RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE

Codul civil, īn art.1000, reglementeaza trei forme de raspundere pentru fapta altuia:

raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate 131c223b de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 Cod civil);

raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate 131c223b de prepusii lor īn functiile īncredintate (art. 1000 alin. 3 Cod civil);

raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate 131c223b de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 cod civil).

Raspunderea pentru fapta altei persoane reprezinta o derogare de la principiul general, conform caruia orice persoana raspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin propria sa fapta.

Aceasta forma de raspundere civila delictuala se fundamenteaza pe o prezumtie legala de culpa. Aceasta īnseamna ca īn toate cazurile de raspundere pentru fapta altuia, īn sarcina celui considerat responsabil, opereaza o prezumtie legala de culpa care exonereaza victima de obligatia probei. Prezumtia de culpa este relativa - juris tantum -īn cazul parintilor, institutorilor si mestesugarilor si absoluta - juris et de jure - īn cazul comitentilor.

7.1. Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate 131c223b de copiii lor minori

7.1.1. Reglementare

Conform art. 1000 alin. 2 Cod civil, tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dānsii., iar alin. 5 prevede ca acestia sunt exonerati de raspundere daca probeaza ca nu au putut īmpiedica faptul prejudiciabil.

Īn prezent, textul din Codul civil este interpretat īn acord cu dispozitiile constitutionale care instituie egalitatea dintre barbat si femeie[1], precum si cu prevederile art. 97 alin. 1 din Codul familiei, conform caruia ambii parinti au aceleasi drepturi si īndatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati.

Īn concluzie, ambii parinti raspund solidar daca minorul a savārsit o fapta prin care s-a produs un prejudiciu unei terte persoane.

7.1.2. Fundamentarea raspunderii parintilor

Fundamentarea raspunderii parintilor are la baza exercitarea necorespunzatoare a īndatoririlor legale ce le revin fata de copii, care din aceasta cauza savārsesc fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Referitor la aceasta problema, īn doctrina au fost formulate mai multe teorii:

raspunderea parintilor se īntemeiaza pe neīndeplinirea obligatiei de supraveghere a copilului minor[3];

raspunderea parintilor se īntemeiaza pe neīndeplinirea obligatiei de educare[4]

raspunderea parintilor se īntemeiaza pe neīndeplinirea obligatiei de a creste copilul, astfel cum aceasta este reglementata īn art. 1001 alin. 2 Codul familiei[5]

Codul civil stabileste un sistem de prezumtii cu privire la raspunderea parintilor, cu scopul de a simplifica victimei sarcina probei. Daca victima prejudiciului face dovada laturii obiective a raspunderii civile, respectiv existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite si existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, īn baza art. 1000 alin. 2 Cod civil, se declanseaza o tripla prezumtie de culpa:

prezumtia ca īn īndeplinirea obligatiilor parintesti au existat abateri, constānd īn actiuni sau inactiuni ilicite;

prezumtia de culpa a parintilor, de obicei sub forma neglijentei;

prezumtia de cauzalitate īntre aceste abateri si fapta prejudiciabila savārsita de copilul minor, īn sensul ca neexerciatrea īndatoririlor parintesti a facut posibila savārsirea faptei.

7.1.3. Domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 1000 alin. 2 Cod civil

Raspunderea reglementata de art.1000 alin. 2 Cod civil este aplicabila urmatoarelor persoane:

parintilor, indiferent daca filiatia copilului este din casatorie sau din afara casatoriei;

adoptatorilor, īn situatia īn care copilul este adoptat, deoarece īn acest caz drepturile si īndatoririle parintesti trec de la parintii firesti la adoptator.

7.1.4. Conditiile raspunderii parintilor

7.1.4.1. Conditiile generale

Conditiile generale privesc elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie si se analizeaza īn persoana minorului, deoarece acesta este autorul faptei ilicite pentru care parintii sunt chemati sa raspunda, respectiv existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate īntre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia.

Referitor la vinovatie, nu se cere conditia ca minorul sa fi actionat cu discernamānt, adica cu vinovatie.

