Paradigma protectiei minoritatilor

Paradigma protectiei minoritatilor

Preocuparea pentru problematica minoritatilor nu a fost un simplu exercitiu intelectual. Ea a exprimat nevoia de a intelege si a contracara lunga istorie de violente carora le-au cazut victima comunitati umane a caror unica vina era de a fi fost diferite identitar de maj 757e47h oritate. Represiunea persoanelor apartinand minoritatilor a mers de la negarea drepturilor de care se bucura majoritatea si persecutia lor, pana la exterminare. Istoric, prima problema pe care a avut-o de rezolvat societatea moderna a fost depasirea conflictelor religioase. Multi cercetatori accepta ca recunoasterea drepturilor religioase a reprezentat prima caramida a procesului care a evoluat spre sistemul sofisticat al drepturilor si libertatilor fundamentale.

Prin paradigma protectiei minoritatilor inteleg perspectiva care vede in teoriile minoritatilor, in esenta, o sursa de solutii pentru protejarea minoritatilor. Paradigma determina insasi definirea obiectului de studiu. In acest sens, accentul nu cade pe dimensiunea numerica a acestor comunitati, ci pe lipsa lor de putere. Faptul ca populatiile avute in vedere au un numar de membri mai mic decat majoritatea nu conteaza decat in masura in care inferioritatea lor numerica constituie o sursa de fragilitate. Iata de ce, anumite definitii ale minoritatilor, reprezentative in doctrina, insista asupra definirii lor ca si grupuri non-dominante. Cea mai cunoscuta, poate, este cea a lui Francesco Capotorti., enuntata (in 1978) din pozitia sa de Raportor special pe tema temei minoritatilor, menita sa aduca clarificari interpretarii art. 27 al PIDCP. Termenul „minoritate” folosit in art. 27 al PIDCP se refera la:

un grup numeric inferior restului populatiei unui Stat, aflat intr-o pozitie non-dominanta, ai carui membri – cetateni ai statului – au caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de restul populatiei si arata, fie si numai implicit, un sentiment de solidaritate fata de prezervarea culturii, traditiilor, religiei sau limbajului.[1]

Urmarea este faptul ca o minoritate dominanta precum comunitatea albilor din Africa de Sud sub regimul de apartheid nu reprezinta, din perspectiva protectiei, un subiect pentru teoriile minoritatilor. Cazul fostei Africi de Sud este evident. Uneori, este mai greu de raspuns la intrebarea: ne aflam sau nu intr-o situatie de minoritate dominanta? Ar fi cazul rusilor din Republica Moldova. Raspunsul la intrebare nu este nici el unul pur teoretic. Caci daca o autoritate publica stabileste ca minoritatea rusilor este dominanta, atunci aceasta nu se mai bucura de sistemul de protectie national si international specific. Intr-adevar,   singura ratiune a sistemului de protectie este sustinerea unei comunitati care nu se poate proteja singura.

Legatura de continut intre fragilitate si termenul „minoritate” face ca dimensiunea fragilitatii sa devina prima in raport cu elementul numeric. Aceasta explica de ce in Malaezia, statul ia masuri de protectie in favoarea majoritatii. Intr-adevar, in Malayezia majoritatea a fost traditional dezavantajata economic si aceasta situatie a determinat cautarea unor solutii de asistenta. Iata si de ce, uneori, despre femei se vorbeste ca despre o minoritate, desi se stie ca in general, numarul lor depaseste numarul barbatilor. Statutul lor lipsit de putere le face un subiect legitim al sistemelor interne si internationale de protectie.

Cazul malayesian atrage atentia si asupra necesitatii de a fi precauti cu orice afirmatie generala care leaga discriminarea de slabele performante sociale. Chinezii din Malayezia au atins un statut socio-economic inalt in raport cu celelalte comunitati etnice din tara in ciuda unor reglementari si practici care ii discriminau. Pe panta cealalta a versantului, s-a facut observatia ca lipsa de instructie si veniturile modeste pot fi rezultatul altor motive decat discriminarea.[2]

Paradigma protectiei minoritatilor introduce propriile ponderi in ce priveste interesul uneia sau alteia pentru temele minoritatilor. Un subiect de prima importanta, in aceasta paradigma, sunt pericolele care planeaza asupra lor.

