Omorul deosebit de grav

Omorul deosebit de grav

1. Continutul legal

Dupa cum s-a aratat, în cazul omorului, legiuitorul a împartit circumstantele agra­vante în circumstante care atribuie infractiunii caracter calificat, pe care le-a prevazut în art. 175. C. pen., si circumstante care atribuie infractiunii caracter deosebit de grav. Acestea din urma sunt prevazute în art. 176 C. pen., si ele constau în sa­vârsirea omorului:

a) prin cruzimi;

b) asupra a doua sau mai multe persoane;

c) de catre o persoana care a mai savârsit un omor;

d) pentru a savârsi sau ascunde savârsirea unei tâlharii sau piraterii;

e) asupra unei femei gravide;

f) asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

Împrejurarile prevazute în art. 176 lit. a)-f), reprezinta de asemenea, comportari antiumane, care alarmeaza si revolta societatea în cel mai înalt grad; ele confera omorului un pericol care depaseste gradul de pericol social al formelor calificate de omor, înscrise în art. 175 C. pen.

2. Omorul savârsit prin cruzimi [art. 176 lit. a) C. pen.]

Este una dintre circumstantele omorului deosebit de grav, întâlnita în practica judiciara mai des, din pacate, decât alte circumstante agravante ale omuciderii.

Cu toate ca întelesul termenului de cruzimi nu este deter­minat de lege, atât din lucrarile de specialitate, cât si din solutiile pronuntate de instantele judecatoresti se desprinde o semnificatie care a întrunit consensul general. Astfel, Dictionarul juridic penal defineste cruzimile ca o "manifestare de ferocitate în comiterea unei infractiuni de natura sa provoace suferinte chinuitoare, prelungite, victimei"[1]; tot astfel, în dic­tionarul limbii române, întelesul cuvântului "crud" este identic cu cel juridic: "care se desfata la suferintele altuia" sau "atitudine, fapta cruda, ferocitate, barbarie" .

În practica judiciara, s-a considerat ca omorul este savârsit prin cruzimi, atunci când faptuitorul a conceput si executat fapta, folosind metode cauzatoare de sufe­rinte prelungite si de maxima intensitate, realizând astfel, alaturi de rezultatul con­stând în suprimarea vietii victimei si un al doilea rezultat, constând în chinuirea ei fizica sau morala. Au fost socotite ca întrunind elementele omorului deosebit de grav savârsit prin cruzime: stropirea victimei cu benzina, dupa care i s-a dat foc[4]; biciuirea victimei cu sârma împletita; aplicarea de multiple lovituri cu un corp taios si un timp îndelungat, astfel încât sa se provoace suferinte prelungite ; aplicarea de lovituri care zdrobesc globii oculari ai victimei .

Daca actiunea de ucidere se realizeaza prin actele conver­gente ale mai multor faptuitori, actele acestora nu se fractioneaza în raport de fiecare faptuitor, ci se iau în considerare în ansamblu. Astfel, trei inculpati care au aplicat victimei, fiecare, lovituri repetate cu diferite obiecte, cu picioarele si pumnii, cauzându-i multiple leziuni, frac­turi si suferinte prelungite, au fost condam­nati pentru infractiunea de omor savârsit prin cruzimi[7].

În cazul actelor de violenta repetate, trebuie sa se faca dis­tinctie între situatiile în care aceste acte au semnificatia de a chinui victima si de a-i prelungi suferintele în mod inutil, fata de situatiile în care repetarea loviturilor nu exprima, prin speci­ficul si obiectul folosit, decât modalitatea de a realiza uciderea. În acest din urma caz, nu se face aplicarea agravantei. Astfel, inculpatul a aplicat victimei, cu un polonic, mai multe lovituri în regiunea capului, cauzându-i o fractura de bolta la baza craniului si hemoragie meningo-ventriculara, care au dus la deces; de asemenea, a lovit victima si cu picioarele. Toate acestea s-au desfasurat într-un interval scurt, din materialita­tea faptelor re­zultând ca inculpatul a urmarit sa suprime viata victimei si nu sa-i cau­ze­­ze suferinte si chinuri prelungite în timp. În aceste conditii, agravanta men­tionata nu este aplicabila[8].

