Procedura Succesorala
1. Notiuni prealabile
2. Competenta notarului in materie succesorala
Deschiderea procedurii succesorale
4. Masurile de inventariere, conservare si administrare a bunurilor succesorale
5. Desfasurarea procedurii succesorale
6. Suspendarea procedurii succesorale
7. Incheierea procedurii succesorale
8. Certificatul de mostenitor sau legatar
9. Succesiunea vacanta
Procedura succesorala notariala este reglementata de Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala si de Regulamentul de punere in aplicare legii adoptat prin Ordinul nr. 710 al ministrului justitiei si cuprinde ansamblul de norme si reguli procesuale care se desfasoara la incetarea din viata a unei persoane cu privire la patrimoniul sau, si la transmiterea acestuia catre mostenitorii legali sau testamentari.
Din cauza dificultatilor legate de transmiterea patrimoniului persoanei decedate catre mostenitorii care au vocatie succesorala legea a stabilit ca aceasta procedura sa fie efectuata de catre un notar public, care are competenta sa rezolve problemele legate de mostenire.
Cu toate ca procedura succesorala notariala este esentialmente facultativa, gratioasa si necontencioasa, problemele succesorale nu se pot rezolva direct de catre mostenitori din cauza dificultatilor care se intalnesc in practica cu privire la stabilirea calitatii mostenitorilor, reductiunea liberalitatilor, determinarea cotelor care revin mostenitor.
In aceste conditii mostenitorii indreptatiti vor solicita unui birou notarial din circumscriptia judecatoriei unde a avut ultimul domiciliu defunctul, clarificarea situatiei juridice a patrimoniului care au apartinut acestuia.
Mai mult decat atat inscrierea in cartea funciara si la organele administratiei publice locale a dreptului de proprietate asupra imobilelor nu se poate face decat in baza unei hotarari judecatoresti, a unei hotarari arbitrale sau al unui act autentic, respectiv, in materie succesorala, in temeiul certificatului de mostenitor eliberat succesorilor.
De asemenea in cazul sumelor de bani consemnate la banci sau alte institutii financiare, acestea nu pot fi ridicate de mostenitori decat dupa stabilirea drepturilor succesoralei printr-un certificat de mostenitor, o hotarare arbitrala sau o hotarare judecatoreasca.
Pornind de la faptul ca transmiterea drepturilor si obligatiilor succesorale se poate face in mod facil si operativ, legiuitorul a dat aceasta procedura in competenta notarului public. Datorita caracterului necontencios al actiunii sale, procedura poate fi dusa la capat doar in cazul acordului mostenitorilor cu privire la numarul si calitatea lor, precum si la compunerea masei succesorale si drepturilor ce li se cuvin.
Cauzele succesorale intra in competenta birourilor notariale doar in cazul acordului dintre mostenitori. In cazul aparitiei neintelegerilor intre mostenitori,cu privire la cuprinderea masei succesoral, la intinderea drepturilor succesorale sau in cazul in care succesorii isi contesta calitatea de mostenitor, notarul public ii va indruma pe acestia, sa-si resolve conflictul prin mediere in conditiile Legii nr. 192/2006 sau va in fata instantei, pentru solutionarea cauzei printr-un proces contradictoriu.
Pe langa caracterul necontencios al procedurii succesorale notariale, se mai poate intrevedea si un caracter facultativ al acesteia, partile in situatia aparitiei neintelegerilor intre ele sau chiar fara existenta acestor neintelegeri, se pot adresa instantei in mod direct, fara a mai sesiza un birou notarial.
Acest caracter se poate deduce, pe langa lipsa unei reglementari contrare, si din dispozitiile privitoare la suspendarea procedurii notariale (art. 78 alin. 1 lit. c – “mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor”).
2. Competenta notarului in materie succesorala
Pe langa competenta de drept comun a biroului notarial, in cadrul procedurii succesorale apar unele aspecte particulare privitoare la competenta de solutionare a cauzelor succesorale.
Astfel, competenta de solutionare a cauzelor succesorale apartine biroului notarial din raza teritoriala a judecatoriei in cadrul careia defunctul a avut ultimul domiciliul. Aceasta regula de competenta este reglementata de Art. 10 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 36/1995. Mentionam ca o astfel de regula este aplicabila, conform Art. 14 Cod. Proc. Civ., si in litigiile succesorale de competenta instantelor judecatoresti.
Ratiunea acestei reglementari rezida din faptul ca problemele succesorale au un caracter complex, iar solutionarea lor poate fi facuta in mod optim de un birou notarial ce isi are sediul in acelasi perimetru cu domiciliul defunctului.
Pentru cazul in care defunctul nu a
avut ultimul domiciliu in
Notarul public este dator ca dupa sesizare sa-si verifice din oficiu competenta, iar in cazul constatarii ca cererea intra in atributiile altui birou notarial sa-si decline competenta in favoarea acestuia. Pentru realizarea acestei proceduri, notarul public nu va mai cita partile. (art. 68 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 - “Notarul public sesizat are obligatia de a verifica in prealabil competenta teritoriala, iar daca constata ca succesiunea este in competenta altui birou notarial, se desesizeaza, fara sa mai citeze partile, trimitand cauza notarului public competent”).
Daca in circumscriptia teritoriala corespunzatoare ultimului domiciliu al defunctului, functioneaza mai multe birouri notariale, competenta va reveni “primului birou sesizat”. In acest sens, notarul public va verifica prin consultarea opisului succesoral de evidenta, tinut pentru intreaga circumscriptie teritoriala de biroul notarial desemnat de Colegiul Director al Camerei, daca cauza pentru care a fost sesizat nu este pe rolul altui birou notarial din aceeasi circumscriptie. In practica opisul succesoral privind evidenta succesiunilor este tinut de catre Camerele notarilor publici, iar consultarea se face pe baza de cerere adresata de biroul notarial care a fost primul investit cu solutionarea dosarului de succesiune.
