Protectia drepturilor minoritatilor nationale
Protectia drepturilor minoritatilor nationale a devenit în Europa de astazi una dintre cele mai serioase si mai urgente probleme[2]. Dupa ce au mocnit ani de zile, tensiunile interetn 11411t1916l ice si rasiale au reiesit la suprafata, adesea în forme acute si chiar sub forma conflictelor armate. Consiliul Europei a cautat sa abordeze aceste chestiuni atât la nivel politic cât si din punct de vedere juridic.
La nivel politic, Organizatia contribuie la instaurarea si pastrarea climatului de încredere între diversele grupuri componente ale societatii, oferind ajutor si asistenta tehnica guvernelor si sustinând diversele proiecte pilot initiate prin eforturile conjugate ale autoritatilor de la nivel local.
Pentru a stimula aceste activitati, Consiliul Europei a întocmit un Program de "masuri de întarire a încrederii în societatea civila", prin care se intentiona lansarea unor initiative, de natura sa previna si sa dezamorseze tensiunile susceptibile de a se transforma în conflicte grave. Numarul proiectelor pilot a fost într-o continua crestere[3].
La nivel juridic, Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale este primul instrument juridic multilateral, având putere de lege si consacrat protectiei minoritatilor nationale, care enunta principii relevante în numeroase domenii (nediscriminarea; promovarea unei egalitati reale; promovarea si protectia culturii, religiei, limbii si a traditiilor; libertatea de întrunire, de asociere, de expresie, de gândire, de constiinta si de religie; accesul la mass-media (mediatizarea) pentru receptia si difuzarea programelor destinate minoritatilor; relatii si cooperare transfrontaliera; participarea la viata economica, culturala si sociala; interzicerea asimilarii fortate).
Potrivit prevederilor Conventiei-cadru, statele semnatare se angajeaza sa elaboreze programe, sa foloseasca cadrul juridic si politicile guvernamentale de nivel national pentru a atinge obiective concrete. Comitetul Ministrilor va evalua, cu ajutorul unui comitet consultativ, rezultatele acestor programe si masurile adoptate de statele semnatare, prin intermediul rapoartelor pe care statele semnatare i le vor prezenta, periodic.
Pentru a întregi Conventia-cadru, Carta Europeana a Limbilor Regionale si Minoritare[5], recunoaste dreptul inalienabil de a putea folosi în viata privata si în public o limba regionala sau minoritara. Carta defineste obiectivele si principiile care trebuie respectate de catre state si propune masuri concrete pentru punerea lor în practica în domeniul educatiei, în tribunale, în administratie si serviciile publice, în domeniul mass-media, al facilitatilor culturale si al vietii economice si sociale .
De asemenea, au fost studiate si unele propuneri vizând integrarea anumitor drepturi culturale într-un Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ceea ce nu face altceva decât sa ne întareasca convingerea ca, la nivel interguvernamental a existat si exista o preocupare certa de a gasi mijloace si de a stabili norme cât mai eficiente în acest domeniu.
Prin termenul de "minoritate", Curtea Permanenta de Justitie Internationala a desemnat un grup de persoane care traiesc într-o tara sau localitate, având o rasa, religie, limba si traditii proprii, unite prin identitatea acestora într-un sentiment de solidaritate, în scopul de a-si pastra traditiile, formele religioase si asigurând învatamântul si cresterea copiilor în conformitate cu spiritul si traditiile rasei lor si ajutându-se reciproc - citat din, F. Caporti, "Study on the Rights of Person belonging to Ethnic, Religions and Linguistic Minorities", United Nations, New York, 1991, p. 5.
Protectia persoanelor apartinând minoritatilor a intrat în câmpul de actiune al dreptului international înca de la sfârsitul primului razboi mondial, prin tratatele de pace de la Versailles, Saint-Germain,, Neuilly si Trianon, încheiate de Puterile Aliate si Asociate cu Cehoslovacia, Polonia, Statul Sârbo-Croat-Sloven, România si Grecia. Pentru detalii, a se vedea, Rodica Miga-Besteliu, "Drept International - Introducere în Dreptul International Public", Editura ALL, Bucuresti, 1998, p. 192 si urm.; a se vedea si, Adrian Nastase, "România si Noua arhitectura mondiala", op. cit., p. 386 si urm.
Se pot exemplifica astfel, Centrul intercultural de formare si cercetare de la Timisoara (România) si studioul regional de televiziune bilingva (estoniana/rusa) din Estonia.
|