Actele de cruzime comise de faptuitor cu prilejul omorului provoaca implicit si un sentiment de oroare celor din jur, ori de groaza însotita de o puternica reprobare a josniciei si a lipsei de omenie a infractorului. Astfel, aplicarea de lovituri repetate cu toporul si decapitarea victimei, când nu mai reactioneaza fizic, provoaca oroare si dezgust si se încadreaza în norma de incri­minare a omorului savârsit prin cruzimi[9].

Nu intereseaza daca cruzimile au dus, prin ele însele, la moartea victimei sau daca faptuitorul le-a folosit numai pentru a o chinui înainte de a o ucide[10]. Exista agra­vanta pe care o analizam chiar daca agresorul supune la chinuri victima, fara a urmari sa o ucida în acest mod, dar care accepta si posibilitatea acestor consecinte. Ne sprijinim aceasta opinie pe unele solutii din practica judiciara, în care s-a retinut ca exista infractiunea de omor deosebit de grav si nu infractiunea de loviri cauzatoare de moarte, atunci când faptuitorul a aplicat victimei, care, în cele din urma a decedat - cu deosebita intensitate, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, lovituri care i-au provocat multiple echimoze, cuprinzând mai mult din jumatatea corpului, plagi contuze, fracturi ale coastelor .

Cu privire la întelesul notiunii de cruzime, în literatura juridica s-a evidentiat ne­cesitatea de a nu se asimila actelor de cruzime suferintele inerente provocate în majoritatea cazurilor de omucidere, atunci când se folosesc asemenea mijloace ca: topor, otrava, glont[12], putând avea caracterul unor acte de cruzime numai acelea care depasesc limita celor de mai sus, indiferent de ecoul faptei în rândul cetatenilor.

3. Omorul savârsit asupra a doua sau mai multor persoane
[art. 176 lit. b) C. pen.]

În doctrina penala s-a sustinut ca legea noastra penala in­crimineaza distinct omorul savârsit prin actiuni diferite în împrejurari diferite (respectiv, omorul savârsit de o persoana care a mai savârsit un omor, prevazut în art. 176 lit. c) C. pen.), de omorul asupra a doua sau mai multor persoane prin aceeasi actiune. În cazul omo­rului comis în aceste din urma conditii exista ca element specific nu o pluralitate de victime, ci si vointa de a ucide în aceeasi împrejurare si prin aceeasi actiune doua sau mai multe persoane[13] (de exemplu, aruncarea unei bombe care a ucis mai multe persoane, otravirea mâncarii sau a bauturii pe care au consumat-o victimele, des­carcarea unei arme automate asupra unui grup de persoane etc., cu consecinta uci­de­rii a cel putin doua persoane).

Asupra interpretarii prevederilor de mai sus în practica judiciara, s-a decis, dim­potriva, ca aceasta infractiune exista si atunci când doua sau mai multe persoane au fost ucise de infrac­tor sau infractori în aceeasi împrejurare sau cu aceeasi ocazie[14], indiferent daca omorul multiplu s-a produs printr-o singura actiune, ca în exemplele de mai sus, sau prin mai multe actiuni (de exemplu, tragând succesiv focuri de arma asupra mai multor victime, lovind cu cutitul doua sau mai multe persoane etc.).

Aceasta din urma solutie s-ar putea motiva si cu argu­mentul ca, întrucât textul nu face nici o precizare, s-ar putea concepe ca si omorul comis prin actiuni diferite asu­pra a doua sau mai multe persoane ar trebui sa aiba un tratament similar. De ase­me­nea, s-ar putea sustine ca nereproducerea în actualul Cod penal a dispozitiei ante­rioare (art. 464 C. pen.) care incri­mina omorul savârsit deodata sau prin actiuni "diferite", ar trebui interpretata nu ca reprezentând vointa legiuitorului de a restrânge sfera omorului deosebit de grav numai la omorul comis asupra unei pluralitati de victime prin aceeasi actiune, deoarece omi­siunea de a reproduce complet formula anterioara ar putea fi interpretata si ca expresie a dorintei legiuitorului de a simplifica formularea incriminarii.

