PATRIMONIUL SI DREPTURILE PATRIMONIALE
În functie de natura continutului lor, drepturile si obligatiile civile se
clasifica în patrimoniale si nepatrimoniale. Sunt patrimoniale drepturile
subiective civile si obligatiile corelative care au un continut economic,
evaluabil în bani.
Notiunea de patrimoniu, în sensul dreptu 11411g622l lui civil, se raporteaza la sfera
drepturilor si obligatiilor patrimoniale.
Definitia patrimoniului
Codul civil nu defineste notiunea de patrimoniu, desi foloseste acest
termen, ca, de altfel, si alte izvoare ale dreptului civil.
În sens economic, patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor ce
constituie averea unei persoane.
3
Din punct de vedere juridic, aceasta definitie nu este exacta decât daca
întelegem prin bunuri nu numai lucrurile materiale care compun averea unei
persoane, ci si, în general, toate drepturile pe care le are acea persoana.
În sens juridic, patrimoniul desemneaza totalitatea drepturilor si
obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane.
Din definitia data rezulta ca patrimoniul are în structura sa doua
elemente:
. latura activa, alcatuita din totalitatea drepturilor patrimoniale;
. latura pasiva, alcatuita din totalitatea obligatiilor patrimoniale.
Caracterele juridice ale patrimoniului
Patrimoniul este o universalitate juridica.
Patrimoniul este o unitate distincta de elementele sale componente,
care exista independent de modificarile concrete. Din aceasta trasatura
juridica se desprind doua elemente: patrimoniul apare ca o masa de drepturi
si obligatii legate între ele sau ca o grupare a mai multor mase de drepturi si
obligatii, fiecare având un regim juridic determinat; drepturile si obligatiile
sunt distincte de universalitate, în sensul ca schimbarile ce se produc în
legatura cu drepturile si obligatiile nu afecteaza identitatea universalitatii,
deoarece, de regula, drepturile si obligatiile sunt avute în vedere numai sub
aspectul lor valoric.
Orice persoana are un patrimoniu.
Aceasta trasatura desemneaza faptul ca numai persoanele fizice si
juridice pot avea un patrimoniu, deoarece numai persoanele pot avea
drepturi si obligatii.
Patrimoniul este unic.
Acest caracter juridic decurge din unicitatea subiectului care îi este
titular. Fiecare persoana fizica sau juridica poate avea un singur patrimoniu,
indiferent de cuantumul sau întinderea drepturilor care sunt incluse în
patrimoniu.
Patrimoniul este divizibil.
Divizibilitatea patrimoniului înseamna ca acesta poate fi împartit în
mai multe mase de bunuri, fiecare dintre ele având un regim juridic diferit.
De exemplu, sotii au în patrimoniul lor atât bunuri comune, respectiv
bunurile dobândite de oricare dintre soti în timpul casatoriei conform art.30
Codul familiei, cât si bunuri proprii, expres mentionate în art.31 Codul
familiei.
4
Creditorii comuni ai sotilor pot urmari bunurile comune, iar în masura
în care acestea nu sunt îndestulatoare pentru acoperirea creantei vor putea
urmari si bunurile proprii. Creditorii personali, în schimb, vor putea urmari,
mai întâi, bunurile proprii si numai daca nu-si pot satisface creanta, vor
solicita împartirea bunurilor comune pentru acoperirea creantei din partea de
bunuri comune a sotului debitor.
Patrimoniul este inalienabil.
Datorita faptului ca este strâns legat de persoana, patrimoniul este
inalienabil, în sensul ca nu poate fi despartit de persoana, atât timp cât
aceasta exista ca subiect de drept.
În cazul persoanei fizice, prin acte juridice inter vivos se pot transmite unul
sau mai multe drepturi ce alcatuiesc patrimoniul, dar nu se poate transmite
întregul patrimoniu. El se va transmite numai mortis causa, prin succesiune,
în momentul încetarii din viata a titularului sau.
În cazul persoanei juridice, se pot transmite cote-parti din patrimoniu
în caz de reorganizare prin divizare partiala. Transmiterea întregului
patrimoniu are loc în cazul încetarii acesteia, ca urmare a reorganizarii prin
comasare sau divizare totala.
