larga atunci când constituie mobilul omorului, legea nefa­când nici o precizare si nici o limitare[17]. Daca autorul a comis fapta, sperând sa obtina pe aceasta cale vreun avantaj, chiar sub forma unei servituti de trecere, ori folosinta unui teren de pasunat, interese care n-ar fi putut fi satisfacute daca victima traia, agravanta ar trebui sa opereze.

Savârsirea omorului din interes material este o circum­stanta personala, deoarece priveste latura subiectiva a infractiunii. În consecinta, ea nu este transmisibila partici­pantilor. Daca participantii au actionat însa din acelasi motiv, agravanta va fi apli­cabila si acestora.

4. Omorul savârsit asupra sotului sau asupra unei rude apropiate [art. 175 lit. c) C. pen.]

O asemenea fapta releva un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe afec­tiunea presupusa a autorului, nu este avizata despre intentiile acestuia si nu ia ma­suri de aparare, ceea ce poate sa înlesneasca comiterea infractiunii. În acest caz, autorul încalca nu numai îndatorirea de a respecta viata celor­lalte persoane, dar si pe aceea de a respecta viata membrilor familiei.

Sfera subiectilor pasivi este precis limitata de lege pentru a opera agravanta pe care o analizam.

Calitatea de sot rezulta numai dintr-o casatorie legal în­cheiata. Ca urmare, con­cu­binii, chiar daca au convietuit în acest mod multa vreme, având si copii recunoscuti, nu sunt asimilati cu sotii. Casatoria dureaza pâna la desfacerea ei, potrivit legii, deci pâna când pronuntarea unei hotarâri de divort a ramas irevocabila[18]. Despartirea în fapt a sotilor nu are relevanta . În cazul nulitatii casatoriei, daca hotarârea care cons­tata nulitatea ramâne definitiva dupa pronuntarea condamnarii pentru omor calificat, aceasta din urma solutie poate fi supusa revizuirii.

Calitatea de rude apropiate o au, potrivit art. 149 C. pen., ascendentii si des­cen­dentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie potrivit legii, astfel de rude. Nu intereseaza gradul de rudenie în linie ascendenta sau descendenta.

Daca faptuitorul a fost în eroare cu privire la calitatea de sot sau de ruda apro­piata a victimei, raspunderea sa penala se stabileste pentru omor simplu.

Daca eroarea este inversa, în sensul ca autorul credea ca omoara o ruda, desi în realitate victima este o persoana straina de familia inculpatului, raspunderea autorului va fi limitata la infractiunea de omor simplu, deoarece legea nu ia în consi­derare decât agravantele efectiv realizate.

Fiind vorba de o circumstanta personala, aceasta nu se rasfrânge asupra parti­ci­pantilor lipsiti de calitatea respectiva, chiar daca acestia au cunoscut legatura de rudenie dintre parti. Astfel, s-a decis ca inculpatul care ucide pe tatal sau, raspunde pentru omor calificat, în timp ce inculpatul care tinea pe victima pentru a nu se putea apara, va raspunde pentru omor simplu, deoarece agravanta retinuta în sarcina auto­ru ­lui infractiunii este o circumstanta personala, care nu se rasfrânge asupra parti­cipan­tu­lui[20]. Tot astfel, daca o persoana lipsita de calitatea ceruta de lege, ucide copilul mamei, cu ajutorul acesteia, autoarea raspunde pentru omor simplu, iar mama copi­lului, pentru compli­citate la omor calificat .

Copiii adoptati au calitatea de rude apropiate fata de adop­tator. Adoptia cu efecte depline nu permite sa opereze agravanta între înfiat si ascendentul sau natural sau fratele sau de sânge, iar adoptia cu efecte limitate nu permite aplicarea agravantei între adoptat si un ascendent sau frate al adoptatorului. Des­facerea adoptiei pro­duce efecte numai la data când hotarârea judecatoreasca a ramas definitiva (art. 82
C. fam.). Ca urmare, agravanta are deplina aplicare, daca omorul a fost savârsit în perioada validitatii adoptiei.

