PROTECŢIA JURIDICĂ A DREPTURILOR OMULUI
4.1. Rolul statului si importanta planului national al drepturilor omului
Atunci cānd se vorbeste de "drepturile omului" se folosesc termeni proveniti din dreptul national si international, care sunt codificati, definiti fie īntr-o manier 858b12i a foarte precisa (termeni juridici), fie, īn mod intentionat, īntr-un mod extrem de vag (concepte politice); cu toate acestea, idealul urmarit īn domeniul drepturilor omului, ca si īn domeniul dreptului, este de a se tinde sa se dea un singur sens fiecarui termen, pentru a se īntelege cāt mai exact cu putinta impactul angajamentelor fiecaruia, īn scopul evitarii erorilor de interpretare si de traducere, pentru a favoriza aparitia unei jurisprudente omogene, a facilita comunicarea īntre tari cu sisteme juridice diferite si, deci, pentru a ajunge la o interpretare si o protectie mai omogena a drepturilor omului, la toate nivelurile: national, regional si mondial.[1]
Constitutia Romāniei din decembrie 1991 cuprinde o reglementare complexa īn ceea ce priveste raportul dintre dreptul intern romānesc si dreptul international.
Īn ceea ce priveste tratatele internationale din domeniul dreptului drepturilor omului, Constitutia prevede īn art.20 ca "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate īn concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romānia este parte". Dispozitiile Constitutiei dedica numeroase articole drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Acestea trebuie sa fie interpretate si aplicate numai īn concordanta cu documentele internationale de baza din acest domeniu.
Īn art.20 se prevede ca "Daca exista neconcordante īntre pactele si tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romānia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale".
Aceste texte constitutionale consacra primatul reglementarilor de drept international la care Romānia este parte, din domeniul dreptului drepturilor omului fata de legile interne.
Orice persoana poate, īn fata oricarui organ de stat, si īn primul rānd īn justitie, sa-si īntemeieze un drept sau o pretentie pe un tratat international privind dreptul drepturilor omului, la care Romānia este parte, indiferent care sunt prevederile legii romāne.
Orice persoana poate cere sa se pronunte Curtea Constitutionala a Romāniei asupra unei interpretari sau asupra unui mod de aplicare a unei legi interne, creata potrivit art.104-145 din Constitutie. Curtea poate declara ca o asemenea lege sau ordonanta, ori interpretarea sau aplicarea ei, sunt neconstitutionale.
Īn ceea ce priveste raportul dintre dreptul intern si dreptul international, Constitutia prevede īn art.11 ca: "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern" si ca "Statul romān se obliga sa īndeplineasca īntocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte".
Nici un organ de stat nu poate invoca o eventuala lege īn neconcordanta cu un tratat pentru a refuza aplicarea prevederilor acestui tratat, īntr-un caz dat. Orice persoana, fizica sau juridica, pentru care decurg drepturi dintr-un tratat īncheiat īn Romānia, poate invoca acest tratat si respectarea lui, indiferent de continutul legilor interne. Se subīntelege ca statul trebuie sa ia toate masurile pentru a asigura concordanta legilor interne cu tratatele la care devine parte; numai īn acest fel se asigura buna credinta si īndeplinirea īntocmai a obligatiilor asumate.
Constitutia consacra principiul prioritatii tratatelor pe care Parlamentul Romāniei le ratifica, fata de legile si ordonantele interne.
Textele art. 1 si 20 din Constitutie sunt convergente si urmaresc acelasi obiectiv: asigurarea prioritatii respectarii tratatelor internationale. Redactarea mai clara privind domeniul drepturilor omului se explica prin momentul istoric al adoptarii noii Constitutii, dupa o īndelungata perioada de abordare ideologica si ignorare a multor drepturi si libertati.
Potrivit Constitutiei si Legii 4/1991, īncheierea tratatelor internationale īn numele Romāniei intra īn competenta Presedintelui Romāniei. Presedintele Romāniei poate īmputernici īn acest scop primul ministru, ministru afacerilor externe, altor membri ai Guvernului sau unor reprezentanti diplomatici ai Romāniei.
Guvernul negociaza aceste acorduri pe baza īmputernicirii presedintelui. Guvernul poate negocia si semna tratate īncheiate la nivel guvernamental si aproba īncheierea de acorduri, conventii si alte īntelegeri la nivel departamental. Pentru aceste acorduri, īmputernicirile se dau de catre Guvern, prin Ministerul Afacerilor Externe.
Tratatele semnate īn numele Romāniei se supun ratificarii Parlamentului, īn termen de 60 de zile. Se supun ratificarii tratatele semnate la nivel de guverne referitoare la: colaborarea politica si militara, adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor īn vigoare, īncheierea unor angajamente financiare, regimul politic sau teritoriul statului, statutul persoanelor, drepturile si libertatile cetatenesti, participarea la organizatii internationale, sau cele care prevad īn mod expres ratificarea. aceeasi procedura se aplica si īn cazul aderarii, pentru aceleasi tratate. Denuntarea tratatelor respective urmeaza aceeasi procedura.
Acordurile si conventiile care, potrivit obiectului lor, nu trebuie ratificate, sunt supuse aprobarii Guvernului, care informeaza Presedintele si Parlamentul despre aceste acorduri.
Acordurile si īntelegerile īn forma simplificata, prin schimb de note sau scrisori, sunt īncheiate de Ministerul Afacerilor Externe si pot intra īn vigoare fara a mai fi supuse ratificarii sau aprobarii. Acestea nu se refera la acorduri si conventii care, prin continutul lor, fac necesara adoptarea unei legi.
Este reafirmata regula de drept international potrivit careia presedintele, prim ministrul si ministrul afacerilor externe pot negocia si semna tratate fara a prezenta depline puteri.
Sunt incluse si prevederi cu caracter tehnic privind instrumentele ratificate, notificarea aprobarii, publicarea legilor ratificate, a hotarārilor de aprobare si a textelor acordurilor īn Monitorul Oficial si īnregistrarea acestora la ONU.
Cele mai numeroase acte normative au avizat domeniul economic si social, iar cuvinte ca reforma, restructurare economica, eficientizare si relansare economica le īntālnim pretutindeni. Nu lipsesc īnsa actele normative din domeniul drepturilor omului sau care au tangente cu acest domeniu.
Problematica drepturilor omului, atāt de vasta si de delicata, a ramas īn atentia Guvernului si a Parlamentului. Īn acest sens, au fost adoptate sau emise, sub forma legilor sau a ordonantelor Guvernului, o serie de acte normative importante, a fost īnfiintat Institutul Romān pentru Drepturile Omului[2] pentru o mai buna cunoastere a problematicii drepturilor omului, a modului īn care aceste drepturi sunt garantate īn alte tari.
4.2. Importanta ratificarii de catre Romānia a pactelor internationale cu privire la drepturile omului
Romānia a devenit membra a ONU īn 1995, calitate īn care s-a angajat sa respecte Carta ONU, inclusiv prevederile acesteia referitoare la promovarea drepturilor omului, precum si prevederile Declaratiei Universale, care au devenit parte a dreptului international cutumiar.
Romānia a devenit parte la o serie de Conventii internationale pentru domeniul drepturilor omului. Dintre acestea mentionam:
Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, adoptat la 16 decembrie 1966 la New York. Pactul a fost ratificat de catre Romānia prin Decretul nr. 212 din 30 octombrie 1974. A intrat īn vigoare la 23 martie 1976.
Pactul international relativ la drepturile civile si politice, adoptat la 16 decembrie 1966 la New York. Pactul a fost ratificat de catre Romānia prin Decretul nr. 212 din 30 octombrie 1974.
Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948. Romānia a aderat la aceasta Conventie prin Decretul nr.236 din 11 octombrie 1959.
Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminarea rasiala, adoptata la New York īn 1966. Romānia a aderat la aceasta Conventie prin Decretul nr.345 din 14 iulie 1970.
Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor īmpotriva umanitatii, adoptata īn 1968. Romānia a ratificat Conventia prin Decretul nr.547 din 29 iulie 1969.
Conventia internationala asupra eliminarii si reprimarii crimei de aparheid, adoptata īn 1973. Romānia a ratificat Conventia prin Decretul nr.254 din 10 iulie 1978.
Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei, adoptata īn 1979. Romānia a aderat la Conventie prin Decretul nr.342 din 26 noiembrie 1981.
Conventia privind lupta īmpotriva discriminarii īn domeniul īnvatamāntului, adoptata la paris īn 1960. Romānia a aderat prin Decretul nr.149 din 2 aprilie 1964.
Conventia asupra cetateniei femeii casatorite, adoptata īn 1957. Romānia a aderat prin Decretul nr.339 din 20 septembrie 1960.
Conventia privind reprimarea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostitutiei, adoptata la New York īn 1950, plus protocolul de īncheiere. Romānia a aderat prin Decretul nr.482 din 1 decembrie 1954.
Protocolul de modificare a Conventiei relative la sclavaj din 1926 aprobat prin HCM nr.1372 din 27 august 1957.
Conventia suplimentara relativa la abolirea sclavajului, traficului de sclavi si institutiilor si practicilor similare sclavajului. Romānia a aderat prin Decretul nr.375 din 1 august 1957.
Protocolul facultativ relativ la drepturile civile si politice, vizānd abolirea pedepsei cu moartea. Semnat de Romānia si ratificat prin Legea nr.7 din 25 ianuarie 1991.
Conventia īmpotriva torturii si a altor tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Ratificata de Romānia prin Legea nr.19 din 10 octombrie 1990.
Conventia relativa la drepturile copilului. Ratificata de Romānia prin Legea nr.46 din 28 septembrie 1990.
Conventia privind statutul refugiatilor, ratificata de Romānia prin Legea nr.46 din 4 iulie 1991.
Protocolul privind statutul refugiatilor, ratificat de Romānia prin Legea nr.46 din 4 iulie 1991.
Conventia asupra drepturilor politice ale femeilor, ratificata de Romānia prin Legea nr.222 din 2 iunie 1954.
Conventia privind consimtamāntul la casatorie, vārsta minima de casatorie si īnregistrarea casatoriilor, ratificata de Romānia prin Legea nr.116 din 15 decembrie 1992.
Protocolul facultativ la Pactul international privind drepturile civile si politice, ratificat de Romānia prin Legea nr.39 din 28 iunie 1993.
Aderānd la toate aceste pacte si protocoale, Romānia se obliga, alaturi de celelalte state, sa apere drepturile omului si sa pedepseasca orice īncalcare a acestora.
Īn Constitutia Romāniei, ca si īn celelalte acte normative, sunt enuntate principalele drepturi, drepturi care sunt prevazute si īn documentele internationale: dreptul la viata, la integritatea fizica si psihica, libertatea individuala, dreptul la aparare, libera circulatiei, respectarea vietii intime, familiale si private, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei, libertatea de constiinta, libertatea de exprimare, dreptul la informare, dreptul la īnvatatura, dreptul de a fi ales, libertatea īntrunirilor, dreptul la asociere, dreptul la munca si protectia sociala a muncii, interzicerea muncii fortate, dreptul la greva, protectie sociala, etc.
Sunt prevazute, de asemenea, si īndatoriri fundamentale ale cetatenilor: fidelitatea fata de tara, respectarea Constitutiei si legilor, apararea tarii, contributia la cheltuielile publice, respectarea drepturilor si libertatilor celorlalti.
Referindu-se la tratatele internationale privind dreptul drepturilor omului, Constitutia prevede īn art. 20 ca īnsesi dispozitiile ei privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate īn concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romānia este parte, iar īn caz de neconcordanta īntre acestea si legile interne, reglementarile internationale au prioritate.
De asemenea, Constitutia prevede ca organizatiile cetatenilor apartinānd minoritatilor nationale, care nu īntrunesc īn alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate īn Parlament, au dreptul la cāte un loc de deputat.
si celelalte legi dezvolta prevederile referitoare la dreptul drepturilor omului, īnsa Constitutia ofera criteriul fundamental la care trebuie sa se raporteze orice act legislativ, al puterii executive, al instantelor judecatoresti, al persoanelor din punct de vedere al drepturilor omului.
Trebuie mentionata colaborarea Romāniei cu institutiile specializate ale ONU, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, stiinta si Cultura (UNESCO), Organizatia Internationala a Muncii (OMS), Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO). La 12 august 1992 a fost semnat Acordul dintre Guvernul Romāniei si Īnaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR), deschizāndu-se si un birou de legatura la Bucuresti.
Problemele drepturilor omului au patruns cu putere īn viata publica interna si internationala. Pe plan intern, respectarea drepturilor omului a devenit conditia sine qua non a unei guvernari democratice. Nici un om politic, nici un partid sau organizatie care pretind sa joace un rol politic pe scena propriei tari nu pot face abstractie de cerinta respectarii dreptului drepturilor omului, nici un program politic nu are audienta īn fata acestui concept, chiar daca, īn mod firesc, conditiile concrete si problemele practice difera de la o tara la alta, ca, de altfel, si posibilitatile de a īnfaptui drepturile si libertatile proclamate.
S-a format o opinie publica incluzānd si organizatiile neguvernamentale, care actioneaza pentru respectarea drepturilor omului, chiar daca o fac fragmentar, uneori pe criterii politice, alteori ignorānd realitatile din propria tara. Aceasta actiune are influente pe termen lung, care reflecta si īn propria tara, chiar daca initial vizeaza un grup restrāns de tari.
Capitolul V
CONCLUZII
Chiar daca pacea globala a perseverat, al treilea Razboi Mondial neizbucnind īnca, conflictele locale si regionale n-au īncetat sa ravaseasca planeta. Semnificativ īn acest sens este razboiul din Irak, īncheiat recent, ce a antrenat state de pe mai multe continente, riscānd sa se transforme īntr-un razboi mondial. Consecintele negative ale razboiului, dar si ale regimului de la Bagdad au avut un impact puternic asupra constiintei īntregii umanitati, mai ales datorita faptului ca autoritatea ONU a fost pusa sub semnul īntrebarii cānd SUA a decis sa atace Irakul fara acordul Consiliului de Securitate al ONU.
Īn acest context ne dam seama ca problema drepturilor omului, chiar daca este īnainte de toate una sociala, nu poate fi conceputa separat de actiunile politice.
Totusi, Organizatia Natiunilor Unite ramāne "constiinta vigilenta" a comunitatii internationale si cadrul de dialog pentru popoarele lumii, fiind afectata de orice se petrece la nivelul planetei.
Organizatia se ocupa de protectia persoanelor si a grupurilor īmpotriva īncalcarii de catre guverne a drepturilor garantate, precum si de promovarea acestor drepturi, dar protectia depinde īn mare masura de o cāt mai larga promovare. Drepturile omului nu au vocatia de a ramāne īn stare de simple anunturi sau deziderate, ci prin functia lor sociala ele trebuie sa devina componente esentiale ale vietii juridice, politice si sociale ale fiecarui stat, pe baza unei actiuni deliberate, inclusiv printr-un program de dezvoltare, educare si informare.
Cunoasterea si īnsusirea temeinica a drepturilor omului este o obligatie juridica, data fiind importanta protectiei persoanei umane si a bunurilor acestuia, precum si īn apararea institutiilor statale, atāt īn conditii normale cāt si de conflicte sociale. Or, īntr-un stat de drept numai prin cunoasterea aprofundata a reglementarilor īn domeniu se poate realiza o aplicare corecta si eficienta a acestora.
Educarea si informarea intra īn competenta puterilor publice, a institutiilor statale, organizatiilor neguvernamentale, mass - mediei, dar depinde īn mare masura de marele public, care trebuie sa īnteleaga si sa accepte conceptul de "drepturi ale omului" si sa i se conformeze. Educarea īn scopul cunoasterii si respectarii drepturilor omului joaca un rol foarte important īn instituirea unui mediu propice desfasurarii actiunilor statului īn acest domeniu, fiecare om trebuind sa dobāndeasca cunostintele necesare īntelegerii acestei probleme īn contextul national si international, sa aiba constiinta propriilor sale drepturi si sa īnvete sa respecte drepturile celorlalti.
Astfel, pe lānga organizatiile guvernamentale, o serie de organe din sistemul Natiunilor Unite, īn mod deosebit UNESCO si Centrul ONU pentru drepturile omului, actioneaza īn domeniul educatiei pentru drepturile omului. Un rol important īn acest sens are si Adunarea Generala ONU care a proclamat perioada 1995-2004 ca "Deceniu al īnvatarii drepturilor omului".
Putem conchide ca promovarea drepturilor omului depinde indiscutabil de relatia dintre om si structurile de putere, dintre om si mediul social īn care traieste, drepturile omului neputānd fi realizate pe deplin decāt īn acest cadru.
Organismele ONU nu-si propun sa solutioneze ele īnsele aspecte privind organizarea politica a statelor sau sa adopte legi pe plan international pentru īnfaptuirea drepturilor omului, ci doar contribuie la īnfaptuirea acestor obiective.
