PERSOANA JURIDICĂ

5.1. Notiuni generale

Asa cum am mai precizat mai sus, subiecte ale raportului juridic civil pot fi persoanele fizice si persoanele juridice.

În vechea doctrina romaneasca, persoanele juridice erau denumite "persoane morale". intr-o asemenea acceptiune, persoana morala sau juridica era definita ca o fiinta abstracta, intelectuala, creata prin fictiunea legii. Numai legiuitorul era in drept sa creeze asemenea persoane, pentru ca nici o fictiune nu poate sa existe fara lege[1].

Abandonand aceasta teorie, stiinta actuala a dreptului studiaza persoana juridica in postura sa de subiect colectiv de drept, deci un grup de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege poate fi titular de drepturi subiective si isi poate asuma obligatiile civile.[2]

Motivul pentru care unei asemenea colectivitati i s-a recunoscut calitatea de subiect de drept este tocmai faptul ca ea poate raspunde intereselor unui grup strict determinat de persoane fizice.

Desi notiunea de persoana juridica s-a nascut si este proprie dreptului civil, ea este frecvent intrebuintata si de alte ramuri de drept, administrativ, financiar, procesual etc.

Legislativ, sediul materiei il constituie Decretul nr. 31/1954 privind persoanele juridice, precum si Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 cu privire la persoanele juridice, asociatiuni si fundatiuni. Acest cadru insa a fost vadit depasit in prezent de evolutia economico-sociala, in care s-au impus o sumedenie de acte normative referitoare la diversele noi tipuri de persoane juridice ce au inlocuit complet vechea structura a sistemului de tip socialist.

Comuna tuturor reglementarilor referitoare la persoane juridice este referirea la intrunirea conditiilor de constituire a persoanelor juridice, numite elemente constitutive.

5.2. Elementele constitutive ale persoanei juridice

Potrivit art. 26 litera "e" din Decretul nr. 31/1954, sunt in conditiile legii persoanei juridice, "orice organizatie (...) care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop in acord cu interesul obstesc".

Din parcurgerea acestui text, reiese ca trei sunt elementele constitutive definitorii ale persoanei juridice, respectiv:

a)     organizarea de sine statatoare;

b)            patrimoniul propriu, adica distinct de patrimoniile persoanelor fizice care au constituit persoana juridica;

c)            un scop licit, in acord cu interesul general, obstesc.

Aceste elemente constitutive se caracterizeaza prin generalitate, legalitate, exclusivitate, diversitate si cumulativitate.

Generalitatea lor consta in aceea ca ele sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice.

Legalitatea, presupune determinarea lor stricta numai prin vointa legii, neexistand nici posibilitatea ignorarii si nici a adaugirii altor elemente constitutive.

Cumulativitatea se refera la situatia in care existenta persoanei juridice este conditionata de intrunirea tuturor elementelor constitutuve.

Exclusivitatea implica imprejurarea ca elemente constitutive sunt atat necesare, cat si suficiente.

Diversitatea se refera la continutul variat al celor trei elemente, care pot comporta multiple particularitati, de la o persoana juridica la alta.

Continutul elementelor constitutive ale persoanei juridice impune urmatoarele consideratiuni, specifice fiecaruia:

A. ORGANIZAREA DE SINE STATATOARE presupune existenta unei structuri interne bine conturate, constand in desemnarea unor organe proprii de conducere, stabilirea atributiilor si delimitarea competentelor lor functionale precum si precizarea persoanei ori a persoanelor care vor reprezenta persoana juridica in raporturile sale cu tertii. Tocmai aceasta organizare ii confera persoanei juridice posibilitatea de a actiona ca un tot coerent[3].

Astel art. 15 din Legea nr. 15/1990 prevede ca "activitatea curenta a regiei autonome este condusa de un director general sau un director numit de consiliul de administratie cu avizul ministerului de resort", in vreme ce art. 12 litera h, din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole prevede ca statutul societatii trebuie sa cuprinda printre altele, mentiuni referitoare la regulile privind desemnarea, componenta si functionarea organelor sale de conducere, competentele, indatoririle si responsabilitatile acestor organe.

De asemeni, art. 7 lit. e, din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, prevede obligativitatea mentiunilor referitoare la organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de revocare, durata mandatelor si atributiile lor.

