Particularitatile cercetarii la fata locului a urmelor de sânge

Motto: "Priveste cu atentie si ceea ce privesti sa vezi bine"

Lacassagne

3.1 Cautarea, fixarea si ridicarea urmelor de sânge

Prezenta urmelor de sânge la fata locului faptei totdeauna presupune vatamarea integritatii corporale, prin leziuni deschise, a unor persoane sau animale. Ele se creeaza pe obiectele de la fata locului, pe corpul omului, pe instrumentele utilizate, direct pe sol, pe drumul parcurs de persoana cu leziuni sângerânde.[1]

Faptul ca urmele sanguinolente sunt consecinta unei actiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natura sa determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine, nu în ca termenul de "actiune violenta" este sinonim cu cel de "violenta". Astfel, simpla spargere a unui geam, asa cum se întâmpla în cazul unor furtuni, poate sa produca leziuni vaselor sanguine, fiind o actiune violenta, dar de natura mecanica.[2]

Cercetarea la fata locului a urmelor de sânge de catre medicul legist în colaborare cu criminalistul poate avea rolul de proba în încadrarea juridica a cauzei si în identificarea autorului actiunii. si în aceasta problema, medicul legist trebuie sa conlucreze cu criminalistul.[3]

Urmele de sânge, cu valoarea de identificare datorita posibilitatilor de a determina regiunea anatomica sau organele din care provin, natura lor (arterial sau nervos), grupa sanguina, 424e47e prezenta alcoolului sau a unor microbi, timpul (cu aproximatie) care s-a scurs de la savârsirea faptei, daca provine de la o persoana sau de la persoane diferite, etc. De aceea, organele de urmarire penala trebuie sa cunoasca, pe lânga valoarea de identificare a acestor urme, si câteva notiuni privind proprietatile fiziologice si compozitia sângelui.

O persoana adulta poate avea o cantitate de 4-5 litri de sânge, ceea ce reprezinta a treisprezecea parte din greutatea corpului. Sângele omului are caracteristici proprii, care ne ajuta sa deosebim urmele de sânge uman de sângele provenit de la alte vietuitoare. Astfel, sângele de pasare, gasit adesea la fata locului, în apropierea cadavrului sau pe obiectele presupuse a fi fost folosite la savârsirea faptei, poate fi cu usurinta deosebit de sângele uman, pentru ca nu are globule rosii.[4]

În cazul petelor de sânge sunt relevante urmatoarele aspecte:

locul unde s-au gasit: pe victima (corp sau îmbracaminte), pe agresor, pe obiectele din mediul în care se aflau victima si agresorul sau în care s-au consumat faptele (podele, ziduri, mobile, sol, arme, caroseria masinii). Pentru consemnarea riguroasa a topografiei petelor, în afara procesului verbal de constatare se executa schite, fotografii judiciare sau înregistrari video, care vor reda raporturile si distantele dintre ele si cadavru sau obiectele din jur, precum si detaliile morfologice;

suporturile pe care cad petele de sânge conditioneaza aspectul si modul de conservare al acestora, aceste suporturi putând fi conservate / neabsorbante (metale, lemn lacuit, material plastic) sau neconservante - absorbante (textile, pamânt, tencuiala, caramida). Pe primele se formeaza de obicei pelicule lucioase, friabile, cu forma pastrata, iar pe celelalte apar urme difuze cu caracter neregulat;

sângele se poate gasi sub forma de picaturi, balti, împroscaturi, cruste, mânjituri, toate fiind consecinta modului de producere: prin stropire, picurare, prelingere, tâsnire sau contact direct. Uneori, sângele este amestecat si cu alte produse biologice, cum ar fi: substanta cerebrala, fragmente de organe, fire de par, sperma, vomismente etc.[5]

În functie de cantitatea lichidului sanguin, natura obiectului primitor, precum si a unghiului de incidenta, urmele de sânge au forme si aspecte diferite. Dupa modul de creare, se prezinta sub forma de dâre, daca în timpul scurgerii persoana se afla în miscare, de picaturi în grup sau izolate, când era în stare de repaus relativ si ca mânjituri, rezultate din stergerea mâinilor, a picioarelor ori a obiectelor acoperite cu sânge.[6]

Daca agresorul îsi sterge mâinile pe diverse suporturi, poate lasa dâre de pe care se pot identifica si lua amprentele acestuia.

Dimensiunile petelor de sânge pot indica cu aproximatie cantitatea de sânge pierduta.[7] Examenul la locul faptei al unei pete de sânge poate da informatii asupra modului în care a fost produsa ranirea, a originii sângelui (arterial, venos, capilar), precum si al unor împrejurari sau particularitati ale traumatismului.