Dupa ce Camera Notarilor Publici comunica raspunsul daca pentru acel defunct a fost sau nu inregistrat un alt dosar de succesiune, iar in cazul in care nu a fost inregistrat notarul public va dispune inregistrarea dosarului pe rolul biroului sau.
Competenta in cazul mostenirilor succesive revine biroului notarial care este competent in ultima succesiune, dar mostenitorii pot conveni sa-si stabileasca drepturile la oricare dintre birourile notariale competente in oricare dintre succesiuni.
Deschiderea procedurii succesorale
Potrivit art. 68 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorala notariala se deschide la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localitatii in raza caruia defunctul si-a avut ultimul domiciliu. Analizand enumerarea expresa a celor care au dreptul sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale rezulta ca notarul public nu se poate investi din oficiu cu un dosar de dezbatere a unei succesiuni.
Intr-o alta opinie, pe langa aceste persoane, si notarul public poate deschide din oficiu, procedura succesorala in cazul existentei urgentei privitoare la conservarea activului succesoral. Potrivit acestei opinii, lucrarile privitoare la masurile asiguratorii se dispun din oficiu in urmatoarele situatii :
- cand nu sunt mostenitori cunoscuti ;
- cand exista mostenitori dar nu li se cunosc domiciliile ;
- cand toti mostenitorii au renuntat la succesiune ;
- cand este interesata la succesiune, ca legatar, o institutie sau o organizatie obsteasca ;
- cand exista pericol ca mostenirea sa fie instrainata, risipita sau ascunsa.
Cu toate acestea, consideram ca in aceste cazuri, pe langa dificultatile legate de aflarea de catre notar a situatiei deschiderii succesiunii, notarul public nu va putea cunoaste elementele necesare fara a desfasura, in prealabil, unele operatiuni pentru stabilirea identitatii si numarului mostenitorilor, precum si stabilirea compunerii activului succesoral. Ori, pentru desfasurarea unor asemenea acte, notarul public este obligat, mai intai, sa deschida procedura succesorala.
Critica acestei opinii este subliniata si de lipsa in practica a unui asemenea caz de deschidere a succesiunii.
Potrivit art.75 alin. 1 din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii notariale 36/1995 - “Secretarii consiilor locale, in aplicarea art.68 din lege, vor trimite sesizarile pentru deschiderea procedurii succesorale notarului public care tine opisul de evidenta a procedurilor succesorale”.
In consecinta la nivelul fiecarei unitati administrative teritoriale secretarul consiliului local isi organizeaza activitatea printr-un compartiment de specialitate in asa fel incat atunci cand ia cunostinta despre existenta unor bunuri imobiliare apartinand defunctului sa trimita sesizarile pentru deschiderea procedurii succesorale biroului notarial care tine opisul de evidenta a procedurii succesorale, sau dupa caz Camerei Notarilor publici.
Pentru formularea “orice persoana interesata“ legiuitorul a inclus, pe langa mostenitorii legali sau detinatorii unui testament si tertele persoane care pot justifica un interes legitim, cum ar fi cazul creditorilor defunctului sau al executorului testamentar.
In cazul procurorului se apreciaza ca acesta ar putea solicita deschiderea procedurii succesorale doar in considerarea unui interes legitim (de exemplu apararea drepturilor legitime ale minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie).
Cererea pe care o adreseaza persoana interesata (anexa 23) si sesizarea facuta de secretarul consiliului local pentru deschiderea procedurii succesorale notariale (anexa 24) vor cuprinde :
- datele privitoare la starea civila a defunctului (inclusiv data decesului) ;
- numele, prenumele si domiciliul mostenitorilor prezumtivi ;
- bunurile supuse succesiunii, cu mentionarea valorii lor ;
- pasivul succesoral.
Dovada decesului, potrivit art. 73 din Regulament, se face cu certificatul de deces sau cu hotararea judecatoreasca de declarare a mortii prezumate. Acelasi act va fi folosit si pentru dovada ultimului domiciliu.
Inregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale se va face doar dupa ce se stabileste ca nu exista un alt dosar succesoral deschis pe numele aceluiasi defunct la un alt biroul notarial din aceeasi circumscriptie a judecatoriei unde a avut ultimul domiciliu autorul succesiunii.
4. Masurile de inventariere, conservare si administrare a bunurilor succesorale
◊ Pentru ca obiectul principal al procedurii succesorale este, pe langa cel al atribuirii calitatii de mostenitor, si atribuirea calitatii de proprietar al bunurilor din patrimoniul defunctului, legiuitorul a instituit dispozitii detaliate privitoare la procedura inventarierii bunurilor succesorale. Intrucat in lipsa bunurilor ce compun patrimoniul defunctului, procedura succesorala ar fi lipsita de ratiunea ei principala, alaturi de inventariere se reglementeaza si mijloacele de conservare a bunurilor.
Inventarierea se face la cererea persoanei interesate si in cazurile prevazute de lege, de catre notarul public personal sau de catre un delegat al acestuia.
Inventarierea consta in enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor. Pentru evaluarea bunurilor se poate cere si parerea unui expert evaluator. Descrierea acestora va face mentiunea sumara despre cantitatea si calitatea bunurilor mobile precum si despre identificarea bunurilor imobile prin indicarea locului si a suprafetelor. Bunurile a caror proprietate este contestata vor fi trecute separat, iar cele aflate in posesia unei alte persoane vor fi inventariate cu aratarea locului si motivului pentru care se gasesc in respectiva situatie.
Potrivit art. 71 din Legea nr. 36/1995 - “ Procesul-verbal de inventariere va cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau in posesia defunctului la data decesului.
Bunurile a caror proprietate este contestata se vor mentiona separat.
In inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral.
Bunurile defunctului care se gasesc
in posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se
afla si a motivului pentru care se gasesc acolo.
In cazul in care, cu ocazia
inventarierii, se va gasi testament lasat de defunct va fi vizat spre
neschimbare si va fi depus in depozit la biroul notarului public.
