Universitatea "Dimitrie Cantemir"din Târgu Mures
PROIECT LA DISCIPLINA
Drept Comunitar
Libera Circulatie a Serviciilor
Blajan Cristina
Finante-Banci
Anul I
Cuprins:
1.1 Libera circulatie a serviciilor
2. Principii care stau la baza libertatii de furnizare a serviciilor.
3. Distinctia "libertate de stabilire - libertate de furnizare" a serviciilor.
3.1 Libertatea de a presta servicii.
4. Tipologia liberei circulatii a serviciilor.
5.Beneficiarii liberei circulatii a serviciilor.
6. Acquis-ul comunitar în domeniul liberei circulatii a serviciilor.
6.1 Transpunerea acquis-ului comunitar în România
1.1 Libera circulatie a serviciilor consta în dreptul de a oferi servicii pe teritoriu statelor membre plecând de la un sediu (principal sau secundar) stabilit in U.E. Scopul este ca activitatile productive si comerciale sa fie exercitate în cele mai favorabile medii sociale, economice si comerciale. [1]
1.2 Notiunea de servicii în drept comunitar este definita ca ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta dispozitiilor refertoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor.[2]
Prestatia de servicii are un caracter "rezidual", însa poate fi clasificata dupa 3 criterii stabilite prin jurisprudenta Curtii Europene de Justitie.
Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit într-un stat al U.E., altul decat cel al destinatarului prestatiei, astfel încât sa existe o trecere a unei frontiere interioare U.E.
Prestatorul trebuie sa fi fost stabilit în spatiul Pietei Unice Europene.
Prestatia trebuie sa fie furnizata contra unei remuneratii. [3]
o Prevederile comunitare în materie au directa aplicabilitate în dreptul intern al statelor membre;
o Sunt luate în considerare activitatile cu caracter economic;
o Serviciile trebuie sa fie prestate sau/si furnizate dincolo de frontiera statului membru de origine (funizorul si clientul trebuie sa fie stabiliti în state membre diferite);
o Furnizarea serviciilor nu trebuie sa fie neaparat temporara;
o Sunt interzise restrictiile discriminatorii, directe sau indirecte si nediscriminatorii. [4]
ŢARA A ŢARA B
Fig. 1 - Cele 4 modalitati de prestare a serviciilor internationale [6]
Transfer transfrontalier - mentine o separatie de ordin geografic între vânzator si cumparator, nici unul nu se deplaseaza, ci interactioneza prin servicii intermediare, având de regula ca suport o retea (gen cele de telecomunicatii).
Consumul în strainatate - presupune deplasarea consumatorului de servicii în tara de rezidenta a prestatorului.
Prezenta comerciala - implica deseori o prezenta permanenta în tara de rezidenta a comsumatorului.
Deplasarea prestatorului individual de servicii în tara de rezidenta a consumatorului temporar, pe cont propriu sau ca angajat al unui prestator de servicii. [7]
Libertatea de stabilire Libertatea de prestare
|
o Stabilirea permanenta în statul membru gazda |
o Miscarea serviciilor peste frontiera statului membru gazda |
|
o respectarea legislatiei nationale a acestuia |
o nu presupune respectarea tuturor regulilor nationale, ci doar a unora |
Punctul comun al libertatii de stabilire si a libertatii de prestare a serviciilor îl reprezinta eliminarea barierelor economice din cadrul Pietei Unice. [8]
Pornind de la art. 49 si 50 din Tratat este posibila determinarea a ceea ce înseamna prestarea serviciilor, si care sunt prestatiile care beneficiaza de aceasta libertate comunitara.
o În cele mai multe cazuri exista un contract între prestator si clientul sau. Calificarea data de dreptul civil nu e foarte importanta.
o Prestarea trebuie sa fie furnizata în mod firesc în schimbul unei remuneratii. O activitate pur gratuita sau necomerciala nu intra sub incidenta prevederilor art. 50. Acelasi organism poate desfasura atât activitati având competenta comerciala cât si intercomerciala.