7.1.4.2. Conditiile speciale

Raspunderea parintilor implica existenta a doua conditii speciale:

copilul sa fie minor;

copilul sa locuiasca cu parintii sai.

Copilul sa fie minor

Referitor la aceasta conditie, prevederile art. 1000 alin. 2 Cod civil au īn vedere ca minoritatea trebuie sa existe la momentul savārsirii faptei ilicite. Astfel, parintii sunt tinuti raspunzatori chiar daca īntre timp copilul a īmplinit vārsta de 18 ani.

Parintii nu raspund īn urmatoarele situatii:

minorul a dobāndit capacitate deplina de exercitiu prin casatorie. Aceasta situatie se aplica femeii care se casatoreste la 16 ani, sau chiar 15 ani, dar īn acest din urma caz, este necesara īncuviintarea primarului general al municipiului Bucuresti sau a presedintelui Consiliului judetean, īn raza teritoriala a caruia domiciliaza femeia;

pentru copilul major lipsit de discernamānt ca efect al alienatiei ori debilitatii mintale, fara deosebire cum cum este sau nu pus sub interdictie.

Copilul sa locuiasca cu parintii sai

Comunitatea de locuinta a copilului cu parintii sai rezulta din dispozitiile art. 1000 alin. 2 Cod civil, care se refera la copiii minori care locuiesc cu parintii.

De regula, locuinta copilului coincide cu domiciliul. Sub acest aspect, art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 dispune ca domiciliul legal al minorului este la parintii sai, iar atunci cānd parintii nu au locuinta comuna, domiciliul este la acela dintre parinti la care copilul locuieste statornic.

Potrivit art. 100 Codul familiei, copilul minor locuieste cu parintii sai. Daca parintii nu locuiesc īmpreuna, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. Īn caz de neīntelegere īntre parinti, instanta judecatoreasca, ascultānd autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a īmplinit vārsta de 10 ani, va decide tinānd seama de interesele copilului.

Referitor la cea de a doua conditie speciala, prezinta interes nu domiciliul minorului, ci locuinta acestuia.

Raspunderea parintilor se va angaja si īn acele situatii īn care nu este īndeplinita conditia comunitatii de locuinta la data savārsirii faptei prejudiciabile de catre minor, deoarece fundamentarea acestei forme de raspundere este īnsasi īndeplinirea necorespunzatoare a īndatoririlor parintesti. Asemenea situatii pot sa apara īn urmatoarele cazuri:

minorul a parasit locuinta parintilor , fara acordul acestora;

minorul se afla, temporar, la rude sau prieteni;

minorul se afla internat īn spital;

minorul a fugit dintr-o scoala speciala de munca si reeducare īn care se afla internat[7].

Īn cazul minorul a fost īncredintat unuia dintre parinti printr-o hotarāre judecatoreasca, va raspunde numai parintele caruia i-a fost īncredintat copilul, deoarece numai acest parinte exercita drepturile si īndatoririle parintesti fata de minor.

7.1.5. Īnlaturarea prezumtiilor stabilite privind raspunderea parintilor

Conform art. 1199 Cod civil, prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Prezumtiile legale sunt stabilite prin norme juridice care nu pot fi interpretate extensiv si pot fi absolute sau relative.

Prezumtiile legale absolute sunt acelea īmpotriva carora, īn principiu, nu este permisa dovada contrara, iar prezumtiile legale relative sunt acelea īmpotriva carora se poate face proba contrara.[8]

Potrivit art. 1000 alin. 5 Cod civil, parintii sunt aparati de raspundere daca probeaza ca n-au putut īmpiedica faptul prejudiciabil.

Īn raport de aceasta prevedere legala, īn doctrina si jurisprudenta s-a afirmat ca prezumtia de culpa a parintilor este o prezumtie legala relativa, deoarece poate fi rasturnata prin proba contrara.

Obiectul probei contare trebuie sa īl constituie faptul ca parintii si-au īndeplinit īn mod ireprosabil īndatoririle ce le reveneau, ca nu se poate retine un raport de cauzalitate īntre fapta lor - ca parinti ce nu si-au facut datoria fata de copilul minor - si fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savārsita de minor.[9]

7.1.6. Efectele raspunderii parintilor

Daca sunt īndeplinite conditiile generale si speciale ale acestei forme de raspundere, parintii vor fi tinuti sa raspunda integral fata de victima prejudiciului cauzat de minor.