In sfarsit, paradigma protectiei face o legatura stransa intre teoriile minoritatilor si studiilor dedicate mai general conflictelor etnice si religioase si corolarul lor, al rezolvarii conflictelor. Tensiunile dintre majoritate si minoritati sunt o componenta a tabloului infruntarilor, deseori generoase, intre comunitati, in care factorul identitar a avut un rol major in declansarea si desfasurarea evenimentelor. Cat de numeroase si ample au fost tragediile, o spune lista de mai jos, sumar al expulzarilor de dupa al doilea razboi mondial.[3]

Representative List of Mass Expulsions since 1945

1945-1949 Ethnic Germans expelled from Eastern Europe

British and French citizens expelled from Egypt

Dutch citizens expelled from Indonezia

Togolese, Beninoise and Nigerians expelled from Ivory Coast

All Dahomeyans expelled from Niger following the Niger-Dahomey border dispute: Beninoise expelled from Ivory Coast

Small expulsion of Guineans from the border rea of Senegal

Ghanian fishermen expelled from Sierra Leone and Guinea

Guineans expelled from the Senegalese border areas; Nigerians expelled from Cameroon

Mass expulsions from Sierra Leone and Guinea

Nigerians, Niigeriens, and Voltaics expelled from Ghana; Iranians expelled from Iraq; expulsion of Salvadorans from Honduras and vice versa

Mass expulsion from Zaire

Malians and Senegalese expelled from Zaire; Zambia expelled all aliens without work permits mostly aliens from Rhodesia, Bostwana, Tanzania and Somalia

Asians expelled from Uganda

Mass exoulsion from Zaire

Mass expulsion from Equatirial Guinea; Kurds expelled from Iraq

Nigerians froced to leave Equatorial Guinea following harrasment and violence; all Egyptians and Tunisians expelled from Libya

Expulsion of all West Africans from Congo

Beninoise expelled from Gabon

Iranians expelled from Iraq; Chinese expelled from Vietnam; Ugandans and Tanzanians expelled from Kenya; expulsion of thousands of Beninoise from Chad

Tanzanians expelled from the Kenyan informal sector

Foula expelled from Sierra Leone; Banyarwanda forced to leave Uganda; Cameroonians expelled from Gabon after football matc degenerated into fights

Aliens, mostly Ghanians, expelled from Nigeria

Alines, mostly Ghanaians, expelled from Nigerai; Ghanaians expelled from Ivory Coast after football match degenerated into fights

Turks forced to leave Bulgaria; Ugandan teachers expelled from Kenya; Mauritanians expelled from Senegal and Senegalese expelled from Mauritania after a border dispute

Migrant workers expelled from Iraq

Haitians expelled from the Dominican Republic; Iraqi and other migrants workers expelled from Kuwait

Iraqui andother migrant workers expelled from Kuwait; Islamic fundamentalists expelled from Israeli occupied territorie

1993-1995 Ethnic cleansing of Bosnia-Hercegovina

Iata mai jos o clasificare, in ordinea gravitatii, a amenintarilor la adresa persoanelor care apartin minoritatilor si a comunitatilor minoritate ca existenta colectiva.[4]

Discriminarea economica, sociala si politica

Discriminarea politica poate consta in afectarea dreptului la vot si a participarii la alegeri; a accesului cu sanse egale in serviciile publice; a utilizarii dreptului la libera asociere ori la petitie. Chiar aceste exemple arata ca, deseori, discriminarea politica se amesteca cu discriminarea de natura economica si sociala. Identitatea celor discriminati poate fi data de apartenenta la caste in India, de regiune in Pakistan, de apartenenta la grupurile indigene in Malaiezia, la rasa in Statele Unite si religie in Irlanda de Nord.[5]

Persecutie politica, omucideri, disparitii

La sistemul represiunii politice a minoritatilor nationale, care include omuciderile si disparitiile, mai sunt de adaugat actiunile de intimidare avand ca scop alungarea liderilor, obligarea lor la emigrare fortata. Omuciderile si vanarea liderilor se regasesc mai ales in state unde un grup etnic nu este recunoscut, sau a fost deposedat de drepturi traditionale, ceea ce a dus uneori la aparitia unor grupari teroriste. Este cazul clasic al kurzilor din Turcia si Irak. Manifestari de acelasi gen au avut loc recent in Kosova.