o Cel care presteaza servicii trebuie sa poarte caracteristica independentei. Daca persoana în cauza e salariat, activitatea sa cade sub incidenta altor dispozitii din tratat, dispozitii cu privire la libera trecere a muncitorilor. Nu este necesar ca activitatea de servicii sa fie exercitata cu titlul "profesional" si sa asigure subzistenta efectiva a prestatorului.
o Activitatea de prestare poate fi plasata în orice sector al activitatii desfasurate de prestator.[9]
Prin opozitie cu libertatea de stabilire, libera circulatie a serviciilor este prin natura sa transfrontaliera si pune în discutie doua legislatii nationale, accea a statului de unde emana prestatia si cea a statului destinatarului prestatiei.
Libera circulatie a serviciilor poate fi împartita în doua categorii:
libera circulatie a serviciilor active, mai des întâlnita si care presupune ca furnizorul sa fie "activ" adica sa se deplaseze la clientul care locuieste în alt stat membru decât acela unde se afla el stabilit
libera circulatie a serviciilor pasive, care determina clientul sa se deplaseze în statul membru unde se afla stabilit prestatorul pentru a lua contact cu el sau a încheia un contract.
O varianta intermediara este cea în care nici furnizorul de servicii, nici destinatarul lor nu se deplaseaza într-un alt stat membru U.E., dar furnizarea serviciilor se produce prin posta, telefon, telegrama, fax, terminale de computer, transmitere de publicitate etc.
Tratatul de la Roma (CEE) stabileste ca beneficiarii liberei circulatii a serviciilor sunt persoane fizice si persoane juridice care prin specificul sau activitatile lor se plaseaza în câmpul de aplicare al dreptului comunitar. Fata de oricare subiecte de drept, libera circulatie a serviciilor nu se aplica. [11]
Însa, persoanele fizice si cele juridice resortisante într-un stat membru nu sunt toate, în aceasi masura, si "beneficiare" ale libertatilor comunitare. Nu au aceasta calitate decât acele subiecte de drept intern care, prin migrarea sau activitatea lor, s-au plasat în sfera de aplicare a dreptului. Persoanele fizice sau cele juridice care se afla în situatii pur si simplu interne nu vor putea invoca libertatile comunitare si vor putea aparea, uneori, ca fiind defavorizate, fiind vorba, în acest caz, de o "discriminare inversa".
Este resortisant comunitar orice persoana care are cetatenia unui stat membru al U.E. Determinarea acestei cetatenii apartine legii statului a carui cetatenie se invoca.
Persoanele cu dubla cetatenie (de exemplu, una apartinând unui stat membru si alta unei terte tari), atâta timp cât ele invoca cetatenia unui stat membru, se pot preleva de drepturile acordate de legislatia comunitara. [13]
Trebuie luate în considerare particularitatile anumitor situatii nationale. Resortisantii din Monaco, Andorra ori San Marino nu beneficiaza de libertatile comunitare. Aceste libertati nu apartin decât resortisantilor statelor carora un stat membru le asigura totalitatea relatiilor externe, ceea ce nu este cazul nici unuia din aceste teritorii.
Comunitatile au încheiat Acorduri de asociere cu mai multe state: Turcia, Maghreb. Unele din aceste acorduri deschid accesul la activitatile din cadrul Comunitatilor. Altele, însa, sunt mai restrictive, si solicita reciprocitatea prealabila, reciprocitate care este rar constatata.[14]
În dreptul comunitar nu exista un sistem general de recunoastere a societatilor si a persoanelor juridice. Sistemele juridice ale statelor membre ale U.E. sunt foarte diferite, totusi, în articolul 48 (ex-58) al Tratatului de la Roma (CEE) au fost instituite anumite reguli ce asigura recunoasterea reciproca a societatilor în domeniul libertatii si a liberei circulatii a serviciilor.[15]
Art. 48, alin.2 precizeaza ca prin societati întelege "societatile civile sau comerciale, inclusiv cooperativele si celelalte persoane juridice de drept public sau privat, cu exceptia societatilor fara scop lucrativ". De asemenea, sunt considerate "societati", în sensul art. 48 din Tratat, orice entitati care au capacitatea de a desfasura activitati, precum si un patrimoniu propriu.
