POSESIA
Notiunea
Potrivit art. 1846 alin. 2 Cod civil posesia este detinerea unui
lucru sau folosirea de un drept, exercitata una sau alta, de noi insine sau
de altul in numele nostru.
Definitia posesiei a fost criticata in doctrina, care a sustinut, ca
termenul de detinere poate sa creeze o confuzie intre posesie si detentia
precara, ori detentorul precar nu stapaneste pentru el ci pentru altul,
astfel ca a fost formulata urmatoarea definitie a posesiei:
Posesia este stapanirea de fapt a unui bun, care, din punct de
vedere al comportarii posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioara
a unui drept real. 20
In consecinta, posesia reprezinta o stapanire de fapt a unui bun si
nu se confunda cu proprietatea, care este o stare de drept.
Natura juridica a posesiei
Modul in care este reglementata posesia in dreptul francez, preluat
si de dreptul romanesc, a facut ca doctrina sa atribuie posesiei natura
juridica a unui fapt, a unei situatii de fapt, careia trebuie sa i se
recunoasca efecte juridice.
Domeniul de aplicare a posesiei
Drepturile care pot fi posedate
Posesia se aplica numai drepturilor reale nu si drepturilor de
creanta.
20 Corneliu Birsan, op. cit., pag 237
21 Ana Boar, Uzucapiunea, prescriptia, posesia si publicitatea
drepturilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 41-47
Bunurile care pot forma obiectul posesiei
Pot forma obiectul posesiei numai bunurile susceptibile de
exercitarea unui drept real asupra lor.
Aceasta inseamna ca posesia are ca obiect 252e41c numai bunuri
corporale, individual determinate, aflate in circuitul civil.
Per a contrario sunt excluse din domeniul posesiei:
bunurile comune, care nu pot face obiectul unei aproprieri sub
forma unui drept real. Potrivit art. 647 Cod civil, bunurile comune sunt
cele care nu apartin nimanui si al caror uz e comun tuturor. In aceasta
categorie se includ aerul, apa marii, apele curgatoare;
bunurile din domeniul public al statului sau al unitatilor
administrativ teritoriale;
universalitatile de bunuri: mostenirile, fondurile de comert,
bunurile care le compun neputand fi posedate decat in mod individual.
Persoanele care au capacitatea de a exercita posesia
Are capacitatea de a fi posesor orice persoana careia printr-o
dispozitie speciala nu i s-a ingradit aceasta posibilitate.
Deoarece posesia nu este un act juridic nu i se aplica regulile
privitoare la capacitatea de exercitiu a persoanei.
In cazul dobandirii posesiei prin acte personale, persoanele lipsite
de capacitate de exercitiu, minorii si interzisul judecatoresc, nu pot sa
faca acte achizitive de posesie decat prin reprezentantii legali, parinte
sau tutore.
Actele de dobandire a posesiei se realizeaza prin reprezentantii
legali si in cazul persoanelor juridice.
In cazul in care asupra aceluiasi bun corporal se exercita
stapanirea de catre mai multe persoane, ne aflam in prezenta
coposesiunii.
Coposesiunea apare in cazul dreptului de proprietate comuna si in
cazurile in care se constituie un drept real principal pe temeiul dreptului
de proprietate privata sau publica. Astfel, indiferent ca este vorba de un
dezmembramant al dreptului de proprietate privata, (uzufruct, uz,
abitatie, servitute, superficie) sau un drept real constituit pe temeiul
dreptului de proprietate publica, (dreptul de administrare, dreptul de
concesiune, dreptul real de folosinta gratuita), asupra aceluiasi bun se
exercita stapaniri de fapt distincte, doua sau mai multe persoane avand
calitatea de posesor cu privire la acelasi bun.
Elementele constitutive ale posesiei
In structura sa posesia este alcatuira din doua elemente
constitutive:
Elementul material corpus - este format din totalitatea
actelor materiale de stapanire, transformare si folosinta exercitate asupra
bunului22 sau, intr-o alta formulare, reprezinta sau presupune contactul
direct cu bunul.
Acest element se poate concretiza in acte materiale, cum ar fi
stapanirea efectiva a bunului, culegerea fructelor, schimbarea destinatiei
sau in acte juridice, respectiv instrainarea bunului sau inchirierea
bunului.