Dup[ ce a iesit din organism, sângele se oxideaza, îsi schimba culoarea caracteristica, capatând culori tot mai închise, proportional cu trecerea timpului. Sângele arterial este mai deschi la culoare, iar cel venos mult mai închis.[8]

Prin uscare, culoarea sângelui devine mai închisa în raport cu vechimea si cu grosimea urmei si în functie de natura substratului. Aceasta modificare de culoare este rezultatul transformarii hemoglobinei în methemoglobina (rosie - bruna), apoi în hematina (brun - închisa) sub influenta aerului si luminii. Modificari de culoare ale urmelor de sânge pot fi datorate si amestecului cu alte substante sau actiunii caldurii.

Temperatura scazuta a mediului prelungeste timpul de coagulare, în timp ce temperatura crescuta, dimpotriva, micsoreaza timpul de coagulare. Temperatura scazuta si întunericul întârzie virarea culorii petei de la rosu aprins la brun, pentru aproximativ 2-3 saptamâni, în lumina difuza, virajul culorii are loc în 7-8 zile, la lumina solara în 1-2 zile.

Sângele putrefiat are o culoare negricioasa, în timp ce petele foarte recente sunt lichide, de culoare rosu aprins: dupa 2-3 ore, pe suprafata lor se formeaza o pojghita care în timp se usuca, se fisureaza si devine brun-negricioasa, ulterior puburulenta.[9]

Aprecierea macroscopica a vechimii unei pete de sânge este însa destul de riscanta si, în orice caz, aproximativa, datorita influentei pe care o au si diversi factori: temperatura, evaporare, felul si culoarea substratului, procesele de putrefactie, impuritatile din aer si chiar continutul sângelui respectiv.

Vechimea acestor urme mai poate fi apreciata si dupa gradul deshidratarii, care se accentueaza tot mai mult în functie de aceiasi factori.

Modificarea culorii unei pete de sânge poate duce la confundarea acesteia cu pete de alta origine (rugina, vopsele, sucuri de fructe, urme de insecte).

Petele mici de sânge, stropii si mânjiturile de sânge se usuca rapid la fata locului si de obicei ramân intacte pe suprafata. Exista însa si cazuri când pot sa apara cojiri si alte alterari ale petelor de sânge dupa intervale relativ scurte de timp. Astfel de fenomene pot aparea când, la locul faptei, exista curenti puternici de aer cum sunt cei creati de ventilatoare, de ferestrele si de usile deschise, iar suprafetele tinta sunt încalzite de variantele dispozitive de încalzire folosite în gospodarii. Anumite suprafete, cum ar fi pardoselele lustruite cu ceara, nu pastreaza foarte bine urmele de sânge.[10]

Aprecierea cantitatii de sânge extravazat este greu de facut si nu are o mare valoare practica.

În cercetarea urmelor la fata locului trebuie avut în vedere în permanenta faptul ca infractorul este de multe ori urmareste si chiar reuseste ca pâna la sosirea echipei de interventie sa stearga o parte din urme, în special acelea care pot fi detectate cu ajutorul simturilor (în special, al vazului).[11] Urmele de sânge de pe îmbracaminte sau alte suporturi pot fi distruse, pâna la disparitie, prin folosirea unor substante chimice sau prin simpla spalare cu apa.

Dar, chiar si în aceste cazuri, ramân microurme (de ordin nanomiligramelor), care, fiind extrem de reduse, nu sunt vizibile si de aceea infractorul nu-si mai îndreapta atentia asupra lor. Oricare ar fi procedeele folosite pentru a face sa dispara petele de sânge, ramân urme caracteristice, care pot fi evidentiate la examenul de laborator sau prin folosirea lampii cu ultraviolete.

Pentru a evidentia stergerea lor, se va evita ca obiectele corp delict sa fie curatate de corpii paraziti sau sa fie ambalate în vata.

Uneori, pentru înlaturarea urmelor de sânge de pe pereti, criminalii zugravesc din nou încaperea unde s-au petrecut evenimentele sângeroase sau numai unele portiuni ale acestora.

Un exemplu este edificator în acest sens: pe locul viran situat la intersectia strazilor "Trafic greu" cu Calea Rahovei, au fost descoperite trei fragmente ale unui cadavru de sex barbatesc (picioarele împreuna cu bazinul, trunchiul si corpul) aruncate la distanta unele de altele între balarii si moloz. Dupa reconstituirea grafica a partii superioare a corpului si a îmbracamintei acestuia, a fost publicat în presa portretul realizat. Vazând fotografia în ziar, fiica si ginerele victimei au anuntat politia despre disparitia tatalui lor, comunicând si adresa acestuia. Deplasându-se la locuinta indicata, politistii l-au gasit acolo pe autor care lucra la zugravirea apartamentului. Este interesant ca unul din pereti, cel care continea cele mai multe urme de sânge, era zugravit cu o vopsea de culoare rosie.

La fata locului, petele de sânge pot fi examinate cu ochiul liber, cu lupa sau microscopul de buzunar. Petele de sânge pot fi confundate cu alte substante lichide colorate asemanator, de aceea, în caz de incertitudine, se procedeaza la prelevarea si efectuarea examenelor de laborator necesare.

Procedeele de relevare a urmelor în scopul de a le face mai vizibile sau mai usor de descoperit - de exemplu, prin colorarea cu mijloace chimice - pot fi folosite numai în cazurile în care nici mijloacele speciale de iluminare, nici cercetarea cu ajutorul lupei nu dau rezultate. Orice mijloc de relevare poate duce la distrugerea urmei. Pericolul distrugerii urmei este si mai mare când persoana care efectueaza cercetarea la fata locului faptei nu are suficienta experienta.[13]

Pentru a stabili daca o pata este sau nu de sânge, se va recurge la mai multe metode, care sunt orientative, dând rezultate probabile.

Reactia cu luminol se poate aplica pe suprafete întinse (sosele, dusumele); luminolul produce reactii pozitive chiar daca suprafetele au fost spalate. Sângele vechi reactioneaza mult mai intens, în fluorescenta, decât sângele proaspat. Cautarea petelor de sânge sub efectul luminolului se face în întuneric, camuflând încaperea respectiva.[14]

Regulile generale de cercetare a urmelor sanguine sunt comune studierii celorlalte urme biologice si nebiologice, ele încadrându-se, bineînteles, în succesiunea celor doua faze cunoscute (statica si dinamica) ale cercetarii la locul faptei. Etapele, numeric si ca succesiune, sunt aceleasi: cautarea, fixarea si consemnarea, ridicarea, ambalarea si expedierea lor, existând însa pentru fiecare din ele unele caracteristici ce trebuie cunoscute.

Cautarea urmelor de sânge la locul faptei se face dupa anumite procedee si prin utilizarea mijloacelor tehnice adecvate, în functie de natura infractiunii, particularitatile locului cercetat si de natura obiectelor din perimetrul sau. De obicei, obiectele care ar putea fi purtatoare ale urmelor de sânge sunt foarte variate ca structura, destinatie, marime, culoare si forma de prezentare. Totusi, putem aminti, în acest sens, corpul si hainele omului, obiectele din perimetrul locului în cauza, instrumentele utilizate, dusumelele, solul, iarba, frunzele arbustilor, etc.[15]

Petele de sânge se cauta pe hainele victimei si ale infractorului, pe obiectele care au servit la savârsirea infractiunii sau au fost scopul ei, pe obiectele cu care mâna infractorului sau a victimei a venit în contact, ca: prosoape, clante de usi sau sertare, arme albe sau de foc, pe dusumea, pe pamânt, zapada, vegetatie.[16]

Dificultatea descoperirii nu priveste urmele evidente de sânge, cum ar fi o balta de sânge formata lânga un cadavru ce prezinta plagi taiate profunde, ci, în special, acele urme care au suferit modificari prin scurgerea timpului, urmele aflate în cantitate mica sau care prezinta o culoare ce se poate confunda cu aceea a suportului.[17]

Toate aceste urme vor fi examinate cu deosebita atentie, stiut fiind faptul ca se folosesc procedee diferite pentru distrugerea lor: stergere, spalare, tratare cu substante chimice sau arderea obiectelor purtatoare.

De aceea, pentru depistarea urmelor de sânge se vor utiliza surse de lumina (lanterna) care dispun de filtre de culoare (rosii sau verzi) capabile sa scoata mai bine în evidenta urma, lampa cu radiatii UV sau diferiti reactivi (luminol) care vor diferentia petele ce par a fi de sânge de cele reale.

Pe corpul omului participant, într-un fel sau altul, la savârsirea faptei cercetate, totdeauna se creeaza urme de sânge, daca prin infractiunea savârsita s-au creat leziuni deschise. Asemenea urme vor fi, în primul rând, pe corpul si hainele victimelor, dupa care pe corpul si hainele agresorilor si, în unele situatii, chiar si pe martorii oculari.

Ţinând seama de natura leziunilor descoperite, zonele corpului pe care se afla, organele vatamate, urmele de sânge vor fi cautate începând cu zonele respective ale corpului, continuând apoi cu restul corpului. Afara de atare zone, urmele de sânge se mai cauta, mai ales în cazul victimelor, în orificiile naturale ale corpului, în zonele paroase, mai ales pe cap, în urechi si dupa urechi, în nas, gura, subsuori, pe mâini, în special sub unghii. Hainele si încaltamintea totdeauna constituie obiectul cercetarii pentru descoperirea acestor urme. Hainele se cerceteaza luându-se fiecare piesa în parte, în exterior si în interior, în special reverele, buzunarele, continutul lor, mânecile, mansetele, cusaturile, sliturile pantalonilor, mansetele acestora. Hainele din tesatura mai paroasa, din stofa groasa, cum sunt paltoanele, pardesiele de culoare închisa, se cerceteaza deosebit de atent, folosindu-se la nevoie si izvoare de lumina artificiala, lampi cu raze ultraviolete, mijloace optice portative de marit, deoarece în asemenea îmbracaminte lichidul sanguin patrunde adânc în masa tesaturii sau a tricotajului.