Actiuni de schimbare a proportiilor etnice, mergand pana la deportari

Schimbarea proportiilor etnice dintr-o anumita regiune este o solutie relativ raspandita in istorie, avand ca obiectiv/ rezultat controlul unui grup minoritar, diminuarea sau anihilarea identitatii sale. Formula cea mai simpla si brutala a fost deportarea. Mai cunoscute sunt actiunile de deportare a armenilor din Turcia sau a tatarilor din Crimeea, a evreilor si tiganilor din regiunile ocupate de germani in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca o componenta a actelor de genocid. Mai putin discutata o perioada de timp a fost expulzarea germanilor din tarile ocupate de nazisti dupa victoria asupra Germaniei, desi a fost una dintre cela mai ample fenomene de acest gen pe pamant european. Proportia expulzarilor este sugerata de urmatorul tabel[6]:

Tabel : Expulzarea germanilor la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial

Tara/Regiune  Deportati Pierderi de vieti

Cehoslovacia 2.900.000 197.000

Ungaria 240.000 0

Polonia 8.000.000 1.583.000

Germania de Est 7.144.000 1.450.000

Fostul teritoriu polonez  750.000 133.000

Romania 166.000 0

Iugoslavia 250.000 82.000

Total Europa de Est 15.000.000 1.863.000

Schimbarea proportiilor etnice are si forme mai putin dramatice. Sub regimul Ceausescu, transformarea masiva a societatilor multiculturale din Transilvania s-a facut prin implantarea unor unitati industriale pentru care au fost adusi muncitori din regiuni indepartate.[7] O procedura complementara a constat in trimiterea absolventilor maghiari ai invatamantului politehnic ori universitar cu precadere in Moldova si Muntenia.

Un exemplu si mai sofisticat de actiune antiminoritara a fost schimbarea, de catre guvernul slovac, in anul 1996, a sistemului de organizare teritoriala existent, care, anterior, oferise maghiarilor posibilitatea de a controla institutiile administratiei locale in regiunile cu majoritate maghiara. Desenarea unor noi regiuni, astfel incat, in fiecare dintre acestea maghiarii sa se afle in minoritate, constituie un exemplu sugestiv al multitudinii cailor prin care se poate periclita identitatea.

Datorita efectelor negative ale schimbarilor premeditate a proportiilor etnice asupra identitatii nationale a grupurilor minoritare, toate documentele internationale adoptate dupa 1990, in cadrul ONU, OSCE si Consiliul Europei au inclus obligatii ale statelor in aceasta materie.

Etnocid

Etnocidul se refera la distrugerea culturilor unor grupuri identificabile national, etnic, rasial ori religios. Mijloacele folosite pot fi variate, de la evitarea prezervarii valorilor culturale specifice – monumente istorice, bunuri specifice educatiei culturale etc. – si prohibirea utilizarii limbii materne, pana la actiuni ofensive care intra, prin gravitate, in notiunea de “genocid cultural”: “distrugerea ori limitarea severa a folosirii scolilor, bibliotecilor, muzeelor, monumentelor istorice, locurilor de rugaciune ori alte institutii culturale si bunuri ale grupului”.[8] Desi notiunea de “genocid cultural” nu a fost inclusa in Conventia privind genocidul si nu avem, drept urmare, o incriminare ca atare in dreptul international, ea nu si-a terminat cariera.

Genocid

Crima de genocid a fost definita prin Conventia privind prevenirea si pedepsirea crimei de genocid adoptata la 9 decembrie 1948. Continutul crimei de genocid si sanctiunile avute in vedere de comunitatea internationala sunt enuntate in articolele Conventiei. Astfel, conform Art. II:

“In sensul prezentei Conventii, genocidul inseamna orice act comis cu intentia de a distruge, in intregime sau partial, un grup national, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:

a) uciderea membrilor grupului;

b) afectarea fizica ori mintala a membrilor grupului;

c) impunerea deliberata a unor conditii de viata avand ca scop distrugerea fizica in intregime sau partiala a grupului;

d) impunerea de masuri avand ca scop oprirea nasterilor in interiorul grupului;

e) transferul prin forta  a copiilor unui grup la alt grup”.