Functiile patrimoniului
Patrimoniul îndeplineste trei functii:
1) patrimoniul constituie gajul general al creditorilor chirografari;
2) patrimoniul explica si face posibila subrogatia reala cu titlu
particular;
3) patrimoniul explica si permite transmisiunea universala si
transmisiunea cu titlu universal.
Drepturile patrimoniale
Patrimoniul este compus din drepturi subiective civile care au un
continut economic, evaluabil în bani.
Drepturile patrimoniale se clasifica în:
. drepturi reale;
. drepturi de creanta.
Drepturile reale
Definitia drepturilor reale
Drepturile reale - jus in re - sunt acele drepturi subiective civile în
virtutea carora titularul lor
poate sa-si exercite atributele asupra unui lucru
5
determinat, în mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia unei alte
persoane.
Caracterele juridice ale drepturilor reale
Drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes.
Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil în temeiul caruia
titularul sau, determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celorlalte
persoane revenindu-le obligatia, generala si negativa, de a nu face nimic de
natura sa-i aduca atingere.
Drepturile absolute prezinta urmatoarele caractere specifice:
. numai titularii lor sunt determinati ca subiecte active ale raporturilor
juridice în al caror continut intra, titularii obligatiei corelative fiind
constituiti din toate celelalte persoane, ca subiecte pasive nedeterminate;
. obligatia corelativa acestor drepturi are întotdeauna acelasi continut:
îndatorirea ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept civil de a nu face
nimic de natura sa împiedice titularii drepturilor sa-si exercite prerogativele
ce formeaza continutul acestor drepturi;
. drepturile absolute sunt opozabile tuturor - erga omnes - în sensul ca toata
lumea este tinuta sa respecte prerogativele pe care titularii lor le au.
Drepturile reale au un caracter perpetuu sau limitat.
Drepturi reale cu caracter perpetuu sunt proprietatea si servitutile.
Drept real cu caracter limitat, de obicei la viata beneficiarului, este
uzufructul.
Drepturile reale sunt limitate ca numar.
Fiind indicate expres de lege, numai prin lege pot fi create noi drepturi
reale.
Dreptul de urmarire si dreptul de preferinta
Din punct de vedere al efectelor, în cazul drepturilor reale sunt
întâlnite doua efecte specifice: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.
Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului unui
drept real de a pretinde restituirea bunului de la orice persoana la care acesta
s-ar afla. De exemplu, daca un debitor, care a garantat restituirea unei sume
împrumutate printr-o ipoteca, ar înstraina bunul imobil ipotecat si nu si-ar
executa, de buna voie, obligatia de restituire a sumei împrumutate, creditorul
ipotecar poate urmari imobilul si în mâinile noului proprietar, cerând
scoaterea lui în vânzare silita, pentru ca din pretul obtinut sa-si satisfaca
dreptul sau de creanta pe care îl
are contra debitorului.
6
Dreptul de preferinta consta în posibilitatea conferita de dreptul real
titularului sau de a fi satisfacut cu prioritate fata de titularii altor drepturi.
De exemplu, daca un drept de creanta este însotit de un drept de gaj
care îl garanteaza, titularul dreptului real de garantie are posibilitatea de a-si
satisface creanta înaintea altor creditori, care nu au garantata creanta lor
printr-un drept real accesoriu. În cazul în care ar exista concurs între titularii
mai multor drepturi reale, urmeaza sa se vada care dintre ei si-a facut mai
întâi opozabil dreptul fata de terti, prin îndeplinirea formelor de publicitate
imobiliara, întrucât acesta va avea dreptul de preferinta fata de ceilalti
conform regulii exprimate în adagiul qui prior tempore potior jure.
Apararea drepturilor reale
Drepturile reale sunt aparate prin actiuni reale, care sunt de
competenta instantei judecatoresti de la locul situarii
imobilului - forum rei sitae - conform prevederilor art. 13 Cod procedura
civila.
Drepturile de creanta
Definitia drepturilor de creanta
Dreptul de creanta - jus in personam - este acel drept subiectiv civil
în virtutea caruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului
pasiv - debitorul - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Caracterele juridice ale drepturilor de creanta
Dreptul de creanta este un drept relativ.