Īn situatia īn care minorul nu are discernamānt, vor raspunde numai parintii.

Daca la momentul savārsirii faptei minorul a actionat cu discernamānt, victima are urmatoarele posibilitati:

sa-l cheme īn judecata pe minor;

sa-i cheme īn judecata pe parinti;

sa cheme īn judecata minorul si ambii parinti;

sa cheme īn judecata minorul si unul dintre parinti.

Daca minorul este chemat īn judecata el va raspunde īn temeiul art. 998 - 999 Cod civil, pentru fapta proprie.

Īn masura īn care parintii au platit victimei despagubirile datorate pentru fapta savārsita de minorul cu discernamānt, vor avea la īndemāna o actiune īn regres īmpotriva minorului, recuperānd ce au platit pentru minor.

Daca un parinte a platit integral despagubirea, acesta are o actiune īn regres īmpotriva celuilalt parinte, actiunea divizibila pentru jumatate din suma platita, deoarece obligatia de plata a parintilor este o obligatie solidara.

7.2. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor

7.2.1 Reglementare

Potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil, comitentii raspund de prejudiciul cauzat de prepusii lor īn functiile īncredintate.

Spre deosebire de parinti, institutori si artizani, comitentii nu sunt exonerati de raspundere daca dovedesc ca nu au putut īmpiedica faptul prejudiciabil, deoarece nu sunt mentionati īn alin. 5 al art. 1000 Cod civil īn categoria persoanelor care pot fi exonerate de raspundere.

7.2.2. Domeniul de aplicare al art. 1000 alin.3 Cod civil

Analiza domeniului de aplicare a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului porneste de la ideea ca nu exista o definitie a termenilor de comitent si prepus.

Pentru ca o persoana sa aiba calitatea de comitent īn raport cu alta persoana, īntre cele doua persoane trebuie sa existe un raport de subordonare, īn care prepusul se afla īn subordinea comitentului. Raportul de subordonare reprezinta temeiul raportului de prepusenie.

Conditia raportului de subordonare este īndeplinita īn toate cazurile īn care, pe baza acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau juridica a īncredintat unei persoane fizice o anumita īnsarcinare din care s-a nascut dreptul comitentului de a da instructiuni, a īndruma si controla activitatea prepusului.

Izvoarele raportului de prepusenie sunt variate:

contractul individual de munca[10];

calitatea de membru al unei organizatii cooperatiste,

contractul de mandat, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte stricta a mandatarului fata de mandant;

contractul de antrepriza, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte stricta a antreprenorului fata de beneficiarul lucrarii;

situatia militarului īn termen.

7.2.3. Fundamentarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

Pentru fundamentarea raspunderii comitentului īn doctrina si jurisprudenta s-au propus mai multe teorii [11]:

teoria prezumtiei legale de culpa, conform careia raspunderea comitentului se īntemeiaza pe o culpa īn alegerea prepusului - culpa in eligendo - ori pe culpa īn supravegherea prepusului - culpa in vigilendo; teorie ce nu poate fi aplicata īn ipoteza īn care alegerea prepusului se face prin concurs;

teoria riscului, potrivit careia cel ce profita de activitatea prepusului trebuie sa-si asume si riscurile care decurg din aceasta activitate; teorie criticata pentru ca nu explica dreptul comitentului de a formula actiunea īn regres īmpotriva prepusului pentru a obtine restituirea despagubirilor platite victimei;

teoria potrivit careia culpa prepusului este culpa comitentului, avānd drept argument faptul ca prepusul actioneaza ca un mandatar al comitentului. Principalele critici aduse acestei teorii se refera la faptul ca raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altei persoane si nu pentru propria fapta, precum si ca reprezentarea este valabila numai īn materia actelor juridice nu si a faptelor juridice;

teoria garantei comitentului fata de victima faptului prejudiciabil, bazata pe o prezumtie absoluta de culpa, garantie care rezulta din faptul ca, īn temeiul raportului de prepusenie, comitentul exercita supravegherea, īndrumarea si controlul activitatii prepusului.