Inventarul se semneaza de cel
care l-a intocmit, de succesibilii aflati la locul inventarului, iar in lipsa
acestora sau a refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de martorii
prezenti.”
Pe langa enumerarea bunurilor gasite in cadrul procedurii de inventarierea se vor face mentiuni si despre pasivul succesoral, in acesta trecandu-se datoriile defunctului, cu exceptia acelora a caror existenta este strans legata de persoana sa.
Procedura inventarierii se poate face numai cu acordul persoanei in posesia careia se afla bunurile respective, iar in cazul refuzului acesteia se va face mentiune despre acest fapt in procesul verbal intocmit cu ocazia inventarierii.
In cazul in care defunctul era casatorit in cadrul inventarului se vor trece doar bunurile proprii si partea din cele comune ce ii revine. Totusi, pentru ca stabilirea cotei din bunurile comune reglementate in art. 30 Codul Familiei poate ridica unele dificultati inventarul se va realiza dupa cum urmeaza :
- daca toti succesorii sunt prezenti la inventariere si sunt de acord in ceea ce priveste determinarea bunurilor proprii si a cotei ce ii revine defunctului din bunurile devalmase se vor trece toate bunurile considerate proprietatea defunctului ;
- daca partile nu cad de acord sau nu sunt prezente vor fi trecute toate bunurile (atat cele proprii cat si cele comune), sotul supravietuitor avand posibilitatea delimitarii proprietatii sale in timpul procedurii succesorale la care va participa sau pe calea partajului averii succesorale.
Inventarierea bunurilor se va consemna intr-un proces-verbal semnat de cel care l-a intocmit, de succesibili prezenti, iar in lipsa sau in cazul refuzului acestora, se va semna si de martorii prezenti la efectuarea inventarierii.
◊ Daca exista temerea ca bunurile supuse succesiunii ar putea fi in primejdie pana la incheierea procedurii, notarul public va putea lua o serie de masuri ce vizeaza conservarea acestora. Dupa masurile luate de notarul public acestea se clasifica in :
a) punerea de sigilii in conditiile art. 72 alin. 1 din Lege in cazul in
care exista pericolul iminent al sustragerii, distrugerii sau al inlocuirii
bunurilor care se prezuma ca fac parte din masa succesorala. Sigiliul se aplica
pe dulapurile sau sertarele care contin bunurile ori pe
b) darea bunurilor in custodie. Pentru situatii similare cu cele de mai sus notarul public va putea numi un custode al bunurilor cu sau fara aplicarea sigiliilor pe acestea. Custodele va putea efectua acte ce privesc conservarea bunurilor, in vederea realizarii acestui scop putandu-se incuviinta de catre notarul public unele cheltuieli. In lipsa unui custode conservarea bunurilor va fi asigurata de un curator special numit de notarul public pentru administrarea bunurilor succesorale. Custode poate fi numit si unul dintre eventualii martori ;
c) depunerea sumelor de bani, hartii de valoare, cecuri sau alte valori in depozitul notarial sau la o alta institutie specializata. In cazul gasirii de obiecte confectionate din metale sau pietre pretioase, sume de bani sau a altor valori se va proceda la depozitul biroului notarial ori la o alta institutie specializata a acestora, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul verbal de inventariere. Din numerarul lichid lasat de defunct se vor lasa mostenitorilor sau celor ce locuiau impreuna cu defunctul si gospodareau impreuna cu el sumele ce se considerau necesare pentru :
- intretinerea pe o perioada de maximum 6 luni, a persoanelor ce erau in sarcina celui decedat ;
-plata sumelor datorate in baza contractului de munca sau plata asigurarilor sociale ;
- acoperirea dreptului pentru pastrarea si administrarea averii succesorale.
Masurile privitoare la conservarea bunurilor sunt in competenta notarului public, iar completarea sau modificarea acestora poate fi dispusa de notar pana la incheierea finala a procedurii succesorale.Toate masurile de conservare impreuna cu efectele pe care le produc inceteaza la data finalizarii procedurii succesorale.
Se pune problema, ce se intampla cu masurile de conservare dispuse de notarul public atunci cand procedura succesorala se suspenda ca urmare a neintelegerii partilor iar procedura devine una litigioasa deoarece mostenitorii se adreseaza instantei judecatoresti competente.
Consideram ca in aceasta situatie raman valabile masurile de conservare luate de notar, urmand ca dupa solutionarea pe cale judecatoreasca a litigiului, dosarul de mostenire sa fie repus pe rolul biroului notarial la cererea oricarui successor, incheierea finala intocmindu-se in baza sentintei pronuntate de instanta.
◊ In eventualitatea prelungirii in timp a procedurii succesorale notarul public va putea, pentru buna existenta a activului succesoral, dispune luarea unor masuri privitoare la administrarea acestuia.
Pentru administrarea bunurilor notarul public va numi un curator special cu acordul partilor. In ipoteza in care luarea consimtamantului mostenitorilor nu este cu putinta, curatorul poate fi numit si fara acest consimtamant, legea prezumand faptul ca mostenitorii, in considerarea intereselor lor, si-ar fi dat acordul daca ar fi fost in cunostinta de cauza.
In calitate de curator va putea fi numit unul dintre succesibili sau o persoana straina de mostenire, atributiile sale fiind limitate la operatii si/sau cheltuieli devenite necesare dupa intocmirea inventarului pentru buna conservare si administrare a patrimoniului succesoral.
In conditiile art.74 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 masurile privitoare la conservarea si administrarea bunurilor succesorale vor fi aduse la cunostinta mostenitorilor legali sau testamentari si a executorului testamentar, dovada comunicarii fiind anexata la dosar .
Oricare dintre persoanele care se considera vatamate prin inventarul intocmit sau prin luarea masurilor administrative sau de conservare au deschisa calea plangerii la judecatorie in temeiul art 74 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.
