Pruncuciderea

1. Continutul legal

Potrivit art. 177 C. pen., pruncuciderea consta în uciderea copilului nou-nascut, savârsita imediat dupa nastere de catre mama aflata într-o stare de tulburare prici­nuita de nastere, si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Infractiunea de pruncucidere reprezinta o varietate a infractiunii de omor savârsita în conditii specifice care justifica incriminarea distincta si atenuarea sanctiunii penale.

Termenul de pruncucidere are o semnificatie proprie mai restrânsa decât ter­me­nul de "infanticid". Infanticidul se refera, în general, la uciderea unui copil si este considerat în legislatiile penale moderne ca o forma calificata de omor. Pruncuci­de­rea se refera, nu la suprimarea vietii oricarui copil, ci numai la uci­derea de catre mama a copilului sau nou-nascut. Este de re­marcat ca acolo unde termenul de "prun­cu­cidere" nu îsi gaseste un corespondent direct, se foloseste pentru determinarea acestei fapte, adeseori, tot termenul de infanticid.

Fapta denumita prin termenul "pruncucidere" este incri­minata în legislatiile penale ca o varianta atenuata a omuciderii si constituie, fie o infractiune de sine statatoare cu denumire proprie si cu continut normativ specific propriu, fie o forma sau cir­cumstan­ta atenuanta a infanticidului.

Aceasta atenuare are în vedere, în legislatia româna, existenta anumitor stari psiho-fiziologice provocate de nastere, care, fara a echivala cu o stare de incon­stien­ta si deci, fara a exclude capacitatea psihica a faptuitorului, sunt de natura sa explice, într-o anumita masura, uciderea copilului nou-nascut, savârsita de catre mama sa. Recunoscând existenta unor asemenea stari, legiuitorul a sanctionat mai usor, în raport cu omorul, o astfel de fapta.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale care ocrotesc dreptul la viata al copilului nou-nascut si care sunt vatamate sau puse în pericol prin atingerea adusa valorilor sociale aparate de legea penala prin incri­minarea acestei fapte. Sanctionând faptele grave prin care se aduce atingere vietii copilului nou-nascut, legiuitorul ocro­teste implicit relatiile sociale care iau nastere si se dezvolta în jurul acestor valori. Dupa cum s-a aratat, dreptul la viata exista din momentul în care, procesul nasterii luând sfârsit, copilul este expulzat. Nu intereseaza daca a fost sau nu taiat cordonul om­bilical si nici daca a fost sau nu eliminata placenta. Odata expulzat, copilul are calitatea de nou-nascut, oricât de scurt ar fi intervalul de timp în care noul nascut a trait 18418f518s [1]. În stiinta medicala, existând controverse daca trebuie sau nu conditionata de o anumita durata de viata calitatea de copil nou-nascut, aceasta a determinat în unele legislatii, stabilirea unui termen în cadrul caruia fapta sa fie considerata pruncucidere: acest termen este cel de declarare a nasterii, dupa acest termen uciderea copilului nu mai consti­tuie pruncucidere, ci omor agravat (infanticid). Legiuitorul român nu a fixat un asemenea termen , însa, a prevazut ca uciderea copilului sa fie savârsita "imediat dupa nastere". Prin aceasta expresie se fixeaza un interval limitat, foarte apro­piat de momentul nasterii, în care trebuie sa se comita fapta; daca fapta se comite într-un moment mai departat si nu imediat dupa nastere, fapta va constitui omor calificat. Calitatea de nou-nascut o poate avea copilul numai foarte putin dupa nastere, fara însa ca acest interval sa fie fix sau dinainte stabilit . Nu are relevanta daca nou-nascutul este un copil normal sau anormal, dar intereseaza ca acesta sa se fi nascut viu, nu neaparat viabil, adica înzestrat cu capacitatea de a trai .

B. Obiectul material consta în corpul copilului nou-­nascut, deoarece asupra aces­tuia se exercita nemijlocit activitatea de ucidere. Toate dezvoltarile anterioare referi­toa­re la corpul persoanei umane ca obiect material al infractiunilor contra vietii sunt valabile si în cazul copilului nou-nascut.

C. Subiectul activ al infractiunii de pruncucidere nu poate fi decât mama copilului nou-nascut. Asadar, pruncuci­derea este o infractiune cu autor unic, calificat.

