PROBA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL CONCRET
1. Notiuni generale
A. Definitia probei
Prin proba se întelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si ,prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative. Cuvântul proba are ca sinonim pe acela de dovada.
Sub aspect terminologic, termenul "proba" este folosit în trei sensuri: a) mijloc juridic de stabilire a existentei drepturilor subiective si obligatiilor civile; b) operatiunea de prezentare în justitie a mijloa-celor de proba: înscrisuri, marturii, marturisiri, probe materiale, expertize; c) rezultatul obtinut prin folosirea diferitelor mijloace de dovada ("reclamantul a probat dreptul sau prin.").
B. Sediul materiei
Se gaseste în Codul civil, în Codul de procedura civila si în Codul comercial. Codul civil reglementeaza admisibilitatea si forta probanta pentru patru mijloace de dovada: înscrisurile, marturia, marturisirea si prezumtiile, precum si sarcina probei. Codul de procedura civila reglementeaza trei mijloace de dovada: ex 828m126i pertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului.
C. Obiectul probei sau sarcina probei
. Obiectul probei îl constituie elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative. Formeaza obiect al probei toate împrejurarile - acte ori fapte juridice - care sunt izvoare ale raporturilor juridice concrete.
Precizari: a) norma de drept civil nu constituie obiect al probei, deoarece judecatorul e prezumat a cunoaste legea; b) faptele negative nedefinite nu pot forma obiect al probei, nefiind posibila dovedirea lor, ca atare; c) faptele notorii se dovedesc prin probarea doar a notorietatii (dar nu a tuturor faptelor care au condus la formarea notorietatii).
. Sarcina probei este reglementata de art. 1169 C. civ., astfel: "Cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca". Cum primul care se adreseaza justitiei este reclamantul, înseamna ca lui îi revine, mai întâi, sarcina de a dovedi cele pretinse (onus
probandi
incumbit actori). Dupa ce reclamantul s-a conformat acestei exigente
juridice, este rândul pârâtului ca, în aparare, sa dovedeasca
faptele pe care-si sprijina cererile sale. Deci, sarcina probei trece
la el; în acest înteles se spune ca, în aparare, pârâtul devine
reclamant (in excipiendo
La aceste doua reguli privind sarcina probei se adauga cea de a treia: judecatorul trebuie sa aiba rol activ în stabilirea completa a adevarului, putând sa ordone, din oficiu, administrarea dovezilor, "pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se împotrivesc" (art. 129 C. pr. civ.).
D. Conditiile de admisibilitate a probei
Pentru a fi încuviintata de instanta, proba trebuie sa îndepli-neasca, cumulativ, urmatoarele conditii: a) sa nu fie oprita de lege (exemplu: art. 612 C. proc. civ. prevede ca: "Interogatoriul si juramântul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despartenie"); b) sa fie verosimila (sa tinda la dovedirea unor fapte credibile); c) sa fie utila (proba e inutila când tinde la dovedirea unor fapte incontestabile); d) sa fie pertinenta (adica sa aiba legatura cu pricina); e) sa fie concludenta (adica de natura sa conduca la rezolvarea cauzei).
2. Mijloace de proba
A. Înscrisurile
Prin înscris se întelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice pe un anumit suport material (hârtie, sticla, carton, scândura, pelicula ori banda magnetica).
a) Înscrisul autentic. Potrivit art. 1171 C. civ.: "Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona în locul unde actul s-a facut". Principalele categorii de acte autentice sunt: înscrisurile autentice notariale; hotarârile organelor jurisdictionale (si, în primul rând, hotarârile judecatoresti); actele de stare civila.