B. PATRIMONIUL PROPRIU. Patrimoniul distinct este acel element constitutiv care consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial al caror titulara este persoana juridica. Ca orice patrimoniu, patrimoniul persoanei juridice are doua componente: una activa si alta pasiva; in vreme ce prima cuprinde toate drepturile reale sau de creanta, cea de a doua insumeaza toate obligatiunile patrimoniale, indiferent de izvorul lor, delictual sau contractual.

Pe langa prevederile generale de principiu cuprinse in art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954, referiri la patrimoniul persoanei juridice se fac si in alte acte normative. Mentionam sub titlu de exemplu:

art. 4 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 precizeaza ca prin actul de infiintare al regiei autonome se va stabili si patrimoniul sau, pe langa obiectul de activitate, denumirea si sediul principal;

art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale stabileste ca in contractul societatii in nume obiectiv si in comandita simpla este obligatorie inserarea mentiunilor referitoare la capitalull social subscris si varsat cu mentiunea aportului fiecarui asociat etc.;

art. 7 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate face referire la nivelul cotizatiilor si la modul lor de incasare, la constituirea si lichidarea patrimoniului.

O ultima precizare de maxima importanta se impune cu privire la patrimoniul propriu al persoanelor juridice, si anume ca el este distinct atat fata de patrimoniile altor persoane juridice, cat si data de patrimoniul fiecarei persoane fizice care intra in componenta sa.

C. SCOPUL LICIT IN ACORD CU INTERESUL OBSTESC. Obiectul de activitate, care nu este altceva decat scopul persoanei juridice, indica insasi ratiunea de a fi a acesteia.

Pentru a fi valabil, scopul trebuie sa fie determinat si sa fie in concordanta cu interesul obstesc, general.

Textul art. 26 litera e, din Decretul nr. 31/1954 se refera la un scop "in acord cu interesele obstesti", ceea ce implica raportarea sa la interesele generale ale societatii care nu pot accepta existenta unor persoane juridice care actioneaza in virtutea unor scopuri ilicite[4].

Conditia scopului determinat si licit rezulta si din alte prevederi legislative, din care spicuim sub titlu de exemplu:

art. 4 alin.1 din Legea nr. 15/1990 stabileste ca prin actul de infiintare a regiei autonome se vor stabili obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul principal;

art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole prevede ca in statutul societatii se va face obligatoriu mentiunea obiectului de activitate, enumerarea activitatilor ce constituie obiectul societatii si delimitarea sa teritoriala.

5.3. Clasificarea persoanelor juridice

Textul art. 26 din Decretul nr. 31/1954 desi este inca in vigoare, cuprinde o desueta trecere in revista a categoriilor de persoane juridice existenta la data adoptarii lui; unele nu mai exista (organizatiile socialiste de stat si gospodariile agricole colective), altele si-au schimbat complet organizarea si scopul (organele locale ale administratiei de stat), altele constituie creatii legislative de data recenta (regiile autonome sau societatile comerciale cu capital de stat).

Asa fiind, in literatura de specialitate au fost propuse urmatoarele criterii de clasificare a persoanelor juridice:

a) Dupa forma dreptului de proprietate se disting:

1. persoane juridic de stat care includ ca persoana juridica si organele sale corespunzatoare celor trei puteri separate (legislativa, executiva si judecatoreasca);

2. persoane juridice private sau particulare, cum sunt societatile comerciale si cele agricole cu capital privat, cultele religioase, fundatiile si academiile;

3. persoanele juridice cooperatiste ori obstesti, din care fac parte societatile cooperatiste si organizatiile obstesti (partide politice si sindicate);

4. persoane juridice mixte, cum sunt societatile comerciale mixte, infiintate potrivit Legii nr. 35/1991 cu privire la regimul investitiilor straine in Romania.

b) Dupa nationalitatea lor, persoanele juridice pot fi:

persoane juridice romane;

persoane juridice straine;

c) Dupa sediul lor distingem intre:

persoane juridice cu sediul in Romania;

persoane juridice cu sediul in strainatate.

d) Dupa natura scopului lor, persoanele juridice pot fi:

persoane juridice cu scop patrimonial sau lucrativ (care prin activitatea lor urmaresc obtinerea unui profit patrimonial):

persoane juridice cu scop nepatrimonial sau "non profit".

e) Dupa corelatia dintre ele, persoanele juridice mai pot fi principale sau anexe, iar in functie de regimul juridic aplicabil ele pot fi persoane juridice de drept public si persoane juridice de drpet privat.

