RAPORTUL JURIDIC CIVIL

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

NOŢIUNE

Īntr-o formulare simpla raportul juridic civil poate fi definit ca o relatie sociala reglementata prin norme de drept civil[1]. Relatia sociala este o relatie dintre oameni, iar norma de drept civil este exprimata īn acte normative cuprinse īn ramura dreptului civil, ca izvoare ale acesteia. Desi definitia este formulata īntr-un mod foarte simplu, se poate retine esenta, si anume ca este vorba de acele relatii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil.

Prin prisma normelor dreptului civil, raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice.

Īntr-o definitie mai elaborata, prin raport juridic civil se īntelege relatia sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil [2]. Retinem deci ca raportul juridic civil este o specie de raport juridic. Doua aspecte trebuie relevate īn definitia de mai sus

- conditia sine qua non a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra īn continutul dreptului civil.

Asadar, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relatie sociala, prin ea īnsasi, este raport juridic civil.

- fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu īsi pierde calitatea sa primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura īntre oameni.

O definitie mai complexa decāt cele redate mai sus, nu este necesara.

CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil prezinta trasaturile caracteristice oricarui raport juridic. Pe lānga acestea, īnsa, el are si unele caracteristici proprii, īn numar de trei.

Caracterul social al raportului juridic civil rezulta din faptul ca el este o relatie sociala (reglementata prin normele de drept civil), adica este o relatie dintre oameni, dintre persoane. Continutul acestui caracter rezida īn doua aspecte: pe de o parte, prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu īsi pierde trasatura sa de a fi o relatie sociala si, pe de alta parte norma de drept civil (ca orice norma juridica de altfel) nu se poate adresa decāt conduitei oamenilor, īn calitatea lor de fiinte sociale dotate cu ratiune ^[3]. Legea nu poate reglementa norme de conduita pentru bunuri. Chiar īn situatiile cānd se vorbeste de " regimul juridic al bunurilor ", de fapt se are īn vedere, conduita oamenilor, ei īntre ei, cu privire la lucruri ori bunuri.

Trebuie precizat ca raportul juridic civil se poate stabili atāt īntre oameni, priviti fiind individual, adica īn calitatea lor de persoane fizice , dar si īntre oameni organizati īn colectivitati, avānd calitatea de persoane juridice. Este necesar sa facem aceasta pr 22522h713w ecizare deoarece, atunci cānd este vorba despre drepturile reale īndeosebi dreptul de proprietate, autori apartinānd doctrinei franceze au sustinut pāna īn secolul nostru ca īn asemenea cazuri ar fi vorba de o relatie īntre titularul dreptului (proprietar) si obiectul dreptului respectiv (lucrul). Ulterior, autori de prestigiu ( Aubry , Rau , Planiol si Ripert ) au respins aceasta teza, demonstrānd ca si dreptul de proprietate este un raport juridic social, stabilit īntre titularul dreptului ca subiect activ si toate celelalte persoane care sunt obligate sa īl respecte, īn calitatea de subiecte pasive

Raportul juridic civil are un caracter volitional . Acest lucru trebuie īnteles astfel: o relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca s-a voit acest lucru de catre legiuitor atunci cānd s-a adoptat norma juridica civila. Norma juridica are o trasatura fundamentala - este vointa de stat. Aceasta se transmite si relatiei sociale care este reglementata prin norma juridica. Acest caracter volitional este comun tuturor raporturilor juridice. Exista si un aspect specific raportului juridic civil izvorāt dintr-un act juridic civil constānd īn manifestarea de vointa īn scopul de a produce efecte juridice. Prin urmare, la aceasta categorie de raporturi juridice civile, pe lānga vointa exprimata īn norme de drept civil care reglementeaza actul juridic civil, exista si vointa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). Pentru aceasta categorie se vorbeste īn doctrina de " caracterul dublu volitional " ori " dublu caracter volitional " fiind de preferat cea dintāi denumire, fiind vorba de un simplu caracter, care are, īnsa īn cazul aratat, doua aspecte.