Elementul psihologic animus - consta in intentia celui
care stapaneste un bun de a se comporta ca proprietar sau ca titular al
altui drept real. Astfel, actele de stapanire, puterea fizica exercitata de
catre posesor trebuie sa fie insotite de o anumita atitudine psihologica,
adica de vointa de a exercita aceasta stapanire ca proprietar sau ca titular
al altui drept real caruia ii corespunde.
Posesia si detentia precara
Detentia presupune puterea materiala asupra unui bun, fara
intentia de a-l poseda, ci numai de a-l detine. Detentorul poseda pentru
altul. In cazul detentiei exista corpus, dar nu exista animus
Dobandirea si pierderea posesiei
Dobandirea posesiei
Pentru a fi dobandita posesia este necesar sa fie intrunite ambele
sale elemente constitutive.
22 Daniela Dima, Uzucapiunea, Studiu de doctrina si jurisprudenta
Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006, p. 61
Elementul intentional, animus, trebuie sa fie intrunit chiar in
persoana celui ce pretinde ca poseda; acest element nu se poate exercita,
de regula, prin altcineva - animo alieno . Prin exceptie, pentru
persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, se admite ca elementul
intentional se exercita prin reprezentantii lor legali.
Elementul material poate fi exercitat atat personal de posesor, cat
si printr-un reprezentant al sau.
Astfel, posesorul care a inchiriat bunul, exercita puterea materiala
prin intermediul chiriasului, iar posesorul care a depozitat bunul sau
mobil exercita posesia prin intermediul depozitarului.
In consecinta, elementul intentional exista in persoana
posesorului, iar elementul material se exercita printr-o alta persoana.
Pierderea posesiei
Posesia se pierde daca ambele elemente sau cel putin unul dintre
cele doua elemente constitutive ale acesteia dispar.
Cazurile de disparitie a elementului material sunt pieirea bunului
sau trecerea bunului in stapanirea altui posesor;
Elementul intentional inceteaza chiar daca stapanirea materiala a
bunului continua, in cazul asa-numitului constituit posesor. Constituitul
posesor apare in situatia in care un proprietar vinde bunul unui
cumparator, dar ramane chirias al bunului. In acest caz, vanzatorul va fi
un simplu detentor precar, deoarece el nu mai stapaneste bunul ca
proprietar, deoarece el are elementul material, corpus, dar nu mai are
elementul intentional, animus.
Cazurile de incetare a ambelor elemente constitutive ale posesiei
apar in ipoteza in care posesorul instraineaza sau abandoneaza bunul.
Dovada posesiei
A dovedi posesia inseamna a dovedi existenta elementelor sale.
Elementul material ala posesiei, ca element obiectiv, este relativ
usor de dovedit, datorita caracterului sau aparent. Ca fapt material el
poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.
23 Constantin Statescu, Corneliu Birsan, Drept civil. Drepturile reale
Tipografia Universitatii Bucuresti, 1988, p. 230
Elementul intentional, ca element subiectiv, este mai greu de
dovedit, astfel ca legea a instituit prezumtii legale pentru a simplifica
sarcina probei:
Conform art. 1854 Cod civil, posesorul este presupus ca poseda
pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a
poseda pentru altul.
Potrivit art. 1855 Cod civil, cand posesorul a inceput a poseda
pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, daca nu este
proba contrarie. Cu alte cuvinte, daca cineva stapaneste bunul ca
detentor precar, el este presupus ca va ramane detentor precar pana nu
se va face dovada contrara.
Intervertirea precaritatii in posesie utila
In sens tehnic, prin intervertire se intelege orice modificare de
drept care poate opera in detentia precara, de maniera sa o faca utila in
vederea prescriptiei.
Art. 1858 Cod civil reglementeaza patru cazuri in care detentia
precara se poate interverti in posesie utila.
Prima ipoteza - art. 1858 alin. 1 Cod civil - este aceea a unei
cauze de intervertire provenind de la un tert si are in vedere situatia in
care detinatorul lucrului primeste cu buna - credinta de la un tert, altul
decat adevaratul proprietar, un titlu translativ de proprietate in privinta
lucrului pe care il detine.
De exemplu, locatarul uni imobil, detentor precar, cumpara bunul
inchiriat, dupa decesul proprietarului, de la o persoana pe care o crede
mostenitor, desi, in realitate, vanzatorul nu are aceasta calitate.