În ce priveste puterea doveditoare a înscrisului autentic, urmeaza a distinge: mentiunile ce reprezinta constatari personale ale agentului instrumentator, facute cu propriile simturi, fac dovada deplina, ele neputând fi combatute decât prin procedura înscrierii în
fals (procedura dificila si riscanta); mentiunile ce privesc declaratiile partilor, facute în fata agentului instrumentator, dar a caror veridi-citate nu poate fi verificata de acesta, fac dovada pâna la proba contrara; mentiunile straine de obiectul înscrisului pot avea valoarea începutului de proba scrisa.
b) Înscrisul sub semnatura privata. Se numeste "înscris sub semnatura privata" acel înscris semnat de cel ori de cei de la care provine. Exista deci o singura conditie ceruta pentru valabilitatea unui astfel de înscris: semnatura autorului ori autorilor actului, înscrisului (semnatura, în sensul de aici, este numai cea executata de mâna autorului înscrisului, si nu cea dactilografiata, executata prin parafa ori prin punere de deget).
Conditii speciale de valabilitate pentru anumite înscrisuri sub semnatura privata:
. Conditia pluralitatii de exemplare (art. 1179 C. civ.: "Actele sub semnatura privata, care cuprind conventii sinalagmatice, nu sunt valabile daca nu sunt facute în atâtea exemplare originale câte parti sunt cu interes contrar");
. Conditia scrierii în întregime ori punerii formulei "bun si aprobat" înainte de semnare (art. 1180 C. civ.: "Actul sub semnatura privata, prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o câtime oarecare, trebuie sa fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele «bun si aprobat», aratând totodata în litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca";
. Conditia ceruta pentru testamentul olograf: "Testamentul olograf nu este valabil decât daca este scris în tot, datat si semnat de mâna testatorului" (art. 859 C. civ.).
B. Marturia (proba cu martori ori testimoniala)
Marturia este relatarea, orala, facuta de o persoana, în fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savârsite în trecut, despre care are cunostinta personal.
Regula generala este ca faptele juridice pot fi dovedite, neîngradit, cu martori; în ce priveste, însa, actele juridice exista doua exceptii, doua reguli stabilite de art. 1191 C. civ.: "Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit
voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata. Nu se va primi niciodata o dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului". Potrivit art. 1197 C. civ., "regulile mai sus prescrise nu se aplica în cazul când exista un început de dovada scrisa".
Codul civil nu precizeaza forta probanta a marturiei, ceea ce înseamna ca ea este lasata la libera apreciere a judecatorului, bazata pe intima sa convingere.
C. Marturisirea (recunoasterea)
Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana îsi întemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.
Marturisirea este un act juridic, din punctul de vedere al dreptului civil, si un mijloc de proba, din punct de vedere al dreptului procesual civil. Ca act juridic, marturisirea este irevocabila. Ea nu poate fi revocata de autorul ei "afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt" (art. 1206 C. civ.).
Codul
civil distinge între marturisirea judiciara si cea
extra-judiciara. "Marturisirea judiciara se poate face înaintea
judecatorului de însasi partea prigonitoare, sau de un
împuternicit special al ei spre a face marturisire" (art. 1206 alin. 1).
Potrivit art. 1206 alin. 2: "Ea (marturisirea) nu poate fi luata
decât în întregime împotriva celui care a marturisit.". Altfel spus, ea
este indivizibila. Daca în trecut era socotita "
Mijlocul procesual de administrare a probei marturisirii se numeste interogator si este reglementat de art. 218-225 C. proc. civ.
D. Prezumtiile
"Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut" (art. 1199 C. civ.). În esenta, prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau judecator. Este considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt, vecin si conex, datorita tocmai legaturii ce exista între cele doua fapte.
Clasificarea prezumtiilor
Dupa autorul lor: a) Prezumtiile legale;
b) Prezumtiile simple.
Dupa forta lor probanta: a) Prezumtiile absolute ;
b) Prezumtiile relative.
IV. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
1. Definitie si reglementare
Prescriptia extinctiva poate fi definita ca fiind stingerea drep-tului la actiune neexercitat în termenul de prescriptie (art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege").