Teoria garantiei este acceptata si constituie opinia dominanta īn doctrina si jurisprudenta[12].

7.2.4. Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

7.2.4.1. Conditii generale

Conditiile generale ale raspunderii comitentului sunt conditiile raspunderii pentru fapta proprie si trebuie sa fie īndeplinite de prepus:

existenta prejudiciului;

existenta faptei ilicite savārsite de prepus;

raportul de cauzalitate īntre fapta ilicita si prejudiciu;

vinovatia prepusului.

7.2.4.2. Conditii speciale

Alaturi de conditiile generale, pentru angajarea raspunderii comitentului se cer īntrunite doua conditii speciale[13]:

existenta raportului de prepusenie la dat savārsirii faptei ilicite;

savārsirea faptei ilicite de catre prepus īn functiile ce i-au fost īncredintate de comitent.

Referitor la cea de a doua conditie speciala se impun urmatoarele precizari[14]:

comitentul nu va raspunde īn cazurile īn care prepusul a savārsit o fapta ilicita care nu are legatura cu exercitiul functiei īncredintate[15] ( de exemplu, fapta prejudiciabila a fost savārsita īn timpul concediului de odihna) ;

comitentul nu raspunde daca victima a cunoscut faptul ca prepusul actioneaza īn interesul sau propriu sau cu depasirea atributiilor ce decurg din functia īncredintata si nici atunci cānd activitatea prepusului a iesit de sub controlul exercitat de comitent.

Īn practica instantelor judecatoresti s-a retinut ca una dintre conditiile prevazute de art. 1000 alin. 3 Cod civil pentru angajarea raspunderii comitentului consta īn aceea ca fapta prepusului sa fi fost savārsita īn īndeplinirea functiilor care i-au fost īncredintate acestuia din urma. Fapta savārsita de un salariat cu ocazia unui transport īn interesul unitatii la care este angajat īndeplineste aceasta cerinta, chiar daca acesta nu a respectat traseul stabilit īn foaia de parcurs. Īn consecinta, este antrenata raspunderea unitatii pentru prejudiciul creat de prepusul sau īn aceste conditii.[16]

7.2.5. Efectele raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

7.2.5.1. Efectele raspunderii comitentului īn raporturile dintre comitent si victima prejudiciului

Victima prejudiciului are urmatoarele posibilitati:

sa-l cheme īn judecata pe comitent pentru a se despagubi, īn temeiul art. 1000 alin. 3 Cod civil;

sa-l cheme īn judecata pe prepus, īn temeiul art. 998 - 999 Cod civil;

sa cheme īn judecata comitentul si prepusul, pentru a fi obligati īn solidar la plata despagubirilor.

Pentru a se exonera de raspundere, comitentul poate invoca numai acele īmprejurari care erau de natura sa īnlature raspunderea pentru fapta proprie a prepusului.

7.2.5.2. Efectele raspunderii comitentului īn raporturile dintre comitent si prepus

Daca comitentul a acoperit prejudiciul, va avea la īndemāna o actiune īn regres īmpotriva prepusului, care este autorul faptei ilicite, deoarece:

raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia si nu o raspundere pentru fapta proprie;

raspunderea comitentului reprezinta o garantie pentru victima;

prejudiciul trebuie sa fie acoperit de cel care l-a produs, adica de prepus.

Īn practica judiciara[17] s-a retinut faptul ca unitatea comitenta nu are īn raporturile cu prepusul, persoana īncadrata īn munca, pozitia unui codebitor solidar. Dispozitiile art. 1052 si 1053 Cod civil, potrivit carora obligatia solidara se īmparte de drept īntre debitori, codebitorul solidar care a platit debitul neputānd pretinde de la fiecare codebitor decāt partea acestuia, nu sunt aplicabile īn raporturile dintre comitent si prepus. Asa fiind, calitatea comitentului de garant, īi da dreptul dupa despagubirea victimei sa se īntoarca īmpotriva prepusului sau pentru īntreaga suma platita.