Cea de a doua ipoteza de intervertire - art. 1858 alin. 2 Cod
civil - presupune din partea detentorului acte de rezistenta prin care
acesta sa nege dreptul titularului.
De exemplu, locatarul care, considerand, la un moment dat, ca
este insusi titularul dreptului de proprietate asupra bunului inchiriat,
refuza sa mai plateasca chiria si il notifica pe locator in acest sens.
Cea de a treia situatie - art. 1858 alin. 3 Cod civil - este aceea in
care detentorul transmite posesia bunului unui tert de buna - credinta,
printr-un act translativ de proprietate.
Acest caz de intervertire se aplica numai in materia bunurilor
imobile, deoarece in privinta bunurilor mobile este aplicabila regula
instituita prin art. 1909 Cod civil, respectiv dobandirea dreptului de
proprietate de catre tertul care a intrat cu buna - credinta in posesia
bunului.
Cel de al patrulea caz de intervertire -art. 1858 alin. 4 Cod
civil - are loc atunci cand transmisiunea posesiunii din partea
detinatorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, daca acest
succesor universal este de buna - credinta.
De exemplu, o persoana accepta o succesiune in temeiul legii sau
al unui legat universal ori cu titlu universal, iar in masa succesorala se
afla si un bun care nu era proprietatea defunctului, ci al unui tert,
defunctul avand calitatea de detentor precar. Prin efectul dispozitiilor
art. 1858 alin. 4 Cod civil, acceptarea succesiunii ar conduce la
intervertirea mostenitorului in posesor sub nume de proprietar, daca este
de buna - credinta.
Acest caz de intervertire este criticat in doctrina24, cu motivarea ca
se ignora distinctia dintre transmisiunea universala sau cu titlu universal,
pe de o parte, si transmisiunea cu titlu particular, pe de alta parte.
Calitatile si viciile posesiei
Calitatile posesiei
Posesia desi este o stare de fapt produce efecte juridice importante,
iar in unele cazuri se transforma din stare de fapt in stare de drept.
Intrunirea celor doua elemente constitutive ale posesiei nu este
suficienta pentru producerea efectelor juridice fiind necesara si
intrunirea anumitor calitati sau conditii de eficacitate, adica posesia sa
fie utila.
Calitatea de care este atasata producerea efectelor juridice ale
posesiei este definita in mod negativ, ca absenta a viciilor care ar putea
sa o afecteze. 25
24 Bogdan Dumitrache, Marian Nicolae, Romeo Popescu, op. cit.
p. 177
25 Ana Boar, op. cit., p. 62
Potrivit dispozitiilor art. 1847 Cod civil " ca sa se poata prescrie,
se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub
nume de proprietar. "
Desi textul se refera numai la calitatile cerute pentru uzucapiune,
in realitate aceste calitati sunt necesare pentru producerea tuturor
efectelor juridice ale posesiei.
Fiecare dintre calitatile posesiei este definita prin contrariul ei.
Astfel, art. 1848-1853 Cod civil reglementeaza intreruperea,
discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si precaritatea.
Insusirea ceruta pentru o posesie de a fi neintrerupta nu este o
calitate a acesteia, ci o conditie ce tine de scurgerea termenului de
prescriptie achizitiva. Atunci cand s-a produs intreruperea posesiei, in
realitate dispare insasi posesia.
In alta ordine de idei, desi Codul civil trateaza precaritatea in
randul viciilor posesiei, in realitate precaritatea este mai mult decat atat,
este lipsa insasi a posesiei. Ceea ce este caracteristic pentru precaritate
este faptul ca stapanirea lucrului este lipsita de elementul subiectiv,
intentional, animus sibi habendi. Aceasta inseamna ca actele sau faptele
materiale asupra lucrului sunt savarsite nu pentru sine ci pentru
altcineva.
In consecinta, viciile posesiei sunt: discontinuitatea, violenta,
clandestinitatea, la care se adauga echivocul, care nu este reglementat
expres in Codul civil.
Viciile posesiei
3.9.2.1. Discontinuitatea
Potrivit art. 1848 Cod civil, posesia este discontinua cand posesorul
o exercita in mod neregulat, adica cu intermitente anormale.
Discontinuitatea nu se confunda cu intreruperea posesiei
prevazuta de art. 1863 Cod civil.