De obicei, caracterul dublu volitional este raportat la momentul formarii raportului juridic civil. Īn ceea ce priveste vointa colectiva exprimata prin norma de drept civil este de īnteles ca trebuie sa fie cunoscuta, sa existe īn momentul īn care īntre parti se leaga raportul juridic civil. Cea de-a doua vointa , īnsa, poate sa nu existe īn momentul nasterii raportului juridic, dar sa apara īn momentul stingerii acestuia, cānd obligatia nascuta īn cadrul unui raport juridic civil doar īn temeiul legii este executata īn mod voluntar (nu silit). Un astfel de exemplu priveste raportul de raspundere delictuala. Astfel, dintr-un delict civil (fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu) se naste raportul de raspundere civila delictuala doar pe baza vointei exprimate īn lege (art. 998 Cod Civil). Autorului faptei ilicite īi revine obligatia de a repara prejudiciul, īn cadrul acestui raport juridic. Autorul nu a dorit nasterea acestei obligatii, care īnsa, s-a nascut īn temeiul legii, a vointei legiuitorului. Chiar daca nu voieste sa stinga acest raport juridic, autorul faptei ilicite va putea fi obligat, tot prin vointa legii, la executarea obligatiei, constānd īn repararea prejudiciului cauzat. Bineīnteles, poate avea loc si o reparare voluntara a prejudiciului, ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . Īn acest caz caracterul dublu volitional este prezent nu la nasterea ci la stingerea raportului juridic.

Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor Egalitatea juridica a partilor reprezinta nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si un caracter propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima prin nesubordonarea unei parti fata de cealalta.

Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este " principiul egalitatii īn fata legii civile ", īntrucāt īn cazul "caracterului " este vorba de pozitia unei parti fata de cealalta, iar nu de pozitia subiectelor de drept fata de legea civila.

De asemenea, aceasta egalitate juridica a partilor nu trebuie īnteleasa īn sensul egalitatii de patrimonii īntre parti sau ca partile ar avea un numar egal de drepturi subiective civile si de obligatii. Indiferent ca o parte din raportul juridic civil are numai drepturi, iar cealalta parte numai obligatii, ori ca drepturile si obligatiile lor īn cadrul raportului juridic civil nu sunt egale, pozitia lor juridica va fi īntotdeauna egala; nici una dintre ele nu va putea impune, pe cale unilaterala, celeilalte parti vointa sa, nu va avea la dispozitie mijloace proprii de constrāngere fata de cealalta parte .

3. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive partile, continutul , obiectul .

a)    Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile.

b)   Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile si a obligatiilor civile pe care le au partile.

c)   Obiectul raportului juridic civil consta īn conduita partilor, adica īn actiunile sau inactiunile la care sunt īndrituite partile sau de care sunt tinute sa le respecte.

Pentru a fi īn prezenta unui raport juridic civil, cele trei elemente enumerate (enuntate) mai sus trebuie sa fie īntrunite cumulativ.

Īn cele ce urmeaza vom analiza pe scurt aceste trei elemente, inclusiv subiectele raportului juridic civil, urmānd sa detaliem īn cuprinsul capitolelor urmatoare cele doua elemente ce constituie tema lucrarii noastre, respectiv continutul si obiectul raportului juridic civil.

3.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Īn acest subcapitol ne vom referi numai la cāteva notiuni elementare privind partile raportului juridic civil, absolut necesare īntelegerii depline a celorlalte doua elemente ce constituie tema lucrarii noastre.

Exista doua mari categorii de subiecte de drept civil

- persoanele fizice, care sunt subiecte individuale de drept civil, adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile. Aceasta notiune este folosita de legea de baza īn materia subiectelor de drept civil, care este Decretul nr.31din 1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice.

- persoanele juridice (numite si persoane morale) , care sunt subiecte colective de drept civil, adica un colectiv de oameni care, īntrunind conditiile prevazute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile. Aceasta notiune este, de asemenea, folosita de Decretul nr. 31/1954.

Pentru a avea calitatea de persoana juridica, entitatea trebuie sa īntruneasca urmatoarele conditii cumulativ

- sa aiba o organizare proprie

- sa aiba un patrimoniu distinct ;

- sa aiba un scop determinat, īn acord cu interesele obstesti ;

Asa cum dreptul civil este o parte a dreptului romān, notiunea de "subiect de drept civil " reprezinta diferenta specifica īn raport cu notiunea "subiect de drept ", care este genul proxim.

Putem formula, astfel, definitia generala a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizica si persoana juridica, īn calitate de titulari de drepturi subiective si obligatii civile. Asadar, exista doua categorii de subiecte de drept civil

- persoane fizice - subiecte individuale de drept civil ;

- persoane juridice - subiecte colective de drept civil ;

Fiecare dintre aceste doua categorii se subīmparte īn :

A.     persoanele fizice :

- minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exercitiu ;

- minorii īntre 14 si 18 ani, avānd capacitate de exercitiu restrānsa ;

- majorii, care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de

exercitiu deplina ;

Dupa criteriul cetateniei, persoanele fizice se īmpart īn :

- cetateni romāni ;

- cetateni straini, apatrizi si persoana cu dubla cetatenie (din care nici

una nu este romāna) ;

Desi aceasta clasificare este importanta mai ales din punctul de vedere al dreptului public, ea are incidenta si asupra dreptului privat cum este dreptul civil.