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva este "legea generala" ori "dreptul comun" în aceasta materie. El reglementeaza atât prescriptia dreptului la actiune (institutia de drept civil, substantial), cât si prescriptia dreptului de a cere executarea silita (institutia de drept procesual civil). Norme ale prescriptiei extinctive gasim si în: Codul familiei (art. 21, 52, 55, 60), Codul comercial (art. 945 si urm.), Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale (art. 31, 37), precum si alte acte normative, izvoare de drept civil, care stabilesc, mai ales, termene speciale de prescriptie. Asadar, prescriptia extinctiva este cunoscuta de toate ramurile de drept.
2. Delimitarea prescriptiei extinctive
Prescriptia extinctiva se aseamana, dar nu se confunda, cu alte institutii de drept civil, precum: prescriptia achizitiva (uzucapiunea), decaderea si termenul extinctiv.
a) Delimitarea prescriptiei extinctive fata de prescriptia achizitiva
- Asemanarile dintre prescriptia extinctiva si cea achizitiva (numita si uzucapiune): pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi, ambele se înfatiseaza ca sanctiuni de drept civil; ambele presupun termene.
- Deosebirile dintre ele pot fi rezumate astfel: termenele de prescriptie extinctiva sunt mai scurte si mai multe (3 ani, 2 ani, 1 an,
6 luni), pe când cele de prescriptie achizitiva sunt mai lungi si mai putine (30 ani, 10-20 ani); ca efect principal: daca prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune (în sens material), prescriptia achizitiva conduce la dobândirea unui drept real principal.
b) Delimitarea prescriptiei extinctive fata de decadere
Ca sanctiune de drept civil, decaderea este stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul de decadere.
- Asemanarile dintre prescriptie extinctiva si decadere: ambele presupun termene; ambele au efect extinctiv.
- Deosebirile, mai importante, sunt: pe când prescriptia extinctiva stinge numai dreptul la actiune (în sens material), decaderea stinge însusi dreptul subiectiv; prescriptia extinctiva are reguli proprii privind întreruperea, suspendarea si repunerea în termen.
c) Delimitarea prescriptiei extinctive fata de termenul extinctiv
- Asemanarile dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv: ambele presupun efectul extinctiv; ambele sunt concepte de drept civil.
- Deosebirile dintre ele sunt, în esenta, urmatoarele: pe când termenele de prescriptie sunt numai legale, termenul extinctiv este, dupa caz: conventional, legal ori jurisdictional; daca prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune, termenul extinctiv stinge dreptul subiectiv si obligatia civila corelativa.
3. Domeniile de aplicare a prescriptiei extinctive
a) Domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale îl formeaza: Drepturile de creanta, indiferent de izvorul lor (art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege"); Drepturile reale principale, urmând însa a distinge actiuni reale prescriptibile si actiuni reale imprescriptibile.
b) Domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor personale nepatrimoniale. În acest domeniu, principiul imprescrip-tibilitatii constituie regula, potrivit careia protectia acestor drepturi, prin actiunea în justitie, nu este limitata în timp, putându-se obtine oricând.
Legea stabileste, expres, exceptiile de la acest principiu: actiunea în anulabilitate; actiunea în nulitate relativa a casatoriei; actiunea în tagada paternitatii; actiunea în stabilirea paternitatii.
4. Termenele de prescriptie extinctiva
Prin termen de prescriptie extinctiva se întelege intervalul de timp, stabilit de lege, înauntrul caruia trebuia exercitat dreptul la actiune în sens material, sub sanctiunea pierderii acestui drept.
a) Categorii de termene
În raport de criteriul vocatiei ori sferei de aplicare, distingem: termenele generale si termenele speciale, dupa cum sunt instituite de norma generala (legea) ori de norma speciala.
În functie de marimea sau întinderea lor, termenele speciale se împart în: termene mai mari decât termenul general; termene egale cu termenul general; termene mai mici decât termenul general de prescriptie extinctiva.
b) Prescriptia termenelor
Este general acel termen de prescriptie care-si gaseste aplicatie practica ori de câte ori nu-si gaseste aplicatie un termen special de prescriptie.
