Psihologia judiciara este una dintre ramurile aplicative ale psihologiei, rolul ei fiind nu numai de a contura explicatiile privind diferite aspecte ale conduitei deviante si infractionale, ci si de a se implica efectiv īn a realiza anumite obiective ale activitatii organelor judiciare. Aceasta interventia si acest ajutor oferit vizeaza atāt rezolvarea cauzelor judiciare, cāt si activitatea preventiva.
Īntrucāt delincventii si infractorii prezinta o serie de caracteristici psihocomportamentale care-i diferentiaza de categoria subiectilor conformisti, se pune problema, pe de o parte, a posibilitatilor de depistare a acelor caracteristici (potential delincvential) care predispun individul la comiterea unor acte antisociale si, pe de alta parte, cunoscānd psihologia celui care a īncalcat legea, se ridica problema adaptarii pe cāt posibil a "tratamentului educativ", reeducativ si recuperativ pentru reabilitarea si reinsertia sociala a acestuia.
Rezultatele actiunii de masurare a potentialului delincvential poate avea urmatoarele īntrebuintari:
Identificarea predelincventilor īn vederea supunerii lor la un tratament adecvat;
Īmbunatatirea deciziilor p 828b120i rivind alternativele pentru reabilitarea infractorilor;
De a determina care dintre infractorii condamnati pot fi eliberati conditionat si ce masuri de supraveghere trebuie asigurate;
De a oferi o masura imediata a eficientei unui program de reabilitare si preventie.
Īn ceea ce priveste mijloacele investigative utilizate, mentionam ca exista o mare varietate, un loc important detināndu-l instrumentele psihodiagnostice, adica testele psihologice.
"Testul. este o proba determinata ce implica o sarcina de efectuat, identica pentru toti subiectii examinati cu instrumente precise pentru aprecierea succesului sau a esecului sau pentru notatia numerica a reusitei" (H. Pieron).
Pentru Pierre Pichot, testele sunt considerate a fi "instrumente de lucru standardizate ce servesc īn calitate de stimuli pentru comportament. Acest comportament este evaluabil prin comparatie statistica cu acel al altor subiecti aflati īn aceeasi situatie, permitāndu-se astfel clasificarea celor examinati, fie din punct de vedere cantitativ, fie din punct de vedere tipologic".
O definitie asemanatoare o ofera A. Anastasi: "testul este o masura obiectiva si standardizata a unui esantion de comportament".
Avānd īn vedere mai ales functia de predictie a testului, Alain Sarton īl considera ca fiind o proba ce permite ca, pornindu-se de la un comportament observat al unui subiect dat sa se determine comportamentele uzuale, inclusiv cele viitoare, semnificative ale subiectului considerat.
Īn conceptia lui P. Oleron, testele, īn calitatea lor de instrumente fundamentale ale psihologiei aplicate, se preteaza la cercetare datorita posibilitatilor pe care le ofera la examinare a numerosi indivizi īn situatii uniformizate.
Pentru H. Wallon, un test este "o experienta sau un instrument de experienta", considerānd ca "geniul experimentatorului se masoara dupa fecunditatea experientei".
Testele ne ofera informatie īn legatura cu "echipamentul" psihologic al individului (trasaturi psihice, capacitati si abilitati, aptitudini, trasaturi de personalitate, temperament, caracter, etc.). Numarul lor este foarte mare, iar clasificarea lor se poate face īn functie de mai multe criterii. Cel mai important dintre acestea se refera la obiectivul urmarit prin masurare.
Astfel, putem diferentia urmatoarele categorii de teste:
Teste pentru abilitati senzorio-motorii
Teste de atentie
Teste de memorie
Teste de aptitudini
Teste de inteligenta
Teste pentru masurarea temperamentului, caracterului
Teste de personalitate
Teste proiective
Teste pentru masurarea sociabilitatii, etc.
Īn functie de necesitati, īn domeniul psihologiei judiciare se poate folosi orice categorie de teste pentru a cunoaste cāt mai bine profilul psihocomportamental al subiectului delincvent sau infractor (īn vederea elaborarii unui sistem recuperativ corespunzator) sau al subiectului nedelincvent (īn vederea formularii unor judecati predictive referitoare la conduita lui antisociala potentiala si, totodata, īn vederea luarii unor masuri de preventie).
