Paradigma 'autopoietica' a lui N. Luhman p.16-18.
Pentru a intelege paradigma lui Luhman este necesar de a sublinia ca sistemului ii este caracterisrica autoreglarea ce presupune capacitatea de control a sistemului asupra executarii propriilor actiuni. In baza legaturilor informationale si avand in structura sa elemente perfectionate sistemul isi produce siesi anumite modificari in functie de raspunsurile sale la informatia interna si externa, pe baza compararii parametrilor comenzii cu cel al executiei. Dreptului ii este caracteristica autoreglarea, caci detine mijloace specifice ce pot corecta eventualele erori: actiunea in judecata, apelul, recursul, contestarea, revizuirea, recursul in anulare, revirimentul jurisprudentei, constitutionalizarea dreptului, abrogarea normelor ce contravin Constitutiei.
Teza radicala a lui N.Luhmann despre sistemul juridic autopoietic poate fi explicata mai simplu in felul urmator: conform ei si 343c28d stemul juridic este un sistem nu numai autoorganizat, dar si autoprodus. Sistemul juridic se poate spune ca se reproduce singur potrivit identitatii sale, deoarece el singur isi reglementeaza crearea si aplicarea sa, iar in relatiile cu mediul sistemul juridic nu evoluiaza prin actiunea mediului, ci gratie lui.
Paradigma autopoiesiei este rezultatul activitatii a unui colectiv condus de sociologul german Niklas Luhmann si ideea de baza este imprumutata de la biologii contemporani - H.Maturana si F.Varela. Abordarea fiintelor vii este deliberat mecanicista: sistemele biologice sunt tratate ca masini ce se explica prin organizarea lor interna. Dar daca intr-un sistem alopoietic (masina, de exemplu) produsul functionarii sale este distinct de el insusi, atunci produsul unui sistem autopoietic este el insusi. Celula se defineste prin autogenerare. Deci, un sistem autopoietic este o masina organizata conform unei retele de procese de producere a componentelor sale si care confera masinii o unitate spatiala determinata. Masina autopoietica este o retea de procese incalcite, inlantuite ce asigura o regenerare constanta a elementelor sale constitutive.
Un sistem autopoietic este autonom, adica are capacitatea de a subordona orice schimbare la mentinerea autoorganizarii lui. Un asa sistem este individualizat: in masura in care isi mentine constant identitatea sa in urma unui proces de ajustare permanenta, aceasta identitate este oarecum autoprodusa si nu-i necesara interventia unui observator extern.
O masina autopoietica isi defineste singura frontierele, determina ce este si ce nu este ea insasi. Ea poate suferi socuri exogene, evenimente independente de logica sa interna, dar aceste nu actioneaza ca informatii ce contribuie la programarea sistemului, suscita reactii interne de compensare ca sa mentina invariabil echilibrul autoorganizat ce caracterizeaza sistemul. Aceasta paradigma este contrara celei clasice ce determina raporturile sistemului cu mediul ca schimbari sub influenta mediului, Conform teoriei autopoieziei coerenta interna a sistemului determina dezvoltarea sa. Mediul e doar un generator de 'perturbare', pe care sistemul o absoarbe si digera gratie autoorganizarii. Sistemul autopoietic nu-i autarhic, izolat, dar nu-i nici programat din exterior. Intrand in relatii de cuplare structurala cu alte sisteme autopoietice isi mentine identitatea prin compensarea socurilor suferite (sau se dezintegreaza, daca ajustarea nu-i suficienta). Teoria lui Luhmann este una radicala, pentru ca rezultatul se situiaza la extreme: ori se mentine autopoiezia sistemului, ori se dezintegreaza.
N.Luhmann a adoptat paradigma autopoietica pentru a gandi sistemul juridic si s-a inspirat din operele sociologului american Talkot Parsons a conceptiei structural-functionaliste.
