Pluralitatea de infractiuni

Definitie: pluralitatea de infractiuni este situatia în care o persoana savârseste doua sau mai multe infractiuni. Astfel exista un singur infractor si mai multe infractiuni savârsite de acesta.

Pentru a fi în prezenta pluralitatii de infractiuni nu intereseaza daca infractiunile au fost definitiv judecate, dac 11311u2012l 59; sunt fapte intentionate sau din culpa si nici momentul savârsirii acestor fapte. Toate aceste elemente sunt importante pentru delimitarea formelor pluralitatii de infractiuni.

Formele pluralitatii de infractiuni: potrivit art. 32 Cod Penal, pluralitatea de infractiuni constituie, dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva. Acest enunt este criticabil, deoarece formele pluralitatii de infractiuni nu se limiteaza în realitate la concurs si recidiva. Astfel, chiar Codul Penal reglementeaza în art. 40 o alta forma a pluralitatii care nu e nici concurs si nici recidiva si pe care doctrina a numit-o pluralitate intermediara.

Exista si alte forme de pluralitate nereglementate expres în Codul Penal si care nu constituie nici concurs, nici recidiva si nici pluralitate intermediara. De exemplu, când un infractor, dupa executarea pedepsei pentru o infractiune comisa din culpa, savârseste o alta infractiune din culpa. În acest caz nu avem nici una din cele trei pluralitati mentionate mai sus.

Concursul de infractiuni

Definitie: concursul de infractiuni este situatia în care o persoana savârseste doua sau mai multe infractiuni înainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele.

Conditiile de existenta a concursului de infractiuni: pentru a exista concurs trebuiesc îndeplinite cumulativ conditiile:

1. Sa existe acelasi infractor, adica toate infractiunile sa fie savârsite de aceeasi persoana; asta nu înseamna ca faptele nu pot fi comise în participatie, sau ca autorul nu-si poate schimba calitatea în care participa la comiterea infractiunilor (el poate fi o data autor, apoi instigator, apoi complice etc.).

2. Savârsirea de catre infractor a doua sau mai multe infractiuni: este necesar ca el sa fi comis cel putin doua fapte care întrunesc cele trei conditii pentru a fi infractiuni. În acest sens nu vor constitui concurs de infractiuni faptele comise sub incidenta art. 18¹ sau cele comise în legitima aparare. Însa, poate intra în structura concursului o infractiune sanctionata de Codul Penal.

Aceste prime doua conditii sunt comune tuturor formelor pluralitatii de infractiuni

3. Infractiunile sa fi fost savârsite înainte de condamnarea definitiva pentru vreuna dintre ele (aceasta conditie e caracteristica doar concursului). Pentru a verifica îndeplinirea acestei conditii trebuiesc avute în vedere doua momente:

Momentul în care o hotarâre de condamnare ramâne definitiva: acest moment se determina potrivit art. 416, 416¹ si 417 din Codul de Procedura Penala.

Momentul savârsirii infractiunii: acesta se determina în functie de natura infractiunilor:

- infractiunile formale se savârsesc în momentul în care are loc actul de executare;

- infractiunile de rezultat se savârsesc în momentul în care se produce rezultatul;

- infractiunile cu durata de consumare se savârsesc în momentul în care are loc ultimul act de executare, atunci când înceteaza actiunea sau inactiunea. În aceste cazuri, daca infractiunea se consuma înainte de ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare atunci sunt întrunite conditiile concursului de infractiuni. Daca se consuma dupa aceasta data va fi recidiva sau pluralitate intermediara.

furt hotarârea definitiva de condamnare

infractiunea continua

concurs recidiva, pl. intermediara

O situatie aparte este atunci când a existat o hotarâre de condamnare definitiva care ulterior a fost desfiintata. În acest caz se ia în considerare data noii hotarâri definitive, care îi ia locul celei desfiintate.

furt hotarârea def. desfiintata noua hotarâre def.

infractiunea continua

concurs recidiva, pl. intermediara

O hotarâre definitiva este susceptibila de a fi atacata printr-o cale extraordinara de atac: revizuire, contestatie în anulare, recurs în anulare. Se sustine în doctrina ca mai exista si alte cai extraordinare de atac: recurs în interesul legii si recurs extraordinar. Însa, în cazul primei cai de atac, aceasta nu duce la modificarea deciziei luate, iar cea de-a doua cale era posibila doar pâna în 1993. Pentru a avea efect în legatura cu pluralitatea de infractiuni, calea extraordinara de atac trebuie sa se îndrepte împotriva acelei parti din hotarârea judecatoreasca ce se refera la condamnare. Deci, în caz de atac pentru cheltuieli de judecata, pentru onorariul avocatului acestea nu conteaza în raport cu pluralitatea de infractiuni si, deci, se tine cont de data primei hotarâri definitive de condamnare.