B. persoanele juridice :

- persoanele juridice particulare ori private ;

- persoanele juridice cooperatiste si obstesti ;

- persoanele juridice mixte ;

- persoanele juridice de stat ;

Dupa criteriul nationalitatii, se pot deosebi

- persoane juridice de nationalitate romāna ( īn principiu, cele cu sediul īn Romānia )

- persoane juridice de alta nationalitate ( straina )

Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaste partile acestui raport. Pentru a determina subiectele raportului juridic civil, trebuie facuta o distinctie

- īn ceea ce priveste raporturile civile care au īn continutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial), este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic, care este īnsusi titularul dreptului respectiv. Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil, deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat.

- īn ceea ce priveste raporturile civile care au īn continut un drept relativ (un drept de creanta), este determinat atāt subiectul activ (creditorul) cāt si subiectul pasiv (debitorul ).

Analizam īn continuare situatiile īn care raportul juridic civil este stabilit īntre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, adica ceea ce īn doctrina poarta denumirea de "pluralitatea subiectelor raportului juridic civil ".

Īn cazul raporturilor civile patrimoniale reale, avānd īn continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv, nedeterminat, este constituit, īntotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil, exclusiv titularul dreptului de proprietate. Īn schimb, subiectul activ poate fi o persoana - īn cazul proprietatii exclusive, mai multe persoane determinate - īn cazul proprietatii comune. Asadar, pluralitatea activa exista daca sunt mai multi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri.

Proprietatea comuna se īntālneste sub urmatoarele trei forme

- coproprietatea - mai multe persoane detin īmpreuna un bun sau mai multe bunuri determinate, fiecare cunoscāndu-si cota ideala de drept (1/2, 1/4, etc ), dar nu are o parte determinata din bunul respectiv, privit īn materialitatea lui, astfel ca dreptul sau se īntālneste cu al celorlalti īn orice particica a bunului ^[6].

- indiviziunea - mai multe persoane detin o masa de bunuri, fiecare coindivizar cunoscāndu-si cota parte de drept, dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care sa le detina īn exclusivitate (ex: mostenitorii defunctului dobāndesc masa succesorala).

- devalmasia - este acea forma a proprietatii comune caracteristica stapānirii bunurilor dobāndite īn timpul casatoriei de catre soti.

Partea fiecaruia este determinata prin lege, generic, prin folosirea criteriului gradului de contributie la dobāndirea bunurilor comune.

Cele trei forme ale proprietatii comune īnceteaza prin īmpartire ori partaj - judiciar sau voluntar.

Īn situatia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorāte din creatia intelectuala, pluralitatea activa cunoaste forma de coautorat, cānd opera comuna este creata de mai multe persoane. Cānd contributia fiecaruia este determinata, opera este divizibila, iar cānd nu este determinata opera este indivizibila. Sunt exceptate de la regula divizibilitatii si situatiile īn care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin conventia partilor.

Īn domeniul raporturilor obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi:

activa - exista mai multi creditori ;

pasiva - exista mai multi debitori ;

mixta - exista mai multi cretori si mai multi debitori ; 

Īn aceasta situatie regula este divizibilitatea, precizāndu-se ca, īn principiu, obligatiile civile sunt conjuncte, ceea ce īnseamna :

- īn caz de pluralitate activa, fiecare din creditori nu poate cere de la debitor decāt partea sa din creanta comuna .

- īn caz de pluralitate pasiva, fiecare din debitori este tinut doar de partea sa din datoria comuna. 

Fiind o regula, divizibilitatea se prezuma, nu trebuie prevazuta expres. Exceptiile constau īn solidaritate si indivizibilitate. Astfel :

- solidaritatea activa - cānd sunt mai multi creditori ;

- solidaritatea pasiva - cānd sunt mai multi debitori

Īn caz de solidaritate activa, fiecare din creditori este īndreptatit sa pretinda īntreaga datorie de la debitor, debitorul platitor liberāndu-se fata de toti creditorii solidari. Īn caz de solidaritate pasiva, oricare dintre debitori este tinut pentru īntreaga datorie. Daca unul din debitori plateste creanta se stinge fata de creditor, īncetānd si solidaritatea, debitorul platitor avānd drept de regres contra celorlalti codebitori.