El este un raport juridic între doua subiecte determinate de la început;
atât subiectul activ, cât si subiectul pasiv sunt determinate.
Obligatia corelativa dreptului de creanta poate consta în:
. a da - aut dare;
. a face - aut facere;
. a nu face - aut non facere.
Dreptul de creanta este opozabil numai subiectului pasiv determinat.
Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, izvorul acestora
putând fi un act juridic sau un fapt juridic.
Dreptul de creanta nu da nastere dreptului de urmarire si
dreptului de preferinta. Fiind un drept relativ, dreptul de creanta nu
produce cele doua efecte specifice, dreptul de urmarire si dreptul de
preferinta, întâlnite în cazul drepturilor reale.
7
Apararea drepturilor de creanta se face prin actiuni personale care
se introduc, în principiu, la instanta judecatoreasca în a carei raza teritoriala
domiciliaza debitorul - forum rei.
Obligatiile reale
Notiunea si clasificarea
Obligatiile reale reprezinta o categorie juridica intermediara între
drepturile reale si drepturile de creanta si constau în anumite îndatoriri,
prevazute expres de lege sau conventia partilor, a caror existenta este
determinata, de regula, de stapânirea unui lucru. Caracteristica acestor
obligatii este aceea ca au o opozabilitate mai mare decât drepturile de
creanta, dar mai restrânsa decât drepturile reale.
Obligatiile reale sunt obligatii propter rem si obligatii scriptae in rem.
Obligatiile propter rem
Obligatiile propter rem, cunoscute sub denumirea de obligatii reale de
a face, sunt îndatoriri ce revin detinatorului unui bun determinat si care au ca
izvor legea sau conventia partilor.
Din definitia data rezulta ca obligatiile propter rem pot fi legale sau
conventionale.
Obligatie propter rem legala este cea prevazuta de art.74 din Legea
nr.18/1991 republicata, care impune tuturor detinatorilor de terenuri agricole
obligatia de a asigura cultivarea acestora si obligatia de a asigura protectia
solului, care daca nu sunt respectate atrag sanctiunile prevazute de art.75-76
din aceeasi lege.
Obligatie propter rem conventionala este, de exemplu, obligatia
proprietarului unui fond aservit, asumata în momentul constituirii unei
servituti de trecere, de a efectua lucrarile necesare exercitiului servitutii.
Indiferent de izvorul lor, legea sau conventia partilor, aceste obligatii
reale greveaza dreptul asupra terenului, sunt accesorii ale acestuia si se
transmit o data cu bunul, fara nicio formalitate speciala pentru îndeplinirea
formelor de publicitate imobiliara.
Obligatiile scriptae in rem
Obligatiile scriptae in rem, numite si obligatii opozabile si tertilor, se
caracterizeaza prin faptul ca sunt atât de strâns legate de posesia unui bun,
încât creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decât daca
posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat
direct si personal la nasterea raportului obligational. Mentionam în acest
sens obligatia cumparatorului unui bun ce formeaza obiectul unui contract
de locatiune, reglementata în
art.1441 Cod civil. Daca locatorul vinde lucrul
8
închiriat sau arendat, cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta
înainte de vânzare, cu exceptia cazului în care în contractul de locatiune s-a
prevazut desfiintarea acesteia din cauza vânzarii.
Clasificarea drepturilor reale
În mod traditional, drepturile reale se clasifica în drepturi reale
principale si drepturi reale accesorii, dupa cum au sau nu o existenta de sine
statatoare.
Drepturile reale principale
Codul civil reglementeaza urmatoarele drepturi reale principale:
. dreptul de proprietate;
. dreptul de uz;
. dreptul de uzufruct;
. dreptul de abitatie;
. dreptul de servitute;
. dreptul de superficie.
În alte izvoare ale dreptului civil sunt reglementate si alte drepturi
reale principale, respectiv:
. dreptul de administrare;
. dreptul de concesiune;
. dreptul de folosinta.
Drepturile reale accesorii
De lege lata sunt reglementate urmatoarele drepturi reale accesorii:
. dreptul de gaj,
. dreptul de ipoteca;
. privilegiile;
. dreptul de retentie.
|
