Probleme selectate referitoare la recunoastere in cadrul activitatilor politiei slovace

PROBLEME SELECTATE REFERITOARE LA RECUNOASTERE IN CADRUL ACTIVITATILOR POLITIEI SLOVACE

Adnotare: Autorul se ocupa de regulile criminalistice in procesul de recunoastere si de probleme legate de realizarea practica a recunoasterii persoanelor “in natura” la departamentele de politie. Accentul se pune pe alegerea corecta a subiectilor adusi si a 717c21h figurilor persoanelor recunoscute. Scopul acestei munci este de a prezenta cunostintele criminalistice pentru a crea o imagine mai clara a consecintelor recunoasterii efectuate in mod incorect.

Sumar:

Cuvinte cheie: recunoastere, reguli criminalistice de recunoastere, recunoasterea persoanelor in viata “in natura”, pregatirea fetei persoanei recunoscute, regula de similaritate a persoanelor prezentate

Criminalistica, ca si stiinta independenta, dispune de cunostinte extinse organizate intr-un sistem creat de metodele tehnologiei criminalistice si ale tacticii criminalistice. Sistemul criminalisticii este dedus din subiectul cercetarii, care este urma criminalistica. Criminalistica foloseste de asemenea cunoasterea altor stiinte / naturale, tehnice, juridice, sociale, etc./ in masura in care este vizibila din punctul de vedere al tacticii criminalistice legatura lor in principal cu procedura penala. Tactica criminalistica, in legatura cu procedura penala, elaboreaza un mare numar de reguli tactice si recomandari, care se ocupa cu metoda necesara pentru a realiza actul procedural penal respectiv, pentru indeplinirea scopului acestuia.

Tacticile criminalistice se ocupa de actele procedurale penale din punctul de vedere al criminalisticii ca stiinta, si in acest moment sunt considerate metode proprii, al caror uz practic este direct conditionat de reglementarile legale ale Codului de Procedura Penala in vigoare.[1]

Recunoasterea este atunci cand o persoana recunoaste obiecte particulare in baza semnelor externe, functiilor si caracteristicilor dinamice si caracteristici date de structura interna.

Este una din metodele criminalistice si tactice folosite pentru necesitatile procedurii penale. Recunoasterea se foloseste in cazurile in care este necesar sa se recunoasca persoane, animale sau lucruri inca o data, cu conditia sa existe o persoana care in legatura cu evenimentul investigat a perceput in trecut obiectul recunoscut.

Rezultatul perceptiei imediate este reflectat in memoria persoanei, care pastreaza imaginea obiectului recunoscut in forma unei engrame salvate.

Cunostintele obtinute prin recunoastere sunt folosite ca probe. Poate fi vorba de orice poate ajuta la clarificarea lucrurilor si care a fost obtinut in mod legal prin mijloace legale.[3] Recunoasterea reprezinta de asemenea un mijloc probatoriu, care este amendat in actul No.301/2005 Col., codul de Procedura Penala. Aprobarea recunoasterii ca mijloc de proba arata semnificatia ei in procesul probatoriu si in acelasi timp se poate afirma ca exista o acceptare a nevoii de practica criminalistica si judiciara.

Scopul lucrarii mele nu este de a caracteriza recunoasterea in detalii, ci de a prezenta probleme legate de realizarea recunoasterii la sectiile de politie in baza experientei mele practice si teoretice, in special; in problema legata de alegerea subiectilor prezentati si a figurilor persoanelor recunoscute.

Pentru a ajunge la intentiile specificate este necesar sa acordam o privire mai atenta la scopul specificat al recunoasterii criminalistice. Scopul metodei nu poate fi considerat simplul fapt al efectuarii sale, ci si efectuarea sa in baza legii luand in acelasi timp in considerare recomandarile tactice ale criminalisticii. Aplicatiile practice ale metodei cazului ales trebuie sa reflecte recomandarile criminalisticii in cazul in care recunoasterea isi va indeplini telul, constand in recunoasterea subiectului – persoana care a observat cu propriile simturi subiectul recunoscut in trecut si este capabila sa recunoasca din nou subiectul dupa ce il vede din nou intr-un grup de subiecti prezentati. Persoana compara engrama stocata in mintea sa cu realitatea in forma concreta a persoanelor prezente si fizice.