Īn caz de indivizibilitate, oricare dintre codebitori este tinut de īntreaga datorie. Desi, aparent, īntre solidaritatea pasiva si indivizibilitate nu ar exista nici o diferenta, īn realitate exista deosebiri importante privitoare la

- izvorul lor - daca exista un izvor comun - conventia - exista si un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (si) din lege (solidaritatea legala - ex : art. 1003 Cod Civil - " Cānd delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute solidar pentru despagubire"), pe cānd indivizibilitatea poate izvorī (si) din natura bunului care formeaza obiectul obligatiei.

- īntinderea lor - solidaritatea functioneaza numai fata de cei īntre care s-a nascut (fata de mostenitori obligatia se transmite divizata), pe cānd indivizibilitatea se transmite si catre succesori. Īn continuare vom analiza problema schimbarii subiectelor raportului juridic civil. Astfel, īn cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizeaza prin transmiterea bunului care se afla īn circuitul civil īn conditiile legii (de exemplu prin vānzarea bunului aflat īn proprietatea cuiva catre o alta persoana care devine proprietar).

Situatia raporturilor juridice civile patrimoniale obligationale este diferita, astfel : poate interveni atāt o schimbare a subiectului activ (creditorul), cāt si o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul).

Schimbarea subiectului activ se face prin cesiune de creanta, subrogatia personala, novatia prin schimbare de creditor.

Schimbarea subiectului pasiv se face prin stipulatia pentru altul, novatia prin schimbare de debitor, delegatia (perfecta si imperfecta), poprire.  Pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata participa la un raport juridic civil trebuie sa aiba capacitate civila. Capacitatea civila cuprinde capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta este aptitudinea, generala si abstracta, a omului de a avea drepturi si obligatii civile. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si executa obligatiile civile, prin īncheierea de acte juridice civile.

Īn tara noastra, capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, fara ca sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea sa aiba vreo īnrāurire asupra capacitatii .

Toate persoanele fizice pot dobāndi drepturile si obligatiile recunoscute de actele normative īn vigoare. De aceea, ea este generala si egala pentru toti. Capacitatea de folosinta īncepe la nasterea persoanei si īnceteaza la moartea acesteia.

Legea consacra si o capacitate de folosinta anticipata, conform careia: drepturile copilului sunt recunoscute īnca de la data conceptiei cu conditia ca acesta sa se nasca viu. Īn dreptul comparat se īntālnesc si situatii cānd copilul trebuie sa fie si viabil.

Exista si īngradiri ale capacitatii de folosinta :

- īngradiri cu caracter de sanctiune ;

- īngradiri care au drept scop ocrotirea unor persoane ;

Īn orice caz, acestea trebuie prevazute īn mod expres de lege, deoarece capacitatea de folosinta este o īnsusire esentiala si inerenta a persoanei fizice, eventualele restrāngeri si limitari īn acest sens existānd numai īn cazurile si conditiile prevazute expres de lege.

Tot astfel, persoana fizica nu poate renunta nici total, nici partial la capacitatea sa de folosinta. 

Īn ceea ce priveste capacitatea de folosinta a persoanei juridice, aceasta se deosebeste de cea a persoanei fizice prin faptul ca ea nu este generala si egala pentru toate persoanele juridice, ci este speciala fiecareia dintre acestea.

Dupa cum se stie, unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. Acest scop este determinat pentru precizarea capacitatii sale de folosinta, deoarece el īi stabileste limitele si īi precizeaza continutul. Astfel, persoana juridica nu poate avea decāt acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de īnfiintare sau statut ^{8 .} Cu alte cuvinte, persoana juridica nu poate avea decāt acele drepturi (si obligatii) ce se īncadreaza īn specificul domeniului sau de activitate. Se contureaza astfel ceea ce se denumeste - principiul specialitatii capacitatii de folosinta. Sanctiunea pentru īncalcarea acestui pricipiu este nulitatea absoluta, lucru precizat expres de Decretul nr. 31/1954.

Capacitatea de folosinta deplina a persoanei juridice īncepe, īn principiu, de la momentul īnfiintarii acesteia si dureaza pāna cānd aceasta īnceteaza a mai exista. Se recunoaste persoanei juridice si o capacitate de folosinta anticipata, restrānsa, īnainte de momentul īnfiintarii acesteia, tocmai spre a permite persoanei juridice sa dobāndeasca drepturile si sa-si exercite obligatiile pentru a lua fiinta īn mod valabil. Aceasta capacitate anticipata este marginita la efectuarea operatiunilor necesare īnfiintarii, formarii patrimoniului, īndeplinirea acestor formalitati legale necesare īnfiintarii, etc .

Recunoasterea capacitatii de folosinta nu include īntotdeauna, si posibilitatea

persoanelor respective de a-si exercita drepturile si obligatiile prin acte proprii. Pentru ca cineva sa-si poate realiza drepturile sau sa-si asume obligatiile prin actele sale proprii, savārsind personal acte juridice, trebuie sa fie capabil sa īnteleaga si sa aprecieze consecintele actelor sale.