În ceea ce priveste scopul lucrativ, notiunea are o acceptiune comunitara. Nu este necesar ca activitate "societatii" sa poata da nastere unui "câstig pecuniar sau unui câstig material, care ar spori averea/patrimoniul asociatilor". Un asemenea criteriu ar exclude mai ales Grupurile de Interes General. Scopul lucrativ este, în acest caz, sinonim cu patriciparea la viata economica, în scopul de a obtine profit sau beneficii pentru patrimoniul persoanei fizice. Frontiera este aceea a activitatii dezinteresate.
La nivel comunitar se face distinctia între societati si întreprinderi. Regulile din Tratat, cu privire la libertatea de stabilire si de prestare de servicii, iau în considerare societatile în calitate de persoane juridice. Regulile concurentiale, nu au, însa, aceasi perspectiva. Acestea privesc întreprinderile ca fiind regrupari unitare si durabile ale unor mijloace economice. O întreprindere, în sensul regulilor concurentei, poate, spre exemplu, desfasura o activitate specifica unei persoane juridice lipsite de independenta în cadrul unei entitati care va constitui în ansamblul întreprinderea.
Accesul la profesiile reglementate
Profesiile reglementate sunt cele a caror exercitare este conditionata în statu gazda de posesia unui nivel de pregatire determinat, (verificat prin detinerea unei diplome, a unui certificat sau atestat profesional). Ele pot fi extrem de diverse, de la profesiile liberale pâna la cea de mester artizan.
În principiu, statele membre ale U.E. au libertatea de a fixa (sau nu) un nivel minim al calificarii necesare pentru exercitarea unei profesii. În conformitate cu principiul recunoasterii reciproce, ele sunt însa obligate sa ia in considerare calificarea obtinuta de o persoana într-un alt stat membru al U.E. si sa aprecieze daca acesta corespunde exigentelor proprii. Statul gazda poate cere promovarea unor stagii sau examene prin care sa fie îndeplinite cerintele legislatiei sale cu privire la exercitarea acelor profesii.
La nivelul U.E., aceasta diversitate de regimuri juridice a fost initial tratata prin adoptarea a numeroase directive specializate, pentru fiecare profesie. Constatându-se o eficienta limitata a acestui tip de regim juridic, dupa 1988 s-a procedat la adoptarea unui sistem general care se bazeaza pe principiul recunoasterii reciproce.
Profesia de avocat
Diversitatea legislatiilor nationale, atât în ceea ce priveste accesu la profesie cât si exercitarea acesteia, au facut coordonarea în materie destul de dificila. Dupa ce mult timp baza legala a fost reprezentata doar de prevederile Tratatului de la Roma (CEE), Consiliul a adoptat pe 22 Martie 1977 Directiva 77/249/CEE (OJ, L. 78,26 martie 1977)[17]pentru a facilita exercitarea efectiva a prestatiilor serviciilor de catre avocati.
Astfel, directiva:
recunoaste ca fiind echivalenti, din punctul de vedere al exercitarii profesiei termenii de avocat, Rechtanwalt, avvocato, barriester, solicitor, avocat-avoue etc.;
liberalizeaza activitatile obisnuite ale avocatului (reprezentare, aparare, consiliere) cu exceptia celor care implica exercitiul autoritatii publice. Avocatul prestator de servicii se poate vedea obligat sa actioneze împreuna cu un confrae local. Dar jurisprudenta constanta a Curtii Europene de Justitie face ca aceasta exigenta sa nu poata fi aplicata de o maniera generala, mai ales în situatia în care legislatia nationala nu impune nici o obligatie comparabila avocatilor nationali stabiliti în afara jurisdictiei instantei unde ei actioneaza;
nu exonereaza prestatorii de servicii de obligatia de a respecta deontologia în vigoare în statul gazda, cu sanctiunile corespunzatoare.