Clasificarea persoanelor juridice prezinta interes prectic in privinta regimului lor patrimonial, al organizarii si reorganizarii, precum si in ceea ce priveste aplicarea legii in functie de capacitatea juridica[5].

5.4. Înfiintarea persoanelor juridice

Desi foarte sumara si generala, enumerarea modurilor de infiintare, a persoanelor juridice facuta de art. 28 din Decretul nr. 31/1954 corespunde in mare parte necesitatilor teoretice actuale.

Asadat, potrivit textului mentionat, persoana juridica poate lua fiinta:

a)     prin actul de dispozitie al organului competent de stat;

b)            prin actul de infiintare al celor ce o constituie, recunoscut de organul competent sa verifice intrunirea cerintelor legii pentru ca persoana juridica sa poata lua fiinta;

c)            prin actul de infiintare al celor ce o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent sa aprecieze oportunitatea infiintarii ei:

d)            printr-un alt mod reglementat de lege.

Cunoscand si continutul acestui text, putem aprecia ca prin infiintarea persoanei juridice se intelege operatiunea juridica a carei consecinta este nasterea unui subiect de drept colectiv in conditiile legii. Operatiunea juridica poate presupune fie un singur act juridic, caruia ii recunoaste efectul creator, fie o suita de acte juridice carora legea le recunoaste aceeasi valoare.

a) infiintarea persoanelor juridice prin actul de dispozitie al organului de stat competent.

În acest prim mod de infiintare a persoanelor juridice, rolul principal a fost rezervat statului. Chiar si dupa anul 1990, infiintarea principalelor categorii de persoane juridice de stat a ramas tot in competenta sa.

Domeniul de aplicare a acestui mod de infiintare il constituie persoanele juridice de stat, apartinand celor trei puteri separate dupa cum urmeaza:

Organele puterii legislative, Camera Deputatilor si Senatul Romaniei alese potrivit Legii nr. 68/1991;

Organele puterii executive, Presedintele Romaniei ales potrivit Legii nr. 69/1992, Guvernul Romaniei constituit potrivit Legii nr. 37/1990, consiliile locale constituite potrivit Legii nr. 69/1991privind administratia locala si ministerele ce functioneaza in conformitate cu Legea nr. 6/1990 privind reorganizarea ministerelor.

Organele puterii judecatoresti constituite in conformitate cu Legea nr. 92/1992, etc.

Pe langa persoanele juridice constituite in sistemul organelor puterii de stat, prin Legea nr. 15/1990 au fost reorganizate ori s-au constituit regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat.

Acelasi domeniu de aplicare, vizeaza si alte categorii de persoane juridice, care fara sa fie "de stat" au un caracter obstesc sau privat[6].

b) Constituirea persoanelor juridice prin "actul de infiintare recunoscut".

Acest mod de constituire a avut in vedere la data adoptarii Decretului nr. 31/1954, organizatiile cooperatiste si unitatile lor anexe.

În prezent el este aplicabil in conditiile Decretelor Lege nr. 66 si 67 din 1990 referitoare la cooperatia mestesugareasca si la cea de consum. Constituirea unei societati cooperatiste implica pe langa actul de constituire si statutul organizatiei, actul recunoasterii infiintarii, prin care organele oerarhic superioare avizeaza legalitatea actului de infiintare.

c) Constituirea persoanelor juridice prin "actul de infiintare autorizat" Nasterea persoanei juridice potrivi acestei modalitati viza potrivit art. 31 din Decretul nr. 31/1954 "Organizatiile obstesti ca sindicatele, uniunile de scriitori, artisti sau compozitori, asociatiile cu scop nepatrimonial precum si institutiile sau intreprinderile anexe".