4. Cel putin doua dintre infractiuni sa atraga condamnarea faptuitorului (aceasta conditie este formulata de unii autori prin posibilitatea de judecare a faptuitorului, însa prof. Florin Streteanu considera ca trebuie sa atraga condamnarea acestuia).

În realitate aceasta nu este o conditie de existenta a concursului ci o conditie pentru aplicarea tratamentului sanctionator prevazut de lege pentru concurs. Însa ratiunea pentru care s-a reglementat institutia concursului rezida tocmai în instituirea unui tratament sanctionator specific. Daca nu se poate aplica acest tratament sanctionator, concursul de infractiuni, desi existent, nu prezinta nici o importanta (cazul în care un infractor savârseste infractiunile de furt si insulta; daca pentru insulta, persoana vatamata nu depune plângere, el nu poate fi condamnat pentru acesta fapta si, în concluzie, nu e nici concurs de infractiuni). De aceea aceasta ultima conditie de existenta se analizeaza alaturi de celelalte conditii de existenta a concursului de infractiuni, desi se refera la tratamentul sanctionator.

Situatiile în care o infractiune nu atrage condamnarea:

- atunci când punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a partii vatamate sau cu sesizarea ori autosesizarea organelor competente (la infractiunile pe calea ferata, actiunea se pune în miscare doar sa sesizarea C.F.R., la infractiunile militare actiunea este pusa în miscare la sesizarea comandantului Unitatii Militare)

- atunci când pentru una dintre fapte a intervenit prescriptia sau amnistia

- atunci când pentru una dintre fapte opereaza o cauza de nepedepsire, cum ar fi o tentativa urmata de desistare sau de împiedicarea producerii rezultatului.

Formele concursului de infractiuni: concursul de infractiuni poate fi clasificat dupa mai multe criterii:

I. Dupa numarul actiunilor sau inactiunilor care stau la baza infractiunilor concurente:

1. Concurs real: atunci când o persoana savârseste doua sau mai multe infractiuni prin actiuni sau inactiuni diferite, înainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna dintre ele. Concursul real cunoaste doua modalitati:

1) Concursul real simplu, care se caracterizeaza prin aceea ca între faptele concurente nu exista o alta legatura, cu exceptia legaturii in personam data de identitatea subiectului infractiunilor.

2) Concursul real calificat sau caracterizat sau cu conexitate, care presupune savârsirea unei infractiuni pentru a înlesni sau ascunde o alta infractiune. La rândul sau, concursul caracterizat cunoaste doua modalitati:

Concurs real cu conexitate etiologica: se caracterizeaza prin aceea ca o infractiune este comisa pentru înlesnirea savârsirii altei infractiuni. Acest tip de concurs prezinta doua caracteristici principale: - ambele infractiuni sunt comise cu intentie directa

- Rezolutia infractionala privind savârsirea infractiunii scop trebuie sa ia nastere anterior savârsirii infractiunii mijloc

Rezulta din cele de mai sus ca exista în cazul concursului real cu conexitate etiologica doua tipuri de infractiuni, una scop(uciderea unei persoane) si una mijloc(procurarea armei cu care a fost ucisa victima).

Daca se cere sa se faca diferenta între concursul de infractiuni si infractiunea complexa se tine cont daca infractiunea mijloc e necesara mereu in abstracto pentru savârsirea infractiunii scop. Daca este necesara e infractiune complexa, iar daca nu, e concurs de infractiuni.

Concurs real cu conexitate consecventiala sau consecventionala:

se caracterizeaza prin aceea ca infractorul savârsesteo infractiune pentru a ascunde o alta infractiune savârsita anterior. Particularitatile acestui tip d econcurs:

- Prima infractiune poate fi comisa atât cu intentie cât si din culpa; în schimb, cea de-a doua e întotdeauna comisa cu intentie directa, pentru ca are un scop special, constând în ascunderea primei infractiuni

- Hotarârea privind savârsirea celei de-a doua infractiuni poate lua nastere atât înainte cât si dupa savârsirea celei dintâi (printr-o infractiune de delapidare infractorul sustrage niste bunuri din gestiune si apoi da foc depozitului- ideea incendierii poate fi luata înaite de furt, sau dupa furt).

Prin exceptie, hotarârea privind comiterea celei de-a doua infractiuni ia nastere întotdeauna dupa comiterea primeia, în doua situatii:

a) Atunci când prima infractiune este comisa din culpa (hotarârea de a parasi locul accidentului de circulatie comis din culpa)

b) În ipoteza în care cea de-a doua infractiune este susceptibila sa o absoarba pe prima (tatal, enervat de comportamentul fiului sau, l-a lovit în stomac, comitând infractiunea de vatamare corporala; apoi, pentru a ascunde aceasta infractiune, tatal îsi arunca fiul în râu si acesta se îneaca; dupa parerea prof. Florin Streteanu vatamarea corporala se absoarbe în infractiunea de omor). Pentru a avea în astfel de situatii concurs cu conexitate consecventiala trebuie sa avem date ca infractorul ia o noua hotarâre, diferita de cea initiala (A hotaraste sa comita o tâlharie asupra lui B, însa acesta îl recunoaste si îl ameninta pe infractor ca-l va denunta; atunci A ia hotarârea de a-l omorî pe B, pentru a nu fi demascat).

2. Concurs ideal sau formal: atunci aceasi actiune sau inactiune, datorita împrejurarilor în care s-a savârsit sau urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni. De exemplu, infractorul conduce neatent si loveste trei pietoni. Vor exista trei capete de acuzare de vatamare corporala din culpa , deci vor fi trei infractiuni (daca cei trei ar fi decedat ar fi fost o singura infractiune de omor). În mod similar vor exista mai multe infractiuni de ultraj atunci când infractorul a înjurat o patrula de politie (atâtea infractiuni câti politisti erau în componenta patrulei).

Delimitarea în practica dintre concursul real si cel ideal: vom exemplifica prin speta în care infractorul, care nu poseda permis de conducere, conduce în stare de ebrietate pe drumurile publice. Este evident ca sunt doua infractiuni: conducere fara permis si conducere în stare de ebrietate. În speta de fata este un concurs ideal, deoarece avem o singura actiune, aceea de a conduce masina pe drumurile publice. În absenta acestei actiuni, cele doua fapte nu constituie infractiuni.

Din cele de mai sus rezulta ca criteriul de delimitare este urmatorul: se înlatura actiunea si, daca în urma acestei operatiuni nu mai avem nici o infractiune, înseamna ca suntem în prezenta unui concurs ideal. Daca în urma înlaturarii actiunii avem totusi o infractiune, înseamna ca suntem în prezenta unui concurs real.

II. Dupa natura infractiunilor:

1. Concurs omogen: când infractiunile savârsite sunt de acelasi fel (doua violuri)

2. Concurs eterogen: când infractiunile comise sunt de natura diferita (un furt si o insulta). Importanta acestei clasificari: concursul omogen ridica probleme sub aspectul delimitarii lui de infractiunea continuata.

Sanctionarea concursului de infractiuni: de-a lungul timpului au fost implementate mai multe sisteme de sanctionare:

1. Sistemul cumulului aritmetic: este un sistem traditional, care presupune ca pentru fiecare din infractiunile savârsite instanta stabileste o pedeapsa, iar infractorul trebuie sa execute suma pedepselor. Acest sistem cunoaste doua variante:

a) Cumulul nelimitat, potrivit caruia inculpatul trebuie sa execute suma pedepselor stabilite, indiferent care ar fi aceasta; este aplicat în unele state din S.U.A., în Africa de Sud, Australia

b) Cumulul limitat, potrivit caruia inculpatul va executa o pedeapsa egala cu suma pedepselor stabilite, însa fara a depasi o anumita limita. Aceasta limita se poate stabili fie prin indicarea unui maxim general, fie prin raportarea la pedeapsa cea mai grea.

2. Sistemul absorbtiei: inculpatul va executa doar pedeapsa stabilita pentru infractiunea cea mai grava, considerându-se ca aceasta le absoarbe pe cele mai putin grave. Si acest sistem are doua variante:

a) Instanta judeca toate infractiunile comise, stabilind câte o pedeapsa pentru fiecare dintre ele si apoi dispune sa se execute doar pedeapsa cea mai grea.

b) Instanta judeca doar infractiunea susceptibila sa atraga pedeapsa cea mai grea.

Acest sistem prezinta marele inconvenient de a-i conferi infractorului care a comis o infractiune grava inpunitate pentru orice alte infractiuni mai putin grave pe care le-ar savârsi ulterior.

Sistemul absorbtiei este aplicat în numeroase coduri penale în materia concursului ideal.

3. Sistemul cumulului juridic: se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita în anumite limite prevazute de lege. Aplicarea sporului poate fi obligatorie sau facultativa, iar sporul poate fi variabil sau fix.

Legislatia româna a consacrat sistemul cumulului juridic cu spor facultativ si variabil. Sistemul este aplicabil în cazul ambelor forme ale concursului, lucru extrem de rar.

În dreptul nostru sanctionarea concursului de infractiuni presupune parcurgerea mai multor etape:

1. Stabilirea pedepsei pentru infractiunile concurente: fiecare dintre infractiunile comise este judecata si pentru fiecare se stabileste o pedeapsa, facând abstractie de existenta celorlalte infractiuni

2. Aplicarea pedepsei pentru pluralitatea de infractiuni. Aceasta a doua etapa cunoaste mai multe momente:

Alegerea pedepsei de baza: pedeapsa de baza este pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite pentru infractiunile concurente.

Modul de stabilire a pedepsei cele mai grele: în primul rând se are în vedere specia de pedeapsa. Astfel, detentiunea pe viata este mai grea decât închisoarea, care e mai grea decât amenda. Daca pedepsele sunt de aceeasi specie se are în vedere durata sau cuantumul acestor, fiind mai grea cea cu durata sau cuantumul mai mare. Daca pedepsele sunt de aceassi specie si au aceeasi durata sau acelasi cuantum, pedeapsa de baza va fi cea care are maximul special cel mai ridicat.

Instanta va proceda la majorarea pedepsei de baza. Trebuie precizat ca aceasta majorare este facultativa si va fi facuta doar daca instanta considera ca pedeapsa de baza nu este suficienta pentru îndreptarea infractorului. Tocmai în acesta consta avantajul acestui sistem, si anume faptul ca el poate permite atingerea limitei de pedeapsa stabilita prin sistemul absorbtiei, dar si atingerea limitei stabilite prin sistemul cumulului aritmetic.

Majorarea pedepsei de baza se face în doua etape:

a) Instanta poate ridica aceasta pedeapsa pâna la maximul special prevazut pentru pedeapsa de baza. Nu este obligatoriu ca aceasta pedeapsa sa atinga maximul special, ea poate fi majorata si pana la o limita mai mica decât acest maxim.

b) Adaugarea unui spor de pâna la 5 ani, daca pedeapsa majorata anterior nu e suficienta.

Aici se încheie stabilrea pedepsei pentru concursul de infractiuni si aceasta va fi pedeapsa rezultanta care va fi executata de infractor.

În literatura de specialitate s-a discutat mult în legatura cu posibilitatea aplicarii sporului înainte de a se atinge maximul special, fiind diferite opinii contradictorii. Oricum, nerespectarea ad literam a celor doua etape nu atrage nelegalitatea deciziei luate. Ceea ce conteaza în acest sens este ca pedeapsa rezultanta sa nu depaseasca maximul special al pedepsei de baza adunat la sporul de 5 ani.

Ipoteze de sanctionare a concursului în raport de specia pedepselor aplicabile pentru infractiunile concurente(art. 34 Cod Penal)

1. Când pentru una dintre infractiuni s-a stabilit detentiunea pe viata, iar pentru celelalte pedeapsa cu închisoarea sau amenda, potrivit art. 34 lit. a), se aplica doar detentiunea pe viata. Numai în acest caz este consacrat sistemul absorbtiei în legislatia româna. Exista totusi o diferenta între tratamentul sanctionator la detentiunii pe viata pentru concurs de infractiuni si cel al detentiunii pe viata pentru o infractiune singulara. Cel pentru concurs este evident mai sever, infractorul neputând beneficia de unele facilitati, cum ar fi eliberarea conditionata sau altele.

