Proprietatea intelectuala

A.Legislatia primara

Articolul 295 din Tratatul CE prevede ca "Prezentul tratat nu aduce nici o atingere regimului proprietatii din statele membre."

Articolul 17 al Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene al doilea sub-punct mentioneaza ca proprietatea intelectuala este protejata

B.Legislatia secundara

1. Proprietatea industriala:

Directiva Consiliului 87/54/CEE din 16 decembrie 1986 referitoare la protejarea prin intermediul legii a topografiilor produselor semiconductoare;

Directiva a Consiliului CEE 89/104/CEE din 21 decembrie 1988 de armonizare a legislatiilor statelor membre referitoare la marci inregistrate;

Regulamentul Consiliului 40/94/CE din 20 decembrie 1993 cu privire la marcile înregistrate în cadrul Comunitatii;

Regulamentul Consiliului 2100/94/CE din 27 iulie 1994 instituind un regim de protectie comunitara a noilor soiuri de plante;

Directiva 98/44 a Parlamentului Europea 11311s181l n si a Consiliului din 6 iulie 1998 referitoare la protectia juridica a inventiilor din domeniul biotehnologic;

Directiva 98/71/CE a Parlamentului Europea 11311s181l n si a Consiliului din 13 octombrie 1998 referitoare la protectia juridica a machetelor.

2. Protectia dreptului de autor

Directiva Consiliului 91/250/CEE din 14 mai 1991 referitoare la protectia juridica a programelor de computer;

Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 referitoare la coordonarea anumitor reguli privind dreptul de autor si drepturile înrudite cu dreptul de autor care se aplica în domeniul transmisiilor prin satelit si re-transmiterii prin cablu;

Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 de armonizare a termenului de protectie a dreptului de autor cu alte drepturi înrudite;

Directiva 96/9/CE a Parlamentului Europea 11311s181l n si a Consiliului din 11 martie 1996 referitoare la protectia juridica a bazelor de date;

Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 mai 2001 referitoare la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si ale drepturilor înrudite cu societatea informationala.

Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European si a Cosiliului din 27 septembrie 2001 cu privire la dreptul de re-vanzare in beneficiul autorului unei lucrari de arta originale.

3. Crearea de noi reguli de protectie in domeniul noilor tehnologii:

Directiva Consiliului 91/250/CEE din 14 mai 1991 referitoare la protectia juridica a programelor de computer;

Directiva 96/9/CE emisa de Parlamentul European si de Consiliu in data de 11 martie 1996 referitoare la protejarea prin intermediul legii a bazelor de date;

Introducere

Drepturile de proprietate intelectuala se pot întâlni în fiecare zi si oriunde, de la designul unei sticle de bauturi racoritoare pâna la o friptura. Este posibil ca în cuptorul unde doriti sa pregatiti friptura sa fie încorporate cel putin doua sau trei inventii, acesta sa poarte un semn sau un logo înregistrat ca marca, iar animalul de la care provine carnea sa fi fost hranit cu plante protejate la nivel comunitar prin certificatele de obtinere vegetala si, în sfârsit, reteta folosita sa provina dintr-o carte de bucate protejata de drepturile de autor pâna în 2007.

Importanta tot mai sporita a drepturilor de proprietate intelectuala este demonstrata si de dezvoltarea economiei informatiei, în care noile tehnologii pun la încercare protectia juridica a unor interese aparent ireconciliabile: creatia intelectuala si respectarea regulilor concurentei. Astfel, una din cele mai importante tehnologii, programele de computer sunt caracterizate de un potential monopolistic înalt, la care se adauga si disparitatea extrema între costul crearii si costurile manufacturarii si distribuirii lor, care se aproprie de zero când copia este creata electronic si distribuita prin Internet. În al doilea rând, programele de computer sunt greu de încadrat în concepte de drept: un program este un fel de text, ceea ce ar conduce la ideea ca dreptul de autor este regimul juridic cel mai potrivit, în acelasi timp nu poate fi despartit de hardware, de echipamentul fizic, de unde ar rezulta ca brevetul asigura cea mai buna protectie si este si un fel de algoritm, care nu este protejat de nici unul din cele doua. În cadrul Comunitatii, Directiva (CE) nr. 91/250 din 14 mai 1991 privind protectia juridica a programelor de computer aplica principiul protectiei programelor prin dreptul de autor: "conform dispozitiilor prezentei directive, statele membre protejeaza programele de computer prin dreptul de autor ca pe niste opere literare în sensul conventiei de la Berna pentru protectia operelor literare si artistice".