5. Desfasurarea procedurii succesorale
Stabilirea calitatii mostenitorilor
Procedura succesorala notariala are drept scop sa stabileasca numarul, calitatea mostenitorilor si legatarilor, compunerea masei succesorale, precum si intinderea drepturilor si obligatiilor pe care le au mostenitorii.
Inainte de a incepe procedura succesorala propriu-zisa notarul public va dispune verificarea prealabila in anumite registre, infiintate pentru tinerea unor evidente cat mai bune la nivel national a procedurilor succesorale. Acestea poarta denumirea de Registre Unice si sunt tinute de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania.Registrele pe care le verifica notarul public sunt :
-Registrul National de Evidenta a Testamentelor Autentice (RNTA) ;
-Registrul National de Evidenta a Optiunilor Succesorale (RNOS) ;
-Registrul National de Evidenta a Succesiunilor privind persoanele decedate cu ultimul domiciliu in strainatate, pentru bunurile din Romania (RNSE), toate infiintate la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, in conformitate cu prevederile art. 561, lit. c) din Ordinul ministrului justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.
Registrele sus mentionate au drept scop :
- tinerea unei evidente la nivel national a procedurilor succesorale privind persoanele decedate, a testamentelor in forma autentica, a declaratiilor privind dreptul de optiune succesorala ;
- furnizarea de informatii din aceste Registre catre notarii publici si persoanele fizice sau juridice interesate ;
-inregistrarea in Registrul National al Optiunilor Succesorale a declaratiilor de acceptare pura si simpla, de acceptare sub beneficu de inventar si de renuntare la succesiune incheiate in forma autentica.
Notarul public are obligatia sa solicite institutiei care administreaza Registrelor mentionate mai sus, in baza unei cereri tip, informatii daca defunctul a lasat testamente, codicile si declaratii de revocare ale acestora, informatii privind declaratiile de acceptare sau renuntare inregistrate cu privire la succesiunea respectivului defunct, si nu in ultimul rand sa verifice in Registrele de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (exista si situatia in care registrele de evidenta a procedurilor succesorale sunt tinute de un birou notarial de pe raza unei judecatoriii sau la un sediu secundar al Camerei) daca succesiunea nu a fost dezbatuta.
Dupa constatarea legalitatii cererii, notarul public inregistreaza cauza in Registrele de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (sau dupa caz in registrele de evidenta a procedurilor succesorale tinute de birou notarial competent de pe raza judecatoriei respective) si dispune citarea celor care au vocatie la mostenire, iar daca se constata existenta unui testament se citeaza si legatarii, precum si executorul testamentar instituit. Pentru aflarea numelui si calitatii succesibililor notarul public va utiliza actele de stare civila ale acestora, alte acte necesare (anexa 23 si anexa 24), precum si depozitii ale martorilor, dupa caz.
In cazul existentei unui legatar universal instituit printr-un testament auntentic si in lipsa mostenitorilor rezervatari, va fi citat numai legatarul. Daca testamentul este olograf sau mistic vor fi citati toti mostenitorii legali. De asemenea in cazul testamentului olograf sau mistic trebuie facuta o expertiza grafologica pentru a determina daca semnatura este cu siguranta a testatorului, in afara de faptul cand sunt martori care atesta ca au fost de fata la semnarea acestuia.
In situatia mostenirii ce se presupune a fi vacante, notarul va cita autoritatea publica competenta a prelua bunurile.
In situatia existentei intre succesibili a unor persoane incapabile sau cu capacitate restransa de exercitiu, notarul va cita alaturi de acestea reprezentantii legali si autoritatea tutelara, iar in cazul existentei unor interese contrare intre tutore si incapabil va institui un curator special.
Pentru stabilirea numarului si a calitatii mostenitorilor notarul public va verifica daca persoana care are vocatie succesorala legala indeplineste urmatoarele conditii :
- Succesibilul trebuie sa existe la data deschiderii succesiunii. Deci orice persoana este capabila de a mosteni cu conditia sa existe la momentul deschiderii succesiunii (data mortii defunctului). In practica sunt situatii cand are importanta si determinarea orei si minutului decesului celor doua persoane (cea care lasa mostenirea si cea care trebuie sa o succeada).
Persoana disparuta trebuie de asemenea socotita ca fiind in viata, ea pierzand capacitatea succesorala numai in cazul in care se pronunta o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila de declarare a mortii, iar data stabilita a mortii sa fie anterioara decesului celui dupa care s-a deschis procedura succesorala. Se considera ca sunt incapabile de a mosteni persoanele care nu mai exista la data deschiderii succesiunii. Daca data decesului persoanei disparute este dupa deschiderea succesiunii, aceasta vine la mostenire, urmand sa se dezbata succesiunea si dupa ea.
- Persoana sa aiba vocatie succesorala legala (sotul supravietuitor si rudele pana la gradul al IV–lea inclusiv in cazul mostenirii legale) sau vocatie succesorala testamentara (persoanele aratate de defunct intr-un testament valabil incheiat) ;
- Persoana sa nu fi fost declarata nedemna de a mosteni printr-o hotarare judecatoreasca anterioara ;
- Are capacitate succesorala si copilul conceput dar nenascut la data deschiderii succesiunii cu conditia sa se nasca viu. De asemenea in dreptul roman opereaza institutia reprezentarii.
Reprezentarea este un beneficiu al legii care permite ca o ruda de un grad mai indepartat sa urce in gradul si in locul ascendentului sau predecedat pentru a prelua partea de mostenire ce s-ar fi cuvenit acestuia. In Art. 664 din codul civil se precizeaza ca “Reprezentarea are ca efect de a pune pe reprezentanti in locul, in gradul si in dreptul reprezentatului”.
Reglementarea actuala permite coexistenta mostenirii testamentare cu cea legala astfel incat in situatia existentei atat a unui legatar cat si a mostenitorilor legali (rezervatari sau nu), notarul public va proceda la citarea tuturor partilor in vederea stabilirii drepturilor fiecareia.