In randurile care urmeaza, pentru scopuri explicative, ma voi ocupa numai de recunoasterea persoanelor vii “in natura”, potrivit caracteristicilor exterioare, ca fiind una din cele doua mai des folosite recunoasteri in practica politiei/ a doua fiind recunoasterea persoanei in baza unei fotografii/.

Criminalistica a elaborat urmatoarele reguli tactice pentru procesul de recunoastere:[4]

aratarea subiectului recunoscut intr-un grup de subiecti luati,

aratarea intr-un grup de subiecti luati a unui singur subiect recunoscut,

aratarea subiectului recunoscut in grupuri diferite de subiecti luati,

pastrarea caracterului conectat in procesul de recunoastere.

A arata subiectul recunoscut intr-un grup de subiecti luati inseamna de obicei ca subiectul recunoscut si subiectii luati sunt aratati impreuna intr-un grup. Procesul ales decurge din cunoasterea psihologiei atentiei focale. Exista o exceptie in acest proces, d.ex. recunoasterea imobilelor datorita faptului ca substanta lor materiala permite numai aratarea lor gradata, unul cate unul.

Numarul de obiecte dintr-un grup nu este specificat in mod exact, dar trebuie sa fie un grup cuprinzand cel putin trei subiecti, implicand un subiect recunoscut si doi subiecti luati. Limita superioara a numarului de subiecti prezentati intr-un grup este specificata de posibilitatea observarii tuturor subiectilor in campul vizual al unei persoane. Criminalistica, in baza psihologiei generale si forensice si in baza experientei generale din practica, recomanda ca numarul de subiecti prezentati in procesul de recunoastere sa nu depaseasca 7 sau 8 subiecti, daca sunt aratati impreuna intr-un grup, dat fiind ca un numar mai mare poate distrage atentia persoanei care recunoaste subiectul.[5]

Determinarea numarului de subiecti luati in numarul specificat/3 pana la 8 obiecte/ depinde in principal de calitatea caracteristicilor de identificare descrise, care sunt inregistrate in declaratia precedenta a persoanei care efectueaza recunoasterea. Cu cat calitatea subiectului descris este mai joasa si in acelasi timp cu cat conditiile de observare a subiectului recunoscut au fost mai dificile, cu atat mai mare va trebui sa fie numarul de subiecti luati specificati.

A se arata doar un singur subiect recunoscut intr-un grup de subiecti luati, sub nici o conditie nu pot fi aratati impreuna intr-un grup alti subiecti, a caror identitate trebuie sa fie descoperita prin recunoastere in acelasi caz penal. Regula trebuie pastrata fara exceptii privitoare la tipul subiectului, in mod special atunci cand este vorba de recunoasteri de persoane vii “in natura” dupa caracteristicile exterioare. [7]

Datorita faptului ca numarul minimal de obiecte prezentate intr-un grup este de trei, identificarea curenta a trei persoane identificabile intr-un grup comun ar insemna aratarea a cel putin noua persoane. Daca regula nu ar fi respectata, ar duce la confuzii in recunoasterea persoanelor si observarea focala a grupului de persoane aratate ar deveni imposibila.

A se arata obiectul recunoscut in grupuri diferite de obiecte luate, aceasta regula se aplica daca una si aceeasi persoana observatoare, in cadrul termenilor aceleiasi recunoasteri, este pe cale de a observa mai multe persoane, de exemplu cativa complici la infractiune, pe care persoana care face recunoasterea i-a observat in timpul comiterii infractiunii. Este necesar sa alegem noi obiecte luate la fiecare obiect observat punand accentul pe similaritatea tuturor caracteristicilor.[8]

A pastra caracterul conectat in procesul de recunoastere presupune crearea unui grup de obiecte aratate in prezenta unui singur obiect de recunoastere in timp ce fiecarui obiect ii este data posibilitatea selectarii numarului de identificare si locului in cadrul grupului pentru pastrarea regularitatii. Persoana recunoscuta are prioritate in alegerea numarului si locului sau. Desigur, toti participantii sunt avizati cu privire la drepturile si datoriile lor in procesul de recunoastere si de asemenea sunt instruiti in privinta comportarii lor.