7.3. Raspunderea institutorilor pentru faptele elevilor si a artizanilor pentru faptele ucenicilor

7.3.1. Notiune si reglementare

Potrivit dispozitiilor art. 1000, alin. 4 Cod civil institutorii si artizanii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, īn tot timpul ce se gasesc sub a lor priveghere.

Ca si parintii, ei se pot exonera de raspundere, "daca probeaza ca nu au putut īmpiedica faptul prejudiciabil" (conform art. 1000, alin. 5).

7.3.2. Domeniul de aplicare

Pentru aplicarea prevederilor art. 1000 alin. 4 din Codul civil, doctrina a considerat necesar sa se dea o definitie clara si cuprinzatoare tuturor termenilor īntālniti īn acest articol.

Institutorii sunt cei care dau instructiuni si asigura supravegherea. Īn aceasta categorie sunt inclusi educatorii din īnvatamāntul prescolar, īnvatatorii din īnvatamāntul primar, profesorii din cel gimnazial, liceal, profesional ori tehnic. Aceste prevederi nu se pot aplica cadrelor didactice din īnvatamāntul superior sau persoanelor ce administreaza activitatea caminelor studentesti.

Literatura juridica actuala foloseste ca īnlocuitor al cuvāntului "institutor" termenul generic de "profesor". Īn cadrul acestuia s-au inclus, ca urmare a constatarilor practice judiciare, pedagogii din internatele de elevi si supraveghetorii din taberele si coloniile de vacanta, din institutiile de reeducare sau ocrotire pentru copiii lipsiti de īngrijire parinteasca.

Īn literatura si practica au existat controverse īn legatura cu posibilitatea ca unitatea de īnvatamānt sa fie obligata la reparatie īmpreuna sau īn locul profesorului, pentru prejudiciul cauzat de elevii din interiorul ei.

Majoritatea autorilor, īnsa, au statuat faptul ca numai o persoana fizica poate fi trasa la raspundere, īn speta profesorul, iar nu persoana juridica, reprezentata de o institutie scolara, inspectorat judetean de īnvatamānt sau chiar Ministerul Educatiei si Cercetarii

Artizanii, care īn doctrina mai sunt numiti si mestesugari, sunt persoane care primesc spre pregatire ucenicii pentru a se forma profesional. Acestia sunt tinuti, īn vigoarea obligatiilor de serviciu, la supravegherea ucenicilor.

Artizanii, īn sensul articolului 1000 alin. 4, pot fi atāt mestesugarii individuali, particulari, cāt si unitatile de pregatire practica ce tin de regiile autonome sau de societatile comerciale. Ca si īn cazul institutorilor, raspunderea pentru fapta prejudiciabila savārsita de ucenic revine persoanei fizice, mestesugarului, care vine īn contact direct cu ucenicul si, deci, are obligatia de a-l instrui si supraveghea.

Elevii sunt persoanele care fac parte dintr-o unitate scolara aflata īn subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii sau a altui organism central abilitat.

Ucenicii sunt persoane care, spre deosebire de elevi, prin activitatea depusa contribuie atāt la īnsusirea unei meserii, cāt si la sporirea profitului meseriasului, care foloseste lucrarile practice executate de ei īn scopuri exclusiv personale.

De asemenea, ei nu se pot identifica cu functionarii si muncitorii obisnuiti, din cauza faptului ca sunt beneficiarii unor īndatoriri de instruire si supraveghere. Ei dobāndesc aptitudinile necesare unei meserii sub īndrumarea unei persoane fizice sau juridice, calificata drept artizan.

O controversa ivita īn literatura si practica judiciara este cea referitoare la vārsta pe care trebuie sa o aiba ucenicul sau elevul pentru a atrage raspunderea artizanului sau institutorului.

O prima opinie are īn vedere faptul ca īn art. 1000 alin. 2 Cod civil, facāndu-se trimitere la raspunderea parintilor, se prevede expres conditia minoritatii copiilor.

