Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Organisme ale comerciantilor: Camera de Comert si Industrie si Registrul Comertului

Drept


Organisme ale comerciantilor: Camera de Comert si Industrie si Registrul Comertului



3.1. Notiune. Scopul si cadrul legal al functionarii Camerelor de Comert si Industrie Teritoriala si Camerei de

Comert si Industrie a României

Trecerea la economia de piata impune o înlaturare a structurilor piramidale de comanda administrativa: ministerele economice si centralele industriale, structuri carora le erau subordonate întrepr 17317s1816r inderile si prin intermediul carora primeau fisele de plan, repartitii de resurse materiale. Aceste structuri constituiau totodata canalele prin care circulau fluxurile informationale descendente si ascendente.

Renuntarea la dirigismul economic si demolarea structurilor piramidale prin care se realizeaza activitatea de comanda administrativa in economie, redimensionarea unitatilor economice, crearea agentilor economici proprii oricarei economii de piata a impus si constituirea unor institutii specifice acesteia: Camerele de Comert si Industrie, Registrul Comertului, Bursele de marfuri si valori.

Ca si Dreptul Comercial care a renascut dupa revolutia din 1989, tot astfel la numai câteva luni dupa decembrie 1989 apare Decretul-lege nr. 139/12 mai 1990 care constituie cadrul legal al actualului sistem al camerelor de comert si industrie. Larga paleta atributii ce revin acestor organisme confirma rolul lor fundamental, acela de a crea conditiile necesare asigurarii promovarii intereselor membrelor lor pentru dezvoltarea comertului si industriei, corespunzator cerintelor economiei de piata. Potrivit noii reglementari, comerciantii, persoane juridice si persoane fizice, pot constitui, in resedintele de judet si in municipiul Bucuresti, camere de comert si industrie teritoriale.

In afara Camerei de Comert si Industrie teritoriale, mai functioneaza si Camera de Comert si Industrie a României: Camerele de Comert si Industrie teritoriale, ca si Camera de Comert si Industrie a României se organizeaza si functioneaza potrivit statutelor lor, aprobate de adunarea generala a membrilor lor.

În conformitate cu art.2 din Decretul-lege 139/1990 Camerele de Comert si Industrie teritoriale se înfiinteaza din initiativa comerciantilor si dobândesc personalitate juridica pe data recunoasterii înfiintarii de catre Guvern. Camerele de comert si industrie sunt organizatii neguvernamentale, de utilitate publica, cu caracter autonom având drept scop, promovarea comertului si industriei românesti pe plan intern si extern si sprijinirea comerciantilor români în raporturile cu autoritatile din tara si organisme specializate din strainatate.

Organizarea noilor camere s-a facut în conceptia autonomiei lor complete fata de puterea executiva si a independentei camerelor judetene, a eliberarii lor de orice fel de tutela din partea unei camere nationale sau a unei uniuni. Într-un remarcabil spirit liberal Decretul-lege 139/1990 a pus la baza raporturilor dintre camera României si camerele judetene, principiul libertatii de vointa, prevazând ca acestea din urma pot stabili raporturi de cooperare, asociere sau afiliere cu camera României.

În prezent, toate camerele judetene sunt membre ale Camerei României însa nu din porunca legii ci pe baza voluntara formând consiliul de cooperare al întregului sistem.

Camerele de Comert si Industrie sunt organizatii reprezentative si consultative

În aceasta calitate ele reprezinta si sustin interesele profesionale ale comerciantilor fata de organele guvernamentale, fata de alte organisme si institutii specializate din tara si strainatate.