Calitatea posesiei de a fi continua inseamna indeplinirea de catre
posesor a actelor materiale in mod normal, fara intermitente nefiresti.
Pentru ca posesia sa fie continua nu se cere ca posesorul sa se
gaseasca in contact permanent cu lucrul si sa faca zilnic acte de
folosinta a acestuia.
Continuitatea si intermitenta anormala reprezinta chestiuni de
fapt, lasate la aprecierea instantei de judecata.
Dovada caracterului continuu al posesiei nu este ceruta
posesorului, astfel ca sarcina probei discontinuitatii incumba celui care
pretinde ca posesia a fost lovita de acest viciu.
Pana la proba contrara, posesorul actual, care dovedeste ca a
posedat la un moment dat mai inainte, este presupus ca a posedat tot
timpul intermediar, adica a avut o posesie utila.
Viciul discontinuitatii prezinta urmatoarele caractere juridice:
este un viciu temporar, in sensul ca inceteaza daca posesorul
incepe o posesie utila;
este un viciu absolut, in sensul ca poate fi invocata de orice
persoana interesata;
se aplica, de regula, in cazul posesiei bunurilor imobile,
deoarece pentru posesia bunurilor mobile opereaza regula inscrisa in art.
1909 Cod civil, conform careia simpla posesie de buna - credinta are
valoarea unui titlu de proprietate.
3.9.2.2. Violenta
Art. 1851 Cod civil precizeaza ca "posesia este tulburata cand este
fondata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea
adversarului."
Pentru a fi producatoare de efecte juridice, posesia trebuie sa fie
pasnica pe toata durata existentei sale.
Violenta prezinta urmatoarele caractere juridice:
este un viciu relativ, adica poate fi invocat numai de catre cel
impotriva caruia s-a exercitat violenta;
este un viciu temporar, in sensul ca de indata ce violenta a
incetat posesia redevine utila;
se aplica atat in privinta posesiei bunurilor imobile cat si a
posesiei bunurilor mobile.
3.9.2.3. Clandestinitatea
Pentru ca posesorul sa poata beneficia de efectele juridice ale
posesiei sale, stapanirea lucrului trebuie sa fie facuta in mod public,
astfel incat orice persoana sa o poata cunoaste.
In acest sens sunt dispozitiile art. 1847 Cod civil care cere ca
posesia sa fie publica, adica exercitata asa cum ar face-o proprietarul
insusi.
Art. 1852 Cod civil prevede ca " posesia este clandestina cand
posesorul o exercita pe ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in
stare de a putea sa o cunoasca. "
Caracterele juridice ale clandestinitatii sunt urmatoarele:
este un viciu temporar, care inceteaza atunci cand posesia
redevine publica;
este un viciu relativ, in sensul ca poate fi invocat numai de
persoanele fata de care actele de exercitare a posesiei sunt tinute ascunse.
3.9.2.4. Echivocul
Echivocul, ca viciu al posesiei, nu este reglementat expres in
Codul civil.
In doctrina26, echivocul a fost definit ca fiind acea situatie in care
nu este sigura nici existenta, dar nici lipsa lui animus sibi habendi
De exemplu, unul dintre coproprietari efectueaza acte de folosinta
cu privire la intregul bun aflat in coproprietate, fara sa rezulte in mod
evident daca le-a facut in calitate de titular al cotei sale parti ideale din
drept sau cu intentia de a se comporta ca proprietar exclusiv al
intregului bun.
Efectele posesiei
Posesia produce urmatoarele efecte:
posesia creeaza o prezumtie de proprietate;
posesorul de buna-credinta dobandeste fructele lucrului asupra
caruia se exercita posesia;
posesia este aparata prin actiunile posesorii;
posesia exercitata in termenul si in conditiile prevazute de lege,
determina dobandirea de catre posesor, prin efectul uzucapiunii, a
dreptului de proprietate asupra bunului posedat.
26 Bogdan Dumitrache, Marian Nicolae, Romeo Popescu, op. cit.
p. 182
Posesia creeaza o prezumtie de proprietate
Art. 1854 Cod civil dispune ca "posesorul este presupus ca poseda
pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput sa
posede pentru altul. "
Aceasta prezumtie se intemeiaza pe realitatea de necontestat ca,
de cele mai multe ori, posesia nu este decat insusi exercitiul aparent al
dreptului de proprietate. Cu alte cuvinte, posesia, ca stare de fapt,
coincide cu dreptul de proprietate.