Nu este de mirare ca în tarile dezvoltate economic a început sa se dezvolte o piata a drepturilor de proprietate intelectuala, în care societati comerciale au ca principal obiect de activitate înregistrarea de drepturi de proprietate intelectuala, fie pentru a se constitui în obstacole în calea dezvoltarii unui concurent sau pentru a tranzactiona la preturi cât mai mari drepturi pentru cei care doresc sa dezvolte un produs. De exemplu, Research in Motion, producator al unui echipament mobil de transmitere a e-mailurilor, denumit BlackBerry, si folosit de peste 3 milioane de utilizatori în SUA, s-a aflat în litigiu cu NTP, o societate comerciala ce pretindea ca detine nu mai putin de 9 brevete incorporate în acest echipament, timp de 4 ani, perioada în care au avut loc si negocieri între cele doua întreprinderi. Sumele solicitate în cursul negocierilor s-au situat în jurul a peste 600 milioane de dolari SUA. Instanta americana chiar si-a manifestat neplacerea ca nu s-a ajuns la un acord între cele doua parti.

Dincolo de avantejele pe care le genereaza prin impulsionarea progresului economic si al societatii, drepturile de proprietate intelectuala pot fi folosite pentru a încalca concurenta sau libera circulatie a marfurilor. Unul din primele brevete în Europa este cel acordat în Anglia de regele Henry al IV-lea flamandului John din Utynam în 1449. Brevetul îi acorda lui John monopolul asupra unei metode de producere a sticlei colorate pentru Colegiul Eton, metoda necunoscuta în Anglia în acea perioada. Dupa câteva decenii de la acest brevet, inventatorii au început sa abuzeze de monopolurile ce le erau acordate, astfel încât Anglia a fost nevoita sa adopte o "Lege a monopolurilor", în care recunostea inventatorilor dreptul de a avea privilegii de monopol doar pentru 14 ani.

Dreptul de proprietate intelectuala versus Piata Interna

De la începutul Comunitatilor, Curtea Europeana de Justitie a fost nevoita sa concilieze  protectia drepturilor de proprietate intelectuala, în conditiile unor prevederi laconice în Tratat, cu alte doua obiective importante ale dreptului comunitar: libera circulatie a marfurilor si concurenta. Aceasta deoarece, în mod esential, drepturile de proprietate intelectuala au ca scop protejarea detinatorului de concurenta din partea altui particular care îi copiaza drepturile. De asemenea, pot fi folosite pentru a crea bariere în calea comertului între state cu bunuri ce apartin aceleiasi persoane fizice sau juridice, întrucât pot preveni importurile dintr-un stat membru în altul.

În ceea ce priveste concurenta, drepturile de proprietate intelectuala confera fie drepturi exclusive (drepturile de autor), fie drepturi de monopol (brevete). Acestea le permit detinatorilor sa controleze pietele prin limitarea concurentei. Desi drepturile de proprietate intelectuala au ca efect principal promovarea progresului industrial si tehnic, acesta este atins prin intermediul unei exclusivitati pe piata, temporare de cele mai multe ori.

O solutie evidenta pentru aceste contradictii ar fi fost crearea unor drepturi de proprietate intelectuala la nivel comunitar sau a unui domeniu unificat de reglementari la nivel comunitar. Din diverse motive acest lucru nu s-a realizat si doar din anii 90 au fost adoptate acte comunitare ce încearca sa armonizeze regulile la nivel national.

Încercari de solutionare au existat atât din partea Curtii înainte de 1990[3], cât si din partea Comisiei. Atitudinea celor doua institutii s-a bazat, initial, pe conceptia ca drepturile de proprietate intelectuala sunt anticoncurentiale, ceea ce, pe termen scurt, este adevarat. Pe parcursul dezoltarii jurisprudentei, Curtea a recunoscut faptul ca pe termen lung drepturile de proprietate intelectuala stimuleaza concurenta prin producerea de noi bunuri.

Tratatul nu mentioneaza între exceptiile de le interdictia obstacolelor în calea liberei circulatii a marfurilor, prev. de art. 30 TCE, proprietatea intelectuala, ci doar proprietatea industriala si comerciala. Totusi, termenii de proprietate industriala si comerciala au fost interpretati în sens larg de catre Curte.

Principii aplicate de Curte

Atunci când aplica prevederile liberei circulatii a marfurilor drepturilor de proprietate intelectuala, Curtea aplica trei principii:

a)      existenta unei distinctii între existenta si exercitiul unui drept (Consten and Grundig c. Comisia (precitata), C 78/70, Deutsche Grammophon c. Metro SB-Grossmarkte). Existenta dreptului este protejata de art. 295 TCE. Art. 30 TCE se aplica existentei unui drept, iar art. 28 TCE se aplica exercitiului dreptului.

b)      Aceasta distinctie a determinat definirea subiectului specific fiecarui drept pentru a delimita existenta si exercitiul acestuia (Deutsche Grammophon, C 15/74, Centrafarm c. Sterling Drug Inc., C 16/74, Centrafarm c. Winthrop). Curtea se refera la esenta dreptului ca fiind una de recompensarea detinatorului.

c)      Aceasta a condus la demarcarea sfârsitului existentei dreptului si începutul exercitiului dreptului, conform doctrinei stingerii dreptului de proprietate intelectuala la nivel comunitar: toate drepturile înceteaza dupa prima punere pe piata a bunului, în mod legal si legitim, de catre detinatorul dreptului sau cu acordul acestuia. Cu alte cuvinte, dreptul este recompensat o singura data, când bunurile sunt distribuite pe piata comunitara si nu înca o data când traverseaza frontierele nationale.

Este adevarat ca nu se poate spune ca un drept poate exista daca nu este exercitat efectiv. În consecinta, existenta dreptului este doar suma tuturor modurilor în care poate fi exercitat. Principiile adoptate de catre Curte reprezinta o alegere a unei politici, preferându-se cea comunitara în dauna drepturile nationale.

Definitia simplificata a doctrinei stingerii dreptului este aceea ca odata introdus produsul pe piata, acesta poate fi vândut sau transferat liber de orice conditii. Exercitiul dreptului este restrâns din momentul în care a adus un beneficiu economic detinatorului dreptului de proprietate intelectuala. Doctrina, modelata dupa doctrina americana "a primei vânzari" se aplica tuturor drepturilor, atât timp cât exista consimtamântul detinatorului de a introduce produsul pe piata.

Desi Curtea a fost acuzata de "obscurantism judiciar" datorita acestor distinctii, folosirea unor criterii atât de vagi a permis Curtii sa îsi modifice jurisprudenta, atunci când avantajele drepturilor de proprietate intelectuala au devenit clare în ceea ce priveste realizarea obiectivelor Comunitatii.

Aceasta a fost situatia în   C 187/80, Merck c. Stephar.

Merck detinea un brevet în Olanda pentru un anumit medicament. Stephar a importat aceleasi medicamente din Italia în Olanda, unde, datorita legislatiei nationale nu se obtinuse brevetul, dar erau introduse pe piata italiana chiar de catre Merck. Merck a argumentat ca, datorita faptului ca nu are brevet în Italia, nu poate nici sa obtina recompensa de monopol. Curtea nu a fost prea convinsa de argument:

"Proprietarul brevetului este cel care decide, în lumina tuturor circumstantelor, în ce conditii va introduce produsul pe piata, inclusiv posibilitatea introducerii pe piata unui stat membru care nu furnizeaza protectie pentru produsul respectiv. Daca decide în acest mod, trebuie sa accepte consecintele alegerii sale în ceea ce priveste libera circulatie a marfurilor în cadrul Piete Comune,care este un principiu fundamental ce face parte din circumstantele economice si juridice ce trebuie luate în considerare de proprietarul brevetului atunci când decide îsi va exercita dreptul".

Detinatorul brevetului are de înfruntat o alegere dura. Poate sa nu introduca produsul pe piata italiana, unde nu exista protectie a brevetului, cu consecinta ca poate sa îsi foloseasca brevetul olandez pentru a preveni orice importdin Italia în Olanda. Sau poate alege sa urmareasca profitul pe piata italiana prin consimtamântul manufacturarii produsul în aceasta tara, dar nu mai poate preveni importul în Olanda.

Diferenta dintre existenta dreptului si stingerea sau extinctia exercitiului dreptuluii

Aceasta distinctie a fost aplicata în domeniul brevetelor (Centrafarm, Merck), drepturilor de autor (Deutsche Gramophon 1971), marcilor (Centrafarm, Van Zuylen c. Hag).

Definirea subiectului fiecarui drept

Este folosita de Curte ca un instrument pentru a descoperi scopul drepturilor de proprietate intelectuala. Scopul dreptului este apoi pus în balanta, analizat comparativ cu distorsiunea pe care o provoaca exercitiul dreptului asupra comertului. În aceasta materie, întâlnim o abordare favorabila din partea Curtii a drepturilor de închiriere si transmitere, care nu se sting în acelasi mod ca si celelate drepturi (Coditel c. Cine Vog, Warner Bros c. Christiansen).

Stingerea exercitiului dreptului

Expirarea drepturilor trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

prima intrare  în circulatie trebuie sa se produca cu consimtamântul posesorului dreptului ;

prima intrare în circulatie trebuie sa se produca pe teritoriul statelor membre[5].

În plus, exista câteva limite impuse expirarii:

libera circulatie trebuie restrânsa daca intra în conflict cu obiectul specific al dreptului de proprietate intelectuala;

expirarea drepturilor se limiteaza la numarul copiilor puse în circulatie[6];

art.30 si, prin urmare, teoria expirarii drepturilor nu se aplica libertatii prestarii de servicii, care poate avea efect asupra dreptului de autor în exercitarea dreptului de reprezentare[7].

C 144/81, Keurkoop BV c.   Nancy Kean Gifts BV

Compania Nancy Gifts a înregistrat in Benelux un model de poseta la data de 23 aprilie 1979. Compania Keurkoop a importat pe teritoriul Olandei o poseta foarte asemanatoare, protejata printr-o macheta înregistrata în Statele Unite si, ulterior, în Franta, la data de 18 aprilie 1979. Nancy a solicitat protejarea pe teritoriul Olandei a dreptului sau de proprietate intelectuala si întreruperea importului posetelor de catre Keurkoop. Un tribunal din Rotterdam a decis în favoarea firmei Nancy; Keurkoop a introdus apel, iar a doua instanta a solicitat o hotarâre preliminara Curtii, cu privire la compatibilitatea drepturilor asupra proprietatii intelectuale la nivel national cu art. 30 TCE si cu privire la posibilitatea interzicerii liberei circulatii a unui produs daca acesta este comercializat în mod legal în alt stat membru al Comunitatii.

