RAPORTUL JURIDIC CIVIL
1. Notiune, caractere si structura
A. Notiunea raportului juridic civil
"Raportul juridic civil" este o specie de "raport juridic". Deci, în definirea raportului juridic civil trebuie pornit de la ceea ce înseamna raport juridic, în general. Se admite, în doctrina, ca raport juridic înseamna o relatie sociala reglementata de norma de drept.
În consecinta, raportul juridic civil este o relatie sociala - patrimoniala ori nepatrimoniala - reglementata de norma de drept civil.
Prin urmare, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, mai întâi, nu orice relatie sociala, prin ea însasi, este raport juridic civil; pentru a avea aceasta calitate, este absolut necesar ca ea sa îmbrace "haina juridica", ceea ce se realizeaza prin reglementarea sa de catre norma de drept civil.
B. Caracterele raportului juridic civil
a) Raportul juridic civil are caracter social. Acest caracter decurge din aceea ca, pe de o parte, prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu-si pierde trasatura de a fi relatie sociala si, pe de alta parte, norma de drept civil (ca orice norma juridica, de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor, în calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune. Într-adevar, legea nu poate stabili reguli de conduita pentru lucruri. Chiar atunci când se vorbeste despre "regimul juridic al bunurilor", în realitate, se are în vedere conduita oamenilor - ei între ei - cu privire la lucruri ori bunuri.
b) Raportul juridic civil are caracter volitional. O relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a voit, de catre legiuitor, atunci când a fost adoptata norma juridica civila. Acest prim aspect al caracterului volitional al raportului juridic civil este comun tuturor raporturilor juridice. Exista, însa, si un al doilea aspect, specific, pentru raporturile juridice civile care izvorasc din actele juridice civile, si anume: actul juridic civil înseamna manifestare de vointa în scopul de a produce efecte juridice. Prin urmare, la raporturile juridice civile, pe lânga vointa exprimata în norma de drept civil, care reglementeaza actul juridic civil, exista si vointa autorilor (ori autorului) actului juridic civil (deci "dublu caracter volitional").
c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor. Egalitatea juridica a partilor repre 444u2021e zinta nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si exprima un caracter propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima în nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Este vorba, deci, de pozitia unei parti fata de cealalta - care este de nesubordonare - si nu de "principiul egalitatii în fata legii civile", unde e vorba de pozitia subiectelor de drept civil fata de legea civila.
C. Structura raportului juridic civil
Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt: partile, continutul si obiectul. Partile sau subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile. Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au
partile. Obiectul raportului juridic civil consta în actiunile ori inac-tiunile la care sunt îndrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa le respecte. Cu alte cuvinte, obiectul raportului juridic civil consta în conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile. Fiind consti-tutive, adica esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie întrunite cumulativ, pentru a fi în prezenta unui raport juridic civil.
2. Partile raportului juridic civil
A. Notiuni elementare
"Persoana fizica" este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.
"Persoana juridica" este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, întrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile .Expresia echiva-lenta este aceea de "persoana morala". Pentru a avea calitatea de persoana juridica, legea civila cere ca un colectiv sa întruneasca, cumulativ, trei conditii: sa aiba o organizare proprie; sa aiba un patrimoniu distinct; sa aiba un scop determinat, în acord cu interesele obstesti (art. 26 din Decretul nr. 31/1954 "privind persoanele fizice si persoanele juridice").
B. Categoriile subiectelor de drept civil
Din cele aratate rezulta ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil: persoanele fizice, care sunt subiecte individuale de drept civil; persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.
Fiecare din aceste categorii comporta unele subcategorii. Astfel, în categoria persoanelor fizice: minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu; minorii între 14 si 18 ani, care sunt persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrânsa; majorii, care sunt persoanele fizice de peste 18 ani, cu deplina capacitate de exercitiu. Dupa criteriul cetateniei, deosebim: persoane fizice de cetatenie româna si persoane fizice de cetatenie straina; aici se includ si persoanele fizice fara cetatenie, numite apatrizi, si cele cu dubla cetatenie (din care nici una nu este româna).
În categoria persoanelor juridice, deosebim: persoane juridice particulare ori private; cooperatiste si obstesti; de stat; mixte. Dupa criteriul nationalitatii, se pot deosebi: persoanele juridice de
nationalitate româna (în principiu, cele cu sediul în România); persoanele juridice de alta nationalitate, straina.