Informatia privind caracteristicile psihocomportamentale ale subiectului este oferita nu numai de catre teste, ci e poate fi recoltata si cu ajutorul altor metode cum r fi: anamneza, convorbirea, observatia, ancheta (pe baza de interviu si pe baza de chestionar), scale de atitudini si de apreciere, teste sociometrice, etc. De asemenea, cu bune rezultate, poate fi folosit si experimentul psihologic.
Īn domeniul psihologiei judiciare, ca si alte domenii ale psihologiei aplicate, se respecta "regula" mai generala care sta la baza cresterii gradului de obiectivitate si credibilitate a informatiei de natura psihologica referitoare la un subiect - folosirea a mai multor metode, facāndu-se corelatii īntre elementele informative oferite de catre acestea. Pe de alta parte, este bine sa se evite cāt mai mult posibil fenomenul de fetisizare a unor metode, cum ar fi, de exemplu, cazul testelor. Trebuie manifestata o grija deosebita pentru interpretarea rezultatelor obtinute, specialistul dominānd īn cea mai mare masura informatiile furnizate.
Atāt la noi īn tara, cāt si īn strainatate, cel mai frecvent sunt folosite īn domeniul psihologiei judiciare testele de personalitate si testele proiective. Cea de a doua categorie favorizeaza evidentierea tendintelor manifestate de individ spre devianta, spre activitatea antisociala. Specificul acestor mijloace investigative consta īn faptul ca ele incita subiectul sa se proiecteze īn diferite manifestari ale personalitatii sale.
Tehnica proiectiva consta īn observarea reactiilor la prezentarea anumitor imagini si obiecte care ne permit sa vedem cum si cu ce aspect din mediu se identifica subiectul si sa desprindem semnificatiile acestor identificari[1].
Din categoria larga a tehnicilor proiective, īn domeniul psihologiei judiciare sunt utilizate mai frecvent urmatoarele:
Testul Rorschach, denumit si "testul petelor de cerneala" (Rorschach Inkblot Test), apartine psihologului elvetian Herman Rorschach (1921). Acest instrument psihodiagnostic cuprinde 10 planse cu pete de cerneala simetrice, colorate si necolorate. Sunt 3 categorii de pete: negre cu nuante de gri (5), negre cu nuante de rosu (2) si colorate (3). Sarcina subiectului consta īn faptul ca el trebuie sa spuna ce anume īi sugereaza fiecare pata īn parte.
Pentru interpretarea raspunsurilor se foloseste cu cod topologic, iar īn baza celor 10 planse se pot obtine īn general pāna la 250 de raspunsuri. Īn analiza rezultatelor intereseaza faptul daca subiectul se refere īn interpretare la ansamblul petelor sau la unele detalii, daca atribuie formelor percepute identitati vegetale sau animale. De asemenea, intereseaza raporturile dintre forme si culori ce intervin īn raspunsuri, originalitatea sau banalitatea raspunsurilor, etc.
Pentru testul Rorschach intereseaza īn cotatie si interpretare anumite caracteristici:
a) modul de aprehensiune (percepere)
b) determinantii prin care se fac referiri la caracteristici de forma;
c) continut;
d) relatare clar-obscur;
e) rezonanta intima;
Un grafic favorizeaza raportarea numarului de interpretari de planse la totalul raspunsurilor pentru fiecare plansa (se coteaza timpul total, timpul mediu de raspuns, numarul total de banalitati si totalul raspunsurilor, inclusiv raspunsurile originale).
Īn conceptia lui Rorschach caracterul subiectului consta dintr-o anumita proportie īntre introversiune (miscarea obiectelor) si extroversiune (culoarea lor).
Plecānd de aici, el a alcatuit urmatoarea tipologie:
intratensivi (culoarea este mai putin vizibila decāt miscare) caracterizati prin: viata interioara bogata, vointa, imaginatie, relatii puternice;
extratensivi (miscarea este mai putin vizibila decāt culoarea), caracterizati prin: sociabilitate, simt practic;
ambi-egali (miscarea este egala cu culoare), caracterizati prin: dotare interioara buna si echilibru psihic adecvat;
coartati (pentru care nu exista semnificatii nici īn culoare, nici īn miscare), caracterizati prin: pedanta, rezonanta afectiva slaba, melancolie, deprimare.
Acest test, dupa cum afirma unii autori[2], pun īn evidenta tipul de aprehensiune (adica de organizare a perceptiei pe aspectele analitice de continut), tipul de rezonante intime, interesele, tendintele nevrotice, tensiuni conflictuale minore si majore, aspecte ale inteligentei, etc.