3.2. Atributiile Camerelor de Comert si Industrie

Camerele de Comert si Industrie întocmesc studii de informare si documentare comerciala, colaborând cu Comisia Nationala de Statistica si elaborarea rapoartelor si publicatiilor privind evolutia comertului si industriei;

editeaza publicatii de informare si reclama comerciala;

organizeaza si administreaza târguri si expozitii specializate;

colaboreaza cu reprezentantele din România a Camerelor de Comert si Industrie straine si altele.

asigura la cererea agentilor economici din tara si strainatate controlul calitativ si cantitativ al marfurilor precum si alte servicii speciale;

editeaza prospecte, cataloage, pliante, brosuri cu caracter tehnic, comercial, publicitar cât si lucrari neperiodice de informare economic-generala, în scopul promovarii schimburilor comerciale;

presteaza servicii de reprezentare si alte servicii la cererea firmelor sau a organizatiilor straine în România sau ale reprezentantilor proprii ale acestora;

elibereaza certificate de origine pentru marfurile românesti de export, certificate preferentiale vamale si carnete pentru admiterea temporara a marfurilor cu scutire de taxe vamale;

vizeaza facturi si procuri si alte documente de comert exterior;

interpreteaza neclaritatile privind obiectul de activitate a comerciantilor;

emite, pe baza de documentatie, certificate privind evenimente ce pot fi considerate cazuri de forta majora;

informeaza membrii sai precum si pe cei interesati despre reglementarile privind activitatea economica despre uzantele comerciale, bancare, portuare si posibilitatile de schimburi comerciale:

furnizeaza la cerere date cu privire la licitatii internationale, studii financiare;

publica Buletine informative privind evolutia conjuncturii economice interne si internationale;

faciliteaza contractele si tratativele dintre membrii Camerei precum si dintre acestia si firmele sau organismele straine în vederea perfectarii de tranzactii comerciale;

sprijina activitatea de formare si perfectionare a membrilor sai si a altor agenti economici (cursuri de scurta durata pentru perfectionare pe domenii, scoala Româna de Afaceri);

organizeaza misiuni economice ale oamenilor de afaceri straini si români pentru largirea si intensificarea schimbului economic cu alte tari;

desfasoara si activitate jurisdictionala prin arbitrajul ad-hoc.

În acest sens art.5 litera j din Decretul-lege 139/1990 Camerele de Comert si Industrie teritoriale pot organiza, la cerere, arbitraje ad-hoc, iar în conformitate cu art.13 pe lânga Camera de Comert si Industrie a României functioneaza "Curtea de arbitraj comercial international".

În ceea ce priveste organizarea, functionarea si procedura arbitrajelor ad-hoc ce pot fi realizate la cerere, prin lege nu se prevede nimic. În schimb, exista asemenea dispozitii în legatura cu organizarea, functionarea si procedura de judecata în fata Curtii de arbitraj comercial si international de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României. Regulile de procedura ale Curtii de arbitraj comercial international se aproba de colegiul acesteia. Cum pentru arbitrajele ad-hoc organizate de Camerele de Comert si Industrie teritoriale nu sunt prevazute dispozitii în legatura cu functionarea acestora, deducem ca acestea vor functiona în conditii similare cu Arbitrajul comercial international de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României. Comisia de Arbitraj de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României înfiintata în 1953 a constituit singura forma de arbitraj nestatal din România timp de 4 decenii, o insula în care codul comercial din 1887 si în general legislatia comerciala au continuat a fi curent aplicate în solutionarea unor litigii. La aceasta Comisie jurisprudenta noastra comerciala s-a îmbogatit, iar hotarârile Comisiei au fost recunoscute si validate pe plan international.

Camera de Comert si Industrie a României a constituit în cele 4 decenii o fereastra deschisa spre economia de piata, spre stiinta economica si juridica apuseana. Asa se face ca o serie de arbitri si alti specialisti care au lucrat în acea perioada sunt astazi printre promotorii reformei economice si a elaborarii cadrului legislativ pentru trecerea la economia de piata.

3.3. Registrul Comertului. Reglementari si rolul Registrului Comertului

În tara noastra, registrul comertului este reglementat prin Legea 26/1990 republicata în 1998 cu modificarile ulterioare. În reglementarea legii, registrul comertului constituie o evidenta personala si oficiala a tuturor comerciantilor din tara, persoane fizice si persoane juridice, evidenta având un dublu rol:

de a concentra datele si informatiile esentiale juridice si economice privitoare la fiecare comerciant;

de a realiza publicitatea legala a acestor date si informatii.