Curtea a stabilit ca, în ceea ce priveste existenta si stingerea dreptului:

" . în absenta unificarii sau armonizarii legislatiilor în cadrul Comunitatii, stabilirea conditiilor si procedurilor pentru protectia machetelor revine în sarcina legislatiei la nivel national."

Principiul stingerii exercitiului drepturilor: " . posesorul unui drept de proprietate industriala sau comerciala, care este protejat de catre legislatia unui stat nu poate invoca aceasta legislatie pentru a se opune importarii sau comercializarii unui produs care a fost introdus în mod legal pe piata unui alt stat membru de catre detinatorul dreptului, cu acordul sau sau de catre o persoana care depinde de acesta prin legaturi de ordin juridic sau economic.

Subiectul specific al dreptului de proprietate intelectuala trebuie stabilit pentru a determina barierele comerciale care vor fi acceptate conform legislatiei comunitare, în comparatie cu cele care nu vor fi acceptate."

Jurisprudenta Curtii a permis de asemenea identificarea principiilor aplicabile în anumite situatii: reambalarea produselor (marci înregistrate)[8]

Principiu: proprietarul unei marci înregistrate poate împiedica un tert sa importe un produs reambalat, chiar daca acesta are inscriptionata la vedere marca proprietarului.

Exceptii: adaugarea de prefixe sau sufixe la marca proprietarului are ca scop împartirea pietei pe segmente în mod artificial.

În aceasta privinta, Curtea Europeana de Justitie a retinut ca marcile reprezinta un element esential într-un sistem concurential normal, nedistorsionat si pe care Tratatul doreste sa-l instituie. Într-un asemenea sistem, firmele trebuie sa fie capabile sa-si atraga si sa-si mentina clientela prin calitatea produselor si serviciilor oferite, ceea ce este posibil numai datorita existentei unor semne distinctive, ce permit identificarea acestora. Pentru ca o marca sa fie capabila sa-si îndeplineasca functia, aceasta trebuie sa reprezinte o garantie ca orice produs ce o poarta a fost manufacturat sub controlul unei singure entitati si careia i se poate atribui responsabilitatea din punctul de vedere al calitatii. (C 10/89 CNL-SUCAL c. HAG GF, C 9/93 IHT Internationale Heiztechnick vs. Ideal Standard).

Astfel, asa cum de altfel Curtea a mai retinut si cu alte ocazii, obiectul specific al unei marci de comert este acela de a garanta proprietarului acesteia ca are un drept exclusiv de a utiliza acea marca cu scopul de a introduce un produs pe piata pentru prima oara si pentru aceasta, de a-l proteja împotriva competitorilor care doresc sa obtina avantaje datorita pozitiei sau reputatiei conferite de acea marca, prin vânzarea de produse ce poarta aceasta marca în mod ilegal (C 1/81 Pfizer c. Eurim-Pharm, IHT Internationale Heiztechnik).

În consecinta, proprietarul unei marci care este protejata de legislatia nationala a unui stat membru nu se poate baza pe acea legislatie pentru a preveni importul si comercializarea unui produs ce a fost introdus pe piata unui alt stat membru, de acesta sau cu acordul acestuia.

Mai mult, Curtea a retinut ca functiunea esentiala a unei marci de comert este sa îi acorde garantii consumatorului sau utilizatorului final cu privire la originea si identitatea produsului marcat, prin acordarea posibilitatii de a selecta produsul, fara riscul de a-l confunda cu produse de origine diferita. Garantarea originii înseamna ca utilizatorul final sau consumatorul poate fi sigur ca un produs marcat nu a facut obiectul unei faze prelabile de marketing prin interferenta unei terte persoane, în lipsa unei autorizari din partea proprietarului marcii, într-o asemenea maniera încât sa afecteze conditia originala a produsului.

În sfârsit, se poate concluziona din jurisprudenta Curtii ca dreptul exclusiv al proprietarului de a aplica o marca unui anumit produs trebuie privit în anumite circumstante ca fiind epuizat, pentru a permite unui importator sa comercializeze sub acea marca produse care au fost puse pe piata unui alt stat membru, de proprietarul marcii sau cu acordul acestuia.

Curtea a retinut ca proprietarul unei marci nu se poate baza pe dreptul sau de proprietate daca:

s-a constatat ca utilizarea dreptului de marca de catre proprietarul marcii va contribui la divizarea artificiala a pietelor între statele membre;

s-a observat ca reambalarea nu este de natura sa afecteze ireversibil conditia originala a produsului;

proprietarul marcii receptioneaza o notificare prealabila înainte ca produsul reambalat sa fie pus în vânzare si

daca acest fapt este mentionat pe noul ambalaj, de catre cel ce a realizat reambalarea.

Monopolul asupra drepturilor de proprietate intelectuala versus regulile liberei concurente.

Regulile concurentei referitoare la acorduri între companii din articolul 81 si abuzul unei pozitii dominante (art. 82) pot avea ca efect restrictionarea exercitarii drepturilor de proprietate intelectuala.

Curtea a considerat ca restrictiile impuse concurentei care rezulta din astfel de acorduri ar putea fi justificate de catre contributile de ordin tehnic si stiintific care vor fi obtinute (art. 81 par. 3). Testul de proportionalitate între restrictiile impuse liberei concurente si beneficiile de ordin stiintific ar putea avea un rezultat pozitiv în ideea stabilirii unor clauze de exclusivitate teritoriala ; un caz exceptional în acest sens îl constituie licentele închise .

Jurisprudenta dezvoltata de la sfârsitul anilor 80 releva faptul ca exercitarea drepturilor de proprietate intelectuala poate constitui abuz ale unei pozitii dominante în anumite circumstante, de exemplu, în cazul:

aplicarii unor preturi excesive[11];

refuzului de a acorda licenta asupra drepturilor de proprietate intelectuala[12];

C 238/87, AB Volvo versus Erik Veng (UK) Ltd

Volvo detine dreptul de design asupra unor componente de caroserie. Volvo ofera aceste componente la un pret ridicat în Marea Britanie si refuza sa acorde licente pentru re-comercializarea acestor componente de caroserie. Veng importa aceleasi componente, fabricate fara autorizatia Volvo si le distribuie în Marea Britanie. Volvo considera ca acesta este un atac asupra drepturilor sale de exclusivitate. Instanta din Marea Britanie a solicitat, în cadrul procedurii hotarârii preliminare, raspunsul cu privire la pozitia dominanta a companiei Volvo pe piata si natura abuziva a comportamentului acesteia. În acest caz, Curtea a decis ca nu exista problema unui abuz al pozitiei dominante din partea companiei Volvo.

Detinerea unui drept de proprietate intelectuala nu constituie in sine o pozitie dominanta.

Totusi, uneori, exercitarea unui drept de exclusivitate de catre detinatorul unui design de componente caroserie auto poate fi interzisa prin articolul 86 daca da nastere unui tip de comportament abuziv, cum ar fi refuzul arbitrar de a livra piese de schimb unor reparatori independenti, fixarii preturilor acestor piese de schimb la un nivel inacceptabil sau deciziei de a nu mai produce piese de schimb pentru un anumit model, câta vreme multe autoturisme din acest model se afla înca în circulatie, acest comportament afectând comertul dintre statele membre.

Rolul instantelor nationale în protectia drepturilor de proprietate intelectuala

Un aspect important asupra caruia se concentreaza activitatea institutiilor comunitare, în special prin   armonizarea masurilor în vederea protectiei drepturilor de proprietate intelectuala, este actiunea de combatere a contrafacerilor, falsificarii si piratarii marfurilor.

Institutiile europene au sesizat ca legislatia disparata a condus la o diminuare a dreptului material al proprietatii intelectuale si la o fragmentare a pietei interne, ceea ce poate determina mediile economice sa-si piarda încrederea în piata interna si, prin urmare, sa-si reduca investitiilor în inovatie si creatie si ca daunele aduse drepturilor de proprietate intelectuala sunt din ce în ce mai mult legate de criminalitatea organizata. De exemplu, dezvoltarea folosirii internetului permite o distribuire instantanee a produselor piratate în toata lumea. Datorita acestor motive, a fost adoptata Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuala.

Directiva cere statelor membre ca pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuala sa adopte masuri, proceduri si despagubiri ce trebuie sa fie corecte si echitabile, sa nu fie complexe si costisitoare în mod inutil si sa nu cuprinda termene nerezonabile si nici sa provoace întârzieri nejustificate. Masurile si procedurile trebuie sa fie de asemenea efective si proportionale.

Instantele nationale, pentru a solutiona un caz în mod just si echitabil, vor trebui sa se asigure ca partile din dosar sunt tratate în mod egal si nu se vor accepta cheltuieli inutile. Pentru o procedura proportionala se vor avea în vedere: valoarea sumelor implicate în litigiu, importanta cazului, complexitatea problemelor de drept în discutie, puterea financiara a fiecarei parti si alocarea unei parti proportionale din resursele instantei, având în vedere necesitatea solutionarii si a altor cauze.

Persoane care au calitatea de a cere aplicarea de masuri, proceduri si despagubiri

Au calitatea de a cere aplicarea masurilor, procedurilor si despagubirilor mentionate în directiva:

titularii drepturilor de proprietate intelectuala, în conformitate cu dispozitiile legislatiei aplicabile,

toate celelalte persoane autorizate sa utilizeze aceste drepturi, în special cele care au autorizatie, în masura în care legislatia aplicabila permite acest lucru si în conformitate cu aceasta,

organismele de gestionare colectiva a drepturilor de proprietate intelectuala recunoscute legal ca având calitatea de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuala, în masura în care dispozitiile legislatiei aplicabile permit acest lucru si în conformitate cu acestea,

organismele de protectie profesionala recunoscute legal ca având calitatea de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuala, în masura în care dispozitiile legislatiei aplicabile permit acest lucru si în conformitate cu acestea.

Prezumtia calitatii de autor sau de titular al dreptului

În sensul aplicarii masurilor, procedurilor si despagubirilor prevazute în directiva pentru ca autorul unei opere literare sau artistice sa fie, pâna la proba contrara, considerat ca atare si admis, prin urmare, sa exercite urmarire împotriva falsificatorilor, este suficient ca numele sau sa fie mentionat pe opera în modul obisnuit.

Mijloace de proba

La cererea unei parti care a prezentat mijloace de proba în mod rezonabil, accesibile si suficiente pentru a-si sprijini afirmatiile, si a indicat care sunt elementele de proba ce se afla sub controlul partii adverse, autoritatile judiciare competente pot ordona ca aceste elemente de proba sa fie produse de partea adversa, sub rezerva asigurarii protectiei informatiilor confidentiale. Un esantion rezonabil al unui numar mare de copii ale unei opere sau ale oricarui alt obiect protejat va fi considerat de catre autoritatile judiciare competente ca reprezentând elemente de proba suficiente.

În cazul daunelor provocate la scara comerciala, autoritatile judiciare competente, daca este cazul, la cererea unei parti, pot dispune comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale, care se afla sub controlul partii adverse, sub rezerva asigurarii protectiei informatiilor confidentiale.

Documentele nu sunt protejate numai prin faptul ca partea declara ca sunt confidentiale. Instanta va trebui sa analizeze cu atentie cererea de furnizare a documentelor confidentiale. Daca documentele confidentiale sunt relevante pentru cauza, instanta va cere partilor sa nu faca uz de informatiile respective, decât pentru solutionarea litigiului. De asemenea, poate limita dreptul de a face copii dupa documente, numarul persoanelor care pot citi documentele, poate circumstantia locul unde se pot citi sau poate impune masuri pentru a anonimiza anumite informatii din documente.

Masuri de conservare a probelor

Înainte de introducerea unei actiuni privind fondul cauzei, autoritatile judiciare competente pot, la cererea unei parti, care a prezentat elemente de proba în mod rezonabil accesibile si suficiente, pentru a-si sprijini afirmatiile conform carora s-a adus atingere dreptului sau de proprietate intelectuala sau o astfel de încalcare este iminenta, sa ordone masuri provizorii pentru a conserva elementele de proba pertinente referitoare la încalcarea mentionata, sub rezerva asigurarii protectiei informatiilor confidentiale. Astfel de masuri pot sa includa descrierea detaliata cu sau fara prelevare de esantioane sau sechestrarea reala a marfurilor în litigiu si, în cazurile corespunzatoare, a materialelor si instrumentelor utilizate pentru a produce si/sau distribui aceste marfuri, precum si documentele care se refera la ele. Aceste masuri pot fi luate, daca este cazul, fara audierea celeilate parti, în special atunci când orice întârziere este susceptibila sa provoace o dauna ireparabila titularului dreptului sau atunci când exista un risc, care poate fi demonstrat, de distrugere a mijloacelor de proba.

În aceasta situatie, reclamantul trebuie sa demonstreze existenta unui risc al distrugerii probelor. În anumite state membre, instanta nationala poate, inclusiv, sa permita reclamantului sa intre în locatia unde sustine ca îi sunt încalcate drepturile si sa fotografieze, sa retina copii sau exemplare pentru a fi depuse la dosar.

Atunci când instanta dispune masuri provizorii, fara a începe judecata fondului, va specifica pentru ce perioada se vor adopta acele masuri sau va dispune cu privire la data pâna când va trebui introdusa actiunea.

În cazurile în care masurile de conservare a probelor sunt adoptate fara ca cealalta parte sa fi fost audiata, partilor afectate li se aduce imediat la cunostinta acest lucru, cel mai târziu dupa executarea masurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi audiat, are loc la cererea partilor afectate pentru ca sa se decida, în termen rezonabil dupa notificarea masurilor, daca acestea vor fi modificate, anulate sau confirmate.

Masurile de conservare a probelor pot fi subordonate constituirii de catre reclamant a unei cautiuni sau a unei garantii echivalente corespunzatoare, destinate sa asigure despagubirea pentru orice dauna suportata de pârât.

Masurile de conservare a probelor pot sa înceteze, la cererea pârâtului, fara a aduce atingere daunelor-interese care pot fi solicitate, daca reclamantul nu a introdus, într-un termen rezonabil, o actiune care sa conduca la o decizie de fond în fata autoritatii judiciare competente, termen care va fi stabilit de catre autoritatea judiciara care ordona masurile atunci când legislatia statului membru o permite sau, daca nu se stabileste acest lucru, într-un termen care nu depaseste douazeci de zile lucratoare sau treizeci si una de zile calendaristice, daca acest termen este mai lung.

În cazul în care masurile de conservare a probelor înceteaza a mai fi aplicabile datorita oricarei actiuni sau omisiuni a reclamantului sau în cazurile în care se constata ulterior ca nu a existat o atingere sau o amenintare cu încalcarea unui drept de proprietate intelectuala, autoritatile judiciare sunt împuternicite sa ordone reclamantului, la cererea pârâtului, sa acorde acestuia o despagubire corespunzatoare ca reparatie pentru orice dauna provocata de aceste masuri.

Statele membre pot sa ia masuri pentru a proteja identitatea martorilor.

Dreptul la informare

În cadrul unei actiuni referitoare la încalcarea unui drept de proprietate intelectuala si ca raspuns la o cerere justificata si rezonabila a reclamantului, autoritatile judiciare competente pot ordona ca informatiile privind originea si retelele de distributie a marfurilor sau a serviciilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuala sa fie furnizate de faptuitor si/sau de orice alta persoana care:

a fost gasita în posesia marfurilor contrafacute la scara comerciala;

a fost gasita în timp ce utiliza servicii contrafacute la scara comerciala;

a fost gasita în timp ce furniza, la scara comerciala, servicii utilizate în activitati de contrafacere; sau

a fost semnalata ca intervenind în producerea, fabricarea sau distribuirea marfurilor sau în furnizarea serviciilor.

Un tert de buna credinta, daca a fost implicat în activitati de contrafacere, nu va raspunde pentru actele sale, dar va trebui sa furnizeze toate informatiile de care dispune (nume, adrese, date, sursa bunurilor sau a materialelor etc), iar în ipoteza unui raspuns negativ, instanta îl poate obliga sa dezvaluie acele informatii.

Masuri provizorii si de conservare

Autoritatile judiciare competente pot, la cererea reclamantului:

sa emita împotriva presupusului faptuitor o ordonanta presedintiala (ordonnance de référé) sau un ordin provizoriu cu scopul de a preveni orice atingere iminenta a unui drept de proprietate intelectuala, de a interzice, cu titlu provizoriu si sub rezerva, daca este cazul, platii unei daune cominatorii atunci când legislatia nationala prevede acest lucru, ca atingerile prezumate aduse acestui drept sa continue, sau de a subordona continuarea lor constituirii unor garantii destinate sa asigure despagubirea titularului dreptului;

sa ordone sechestrarea sau restituirea marfurilor despre care se banuieste ca aduc atingere unui drept de proprietate intelectuala pentru a împiedica introducerea sau circulatia lor în circuitele comerciale.

În cazul unei încalcari la scara comerciala, autoritatile judiciare competente pot ordona, daca partea lezata face dovada unor circumstante susceptibile de a compromite recuperarea daunelor-interese, sechestrul conservator al bunurilor mobile si imobile ale presupusului faptuitor, inclusiv blocarea conturilor sale bancare si a altor bunuri. În acest scop, autoritatile competente pot sa ordone comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale sau accesul corespunzator la informatiile pertinente.

Autoritatile judiciare au competenta sa ceara de la reclamant furnizarea oricarui element de proba, accesibil în mod rezonabil, pentru a dobândi cu suficienta certitudine convingerea ca acesta este titularul dreptului si ca s-a adus atingere dreptului sau sau ca aceasta atingere este iminenta.

Masurile provizorii pot fi adoptate fara ca pârâtul sa fie audiat, în special atunci când orice întârziere ar fi de natura sa provoace o dauna ireparabila titularului dreptului. În acest caz, partilor li se aduce imediat la cunostinta acest lucru, cel târziu dupa aplicarea masurilor.

Masurile provizorii pot fi adoptate înainte de proces, pentru a preveni încalcarea unui drept sau pot fi restrictionate la prevenirea repetarii încalcarii. Reprezinta un element important în succesul protectiei unui drept de proprietate intelectuala, deoarece prejudiciul produs reputatiei este un element esential în litigiile de acest gen si imediat, daca un produs contrafacut, de slaba calitate, este introdus pe piata. Deoarece procesele pot avea o durata de pâna la trei ani, masurile provizorii pot împiedica producerea prejudiciului ireparabil si pierderea cotei de piata.

În primul rând, reclamantul trebuie sa indice, prima facie, ca exista un caz: trebuie sa arate ca o problema serioasa e dedusa judecatii si ca remediile oferite de legislatie sunt inadecvate.

În al doilea rând instanta trebuie sa fie convinsa ca solicitarea reclamantului nu este una frivola, care nu ar avea sanse de reusita. Ulterior, instanta va aplica un test în doua etape:

daca reclamantul ar avea câstig de cauza, iar remediile pentru pierderi pot recompensa refuzul masurilor provizorii si pârâtul are posibilitatea de a plati, masura nu va fi adoptata,

daca remediile nu pot acoperi pierderile reclamantului si daca reclamantul are posibilitatea de a plati în eventualitatea ca se va decide compensarea pârâtului pentru prejudiciul adus de acordarea masurilor provizorii, masura va fi adoptata.

În eventualitatea ca exista dubii cu privire la adecvarea remediilor ce pot fi acordate pentru fiecare sau ambele parti, alte argumente trebuie luate în considerare.