Agravanta se aplica numai daca se produce efectiv moartea a cel putin doua per­soane, caz în care ne aflam în prezenta omorului deosebit de grav în forma con­sumata, sau daca activi­tatea de ucidere îndreptata împotriva a doua sau mai multor persoane ramâne fara rezultatul cerut de lege, în sensul ca nu se produce moartea nici uneia dintre aceste persoane, caz în care ne afla în prezenta tentativei la infrac­tiunea de omor deosebit de grav. Daca rezultatul cerut de lege se produce numai partial, în sensul ca înceteaza din viata o singura persoana, faptuitorul raspunde pentru tentativa la infractiunea de omor simplu, cali­ficat, deosebit de grav, în concurs cu infractiunea consumata de omor simplu, calificat sau deosebit de grav, bineîn­teles, cu ex­ceptia celei prevazute de art. 176 lit. b) C. pen.[15]

Pentru aplicarea agravantei, faptuitorul trebuie sa aiba reprezentarea conse­cin­telor constând în suprimarea vietii a doua sau mai multor persoane, sa urmareasca sau sa accepte un asemenea rezultat în împrejurarile în care actioneaza.

Daca faptuitorul demonstreaza intentia directa de a ucide o singura persoana, folosind mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane - ca rezultat potential - în raport cu care actioneaza cu intentie indirecta, atunci fapta se încadreaza, dupa cum s-a aratat, în omor calificat, conform art. 175 lit. e) C. pen. Pentru stabilirea in­ten­tiei de omor deosebit de grav, constând în uciderea a doua sau mai multor per­soane, se impune, deci, sa se procedeze la o analiza amanuntita asupra mijloacelor folosite de faptuitor pentru a ucide, cât si asupra circumstantelor si împrejurarilor cauzei susceptibile de a oferi indicatii asupra finalitatii actului[16].

Numai în situatia în care se ajunge la concluzia ca faptui­torul a actionat astfel încât rezultatul, constând în uciderea a doua sau mai multor persoane a fost prevazut si urmarit sau cel putin acceptat, iar rezultatul respectiv s-a si produs ori, din motive independente de faptuitor, a ramas în faza de tentativa, se retine intentia pentru omor deosebit de grav, conform art. 176 lit. b) C. pen. Nu este necesar ca inculpatul sa aiba de la început intentia de a ucide doua sau mai multe persoane, ci este suficient ca intentia respectiva sa survina ulterior si sa se releve în modul de savârsire ulte rioara a faptelor.

Astfel, daca inculpatul aplica victimei mai multe lovituri de cutit, iar ulterior, când alta persoana îi cere socoteala pentru fapta savârsita, aplica si acesteia doua lovituri de cutit, raspunderea se formuleaza în baza agravantei de omor asupra a doua sau mai multor persoane, nefiind necesar ca ambele acte de ucidere sa fie rezultatul unei rezolutii unice anticipate, ci numai ca inculpatul sa dea dovada, în cadrul împrejurarii în care actio­neaza, de intentia de a ucide doua sau mai multe persoane[17].

4. Omorul savârsit de o persoana care a mai comis un omor
[art. 176 lit. c) C. pen.]

Circumstanta agravanta se refera la un antecedent al fap­tuitorului - savârsirea anterioara a altui omor, împrejurare care demonstreaza persistenta autorului în ceea ce priveste sa­vârsirea faptei si îl caracterizeaza ca deosebit de periculos.

Prin "omor", în cazul art. 176 lit. c) C. pen., se întelege numai fapta prevazuta în Co­dul penal cu aceasta denumire. În consecinta, antecedentul cerut de lege faptuito­rului nu exista daca acesta a savârsit anterior o alta infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane[18] (de exemplu: pruncucidere, ucidere din culpa, loviri sau vata­mari cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare moartea victimei etc.).