Directiva din 16 februarie 1998 privind recunoasterea reciproca a diplomelor prevede ca exercitarea profesiei este posibila în trei variante:
v cu titul în tara de origine, existând obligatia colaborarii cu un avocat local pentru operatiunile de reprezentare în justitie si de aparare, în conditiile respectarii deontologiei profesionale existente atât în statul de origine cât si în statul gazda.
v prin asimilarea cu avocatul din statul gazda în cazul identitatii titlului. Asimilarea totala presupune aici recunoasterea diplomei.
v sau într-o societate de avocati. [18]
Transpunerea acquis-ului comunitar în tara noastra presupune, atât armonizarea legislativa, cât si, mai ales, un nivel adecvat al capacitatii administrative (institutionale) de punere în aplicare a acestei legislatii.[19]
România a facut progrese semnificative în acest sens si de aceea e nevoie de o dezvoltare si de întarirea capacitatii sale administrative de transpunere a acquis-ului în domeniu. Ca urmare a adoptarii legii evaluarii conformitatii produselor si a progreselor semnificative în preluarea acquis-ului comunitar sectorial în cursul anului 2001, în luna martie 2002, România a deschis negocierile pentru capitolul I - Libera circualtie a marfurilor.
a) Standardizarea
Armonizarea legislativa Evolutiile în domeniul standardizarii nationale au avut în vedere, în special crearea conditiilor necesare cresterii ritmului de adoptare a standardelor europene în standardizarea româna. În iulie 2001 Guvernul român a aprobat "Strategia de adoptare a standardelor europene", în vederea preluarii, pâna la sfîrsitul anului 2003 a cel putin 80% din standardele europene.
Capacitatea aministrativa. În ceea ce priveste dezvoltarea capacitatii administrative a României pentru implementarea masurilor în domeniul standardizarii sunt necesare eforturi întarite pentru adoptarea standardelor europene, conditie care trebuie îndeplinita pentru calitatea de membru al CEN, CENELEC si al ETSI. Întreaga capacitate administrativa pentru implementarea acquis-ului referitor la produsele industriale a fost îmbunatatita semnificativ. Organismul român pentru acreditare (RENAR) a semnat multe acorduri multilaterale de recunoastere, iar institutia româna de standardizare (ASRO) si-a continuat programele de transpunere standardelor europene, având pâna acum transpuse o mare parte din standardele europene armonizate.
b) Produsele alimentare - Capacitatea administrativa
Sunt necesare eforturi speciale pentru restructurarea sistemului de control al alimentelor. În acelasi timp, eliminarea sistemului de aprobare înainte de punerea pe piata joaca un rol important. Capacitatea administrativa e asigurata de Ministerul Sanatatii si Familiei în domeniul igienei alimentare, de Ministerul Sanatatii si Familiei si Agentia Nationala Sanitar-Veterinara în domeniul igienei si controlului sanitar-veterinar al produselor alimentare, de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor în domeniul productiei de produse alimentare destinate comercializarii si de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului în domeniul protectiei consumatorilor.
c) Achizitii publice
Ordonanta de urgenta a Guvernului numarul 34/2006 privind achizitiile publice vizeaza transpunerea principiilor si prevederilor tuturor Directivelor Uniunii Europene în acest domeniu: Directiva 93/36/CEE (Directiva privind achizitia publica de produse), Directiva 92/50/CEE (Directiva privind achizitia publica de servicii), Directiva 93/37/CEE (Directiva privind achizitia publica de lucrari) etc.
Principiile care stau la baza atribuirii constractelor de achizitie publica sunt: libera concurenta, eficienta utilizarii banilor prin recurgerea la sistemul concurential si a criteriilor economice pentru atribuirea contractelor de achizitii publice, transparenta, proportionalitatea, asumarea raspunderii, tratamentul legal, precum si garantarea secretului comercial si a proprietatii intelectuale a ofertantului.
România a transpus cea mai mare parte a legislatiei sectoriale din cadrul noii abordari iar alinierea este, în general, acceptabila. Sunt necesare eforturi în ceea ce priveste legislatia la:
Instalatiile pe cablu,
Sisteme si echipamente de protectie destinate utilizarii în atmosfere potential explozive,
Recipiente pe baza de aerosoli,
Echipamente medicale,
Ambarcatiuni de agrement.[20]
|
