RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE RUINA EDIFICIULUI SI DE LUCRURI IN GENERAL

RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE RUINA EDIFICIULUI sI DE LUCRURI ÎN GENERAL

8.1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

8.1.1. Notiune si reglementare

Potrivit art. 1001 Cod civil, proprietarul unui animal sau acela care se serveste de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 55/2002[1], în art. 3 prevede ca proprietarii sau detinatorii temporari ai câinilor suporta raspunderea stabilita de lege.

8.1.2. Domeniul de aplicare

Domeniul de aplicare al acestei forme de raspundere implica determinarea persoanelor care sunt chemate sa raspunda, precum si a animalelor pentru care a fost instituita aceasta raspundere.[2]

Referitor la persoan 111s189b ele care sunt chemate sa raspunda, conform art. 1001 Cod civil, raspunderea revine persoanei care exercita paza juridica a animalului la momentul producerii prejudiciului.

Prin paza juridica se întelege dreptul pe care îl are o persoana de a se folosi în interes propriu de animalul respectiv, ceea ce presupune prerogativa de comanda si supraveghere a animalului.

Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului, pâna la proba contrara, precum si persoana carei proprietarul i-a transmis paza juridica, cum ar fi uzufructuarul, chiriasul, comodatarul.

În practica instantelor judecatoresti[3] s-a retinut ca, în raport cu dispozitiile art. 1001 Cod civil, persoanele care sunt tinute a raspunde pentru prejudiciul produs de animale, sunt acelea care aveau paza juridica în momentul producerii pagubei. Daca animalul apartine în coproprietate, mai multor titularii, acestia au paza juridica, care atrage raspunderea solidara pentru prejudiciul cauzat de animal.

Într-o alta cauza, având ca obiect actiunea în despagubiri formulata de proprietarul unui autoturism avariat de câinele pârâtului, instanta a admis actiunea cu motivarea ca "în situatia în care câinele pârâtului, scapat de sub supraveghere, a produs un prejudiciu reclamantului, raspunderea civila delictuala a pârâtului este antrenata în conditiile art. 1001 cod civil, potrivit carora proprietarul unui animal raspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, fie ca animalul se afla în paza sa , fie ca a scapat."

Paza juridica nu se confunda cu paza materiala, deoarece aceasta din urma presupune doar un contact material cu animalul. Au paza materiala a animalului: ciobanul, vacarul, zootehnicianul.

Cu privire la animalele pentru care se aplica dispozitiile art. 1001 Cod civil, raspunderea se va angaja pentru prejudiciile cauzate de:

animalele domestice;[5]

animalele salbatice aflate în captivitate (gradini zoologice, circuri);

animalele salbatice din rezervatii si parcuri de vânatoare.

Pentru animalele salbatice care se gasesc în stare de libertate nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1001 Cod civil. Pentru acestea exista Legea nr. 103/1996[6], care în art. 15 alin. 2 prevede ca raspunderea civila pentru cauzele provocate de vânat revine gestionarului fondului de vânatoare, iar pentru cele cauzate de vânatul din speciile strict protejate, autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, în masura în care nu si-au îndeplinit obligatiile privind prevenirea si limitarea acestora. În acest caz este vorba de o raspundere pentru fapta proprie, în temeiul art. 998 - 999 Cod civil si nu o raspundere pentru prejudiciul cauzat de animal, în temeiul art.1001 Cod civil.

8.1.3. Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale

Pentru fundamentarea acestei forme de raspundere în doctrina s-au formulat trei opinii:

1.fundamentarea raspunderii pe ideea de risc, în sensul ca cel care beneficiaza de foloasele de pe urma unui animal trebuie sa suporte si consecintele negative produse de acesta;

2.fundamentarea raspunderii pe ideea unei prezumtii de culpa în supravegherea animalului,

3. fundamentarea raspunderii de ideea de garantie pe care paznicul juridic trebuie sa o asigure tertilor.

8.1.4. Conditiile raspunderii pentru fapta animalului

Pentru angajarea raspunderii, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de catre animal, precum si a faptului ca la momentul producerii prejudiciului animalul se afla în paza juridica a persoanei de la care se pretind despagubiri.

Paznicul juridic se poate exonera de raspundere daca va dovedi ca prejudiciul s-a produs datorita faptei victimei însesi; faptei unei terte persoane pentru care nu este tinut sa raspunda sau unui caz de forta majora.

Raspunderea pentru fapta animalelor este conditionata de împrejurarea ca la producerea rezultatului pagubitor, animalul a participat activ, iar participarea acestuia sa îmbrace caracterul unei fapte distincte cu forta cauzala proprie.