Unii autori si-au exprimat parerea ca omorul savârsit anterior ar trebui sa fie un omor consumat[19].

Alti autori au opinat, dimpotriva, ca nu ar fi neaparat necesar ca omorul anterior sa fie un omor consumat, antecedentul fap­tuitorului putând fi si o tentativa de omor[20].

Acest punct de vedere este împartasit, în general, si în practica judiciara[21], moti­vân­du-se ca legiuitorul, caracterizând antecedentul faptuitorului, se refera la savâr­sirea anterioara a altui omor, deci a unei infractiuni de omor; or, potrivit art. 144
C. pen., prin "savârsirea unei infractiuni" se întelege comiterea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiu­ne consumata sau tentativa, precum si par­ticiparea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice. În al doilea rând, se sustine ca, din punctul de vedere al periculozitatii sociale a faptuitorului, nu exista deosebiri esentiale între cel ce comite o tentativa de omor, moartea persoanei nepro­ducându-se datorita unor împrejurari independente de vointa acestuia si cel ce savâr­seste un omor consumat, din moment ce, în ambele cazuri, savârsirea unui nou omor denota o aceeasi grava lipsa de respect fata de viata omului. În ceea ce priveste primul argument, este de observat ca legiuitorul foloseste în text termenul "omor" si nu expresia "infractiune de omor", expresie pe care nu omite sa o foloseasca ori de câte ori considera ca dispozitiile art. 144 C. pen. trebuie aplicate. În ceea ce priveste al doilea argument, s-a subliniat ca, daca nu ar exista deosebiri esentiale - din punc­tul de vedere al periculozitatii sociale a faptuitorului - între cel ce savârseste o tentativa de omor si cel ce savârseste pentru prima data un omor consumat, nu si-ar gasi explicatia dispozitiile art. 21 C. pen., potrivit carora tentativa se sanctioneaza numai când legea prevede expres aceasta, iar în cazurile când se pedepseste, pedeapsa este cea cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea maximului pe­depsei prevazute de lege pentru infractiunea consumata . Problema va fi solutio­nata, înlaturându-se posibilitatea unor interpretari diferite, prin precizarile care, proba­bil, se vor aduce textului art. 176 lit. c) C. pen. în sensul ca omorul savârsit anterior trebuie sa fie un omor consumat (în acest sens exista un proiect de lege în dezba­terea Parlamentului).

Aplicarea agravantei implica un omor anterior care sa nu fi fost savârsit într-o îm­prejurare care înlatura caracterul penal al faptei, ca de exemplu, în legitima apa­ra­re, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de omor, în sensul dispozitiilor art. 174
C. pen.

Nu intereseaza daca pentru omorul savârsit anterior, fap­tuitorul a beneficiat sau nu de vreo cauza de atenuare a pedepsei. Daca a beneficiat de o astfel de cauza, instanta de judecata va tine seama de aceasta la stabilirea pedepsei, pentru omorul deosebit de grav[23]. În practica judiciara s-a decis, de asemenea, ca nu intereseaza daca faptuitorul a fost sau nu reabilitat pentru omorul savârsit anterior , daca acest omor a fost amnistiat, ori daca, în ceea ce îl priveste, a intervenit sau nu prescriptia.

Incriminând omorul deosebit de grav, legiuitorul a avut în vedere un antecedent al faptuitorului, si anume, savârsirea anterioara a altui omor si acest antecedent exista, caracterizându-l ca deosebit de periculos, indiferent daca a intervenit sau nu reabilita­rea, amnistia ori prescriptia, cu atât mai mult cu cât aceste împrejurari înlatura numai raspunderea penala sau conse­cintele condamnarii, nu si fapta în realitatea ei.

În literatura juridica s-a exprimat si punctul de vedere contrar, în sensul ca nu exis­ta agravanta pe care o analizam, în cazul în care omorul anterior s-ar afla în vreu­na din situatiile la care se refera art. 38 C. pen.; aceste cazuri, excluzând starea de recidiva, împiedica si luarea în considerare a omorului ca ante­cedent susceptibil sa atraga aplicarea agravantei[25].