De aceea, exercitarea personala a drepturilor si obligatiilor īn raporturile juridice este conditionata si de ponderea capacitatii de exercitiu asa cum am definit-o mai sus.

Īn cazul persoanelor fizice putem deosebi :

- minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetcitiu ;

- minorul īntre 14 si 18 ani are capacitate de exercitiu restrānsa ;

- cel care a īmplinit 18 ani are capacitate de exercitiu deplina ;

- minorul care se casatoreste dobāndeste capacitate de exercitiu deplina, cu precizarea ca numai femeia se poate casatori la 16 sau 15 ani cu dispensa medicala īn conditiile art.8 alin.3 din Decretul nr. 31/1954 si art.4 din Codul Familiei . Cel lipsit de capacitate de exercitiu īncheie acte juridice prin reprezentantii sai legali.

Cel care are capacitate de exercitiu restrānsa īncheie acte juridice personal dar cu īncuviintarea parintilor, a tutorelui si, uneori, a autoritatii tutelare.

Īn mod exceptional cel cu capacitate restrānsa de exercitiu poate īncheia personal si singur anumite acte juridice, cum ar fi contractul de munca, cu conditia sa fi īmplinit 16 ani, dispunānd singur de sumele pe care le-a dobāndit prin munca sa proprie.

Persoanele juridice dispun si ele de capacitate de exercitiu, cu precizarea ca actele juridice se īncheie de catre organele de conducere ale acestora. Ea se dobāndeste odata cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice.

Īn literatura de specialitate exista o controversa īn ceea ce priveste īnceputul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice. Noi am achiesat la cea deja expusa anterior, o alta opinie fiind īn sensul dobāndirii capacitatii de exercitiu de la data dobāndirii capacitatii de folosinta .

Actele juridice īncheiate de aceste organe, īn limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice īnsasi.

Pe de alta parte, īnsa, raporturile dintre persoana juridica si cei ce alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu se prevede altfel prin lege, act de īnfiintare sau statut. Eventualele prejudicii cauzate de membrii organelor de conducere nasc obligatia repararii pentru īnsasi persoana juridica, cu rezerva regresului ulterior al acesteia īmpotriva celui vinovat. Bineīnteles ca principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice, imprima o limitare capacitatii de exercitiu, īn sensul ca aceasta poate īncheia acele acte ce vizeaza drepturi si obligatii ce corespund capacitatii de folosinta specifice acesteia.

3.2.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Dupa cum am aratat la "Structura raportului juridic civil", prin continutul acestui raport se īntelege totalitatea drepturilor si obligatiilor civile pe care le au partile lui.

Dreptul subiectiv civil si obligatia civila corelativa constituie, prin urmare, elementele continutului raportului juridic civil.

Cunoasterea acestor elemente implica o analiza atenta si distincta a fiecaruia. Vom avea īn vedere, īn capitolul urmator, ambele elemente - mai īntāi dreptul subiectiv civil si apoi obligatia civila - īn aspectele lor generale, dar si particulare:

definitie, clasificare, recunoastere, ocrotire, exercitare, importanta, exemple practice - reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza.

Pentru īnceput ne vom margini sa retinem definitiile dreptului subiectiv civil si obligatiei civile.

Astfel, dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica sau juridica - īn virtutea careia aceasta poate, īn limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive, a statului īn caz de nevoie.

Asa cum vom arata exista o serie de formulari regasite īn doctrina, nediferind īnsa ca substanta.

Obligatia civila este definita ca fiind īndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta īn a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Asa cum vom vedea si īn acest caz, exista o serie de definitii, nediferite īnsa ca substanta, īnsa diferite ca optica de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligatie - cum este situatia definitiei prezentate mai sus - sau prin luarea īn considerare a ambelor laturi - atāt cea activa cāt si cea pasiva.

3.3. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Asa cum am precizat, prin obiectul raportului juridic īntelegem conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la care sunt īndrituite partile sau de care sunt tinute sa le respecte.

Problema obiectului raportului juridic civil, asa cum o vom detalia a format obiect de controversa.

Mai mult, pentru o exacta definire a notiunii se vor impune delimitari fata de notiunea de continut" al raportului juridic civil, fata de notiunea de bunuri".

Vom detalia aspectele privind bunurile, ca obiecte derivate ale raportului juridic civil, avānd īn vedere importanta covārsitoare a acestora īn viata sociala si implicit īn problematica juridica.