Calitatea de sot sau ruda apropiata a autorului cu subiectul pasiv este o conditie care se refera exclusiv la persoanele limitativ prevazute de lege; ea nu se poate extinde la alte persoane, cum ar fi: cumnati si socri ori cei care l-au îngrijit si crescut pe inculpat de când era copil si fata de care subzista obligatii naturale.

Circumstanta agravanta prevazuta în art. 175 lit. c) C. pen. nu poate fi retinuta în situatia în care inculpatul, desi recunoscuse pe victima ca fiind copilul sau, astfel cum rezulta din certificatul de nastere al victimei, a introdus ulterior o actiune prin care a solicitat sa se constate ca nu este tatal copilului, iar actiunea a fost admisa, cons­ta­tându-se ca inculpatul nu este tatal victimei. În aceasta situatie, infirmarea paternitatii inculpatului cu privire la copilul pe care l-a ucis, are efect retroactiv de la data nasterii copilului.

5. Omorul savârsit profitând de starea de neputinta a victimei de a se apara [art. 175 lit. d) C. pen.]

Agravanta se justifica prin aceea ca, pe de o parte, omorul asupra unei persoane care se afla în stare de neputinta de a se apara, se savârseste mai usor, iar pe de alta parte, ca cel care profita de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide, va­deste un grad sporit de pericol social.

Sunt în neputinta de a se apara persoanele care, datorita unei stari fizice sau psihice, ori datorita altor împrejurari nu pot reactiona împotriva agresorului (per­soa­nele care sufera de o in­firmitate fizica sau psihica, cele de vârsta frageda, cele aflate în totala stare de epuizare fizica sau în stare de betie completa etc.). Aceasta cir­cums­tanta este incidenta si în situatia când omorul a fost savârsit asupra unei per­soane care, desi nu suferea de nici o infirmitate în momentul faptei, nu a avut posi­bilitatea de a se apara (de exemplu, dormea), iar faptuitorul a profitat de aceasta sta­re pentru a comite fapta. Starea de neputinta fizica sau psihica a victimei de a reac­­tiona, aparându-se în fata atacului, trebuie sa fie exterioara activitatii autorului, adica sa nu se datoreze faptelor acestuia. Astfel, este aplicabila aceasta agravanta, daca parin­tele îi aplica copilului, în vârsta de 2 luni, ori de 11 luni, lovituri cu palma în cap, pro­vo­cându-i fracturi de bolta, sau tine victima (copil de 3 ani) în conditii de exter­minare (în încaperi neîncalzite pe timp friguros, insuficient alimentata si îmbracata)[22].

Textul utilizeaza expresia "profitând de starea de nepu­tinta", ceea ce înseamna ca, alaturi de conditia imposibilitatii de aparare, trebuie sa subziste si conditia "folosirii acestei stari" de catre faptuitorul în cauza. Avem deci, doua conditii corelative, si anu­me, una privind victima, cealalta pe faptuitor, iar una fara cealalta nu este sufi­cienta pentru a caracteriza aceasta forma a omorului calificat.

A profita de starea de neputinta a victimei de a se apara, presupune cunoasterea de catre faptuitor a conditiei precare a victimei si hotarârea acestuia de a se folosi de aceasta stare a victimei pentru a o ucide. Cele doua elemente (cunoasterea unei stari si hotarârea de a se folosi de aceasta împrejurare), trebuie sa fie îndeplinite cumu­lativ. Într-o speta solutionata în practica judiciara s-a stabilit ca inculpatul a intrat în camera unde, în mod obisnuit se odihnea victima si, prefacându-se ca citeste o carte, a urmarit daca aceasta a adormit. Dupa o ora, când victima dormea, inculpatul a ucis-o. Fapta prezinta un grad de pericol social mai grav din punct de vedere obiectiv (neputinta victimei de a se apara), cât si din punct de vedere subiectiv (perversitatea faptuitorului care a ucis, profitând de aceasta împrejurare)[23].

În situatiile în care faptuitorul, desi cunostea starea de infir­mitate a victimei, nu se foloseste de ea în executarea omorului (spre exemplu, se toarna otrava în mâncarea din care consuma mai multe persoane, printre care si un orb; se provoaca o explozie în locul unde se afla un infirm), agravanta respectiva nu are aplicare. Starea de betie nu provoaca întotdeauna neputinta de aparare; uneori, o asemenea stare duce la reactii mai violente decât ale omului normal. Ca urmare, fiecare caz se rezolva în concret, tinându-se seama de împrejurarile particulare în care actioneaza faptuitorul.