B. Stabilirea drepturilor succesorale
In legatura cu solutionarea cauzei, notarul public dupa ce a stabilt numarul si calitatea mostenitorilor va proceda la stabilirea masei succesorale.
Cu privire la masa succesorala este de precizat ca reprezinta insasi motivatia dezbaterii succesiunii. Aceasta va cuprinde toate drepturile patrimoniale ale defunctului (drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile, alte drepturi reale, dreptul de creanta, dreptul de autor, etc.). Sunt exceptate drepturile care, fiind strans legate de persoana defunctului, s-au stins odata cu moartea acestuia : dreptul de renta viagera, dreptul de intretinere, dreptul de abitatie, etc. . Tot in cadrul masei succesorale sunt cuprinse si bunurile pe care defunctul le-a stapanit in fapt, dovada posesiei putandu-se face cu orice mijloc de proba.
Pentru evaluarea masei succesorale si pentru a se constata in mod legal componenta sa, pentru ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi, notarul public va cere succesibililor demonstrarea alcatuirii masei succesorale prin prezentarea titlurilor de proprietate ale bunurilor care compun masa succesorala apartinand defunctului sau alte titluri de creanta.
O persoana fizica sau juridica va putea veni la succesiune in virtutea legii sau a testamentului. Dar simpla vocatie succesorala nu este suficienta, fiind necesar ca succesibilul sa accepte mostenirea in termenul legal de optiune. Odata acceptata succesiuea, succesibilul are calitatea de mostenitor, calitate care se va dobindi din nomentul deschiderii succesiunii, chiar daca ea va fi contestata ulterior.
Optiunea succesorala este acel drept subiectiv, nascut la data decesului persoanei despre a carei mostenire este vorba, in persoana succesibililor acesteia, care consta in dreptul de a alege intre acceptarea succesiunii (pura si simpla sau sub beneficiu de inventar) sau renuntarea la aceasta si care se exercita in anumite conditii prevazute de lege.
De la data deschiderii mostenirii, dreptul de optiune succesorala se naste in favoarea tuturor succesibililor defunctului, indiferent daca izvorul vocatiei succesorale este legea sau testamentul si indiferent daca vocatia la succesiune este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Dreptul de optiune trebuie exercitat in termen de sase luni de la data deschiderii succesiunii conform art. 700 alin. 1 Codul Civil. Deschiderea succesiunii nu trebuie confudata cu deschiderea procedurii succesorale notariale. In Art. 651 din Codul Civil se prevede ca “Succesiunile se deschid prin moarte”. Acelasi efect il produce declararea judecatoreasca a mortii. Succesiunea nu se deschide in cazul declararii judecatoresti a disparitiei, deoarece disparutul este socotit a fi in viata.
In cazul cand mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea in baza Art. 700 alin. 2 Codul Civil.
Pentru a stabili calitatea mostenitorilor, notarul public va trebui sa verifice, in prealabil, daca acestia au accepat succesiunea in termenul legal. Acceptarea sau neacceptarea mostenirii se va stabili pe baza declaratiilor mostenitorilor prezumtivi (care vor fi inregistrate in Registrul national de evidenta a optiunilor succesorale -RNOS), a martorilor si a celorlalte documente prezentate de parti. De asemenea, notarul public este obligat sa verifice daca in Registrul national de evidenta a optiunilor succesorale (RNOS), infiintat la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, in conformitate cu prevederile art. 561, lit. c) din Ordinul ministrului justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a inscris vreo declaratie de renuntare sau de acceptare a unei succesiuni.
Acceptarea poate fi, dupa efectele sale, pura si simpla sau sub beneficiu de inventar. Acceptarea pura si simpla poate fi facuta in mod expres, tacit sau fortat, pe cand cea sub beneficiu de inventar nu poate fi decat expresa. Pentru stabilirea calitatii de mostenitor, notarul public va constata daca mostenitorii legali sau testamentari au acceptat succesiunea (si modul de acceptare) sau au renuntat la aceasta.
Pentru stabilirea intinderii drepturilor succesorale, dupa stabilirea calitatii mostenitorilor legali si dupa caz, a celor testamentari, notarul va proceda la stabilirea masei succesorale dovedita cu acte de proprietate precum si a cotelor parti din mostenire ce revin fiecarui mostenitor in parte.
In cazul in care procedura se desfasoara in mai multe sedinte, notarul public va intocmi cate o incheiere motivata pentru fiecare termen acordat, incheiere in care se va face mentiune despre partile si martorii prezenti la termen, inscrisurile depuse si declaratiile acestora, precum si masurile luate in vederea solutionarii procedurii.
Conform Art. 82 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 “procedura succesorala se poate incheia de indata, in temeiul unui testament, daca acesta indeplineste conditiile legale de forma, nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista acordul acestora. In aceleasi conditii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament
In conditiile textului mentionat, finalizarea procedurii, se poate realiza atat in cazul unui testament autentic, cat si in cazul unui testament olograf. Legea nu face nicio distinctie in ceea ce priveste forma testamentului, insa acesta trebuie sa indeplineasca toate conditiile legale.
Notarul public care a autentificat un testament are obligatia de a-l trimite Registrului National de Evidenta a Testamentelor Autentice (RNTA) infiintat la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, in conformitate cu prevederile art. 561, lit. b) din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.
In cadrul procedurii succesorale mostenitorii pot conveni sa-si imparta bunurile ce au format obiectul dezbaterilor. Imparteala se va consemna in incheierea de finalizare a procedurii succesorale. Intr-o astfel de situatie , in incheiere se va indica modul de imparteala si bunurile atribuite fiecarui mostenitor. Actul de imparteala se poate realiza si ulterior, respectiv printr-un inscris separat,numit act de partaj voluntar intocmit in formele prevazute de lege.
Imparteala sau partajul mostenirii este operatiunea juridica prin care se pune capat starii de indiviziune succesorala, drepturile de proprietate ale coindivizarilor asupra cotelor ideale din mostenire fiind transformate in drepturi exclusive asupra bunurilor succesorale prin atribuire in natura, eventualele diferente valorice rezultate ca urmare a acestei operatiuni fiind compensate intre coindivizari prin echivalent banesc (sulta).
