Problema minoritatilor
. Ideea proclamata si consolidata constitutional prin art. 1, alin. 1 al Legii fundamentale a starnit dezbateri aprinse si contradictorii in Adunarea Constituanta, mai degraba patimase decat utile. Sentimentul national este strain ideii de sovinism. Dimpotriva, el presupune ocrotir 939n1321j ea minoritatilor, inlaturarea oricaror discriminari, afirmarea si garantarea egalitatii in drepturi a tuturor cetatenilor, coeziunea si solidaritatea celor care alcatuiesc poporul roman. Asemenea idei sunt explicit consacracte prin art. 4 al Constitutiei: "Statul are ca fundament unitatea poporului roaman si solidaritatea cetatenilor sai. Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau origine sociala".
Persoanelor apartinand minoritatilor nationale, statul roman le recunoaste si le garanteaza dreptul la identitate. Ignorarea minoritatilor nationale - ca realitate istorica - poate avea consecinte extrem de pagubitoare. In spiritul democratiei autentice - ca unic si ireversibil sistem de guvernamant - art. 6, alin. 1 din Constitutia proclamata ca persoanele apartinand minoritatilor nationale au "dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase". Un astfel de drept, recunoscut si garantat, nu trebuie sa degenereze in privilegii. Iata de ce, in acelasi articol, la aliniatul 2 se precizeaza: "Masurile de protectie luate de stat, pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identiatii persoanelor apartinand minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare in raport cu ceilalti romani. Cu alte cuvinte si in concluzie, situarea la extreme este la fel de pagubitoare; ignorarea sau reprimarea fenomenului identitar, dar si exacerbarea acestuia pun deopotriva grav in discutie valorile democratice: fie asimilarea fortata a minoritatii ori segregarea, fie dubla privilegiere a minoritatii, fie refugierea minoritatii si degenerescenta acesteia in "fundamentalism", fie conflictul violent de genul "noi sau ei", fie artificializarea noncompatibilitatii, fie denaturarea cartei de identitate biologica prin transformarea ei in carte etnic-elitista s.a.m.d. Orice incercare, aprioric si neindoielnic absurda, de a duce la un numitor comun membrii unei societati, aflata sub semnul diversitatii etnice, culturale, lingvistice, religioase, ar echivala cu un dement experiment de clonare a societatii dupa un tipar ales arbitrar din vremurile de alta data; dar si incercarea de a postula dreptul la identitate ca drept de constituire a unor caste, privilegiate si egoiste, nu poate avea ca rezultat decat disolutia identitatii insasi a acelei societati. Solutia rationala nu poate deriva decat din axioma tuturor reglementarilor in materia dreptului la identitate: daca si in masura in care este necesar si posibil, fara a deteriora ambianta egalitara si democratica.
O ampla si staruitoare pledoarie s-a facut, atat in cadrul Comisiei pentru elaborarea proiectului de Constitutie a Romaniei, cat si in cadrul Adunarii Constituante, pentru consacrarea "dreptului minoritatilor nationale" la identitate, adica a "dreptului colectiv" la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii.
Propunerea n-a putut fi insa acceptata. Mai intai, pentru ca un astfel de drept nu-si afla consacrarea in nici un document international, asa incat o "premiera romaneasca" in acest domeniu, desi spectaculara, ar fi fost cu siguranta pripita si ar fi avut, poate, o forta de sugestie inoportuna. Art. 27 al Pactului cu privire la drepturile civile si politice, art. 33 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., din iunie 1990, capitolul 1 al Cartei de la Paris, din noiembrie 1990, nu pot fi interpretate in sensul recunoasterii "dreptului colectiv" la identitate. Atunci cand aceste documente internationale sau altele se refera la protectia "minoritatilor", ea este corelata cu obligatia ce revine statelor un aceasta privinta. Cand insa se vorbeste despre "dreptul la identitate", el este valorizat ca drept individual. De altfel, intr-o stricta logica juridica, orice drept sau libertate colectiva, este, ab origine, un drept sau libertate individuala, numai ca el nu se poate exercita decat prin asociere. Mai apoi, pentru ca "dreptul colectiv" la identitate poate genera in "dreptul la separatism ", la izolare si inchistare, opuse coeziunii si solidaritatii. In forma revizuita, art 4, alin 1 din Constitutie prevede ca: "Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai" (s.n.).
|