Participantii trebuie, de asemenea, sa cunoasca starea victimei si sa se foloseas­ca de ea pentru a fi operanta agravanta în discutie.

Eroarea faptuitorului cu privire la starea victimei înlatura aplicarea agravantei.

6. Omorul savârsit prin mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane [art. 175 lit. e) C. pen.]

Pericolul social al omorului savârsit în aceasta împrejurare decurge din faptul ca mijloacele folosite pentru uciderea victimei prin natura lor (bombe, gaze asfixiante, incendii), sau prin modul cum sunt folosite, pun în pericol viata mai multor persoane, creeaza posibilitatea uciderii unei pluralitati de subiecti pasivi.

În practica judiciara s-a decis ca fapta inculpatului de a ucide cu o rafala de pistol mitraliera o persoana care statea în picioare în mijlocul unei camere în care dormeau alte trei persoane, constituie omor calificat, prevazut de art. 175 lit. e) C. pen., deoa­rece, tragând mai multe gloante asupra victimei în directia în care se aflau si alte persoane, a fost pusa în pericol si viata acestora[24].

Pericolul pentru viata mai multor persoane nu este obliga­toriu sa rezulte în mod exclusiv din natura mijloacelor de uci­dere folosite, ci si din împrejurarile sau circums­tan­tele cu care, în concret, se asociaza acele mijloace, agravând pericolul. În toate cazurile, faptuitorul trebuie sa aiba cunostinta de existenta acestor circumstante la care expune, prin fapta sa, viata mai multor persoane, urmarind sau acceptând pro­du­cerea rezultatului. Acela care amplaseaza un dispozitiv exploziv într-un loc aglo­merat, chiar daca regleaza dispozitivul astfel încât sa ucida o anume persoana, are reprezentarea ca prin fapta sa ar putea sa produca mai multe victime. În acest caz, chiar daca explozia nu se produce sau, daca se produce, nu provoaca moartea nici unei persoane, autorul va raspunde pentru tentativa de omor calificat.

Daca infractorul foloseste un mijloc de ucidere apt sa provoace moartea mai multor persoane (de exemplu, o explozie), dar acest rezultat nu este cu putinta sa se produca, la locul vizat neaflându-se ori neputând sa se afle decât o persoana (de pilda, provoaca o explozie într-un loc complet izolat), agravanta nu ope­reaza. Exis­ten­ta acestei circumstante presupune simpla folosire a unor mijloace care pun în pericol viata a doua sau mai multor persoane; daca în fapt, inculpatul, prin actiunea sa, a ucis doua sau mai multe persoane, el va fi tras la raspundere pentru infrac­tiunea de omor deosebit de grav. Din punct de vedere subiectiv este necesar sa se stabileasca ca faptuitorul a stiut ca mijloacele folosite la uciderea victimei sale au pus în pericol viata mai multor persoane.

Faptuitorul, în cazul savârsirii unui omor în conditiile preva­zute în art. 175 lit. e)
C. pen., actioneaza cu intentie directa în raport de persoana vizata ca victima si cu intentie indirecta în raport cu per­soanele a caror viata este pusa in pericol prin mij­loacele folosite[25].

În acest sens este si modul de exprimare al legiuitorului în formularea textului. "A pune în pericol viata mai multor per­soane" înseamna a prevedea rezultatul mai grav, care însa nu este urmarit de infractor, ci numai acceptat ca posibilitate.

7. Omorul savârsit în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei [art. 175 lit. f) C. pen.]

Aceasta circumstanta de calificare are în vedere, de regula, omorul care se co­mite dintr-un sentiment de nemultumire sau de razbunare pentru modul în care vic­tima, în cadrul îndatori­rilor de serviciu sau publice, a satisfacut interesele ori pre­ten­tiile autorului. Exista aceasta circumstanta si atunci când faptuitorul ucide pentru a împiedica victima sa-si exercite îndatoririle de serviciu.