Persoana care recunoaste este plasata in fata grupului de obiecte, in timp ce i se cere sa priveasca cu atentie la obiectele aratate. In caz ca recunoaste obiectul, il indica aratandu-l cu degetul si spunandu-i numarul consecutiv. Persoanei care recunoaste i se permite sa observe obiectul din toate partile si in timp suficient.

Dupa ce a marcat unul dintre obiecte, persoanei care recunoaste i se cere sa declare caracteristicile particulare in baza carora au recunoscut obiectul indicat. In consecinta, aceste caracteristici sunt comparate cu decsrierea caracteristicilor de identificare care sunt inregistrate in marturia precedenta. Stadiile subliniate sunt o caracteristica tipica a recunoasterii obiectului in campul visual, metoda folosita cel mai frecvent in practica politiei.

Daca acelasi obiect ar fi examinat de mai multe persoane pentru o singura recunoastere, numarul de acte de recunoastere trebuie sa corespunda cu numarul de persoane care efectueaza recunoasterea. Anterior si in timpul acestor acte este necesar sa separam subiectii de recunoscut si examinat si persoanele luate astfel incat sa nu exercite influenta unii asupra altora.[9]

Cu privire la regulile referitoare la recunoasterea regulamentara, este evident ca rezultatele obtinute depind de pregatirea metodei criminalistice. Pregatirea cu acuratete a recunoasterii nu este usoara deoarece una din probleme este procurarea numarului necesar de persoane luate/subiecti care sa fie similare in caracteristicile generale cu persoana recunoscuta. Exista mijloacele legale de a chema pe cineva la proba, totusi este complicata folosirea acestei posibilitati pentru procurarea unor persoane pentru recunoastere “in natura”. In acelasi timp nu e ceva obisnuit sa abordezi o persoana pe strada explicandu-i nevoia noastra de a efectua recunoasterea. Am convinge cu greu niste persoane neimplicate sa stea in rand cu persoana recunoscuta in efortul de a nu avea persoana inconjurata numai de ofiteri de politie care sunt in timpul liber la momentul respectiv.

Optiunile in alegerea subiectilor luati sunt in mod substantial limitate si de aceea in cele mai multe cazuri ofiterii de politie care sunt cunoscuti publicului si persoanelor care fac recunoasterea inlocuiesc alte persoane care ajuta politia. Totusi, in urmatoarele cazuri nu ar trebui sa fim stanjeniti daca un ofiter de politie este indicat ca infractor.[10]

Procurarea persoanelor neimplicate in evenimentul de investigatie pentru recunoastere ramane o problema. Pentru motivele mai sus mentionate majoritatea ofiterilor de politie efectueaza recunoasterea bazata pe fotografii, pentru implementarea careia este nevoie de mai putina pregatire.

Recunoasterea persoanelor vii “in natura” conform caracteristicilor externe necesita astfel aranjamente consistente, incluzand necesitatea de a pastra regula similitudinii tuturor persoanelor aratate, ceea ce are drept rezultat cerinta logica de a pregati figura tuturor participantilor la recunoastere. Pregatirea unei figuri depinde de caracteristici unice aflate in legatura cu persoana recunoscuta pe care o persoana care are sarcina recunoasterii a cunoscut-o inainte de efectuarea recunoasterii, de subiectul/persoana/obiectul de recunoastere care percepe obiectul direct prin simturile sale si este capabil sa recunoasca obiectul aratat intr-un grup de obiecte luate in baza caracteristicilor descrise.

Scopul pastrarii acestei reguli este sa ne asiguram ca persoana care recunoaste nu este influentata sau fortata de persoanele aratate sa selecteze persoana a carei caracteristici de identificare se armonizeaza cu engrama lor. Persoana care efectueaza recunoasterea nu identifica obiectul recunoasterii sale la intamplare, ci doar in baza a ceea ce a pertceput prin simturile sale. Este important pentru persoana care recunoaste sa /nu/ fie in stare sa distinga persoana recunoscuta de cele cu o figura similara.

Justetea aplicarii regulii similaritatii persoanelor aratate este indisputabila dar nu este posibil sa stabilim puncte de vedere specifice de similaritate pentru toate cazurile.

Recomandarile criminalistice incep de la punctele de vedere generale de aplicare a acestei reguli si exista o agentie anume de aparare a legii care alege punctele de vedere potrivite fiecarui caz in parte, in functie de unicitatea acestuia.