Daca omorurile savârsite constituie o pluralitate de in­fractiuni sub forma concur­su­lui sau a recidivei, se aplica, dupa caz, si dispozitiile referitoare la concursul de infrac­tiuni sau la recidiva[26]. Astfel, daca pentru omorul sau omorurile savârsite anterior, fap­tuito­rul a fost condamnat definitiv, ultima fapta de omor se încadreaza în dispozitiile art. 176 lit. c) C. pen., apli­cându-se totodata, si dispozitiile referitoare la recidiva, iar daca, neexistând o hotarâre definitiva de condamnare, toate aceste omoruri se ju­de­ca deodata, primul este sanctionat - ca omor unic - în raport cu conditiile în care s-a savârsit, fiecare dintre celelalte încadrându-se în dispozitiile art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea, în final, si a dispozitiilor referitoare la concursul de infractiuni.

Într-o alta parere exprimata în literatura juridica, s-a sustinut ca nu sunt aplicabile regulile recidivei si ale concursului de infractiuni în raport cu omorul anterior, deoare­ce legiuitorul a efectuat din aceste împrejurari un element circumstantial al omorului; ca urmare, în aceste cazuri se aplica pedeapsa prevazu­ta pentru omorul deosebit de grav si nu aceea care ar fi rezultat din aplicarea dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni sau recidiva[27].

Întrucât tentativa la forma agravata a unei infractiuni presupune existenta, în mo­mentul întreruperii executarii ori ramânerii acesteia fara rezultat, a împrejurarii care constituie circumstanta agravanta, în cazul omorului deosebit de grav prevazut de
art. 176 lit. c) C. pen., exista tentativa atunci când o persoana, care a mai savârsit un omor, începe executarea unui alt omor, executare care este, însa, întrerupta sau ra­masa fara rezultat, datorita unor împrejurari independente de vointa ei.

Circumstanta este personala si, în consecinta, nu se transmite participantilor. Acestia vor raspunde pentru omor deosebit de grav numai daca si în persoana lor exista antecedentul cerut de lege autorului.

5. Omorul savârsit pentru a comite sau ascunde savârsirea unei tâlharii sau piraterii [art. 176 lit. d) C. pen.]

Împrejurarea care atribuie acestui omor caracter deosebit de grav consta în sco­pul special urmarit de faptuitor, care trebuie sa fie savârsirea sau ascunderea sa­vâr­sirii unei tâlharii sau piraterii. Întrucât tâlharia si pirateria sunt infractiuni care pre­zinta ele însele un grad ridicat de pericol social, scopul urmarit de faptuitor face ca omorul savârsit sa depaseasca - prin gravi­tatea sa - atât omorul simplu, cât si omo­rul cali­ficat. La aceasta se adauga si periculozitatea mult sporita a faptuitorului, care, savâr­sind fapta, manifesta, totodata, o lipsa de respect, atât fata de dreptul de proprietate, cât si fata de dreptul la viata omului, care este bunul cel mai de pret al acestuia.

Daca în cazul omorului calificat prevazut în art. 175 lit. h) C. pen., faptuitorul urma­reste, prin savârsirea faptei, înlesnirea sau ascunderea oricarei infractiuni, în cazul omorului deosebit de grav prevazut în art. 176 lit. d) C. pen., scopul este restrâns numai la savârsirea sau ascunderea unei tâlharii sau piraterii. Întrucât, atât agra­vanta prevazuta în art. 175 lit. h) C. pen., cât si cea prevazuta în art. 176 lit. c)
C. pen., se refera la o aceeasi împrejurare - scopul comiterii omorului - aplicarea uneia dintre aceste agravante exclude aplicarea, în acelasi timp, a celeilalte. Încadra­rea faptei în dispozitiile art. 176 lit. c) C. pen. este însa compatibila cu aplicarea ce­lorlalte circumstante agravante ale omorului. În acest sens, în practica judiciara s-a decis ca fapta inculpatului care, surprins de victima (paznic de noapte), în timp ce fura o cantitate de lucerna, i-a aplicat acesteia o lovitura de furca, cauzându-i leziuni în urma carora ea a decedat, trebuie încadrata atât în dispozitiile art. 175 lit. f)
C. pen., (omor comis în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ale victimei), cât si în dispozitiile art. 176 lit. d) C. pen.[28]