Pe parcursul desfasurarii procedurii succesorale pot sa apara si unele probleme conexe, cum ar fi de exemplu : reductiunea liberalitatilor, raportul donatiilor, stabilirea pasivului succesoral, stabilirea drepturilor legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament, etc. . Aceste operatii pot fi realizate de notarul public, dar numai cu acordul tuturor mostenitorilor.
Desi intalnita, atat in literatura
de specialitate, cat si in
legislatie, notiunea de “liberalitati” este putin cunoscuta in sensul ei
adevarat.
Liberalitatile au cele mai specifice
caractere de care trebuie sa se tina cont la crearea actelor juridice personale
si cu titlu gratuit care se incheie, atat intre vii, cat si pentru cauza de
moarte. Liberalitatile constituie o categorie speciala de acte a caror
reglementare creeaza in plan juridic efecte diverse, existand o corelatie
stransa prin regimul juridic aplicabil cu diferite institutii ale dreptului
privat. Pe de alta parte, aceasta subclasa de acte juridice prezinta o
importanta deosebita din punct de vedere social, venind sa traduca la nivel
institutional, normativ, relatii interumane cu un pronuntat caracter privat,
dand expresie unor practici sociale incarcate de un inalt grad de
subiectivitate si voluntarism. Astfel, prin aceste forme juridice se
sanctioneaza relatii sociale ce au atat o dimensiune
patrimoniala, obiectiva, cat si o constanta componenta atitudinala prezenta cel
mai adesea sub forma acelui animus donandi.
In ceea ce ne priveste, ne indreptam
atentia inspre relatia dintre liberalitati si institutia dreptului succesoral. In
cazul relatiei dintre liberalitati si dreptul succesoral, un loc important il
ocupa principiul interdictiei liberalitatilor
ce incalca rezerva succesorala, reductiunea testamentara si raportul
donatiilor.
Aceasta institutie apare ca o
limita care ingradeste dreptul de dispozitie si are un caracter de exceptie ce
vine sa dea normelor care o compun un caracter de stricta interpretare. Baza
juridica pentru aceasta materie o prezinta pe de o parte, articolele 847 - 855 din Codul civil, articolul 480 din acelasi act normativ care prevad ca “proprietatea
trebuie exercitata in limitele prevazute de
lege”.
Reductiunea este o sanctiune care se aplica in situatia in care liberalitatile facute de defunct incalca rezerva succesorala a mostenitorilor rezervatari. Titularii dreptului de a cere reductiunea (mostenitorii rezervatari, succesorii acestora, precum si cei care le infatiseaza drepturile) au la indemana o exceptie in reductiune daca bunul care face obiectul liberalitatii nu a fost predat inca (aplicabila in situatia legatelor) sau o actiune in reductiune daca respectivul bun a fost predat (donatie).
Asadar, reductiunea este o sanctiune civila care
lipseste de eficacitate actele de liberalitate ale defunctului
(donatiile si legatele), in masura in care acestea aduc atingere
rezervei conferite de lege mostenitorilor rezervatari.
Reductiunea
liberalitatilor intre vii nu va putea fi ceruta decat numai de
mostenitorii rezervatari. Reductiunea
nu opereaza de drept ci trebuie ceruta de cei interesati. Ea se poate
realiza atat prin acordul rezervatarilor cu cei gratificati (pe cale
conventionala), cat si pe cale judiciara. Reductiunea
pe cale conventionala se realizeaza in cazul in care
rezervatarii, pe de o parte, si donatarii si legatarii
gratificati de defunct, pe de alta parte, ajung la o intelegere
in legatura cu liberalitatile excesive care incalca
rezerva succesorala.
Reductiunea judiciara
survine de regula atunci cand bunurile de care defunctul a dispus prin
liberalitati se afla in posesia altor persoane decat rezervatarii,
iar acestia din urma au interesul de a cere sa li se predea
bunurile respective.
Actiunea in
reductiune este o actiune personala si patrimoniala. Actiunea
in reductiune nu poate fi formulata decat de cel in prejudiciul
caruia s-a facut liberalitatea. Actiunea in reductiune este
divizibila si nu se poate porni decat in limitele portiunii cuvenite
rezervatarului reclamant. Pentru admiterea actiunii in reductiune,
rezervatarii trebuie sa faca dovada incalcarii rezervei
prin liberalitatile facute de defunct. Ordinea reductiunii
liberalitatilor excesive: legatele se reduc inaintea donatiilor,
legatele se reduc toate deodata si in mod proportional, donatiile
se reduc in mod succesiv, in ordinea inversa a datei lor, incepand cu cea
mai noua.
In cazul legatelor, reductiunea duce la caducitatea totala sau partiala a acestora, in functie de faptul daca incalca in intergul lor sau doar in parte rezerva succesorala. In cazul donatiilor, reductiunea are ca efect rezolutiunea acestora. Aceasta rezolutiune poate fi totala sau partiala, in functie de faptul daca depaseste in intregul ei cotitatea disponibila sau numai in parte.
6. Suspendarea procedurii succesorale
Potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorala se poate suspenda in urmatoarele cazuri :
a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si, desi au fost legal citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara a cere eliberarea certificatului de mostenitor si exista dovada ca cel putin unul dintre ei a acceptat mostenirea ;
b) succesibilii isi contesta unii altora calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei succesorale si la intinderea drepturilor care li se cuvin ;
c) mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor (aceasta dovada poate consta in copia cererii de chemare in judecata, timbrata si inregistrata la instanta de judecata, cu termenul fixat, sau intr-un act eliberat de instanta din care sa rezulte ca s-a inregistrat cererea referitoare la neintelegerile sau pretentiile referitoare la succesiune).