De remarcat ca, în cazul în care victima îndeplineste o functie importanta pe linie de stat sau politica, fapta se încadreaza în art. 160 C. pen., daca sunt realizate si celelalte conditii cerute în cazul acestei infractiuni.

Avem îndoieli asupra solutionarii corecte a unei alte spete în practica judiciara, în legatura cu aceasta agravanta. În fapt, s-­a retinut ca un ofiter de politie a fost omorât în legatura cu modul abuziv în care a procedat, palmuind si amenintând pe inculpat care a refuzat sa se legitimeze. Instanta a motivat ca, în asemenea situatii, nu se apli­ca agravanta prevazuta în art. 175 lit. f) C. pen.[26]

Din modul cum se exprima legiuitorul, pare sa rezulte ca în toate cazurile de omor în legatura cu îndeplinirea îndatori­rilor de serviciu ale victimei opereaza agravanta, deoarece nu face nici o deosebire dupa cum victima si-a îndeplinit corect, ori incorect obligatiile de serviciu. Pericolul sporit al faptei de omor, în aceste cazuri consta în aceea ca autorul actioneaza condus de dorinta de a se razbuna pe victima, dar nu pentru o neîntele­gere personala, ci din cauza felului în care aceasta îsi exercita, în general, atributiile de serviciu.

Nu intereseaza daca nemultumirea inculpatului fata de victima era justificata sau nu este suficient ca omorul sa fi avut ca mobil acest sentiment al razbunarii legat de îndeplinirea îndatoririlor functiei. Împotriva abuzurilor functionarului exista alte cai legale de solutionare, nefiind permis nimanui sa suprime viata functionarului pentru mo­­dul cum acesta a înteles sa-si înde­plineasca obligatiile de serviciu. Ceea ce agra­veaza fapta este mobilul razbunarii cu care actioneaza autorul, dorinta lui de a­-si face dreptate singur, pedepsind pe functionar pentru faptele comise în legatura cu ser­viciul. O asemenea atitudine anarhica, de negare a autoritatii este periculoasa pentru ordinea de drept, fie ca atitudinea functionarului, victima a omorului, a fost corecta sau nu în îndeplinirea obligatiilor de serviciu. În doc­trina se subliniaza, de ase­menea, ca agravanta opereaza, fie ca nemultumirea faptuitorului fata de func­tionar era justa, fie injusta[27].

În practica, s-a retinut corect aceasta împrejurare de califi­care în cazul unui omor savârsit asupra unui portar al unei între­prinderi de catre o persoana care a urmarit sa se razbune pentru felul corect în care victima îsi îndeplinise fata de el îndatoririle functiei sale[28].

Calitatea detinuta de victima poate sa se refere si la functii care implica exercitiul autoritatii de stat.

Textul de lege nu pretinde simultaneitatea si nici macar concordanta în timp între calitatea detinuta de victima si din care decurg îndatoririle de serviciu, pe de o parte si momentul savârsirii faptei, pe de alta parte. Este suficient ca fapta sa fie în legatura cu îndatoririle de serviciu ale victimei, indiferent daca aceasta s-a aflat în exercitarea obligatiilor de serviciu chiar în momentul faptei, ori aceste atributii au fost exercitate în trecut, înainte de savârsirea faptei. Aceasta interpretare decurge firesc, atât din întelesul expresiei "în legatura cu îndatoririle de serviciu sau publice" ale victimei, folosita de textul de lege, cât si din ratiunea ce a stat la baza acestuia. Într-adevar, ceea ce a deter­minat sanctionarea mai grava a omorului în aceste cazuri este peri­colul social al unei atare fapte, care nu difera, dupa cum ea a fost savârsita în mo­mentul când victima îsi îndeplinea îndato­ririle de serviciu si în legatura cu care faptuitorul era nemultumit, sau la un interval de timp - mai mare sau mai mic - dupa îndeplinirea unor acte în cadrul îndatoririlor de serviciu[29].

8. Omorul savârsit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire, arestare ori de la executarea unei pedepse [art. 175 lit. g) C. pen.]