Prin instituirea acestei prezumtii, legiuitorul a pus la dispozitia
posesorului un mijloc de proba avantajos pentru a dovedi insasi
existenta dreptului de proprietate.
Avantajul acestei prezumtii consta in faptul ca in cadrul unui proces
posesorul, fiind presupus proprietar, este scutit de aduce alte probe in
sprijinul dreptului sau, care este prezumat pana la proba contrara.
Prezumtia statuata in art. 1854 Cod civil este una relativa, in sensul
ca persoanele interesate pot proba contrariul, prin orice mijloc de proba,
inclusiv prin martori si prezumtii, posesorul avand calitatea de parat. 27
In materia actiunii in revendicare a bunurilor imobile, paratul -
posesor este prezumat proprietar al bunului revendicat pana la dovada
contrara pe care reclamantul, pretinsul - proprietar, o poate face
printr-un titlu de proprietate.
Prezumtia de proprietate este mai puternica in cazul bunurilor
mobile unde, in virtutea regulii instituite prin art. 1909 Cod civil,
posesia de buna - credinta valoreaza titlu de proprietate, fara putinta de
proba contrara.
Posesorul de buna - credinta dobandeste
fructele lucrului posedat
Prin fructe se intelege tot ceea ce un lucru produce in mod
periodic, fara ca substanta sa sa scada. 28
27 Corneliu Birsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 147
28 Dumitru Lupulescu, Drept civil, Drepturile reale principale, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 204; Ion P. Filpescu, Andrei I. Filipescu,
op. cit., p. 73; Gh. Botea, Drept civil, Patrimoniul si drepturile reale
principale, Editura Concordia, Arad, 2003, p. 403
Fructele se clasifica in :
- fructe naturale, care se produc fara interventia omului;
- fructe industriale, care sunt produse de natura, dar prin
interventia omului;
- fructe civile, care sunt venituri banesti produse prin folosirea
bunurilor, cum sunt chiriile si dobanzile.
Pentru ca posesorul sa pastreze fructele produse de bunul posedat
trebuie sa fie indeplinite doua conditii:
1. fructele sa fi fost percepute;
2. posesorul sa fi fost de buna - credinta.
Potrivit art. 485 Cod civil posesorul dobandeste proprietatea
fructelor numai atunci cand poseda cu buna-credinta, iar conform art.
486 Cod civil, posesorul este de buna-credinta daca posesia sa se
intemeiaza pe un titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu-i sunt
cunoscute.
In sensul textelor invocate buna-credinta a posesorului care
voieste sa culeaga fructele bunului ce poseda, este credinta lui ca bunul
ii apartine in mod legitim. Aceasta credinta trebuie sa fie intemeiata pe
aparente plauzibile, iar cea mai convingatoare aparenta este aceea care
rezulta dintr-un titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu le
cunoaste.
De mentionat ca titlul cerut posesorului de buna-credinta pentru a
culege fructele nu este o conditie distincta de buna-credinta ci "un
element si un mijloc de proba a bunei-credinte, pentru ca acela care nu
are nici un titlu nu poate fi de buna-credinta".
Raportat la aceasta caracteristica urmeaza a conchide ca titlul
posesorului poate justifica buna-credinta chiar atunci cand este lovit de
nulitate absoluta sau relativa, de fond sau de forma, daca nu i-a fost
cunoscuta cauza nulitatii si in masura in care nulitatea nu este cauzata
de incalcarea unei dispozitii legale ce intereseaza ordinea publica.
Pornind de la aceste principii in doctrina s-a decis ca nu poate fi
posesor de buna-credinta cel care si-a procurat titlul prin dol sau
violenta, caci atat dolul cat si violenta cand nu emana de la un tert
exclud buna-credinta; dobandirea unui imobil cand instrainarea este
interzisa ori supusa unor formalitati care nu au fost indeplinite exclude
buna-credinta daca posesorul cunoaste aceste impedimente.
In schimb, titlul putativ (adica acela care exista numai in
constiinta posesorului) este de asemenea de natura a justifica buna-
credinta pentru dobandirea fructelor.
Astfel, mostenitorul aparent, adica acela care a cules o mostenire
crezand ca este in cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul,
dobandeste proprietatea fructelor percepute in timpul posesiei sale chiar
daca ar fi evins de catre adevaratul mostenitor.