Intr-un astfel de caz, notarul va dispune suspendarea cauzei. Pentru situatia de la litera b) el va stabili printr-o incheiere masa succesorala, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor in litigiu, intinderea drepturilor mostenitorilor si motivele neintelegerii dintre acestia, indrumand partile in fata instantei.
Pentru cazurile de la literele a) si b), daca partile nu au facut dovada adresarii cauzei instantei si daca dupa aceea nu repun cauza pe rol, notarul public va intocmi taxele si onorariile provizorii proportionale cu actele indeplinite pana in acel moment, si va comunica administratiilor financiare.
Constatarea suspendarii se face printr-o incheiere care va contine, pe langa aspectele de drept comun, si :
- identificarea celor prezenti ;
- compunerea masei succesorale ;
- elementele rezultate din dezbateri, pana in momentul suspendarii ;
- optiunea succesorala a partilor.
Prin incetarea cauzelor ce au determinat suspendarea, dosarul succesoral va putea fi repus pe rol oricand, la cererea celor interesati (Art. 78 alin. 5 “La cererea partilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricand, daca se constata incetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui”).
Aceasta incetare poate interveni fie ca s-a dat o hotarare definitiva si irevocabila, conform careia se va finaliza cauza succesorala si se va elibera certificatul de mostenitor, fie ca intre mostenitori a intervenit o intelegere care inlatura motivele de indrumare la proces, intelegere care se ataseaza sub semnatura celor prezenti, la cererea de repunere pe rol.
7. Incheierea procedurii succesorale
In situatia in care prin administrarea de probe, notarul public poate determina elementele prezentate anterior, va intocmi o incheiere finala a procedurii succesorale. Aceasta, pe langa mentiunile obisnuite, va cuprinde :
- antetul biroului notarial (biroul notarului public “numele notarului”, sediul, date de contact) ;
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data decesului ;
- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor (cotele apartinand) tuturor mostenitorilor legali sau testamentari care au acceptat mostenirea ;
- activul si pasivul mostenirii ;
- semnaturile mostenitorilor legali sau testamentari, si a notarului care instrumenteaza cauza ;
- alte date necesare la solutionarea cauzei (renuntatorii, neacceptantii).
In alte cazuri notarul poate constata ca in masa succesorala nu exista bunuri, dispunand prin incheiere inchiderea procedurii succesorale din lipsa obiectului. In alte situatii in care pentru determinarea bunurilor mostenirii se cere efectuarea unor operatiuni de durata, succesorii pot solicita sa li se stabileasca doar calitatea, pentru aceasta eliberandu-se un certificat de calitate de mostenitor.
Totusi, cele mai numeroase sunt cazurile normale in care, pe baza incheierii finale, in termen de 20 de zile se va elibera certificatul de mostenitor. Acesta este insusi motivul pentru care succesorii au introdus cererea si au participat la procedura succesorala.
8. Certificatul de mostenitor sau legatar
In competenta notarului public intra eliberarea certificatului de mostenitor atat in cazul indeplinirii procedurii succesorale in forma notariala, cat si in cazul in care drepturile partilor au fost stabilite ca urmare a unei hotarari judecatoresti.
Prin eliberarea certificatului de mostenitor, competenta biroului notarial inceteaza, acesta nemaiputand reveni si elibera un nou certificat. Ca exceptie, se poate reveni si completa lista bunurilor din activul mostenirii, insa numai cu acordul tuturor succesorilor.
Certificatul de mostenitor este un act juridic intocmit de notar, care cuprinde :
- antetul biroului notarial (biroul notarului public “numele notarului”, sediul, date de contact) ;
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data decesului ;
- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor (cotele apartinand) tuturor mostenitorilor legali sau testamentari care au acceptat mostenirea ;
- acordul mostenitorilor cu privire la drepturile lor succesorale reciproce, calitatea lor de mostenitori ;
- alcatuirea masei succesorale (activul si pasivul mostenirii) ;
- numele si semnatura notarului public care instrumenteaza cauza ;
- alte date necesare la solutionarea cauzei (renuntatorii, neacceptantii).
Certificatul de mostenitor se intemeiaza pe acordul de vointa al partilor asupra tuturor aspectelor succesorale ale cauzei. El reprezinta, in acelasi timp o sinteza a activitatii succesorale notariale. Certificatul de mostenitor nu este un act jurisdictional, ci un act necontencios. Certificatul de mostenitor nu confera calitatea de mostenitor, ci o constata.
Privitor la natura juridica a certificatului de mostenitor, s-a constat de catre doctrina si practica judiciara ca acesta nu indeplineste decat functia de instrument probator al unei situatii juridice deja existente, intrucat calitatea de proprietar este data de deschiderea succesiunii si nu de certificatul de mostenitor.
Pentru critica acestei solutii as aduce ca argument, ca si in cazul conventiilor consensuale dreptul de proprietate deriva din intelegerea partilor (nefiind necesara intocmirea unui inscris decat ca mijloc de proba), dar in mod obisnuit inscrisul probator este considerat titlu de proprietate.
Un alt caz este cel al prescriptiei achizitive. In aceasta situatie, proprietatea provine din indeplinirea conditiilor necesare uzucapiunii, dar titlul de proprietate este constatarea acestui fapt printr-o hotarare judecatoreasca.
Deci, prin similitudine, consider ca si certificatul de mostenitor, desi acesta doar atesta o situatie juridica preexistenta, poate fi socotit titlu de proprietate.
Certificatul de mostenitor se infatiseaza ca un document oficial constatator al calitatii de succesor si ca un act caracteristic procedurii necontencioase. Certificatul de mostenitor nu confera alte drepturi decat acelea pe care le-a avut autorul succesorilor. Este un simplu instrument probatoriu al carui continut poate fi infirmat pe cale judecatoreasca.
Cu privire la faptul ca certificatul de mostenitor nu poate fi opus tertilor pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri care, desi trecute in certificat, nu apartineau in realitate defunctului, apreciez ca proprietatea unor astfel de bunuri nu poate fi dovedita cu nici un titlu de proprietate, din moment ce nu prezinta o situatie reala de drept.