Pericolul social sporit al omorului savârsit în aceste conditii decurge din scopul urmarit de faptuitor, si anume, de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la raspunderea penala (de la urmarirea penala, de la arestarea preventiva sau de la executarea unei pedepse). Termenul "urmarire" are, credem, atât sensul de urmarire fizica (faptuitorul surprins în flagrant delict este urmarit de o persoana pentru a fi prins si predat organelor de stat), cât si sensul de urmarire penala (faptuitorul, de exemplu, savârsind o fapta pentru care s-a început urmarirea penala contra sa, comite un omor pentru a împiedica activitatea de tragere la raspundere penala). Aceasta faza a pro­cesului penal are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta in­frac­tiunilor, identificarea infractorilor si stabilirea raspunderii acestora. Prin "ares­tare" se întelege atât arestarea ca masura preventiva, cât si arestarea în vede­rea exe­cu­tarii pedep­sei, masura luata în baza unei hotarâri de condamnare defini­tiva, iar prin "executarea unei pedepse" se înteleg masurile luate pentru aducerea la îndepli­nire a dispozitiilor privind executarea pedepselor principale, complementare ori accesorii.

Întrucât legea nu conditioneaza agravanta de existenta unei activitati de urmarire penala, a unei arestari sau executari de pedeapsa care sa aiba un temei legal, înseam­­na ca agravanta va opera în orice situatie. Eventualele nemultumiri ale incul­pa­tului împotriva urmaririi penale, arestarii, executarii pedepsei etc., vor fi supuse orga­ne­lor competente spre solutionare, în nici un caz nu este permis inculpatului sa eva­lueze legalitatea masurilor luate împotriva sa ori a altor persoane.

În cazul agravantei prevazute în art. 175 lit. g) C. pen., fapta inculpatului nu aduce atingere numai relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor, dar si relatiilor sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, acestea din urma fiind peri­cli­tate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste încrederea în aceste organe si implicit aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter orice act prin care o persoana se opune masu­rilor luate de organele justitiei. Asa cum, de pilda, nu este apa­rata de raspunderea penala persoana care evadeaza dintr-un loc de detinere, motivând ca este nevinovata si ca pedeapsa legal aplicata ascunde o eroare judiciara, tot astfel,
n-ar putea împiedica aplicarea agravantei pe care o analizam, sustinerea ca urma­rirea, arestarea ori executarea pedepsei la care inculpatul a fost supus nu are, în fond, temei legal[30].

Pentru existenta elementului circumstantial la care ne referim, nu intereseaza daca scopul în care a actionat faptuitorul a fost sau nu realizat; este suficient sa se constate ca el a fost urmarit prin savârsirea omorului. Daca scopul lipseste, agravan­ta nu poate fi aplicata.

În practica judiciara, agravanta nu a fost aplicata - de exemplu - în cazul unui omor savârsit în urmatoarele împre­jurari: inculpatul fiind invitat de organele de politie pentru cer­cetari într-o cauza penala, a parasit localul politiei, desi prezenta sa era necesara în continuare. Observând aceasta, victima - un elev practicant al scolii de subofiteri, s-a deplasat la domiciliul inculpa­tului cerându-i sa revina la politie. Ca ras­puns inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cutit.

Instanta de judecata a considerat - pe drept cuvânt - ca lipseste scopul cerut de lege, deoarece, împotriva inculpatului nefiind luata nici masura retinerii si nici masura arestarii, nu se poate vorbi de un omor savârsit în scopul sustragerii de la urma­rirea penala[31].

Daca faptuitorul savârseste omorul în scop de evadare proprie din executarea unei pedepse, se va face aplicarea agravantei mentionate si se va retine infractiunea de evadare, în concurs de infractiuni cu infractiunea de omor agravat. Se va tine sea­ma, totodata, de prevederile art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa pentru infractiunea de evadare adaugându-se la pedeapsa aflata în curs de executare, precum si de prevederile legale referitoare la recidiva post condamnatorie. Daca omorul s-a comis pentru înlesnirea evadarii altei persoane, autorul omorului va raspunde si pentru în­lesnirea evadarii. Persoana care a beneficiat de aceste înlesniri va raspunde pentru evadare în conditiile art. 269 C. pen.