Comerciantii, persoane fizice si juridice ca si tertii care intra în relatii de afaceri cu acestia, au nevoie sa fie informati cu privire la evenimentele care marcheaza viata si activitatea acestora, statutul si persoanele abilitate sa le reprezinte.

Registrul comertului constituie o sursa privilegiata de informare pentru toti cei care vor sa cunoasca exact situatia juridica a unei societati sau a unui comerciant persoana fizica. Dar, înscrierea în registrul comertului constituie si o formalitate cardinala pentru o societate în curs de formare, prin ea marcându-se dobândirea personalitatii juridice.

Neîndeplinirea formalitatilor de publicitate este sanctionata, în principiu, cu NULITATEA.

Totodata, prin banca sa de informatii, registrul comertului poate contribui la cunoasterea situatiei de ansamblu si a evolutiei comertului românesc.

O conditie primordiala pentru îndeplinirea rolului ce revine registrul comertului o constituie asigurarea includerii în acest registru a tuturor întreprinzatorilor din tara.

Potrivit art.1 din legea 26/1990 "Comerciantii au obligatie ca, înainte de începerea comertului, sa ceara înmatricularea în registrul comertului, iar în cursul exercitarii si la încetarea comertului, sa ceara înscrierea în acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror înregistrare este prevazuta de lege.".

Nu au obligatia de înmatriculare meseriasii si taranii care-si desfac produsele din gospodarie proprie (art.1 alin.3 Legea nr.26/1990) acestia nefiind, în mod evident considerati comercianti.

Legea registrului comertului, în art.1 alin.2, da notiunii de comercianti un înteles mult mai larg precizând ca au calitatea de comercianti: "persoanele fizice care exercita în mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste la care adauga asociatiile familiale reglementate de Decretul-lege 54/1990".

În ceea ce priveste "actele si faptele comerciantilor care trebuie înscrise în registrul comertului prin art.21 din lege este indicata o lista destul de larga dupa cum urmeaza: donatie, vânzarea, locatia sau gajul fondului de comert, precum si orice alt act prin care se aduc modificari înmatricularilor sau mentiunilor sale care face sa înceteze firma ori fondul de comert; numele, cetatenia, data si locul nasterii împuternicitului, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, firma, emblema si alte semne distinctive asupra carora societatea comerciala, regia autonoma, organizatia cooperatista, sau comerciantul persoana fizica are un drept, hotarârea de divort al comerciantului, precum si cea de împartire a bunurilor comune pronuntate în cursul exercitarii comertului; hotarârea de punere sub interdictie a comerciantului sau de instruire a curatelei acestuia, precum si hotarârea prin care se ridica aceste masuri; hotarârea de declarare în stare de faliment a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita aceasta profesie; orice modificare privitoare la faptele si mentiunile înregistrate.".

O mentiune este necesara a fi facuta si în legatura cu delegatie de înmatriculare a filialelor unei societati.

În acest sens Legea nr.26/1990 prevede ca comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie sa ceara înmatricularea acestora la oficiul registrului comertului de la sediul fiecarei sucursale sau filiale.

Legea nr.26/1990 reglementeaza si toate datele pe care trebuie sa le contina cererea de înmatriculare pentru fiecare comerciant.

O latura importanta a reglementarii privind registrul comertului o constituie prevederea referitoare la forta probanta a acestui instrument de informare publica.

În art.5 al legii se prevede ca "Înmatricularea si mentiunile sunt opozabile tertilor de la data efectuarii lor în registrul comertului ori de la publicarea în Monitorul Oficial sau în alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel."

Potrivit art. 4 alin. 1 din lege "registrul comertului este public". Totodata legea 26/1990 sanctioneaza persoana care, cu rea credinta, a facut declaratii inexacte în baza carora s-a operat o înmatriculare ori s-a facut o mentiune în registrul comertului cu închisoare sau amenda, daca fapta nu constituie infractiune mai grava.


Document Info


Accesari: 2998
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )