11.1. Protectia mediului, notiune, definitie, reglementari. Tipuri de poluare
Protectia mediului marin (L.17/1990-modificata 2002)
Prevenirea, reducerea si mentinerea sub control a poluarii mediului marin, provocata sau care este legata de activitatile din apele maritime interioare, din marea teritoriala, din zona economica exclusiva si din atmosfera de deasupra acestora se realizeaza în conformitate cu legislatia româna în vigoare si cu conventiile internationale la care România este parte.
Organele române competente stabilesc norme si iau masuri pentru protejarea si conservarea mediului marin, precum si pentru prevenirea, reducerea si mentinerea sub control a poluarii mediului marin si în legatura cu mentinerea securitatii si a protectiei navigatiei specifice zonei respective si asigura respectarea si aplicarea acestora în porturi, în apele maritime interioare, în marea teritoriala si în zona economica exclusiva ale României.
Masurile luate în aplicarea prevederilor prezentului capitol vizeaza toate sursele de poluare a mediului marin. Ele includ, în special, masurile care limiteaza:
a) evacuarea de substante toxice, daunatoare sau nocive, mai ales substante nedegradabile, provenind din surse terestre, din atmosfera ori prin atmosfera sau prin scufundare;
b) poluarea de catre nave, îndeosebi masurile pentru prevenirea accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare, a se preveni deversarile, fie ca sunt intentionate sau nu, si pentru a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea navelor si componenta/structura personalului afectat acestora;
c) poluarea provenind de la instalatiile sau aparatura utilizata pentru explorarea ori exploatarea resurselor naturale de pe fundul marii si din subsolul ei, în mod deosebit masurile pentru prevenirea accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare si a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea acestor instalatii si aparaturi si componenta/structura personalului afectat acestora;
d) poluarea provenind de la celelalte instalatii sau aparaturi care functioneaza în mediul marin, aplicând masurile pentru prevenirea accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare si a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea acestor instalatii si aparaturi si componenta/structura personalului afectat acestora.
Masurile luate potrivit prevederilor prezentului capitol cuprind si acele masuri necesare pentru protejarea si conservarea ecosistemelor rare sau delicate, precum si a mediului de viata al speciilor si organismelor marine al caror numar este în scadere, care sunt amenintate sau pe cale de disparitie.
Este interzisa, potrivit legislatiei în vigoare, poluarea de orice natura a apelor maritime interioare, a marii teritoriale si a zonei economice exclusive, precum si a atmosferei de deasupra acestora, prin orice mod sau mijloace, cum ar fi: deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave ori alte instalatii plutitoare, submersibile sau fixe, de pe aparate de zbor, precum 111h78b si de catre surse aflate pe tarm a unor substante sau deseuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum si a altor substante nocive, daunatoare sau periculoase pentru sanatatea oamenilor ori pentru flora si fauna marii, sau a altor reziduuri ori materiale care pot sa produca pagube tarmului românesc ori sa creeze obstacole în calea utilizarii legitime a marii.
În cazul în care exista motive întemeiate sa se creada ca o nava folosita în scopuri comerciale, care se afla în apele maritime interioare sau în marea teritoriala ori care a trecut sau navigheaza prin zona economica exclusiva a României, a încalcat prevederile legislatiei române sau regulile internationale privind prevenirea, reducerea si mentinerea sub control a poluarii mediului marin, organele române competente sunt în drept sa ceara navei respective explicatii în legatura cu faptele care îi sunt imputate, precum si sa inspecteze aceasta nava, în cazul în care ar refuza sa prezinte explicatiile cerute ori daca explicatiile primite nu concorda cu faptele, iar atunci când elementele de proba o justifica, sa intenteze o actiune judiciara în legatura cu aceasta încalcare, în conformitate cu legislatia româna, si, printre alte masuri necesare, sa ordone, sub rezerva normelor dreptului international, retinerea navei.
În cazul în care exista dovezi evidente ca o nava folosita în scopuri comerciale, care se afla în apele maritime interioare, în marea teritoriala sau în zona economica exclusiva a României, a încalcat prevederile legislatiei române sau regulile internationale privind prevenirea, reducerea si mentinerea sub control a poluarii mediului marin, prin imersiune sau deversari ale unor substante ori deseuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum si ale altor substante nocive, daunatoare sau periculoase pentru sanatatea oamenilor ori pentru flora si fauna marii, care au produs sau risca sa produca, prin poluare, riscuri si daune importante tarmului românesc ori intereselor statului român sau oricaror resurse din apele sale maritime interioare, marea sa teritoriala sau din zona sa economica exclusiva, organele române competente sunt în drept sa intenteze o actiune judiciara în legatura cu aceasta încalcare, în conformitate cu legislatia româna, si sa ordone, sub rezerva normelor dreptului international si daca elementele de proba o justifica, retinerea navei.
Daca o nava straina folosita în scopuri comerciale se afla într-un port românesc sau la o instalatie terminala în larg, organele competente române pot initia procedurile legale în legatura cu orice încalcare facuta de aceasta nava, iar daca nava se afla în apele maritime interioare, în marea teritoriala, în zona contigua sau în zona economica exclusiva a României, poate fi urmarita si retinuta în conformitate cu prevederile art. 20, 26 si 27.
În sensul prezentei legi:
prin poluarea mediului marin se întelege introducerea de catre orice persoana fizica sau juridica, direct ori indirect, de substante sau energie în mediul marin, când aceasta are sau poate avea efecte vatamatoare, cum ar fi daune aduse resurselor biologice, faunei si florei marine, riscuri pentru sanatatea omului, piedici pentru activitatile marine, inclusiv pescuitului si celorlalte utilizari legitime ale marii, alterarea calitatii apei marii din punct de vedere al întrebuintarii acesteia si degradarea valorilor sale de agrement;
2. prin scufundare se întelege:
a) orice evacuare deliberata de deseuri sau de alte materii de pe nave, aeronave, platforme sau alte lucrari plasate pe mare;
b) orice sabordare pe mare a unor nave, aeronave, platforme sau alte lucruri.
Termenul scufundare, în sensul alin. 1 pct. 2, nu vizeaza:
a) evacuarea de deseuri sau de alte materii provenind direct sau indirect din exploatarea normala a navelor, aeronavelor, platformelor ori a altor lucrari plasate pe mare, precum si de la echipamentul acestora, cu exceptia deseurilor sau a altor materii transportate de nave ori transbordate pe nave, aeronave, platforme ori alte lucrari plasate pe mare, care sunt folosite pentru eliminarea acestor materii sau provenite din tratarea unor asemenea deseuri ori a altor materii la bordul acestor nave, aeronave, platforme sau lucrari;
b) depozitarea unor materii în alt scop decât simpla lor eliminare, sub rezerva ca aceasta depozitare sa nu contravina scopurilor prezentei legi.
În cazul în care în apele maritime interioare, în marea teritoriala sau în zona economica exclusiva a României are loc o coliziune de nave, o esuare sau o alta avarie maritima, iar actiunile legate de un asemenea eveniment pot avea consecinte daunatoare pentru mediul si fauna marina, precum si pentru apele maritime interioare, marea teritoriala, zona economica exclusiva sau pentru tarmul românesc, organele române competente sunt în drept sa adopte masurile necesare, corespunzator cu paguba efectiva sau cu amenintarea pe care o reprezinta, în scopul apararii împotriva poluarii sau amenintarii cu poluarea, si sa asigure respectarea acestor masuri dincolo de limitele marii teritoriale.
Scufundarea de deseuri în marea teritoriala, zona economica exclusiva a României sau pe platoul continental al României, astfel cum este acesta definit la art. 76 din Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii, nu poate avea loc fara acordul prealabil expres al organelor române competente; acestea au dreptul sa autorizeze, sa reglementeze si sa controleze aceasta scufundare, dupa ce au examinat în modul cuvenit problema împreuna cu celelalte state pentru care aceasta scufundare poate, datorita situatiei lor geografice, sa cauzeze, prin poluare, prejudicii acestora si mediului lor înconjurator.
Sanctiuni
Constituie contraventie urmatoarele fapte, daca nu sint savirsite in astfel de conditii incit sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni :
a) accesul oricarei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere in masa, sau care transporta asemenea arme sau munitie pentru acestea, precum si orice alte marfuri sau produse interzise de legile Romaniei;
80.000.000 la 400.000.000 lei
b) încalcarea interdictiei poluarea de orice natura a apelor maritime interioare, a marii teritoriale si a zonei economice exclusive, precum si a atmosferei de deasupra acestora, prin orice mod sau mijloace, cum ar fi: deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave ori alte instalatii plutitoare, submersibile sau fixe, de pe aparate de zbor, precum 111h78b si de catre surse aflate pe tarm a unor substante sau deseuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum si a altor substante nocive, daunatoare sau periculoase pentru sanatatea oamenilor ori pentru flora si fauna marii, sau a altor reziduuri ori materiale care pot sa produca pagube tarmului românesc ori sa creeze obstacole în calea utilizarii legitime a marii, precum si aducerea ilegala în tara, în scopul deversarii, aruncarii sau scufundarii în apele maritime interioare, în marea teritoriala sau în zona economica exclusiva a României sau a degajarii în atmosfera de deasupra acestora, de pe nave sau de pe alte instalatii plutitoare sau fixe, de pe aparate de zbor ori vehicule submersibile, de substante ori deseuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi sau alte substante nocive, daunatoare sau periculoase pentru sanatatea oamenilor ori pentru flora si fauna marii sau de alte reziduuri ori materiale care pot sa produca pagube tarmului românesc ori sa creeze obstacole în calea utilizarii legitime a marii, inclusiv în scopuri turistice;
80.000.000 la 1.500.000.000 lei
11.2. Prevenirea poluarii, modalitati de realizare.
LEGE NR. 110 DIN 10 OCTOMBRIE 1996 PRIVIND RATIFICAREA CONVENŢIEI NAŢIUNILOR UNITE ASUPRA DREPTULUI MARII, ÎNCHEIATĂ LA MONTEGO BAY (JAMAICA) LA 10 DECEMBRIE 1982 SI ADERAREA LA ACORDUL REFERITOR LA APLICAREA PĂRŢII A XI-a A CONVENŢIEI NAŢIUNILOR UNITE ASUPRA DREPTULUI MARII, ÎNCHEIAT LA NEW YORK LA 28 IULIE 1994[1]
1. Statele vor lua, separat sau impreuna, dupa caz, toate masurile compatibile cu prezenta conventie, care sunt necesare pentru a preveni, reduce si controla poluarea mediului marin, oricare ar fi sursa acesteia; ele vor recurge, în acest scop, la mijloacele cele mai bine adaptate de care dispun, în functie de posibilitatile lor, si se vor stradui sa-si armonizeze politicile în aceasta privinta.
2. Statele vor lua toate masurile necesare pentru ca activitatile de sub jurisdictia sau de sub controlul lor sa fie conduse intr-un asemenea mod, incat sa nu cauzeze, prin poluare, prejudicii altor state si mediului lor inconjurator, astfel incat poluarea datorata unor incidente sau unor activitati de sub jurisdictia sau de sub controlul lor sa nu se intinda dincolo de zonele în care ele exercita drepturi suverane în conformitate cu prevederile conventiei.
3. Masurile luate în aplicarea prezentei parti vizeaza toate sursele de poluare a mediului marin. Ele includ, în special masurile ce tind a limita, pe cat posibil:
a) evacuarea de substante toxice, daunatoare saunocive, mai ales de substante nedegradabile, provenind din surse terestre, din atmosfera ori prin atmosfera sau prin imersiune;
b) poluarea de catre nave, indeosebi masurile pentru prevenirea accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare, a se preveni deversarile, fie ca sunt intentionate sau nu, si a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea navelor si componenta personalului afectat acestora;
c) poluarea provenind de la instalatiile sau aparatura utilizate pentru explorarea sau exploatarea resurselor naturale de pe fundul marilor si din subsolul lor, în mod deosebit masurile pentru prevenirea accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare si a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea acestor instalatii si aparaturi si componenta personalului afectat acestora;
d) poluarea provenind de la celelalte instalatii sau aparaturi care functioineaza în mediul marin, în special masurile de prevenire a accidentelor si pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operatiunilor pe mare si a se reglementa proiectarea, constructia, echiparea si exploatarea acestor instalatii si aparaturi, precum si componenta personalului afectat acestora;
4. Atunci când iau masuri pentru prevenirea, reducerea sau controlul poluarii mediului marin, statele se vor abtine de la orice amestesc nejustificat în activitatile intreprinse de alte state în exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor lor, în conformitate cu prevederile conventiei.
5. Masurile luate potrivit prezentei parti cuprind masurile necesare pentru protejarea si conservarea ecosistemelor rare sau delicate, ca si a mediului de viata al speciilor si organismelor marine în scadere, amenintate sau pe cale de disparitie.
Atunci când iau masuri pentru prevenirea, reducerea si controlul poluarii mediului marin, statele vor actiona în asa fel, incat sa nu deplaseze, direct sau indirect, prejudiciul sau
riscurile dintr-o zona în alta si sa nu inlocuiasca un tip de poluare cu altul.
1. Statele vor lua toate masurile necesare pentru prevenirea, reducerea si controlul poluarii mediului marin rezultata din utilizarea de tehnici, în cadrul jurisdictiei lor sau sub controlul lor, ori din introducerea, cu intentie sau în mod accidental, intr-o zona a mediului marin, de specii straine sau noi care pot provoca acestuia schimbari importante si daunatoare.
11.3. Pregatirea, raspunsul si cooperarea in caz de poluare
ORDONANŢĂ NR. 14[2] DIN 27 IANUARIE 2000
PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI LA CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PRIVIND PREGĂTIREA, RĂSPUNSUL sI COOPERAREA ÎN CAZ DE POLUARE CU HIDROCARBURI, ADOPTATĂ LA LONDRA LA 30 NOIEMBRIE 1990
Art. 3: Planuri de urgenta pentru combaterea poluarii cu hidrocarburi
(1) a) Fiecare parte va cere ca navele autorizate sa arboreze pavilionul sau sa posede la bord un plan de urgenta pentru combaterea poluarii cu hidrocarburi, astfel cum se solicita si prin prevederile adoptate în acest scop de Organizatie si în conformitate cu acestea.
b) O nava care trebuie sa aiba la bord un plan de urgenta pentru combaterea poluarii cu hidrocarburi, conform subparagrafului a), este supusa, atâta timp cât se afla într-un port sau la un terminal în mare, sub jurisdictia unei parti, controlului functionarilor autorizati corespunzator în acest scop de acea parte, conform practicilor prevazute în acordurile internationale existente sau în legislatia sa nationala.
(2) Fiecare parte va cere ca operatorii unitatilor de foraj marin aflate sub jurisdictia sa sa posede planuri de urgenta pentru combaterea poluarii cu hidrocarburi, care sa fie coordonate cu sistemul national, stabilit conform art. 6, si sa fie aprobate conform procedurilor stabilite de autoritatea nationala competenta.
(3) Fiecare parte va cere ca autoritatile sau operatorii aflati în serviciul acestor porturi maritime si al mijloacelor de manipulare a hidrocarburilor, de sub jurisdictia sa, dupa caz, sa posede planuri de urgenta pentru combaterea poluarii cu hidrocarburi sau aranjamente similare, care sa fie coordonate cu sistemul national, stabilit conform art. 6, si sa fie aprobate conform procedurilor stabilite de autoritatea nationala competenta.
Art. 4: Procedee de raportare a poluarii cu hidrocarburi
(1) Fiecare parte:
a) va cere comandantilor sau celorlalte persoane care au în subordine nave ce arboreaza pavilionul sau si persoanelor care au în subordine unitati de foraj marin aflate sub jurisdictia sa sa raporteze fara întârziere orice eveniment la nava lor sau la unitatea de foraj, care implica o scurgere sau o scurgere probabila de hidrocarburi:
|
(i) în cazul unei nave, statului de coasta cel mai apropiat; |
|
|
(ii) în cazul unei unitati de foraj, statului de coasta sub a carui jurisdictie se afla unitatea; |
b) va cere comandantilor sau altor persoane care au în subordine nave ce arboreaza pavilionul sau si persoanelor care au în subordine unitati de foraj aflate sub jurisdictia sa sa raporteze fara întârziere orice eveniment observat pe mare, în care este implicata o scurgere de hidrocarburi sau prezenta hidrocarburilor:
|
(i) în cazul unei nave, statului de coasta cel mai apropiat; |
|
|
(ii) în cazul unei unitati de foraj, statului de coasta sub a carui jurisdictie se afla unitatea; |
c) va cere persoanelor care au în subordine porturile maritime si mijloacele de manipulare a hidrocarburilor de sub jurisdictia sa sa raporteze, fara întârziere, autoritatii nationale competente orice eveniment ce implica o descarcare sau o descarcare probabila de hidrocarburi ori prezenta hidrocarburilor;
d) va instrui navele sale maritime sau avioanele sale de inspectie si alte servicii sau functionari anume desemnati sa raporteze neîntârziat autoritatii nationale competente sau, dupa caz, statului de coasta cel mai apropiat orice eveniment observat pe mare sau într-un port maritim ori mijloc de manipulare a hidrocarburilor, care implica o descarcare de hidrocarburi sau prezenta hidrocarburilor;
e) va cere pilotilor de avioane civile sa raporteze, fara întârziere, statului de coasta cel mai apropiat orice eveniment observat pe mare, care implica o descarcare de hidrocarburi sau prezenta hidrocarburilor.
(2) Rapoartele la care se refera paragraful (1) a) (i) vor fi întocmite în conformitate cu cerintele elaborate de Organizatie si vor fi bazate pe liniile directoare si pe principiile generale adoptate de Organizatie. Rapoartele la care se refera paragrafele 1) a) (ii), b), c) si d) vor fi întocmite conform liniilor directoare si principiilor generale adoptate de Organizatie, în masura în care acestea se aplica.
11.4. Raspunderea si consecintele juridice ale poluarii
Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurarii unei dezvoltari durabile, sunt:
a) principiul precautiei în luarea deciziei;
b) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor;
c) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
d) principul "poluatorul plateste";
e) înlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor;
f) crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului;
g) utilizarea durabila;
h) mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia zonelor deteriorate;
i) crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a populatiei la elaborarea si aplicarea deciziilor;
j) dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului.
Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, în care scop:
a) solicita autoritatilor pentru protectia mediului acord si/sau autorizatie de mediu, dupa caz, potrivit prezentei legi;
b) asista persoanele împuternicite cu inspectia, punându-le la dispozitie evidenta masuratorilor proprii, toate documentele relevante, si le faciliteaza controlul activitatilor si prelevarea de probe;
c) se supun ordinului de încetare temporara sau definitiva a activitatii;
d) suporta costul pentru repararea prejudiciului si înlatura urmarile produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului;
e) asigura sisteme proprii de supraveghere a instalatiilor si proceselor tehnologice si pentru analiza si controlul poluantilor pe raza de incidenta a activitatilor desfasurate si evidenta rezultatelor, în scopul prevenirii si evitarii riscurilor tehnologice si eliberarilor accidentale de poluanti în mediu si raporteaza lunar rezultatele supravegherii mediului autoritatii competente pentru protectia mediului;
f) informeaza autoritatile competente si populatia, în caz de eliminari accidentale de poluanti în mediu sau de accident major;
g) restructureaza, pentru activitatile existente, si propun, la solicitarea autorizatiei de mediu, programe pentru conformare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
h) adopta solutii adecvate pentru mediu la propunerea proiectelor sau activitatilor noi, precum si pentru modificarea celor existente;
i) nu degradeaza mediul natural sau amenajat prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel.
Raspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpa. În cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara.
În cazul activitatilor generatoare de risc major, asigurarea pentru daune este obligatorie.
Încalcarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz.
11.5. Responsabilitatile comandandului si ofiterilor de la bordul navei pentru protectia mediului marin.
ORDIN NR. 1730 DIN 16 NOIEMBRIE 2001
PRIVIND APROBAREA SISTEMELOR DE RAPORTARE A INCIDENTELOR ÎN CARE SUNT IMPLICATE NAVE MARITIME CARE TRANSPORTĂ MĂRFURI PERICULOASE, SUBSTANŢE DĂUNĂTOARE sI/SAU POLUANŢI MARINI
Comandantii navelor maritime care transporta marfuri periculoase, substante daunatoare sau poluanti marini în vrac ori în forma ambalata, implicate într-un incident în apele aflate sub jurisdictia României sau în porturile românesti, precum si comandantii navelor maritime care arboreaza pavilionul român, implicate într-un incident în afara apelor aflate sub jurisdictia României sau în afara porturilor românesti, sunt obligati sa redacteze si sa transmita rapoarte, cu respectarea cerintelor prevazute în prezentul ordin.
Rapoartele prevazute la art. 3 trebuie sa fie transmise dupa cum urmeaza:
1. În cazul în care se produce un incident în apele aflate sub jurisdictia României, comandantul navei implicate trebuie sa îl notifice imediat catre operatorul serviciului de comunicatii de apel, pericol si salvare, prin statia de radio-coasta, pe cel putin una dintre frecventele alocate comunicatiilor de apel, pericol si salvare de 500 kHz, 2.182 kHz sau 156,800 MHz.
2. În cazul în care se produce un incident în care este implicata o nava care arboreaza pavilionul român, în afara apelor aflate sub jurisdictie româna, raportul trebuie sa fie facut catre statul riveran cel mai apropiat, prin statia de radio-coasta adecvata. În cazul în care incidentul afecteaza siguranta navigatiei, raportul va fi precedat de un apel de pericol, iar în cazul în care incidentul afecteaza siguranta navei sau a persoanelor, de un apel de urgenta.
3. În cazul în care nava nu se afla în vecinatatea unei statii de radio-coasta de frecventa medie (MF) sau de frecventa foarte înalta (VHF), raportul trebuie facut catre cea mai apropiata statie de radio-coasta de frecventa înalta (HF) sau prin sistemul de comunicatii maritime prin satelit.
4. În cazul în care nava se afla în interiorul sau în apropierea unei zone în care a fost stabilit un sistem de raportare de catre navele maritime, raportul trebuie transmis catre organismul desemnat responsabil de operarea acelui sistem.
5. Formatul rapoartelor si procedurile de raportare trebuie sa fie conforme cu cerintele prevazute în sectiunea a 2-a "Formatul si procedurile standard de raportare" a anexei la prezentul ordin.
6. Pe lânga rapoartele facute conform pct. 1, în cazul în care incidentul se produce la un terminal de manipulare a hidrocarburilor, operatorul terminalului trebuie, de asemenea, sa raporteze acest incident:
a) cât mai repede posibil si utilizând mijloacele cele mai rapide, la capitania portului în a carei zona de activitate se afla terminalul;
b) dupa posibilitati, în conformitate cu prevederile sectiunii a 2-a a anexei la prezentul ordin.
Pentru comunicarea rapoartelor statia de radio-coasta nu percepe tarife.
(1) Rapoartele trebuie sa contina informatiile specifice incluse în sectiunea a 3-a "Cerinte privind raportarea detaliata" a anexei la prezentul ordin.
(2) La redactarea rapoartelor se vor utiliza termenii si notiunile specifice prevazute în Codul IMDG, Codul IBC, Codul IGC si Codul INF.
Prevederile anexei la prezentul ordin nu se aplica mesajelor de pericol la care se face referire în regula V/2 din Conventia SOLAS.
(1) Detaliile care nu sunt disponibile imediat trebuie sa fie transmise într-un raport suplimentar.
(2) În cazul în care sunt implicate substante daunatoare si/sau poluanti marini, raportul suplimentar trebuie sa urmeze imediat sau cât mai repede posibil dupa raportul initial.
(3) În raportul suplimentar trebuie incluse informatiile care sunt esentiale pentru protectia mediului marin, în concordanta cu incidentul. Aceste informatii trebuie sa includa lit. P, Q, R, S si X, a a cum sunt prevazute în sectiunea a 2-a a anexei la prezentul ordin.
(1) Probabilitatea unei deversari rezultate din avarierea navei sau echipamentelor sale constituie un motiv pentru a face un raport. Pentru a se stabili daca exista o astfel de probabilitate si daca este necesar sa se faca raportul, trebuie sa se tina seama, printre altele, de urmatorii factori:
1. natura avariei, deteriorarii sau defectarii navei, instalatiilor ori echipamentelor; i
2. starea marii si conditiile meteorologice, precum si densitatea traficului în zona, la momentul si locul producerii incidentului.
(2) Comandantul navei trebuie sa faca raport cel putin în urmatoarele cazuri:
1. avarierea, deteriorarea sau defectarea navei care afecteaza siguranta acesteia, produsa ca urmare a unor incidente cum sunt: coliziunea, esuarea, incendiul, explozia, deteriorarea structurala, inundarea, deplasarea marfii; si
2. defectarea instalatiilor sau echipamentelor navei care are ca rezultat afectarea sigurantei navigatiei, produsa ca urmare a unor incidente cum sunt: defectarea instalatiei de guvernare, a instalatiei de propulsie, a sistemului de generare a energiei electrice (generatorul electric), a mijloacelor navale esentiale de asigurare a navigatiei.
(1) În cazul în care o nava este angajata sau si se cere sa fie angajata într-o operatiune de acordare de asistenta sau salvare a unei nave implicate într-un incident la care se face referire în art. II alin. 1 lit. a) sau b) din Protocolul I la Conventia MARPOL 73/78, comandantul navei salvatoare trebuie sa raporteze fara întârziere caracteristicile actiunii întreprinse sau planificate. Raportul trebuie sa includa lit. A, B, C (sau D), E, F, L, M, N, P, Q, R, S, T, U si X.
(2) Comandantul navei salvatoare trebuie sa se asigure ca statul riveran este informat asupra desfa urarii actiunii de salvare.
(1) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de catre comandantii navelor maritime care arboreaza pavilionul român constituie actiune de indisciplina si se sanctioneaza în conformitate cu prevederile legale.
(2) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de catre comandantii navelor maritime care arboreaza pavilionul altui stat, aflate în apele de sub jurisdictia României, constatata de capitaniile de port, va fi adusa la cunostinta de catre I.N.C. autoritatii care a eliberat brevetul respectivului comandant si autoritatii care a acordat dreptul de arborare a pavilionului navei implicate.
11.6. Controlul, constatarea si sanctionarea cazurilor de poluare
In situatii deosebit de grave, organele romane competente pot dispune, ca masuri complementare, confiscarea navei, a instalatiilor, a uneltelor de pescuit, a aparaturii si a altor obiecte de la contravenient, folosite la savirsirea contraventiei.
Bunurile dobindite prin savirsirea contraventiei se confisca.
Sanctiunile se aplica si persoanelor juridice.
Nu constituie contraventie faptele prevazute la art. 35 alin. 1 lit. d), h), i) si j), daca au fost savârsite în scopul garantarii securitatii navei ori a navigatiei sau al salvarii de vieti omenesti ori în scopul evitarii unor avarii la nava sau la încarcatura.
Contraventiile se constata si sanctiunile se aplica, în conformitate cu reglementarile în vigoare, de personalul cu sarcini de supraveghere si control al navigatiei din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, de personalul special împuternicit de ministrul apararii nationale, ministrul de interne, ministrul apelor si protectiei mediului, ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor si de ministrul sanatatii si familiei, precum si de alte persoane special împuternicite prin lege.
Impotriva procesului-verbal de contraventie se poate face plingere, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la Sectia maritima si fluviala a Judecatoriei Constanta.
Aplicarea amenzilor pentru contraventii nu scuteste contravenientul de obligatia de despagubire pentru daunele pricinuite pe uscat, în apele maritime interioare, în marea teritoriala si în zona economica exclusiva ale României, în conformitate cu legislatia româna.
Amenzile aplicate persoanelor fizice sau juridice straine se platesc in valuta convertibila, prin transformarea amenzilor din lei in valuta la cursul de schimb oficial din momentul savirsirii contraventiei.
Contraventiilor le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. privind regimul juridic al contraventiilor.
In cazul comiterii unor fapte pentru care legea romana prevede arestarea comandantului navei straine sau retinerea acesteia, organele romane competente vor instiinta imediat oficiul consular sau misiunea diplomatica ale statului de pavilion despre masurile luate.
Nava retinuta si echipajul sau vor fi eliberate de indata ce a fost depusa o cautiune corespunzatoare, potrivit reglementarilor legale in vigoare. Cautiunea va fi stabilita in lei si se va plati in valuta convertibila, prin transformarea sumei din lei in valuta la cursul de schimb oficial de la data savirsirii contraventiei.
Organele Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne vor asigura aplicarea prevederilor art. 21-23 si ale art. 26 si vor acorda sprijin altor organe de stat competente la aplicarea unor masuri de constrângere împotriva navelor straine în marea teritoriala si în zona economica exclusiva ale României, în baza prevederilor prezentei legi.
12.1. Obiectul si definitia dreptului international
Dreptul international reprezinta o emanatie a statelor, state ce se afla într-o permanenta interdependenta tocmai datorita relatiilor ce se creeaza între ele. Acest fapt determina atât trasaturile generale, cât si particularitatile dreptului international, în raport, în primul rând, cu dreptul intern.
Dreptul intern reglementeaza relatiile sociale din cadrul statului iar dreptul international reglementeaza relatiile ce se creeaza în raporturile dintre state. În conditiile lumii contemporane, dreptul international reglementeaza raporturile care se stabilesc între state si alte subiecte ale acestui drept, în special, popoarele care lupta pentru formarea statului propriu si organizatiile internationale.
Particularitatile si caracteristicile dreptului international din punctul de vedere al fundamentului si naturii sale, al izvoarelor, obiectului si subiectelor acestui drept, constituie elemente de baza în configurare a definitiei dreptului international. Astfel, dreptul international poate fi definit ca totalitatea normelor juridice create de state (si alte subiecte de drept international) pe baza acordului de vointa - exprimat în tratate si alte izvoare de drept - în vederea reglementarii raporturilor dintre ele, norme a caror aducere la îndeplinire este asigurata prin respectarea lor de bunavoie, iar în caz de necesitate prin masuri de constrângere aplicate de catre state în mod individual sau colectiv.
Obiectul dreptului international îl formeaza, în principal, relatiile dintre state, reprezentând domeniul cel mai cuprinzator al relatiilor internationale, toate relatiile dintre state formeaza, însa, obiectul dreptului international. Pot exista relatii politice care sa nu fi dobândit un caracter juridic. Spre a fi guvernate de normele dreptului international, relatiile dintre state trebuie sa fie, sub aspectul continutului, relatii în care acestea se manifesta ca titulare ale drepturilor lor suverane, ale puterii de stat.
Obiect al dreptului international contemporan îl constituie si relatiile care se creeaza între state si alte subiecte de drept international (organizatii internationale - O.N.U., O.S.A., O.U.A.), precum si organe reprezentative ale popoarelor care lupta pentru eliberare, pentru creare a unui stat propriu O.E.P., S.W.P.O.
Din punct de vedere al continutului relatiilor între state care fac obiectul reglementarii prin norme de drept international, dreptul international contemporan are o sfera, atotcuprinzatoare privind raporturi politice, economice, stiintifice, sociale, culturale, diplomatice si consulare etc.
Dreptul international contemporan, având un caracter universal, obiectul sau îl constituie relatiile dintre toate statele, indiferent de marimea lor sau regiunea în care sunt situate. În ceea ce priveste organizatiile internationale, acestea au calitatea de subiecte derivate, secundare, numai daca ai în masura în care statele le recunosc.
12.5. Dreptul tratatelor
Tratatul este actul juridic care exprima întelegerea (acordul de vointa) între doua sau mai multe state sau alte subiecte de drept international în scopul de a crea, modifica si stinge drepturi si obligatii în raporturile dintre ele. Ansamblul normelor care reglementeaza încheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, nulitatile si cazurile de încetare a tratatelor, ca si alte probleme ale acestora, constituie dreptul tratatelor, parte componenta a dreptului international.
În 1986, tot la Viena s-a încheiat o alta conventie ale carei prevederi reglementeaza tratatele care se încheie între state si organizatii internationale sau între organizatii internationale.
Potrivit Conventiei din 1969 tratatul este definit ca un acord încheiat în forma scrisa între state si guvernat de dreptul international, care este consemnat fie în într-un singur instrument, fie în doua sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa particulara.
Elementele esentiale ale tratatului sunt:
a) Subiectele sau partile la tratat, respectiv statele si alte subiecte de drept international, adica organizatiile internationale, natiunile care lupta pentru crearea de state nationale. Nu pot fi însa considerate tratate actele încheiate între state si persoane fizice sau juridice straine;
b) Vointa partilor care trebuie sa fie liber exprimata, fara vicii de consimtamânt, iar obiectul asupra caruia poarta acordul de vointa sa fie licit si realizabil;
c) Guvernarea tratatului de catre normele dreptului international. Numai actele juridice reglementate de normele dreptului international intra în categoria tratatelor. Statele pot încheia un acord care sa fie cârmuit de dreptul intern al unui stat si nu de dreptul international (de exemplu încheierea unui contract de vânzare-cumparare a unei cladiri pentru sediul ambasadei).
Termenul "tratat" reprezinta denumirea generala care include orice acord încheiat între state. Indiferent de denumirea lor, tratatele au aceeasi forta juridica obligatorie.
Denumirile cele mai frecvente sunt:
a) Tratatul, în sensul restrâns, este folosit spre a denumi întelegerile privind domenii importante ale relatiilor internationale (de exemplu, tratatele de pace, neagresiune) si care au un caracter mai solemn;
b) Conventia, denumire folosita pentru întelegeri prin care sunt reglementate relatii internationale în domenii speciale sau determinate (de pilda, Conventia din 1969 privind dreptul tratatelor, Conventia din 1982 privind dreptul marii);
c) Acordul, termen general desemnând întelegeri internationale intervenite mai ales în domeniul economic, comercial, financiar, cultural;
d) Pactul este denumirea data, de obicei, unei întelegeri privind domenii concrete ale relatiilor politice dintre state si care au caracter solemn (exemplu - Pactele cu privire la drepturile omului).
e) Protocolul este un termen fara un continut precis, aplicat celor mai diferite întelegeri internationale. În multe cazuri, protocolul reprezinta un act accesoriu la un tratat preexistent, în scopul de a-l prelungi, interpreta completa, modifica. Totusi, termenul de protocol poate desemna si o întelegere de sine statatoare între state (de pilda, Protocolul de la Geneva din 1925 cu privire la interzicerea folosirii gazelor asfixiante, toxice sau altele asemanatoare ori a mijloacelor bacteriologice).
Alte denumiri utilizate sunt: schimbul de note, compromisul, actul general (actul final), statutul etc.
Clasificarea tratatelor se face, în raport de numarul partilor, în tratate bilaterale (încheiate între doua state) si multilaterale (încheiate între mai multe state). Un alt criteriu de clasificare îl reprezinta domeniul relatiilor care constituie obiectul lor de reglementare. Sub acest aspect, se disting tratate politice (de alianta, de pace) acorduri economice (comerciale, de colaborare tehnico-stiintifica de investitii), cu caracter cultural, precum si în probleme juridice.
În conformitate cu principiul PACTA SUNT SERVANDA, tratatele în vigoare, adica cele care nu sunt afectate de o cauza de nulitate ori nu si-au încercat aplicarea, trebuie aplicate de parti cu buna credinta. Încalcarea unui tratat da nastere la raspunderea internationala a statului care a comis o astfel de încalcare.
Trecerea la executarea tratatelor presupune ca acestea sa dobândeasca forta juridica si în planul dreptului intern si, deci, ca organele statului ia masurile necesare în acest scop, ori în cazul instantelor judecatoresti, sa aplice în cauzele pe care le solutioneaza, adica unor persoane fizice sau juridice. În legatura cu aceasta, se pune problema daca tratatele produc direct efecte în dreptul intern sau sunt necesare anumite acte pentru introducerea lor în ordinea juridica interna.
Dreptul international nu contine si nici nu putea contine reguli privind modul în care tratatele produc efecte în dreptul intern. În vederea aplicarii tratatelor la care sunt parti, statele se conduc dupa constitutiile lor, care pot prevedea modalitatile de introducere a tratatelor în ordinea interna. Între astfel de modalitati prevazute, pot fi mentionate: promulgarea tratatelor si mai recent publicarea lor (prevazute de constitutiile franceze), sau emiterea unor legi speciale pentru a declara tratatul ca lege interna (sistemul englez) etc.
În practica României, se considera ca, nu este necesara emiterea unui act special pentru introducerea tratatului în dreptul intern, aceasta functie îndeplinind-o actele normative de ratificare ori aprobare a acestuia, sau semnarea lui.
Potrivit Legii nr. 4/1991, se adopta legi pentru ratificarea tratatelor si hotarâri pentru aprobarea acordurilor, conventiilor si a altor întelegeri internationale. Textul acestor legi si hotarâri, ca si cel al tratatelor, acordurilor si altor întelegeri, se publica în Monitorul Oficial.
Constitutia României (art. 11) prevede ca statul român se obliga sa îndeplineasca cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
O serie de probleme se pun si în legatura cu raportul dintre tratat si legea interna, îndeosebi în caz de conflict între tratat si lege. În aceasta privinta practica statelor este diferita. De exemplu, în sistemul englez se da prioritate legilor si precedentelor judiciare interne, indiferent de succesiunea în timp a tratatelor si legilor. În Germania si Austria, tratatele sunt asimilate cu legile interne, iar în caz de conflict se da prioritate actului care este cel mai recent. Sunt si constitutii, ca de pilda cea franceza si olandeza, care dau prioritate tratatului.
Constitutia din 1991 acorda, în principiu, valoare egala tratatului si legii interne, cu exceptia domeniului drepturilor omului, domeniu în care art. 20 din Constitutie precizeaza ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Daca exista neconcordanta între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
In domeniul aplicarii tratatelor, regula generala consta în faptul ca dispozitiile unui tratat nu leaga un stat parte cu privire la un act sau fapt anterior datei de intrare în vigoare a tratatului. Asadar, principiul neretroactivitatii se aplica si tratatelor, exceptând cazurile în care statele atribuie un efect retroactiv tratatului în cauza.
În practica României, în general categoria de tratate referitoare la asigurari sociale si pentru evitarea dublei impuneri contin clauze speciale privind aplicarea lor retroactiva pe o perioada de 5 sau 10 ani.
12.6. Organizatiile internationale
Spre deosebire de state si natiuni, a caror personalitate juridica internationala decurge din suveranitatea de stat si respectiv din dreptul la autodeterminare, în cazul unei organizatii internationale, personalitatea deriva din actul sau constitutiv. Organizatia dobândeste aceasta calitate numai daca statele care au înfiintat-o i-au atribuit potrivit functiilor si scopurilor sale o anumita capacitate de a fi titulara de drepturi si obligatii internationale.
Organizatiile internationale create prin acorduri interstate nu au trasaturile caracteristice ale statelor (suveranitate, teritoriu etc.) ci, ele pot fi considerate în baza actelor lor constitutive subiecte de drept international cu caracter derivat secundar limitat.
Organizatia, fiind subiect derivat de drept international, personalitatea juridica internationala a sa este diferita de personalitatea juridica internationala a statelor, sub aspectul continutului, al naturii si sferei de actiune. Astfel, personalitatea organizatiei are caracter derivat, rezultând din actul constitutiv, limitat la domeniul sau de activitate si functionalitate, exercitându-se în vederea îndeplinirii atributiilor prevazute în actul constitutiv.
Organizatiile internationale, spre deosebire de state, sunt cu precadere destinate normelor dreptului international, într-o faza incipienta, ele participând la procesul normativ international, însa, într-o masura mult mai redusa în comparatie cu statele. Totusi, în aceasta privinta, practica releva o tendinta de extindere a rolului organizatiilor în procesul normativ international ca si în ce priveste opozabilitatea ERGA OMNES a personalitatii organizatiilor internationale, în sensul ca aceasta sa fie opozabila nu numai statelor membre, ci si celor care nu au aceasta calitate.
|