Conform Art. III, Conventia prevede pedepsirea urmatoarelor actiuni:

“a) Genocidul;

b) conspiratia in vederea comiterii crimei de genocid;

c) incitarea directa si publica la genocid;

d) incercarea de a comite genocid;

e) complicitatea la genocid

Crima de genocid nu este echivalenta cu o “simpla” ucidere in masa. Intentia distrugerii unui grup ca atare, de anihilare a unei identitati colective indiferent de mijloace sunt centrale pentru declararea crimei de genocid. De aceea putem avea genocid fara sa avem crime, extinctia unei comunitati putandu-se face prin transferul copiilor ori prin sterilizare.

Pe de alta parte, comunitatile avute in vedere de Conventia privind prevenirea si pedepsirea crimei de genocid din 1948 se definesc prin caractere nationale, etnice, rasiale ori religioase. Nu intra in categoria genocidului crimele avand drept scop anihilarea unei clase sociale. Oricat de monstruoase au fost crimele staliniste din Uniunea Sovietica si tarile satelite, crimele lui Mao in China ori atrocitatile khmerilor rosii din Cambodgia, avand ca scop anihilarea – de altfel reusita – a unor categorii sociale, acestea nu intra sub prevederile Conventiei.

Cel mai cunoscut caz de actiune genocidala a avut ca victime evreii si tiganii in perioada de apogeu a lui Hitler. Holocaustul evreilor a fost de altfel un motiv care a determinat comunitatea internationala sa defineasca o noua ordine postbelica, bazata pe promovarea universalitatii drepturilor omului si pedepsirea unor crime cum este genocidul. Dar istoria ofera multe alte exemple de acte genocidare. Printre victime ar fi de amintit indienii celor doua Americi, armenii din Turcia, tatarii din Crimeea, khmerii musulmani si vietnamezii in timpul regimului lui Pol Pot,[10] tutsii din Rwanda etc. In ciuda repetarii unor astfel de atrocitati pana in zilele noastre (in Kosovo ori Rwanda), comunitatea internationala nu pare suficient de pregatita pentru a intampina crima de genocid, Conventia privind prevenirea si pedepsirea crimei de genocid neavand un mecanism de punere in aplicare a ei.

O tema de mare importanta practica este motivatia care duce la persecutarea grupurilor minoritare. Multimea cazurilor si explicatiilor este enorma. Pentru o minima ordine in aceasta materie, trebuie facuta distinctia intre categoriile de grupuri minoritare, in primul rand, intre populatiile indigene si minoritatile nationale. In cazul persecutarii populatiilor indigene si-au dat concursul tendintele imperialiste (vezi istoria Americii de Nord si de Sud, a Africii, a Asiei si a Australiei), confruntarea ideologica (raspandirea comunismului) ori conflictul de interese pentru resurse (in toate cazurile anterioare).

In particular, opresiunea minoritatilor nationale este strans legata de dezvoltarea nationalismului si transformarea acestuia intr-un factor politic decisiv pentru construirea noilor realitati statale ale Europei sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX; respectiv, a hartei Africii postcoloniale.[11] Statele-natiuni au avut permanent o suspiciune fata de grupurile etnoculturale de alta natura decat cel “propriu” statului national – considerandu-le straine – si s-au confruntat tot timpul cu alte state-natiuni, pe teme de legitimitate istorica ori de tratament al comunitatilor de aceeasi identitate nationala.

Crearea a unui sistem international specific de protectie este expresia vointei de a pune pavaza tendintelor de persecutare ori de represiune a minoritatilor. Amintesc din nou ca subiectul acestei protectii, minoritatile, este identificat prin vulnerabilitatea in fata amenintarilor: grupuri aflate nu doar in inferioritate numerica, ci si non-dominante.[12] Membrii lor sunt deosebiti de restul societatii prin faptul ca “apartenenta la o majoritate are la baza libertatea de a nega apartenenta cuiva la o minoritate, o libertate in definirea identitatii cuiva pe care membrul unei minoritati nu o poate avea”.