Asemanator cu testul Rorschach, si construit pe acelasi principiu, este testul "petelor de cerneala" al lui Holtzman. Acesta cuprinde 2 serii de planse (A si B), fiecare cuprinzānd 47 de planse, cu pete de cerneala neagra si colorata (policroma). Īntrucāt primele doua planse sunt folosite pentru instructaj si adaptare, iar subiectul trebuie sa interpreteze petele dānd pentru fiecare plansa un singur raspuns, īn total se vor obtine si se vor cota 45 de raspunsuri pentru fiecare serie. Pentru fiecare plansa exista 22 variabile īn vederea cotarii (inclusiv cele din testul Rorschach cum ar fi localizarea, determinantii, continutul). Nota totala pentru fiecare varianta este suma celor 45 de note particulare.
T.A.T. sau "Testul de aperceptie tematica" (Thematic Apperception Test) este creat initial de catre Christina D. Morgan si Henry A. Murray īn 1935 si definitivat, īn 1943, de catre H. A. Murray.
El consta din 30 de planse sau ilustratii (din care se aleg īnsa, dupa caz, 20 de planse care se prezinta īn doua serii), care cuprind anumite personaje aflate īntr-o situatie ambigua, iar subiectul are sarcina de a povesti istorioare corespunzatoare situatiilor prezentate prin imagini si inventate sub impulsul momentului.
Īn fata plansei, subiectul va manifesta tendinta de a integra īn interpretarea situatiei prezentate propria sa experienta si existenta, cerintele de moment constiente si inconstiente. Īn felul acesta, testul permite evidentierea si descifrarea unor tendinte latente constānd īn: forme agresive, autoagresive, dominatie, supunere, protectie, independenta, dependenta, etc Exista si un sistem de interpretare de 5 puncte ale raspunsurilor si anume: 1 eroii povestirii (cu care se identifica subiectul īn mod cert); 2. trebuintele (eroului principal si ale altora); 3. fortele ce actioneaza asupra eroilor 4. tema generala a istorioarei elaborate de subiectul considerat; 5. deznodamāntul
Īn relatarea facuta de subiect intereseaza, de asemenea, o serie de aspecte precum: forma relatarii, lungimea ei, gradul de organizare, orientarea, detaliile.
Testul "Szondi", inventat si construit de catre psihologul de origine maghiara Leopold Szondi, īn 1937, are la baza asa-numita teorie a destinului. Metoda de diagnostic oferita se ocupa de psihologia profunda care ajuta la lamurirea urmatoarelor fapte: 1. aspiratiile pulsionale inconstiente ale subiectului; 2. luarea de pozitie inconstienta a Eu-lui fata de pericolul pulsional; 3. dialectica dintre pulsiuni si Eu.
Īn concluzie, aceasta metoda īnfatiseaza psihologului procesele inconstiente ale destinelor, pulsiunilor si Eu-lui. Testul "Szondi" cuprinde 6 serii a cāte 8 fotografii ale unor bolnavi psihici (sau a unor persoane care sufera de "maladii pulsionale"), īn total 48 de fotografii.
Subiectii au sarcina de a alege din cele 6 serii cāte 2 fotografii cu figuri ce le considera simpatice si 2 fotografii cu figuri ce le considera antipatice. Īn urma administrarii testului, subiectul alege 24 de fotografii.
Alegerile facute pun īn evidenta un profil pulsional, Szondi stabilind 4000 de profiluri. El stabileste 4 grupe pulsionale pe care le numeste "vectori pulsionali" si care evidentiaza un cuantum pulsional delimitat, avānd directie pulsionala particulara, directie īn care se manifesta trebuintele si aspiratiile pulsionale:
Vectorul S (pulsiune sexuala);
Vectorul P (pulsiune paroxismala, de surpriza, de protectie etica);
Vectorul Sch (pulsiunea Eu-lui);
Vectorul C (pulsiune de contact).