C. Capacitatea civila
Expresia capacitate civila desemneaza capacitatea subiectelor de drept civil. Ea are ca gen proxim notiunea de "capacitate juridica", care înseamna aptitudinea, generala si abstracta, de a fi titular de drepturi si obligatii. În structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.
a) Capacitatea civila a persoanei fizice
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea, generala si abstracta, a omului, de a avea drepturi si obligatii (art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, "capacitatea de folosinta începe de la nasterea persoanei si înceteaza odata cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însa numai daca el se naste viu". Continutul acestei capacitati este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor oprite de lege.
Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin încheierea de acte juridice civile (art. 5 alin. 3 din decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 11, "nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; persoana pusa sub interdictie. Pentru cei care nu au capacitatea de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali". În art. 9 se prevede: "Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsa se încheie de catre acesta cu încuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui". În fine, potrivit art. 8 din acelasi Decret nr. 31/1954, "capacitatea deplina de exercitiu începe de la data când persoana devine majora. Persoana devine majora la împlinirea vârstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobândeste prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu".
b) Capacitatea civila a persoanei juridice
. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1954, aceasta capacitate se dobândeste de la data înregistrarii sau de la o alta data (dupa distinctiile prevazute în acest articol).
Art. 34 alin. 1 dispune: "Persoana juridica nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiintare sau statut"; acest text consacra principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea sa de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin încheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere. Potrivit art. 35 alin. 1 si 2, "Persoana juridica îsi exercita drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice facute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însasi".
3. Continutul raportului juridic civil
Prin continutul acestui raport se întelege totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile. Cunoasterea acestor elemente implica o analiza distincta.
A. Drepturile subiective civile
Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica ori persoana juridica - în virtutea careia acesta poate, în limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv si, în caz de nevoie, sa ceara concursul fortei coercitive a statului.
Clasificarea drepturilor subiective civile
a) În functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile sunt absolute si relative. Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept în virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale. Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept în virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza. Sunt, tipic, relative, drepturile de creanta.
b) În functie de natura continutului lor, drepturile subiective civile se împart în patrimoniale si nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat baneste, pecuniar. Sunt patrimoniale dreptul real si dreptul de creanta. Este
nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi exprimat în bani. Sunt nepatri-moniale: drepturile care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale persoanei: drepturile care privesc identificarea persoanei (cum sunt: dreptul la nume, dreptul la pseudonim, dreptul la domi-ciliu si resedinta, dreptul la o stare civila, iar pentru persoana juridica, dreptul la denumire, la sediu etc.).
c) Dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile se împart în principale si accesorii. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzând de vreun alt drept; de pilda, drepturile reale principale, respectiv dreptul de proprietate, în toate formele sale, si drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata: dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de abitatie, dreptul de superficie si dreptul de servitute. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept subiectiv civil, cu rol de drept principal (de pilda, ca drept real accesoriu, dreptul de ipoteca, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul de retentie). Aceasta împartire a drepturilor subiective civile este importanta pentru ca dreptul civil accesoriu depinde de dreptul civil principal (accesorium sequitur principale).
B. Obligatia civila
Obligatia civila este îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita - corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ -, conduita care poate consta în a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.
Clasificarea obligatiilor civile
a) În functie de obiectul lor, deosebim: obligatia de a da, obligatia de a face si obligatia de a nu face ceva; obligatia pozitiva si obligatia negativa; obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace).
. Obligatia de a da este îndatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real (exemplu: obligatia vânzatorului de a trans-mite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumparatorului).
. Obligatia de a face este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu ori de a preda un lucru (exemplu: cea a
vânzatorului de a preda lucrul vândut cumparatorului; cea de a presta întretinerea creditorului, în virtutea contractului de vânzare cu clauza de întretinere).
. Obligatia de a nu face ceva, ca obligatie corelativa unui drept absolut, înseamna îndatorirea de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept. Ca obligatie corelativa unui drept relativ, ea înseamna a nu face ceva ce ar fi putut face daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere (de exemplu, obligatia pe care si-o asuma nepoata fata de unchi, printr-un contract de donatie, de a nu se casatori pâna la absolvirea facultatii).
Sunt pozitive obligatiile de "a da" si "a face"; este negativa obligatia de "a nu face ceva".
Este de rezultat (numita si determinata) acea obligatie care consta în îndatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat (exemplu: cea a vânzatorului de a preda cumparatorului lucrul vân-dut); este de diligenta (numita si de mijloace) acea obligatie care consta în îndatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la rezultatul însusi (cea a medicului de a-l vindeca pe pacient de o anumita maladie).
b) In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, distingem obligatia civila perfecta si obligatia civila imperfecta (numita si naturala).