Mijloace de protectie. Masurile speciale

Protectia minoritatilor este asigurata folosindu-se urmatoarele mijloace:[14]

- exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale, aplicate (si) persoanelor care apartin minoritatilor nationale;

- exercitarea principiului non-discriminarii, care se refera la excluderea explicita a oricarei discriminari pe baza de origine nationala, etnica, rasiala sau religioasa sau alt criteriu care defineste o minoritate;

- punerea in practica a unor masuri speciale chemate sa asigure membrilor minoritatilor egalitatea de sanse efectiva cu membrii majoritatii, nu doar egalitatea formala. [15]

Prevederile tratatelor, declaratiilor si rezolutiilor care privesc protectia minoritatilor nationale se refera atat la principii de non-discriminare, cat si masuri speciale. O lista reprezentativa de masuri speciale contine Raportul intalnirii CSCE a expertilor pe problemele minoritatilor nationale din 19 iulie 1991. Raportul subliniaza rolul acestora:

Statele participante [la procesul CSCE] reconfirma importanta adoptarii, acolo unde este necesar, de masuri speciale pentru a asigura persoanelor apartinand minoritatilor nationale deplina egalitate cu ceilalti cetateni in exercitarea si fructificarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Ele reamintesc necesitatea de a se lua masuri necesare pentru protejarea identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase a minoritatilor nationale pe teritoriile lor si de a se crea conditii pentru promovarea acestei identitati; orice asemenea masuri vor fi in conformitate cu principiile de egalitate si nediscriminare privitoare la ceilalti cetateni ai respectivului stat participant.[16]

Intre masurile speciale care au dat rezultate pozitive in unele state, Raportul amintit enumera:

institutii consultative si cu putere de decizie in care minoritatile sa fie reprezentate, in special cu privire la educatie, cultura si religie;

uniuni si institutii alese ale minoritatilor;

acorduri bilaterale si multilaterale si alte masuri cu privire la minoritatile nationale;

asigurarea unor tipuri si nivele de educatie in limba materna pentru persoanele apartinand minoritatilor nationale in conformitate cu numarul, asezarea geografica si traditiile culturale ale minoritatilor nationale;

finantarea predarii limbii minoritatilor pentru publicul general, cat si includerea predarii limbilor minoritatilor in institutii de perfectionare a profesorilor, in special in regiunile populate de persoanele apartinand minoritatilor nationale;

in cazul in care o materie nu este predata la toate nivelurile in limba minoritatilor in aria locuita de ele, luarea de masuri necesare pentru a recunoaste diplomele dobandite in aceste limbi la cursurile de studii in strainatate;

crearea de agentii guvernamentale de cercetare pentru revizuirea legislatiei si raspandirea informatiei cu privire la drepturile egale si nediscriminatorii;

acordarea asistentei tehnice si financiare persoanelor apartinand minoritatilor nationale care doresc sa-si exercite dreptul de a fonda si a mentine propriile institutii, organizatii si asociatii de educatie, cultura si religie;

asistenta guvernamentala pentru rezolvarea dificultatilor locale privind practici discriminatorii (de exemplu: biroul de relatii cu cetatenii);

incurajarea eforturilor legate de relatiile la nivel de baza intre comunitatile minoritare, comunitatile minoritare si majoritare, si intre comunitatile transfrontaliere, cu scopul de a ajuta prevenirea tensiunilor locale si rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor care ar aparea; si

incurajarea formarii unor comisii mixte permanente, inter-state sau regionale, pentru facilitarea dialogului intre regiunile transfrontaliere in cauza.[17]

Raportului de experti se refera de asemenea la cateva masuri speciale controversate:

autoadministrarea de catre minoritatile nationale a problemelor privitoare la identitatea lor;

forme de guvernare locale sau descentralizare;

administratia autonoma.

Cele trei tipuri de masuri fac parte din categoria mai generala a autonomiilor.

Recomandarile Comitetului de experti ai CSCE sunt departe de a fi exhaustive. Astfel, legislatiile nationale, dar si instrumente internationale se refera si la finantarea publica a presei minoritatilor nationale ori in limba minoritatilor nationale si asigurarea folosirii limbii materne in sistemul de justitie.