9. Omorul savârsit pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea altei infractiuni [art. 175 lit. h) C. pen.]

Exista aceasta circumstanta agravanta, indiferent daca infractiunea a carei sa­vârsire a fost înlesnita sau ascunsa, a fost savârsita chiar de cel care a comis omorul sau de o alta persoana. De asemenea, pentru existenta agravantei este necesara si suficienta dovada scopului urmarit, indiferent daca acest scop s-a realizat ori nu.

În practica, s-a retinut omorul calificat în aceasta forma în sarcina unei persoane care, urmarind sa aiba raport sexual cu victima, a refuzat sa opreasca autovehiculul pe care îl conducea cu mare viteza, cu toate insistentele repetate ale victimei, deter­minând-o astfel sa sara din masina si sa se accidenteze mortal[32]. Solutia este corecta daca avem în vedere ca pentru existenta agravantei nu prezinta importanta daca infractiunea a carei înlesnire s-a urmarit prin savârsirea omorului, s-a consumat sau a ramas în faza tentativei; de asemenea, nu intereseaza nici natura acelei infractiuni, nici împrejurarea daca, savârsind omorul, faptuitorul a reusit ori nu sa înlesneasca comiterea ori ascunderea ei, dupa cum nu prezinta importanta nici faptul daca mijlo­cul ales pentru aceasta, comiterea omorului, era sau nu adecvat scopului propus.

În speta, nu este relevant ca inculpatul n-a reusit sa consume violul, hotarâtor fiind scopul urmarit, si anume, împiedicarea victimei de a se salva.

Textul de lege foloseste expresia "alta infractiune" în sens larg, referindu-se la orice fapta pe care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau tentativa
(art. 144 C. pen.); prin urmare, agravanta opereaza si omorul se considera calificat chiar în cazul în care infractiunea, a carei ascundere s-a urmarit, a ramas în faza de tentativa.

Legea pretinde ca înlesnirea sau ascunderea savârsirii altei infractiuni sa fi al­ca­tuit scopul suprimarii vietii victimei. Daca scopul s-a realizat, va exista un concurs de infractiuni între infractiunea de omor calificat si infractiunea înlesnita prin savârsirea omorului.

În practica judiciara s-a decis ca fapta unei persoane de a aplica unei femei - în vârsta de 73 de ani si suferinda - mul­tiple lovituri la cap, aducând-o în stare de in­constienta si de a avea, apoi, raport sexual cu ea, în timpul caruia victima a decedat, constituie infractiunea de omor calificat prevazuta de art. 175 lit. c) C. pen., în con­curs cu infractiunea de viol prevazuta de art. 197 alin. (1) C. pen.[33]

10. Omorul savârsit în public [art. 175 lit. i) C. pen.]

O asemenea împrejurare evidentiaza un grad sporit de pericu­lozitate a in­frac­torului, iar fapta are un mare ecou social, deter­minând o nesiguranta publica privind viata ca valoare sociala.

Omorul este savârsit în public atunci când s-a comis într-un loc public (strada, piata, parc public, gara, port etc.) sau în orice alt loc accesibil publicului (sala de spectacole, scoala, muzeu, institu­tie etc.), daca sunt de fata doua sau mai multe persoane ori chiar într-un loc neaccesibil publicului dar cu intentia ca fapta sa fie auzita sau vazuta, iar acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; sau într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor cu caracter de familie.

11. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. În ce priveste formele, modalitatile si sanctiunile aplicabile, observam ca, fiind o infractiune materiala, de rezultat, susceptibila de desfasurare în timp, in­frac­tiunea de omor calificat presupune si forme imperfecte. Actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate. Tentativa este incriminata si sanctionata în art. 175 C. pen. alineatul ultim.

B. Modalitati. Consumarea are loc în momentul în care, datorita actiunii de uci­dere, victima a decedat. Omorul calificat prezinta diferite modalitati normative pre­va­zute de lit. a)-h) din art. 175 C. pen. În afara de aceste modalitati normative, omorul calificat poate prezenta numeroase si variate modalitati faptice, determinate de îm­pre­jurarile concrete în care a fost savârsita fiecare fapta.

C. Sanctiuni. Omorul calificat se pedepseste mai aspru decât omorul simplu, si anume, cu închisoare de la 15 la 20 ani si interzicerea unor drepturi.