Poate sa invoce un titlu putativ si acela care poseda peste titlu cu
credinta ca toate lucrurile pe care le poseda sunt cuprinse in titlu.
In aceeasi situatie se afla si posesorul unui imobil care a posedat
in virtutea unui testament fals ori revocabil fara sa cunoasca aceste
imprejurari.
Pentru ca posesorul care invoca un titlu putativ sa poata dobandi
proprietatea fructelor el trebuie sa produca titlul in virtutea caruia se
credea proprietar si in felul acesta sa dovedeasca ca eroarea sa era
scuzabila.
Eroarea este "scuzabila cand cade asupra faptului altuia, iar nu
asupra faptului sau personal".
Daca insa posesorul invoca o eroare de drept, el este prezumat de
rea-credinta potrivit regulii "nemo consetur ignorare legem", pana la
proba contrara ce cade in sarcina posesorului.
Din modul cum este redactat textul art. 485 Cod civil rezulta ca
buna-credinta trebuie evaluata in persoana posesorului actual si nu a
autorului sau, el dobandind proprietatea fructelor produse numai in
timpul posesiei sale.
Aceasta inseamna ca posesorul de buna-credinta nu are dreptul la
fructele produse anterior intrarii sale in posesie si nici la cele ce se
produc dupa promovarea actiunii in revendicare si pe care le-a cules cu
anticipatie.
Fructele se dobandesc numai prin perceperea lor efectiva.
Nu este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul
dobandirii bunului, ci pentru obtinerea fructelor este necesar sa existe si
in momentul fiecarei perceperi.
Fata de acest principiu rezulta ca posesorul de buna-credinta va
trebui sa restituie proprietarului fructele din momentul cand a inceput
reaua-credinta. Fructele naturale sau industriale se considera culese din
momentul ce au fost despartite de lucrul care le-a produs. Posesorul de
buna-credinta dobandeste proprietatea fructelor civile - cand au fost
platite, adica din momentul in care le-a incasat efectiv.
Dispozitiile art. 485 Cod civil isi au aplicarea atat fata de
posesorul unei universalitati juridice cat si fata de posesorul unui bun
individual determinat.
Dreptul posesorului de buna-credinta de a pastra fructele
percepute are caracterul unei recompense aduse bunei sale credinte.
Daca posesorul de buna-credinta. in timpul posesiei sale devine de
rea-credinta, el va fi obligat sa restituie fructele din momentul cand a
inceput reaua-credinta.
In fine, posesorul de buna-credinta are dreptul de a pastra fructele
percepute pana la data promovarii de catre prezumtivul proprietar a
actiunii in revendicare. Posterior acestei date, el va trebui sa restituie
fructele culese intrucat prin deschiderea actiunii el inceteaza sa mai fie
de buna-credinta.
Asadar, restituirea fructelor se datoreaza de la data introducerii
cererii de chemare in judecata independent de data cand se pronunta
hotararea judecatoreasca.
Conform art. 1899 alin. 2 Cod civil, dovedirea bunei-credinte nu
incumba posesorului, aceasta fiind prezumata de lege si sarcina probei
revine acelui care invoca reaua-credinta.
Posesorul unui imobil dobandit in baza unui titlu despre care stia
ca este prohibit de lege sau despre care stia ca nu este investit cu
formele cerute de lege pentru validitatea sa, este considerat de reacredinta.
Astfel, posesorul unui imobil in baza unui act de donatie facut
prin act sub semnatura privata si care cunostea neregularitatea titlului
sau, va fi considerat de rea-credinta.
Reaua-credinta nu se prezuma ci trebuie dovedita de cel ce o
invoca.
Posesorul de rea-credinta va trebui sa restituie toate fructele pe
care le-a cules cat si pe acelea care nu le-a perceput din propria-i
neglijenta, dar pe care proprietarul bunului le-ar fi cules daca l-ar fi avut
in posesie.
El trebuie sa restituie si fructele percepute de un tert, fie de rea sau
buna-credinta, caruia i-a transmis imobilul uzurpat, dar va pastra insa
fructele a caror proprietate a dobandit-o prin prescriptia de 30 ani.
Posesorul de rea-credinta trebuie sa restituie fructele din
momentul intrarii sale in posesie, iar nu din ziua chemarii sale in
judecata.