. Termenul general de prescriptie, de 3 ani, este aplicabil raporturilor civile obligationale (cele care au în continutul lor drepturi de creanta si îndatoririle corelative). În principiu, acest termen de prescriptie este aplicabil si pretentiilor patrimoniale care însotesc o actiune ce este sau nu prescriptibila extinctiv (de exemplu, actiunea în nulitate, actiunea în reductiune etc.).
. Termenul general de prescriptie, de 30 ani, este aplicabil actiunilor reale (care, evident, sunt prescriptibile si carora nu li se aplica un termen special de prescriptie extinctiva). Practic, termenul de 30 de ani se aplica: actiunii în revendicare mobiliara întemeiata pe dreptul de proprietate privata; actiunii confesorii.
. Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatri-moniale. Aceste termene sunt prevazute în Codul familiei (de 6 luni, aplicabil actiunii în anulabilitatea casatoriei pentru viciu de consim-tamânt; de 6 luni, aplicabil actiunii în tagaduirea paternitatii copilului din casatorie, si de 1 an, aplicabil actiunii în stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei).
. Termene speciale prevazute de Decretul nr. 167/1958 sunt: termenul de 2 ani, aplicabil actiunii în raspunderea pentru viciile ascunse fara viclenie; termenul de 3 ani, aplicabil unor sume aflate "în depozit"; termenul de 60 de zile, prevazut de art. 24 (dreptul la actiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole care nu au mai avut loc se prescrie în termen de 60 de zile de la data când trebuia sa aiba loc spectacolul).
. Termene speciale prevazute de Codul civil: termenul de 6 luni, aplicabil dreptului de optiune succesorala; termenul de 1 an, pentru actiunea vânzatorului de complinire a pretului si a cumparatorului pentru scaderea pretului etc.
5. Data de la care începe sa curga prescriptia
Prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune, sau dreptul de a cere executarea silita.
Daca dreptul este sub conditie suspensiva, sau cu termen suspensiv, prescriptia începe sa curga de la data când s-a împlinit conditia, sau a expirat termenul (art. 7).
Prescriptia dreptului la actiune, în repararea pagubei pricinuite prin fapte ilicite, începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut, sau trebuia sa cunoasca, atât paguba, cât si pe cel care raspunde de ea (art. 8).
Prescriptia dreptului la actiune în anularea unui act juridic pentru violenta începe sa curga de la data când acestea a încetat.
În caz de viclenie, ori de eroare, sau în celelalte cazuri de anulare, prescriptia începe sa curga de la data când cel îndreptatit, reprezentantul sau legal, sau persoana chemata de lege sa-I încuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, însa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului (art. 9).
Prescriptia dreptului la actiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis, sau ale unei lucrari executate, începe sa curga de la data descoperirii viciilor, însa cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrarii. Prescriptia actiunii privind viciile unei constructii începe sa curga de la data descoperirii viciilor, însa cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare. Aceste prevederi nu aduc nici o atingere termenelor de garantie sau conventionale.
6. Suspendarea prescriptiei
Conform art. 13, prescriptia se suspenda: a) pe perioada cât acela împotriva caruia curge este împiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de întrerupere; b) în perioada când creditorul sau debitorul face parte din Fortele Armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de razboi.
Efectul special al suspendarii prescriptiei consta, în esenta, în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescriptie extinctiva.
7. Întreruperea prescriptiei
Prescriptia se întrerupe: a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta în folosul celui caruia curge prescriptia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare; c) printr-un act începator de executare.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Cristiana Turianu, Drept civil. Partea generala, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2005, p. 11-106
2. Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura Juridica, All Beck, Bucuresti, 2001, p.1-306
3. Corneliu Turianu, Curs de drept civil. Partea generala, Editura Universitara, Bucuresti, 2001, p.1-309
|
