Protectia locului de munca

Protectia locului de munca.

Dat fiind numarul mare de tari europene confruntate cu fenomenul de crestere a ratei somajului, devine din ce în ce mai importanta necesitatea de a ocroti dreptul la munca cât si aceea de a promova orientarea, formarea si reconversia fortei de munca.

Fata de schimbarile spectaculoase petrecute pe piata muncii, lucr&# 17217c215r 259;torii trebuie sa se poata adapta unei tehnologii în permanenta evolutie. Având în vedere timpul mediu consacrat de un muncitor activitatilor specifice locului sau de munca, demnitatea sa nu este respectata decât daca muncitorul se bucura efectiv de drepturile sale. Asadar, este foarte important ca aceste drepturi sa fie protejate, deoarece cursa spre competitivitate, pornita acum în Europa, duce la cresterea riscurilor de exploatare a personalului.

În chiar primul articol al Cartei Sociale Europene se stipuleaza ca partile contractante trebuie "sa accepte drept una dintre responsabilitatile si obiectivele lor de baza realizarea si mentinerea unui cât mai înalt si stabil nivel al locurilor de munca, cu scopul realizarii timpilor integrali de munca".

Numeroase prevederi ale Cartei Sociale Europene privesc nu numai dreptul la munca - în care se includ, de asemenea, orientarea si formarea profesionala - cât si conditiile de munca si salarizare.

Se pot cuprinde, astfel[1]:

- o durata rationala a zilei si saptamânii de lucru (Articolul 2 (1));

- sarbatori legale platite (Articolul 2 (2));

- un concediu anual, platit, cu durata de minimum doua saptamâni (Articolul 2 (5));

- o perioada de repaos saptamânal (Articolul 2 (5));

- norme de securitate si igiena a muncii (Articolul 3);

- participarea la determinarea si îmbunatatirea conditiilor de munca si ale mediului de lucru (Articolul 3 al Protocolului Aditional);

- o remunerare echitabila, incluzând plata egala (atât pentru barbati cât si pentru femei) la munca de valoare egala, un spor de plata pentru orele de munca suplimentare si un termen rezonabil de preaviz în cazul încetarii activitatii (Articolul 4);

- orientare si formare profesionala (Articolele 1 (4), 9, 10 si 15 (1)).

De asemenea, se acorda o protectie speciala categoriilor de lucratori care sunt în mod potential cei mai dezavantajati si vulnerabili de pe piata muncii[2].

Comitetul Expertilor Independenti a considerat ca o perioada saptamânala de lucru de 48 pâna la 50 de ore (inclusiv cele suplimentare) este prea lunga. El a precizat totodata, notiunea de remunerare echitabila fixându-i o "limita decenta": un salariu (inclusiv asistenta sociala) care este mai mic de 68% din salariul mediu pe economie, nu este considerat satisfacator pentru a asigura un nivel de trai decent.

Tot o protectie speciala este acordata celor mai expuse la riscurile discriminarii si celor mai vulnerabile dintre categoriile de muncitori[3].

Astfel, copiii sunt protejati prin intermediul prevederilor Articolului 7 al Cartei. Vârsta minima de angajare este fixata la 15 ani, dar ea este mai mare în activitatile socotite periculoase sau insalubre. Munca nu trebuie sa îi împiedice pe copii sa beneficieze din plin de educatia scolara.

În acest sens, Comitetul Expertilor Independenti a fost de parere ca perioada de munca permisa copiilor în timpul vacantei scolare nu trebuie sa depaseasca durata jumatatii acestei perioade, si ca, de asemenea, este necesara o limitare extrem de riguroasa a orelor de lucru pe perioada cursurilor scolare. Alte dispozitii garanteaza tinerilor lucratori si ucenicilor, salarii si alocatii echitabile, un concediu platit de cel putin 3 saptamâni pe an celor mai tineri de 18 ani, precum si interzicerea muncii de noapte (cu anumite rezerve) la aceasta categorie de vârsta.

Articolul 15 al Cartei are ca scop asigurarea unei protectii speciale pentru persoanele handicapate, pe care le ajuta, prin intermediul masurilor luate de statele contractante, vizând formarea si readaptarea profesionala si sociala, sa se integreze pe piata fortei de munca. Tot în atributiile statelor contractante intra si: adoptarea masurilor menite sa asigure plasamentul persoanelor cu capacitate redusa de munca pe piata muncii, folosind ajutorul unor agentii specializate, adoptarea masurilor pentru crearea unor locuri de munca speciale sau adoptarea masurilor pentru încurajarea patronilor sa foloseasca forta de munca a persoanelor handicapate.

În ceea ce priveste femeile, pentru a le ajuta sa-si îndeplineasca atât îndatoririle profesionale cât si pe cele de mame si, de asemenea, pentru a promova principiul egalitatii între sexe, prin Articolul 8 al Cartei se prevede acordarea unei protectii speciale în timpul perioadei de sarcina si maternitate. Mai precis, aceasta consta în acordarea unui concediu de maternitate de minimum 12 saptamâni, platit din fondul de asigurari sociale sau din fonduri publice (bugetare). În Carta Sociala revizuita, perioada se extinde pâna la 14 saptamâni.

De asemenea, în conditiile prevazute de Carta, desfacerea contractului de munca al unei femei pe motiv de sarcina este ilegala. Tot astfel, patronii trebuie sa acorde mamelor care alapteaza, pauze suficiente în acest scop[4].

Tot aici trebuie amintiti si muncitorii migranti care adesea cad victime ale discriminarii în ceea ce priveste locul de munca. Prin intermediul Cartei Sociale Europene muncitorilor migranti le sunt garantate anumite drepturi de baza, atât pentru a le înlesni accesul la munca cât si pentru a-i proteja, pe ei si pe familiile lor, împotriva unor anumite forme de discriminare odata ce sunt angajati. Astfel, art. 18 priveste accesul la munca pe teritoriul altei parti contractante, în timp ce art. 19 priveste drepturile muncitorilor migranti si ale familiilor lor la protectie si asistenta în sfere ca: remunerarea, contractul colectiv de munca, contractul de închiriere si impozitele, domenii în care nu trebuie tratati mai putin favorabil decât muncitorii autohtoni.

În vederea completarii îmbunatatirii protectiei muncitorilor migranti, a fost adoptata, la 1 Mai 1983, Conventia Europeana asupra Statutului Juridic al Muncitorului Migrant. Aceasta conventie se bazeaza pe principiul aplicarii unui tratament nediscriminatoriu între muncitorii migranti si cei autohtoni. Prevederile sale acopera aspectele esentiale ale statutului juridic al muncitorului migrant, în special în domeniul recrutarii fortei de munca, al permisului de munca si de rezidenta, al reunificarii familiei, al locuintei, conditiilor de munca si al drepturilor sindicale, al transferului economiilor, al asigurarii sociale si al repatrierii migrantilor. Subliniem totodata ca, pentru supravegherea punerii în aplicare a acestui text de lege, s-a înfiintat si un Comitet Consultativ International, compus din reprezentanti ai statelor parte la Conventie