Întrucât circumstanta agravanta prevazuta în art. 176 lit. d) C. pen. se refera la scopul special urmarit de faptuitor - comi­terea sau ascunderea comiterii unei tâlharii sau piraterii - un omor se va încadra în dispozitiile art. 176 lit. d) C. pen., ori de câte ori se va stabili ca faptuitorul a suprimat cu intentie viata unui om, pentru a crea conditiile favorabile savârsirii sau ascun­derii uneia dintre aceste infractiuni. Este ne­ce­sar ca activitatea faptuitorului sa fie "de asemenea natura si violentele sa fie exer­citate în asa mod, încât sa exprime legatura lor, din punct de vedere material si su­biec­tiv, cu scopul care se cere realizat"[29]. Cu alte cuvinte este necesar ca omorul sa fi creat în mod obiectiv conditiile favorabile savârsirii sau ascunderii savârsirii unei tâl­harii sau piraterii si ca faptuitorul sa fi avut reprezen­tarea realizarii, prin savârsirea omorului, a scopului urmarit. În sensul celor aratate, în practica judiciara, s-a retinut ca omor deosebit de grav, potrivit art. 176 lit. d) C. pen., omorul savârsit în urmatoa­rele împrejurari: inculpatul care a observat, cu un anumit prilej, ca victima poarta la gât o pungulita, s-a dus într-o seara la domiciliul acesteia pentru a o jefui si a strâns-o de gât. Vazând ca victima nu a decedat, a pus mâna pe un topor care era rezemat de soba si I-a apasat cu taisul pe gâtul ei, pâna când a ucis-o. Cautând apoi în pun­gulita, inculpatul a gasit numai o iconita pe care nu a luat-o . Din împrejurarile de fapt retinute rezulta, într-adevar, pe de o parte, ca omorul savârsit a creat conditiile fa­vo­rabile jefuirii victimei, iar pe de alta parte, ca in­culpatul a avut reprezentarea realizarii scopului urmarit prin savârsirea omorului.

Pentru aplicarea agravantei, asa cu rezulta si din aceasta speta, este suficient ca scopul special urmarit de faptuitor sa existe în momentul savârsirii omorului. Daca acest scop s-a realizat efectiv, adica faptuitorul a savârsit tâlharia sau pirateria, raspunderea sa penala se va stabili atât pentru omor deosebit de grav, potrivit
art. 176 lit. d) C. pen., cât si pentru tâlharie sau piraterie[31]. Astfel, în practica judiciara s-a retinut ca omor deosebit de grav, în concurs cu infractiunea de tâlharie, fapta inculpatilor care au lovit cu un ciomag o persoana în vârsta înaintata, în zona tora­ce­lui si în alte parti ale corpului, para­sind-o în nesimtire, pe câmp, într-o noapte geroasa de iarna, dupa ce i-au luat hainele . În ceea ce priveste tâlharia sau pirateria care intra în concurs cu omorul deosebit de grav, aceasta se încadreaza în dispozitiile
art. 211 alin. (1) C. pen. si nu în dispo­zitiile 211 alin. (3) C. pen. - tâlharie care a avut ca urmare moartea victimei, deoarece, din moment ce faptuitorul a actionat cu in­tentie în ceea ce priveste producerea mortii victimei, nu se poate retine ca el este, în acelasi timp, în culpa fata de acest rezultat mai grav, asa cum cere textul art. 211 alin. (3) C. pen. Daca faptuitorul, urmarind comiterea sau ascunderea unei tâlharii sau piraterii, savârseste o tentativa de omor, exista tentativa la omorul deosebit de grav prevazut de art. 176 lit. d) C. pen. Aceasta tentativa intra în concurs cu tentativa sau infractiunea consu­mata de tâlharie sau piraterie, dupa cum executarea tâlhariei sau a pirateriei a fost întrerupta sau dusa pâna la capat.