Infractiunea de pruncucidere este, ca si infractiunea de omor, susceptibila de a fi savârsita de mai multe persoane. Într-a­devar, mama copilului nou-nascut poate fi ins­ti­gata sau ajutata la uciderea copilului nou-nascut de catre o alta persoana, straina fata de copilul ucis, sau dimpotriva, ruda apropiata a acestuia (de exemplu, de tatal sau bunica copilului). De asemenea, este posibil ca, la rândul sau, mama copilului nou-nascut sa instige sau sa ajute o alta persoana la uciderea acestui copil, persoa­na care poate avea sau nu calitatea de ruda apropiata a copilului ucis.

Problema sanctionarii celui care instiga sau ajuta pe mama la uciderea copilului ei nou-nascut, cât si a sanctionarii mamei, în cazul când ea este cea care instiga sau ajuta o alta persoana la uciderea acestui copil, a ridicat si ridica înca dificultati în prac­tica judiciara si literatura de specialitate, prilejuind exprima­rea unor puncte de vedere contradictorii. Astfel, unele instante au considerat ca cel care ajuta pe mama la uciderea copilului nou-nascut trebuie sanctionat pentru complicitate la infractiunea de pruncucidere[5], pe când, altele au considerat dimpotriva, ca trebuie sanctionat pen­tru complicitate la infractiunea de omor calificat [art. 175 lit. c) si d) C. pen.] .

În literatura de specialitate, parerile în ceea ce priveste sanctionarea partici­pantilor la infractiunea de pruncucidere se diferentiaza, dupa cum pruncuciderea este considerata o infractiune distincta de omor, infractiune cu subiect calificat sau o forma atenuata a omorului.

Potrivit unei prime opinii, pruncuciderea constituie un tip aparte de omucidere, întrucât calitatile pe care trebuie sa le întru­neasca atât subiectul activ, cât si subiectul pasiv sunt elemente constitutive ale acestei infractiuni si nu circumstante atenuante ale omorului[7]. Pornindu-se de la aceasta premisa, se sustine ca încadrarea juridica a fap­tei participantilor în mod distinct de fapta autorului se afla în dezacord cu principiul unitatii de infrac­tiune, precum si cu caracterul dependent al actiunii participantilor de cea a autorului principal. De asemenea, se sustine ca nu se poate admite coexistenta în cuprinsul aceleiasi unitati infractio­nale a mai multor continuturi de infractiuni, cu raspunderi diferite si deci, nu se poate admite sanctionarea separata a participantilor pentru infractiunile cu subiect activ calificat, în sensul ca acestia sa raspunda pentru o alta infractiune decât autorul .

În literatura de specialitate s-a mai sustinut ca, în materia circumstantelor penale trebuie facute anumite diferentieri. Astfel, trebuie sa se faca distinctie între cir­cums­tan­tele "personale" si circumstantele "pur personale", dupa cum influenteaza sau nu gra­vitatea faptei si calificarea ei legala[9].

Potrivit acestui punct de vedere, circumstantele personale, deci care influenteaza gravitatea faptei si calificarea ei legala, trebuie asimilate, în ceea ce priveste efectele, în caz de partici­patie, cu circumstantele reale. De aici concluzia ca, întrucât calitatea de mama influenteaza asupra gravitatii faptei, cât si asupra calificarii legale, aceasta înseamna ca, în cazul în care mama este ajutata de o alta persoana la uciderea copi­lului ei nou-nascut, acea persoana sa raspunda pentru complicitate la pruncucidere. În sprijinul aceleiasi idei s-a adus si argumentul ca exista fapte prevazute de legea penala al caror autor nu poate fi decât o persoana având o anumita calitate (de exemplu, cetatean român sau persoana fara cetatenie care domiciliaza pe teritoriul statului nostru, în cazul tradarii, functionar, în cazul delapidarii etc.). În cazul acestor infractiuni, calitatea ceruta autorului nu este relevanta ca circumstanta personala, ci ca element constitutiv al continutului infractiunii, astfel încât îndeplinirea acestei con­ditii în ce-l priveste pe autor, opereaza fata de toti ceilalti participanti. În cazul dela­pidarii, de pilda, acela care îl ajuta pe gestionar sa-si însuseasca din bunurile pe care le gestioneaza, raspunde pentru complicitate la delapidare si nu pentru furt, deoarece calitatea subiectului este relevanta în aceasta situatie nu ca circumstanta personala, ci ca element al continutului infractiunii. Solutia este aceeasi în cazul tuturor infrac­tiu­nilor cu subiect calificat. În ase­menea cazuri, nu poate exista coautorat decât daca toti coautorii au calitatea ceruta de lege. Pot exista însa complici, instigatori la in­frac­tiunea comisa de autorul calificat. Potrivit unei alte opinii, pruncuciderea este, în esen­ta, o fapta de omor, supusa însa unei sanctiuni atenuate sau, cu alte cuvinte, o forma atenuata a omorului. În consecinta, potrivit acestei opinii, participantii la infrac­tiunea de pruncucidere trebuie sa raspunda, independent de încadrarea juridica a faptei penale savârsite de autorul principal, si anume, ei vor raspunde pentru omor[10]. În cazul pruncuciderii, dim­potriva, exista o fapta de omor care poate fi savâr­sita de orice persoana care îndeplineste conditiile generale cerute de lege pentru a deveni subiectul unei infractiuni. Aceasta fapta este pedepsita însa mai usor ca infractiunea de pruncucidere, atunci când în persoana faptuitorului sunt întrunite doua conditii care, în conceptia legiuitorului, fac ca omorul sa fie privilegiat în parte, si anume:

- subiectul activ al infractiunii are calitatea de mama a copilului;

- mama copilului, în momentul savârsirii faptei, se afla într-o stare de tulburare pri cinuita de nastere. Aceste circum­stante sunt personale, ele nu se rasfrâng asupra altor persoane, deoarece presupun o anumita stare psihica în care se afla mama uci­gasa, stare pe care participantii nu o pot avea în legatura cu copilul nascut de autoa­rea principala. Ca atare, daca mai multe persoane comit un omor asupra co­pi­lu­lui nou-nascut, atunci mama, daca s-a aflat în situatia aratata, beneficiaza de regimul juridic atenuat, ceilalti raspund pentru omor calificat [art. 175 lit. c) si d)], daca sunt rude apropiate cu victima, ori art. 175 lit. c), daca nu sunt rude apropiate[11].

D. Subiectul pasiv al infractiunii trebuie sa aiba calitatea de copil nou-nascut, indi­ferent daca a fost nascut din casatorie sau din afara casatoriei; calitatea de subiect pasiv special si imediat al pruncuciderii nu o poate avea decât victima nemijlo­cita a actiunii faptuitorului.

Calitatea de nou-nascut se obtine din luarea în conside­rare a procesului nasterii. Un asemenea proces debuteaza prin contractii uterine specifice, însotite de dureri si apoi de des­prinderea treptata a copilului de organismul matern, iar în final, expul­zarea acestuia. Nasterea nu cuprinde exclusiv evenimen­tul final, ci ansamblul trava­liului, adica si perioada de debut a procesului nasterii, urmata de fazele parcurse de fiinta umana în efortul ei de trecere de la mediul intrauterin la ambianta externa. În fazele respective se pot ivi complicatii, afectiuni congenitale grave, accidente etc., de care trebuie sa se tina seama în stabilirea conditiei de nou-nascut viu[12].

De regula, momentul când se considera ca o fiinta umana a primit calitatea de nou-nascut este momentul declansarii procesului nasterii, în conditii de normalitate, asupra unui fat viu. Timpul cât ar mai fi trait daca nu ar fi fost ucis, adica viabilitatea, nu este determinanta în materie de pruncucidere[13].

Durata maxima a starii de nou-nascut este, pentru cazurile nasterilor normale, de 10-14 zile. Avem deci, o modalitate medicala de determinare a perioadei în care suntem îndreptatiti sa afirmam ca nou-nascutul pastreaza caracteristicile fiziologice corespunzatoare starii sale.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta într-o actiune (inactiune) de uci­de­re exercitata asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viata acesteia, re­zul­tat care se constata, de regula, prin acte medico-legale. Infractiunea se poate ma­nifesta prin omisiu­nea îndeplinirii unor acte de importanta vitala pentru copil, cum ar fi nehranirea copilului, lasarea în frig, abandonarea copilului într-un loc sau mod care-l expune la moarte si pe care mama avea obligatia legala sa le execute.

O alta cerinta esentiala este aceea ca actiunea sau inactiunea îndreptata spre uciderea victimei sa aiba loc "imediat dupa nastere": se fixeaza astfel timpul de co­mitere, adica limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou­-nascut atrage calificarea de pruncucidere; perioada de timp desemnata prin aceasta conditie nu trebuie interpretata într-un sens riguros cronologic, ci trebuie delimitata dupa criterii medi­cale morfofiziologice. Astfel, momentul initial al acestei perioade este momentul în care s-a terminat expulzia fatului si acesta dobândeste viata ex­traute­rina (chiar daca nu a fost înca separat de mama prin taierea cordonului ombi­li­cal si chiar daca nu s-a eliminat placenta), adica momentul terminarii nasterii fiziolo­gice, iar perioada se epuizeaza la scurt timp dupa aceasta, atât timp cât se mentin semnele nasterii recente pe corpul copilului si starea de tulburare a mamei, pricinuita de nastere, care-i confera o respon­sabilitate diminuata sau atenuata.

În raport cu delimitarea perioadei "imediat dupa nastere", decurg câteva conse­cinte importante din punctul de vedere al încadrarii juridice a faptei de pruncucidere. Astfel, constituie infractiune de pruncucidere numai uciderea de catre mama a copilului sau dupa nastere si înlauntrul perioadei imediat urmatoare acesteia, pâna la limita ara­tata. Fapta constituie pruncucidere si în cazul în care actiunea de ucidere a avut loc în interiorul acestei perioade, dar moartea copilului a intervenit ulterior acesteia. Dim­po­triva, fapta nu va constitui infractiunea de pruncucidere, ci infrac tiunea de omor, daca uciderea copilului a fost comisa nu în intervalul de timp imediat dupa nastere, ci într-un moment posterior acesteia, chiar daca starea de tulburare psihica postnatala persista[14].

Ar fi de discutat daca conditia "imediat dupa nastere" nu ar trebui modificata, pen­tru a putea sanctiona si faptele inten­tionate care s-ar putea comite de mame în pro­cesul nasterii propriu-zise, datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere, fapte care altfel ar trebui considerate omor calificat [art. 175 lit. c)].[15] Daca sub im­periul tulburarilor pricinuite de nastere, mama îsi ucide copilul imediat dupa nastere si fapta ei constituie pruncucidere, a fortiori ar trebui sa existe pruncucidere daca, sub impe­riul acelorasi tulburari, mama îsi ucide copilul în procesul nasterii. Spre exemplu, ime­diat ce s-a degajat capul copilului, acesta este lovit cu corpuri contondente. Daca o atare fapta se comite datorita unei stari de tulburare pricinuita de nastere, ea ar trebui sa fie considerata pruncucidere. Este chiar verosimil sa se considere ca intensitatea tulburarilor pe fond patologic este mai mare în procesul nasterii decât dupa termi­narea ei si atunci, de ce sa se înlature posibilitatea calificarii ca pruncucidere a faptei savârsite în timpul nasterii?

O asemenea încadrare juridica pentru fapta savârsita în timpul nasterii si datorita unor tulburari pricinuite de nastere pare a fi imposibila în prezent, deoarece este clar ca "imediat dupa nastere" nu poate însemna "în timpul nasterii".

Propunem îmbunatatirea textului existent legat de aceasta cerinta esentiala prin introducerea înaintea expresiei "imediat dupa nastere", a expresiei "în timpul nasterii sau (...)", deoarece, dupa cum am aratat, daca datorita starii de tulburare mama su­pri­ma viata copilului imediat dupa nastere si fapta primeste calificarea de prun­cu­cidere, cu atât mai mult aceasta calificare trebuie sa o atraga si fapta savârsita în timpul nasterii.

O alta cerinta esentiala pentru existenta pruncuciderii, este starea de tulburare pricinuita de nastere; interpreta­rea acestei expresii trebuie facuta prin prisma datelor stiintelor medicale, medicopsihologice si psihologice, data fiind importanta actului biologic al nasterii si a fazei imediat urmatoare acestuia.

Psihologia si stiintele medicale subliniaza ca nasterea nu este un proces pur fi­ziologic, ci un proces psihosomatic complex care este determinat de factori psihici, în asa fel ca procesele biologice sunt intensificate, sau din contra, inhibate (pâna la opri­­­rea travaliului) de anumite influente psihice care actioneaza asupra lor; ca pro­ce­sul fiziologic al nasterii este acompaniat de un proces psihic, specific, care-l influen­teaza[17].

Psihologia nasterii înregistreaza printre cele mai caracte­ristice manifestari psihice care însotesc procesul nasterii, alaturi de puternicele senzatii de durere specifice acesteia, si o serie de emotii, sentimente, afecte, cum sunt: teama sau frica de nas­tere, temerea de a nu muri în cursul nasterii, teama de a nu naste un copil mort sau cu malformatii monstruoase, teama fata de peri­colele reale care ameninta viata fe­meii sau a copilului, temeri care izvorasc din alte cauze, cum ar fi perspectivele nefa­vorabile ale propriei situatii materiale si sociale sau ale copilului, ori sentimentele de rusine si dezonoare, în cazul nasterii în afara casatoriei etc. Toate aceste emotii, sentimente, dispozitii, afecte, fac parte însa din cadrul proceselor afective normale[18].