Raspunderea paznicului juridic are un caracter obiectiv si se justifica nu prin conduita sa culpabila, ci prin existenta raportului de cauzalitate între fapta animalului aflat sub paza sa si prejudiciul cauzat persoanei vatamate.

8.1.5. Efectele raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale

Victima prejudiciului produs de animal are dreptul sa solicite despagubiri:

de la cel care are paza juridica a animalului, în temeiul art. 1001 Cod civil;

de la cel care are paza materiala a animalului, în temeiul art. 998-999 Cod civil.[8]

Paznicul juridic al animalului, daca a platit despagubirile, poate formula actiune în regres împotriva paznicului material, în temeiul art. 998 - 999 Cod civil.[9]

8.2. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului

8.2.1. Notiune si reglementare

Conform art. 1002 Cod civil, proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întretinere sau a unui viciu de constructie.

8.2.2. Domeniul de aplicare

Determinarea domeniului de aplicare al raspunderii instituite prin art. 1002 Cod civil, impune prezentarea urmatoarelor notiuni[10]:

edificiu;

notiunea de ruina a edificiului;

lipsa de întretinere a edificiului;

viciu de constructie;

persoana raspunzatoare.

Prin edificiu se întelege orice constructie realizata de om prin asamblarea trainica a unor materiale care, prin încorporarea lor în sol sau la alta constructie, devine, în mod durabil, un imobil prin natura sa.[11]

Ruina edificiului reprezinta darâmarea completa sau partiala a edificiului, dezagregarea materialului, caderea unei parti, desprinderea unor elemente de constructie.[12]

Ruina edificiului trebuie sa fie urmarea lipsei de întretinere sau a unui viciu de constructie.

Raspunderea pentru ruina edificiului apartine proprietarului din momentul cauzarii prejudiciului, chiar daca imobilul format obiectul unui contract de locatiunea sau comodat ori era supus unui uzufruct.

Daca imobilul este în proprietate comuna, coproprietarii raspund solidar, iar daca exista un drept de superficie, raspunde superficiarul, care are calitatea de proprietar al constructiei.

8.2.3. Fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului

În legatura cu fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului, în doctrina si jurisprudenta au fost formulate doua teorii:

teoria raspunderii subiective potrivit careia la baza raspunderii se afla o prezumtie de culpa datorata lipsei de întretinere sau unui viciu de constructie;

teoria raspunderii obiective[14], conform careia raspunderea se întemeiaza pe ideea unei obligatii legale de garantie[15], pe care proprietarul edificiului o datoreaza tertilor, independenta de orice culpa din partea proprietarului.

8.2.4. Conditiile raspunderii

Pentru a fi angajata raspunderea proprietarului sau a superficiarului, în baza art. 1002 Cod civil, victima trebuie sa dovedeasca:

existenta prejudiciului;

existenta faptei ilicite, care consta în ruina edificiului;

existenta raportului de cauzalitate între prejudiciu si ruina edificiului;

împrejurarea ca ruina edificiului este determinata de lipsa de întretinere sau de un viciu de constructie.

Proprietarul sau superficiarul nu vor putea înlatura aplicarea raspunderii dovedind faptul ca au luat toate masurile de întretinere a edificiului sau de prevenire a viciilor constructiei, dar se pot exonera de raspundere daca vor dovedi existenta uneia dintre urmatoarele cauze:

fapta victimei;

fapta unui tert pentru care proprietarul sau superficiarul nu sunt tinuti sa raspunda;

forta majora.
8.2.5. Efectele raspunderii

Daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 1002 Cod civil, proprietarul sau superficiarul vor fi obligati sa plateasca victimei despagubiri.

În cazul în care ruina edificiului se datoreaza altei persoane, proprietarul sau superficiarul vor recupera despagubirile platite victimei, printr-o actiune în regres.

Actiunea în regres se va intenta, dupa caz, împotriva:

uzufructuarului sau locatarului care nu au efectuat reparatiile ce cadeau în sarcina lor;

constructorului sau proiectantului, daca ruina edificiului a fost determinata de un viciu de constructie;

vânzatorului de la care a fost cumparat imobilul, deoarece vânzatorul are obligatia sa-l garanteze pe cumparator pentru viciile ascunse ale lucrului.[16]

Actiunea în regres se va întemeia pe contractul încheiat între proprietar si persoana culpabila, iar în lipsa unui contract pe raspunderea pentru fapta proprie, conform art. 998 - 999 Cod civil.

8.3. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general

8.3.1.Aparitia principiului raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucrurile pe care le avem sub paza

Principiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general este consacrat în Codul civil în art.1000 alin.1, care prevede ca "suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra."