Circumstanta agravanta prevazuta în art. 176 lit. d) C. pen., referindu-se la scopul sa­vârsirii omorului, deci la latura subiec­tiva a infractiunii, este o circumstanta perso­na­la. În consecinta, ea nu se rasfrânge asupra participantilor[34], afara de cazul în care acestia au actionat si ei cu acelasi scop .

Omorul deosebit de grav prevazut în art. 176 lit. d) C. pen., se deosebeste de tâlharia prevazuta în art. 211 alin. (1) C. pen, prin aceea ca, în cazul tâlhariei, fap­tuito­rul nu actioneaza cu in­tentia de a ucide, ci cu intentia de a savârsi furtul cu vio­len­ta, moartea victimei fiind un rezultat mai grav decât cel intentionat (praeterintentie).

6. Omorul savârsit asupra unei femei gravide
[art. 176 lit. e) C. pen.]

Actiunea de ucidere a unei femei gravide produce efecte adânci în viata sociala, fiind privita ca o manifestare deosebit de periculoasa. O asemenea fapta cauzeaza moartea a doua fiinte si lezeaza simtamântul firesc al respectului fata de fenomenul creatiei fiintei umane, având totodata consecinte multiple la nivelul familiei si grupului social respectiv.

Graviditatea este o stare fiziologica ce se stabileste medical sau prin orice alte mijloace. Nu are semnificatie stadiul evolutiei sarcinii, deoarece textul foloseste expresia "femeie gravida", fara nici o limitare.

Fatul reprezinta numai o speranta de viata si, ca urmare, nu se pretinde via­bilitatea lui.

Starea de graviditate trebuie sa fie reala. Daca faptuitorul savârseste omorul, convins fiind ca victima este însarcinata, dar în realitate se constata inexistenta sar­cinii, agravanta nu functioneaza. De asemenea, în caz de eroare asupra identitatii persoanei, daca victima ucisa este alta femeie decât cea însarcinata si vizata de infractor, agravanta nu se aplica. În situatia în care atât femeia vizata, cât si femeia ucisa sunt gravide, textul de lege are aplicare, fiindca legea protejeaza viata oricarei femei însarcinate, indiferent de identitatea ei (a se vedea discutiile în legatura cu error in persona)

Daca actiunea este îndreptata împotriva unei femei gravide, dar este deviata dintr-un motiv oarecare si produce efecte asupra altei femei care nu este gravida, consideram ca, în baza aceluiasi principiu al realitatii, agravanta nu are aplicare (a se vedea în capitolul III discutiile în legatura cu aberratio ictus).

În momentul în care faptuitorul savârseste actul de ucidere, el trebuie sa cunoasca starea de graviditate a victimei.

Nu este necesar ca faptuitorul sa aiba la dispozitie o constatare de ordin medical, ci este suficienta cunoasterea ca atare - indi­ferent din care sursa - a starii de gra­vi­ditate. Astfel, fapta incul­patului de a aplica victimei mai multe lovituri de cutit în regiu­nea gâtului, cauzându-i moartea, se încadreaza în agravanta de calificare privind omorul unei femei gravide, deoarece inculpatul cunostea ca victima era însarcinata în luna a 7-a, fiind ruda cu ea, iar sarcina era evidenta.

7. Omorul savârsit asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora [art. 176 lit. f)
C. pen.]

Ratiunea cuprinderii unei asemenea agravante în Codul penal decurge din cali­tatea subiectului pasiv de purtator al autoritatii de stat, fie ca este procuror, judecator, jandarm sau militar. Dupa revolutie, mai ales, practica judiciara a înre­gistrat fapte grave în­dreptate împotriva acestor functiuni de stat - care se ocupa, în principal, cu prevenirea si reprimarea infractiunilor - comise de elemente antisociale, anarhice care au sfidat ideea de lege si autoritate de stat în România.

Evident, pentru a se retine aceasta circumstanta, functionarul trebuie sa se afle în timpul serviciului sau fapta sa se comita în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei.