Prorogarea de competenta

Prorogarea de competenta

Notiune. Prorogarea de competenta reprezinta extinderea competentei normale a organelor judiciare (organe de urmarire penala si instante) asupra unor cauze care in mod normal ar reveni unui alt organ judiciar.

Cazuri de prorogare a competentei. In sistemul procesual penal, spre deosebire de cel civil, prorogarea este permisa doar in baza dispozitiilor legale, nu si prin acordul partilor.

Sunt cazuri legale de prorogare a competentei: conexitatea, indivizibilitatea, schimbarea incadrarii juridice sau a calificarii faptei si chestiunile prealabile.

Conexitatea

§1. Notiune. Conexitatea este situatia juridica caracterizata prin existenta unor legaturi stranse intre doua sau mai multe infractiuni, legaturi care impun reunirea lor intr-un singur proces penal in scopul unei mai bune administrari a justitiei.

§2. Ipoteze de conexitate. In baza art. 34, sunt ipoteze de conexitate urmatoarele:

cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc;

cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite in timp ori in loc diferit, dupa o prealabila intelegere intre infractori;

cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savarsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei infractiuni;

cand intre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justitiei.

Conditii de prorogare. Conexitatea determina prorogarea competentei atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

cauzele sa se afle in faza de urmarire penala;

daca se afla in faza de judecata, sa se afle in fata primei instante;

daca cele doua sau mai multe cauze sunt in apel sau recurs, sa se afle in fata unor instante de acelasi grad.

Procedura de prorogare. In baza art. 35, in caz de conexitate, competenta se determina in urmatoarea maniera :

1. daca competenta in raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte apartine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii revine instantei mai intai sesizate

2. daca competenta dupa natura faptelor sau dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad

Ex. : doua infractiuni de furt savarsite dupa o prealabila intelegere de catre un student si un senator → competenta apartine ICCJ

3. daca dintre instante una este civila, iar alta militara, competenta revine instantei civile (modificare adusa prin Legea nr. 356/2006). Daca instanta militara este superioara in grad, competenta revine instantei civile echivalente in grad cu instanta militara.

Ex.: doua infractiuni de furt savarsite dupa o prealabila intelegere de catre un student si un militar pana la gradul de colonel, competenta apartine judecatoriei. Daca militarul este judecator la Tribunalul militar, competenta va reveni Curtii de Apel.

Anterior Legii nr. 356/2006, in aceste ipoteze de conexitate ce implicau o instanta civila si una militara, competenta revenea instantei militare in baza principiului specialitatii acestora in raport cu instantele de drept comun. Legea nr. 356/2006 a tinut insa seama de deciziile C.E.D.O. pronuntate in cauzele Maszni c. Romania (2006) si Rosca c. Romania (2006) si a dat astfel „dovada unei noi viziuni a legiuitorului care renunta, in acest fel, la o reglementare speciala a competentelor instantelor militare in raport cu cele civile si pune accentul pe competenta acestora din urma care au capacitatea de a asigura un tratament juridic lipsit de orice discriminare in raport de calitatea persoanei” [Mateut 2006, p. 108]

4. tainuirea, favorizarea infractorului si nedenuntarea unor infractiuni sunt de competenta instantei care judeca infractiunea la care acestea se refera, iar daca competenta dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad.

Disjungerea. Disjungerea reprezinta operatia inversa reunirii cauzelor, prin care cauzele reunite se separa. In baza art. 38, in toate ipotezele de conexitate, instanta poate dispune, in interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni sa se faca separat.

Ex.: doua infractiuni de furt savarsite dupa o prealabila intelegere de catre un student si un senator → competenta apartine ICCJ. Daca pe motiv de boala se impune suspendarea cauzei in raport cu inculpatul student, cauzele se disjung si judecata continua cu inculpatul senator.

2.. Indivizibilitatea

§1. Notiune. Indivizibilitatea este situatia juridica caracterizata prin existenta unor legaturi substantiale intre diferite aspecte ale unei cauze, legaturi ce imprima ilicitului penal un caracter unitar si impune reunirea lor intr-o singura cauza in scopul pronuntarii unei solutii legale si temeinice.

§2. Ipoteze de indivizibilitate. In baza art. 33, sunt ipoteze de indivizibilitate urmatoarele:

cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act;

in cazul infractiunii continuate sau in orice alte cazuri cand doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

§3. Conditiile si procedura de prorogare. In ipoteza indivizibilitatii, conditiile si procedura de prorogare sunt similare cu cele prezentate in ipoteza conexitatii, cu urmatoarele particularitati :

a)     in cazul prevazut de art. 33 lit. c), reunirea se face intotdeauna, chiar daca pentru unele acte materiale s-a pronuntat o hotarare definitiva;

b)     disjungerea este posibila doar in ipoteza prevazuta de art. 33 lit. a).

3. Chestiunile prealabile

Notiune. Chestiunile prealabile sunt probleme de natura extrapenala (de drept civil, dreptul muncii, dreptul familiei, etc.) care trebuie solutionate inainte de rezolvarea cauzei penale si de a caror rezolvare depinde solutionarea fondului cauzei.