Actiuni afirmative

Actiunile afirmative, sau masurile afirmative sunt neasteptat de des confundate cu alte masuri speciale. Chiar si dictionarul lui E. Ellis Cashmore, citat anterior, nu clarifica aceasta confuzie:

Deseori folosita simultan cu discriminarea pozitiva, aceasta politica sociala raspandita are ca obiectiv rasturnarea tendintei istorice care a pus minoritatile intr-o situatie dezavantajoasa, in special in ce priveste educatia si angajarea. In principal, politica [actiunii afirmative] incurajeaza in mod activ institutiile educationale si sectoare ale economiei sa asigure accesul si sa promoveze membrii grupurilor care au suferit de pe urma unor dezavantaje multiple.

Deosebirea de esenta intre actiunile (masurile) afirmative si masurile speciale „obisnuite” consta in faptul ca primele au in vedere persoanele apartinand categoriilor minoritare, ultimele, grupurile minoritare ca atare. Un exemplu de masura afirmativa este asigurarea educatiei in limba minoritatii. Atunci cand statul asuma educarea in limba materna a membrilor unei minoritati nationale, motivatia este interesul fiecarui elev apartinand acelei minoritati nationale sa fie educat in limba pe care o vorbeste acasa. Masura vine in sprijinul fiecarui elev in parte.

Un exemplu de actiune afirmativa ar fi introducerea unei liste de locuri separate pe care o facultate o pune la dispozitia candidatilor provenind dintr-o minoritate dezavantaja. Acest tip de actiune este aproape generalizat in universitatile romanesti si se adreseaza romilor. In mod evident, masura nu are in vedere beneficiul celor, sa zicem, 10 sau 20 de romi care vor urma cursurile facultatii urmand aceasta cale lesnicioasa in raport cu colegii lor de alta identitate nationala. Ci aparitia, in comunitatea roma, a unei elite intelectuale capabile sa asigure emanciparea intregii comunitati. Avantajul personal al romilor care intra la facultate evitand concursul general este subsidiar, doar o consecinta a masurilor ce vizeaza imbunatatirea situatiei comunitatii roma in totalitate.

Datorita caracterului lor, la actiuni afirmative nu sunt calificate grupuri minoritare care nu au probleme de dezavantaj la nivel comunitar. Astfel, ar fi ilegitim sa oferi liste speciale pentru studentii maghiari, sau armeni, sau germani, de vreme ce conditiile de existenta pe care aceste minoritati le asigura copiilor sunt echivalente cu cele asigurate copiilor majoritari.

Limite ale paradigmei protectiei

Minoritatile se disting intre ele din punctul de vedere al criteriului identitar – national, etnic, lingvistic, religios – cat si al statutului lor rezultand din istoria statului in care exista. Minoritatile traditionale se bucura, in anumite sisteme nationale, de o altfel de recunoastere din partea autoritatilor publice decat cele non-istorice si devin subiectul unor aranjamente speciale – printre altele, autonomii culturale ori teritoriale – ce le ofera un plus de prestanta si putere sociala. Din paradigma protectiei, aceste distinctii sunt marginale in raport cu obligatia de a proteja persoanele si comunitatile cele mai fragile. Impactul diversitatii este estompat in favoarea garantiilor functionale.

Paradigma protectiei acopera scopuri care merg de la recunoasterea identitatii grupurilor pana la asigurarea integritatii fizice a membrilor acestora si a comunitatii in totalitate. Deoarece astfel de obiective cer mijloace si garantii din partea diferitilor actori interni si internationali, paradigma protectiei minoritatilor este in mare parte o teorie normativista. In acest sens, perspectiva specifica nu abordeaza fenomene importante precum interactiunea „naturala” a culturilor si efectele comunicarii intre comunitati puse in evidenta de studiile culturale. Unele dintre acestea erodeaza inerent anumite elemente identitare. Dar, cum nota Thomas Sowell, “caracterele culturale nu exista in primul rand ca ‘etichete’ carora le aratam atasament emotional. Ele exista pentru a raspunde unor necesitati si pentru a atinge aspiratii ale vietii umane. Cand acestea sunt depasite de catre datele unor alte culturi, ele tind sa dispara sau sa supravietuiasca doar ca si curiozitati marginale, cum se intampla cu simbolurile numerice romane astazi”. Intr-un anumit sens, paradigma protectiei minoritatilor opteaza pe aspectul static, in defavoarea celui dinamic, in viata comunitatilor umane.