La acesti vectori, Szondi raporteaza 8 trebuinte pulsionale specifice, pe care le numeste "factori pulsionali":
1. vectorul S cu trebuinta pulsionala: h (homosexualitate)
s (sadism)
2. vectorul P cu trebuinta pulsionala: e (epilepsie)
h (isterie)
3. Vectorul Sch cu trebuinta pulsionala: k (schizocatatonica)
p (schizoparanoica)
4. vectorul C cu trebuinta pulsionala: d (stare depresiva)
m (stare maniacala)
La rāndul lor, acesti factori pot avea valori pozitive sau negative, rezultānd astfel 16 tendinte pulsionale, pentru cei 4 vectori pulsionali.
Pentru diagnostic, alegerea facuta de subiect este interpretata atāt din punct de vedere cantitativ, cāt si al directiei tendintei. Se disting 3 feluri de alegeri:
a. Reactia medie (cānd se aleg 2-3 imagini ale unui factor);
b. Reactia "vid" sau zero, cānd nu se alege nici o imagine;
c. Reactia plina (cānd alege cel putin patru imagini ale unui factor)
Se considera ca fotografiile constant excluse de la alegere (reactia zero) semnifica "manifestarea pulsionala prezenta".
Reactia "plina" poate avea doua feluri de semnificatii: 1. releva factorul cel mai dinamic dintre tendintele pulsionale non-manifeste (ce determina directia de alegere pulsionala); 2. deceleaza tendintele pulsionale premanifeste, aproape de exteriorizare.
Se pot distinge 3 feluri de reactii pline:
reactia simpatica (+);
reactia antipatica (-);
reactia ambivalenta (+); Reactiile "0" si "plina" se deosebesc practic doar din punct de vedere dinamic.
Ele reprezinta de fapt doua faze succesive: acumularea maximala a unei tendinte pulsionale si apoi descarcarea.
Reactia "0" semnifica tendinta care, datorita descarcarii si-a pierdut activitatea dinamica, īn momentul considerat. Reactia "plina", ca "īncarcatura" de tendinte pulsionale, ce nu pot fi satisfacute īn prezent, este o stare care poate fi depasita de catre subiect prin doua mecanisme:
1. exteriorizare - descarcare (calea reactiei premanifeste, care precede satisfactia directa);
2. interiorizare spre instante psihice mai profunde, sau refularea din conceptia psihanalitica.
Aceasta metoda īsi gaseste o larga utilitate īn psihologia criminala.
Testul Rosenzweig face parte din categoria tehnicilor proiective interpretative, cu material psihosocial, cuprinzānd 24 de imagini desene. Īn fiecare dintre ele sunt reprezentate doua personaje īn situatii de frustrare de tip curent. Exemple. A) se vede o masina cu doua personaje din care una cere scuze unui pieton pe care l-a stropit cu noroi. Subiectului i se cere sa precizeze, īn chenarul gol, ce ar raspunde daca ar fi cel frustrat (cel care a fost stropit); B) o tānara spune alteia: "E groaznic, ati spart tocmai vasul preferat al mamei mele". Īn chenarul gol, subiectul trebuie sa raspunda īn replica la aceasta propozitie plina de reprosuri deghizate.
Ipoteza fundamentala care sta la baza testului se refera la ideea ca violenta conduitelor agresive este direct proportionala cu intensitatea motivatiei frustrante. Raspunsurile primite la cele 24 de desene pot fi clasificate īn 3 tipuri: extrapunitive, intrapunitive, impunitive. Īn functie de aceste raspunsuri, se stabilesc 3 tipuri de reactii: de predominanta a obstacolului, de apasare a Eu-lui si de persistenta a cerintelor sau a necesitatii.
Combinarea acestor 6 categorii conduce la constituirea a 9 factori care pot fi cotati.
Īn interpretarea rezultatelor testului Rosenzweig se calculeaza si indicele de conformitate la grup sau G.C.R. (Group Confomity Rating) care are drept scop masurarea conformitatii raspunsurilor subiectului, cu cele ale mediei populatiei.
Īn domeniul psihologiei judiciare sunt utilizate frecvent testele sau chestionarele de personalitate, cum ar fi: M.M.P.I.(Inventarul de personalitate multifazic), 16 P.F. Cattel, C.P.I. (Inventarul de personalitate California), P.I.C. (Inventarul de personalitate pentru copii), etc. Desi greoaie īn aplicare, deoarece contin un numar foarte mare de īntrebari (ex. M.M.P.I. cuprinde 550 de īntrebari), ele sunt foarte utile, īntrucāt scot īn evidenta profilul psihologic al subiectului si, totodata, tendintele dominante pe care acesta le manifesta īn plan comportamental.
|