Organizatia Natiunilor Unite este chemata sa actioneze pentru armonizarea si eficienta tuturor natiunilor mari si mici si sa tinda spre scopul initial: pacea, securitatea si progresul tuturor natiunilor. Institutiile sale specializate au fost create spre a cauta solutii, reguli si metode noi prin care sa se poata aborda cu usurinta problemele lumii contemporane. Comisia pentru drepturile omului, īmpreuna cu Centrul Natiunilor Unite pentru drepturile omului, care serveste drept secretariat al ONU īn privinta acestor drepturi, a devenit nucleul aparatului ONU pentru drepturile omului, fiind coordonatorul multor institutii si programe ONU, precum si principalul for al Organizatiei pentru demersurile privind acuzatiile de īncalcare a drepturilor omului. Īnfiintarea functiei de Īnalt Comisar pentru drepturile omului marcheaza īnca un pas important īn lupta Organizatiei de a trata īncalcarile drepturilor omului. Īnsa inexistenta unei Curti Penale Internationale cu activitate permanenta constituie o lacuna a acestui sistem.
Īn sensul larg al cuvāntului, un anumit gen de protectie exista īn cadrul ONU si īn cazul unor violari individuale ale drepturilor omului. Īn acest caz, ea poate consta īn examinarea de plāngeri īnaintate de persoane individual, comunicari si raspunsuri, luari de pozitie ale organismelor competente īn anumite materii.
Asadar, garantarea exercitarii drepturilor omului ramān īn competenta nationala a statelor, Organizatia Natiunilor Unite garantānd doar un standard minim, stabilit prin diferite reglementari cum ar fi Pactele, Conventiile. Desigur ca o pozitie foarte importanta ocupa si Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care a exercitat o influenta inestimabila asupra guvernelor si popoarelor, ramānānd pāna astazi baza īntregului edificiu al drepturilor omului, a īntregului sistem de tratate la nivel universal si regional, a legislatiilor interne din statele democratice, pe care le-a inspirat. De fapt, aceste reglementari referitoare la drepturile omului constituie un punct central de la care pleaca si spre care se īntorc toate demersurile de politica internationala.
Asadar este indiscutabil ca omul a trecut īn mileniul trei cu un patrimoniu de drepturi si libertati fundamentale, precum si cu posibilitatea de protejare a acestora. Desigur ca simpla existenta a acestor drepturi si garantarea lor juridica nu īnseamna ca se vor realiza īntotdeauna de la sine, ci trebuie evidentiat faptul ca este nevoie de eforturi continue pentru punerea īn aplicare si protejarea acestor drepturi si libertati fundamentale.
Īn epoca contemporana protectia drepturilor omului a devenit o adevarata preconditie a evolutiei societatii internationale. Īn felul acesta, idea de protectie a drepturilor omului nu mai are astazi caracterul unui deziderat, ci devine o garantie a evolutiei societatii internationale.
Īn cercetarea si definirea cailor de ameliorare a conditiilor umane, a exercitarii efective a drepturilor si libertatilor omului, un loc aparte īl ocupa promovarea conditiilor social-umane ale democratiei. Aceasta implica īn conceptia actuala interactiunea dintre urmatorii trei factori:
pluralism politico - ideologic institutionalizat, fondat pe experienta legala a partidelor politice si a organizatiilor social - profesionale;
democratia parlamentara, transpusa īn plan practic prin existenta unei adunari legislative aleasa prin vot secret, direct, egal, care, īn conditiile de suveranitate, sa personifice vointa colectiva, a īntregii populatii;
garantii legale ale drepturilor omului īn justitie; administratie, viata publica, etc.
Consideratiile prezentate conduc la concluzia ca protectia juridica a drepturilor omului se ocupa cu studierea modului īn care societatea internationala asigura aceasta problema prin organismele si instrumentele juridice create ca efect al vointei statelor, iar īn subsidiar, de felul cum aceste prevederi se reflecta si se respecta īn dreptul intern.
Prezenta lucrare nu trateaza īn mod exhaustiv, ci doar schiteaza problema protectiei juridice a drepturilor omului, avānd īn vedere ca o lucrare asupra drepturilor si libertatilor omului nu poate fi ultimul cuvānt īn acest domeniu pentru ca fenomenul pe care-l abordeaza este dinamic: sunt adoptate noi reglementari, procesul de aplicare dezvaluie noi sensuri si interpretari ale celor existente, practica internationala ofera nai teme de reflectie.
|
