Problematica daunelor morale

Problematica daunelor morale

Potrivit criteriului naturii sale intrinsece[1], prejudiciul este patrimonial si nepatrimonial, acesta din urma reprezentand o forma distincta a prejudiciului in general si, in consecinta, este un factor independent de antrenare a raspunderii civile . Prejudiciile nepatrimoniale, denumite &# 424e42e 351;i daune morale reprezinta acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate in bani, deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale.

In cazuri concrete se poate ca printre urmarile unei fapte ilicite, deci si a unei infractiuni, sa fie prezente atat prejudicii de natura materiala, cat si prejudicii de natura morala, datorita corelatiei dintre patrimoniul material si patrimoniul moral al omului[3].

Sunt insa si situatii in care daunele morale si cele patrimoniale pot fi privite fara vreo legatura nemijlocita intre ele. Astfel, vatamarea corporala ce are ca urmare pierderea unui brat poate lipsi de mijloace materiale de existenta pe acela care, anterior, se indeletnicea cu activitati de ceasornicarie. Aceeasi fapta poate, totodata, sa produca suferinte psihice atat celui vatamat, cat si unei alte persoane apropiate acestuia. In aceste conditii, singura legatura intre cele doua feluri de prejudicii (material si moral) o constituie vatamarea corporala grava a celui in cauza.

Problema repararii daunelor morale in dreptul romanesc a cunoscut urmatoarele etape evolutive: etapa admiterii repararii banesti a daunelor morale (1865-1952); etapa interziceri repararii banesti a daunelor morale (1952-1989); etapa revenirii la practica repararii banesti a daunelor morale (din 1990 sub impulsul Recomandarilor Consiliul Europei din 1969, cu privire la repararea daunelor morale).[4]

In ceea ce priveste repararea daunelor morale pe calea actiunii civile alaturate actiunii penale in procesul penal, consacrarea expresa in Codul de procedura penala a intervenit in anul 2003 prin Legea nr. 281 . Aceasta a inclus in art. 14 un alin. nou (5), in baza caruia, actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.

Dar, chiar si inainte de consacrarea expresa prin Legea nr. 281/2003, in jurisprudenta s-a considerat ca se pot acorda despagubiri pentru daunele morale produse prin infractiune si, in consecinta, persoana care a suferit asemenea daune putea avea calitatea de parte civila in procesul penal . Unele opinii exprimate in literatura noastra juridica propuneau acordarea de despagubiri banesti pentru anumite daune morale, cum ar fi in cazul infractiunilor de vatamare corporala sau a sanatatii prin care s-au cauzat prejudicii de ordin estetic sau de agrement .

In momentul de fata, prevederile art. 14 alin. 5 C.pr.pen. si art. 998 si 999 din C. Civ., impun concluzia ca pentru o justa si integrala despagubire a partii vatamate, inculpatul poate fi obligat, pe langa acoperirea pagubei materiale si la plata unei daune morale.

In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor Curtea Suprema de Justitie a aratat ca acordarea de compensatii materiale pentru daunele morale este rodul unei aprecieri, dar nu o apreciere de ordin general, ci avandu-se in vedere criterii rezultand din cazul concret supus judecatii[8].