Când toti ceilalti factori ai cazului sunt egal balansati, trebuie luate masurile care prezerva status quo-ul.

Alti factori care pot fi luati în considerare sunt: marimea afacerii fiecarei parti, cota de piata, stadiul productiei si orice prejudiciu adus reputatiei, gradul de stabilire si stabilitate al afacerilor partilor, daca una din parti reprezinta o afacere noua, mica, fara investitii importante în echipamente sau materiale, atunci potentialele pierderi ale reclamantului pot fi mari. Daca pârâtul reprezinta o afacere existenta de mult timp pe piata, cu resurse financiare suficiente pentru a plati pagubele, masurile nu se acorda. Se pot accepta cautiuni pentru eventualele despagubiri ce se vor acorda.

Masuri corective

Autoritatile judiciare competente pot dispune, la cererea reclamantului, luarea de masuri corespunzatoare cu privire la marfurile despre care vor fi constatat ca aduc atingere unui drept de proprietate intelectuala si, în cazurile corespunzatoare, cu privire la materialele si instrumentele care au servit în principal la crearea si fabricarea acestor marfuri. Printre aceste masuri, vor figura în special:

retragerea din circuitul comercial;

retragerea definitiva din circuitele comerciale; sau

distrugerea.

Alte masuri

Atunci când prin o hotarâre judecatoreasca a fost constatata o încalcare a unui drept de proprietate intelectuala, autoritatile judiciare competente pot dispune interzicerea continuarii încalcarii de catre faptuitor. Atunci când legislatia nationala prevede acest lucru, nerespectarea acestei dispozitii este pasibila, daca este cazul, de plata unor daune, cu scopul de a-i asigura executarea. Statele membre se asigura de asemenea ca titularii de drepturi pot cere instantelor sa ordone intermediarilor, ale caror servicii sunt utilizate de un tert, sa înceteze încalcarea unui drept de proprietate intelectuala (în cazul furnizorilor de servicii de Internet, de exemplu).

Masuri alternative

Autoritatile judiciare competente pot sa ordone plata catre partea lezata a unei despagubiri în locul aplicarii masurilor prevazute anterior, daca pârâtul a actionat neintentionat si fara imprudenta, daca aplicarea masurilor respective i-ar provoca o paguba disproportionata si daca plata unei despagubiri catre partea lezata pare satisfacatoare în mod rezonabil.

Daune-interese

Autoritatile judiciare competente pot sa ordone faptuitorului care s-a dedat la o activitate de contrafacere cu buna stiinta sau având motive rezonabile de a sti acest lucru, plata catre titularul dreptului de daune-interese adaptate pagubei pe care acesta a suferit-o în mod real din cauza atingerii aduse drepturilor sale.

Când stabilesc daunele-interese, autoritatile judiciare:

iau în considerare toate aspectele corespunzatoare, cum ar fi consecintele economice negative, în special pierderea câstigului, beneficiile realizate pe nedrept de cel care încalca dreptul si, în cazuri corespunzatoare, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi dauna morala produsa titularului dreptului din cauza atingerii aduse drepturilor sale; sau

ca alternativa, pot hotarî, în cazuri corespunzatoare, sa fixeze o valoare forfetara pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi, cel putin, valoarea redeventelor sau drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care faptuitorul ar fi cerut autorizatia de a utiliza dreptul de proprietate intelectuala respectiv.

Publicarea hotarârilor judecatoresti

În cadrul actiunilor în justitie introduse pentru încalcarea unui drept de proprietate intelectuala, autoritatile judiciare pot ordona, la cererea reclamantului si pe cheltuiala pârâtului, masuri corespunzatoare pentru difuzarea informatiilor cu privire la hotarâre, inclusiv afisarea hotarârii, precum si publicarea sa integrala sau partiala. Statele membre pot sa prevada masuri suplimentare de publicitate adaptate circumstantelor particulare, inclusiv o publicitate de mare amploare.

Sanctiunile penale sunt excluse de la aplicarea directivei, întrucât ar fi inconsistente cu temeiul juridic al acesteia, art. 95 TCE, dar nimic nu poate împiedica statele membre sa adopte masurile necesare de drept penal pentru combaterea contrafacerii.

BIBLIOGRAFIE

CORNISH, Intellectual Property: Patents, Copyright, Trade Marks and Allied Rights, Sweet & Maxwell, London, 1999.

CORRUBLE, Droit européen des affaires, Dunod, Paris, 1998.

GROVES, MARTINO, MISKIN & RICHARDS, Intellectual Property and the Internal Market of the European Community, Graham & Trotman, London

GUY & LEIGH, The EEC and Intellectual Property, Sweet & Maxwell, London, 1981.

LASOK, Law & Institutions, Butterworths, London, 2001.

ROTHNIE, Parallel Imports, Sweet & Maxwell, London, 1993.

TRITTON, Intellectual Property in Europe, Sweet & Maxwell, London, 2002.

WEATHERILL & BEAUMONT, EU Law, Penguin, London, 1999.

WHISH, Competition Law, Butterworths, London, 2001.