S-a considerat astfel, ca articolul 1000 alin. 4 Cod civil, mentioneaza generic termenii de elev si ucenic, si ca urmare, "articolul 1000 alin. 4 Cod civil trebuie sa fie aplicat, indiferent de vārsta autorului, desi este greu de admis o raspundere mai larga pentru persoane straine decāt pentru parinti"

Cealalta teza, īn care sunt cuprinse opiniile celor mai multi dintre autori, considera ca institutorii sau artizanii sunt pasibili de raspundere numai īn cazul īn care fapta pagubitoare a fost savārsita de elevi sau ucenici minori

Īn sustinerea acestei teze s-au folosit mai multe argumente, astfel: calitatea de elev ori ucenic este identificata cu minoritatea, prezumtia relativa de raspundere a artizanilor si institutorilor īsi are temeiul īn īndatorirea de supraveghere, astfel ca "numai minorii au a fi supravegheati" si faptul ca ar fi nedrept ca institutorii si artizanii sa fie "īmpovarati cu o prezumtie de raspundere mai īntinsa decāt cea a parintilor"

Un alt argument formulat rezulta din īnsasi analiza alin. 4 al art. 1000. Astfel, la momentul adoptarii Codului civil, termenul de "institutori" se referea la īnvatatorii īncadrati īn ciclul primar al īnvatamāntului, unde se īntālnesc numai elevi minori. Prin aplicarea acestui alineat si altor cadre didactice din cicluri superioare primului (gimnazial, liceal), practica judiciara nu a dorit extinderea limitei de vārsta a elevilor peste cea a minoritatii. Cāt priveste ucenicii, la acea data ei nu puteau fi decāt minori, conform legii, majoratul īncepānd cu vārsta de 21 de ani"

Practica judiciara a statuat faptul ca alin. 4 al art. 1000 se refera exclusiv la pagubele provocate de elev ori ucenic altei persoane, nefiind vorba deci de prejudiciile cauzate 131c223b elevului sau ucenicului pe perioada cāt se afla sub supravegherea institutorului sau artizanului. Īn acest din urma caz se poate invoca obligatia de reparare a prejudiciului, conform articolelor 998-999 Cod civil, numai atunci cānd se va dovedi legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a institutorului sau artizanului si paguba pricinuita elevului sau ucenicului.

7.3.3. Fundamentarea raspunderii institutorilor si artizanilor

Fundamentarea acestei forme de raspundere rezulta din īnsasi formularea art. 1000 alin. 4 Cod civil, care priveste elevii si ucenicii care se afla sub "supravegherea" institutorilor si artizanilor.

Astfel, fundamentarea raspunderii īsi are temeiul īn neīndeplinirea ori īndeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere.

Īn īncercarea lor de a extrage din textul art. 1000 alin. 4 anumite prezumtii, īn doctrina s-au formulat mai multe opinii.

Īntr-o prima opinie se considera ca raspunderea institutorilor si artizanilor se fundamenteaza pe trei prezumtii:

a)  prezumtia ca īndatorirea de supraveghere nu a fost īndeplinita īn mod corespunzator;

b) prezumtia de cauzalitate, dintre neīndeplinirea acestei obligatii si savārsirea de catre elev sau ucenic a faptei ilicite care a produs pagube altei persoane;

c)  prezumtia de vinovatie (culpa) a institutorului sau artizanului īn īndeplinirea necorespunzatoare a īndatoririi ce īi cadea īn sarcina

A doua opinie, nu cu mult diferita de prima, se īntemeiaza tot pe trei prezumtii, respectiv

a)  prezumtia de culpa;

b) prezumtia de cauzalitate, care o completeaza pe prima;

c)  prezumtia de garantie, care se afla īn continuarea celei de culpa.

Īn legatura cu aceasta s-a spus ca pārātul, pentru a īnlatura obligatia de a repara prejudiciul, trebuie sa probeze faptul ca s-a aflat īntr-o imposibilitate obiectiva de a-si īndeplini īndatorirea de supraveghere, o simpla dificultate nefiind de ajuns

7.3.4.Conditiile raspunderii institutorilor si artizanilor

Conditii generale

Pentru angajarea raspunderii institutorilor si artizanilor, conform articolului 1000 alin. 4 Cod civil, reclamantul trebuie sa probeze conditiile raspunderii pentru fapta proprie:

a)  existenta prejudiciului;

b) existenta faptei ilicite a elevului sau ucenicului;

c)  existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si

prejudiciu;

d)                existenta vinovatiei elevului sau ucenicului. Īn opinia celor mai multi dintre autori, existenta acestei din urma conditii nu este necesara. Raspunderea va fi angajata si īn cazul īn care nu se face dovada capacitatii delictuale a elevului, cānd acesta era lipsit de discernamānt ori avea un discernamānt diminuat, īn aceasta situatie supravegherea trebuind sa fie mai stricta.