Posesorul de rea-credinta, odata cu restituirea fructelor, este
obligat sa plateasca si dobanzi la fructele pe care le restituie, conform
art. 1088 si 1090 Cod civil.
In ceea ce priveste momentul de la care incep a curge dobanzile,
acesta coincide cu data chemarii sale in judecata.
Protejarea posesiei prin actiunile posesorii
3.10.3.1. Definitie si reglementare
Actiunea posesorie este acea actiune pusa la indemana
posesorului pentru a apara posesia - ca stare de fapt - impotriva oricarei
tulburari, pentru a mentine aceasta stare ori pentru a redobandi posesia
atunci cand ea a fost pierduta29.
Reglementarea actiunilor posesorii este cuprinsa in art. 674-676
Cod procedura civila30.
29
1998, p. 78; Ion I. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 68; Corneliu Birsan,
op. cit., p. 256; Liviu Pop, op. cit., p. 204; Ioan Adam, op. cit., p. 586;
Gh. Botea, op. cit., p. 411; Ion Dogaru, Sevastian Cercel, Drept civil. Teoria
generala a drepturilor reale, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 48; Ovidiu
Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Drepturile reale, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2003, p. 236
30 Art. 674 (1). Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai daca:
1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2. reclamantul dovedeste ca, inainte de aceasta data, el a posedat cel
putin un an;
3. posesiunea lui intruneste conditiile cerute de art. 1846 si 1847 din
Codul civil.
(2) In cazul cand deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta,
reclamantul este scutit de a face dovada ceruta la punctele 2 si 3 din acest
articol.
3.10.3.2. Caracterele juridice ale actiunilor posesorii
Actiunile posesorii prezinta urmatoarele caractere juridice:
actiunile posesorii sunt actiuni reale, deoarece pot fi introduse
impotriva oricarei persoane care, prin faptele sale, tulbura exercitarea
pasnica a posesiei sau l-a deposedat pe posesor; ele pot fi exercitate
chiar si impotriva proprietarului bunului;
actiunile posesorii sunt actiuni imobiliare, deoarece pot fi
exercitate numai pentru apararea posesiei bunurilor imobile.
3.10.3.3. Felurile actiunilor posesorii
In dreptul nostru sunt cunoscute doua actiuni posesorii: actiunea
posesorie generala, numita si actiunea in complangere si actiunea
posesorie speciala, numita si actiune in reintegrare - reintegranda
Actiunea posesorie generala este folosita pentru a face sa inceteze
orice fel de tulburare a posesiei, de natura a impiedica exercitiul liber si
efectele juridice ale acesteia.
Pentru a fi exercitata, se cere intrunirea cumulativa a trei conditii,
reglementate in art. 674 Cod procedura civila:
1. sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;
2. reclamantul sa faca dovada ca, inainte de tulburare sau
deposedare, a posedat bunul cel putin un an;
3. posesia reclamantului sa fie o posesie utila, adica neviciata.
Dovedirea primelor doua conditii revine reclamantului, iar
caracterul util, neviciat al posesiei se prezuma pana la proba contrarie.
Actiunea posesorie speciala este specifica pentru apararea
posesiei atunci cand deposedarea sau tulburarea s-a produs prin
violenta.
(3) Cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere.
(4) Intampinarea nu este obligatorie.
Art. 675. Asemenea cereri se pot face si pentru ocrotirea servitutilor
continue si aparente.
Art. 676. Cererile posesorii pot fi facute si de cel care detine lucrul in
interesul sau propriu, afara numai daca tulburatorul este cel pentru care el
detine.
In cazul acestei actiuni posesorii se cere intrunirea a doua conditii
speciale, reglementate in art. 674 pct. 2 Cod procedura civila:
1. tulburarea sau deposedarea sa se fi produs prin violenta;
2. sa nu fi trecut un de la tulburare sau deposedare.
In aceasta materie, prin violenta se intelege orice cale de fapt
contrara ordinii de drept prin care se tinde la deposedarea posesorului in
pofida rezistentei opuse de acesta. Violenta poate fi fizica (loviri) sau
morala(amenintari), iar instanta va hotari daca in cauza este vorba de un
act de violenta, in functie de mai multe criterii: varsta, sex, raporturile
dintre parti.31
31 Bogdan Dumitrache, Marian Nicolae, Romeo Popescu, op. cit.
p. 186-187
|