Folosirea efectiva a regulii mai sus mentionate este in acelasi timp conditionata de solutionarea problemei daca trebuie alese persoanele similare in baza caracteristicilor pe care persoana recunoscuta le-a afirmat in interogatoriul anterior sau numai in baza caracteristicilor pe care le are in realitate persoana identificata. In opinia mea, ambele tipuri de caracteristici ar trebui exploatate. Preferarea si obstructionarea unui anume grup de caracteristici ar fi in detrimentul valorii evidentiatorii cu privire la rezultatele recunoasterii. A face caracteristicile de identificare utile atunci cand determinam gradul de similaritate al persoanelor aratate este in intentia de a face o persoana care recunoaste sa solutioneze alegerea unei persoane; alegerea bazata pe conceptul unei persoane deja vazute. Caracteristicile sunt legate de figura unei persoane/parti vizibile ale corpului/ca si vestimentatie.

Este esential sa indeplinim cerintele in legatura cu similaritatea dintre persoane bazat pe caracteristici pe care persoana care face recunoasterea le-a declarat in interogarea precedenta pentru a nu lua in considerare solutia inechivoca a persoanei care face recunoasterea deoarece in caz de similitudine accidentala a unei persoane identificate cu persoanele luate poate avea loc o falsa recunoastere. Intr-un asemenea caz, persoana care face recunoasterea s-ar putea sa arate singura persoana posibil identificabila care ar indeplini criteriile descrierii desi s-ar putea sa fie o chestiune de sansa.[11]

Necesitatea de a respecta prerechizitele similaritatii reale, adica caracteristici generale ale unei persoane care nu au fost declarate in marturia anterioara, poate fi intalnita in cazurile in care la interogatoriul preliminar persoana care recunoaste descrie persoana intr-un mod indepartat de cel in care aceasta arata cu adevarat. Motivul acestei discrepante poate fi gasit in lipsa unei perceptii concentrate a persoanei, respectiv in insuficienta reproducere din partea acesteia a ceea ce-si aminteste in interogatoriul preliminar. In ciuda acestui fapt, recunoasterea se efectueaza si se stabileste prin luarea unor persoane similare cu persoana identificata in caracteristicile generale / sex, varsta, inaltime, structura corpului, culoarea parului, vestimentatie/.

Persoana care recunoaste are in vedere felul in care o persoana recunoscuta arata ultima data cand a observat-o. Din acest motiv este important sa nu schimbam figura persoanei recunoscute in mod susbtantial pentru a evita riscul obstructionarii scopului recunoasterii.[12]

Daca figura persoanei recunoscute s-a schimbat de la ultima observare, este necesar sa se obtina prin orice mijloace cea mai apropiata similaritate cu figura originala/ tundere, radere a fetei, furnizarera de imbracaminte similara etc/. Chipul unei persoane este pregatit conform modului in care persoana recunoscuta arata atunci cand a fost observata de catre persoana care face recunoasterea. Vestimentatia si figura persoanelor luate sunt de asemenea aranjate in asa fel incat persoana identificata sa nu para ca se diferentiaza in mod clar de restul grupului la prima vedere.

As dori sa subliniez, pe scurt, utilizarea regulilor tactice criminalistice in indeplinirea particulara a recunoasterii prin intermediul studiului de caz.

Cazuistica:

Martorul care a fost in contact direct cu infractorul a devenit persoana care a facut recunoasterea. Recunoasterea nu s-a desfasurat in conformitate cu toate cerintele facute de criminalistica pentru a asigura aplicarea efectiva a metodei, inclusiv necesitatea de a pregati figura persoanei identificate/acuzatului/. Desi acuzatul ca si alte persoane luate aveau peruci, acestea nu erau cu par cret/saten asa cum descrisese martorul, ci ondulat/saten. Persoanelor li s-a dat o banda alba de legat capul si ochelari intunecati. Martorul a descris ochelari de soare mari si rotunzi in contrast cu ochelarii intunecati dar mai mici si de forma eliptica asa cum s-a inregistrat in fotodocumentatie in timpul recunoasterii. Mai mult, unele persoane aveau un bandaj mai degraba decat o banda pentru cap infasurata in jurul capului. Trebuie mentionat faptul ca persoana recunoscuta a facut o obiectie in scris la inregistrare din cauza faptului ca fusese singura persoana nebarbiertita dintre participanti in timpul recunoasterii. Conform fotodocumentatiei doar inca o persoana mai era nebarbierita, ceea ce nu respecta cerintele tactice relevante. In ciuda conditiilor de recunoastere de mai sus, persoana care trebuia sa faca identificarea a reusit sa il recunoasca pe acuzat in grup la prima si a doua actiune de recunoastere. Totusi, trebuie sa indicam faptul ca acuzatul a fost recunoscut dupa partea faciala neluandu-se in considerare faptul ca martorul nu observase figura infractorului asa cum spusese in interogatoriul preliminar.