Notiunea de "tulburare pricinuita de nastere" nu se refera însa la starile psihice normale, ci la tulburarile de natura psiho­patologica, adica la starile psihopatologice consecutive nasterii. Ele pot fi provocate de diversi agenti nocivi, de variate naturi sau origini care actioneaza apoi, prin efectele lor, asupra starii de responsabilitate a femeii (asupra capacitatii de a întelege si voi, adica asupra constiintei si vointei), pe care o diminueaza sau restrânge, facând sa scada controlul constiintei asupra con­duitei personale pâna la limita premergatoare iresponsabilitatii.

Din punct de vedere medico-psihiatric, aceste tulburari psihopatologice apar în perioada urmatoare nasterii, cunoscuta sub denumirea de perioada post-partum, pe­rioa­da puerperala sau puerperiu si, de aceea, manifestarile, afectiunile sau tulbu­rarile psihice care au loc în aceasta perioada sunt denumite, în ansamblul lor, psihoze post-partum sau psihoze puerperale.

În raport cu aparitia lor, majoritatea autorilor fac distinctie între psihoze post-partum propriu-zise si psihoze de lactatie[19].

Dintre acestea, actioneaza în perioada care ne interesea­za, adica imediat dupa nastere, numai psihozele post-partum propriu-zise; acestea au o etiologie specifica si forme clinice variate (de exemplu, psihoza puerperala clasica, psihoza ma­niaco-depresiva, tulburari schizofreniforme etc.).

b) Urmarea imediata. Specific infractiunii de pruncucidere este ca actiunea sau omi­siunea socialmente periculoasa sa aiba ca rezultat moartea copilului nou-nascut. Moartea victimei trebuie sa fie consecinta actiunii faptuitorului asupra copilului nou-nascut. Daca se produce un alt rezultat, cum ar fi vatamarea grava a sanatatii ori in­fir­mitatea copilului, nu prezinta interes pentru pruncuci­dere, deoarece tentativa nu este incriminata.

În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuata, dar rezultatul, constând în moartea copilului, nu s-a produs din motive independente de vointa faptuitorului, acesta raspunde pentru infractiunea de vatamare corporala, în raport cu numarul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

c) Legatura de cauzalitate. De asemenea, este necesar ca, între actul de agre siu­ne comis de mama asupra propriului copil si rezultatul, constând în moartea copilului, sa se stabileasca legatura de la cauza la efect. Sunt valabile în aceasta privinta toate dezvoltarile facute anterior în legatura cu infractiunile contra vietii.

B. Latura subiectiva. Tinând seama de corelatia dintre obiectiv si subiectiv, se impune a semnala ca si sub aspectul laturii subiective este necesar ca intentia de a ucide, care prezideaza savârsirea faptei, sa se fi nascut sau sa se fi format ca urmare si sub impulsul starii de tulburare psihica consecutiv nasterii, în conditiile unei respon­sabilitati afectate de aceasta stare. Intentia de a ucide s-ar putea manifesta, în acest caz, ca intentie spontana, repentina sau impetuoasa[20], caracterizata prin aceea ca se naste si se executa, sub influenta acestei tulburari psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persista, fiind incompatibila cu premeditarea.­

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Pruncuciderea fiind, ca si omorul, o infractiune mate­riala care are ca ur­ma­re imediata producerea unui rezultat, este susceptibila de desfasurare în timp si deci, de efectuarea unor forme imperfecte: acte pregatitoare (preparatorii) si tenta­tiva.

Cele doua forme nu sunt pedepsite în cazul infractiunii de pruncucidere. Aceste acte pot capata, însa, relevanta penala în situatia în care fapta a fost savârsita si s-a produs uciderea copilului, ele fiind în acest caz absorbite în continutul infractiu­nii de pruncucidere.

Infractiunea se consuma în momentul în care actiunea de ucidere a produs moar­tea copilului. Daca nu se produce rezul­tatul, violentele exercitate se vor putea înca­dra în unul din textele care incrimineaza lovirile sau vatamarile corporale (art. 180-182
C. pen.).

B. Modalitati. Pruncuciderea poate prezenta diferite modalitati faptice, determinate de împrejurarile în care s-au comis faptele; de aceste modalitati se va tine seama la stabilirea pedepsei, în masura în care ele s-au rasfrânt asupra starii de tulburare.

C. Sanctiuni. Infractiunea de pruncucidere este sanctionata cu pedeapsa închi­sorii de la 2 la 7 ani. Dupa cum se observa, limitele de pedeapsa sunt substantial re­duse fata de cele în care se aplica pedeapsa pentru omor calificat.