Competenta de autorizare a infiintarii acestui gen de persoane juridice este reglementata prin norme speciale. Astfel, in vreme ce infiintarea societatilor comerciale cu capital strain in Romania este incuviintata de instantele judecatoresti dupa autorizarea de catre Agentia Nationala de Dezvoltare (Legea nr. 35/1991), infiintarea partidelor politice este autorizata de Tribunalul Municipiului Bucuresti supusa contestatiei la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 5 zile de la comunicare (art. 19 din Legea nr. 27/1996 a partidelor politice).

d) infiintarea persoanelor juridice "printr-un alt mod reglementat de lege"

Domeniul de aplicare a dispozitiunilor art. 28 lit. d din Decretul nr. 31/1954 este rezervat situatiilor in care legea speciala reglementeaza un mod diferit de infiintare pentru anumite persoane juridice. Este cazul misiunilor diplomatice si oficiile consulare infiintare potrivit Legii nr. 37/1991 prin decret al Presedintelui Romaniei la propunerea Guvernului.

5.5. Capacitatea persoanei juridice

Ca si in cazul persoanei fizice, capacitatea civila a persoanei juridice este constituita din doua componente:

a)     capacitatea de folosinta constand in aptitudinea ei de a avea drepturi si obligatii civile;

b)            capacitatea de exercitiu traductibila in planul consecintelor juridice prin aptitudinea persoanei de a avea si a-i exercita drepturile civile, asumandu-si totodata obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile de catre organele sale de conducere.

A. CAPACITATEA DE FOLOSINTA A PERSOANEI JURIDICE

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se deosebeste vadit de cea a persoanelor fizice. in acest sens subliniem ca in privinta persoanelor fizice capacitatea de folosinta este inviolabila si egala, avand continut identic pentru toate subiectele de drept.

Dimpotriva, capacitatea persoanelor juridice are un continut variabil, mai bogat sau mai sarac, in functie de scopul pentru care a fost creata fiecare in parte[7].

Textul art. 34 din Decretul 31/1954 precizeaza "in terminis" ca "Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul". Aceasta precizare legislativa consacrata doctrinar ca principiu al specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice este mentionata si de art. 9 din Legea nr. 21/1924.

Scopul persoanei juridice rezulta in primul rand din obiectul de activitate stabilit fie prin lege, fie prin autorizatia de infiintare sau prin statutul adoptat la data constituirii sale.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se naste in momente diferite dupa cum infiintarea ei este sau nu supusa inregistrarii. Mentionam ca de regula, sunt supuse inregistrarii persoanele juridice infiintate prin acte de constituire (statute, contracte), incuviintate de catre instanta competenta.

Pentru incuviintarea inregistrarii, judecatorul verifica indeplinirea conditiilor prevazute de lege, pronuntandu-se printr-o hotarare motivata. Prin aceasta hotarare se dispune inscrierea persoanei juridice in registrul comertului sau in alte registre de evidenta, dupa caz, moment care marcheaza in principiu, inceputul capacitatii de folosinta.

Sunt supuse inscrierii persoanele juridice cu scop nepatrimonial, a caror infiintare este reglementata de Legea nr. 21/1924. Potrivit art. 4 din aceasta lege, persoana juridica va avea fiinta de la data inscrierii deciziei de recunoastere, ramasa definitiva, in registrul special tinut la grefa fiecarui tribunal.

B. CAPACITATEA DE EXERCITIU A PERSOANEI JURIDICE.

Dezvoltand notiunea sumar exprimata mai sus, definim capacitatea de exercitiu a persoanei juridice ca fiind aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a-si asuma obligatii civile incheind acte juridice civil[8].

Sediul mteriei il constituie art. 35 si 36 din Decretul nr. 31/1954, care referindu-se la capacitatea de exercitiu a persoanei juridice stabilesc urmatoarele principii generale:

exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor se transpun in viata prin organele persoanei juridice;

actele juridice incheiate de organele sale in limitele abilitarilor conferite, sunt actele persoanei juridice insasi;

atat faptele licite, cat si cele ilicite savarsite de organele persoanei, daca au fost comise in exercitiul functiei obliga insasi persoana juridica;

pentru faptele ilicite, raspunderea celui ce le-a comis este angajata atat fata de persoana juridica, cat si fata de terti.

Acestor principii le sunt conexe si dispozitiunile art. 36 din Decretul nr. 31/1954 potrivit carora "Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemnanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut".