Parsons se orienta spre analiza functionarii fenomenelor sociale, spre conceperea mecanismelor si metodelor de reproducere, autosustinere, repetabilitate. Activitatea umana – ca un sistem in autoconstruire si autoreglare, specificul careia consta in simbolism. Este compusa din subsisteme: cultural, social, personal si organic, care se afla in interactiune si schimb reciproc. Cultura contine diferite modele de activitate, principii, valori ce asigura comunicarea. Organismul asigura functia de adaptare, aprovizionare cu resurse energetice si fizice in interactiune cu mediul ambiant. Societatea – sistem din economie ce asigura functia de adaptare, politica – de realizare a scopurilor, dreptul – de integrare, familia, credinta – de reproducere. Functionarea subsitemelor este facuta prin intermediul echivalentilor: limbaj, emotii, putere, orientari valorice.
Luhmann pleaca de la ideea ca elementul minimal al sistemului juridic este actul de comunicare, discipolii lui - ca actele juridice sunt elemente de baza ale sistematicitatii in drept.
Un sistem poate fi autopoietic in masura in care autoreferenta nu afecteaza structurile sale, orgnizarea sa. Dreptul, considera Luhmann, este un sistem delimitat normativ. Sistemul juridic este astfel unul inchis, considera Luhmann, dar inchiderea lui este normativa, doar normele juridice pot decide relevanta unui element pentru sistemul juridic, deci, se produce un proces fara sfarsit, nonintentional, de reproducere a elementelor juridice. Dar Luhman arata ca in domeniul legislatiei dreptul este controlat politic, deci autoreglarea este incompleta, desi sistemul juruduc se reproduce doar prin modalitati juridice, de exemplu, sub forma deciziilor juridice. Astfel sistemul juridic apare ca functionand concomitent ca sistem inchis (normativ inchis) si deschis (politicului, cunoasterii). Echilibrul intre caracterul inchis si deschis al sistemului este garantia functionarii normale, considera Luhman.
Dar aceasta teorie priveste sistemul juridic ca super autonom si functional, ca operand independent de actorii sociali si lupta lor de interese. Expresiile lui Luhmann despre organizare care se organizeaza singura, program care se programeaza singur sunt contradictorii. Sistemul, in conceptia lui Luhmann, poate modifica nu numai informatia pe care o trateaza, dar si propriile reguli de functionare. Dar aceasta este partial posibil, caci regulile de schimbare sunt ele insele determinate, ele se pot schimba, dar aceasta inseamna un alt nivel de organizare mai complexa si mai inglobanta, adica singurele schimbari ce afecteaza organizarea insasi trebuie sa se produca din exteriorul sistemului.
Sistematicitatea juridica nu poate fi redusa nici la modelul strict ierarhic al lui Kelsen, nici la cel acefal al lui N.Luhmann (fara centru si varf, in sanul caruia circulatia nu se face in sens unic, atunci cand multiple structuri ce le compun au relatii de interactiune, elementele inferioare contribuie la determinarea celor superioare.)
Astfel teoria autopoietica se confrunta cu intrebarea esentiala: cum sistemul autoorganizat poate pretinde sa se modifice fara a pierde identitatea? Imposibilitatea de a raspunde l-a determinat pe Luhman si discipolii sai sa modifice teoria sub forma 'autoorganizarii relative' a sistemului, adica sistem ce imbina regularitatea cu nedeterminarea. Autorii belgieni Ost si Kerchove considera ca se poate face apel la ceea ce au numit model de joc, jocul fiind definit ca un tip de activitate sociala ce combina creativitatea si regularitatea, conventia si inventia, determinismul si indeterminismul. Astfel conceptul jocului se vede ca un instrument util al analizei sociale si economice, caci depaseste perspectiva strategica, renuntand la subiectivismul unor conceptii si depaseste perspectiva sistemica ce se limiteaza la determinismul ei.
Legatura intre conceptul autopoietic si cel al jocului nu exista, daca concepem jocul ca o realizare mecanica a unui program ce vine sa perturbeze socurile exogene, dar este legatura, daca concepem ca autoorganizarea relativa sau executarea unui program ce ramane partial nedeterminat se schimba sub influenta informatiilor exterioare, care desi se prezinta ca dezordine pentru un observator extern, reprezinta sens si ordine mai complexa pentru organizarea insasi. Deci, jocul se deruleaza intre ordine si dezordine. Sistemul juridic este animat de un joc ce se modifica necesar sub influenta mediului, jocul implica interventia jucatorilor ce nu sunt propriul lor produs, dar participa si la alte jocuri sociale.
|