Ex.: stabilirea valabilitatii primei casatorii in cazul invinuirii pentru savarsirea infractiunii de bigamie; stabilirea dreptului de proprietate pentru solutionarea unei infractiuni de tulburare de posesie.

Procedura de prorogare. In baza art. 44, prorogarea de competenta in ipoteza chestiunilor prealabile se supune urmatoarelor reguli:

1. chestiunea prealabila se judeca de catre instanta penala. La baza prorogarii de competenta stau in general doua argumente:

a) unicitatea justitiei civile si a justitiei penale

b) ideea potrivit careia judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei.

2. chestiunea prealabila se judeca de catre instanta penala potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune;

3. hotararea definitiva a instantei civile, asupra unei imprejurari ce constituie o chestiune prealabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale. In aceasta ipoteza nu este vorba de o autoritate a civilului asupra penalului in ceea ce priveste existenta faptei si stabilirea vinovatiei (art. 22 alin. 2), ci de o autoritate de lucru judecat exclusiv in materia chestiunilor prealabile (ex.: daca instanta civila a stabilit ca dreptul de proprietate asupra imobilului apartine inculpatului, aceasta decizie, si nu fapta sau vinovatia in sine, se impune instantei penale).

§3. Distinctia fata de alte chestiuni

Chestiunile prejudiciale sunt probleme de natura extrapenala care influenteaza solutionarea fondului cauzei si a caror rezolvare este de competenta exclusiva a unei alte instante, judecata in fata instantei penale fiind suspendata. Aceasta judecata se va relua dupa solutionarea chestiunii prejudiciale.

In sistemul roman sunt recunoscute trei categorii de chestiuni prejudiciale:

exceptia de neconstitutionalitate: art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale prevede ca

„Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instasntelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”.

2) exceptia de ilegalitate a actului administrativ: art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede ca „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza”.

3) exceptia de nevaliditate si de interpretare a tratatelor comunitare: art. 234 din Tratatul CE impune competenta exclusiva a CJE cu consecinta suspendarii procedurii interne. La ora actuala, aceasta chestiune prejudiciala poate fi invocata doar in cauzele civile. In materie penala, statul roman nu a acceptat inca competenta CJE, dar a fost inaintat Parlamentului un proiect de lege in acest sens.

Chestiunile preliminare sunt probleme de natura penala care nu influenteaza solutionarea fondului in mod direct si care sunt solutionate de instanta penala. Ex.: invocarea unei exceptii de necompetenta, formularea unei cereri de recuzare a judecatorului.

Criterii de diferentiere. Sunt criterii de diferentiere intre chestiunile prealabile, cele prejudiciale si cele preliminare, urmatoarele:

natura juridica a problemei invocate;

existenta sau inexistenta unei relatii de dependenta intre aceste chestiuni si fondul cauzei;

instanta competenta.

Schimbarea incadrarii juridice sau a calificarii faptei

Notiune. Schimbarea incadrarii juridice reprezinta acel act al organelor judiciare penale prin care se stabileste textul legal (cu trimitere atat la dreptul penal general, cat si cel special) aplicabil unei fapte.

Ex.: schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de vatamare corporala grava in infractiunea de tentativa de omor.

Schimbarea calificarii faptei reprezinta acel act al legiuitorului prin care acesta isi exercita atributia de calificare a anumitor fapte drept infractiuni cu un anumit continut si cu o anumita denumire.

Procedura de prorogare. In baza art. 41, prorogarea de competenta in ipoteza schimbarii incadrarii juridice sau a calificarii faptei se supune urmatoarelor reguli:

1. prorogarea competentei in ipoteza schimbarii incadrarii juridice functioneaza doar in favoarea instantei superioare. Astfel, instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta a o judeca chiar daca constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta instantei inferioare. Prorogarea nu poate functiona in favoarea instantei inferioare.

Rezulta astfel ca prorogarea de competenta in materia schimbarii incadrarii juridice impune urmatoarele doua conditii cumulative:

a.      schimbarea incadrarii juridice are loc dupa efectuarea cercetarii judecatoresti

b.     noua incadrare juridica intra in competenta unei instante inferioare.

Neindeplinirea cel putin a uneia din aceste conditii determina declinarea de competenta.

Ex.: tribunalul este sesizat cu infractiunea de tentativa de omor. In faza dezbaterilor tribunalul schimba incadrarea juridica in vatamare corporala grava a carei competenta de judecata apartine judecatoriei. Fiind instanta superioara, prin prorogare de competenta, tribunalul pastreaza cauza si dispune prin sentinta asupra infractiunii de vatamare corporala grava.

Ex.: judecatoria este sesizata cu infractiunea de vatamare corporala grava. In faza dezbaterilor judecatoria schimba incadrarea juridica in tentativa de omor a carei competenta de judecata apartine tribunalului. Fiind instanta inferioara in raport cu noua incadrare, prin declinare de competenta, judecatoria trimite cauza spre solutionare la tribunal.

schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita in cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul cand prin acea lege s-ar dispune altfel.