Asemanarea dintre raporturile juridice evocate de text nu inseamna insa identitate. Nici nu ar fi posibil deoarece prerogativele organelor de conducere ale persoanei juridice sunt vadit mai largi decat alte mandatarului, limitate doar la o anumita prestatie sau la un act juridic predeterminat de parti prin conventia lor.

5.6. Încetarea persoanelor juridice

Prin incetarea persoanei juridice se intelege sfarsitul calitatii de subiect colectiv de drept civil. Potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954. "Persoana juridica inceteaza de a avea fiinta prin comasare, divizare sau dizolvare".

Din economia teztului rezulta ca trei sunt modurile de incetare a persoanei

juridice si anume:

comasarea (prin absorbtie sau fuziune);

divizarea totala;

dizolvarea.

Avand in vedere ca divizarea si comasarea sunt forme ale reorganizarii a carei examinare amanuntite nu ne-am propus-o deoarece face obiectul altei discipline, ne rezumam doar la mentionarea lor.

Prin comasare se intelege asadar absorbirea unei persoane juridice de catre o alta persoana juridica sau fuzionarea mai multor persoane juridice pentru a alcatui o persoana juridica noua.

Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice intre mai multe persoane juridice care exista sau care iau astfel fiinta (art. 41 din Decretul nr. 31/1954).

Dizolvarea persoanei juridice

Desi legea reglementeaza dizolvarea persoanei juridice nu o si defineste.

Doctrinar, ea a fost definita ca fiind acel mod de incetare a persoanei juridice aplicabil in cazurile prevazute de lege care presupun subsecvent si lichidarea[10].

Cauzele dizolvarii persoanelor juridice sunt enuntate atat de Decretul nr. 31/1954 in art. 45, dar mai ales de legislatia speciala ulterioara anului 1990.

Art. 45 din Decretul nr. 31/1954 precizeaza ca organizatiile cooperatiste si orice organizatii obstesti se dizolva daca:

a)     termenul pentru care au fost constituite s-a mplinit;

b)            scopul a fost realizat ori nu mai poate fi implinit;

c)            scopul pe care il umaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori regulilor de convietuire sociala sau urmaresc alt scop decat cel declarat;

d)            numarul membrilor a scazut sub limita stabilita de lege, actul de infiintare sau statut.

În afara de aceste cauze, prin legi speciale au mai fost prevazute si alte cauze care in linii generale reiau pe langa certe elemente specifice cauzele generale precizate de textul sus citat.

"Exemplis gratia" redam cateva dintre acestea:

A. Art. 53 din Legea nr. 21/1924 prevede ca "Asociatia isi pierde personalitatea juridica in urmatoarele doua cazuri:

Prin deciziunea asociatiunii, atunci cand adunarea generala va fi hotarat dizolvarea:

De plin drept[11];

Prin judecata;

Prin deciziunea puterii executive;

B. Art. 169 din Legea nr. 31/1990 precizeaza ca "Au ca efect dizolvarea societatii si dau dreptul fiecarui asociat sa ceara lichidarea acesteia:

a)     trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;

b)            imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia;

c)            hotararea adunarii generale;

d)            falimentul;

e)     reducerea capitalului social sau micsorarea lui sub minimul legal, daca asociatii nu decid completarea lui;

f)      societatea pe actiuni se dizolva si cand numarul actionarilor s-a redus sub cinci daca au trecut mai mult de sase luni de la reducerea lui si n-a fost completat.

Mentionam ca procedura dizolvarii societatilor comerciale este urmata de lichidarea judiciara prevazuta de Legea nr. 64/1995, care se aplica acelor comercianti, persoane fizice si societati comerciale care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale[12].

C. Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole stabileste in art. 64 ca societatea agricola se dizolva:

a)     la implinirea termenului pentru care a fost constituita;

b)            la constatarea imposibilitatii de a realiza obiectul societatii;

c)            la terminarea activitatii;

d)            prin retragerea asociatiilor daca numarul celor ramasi este mai mic decat cel prevazut in statut si prezenta lege;

e)     prin hotararea asociatiilor;

f)      daca societatea face operatiuni contra legii sau obiectului stabilit prin statut.