O alta referire se face in Legea nr. 7/1996 care stipuleaza ca inscrierea drepturilor provenite din succesiune se va face in momentul in care partea doreste sa dispuna de drepturile sale. Deci, pe langa faptul ca inscrierea in cartea funciara se face pe baza certificatului de mostenitor, acesta din urma va capata, prin intabulare, putere de dovada erga omnes. Nu inteleg de ce in practica unor birouri de carte funciara se cere, ca pe langa certificatul de mostenitor, titularul dreptului sa-si dovedeasca proprietatea si prin titlurile apartinand defunctului, dat fiind ca respectiva verificare a fost facuta de notarul public cu prilejul dezbaterii succesiunii.
In final, apreciez ca prin nerecunoasterea calitatii de titlu de proprietate a certificatului de mostenitor se denatureaza insasi ratiunea sa de existenta, partile dorind astfel sa le fie atestate drepturile de proprietate obtinute in baza unei proceduri stabilite de lege alaturi de celelalte moduri de dobandire a proprietatii.
Art. 88 din Legea nr. 36/1995 prevede ca “Cei care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte.
In cazul anularii certificatului de mostenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. In acest scop, instantelor judecatoresti le revine obligatia de a trimite la biroul notarului public competent in solutionarea cauzei copie de pe hotararea ramasa definitiva si irevocabila, impreuna cu dosarul notarial, daca a fost cerut in timpul judecatii.
Posibilitatea eliberarii noului certificat de mostenitor, in conditiile mentionate de Art. 88 alin. 2, citat mai sus, constituie o exceptie de la regula potrivit careia “dupa emiterea unui certificat de mostenitor nu se mai poate intocmi alt certificat” (Art. 86 alin. 1 din lege). Noul certificat va pastra toate mentiunile neanulate de catre instanta.
Legea consacra si posibilitatea eliberarii unui certificat de mostenitor suplimentar in ipoteza omiterii unor bunuri din masa succesorala. In acest scop notarul public poate relua procedura succeorala in vederea completarii incheierii finale cu bunurile omise din masa succesorala. Eliberarea certificatului de mostenitor suplimentar este posibila insa numai cu acordul tuturor mostenitorilor.
Motivarea acestui concept, mentionat in Legea nr. 36/1995 ( Art. 86 alin. 2 “Cu acordul tuturor mostenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorala, in vederea completarii incheierii finale cu bunurile omise din masa succesorala, eliberand un certificat de mostenitor suplimentar”) si respectiv in Regulamentul de punere in aplicare a Legii, are la baza o analogie dintre practica constanta in materie de partaj judiciar si procedura succesorala notariala, potrivit careia daca omiterea unui mostenitor nu poate fi remediata decat prin desfiintarea hotararii judecatoresti sau a certificatului de mostenitor, omiterea unor bunuri din masa succesorala poate fi suplinita, printr-un partaj suplimentar sau prin eliberarea unui certificat de mostenitor suplimentat.
Pentru ca notarul public sa poata face uz de aceasta procedura, legislatia in vigoare impune o conditie imperativa si anume, acordul tuturor mostenitorilor.
Conform Art. 86 din Regulament de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 “(1) Certificatul de mostenitor suplimentar se elibereaza de notarul public care a eliberat primul certificat. Daca acesta nu mai este in functie, se va elibera, la cerere, de oricare notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala, solicitandu-se dosarul cauzei de la biroul notarial in arhiva caruia se afla, facandu-se mentiunile corespunzatoare in registrele de succesiuni. (2) In toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral notarul public va atasa la dosarul nou inregistrat dosarul anterior.”
9. Succesiunea vacanta
Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantilor statului, notarul public va constata ca succesiunea este vacanta si va elibera certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de acceptare a succesiunii.
Textul legal reliefeaza pentru vacantarea succesiunii trei cerinte :
se depune la notarul competent cererea reprezentantului statului ;
termenul legal de acceptare a succesiunii sa fie expirat ;
sa lipseasca mostenitorii legali sau testamentari.
Pentru situatia existentei renuntatorilor la mostenire, partea ce le revenea acestora din masa succesorala va profita celorlalti mostenitori legali sau succesorului testamentar universal.
Daca insa nu exista mostenitori sau legatul lasat de defunct face referire doar la o parte din masa succesorala, restul acesteia va profita statului in baza certificatului de vacanta succesorala.
Pentru solutionarea vacantei succesorale, din partea statului nu este necesara o acceptare, acesta culegand succesiunea in virtutea legii. Pe de alta parte, statul nu poate renunta la succesiune pentru ca bunurile acesteia, ramanand fara stapan ar reveni tot statului.
Trecerea in proprietatea statului a bunurilor succesorale se face retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.
Daca dupa eliberarea certificatului de vacanta succesorala de catre notarul public, care astfel s-a dezinvestit, apar pretendenti la mostenire sau persoane a caror interese au fost lezate, prin eliberarea certificatului de vacanta succesorala, acestea pot intenta actiune in anularea certificatului, potrivit reglementarii comune.
Certificatul de vacanta succesorala eliberat de notarul public constata ca in lipsa unor persoane care au drept sa culeaga masa succesorala, in totalitate sau in parte, se da statului un certificat pe baza caruia, acesta, culege bunurile mostenirii (activ si pasiv). Statul va raspunde de pasivul succesoral doar in limita activului.
Daca exista vacanta succesorala, statul va dobandi bunurile succesorale cu titlu universal si nu cu titlu particular, ca bunuri individual determinate. Din caracterul universal al transmiterii decurge atit dreptul, cit si obligatia statului la activul si respectiv la pasivul succesiunii, in limita activului. In consecinta, statul va trebui sa dea urmare unei promisiuni de vanzare facuta de catre cel decedat, a carui succesiune a devenit vacanta.
Statul va primi activul succesoral dupa deducerea pasivului, fara sa poata fi obligat la plata datoriilor care ar intrece activul.
|