. Este perfecta acea obligatie civila a carei executare este asigurata, în caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune în justitie si obtinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus în executare silita (prin executorul judecatoresc, de regula).
. Este imperfecta (numita si naturala) acea obligatie a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar odata executata de buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei (exemplu: art. 1092 C.civ., care dispune ca "Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. Repetitiunea nu este admisa în privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de buna voie"). Tot astfel, "debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara înapoierea prestatiei" (art. 20 din Decretul nr. 167/1958).
4. Obiectul raportului juridic civil
Prin obiect al raportului juridic civil întelegem actiunea la care este îndrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.
Deci, întotdeauna, obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor.
În raporturile patrimoniale, conduita partilor se refera adesea, la lucrurile din lumea exterioara, numite si bunuri. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil, data fiind natura sociala a acestui raport. Totusi, pentru usurinta exprimarii, se spune ca "obiectul raportului juridic civil îl formeaza un bun ori niste bunuri". "Bunul", deci, este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.
A. Definitia bunului în dreptul civil
Prin bun se întelege o valoare economica utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si susceptibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial. În practica, în doctrina si chiar în legislatie, termenul "bunuri" este folosit fie în sensul definit mai sus - sens în care poate fi folosit si termenul "lucru" -, fie prin "bun" se desemneaza atât lucrul, cât si dreptul patrimonial care are ca obiect acel lucru.
B. Clasificarea bunurilor
Clasificarile mai importante ale bunurilor sunt urmatoarele:
a) În functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se împart în mobile si imobile (numite si miscatoare si nemiscatoare).
Categoriile de bunuri mobile sunt urmatoarele:
- mobile prin natura lor ("Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se misca de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decât printr-o putere straina" - 473 C.civ.);
- mobile prin determinarea legii ("Sunt mobile prin deter-minarea legii obligatiile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau interesele în companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si când capitalul acestor companii consta în imobile" - art. 474 C.civ.);
- mobile prin anticipatie sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera ca mobile în considerarea a ceea ce vor deveni, ca exemplu, fructele si recoltele neculese înca, dar înstrainate prin act juridic, cu anticipatie.
Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:
- imobile prin natura lor ("Fondurile de pamânt si cladirile sunt imobile prin natura lor" - art. 463 C.civ.; "Morile de vânt, sau de apa, asezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor" - art. 464 C.civ.; "Recoltele care înca se tin de radacini, si fructele de pe arbori, neculese înca, sunt asemenea imobile" - art. 465 C.civ.);
- imobile prin obiectul la care se aplica ("Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutea, actiunile care tind a revendica un imobil" - art. 471 C.civ.);
- imobile prin destinatie ("Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie" - art. 468 C.civ.). Astfel, sunt imobile prin destinatie, animalele afectate la cultura; instrumentele aratoare; stupii cu roi, pestele din iaz, teascurile, cladirile etc.
Importanta juridica a clasificarii bunurilor în mobile si imobile se concretizeaza în regimul juridic diferit, sub diferite aspecte, dintre care amintim: 1) în ce priveste efectele posesiei: daca pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune (prescriptie achizitiva), pentru mobile, posesia de buna-credinta valoreaza proprietate (art. 1909 C. civ.); 2) în ce priveste drepturile reale accesorii: ipoteca are ca obiect un imobil, pe când gajul (amanetul) priveste un mobil.
b) Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem bunuri care se afla în circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.
- Sunt bunuri în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice (deci, care pot fi înstrainate ori dobândite prin act juridic). Fac parte din aceasta categorie: bunurile care pot circula liber, neîngradit si bunurile care pot fi dobândite, detinute ori înstrainate conditional, adica în conditii restrictive, cum sunt: armele si munitiile; produsele si substantele toxice etc.
- Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil; se spune ca asemenea bunuri sunt inalienabile. Un asemenea bun este teritoriul României (art. 3 din Constitutie). Apoi, potrivit art. 5 din legea nr. 18/1991 a fondului funciar, "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, daca prin lege nu se prevede altfel", iar potrivit art. 45: "Terenurile proprietate privata, indiferent de titularul lor, sunt si
ramân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite si înstrainate prin oricare dintre modurile stabilite de legislatia civila, cu respectarea dispozitiilor din prezenta lege".