Īn momentul īn care reclamantul a probat aceste conditii generale, el nu va fi nevoit sa faca dovada si a conditiilor pe care se fundamenteaza raspunderea pentru ca, dupa cum am vazut, acestea sunt prezumate de lege. Iar cum aceste prezumtii sunt relative, conform art. 1000 alin. 5 Cod civil, cel chemat sa raspunda va putea face dovada ca, desi a actionat cu maximum de diligenta, fapta prejudiciabila nu a putut fi prevenita.

Ca urmare a īnlaturarii acestei prezumtii va putea fi angajata raspunderea parintilor pentru copilul minor

7.3.4.2.Conditiile speciale ale raspunderii institutorilor si artizanilor

Pentru ca institutorii si artizanii sa poata raspunda īn baza art. 1000 alin. 4, se mai cer īndeplinite īnca doua conditii:

a)  cel ce a cauzat prejudiciul sa aiba calitatea de elev ori ucenic si sa fie minor;

b) fapta ilicita cauzatoare de prejudicii sa fi fost savārsita īn timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea insitutorului ori artizanului.

Īn practica judiciara au aparut īnsa cazuri īn care desi elevul sau ucenicul trebuia sa fie sub supravegherea institutorului sau artizanului, īn fapt el nu se gasea sub aceasta supraveghere.

Instanta a hotarāt īn acest caz ca desi elevul ori ucenicul nu se afla, īn fapt, sub supravegherea sa, artizanul sau institutorul va putea fi tras la raspundere atunci cānd, prin fapteoemisive sau comisive contrare īndatoririlor legale ce īi incumbau, a favorizat sustragerea de sub supraveghere (exemplu clasic este acela al profesorului care lipseste sau īntārzie de la cursuri, permitānd prin aceasta sa se savārseasca o fapta ilicita producatoare de prejudicii).

Institutorul sau artizanul se va putea īnsa exonera de raspundere daca va dovedi ca elevul sau ucenicul s-a sustras supravegherii, acesta neavānd posibilitatea de a īmpiedica savārsirea faptei prejudiciabile.

Īn final, hotarārea judecatoreasca va trebui sa constate faptul ca institutorului sau artizanului nu i se poate imputa vreo vina īn supraveghere.

7.3.5. Efectele raspunderii institutorilor si artizanilor

Īn masura īn care toate conditiile general si speciale sunt īndeplinite, institutorul sau artizanul va fi obligat sa presteze o reparatie integrala a prejudiciului. Reclamantul are īnsa posibilitatea sa cheme īn justitie:

pe elev ori ucenic;

pe elev ori ucenic si institutor si artizan īmpreuna.

Acestia sunt raspunzatori in solidum fata de victima. Īn cazul īn care institutorul sau artizanul va dovedi faptul ca desi si-a īndeplinit īndatorirea de supraveghere nu a putut preveni savārsirea faptei prejudiciabile, se va putea atrage, īn subsidiar, raspunderea parintilor, invocānd ca motiv neīndeplinirea sau īndeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de a asigura educatia copilului minor

Pentru toate situatiile īn care institutorul sau artizanul a platit integral despagubirea victimei, acesta are o actiune īn regres contra elevului sau ucenicului pentru a carui fapta personala a raspuns. Īn aceste cazuri art. 1000 alin. 4 Cod civil functioneaza ca o garantie pentru victima, iar actiunea īn regres se exercita conform ar. 998-999 Cod civil si īsi are temeiul īn efectele subrogatiei legale prin plata creditorului.

Actiunea īn regres are ca principiu repararea integrala a prejudiciului, astfel ca autorul direct al faptei pagubitoare va fi obligat sa īnmāneze institutorului sau artizanului īntreaga despagubire pe care acesta a fost nevoit sa o plateasca victimei .