2. Când pentru toate infractiunile s-a stabilit pedeapsa cu închisoarea, potrivit art. 34, lit. b), se alege pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pâna la maximul special, iar daca nu e îndestulator se mai poate adauga un spor de pâna la 5 ani.

3. Când pentru toate infractiunile concurente s-au stabilit pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi majorata pâna la maximul ei special, iar daca e neîndestulator, se poate adauga un spor de pâna la jumatate din acest maxim( art. 34, lit. c)).

4. Când pentru o infractiune s-a stabilit pedeapsa cu închisoarea, iar pentru alta o pedeapsa cu amenda, se va aplica pedeapsa închisorii la care instanta poate adauga amenda în tot sau în parte( art. 34, lit. d)).

5. Când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea si mai multe pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa rezultanta obtinuta prin contopirea între ele a pedepselor de aceeasi specie, iar apoi contopirea rezultantelor partiale astfel obtinute( art. 34, lit. e)).

Limitele pedepsei rezultante aplicabile pentru concursulu de infractiuni

Exista trei limitari principale:

1. Niciodata pedeapsa rezultanta nu poate depasi totalul aritmetic al pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente

2. Pedeapsa rezultanta nu va putea depasi maximul special al pedepsei de baza adunat la sporul de 5 ani.

3. Art. 80 Cod Penal precizeaza ca atunci când pentru niciuna dintre faptele concurente maximul special nu depaseste 10 ani, pedeapsa rezultanta nu poate depasi 25 de ani, indiferent de cauzele de agravare.

Daca pentru cel putin una dintre faptele concurente legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani, pedeapsa rezultanta nu paote depasi 30 de ani, deoarece acesta este maximul general al pedepsei închisorii.

Aplicarea pedepsei în cazul judecarii separate a infractiunilor concurente

De regula, infractiunile concurente se judeca împreuna de catre aceeasi instanta. Totusi, prin exceptie, se poate ca infractiunile concurente sa fie judecate separat, fie datorita competentei instantei, fie datorita descoperirii la date diferite a infractiunilor.

În cazul judecarii separate este necesara aplicarea pedepsei în asa fel încât situatia infractorului sa fie precum ar fi fost în cazul judecarii împreuna a infactiunilor.

În art. 36 Cod Penal e reglementata institutia contopirii pedepselor aplicate prin hotarâri de condamnare diferite. Exista doua ipoteze reglementate de acest articol si una nereglementata de catre Codul Penal:

1. Situatia în care, dupa condamnarea definitiva pentru o infractiune, infractorul e judecat pentru o alta infractiune concurenta. Îmtr-un asemenea caz instanta va proceda la stabilirea pedepsei pentru cea de-a doua infractiune si apoi o va contopi potrivit art. 34, cu pedeapsa aplicata anterior pentru prima fapta. Aceasta prima pedeapsa se bucura de autoritate de lucru judecat, astfel ca instanta nu va putea sa o modifice.

2. Ambele infractiuni concurente au fost definitiv judecate, dar prin hotarâri distincte. În acest caz instanta care face contopirea va trece peste prima etapa( cea a stabilirii pedepselor pentru faptele concurente), si va proceda la contopirea acestora.

3. Nereglementata expres de cod e situatia contopirilor partiale, adica ipoteza în care infractiunile concurente au fost judecate în grupe de catre doua sau mai multe, prin hotarâri distincte. În acest caz nu se va proceda la contopirea celor doua rezultante partiale, ci la contopirea celor patru, sau mai multe, pedepse stabilite pentru infractiunile concurente.

Autoritatea de lucru judecat al sporului aplicat cu ocazia contopirilor partiale: sporul trebuie mentinut, sau poate fi majorat atunci când pedeapsa de baza ramâne aceeasi ca la contopirea partiala. Daca pedeapsa de baza s-a schimbat instanta poate sa mentina sporul, sa-l majoreze, sa-l diminueze sau sa-l înlature. În realitate ceea ce se bucura de autoritate de lucru judecat este pedeapsa rezultanta aplicata cu ocazia contopirii partiale, caci rezultanta finala nu poate fi mai mica decât rezultantele partiale.