Importanta juridica a acestei clasificari se manifesta pe planul valabilitatii actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.
c) Dupa modul în care sunt determinate, distingem bunuri individual determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res genera). Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate în act juridic, se individualizeaza prin însusiri proprii, specifice. Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin însusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cântarire, masurare, numarare etc. Aceasta clasificare a bunurilor prezinta importanta juridica în ceea ce priveste: momentul transmiterii dreptului real, care are ca obiect: (res certa) - dreptul real se transmite în momentul realizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul; (res genera) - dreptul real se transmite în momentul individualizarii sau predarii; suportarea riscului contractului: (res certa) - daca bunul piere fortuit înainte de predarea lui, debitorul este liberat de obligatia predarii; (res genera) - debitorul nu este liberat de obligatia de predare, el trebuie sa procure alte bunuri de gen).
d) Dupa cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obligatii civile, deosebim bunuri fungibile si bunuri nefungibile. Este fungibil acel bun care, în executarea unei obligatii, poate fi înlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii. Este nefungibil acel bun care nu poate fi înlocuit cu altul, în executarea unei obligatii, astfel ca debitorul nu este liberat decât prin predarea bunului datorat. Ca regula, bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile.
e) Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori înstrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si bunuri necon-sumptibile. Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui întrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori înstrainarea lui. Este neconsumptibil bunul care poate fi folosit repetat, fara ca, prin aceasta, sa fie necesare consumarea substantei ori înstrainarea lui. Aceasta clasificare este utila în materie de uzufruct si de împrumut: când obiectul uzufructului e un bun neconsumptibil,
uzufructuarul trebuie sa restituie nudului proprietar chiar acel bun; obiectul împrumutului de folosinta, numit comodat, îl constituie un bun neconsumptibil, pe când obiectul împrumutului de consumatie, numit mutuum, îl formeaza bunuri consumptibile.
f) Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se împart în frugifere si nefrugifere. Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri ori produse, numite fructe. Este nefrugifer bunul care nu are însusirea de a da nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale.
Distingem trei categorii de fructe. Potrivit art. 522 C. civ., "Fructele naturale sunt acelea ce pamântul produce de la sine; productia si prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultura", iar potrivit art. 523, "Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentier; arendele intra în clasa fructelor civile".
Fructele trebuie deosebite de producte. Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale; este product, spre exemplu, piatra dintr-o cariera ori nisipul dintr-o albie. Distinctia între fructe si producte este importanta, în materie de uzufruct si posesie imobiliara: uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu si la producte, care se cuvin nudului proprietar; posesia de buna-credinta conduce numai la dobândirea proprietatii fructelor (art. 485 C. civ.), nu si a productelor.
g) Dupa cum pot fi ori nu împartite fara sa-si schimbe, destinatia lor, bunurile se împart în divizibile si indivizibile. Este divizibil acel bun care poate fi împartit fara sa-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împartit fara sa nu-si schimbe, prin aceasta, destinatia sa economica. Spre exemplu, o bucata de stofa poate fi împartita, fiind bun divizibil, pe când un autoturism este bun indivizibil. Aceasta împartire a bunurilor prezinta utilitate juridica în materie de partaj si de obligatii.
h) Dupa corelatia dintre ele, împartim bunurile în principale si accesorii. Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la întrebuintarea altui bun. Este accesoriu bunul destinat sa serveasca la întrebuintarea unui alt bun, principal (cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru un autoturism etc.). Aceasta
împartire a bunurilor prezinta utilitate juridica, în executarea obligatiei civile: când se datoreaza un bun, debitorul trebuie sa predea atât bunul principal, cât si pe cel accesoriu (în lipsa de stipulatie contrara expresa).
i) Dupa modul lor de percepere, bunurile se împart în corporale si incorporale. Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil simturilor omului. Este incorporal valoarea economica, ce are o existenta ideala, abstracta, putând fi perceputa cu "ochii mintii" (drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri). Aceasta clasificare este importanta juridic, în ce priveste, de pilda, dobândirea proprietatii imobiliare ca efect al posesiei de buna-credinta, care opereaza doar pentru mobilele corporale (art. 1909 C. civ.).
j) Dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, deosebim bunuri sesizabile si bunuri insesizabile. Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului (cum ar fi cele ce nu intra în enumerarea facuta de art. 409 C. civ.). Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii (cum este mijlocul fix al unei cooperative mestesugaresti, potrivit art. 21 din Decretul-Lege nr. 66/1990).
|