In alt caz martorul l-a intalnit pe infractor/acuzat cu putin inainte de comiterea infractiunii. I-a descris figura dupa cum urmeaza: “fata destul de rotunda, par drept blond care parea unsuros, chelie deasupra fruntii in parti, tricou, sort si incaltaminte sportiva.” Totusi, in timpul primei actiuni de recunoastere persoana recunoscuta impreuna cu persoanele aduse erau echipate cu peruci de diferite culori, imbracate in pantaloni lungi si camasi si doar una dintre persoanele aduse la identificare purta incaltari sport. In timpul celui de-al doilea act de recunoastere toti subiectii adusi erau fara peruci. In mod nesurprinzator, martorul nu a reusit sa-l identifice pe acuzat ca fiind persoana recunoscuta in nici unul dintre cazuri, in baza conditiilor mai sus mentionate.

Scopul meu a fost de a sugera conditii importante pentru recunoastere, adica prerechizitele pentru a ne asigura ca persoana recunoscuta si subiectii adusi nu se deosebesc in mod substantial in ceea ce priveste caracteristicile exterioare in termeni de recunoastere a persoanelor vii “in natura”.Nu trebuie sa existe diferente in inaltime, greutate, figura si culoarea parului, barbi, mustati etc. Toate persoanele in grupul de subiecti adusi trebuie sa se asemene intre ele in cel mai inalt grad posibil. Regula similaritatii trebuie de asemenea aplicata imbracamintii similare, care sa nu fie prea diferita in ceea ce priveste tipul sau culoarea. Ideal ar fi daca subiectiii adusi ar fi imbracati in aceleasi haine ca si infractorul la momentul comiterii infractiunii sau daca imbracamintea lor ar corespunde cu descrierea data in marturie de catre persoana care l-a perceput in mod direct pe infractor in timp ce comitea infractiunea.

Constatarile din contributia mea ar putea fi de folos agentiilor de aparare a legii pentru ca acestea sa se familiarizeze cu consecintele recunoasterii efectuate in mod gresit si cu modurile in care se previn riscurile si consecintele erorilor.

Bibliografie

FRYSTAK, M. Nektere aspekty rekognice v praxi pripravneho rizeni a povinnost ucasti obvineneho jako poznavane osoby na ni. In Kriminalistika, 2004, c.4, p.282-291.

HERMANEK, J. et al. Kriminalistika. Praha: Sprava vedy a skolstvi MV CSSR, 1975, 343 p.

KRAJNIK, V., STRAUS J. et al. Kriminalisticka taktika. Bratislava : A PF, 2000 , 221 p.

KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2002, 381 p.

KRAJNIK V. et al. Kriminalistika. Bratislava: A PF, 2005, 360 p.

KRATOCHVIL, V. Zakonnost a ustavnost rekognice. In Kriminalistika, 2003 c.3, p.196-204

KUBIKOVA, I. METENKO, J. SAMEK M. Kriminalisticko-takticke podnety k rekodifikacii Trestneho poriadku. In : Rekodifikacia trestneho prava. Bratislava: A PF, 2004, p.177-183.

MUSIL, J., KONRAD, Z., SUCHANEK, J. Kriminalistika. Praha: C.H. Beck, 2001, 512 p.

PJESCAK J. et al. Kriminalistika. Bratislava: Obzor, 1981, 263 p.

PROTIVINSKY, M. Rekognice v pripravenem rizeni. Praha: UK PF UK, 1971, 183 p.

ZAPLETAL, R. Rekognice. In: Policista, 2002, c.5, p.31.

Act N. 301/2005 Col., Codul de Procedura Penala