Încaltamintea se cerceteaza cu atentie în exterior pe la cusaturi, între talpa si fata, pe suprafata talpii, în detaliile desenului antiderapant, zonele arcadei, tocul. Trecând la partea interioara a încaltamintei, se examineaza captuseala, ciorapii, picioarele persoanei în cauza.

Tot la fel de amanuntit trebuie sa fie examinate corpul si hainele persoanelor în cazul perchezitiilor domiciliare, cum se întâmpla în cazul persoanelor suspecte de a fi participat la savârsirea infractiunii cercetate.[18]

Proba preliminara (anterioara expertizei de laborator) a locurilor pe care se banuieste continut de urme de sânge se poate face, precum se stie, cu ajutorul unei solutii de 3% apa oxigenata. Daca la locul tratat cu solutia respectiva se constata "fierberea", atunci exista indicii ca petele respective sunt de sânge.

Tot ce s-a stabilit prin cercetare trebuie mentionat amanuntit într-un proces - verbal separat al cercetarii îmbracamintei.

Descoperind pete ce par a fi de sânge, va fi audiat retinutul cu privire la provenienta lor, iar explicatia sa, independent de gradul de veridicitate, va fi consemnata în procesul - verbal.

Anchetatorul va avea în vedere faptul ca aceste explicatii pot fi (si urmeaza a fi ) verificate prin expertiza biocriminalistica.[19]

Daca expertiza va stabili ca suspectul a ascuns caracterul real al petelor, acest lucru are o importanta maxima.

Independent de rezultatul probei preliminare cu apa oxigenata, în toate acele cazuri în care omorul a fost savârsit cu mijloace care provoaca hemoragia leziunilor victimei se va trimite neaparat îmbracamintea pentru expertiza biocriminalistica (având în vedere, evident, ca hainele care s-au gasit se puteau afla pe retinut în momentul savârsirii omorului), pentru identificarea urmelor de sânge si determinarea grupei sanguine.[20] De aceea nu se va permite retinutului sa se spele si sa-si curete hainele pâna la examinare.

La expedierea îmbracamintei pentru expertiza, ea va fi împachetata si sigilata cu sigiliul anchetatorului. Pe ambalaj, ca si în ordonanta, se vor enumera obiectele de îmbracaminte ce se trimit pentru expertiza.

Lipsa urmelor de sânge de la un cadavru ce prezinta leziuni ale pielii, tesuturilor sau organelor constituie o asa numita "împrejurare negativa"[21] (controversata), care duce la concluzia ca fapta nu s-a savârsit în acel loc.

Locul în care s-a comis infractiunea si, mai ales, zona pe care a fost gasit corpul victimei se cerceteaza cu deosebita atentie. Întâi se vede daca în limitele respective exista sau nu urme de sânge, cât sunt de întinse, culoarea si gradul de coagulare, pe ce fel de obiecte se mai gasesc atare urme si starea în care se afla. Apoi, se examineaza cu atentie, prin folosirea mijloacelor corespunzatoare de iluminat si de marit contrastele, zonele din locul faptei si obiectele din perimetru sau care, prin natura lor si a faptei, pozitia pe care o au, ar putea fi purtatoare ale urmelor de sânge. Astfel, se cerceteaza, în încaperi, covoarele, hainele de pat, mobila tapitata, suprafetele lustruite ale mobilei de culoare închisa, dusumelele, spatiile dintre scândurile dusumelei, mozaicurile din antreuri si holuri, de pe paliere si scari, mobila din bucatarii, chiuvetele, baile, robinetele acestora, prosoapele, etc. Când locul faptei este în curti, gradini sau locuri deschise, cum ar fi padurile, câmpiile, urmele de sânge s-ar putea sa nu fie observate cu usurinta. Spre a le descoperi, se cerceteaza cu atentie solul, iarba, frunzele arbustilor, florile, etc. În cazurile când la savârsirea infractiunii au fost utilizate mijloace de locomotie, cum mai des se întâmpla sa fie autovehiculele, pe aceste urmele de sânge, de obicei, se creeaza, pe portiere, clantele acestora, volane, scaune, pe barele de protectie, rotile masinii, osiile acesteia, pe radiatoare, capote, etc.