Art.1000 alin.1 din Codul nostru civil reproduce prevederile cuprinse în art.1384 din Codul civil francez.

Initial, în doctrina si jurisprudenta franceza, precum si a altor state care au receptionat Codul civil francez de la 1804, pâna aproape de sfârsitul secolului al XIX-lea s-a recunoscut în unanimitate ca acest alineat din cod nu constituie decât o enuntare a cazurilor de raspundere pentru prejudiciile cauzate de animale si ruina edificiului, reglementate în textele subsecvente. Ulterior, jurisprudenta franceza a admis principiul general al responsabilitatii pentru prejudiciile cauzate de lucrurile neînsufletite aflate în paza cuiva, având în vedere lucrarile adeptilor teoriei riscului, a unei responsabilitati obiective. Doctrina franceza moderna a recunoscut aplicarea textului în discutie nu numai lucrurilor mobile ci si imobilelor, nu numai lucrurilor " periculoase", dar si a celor care nu sunt periculoase, lucrurilor actionate de mâna omului si lucrurilor dotate cu un dinamism propriu ori atunci când paguba este produsa de viciul lucrului, lucrurilor aflate în miscare si lucrurilor aflate în stationare.

În tara noastra, raspunderea în baza art.1000 alin.1 Cod civil a fost pentru prima data aplicata în decizia din 13 februarie 1907 a Curtii de Apel din Bucuresti , prin care s-a abandonat sistemul clasic al culpei aquiliene, acesta fiind înlocuit cu o prezumtie de culpa rezultând din lipsa de paza a lucrului, precum si în decizia din 1 decembrie 1907 a Tribunalului Iasi care, depasind chiar solutiile admise la acea data în jurisprudenta franceza, constata în art.1000 alin.1 Cod civil o prezumtie absoluta de culpa, care nu poate fi rasturnata, deoarece alin.5 din acelasi articol nu prevedea aceasta posibilitate, fiind exoneratoare numai culpa victimei si forta majora.

Punctul culminant al dezvoltarii practicii judiciare în aceasta materie îl reprezinta decizia nr.333 din 17 ianuarie 1939 a fostei Curti de Casatie , în care se arata: "Este de principiu ca raspunderea pentru daunele cauzate prin faptul lucrurilor neînsufletite este o raspundere obiectiva bazata pe ideea de risc existenta ei fiind subordonata unei singure conditii: stabilirea raportului cauzal între dauna si faptul generator al acesteia, deci independent de orice culpa a proprietarului care are paza juridica a lucrului."

8.3.2. Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Toate discutiile si teoriile elaborate referitor la fundamentarea întregii raspunderi civile, în special a raspunderii civile delictuale, în dreptul civil modern îsi au originea, direct sau indirect, în încercarile de a gasi o explicatie sau un fundament corespunzator, raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Opiniile si solutiile propuse în doctrina si jurisprudenta se încadreaza în cele doua mari conceptii: conceptia raspunderii subiective si conceptia raspunderii obiective.

8.3.2.1. Conceptia raspunderii subiective

Potrivit acestei conceptii, raspunderea prevazuta de art.1000 alin.1 Cod civil se fundamenteaza pe ideea de culpa a paznicului juridic al lucrului.

În planul conceptiei subiective, legate de traditia Codului civil, s-au înscris urmatoarele teorii:

prezumtia relativa de culpa a paznicului juridic;

prezumtia absoluta de culpa a paznicului juridic; cu consecinta ca numai forta majora ar putea rasturna o asemenea prezumtie;

existenta unei culpe în paza juridica, prin care s-a încercat sa se elimine inconvenientele teoriilor precedente, apreciindu-se ca aparitia prejudiciului este cea mai buna dovada ca nu s-a executat obligatia de paza juridica.

Într-o prima explicatie, s-a afirmat ca, prin acest text al Codului civil, legiuitorul a instituit o prezumtie legala de culpa a paznicului juridic pentru neîndeplinirea obligatiei de supraveghere a lucrului, ceea ce a facut posibila cauzarea prejudiciului suferit de victima. Asa fiind, paznicul juridic poate înlatura aceasta prezumtie prin dovada lipsei de culpa.[21]

Curând s-a putut constata ca dovada lipsei de culpa era usor de facut, astfel încât victimele ajungeau în situatia de a nu putea obtine repararea prejudiciului.

Dincolo de formularile si de concluziile aparent diferite la care ajung cele trei teorii, ele sunt marcate de încercarea de a fundamenta obligarea paznicului juridic la plata de despagubiri pe temeiuri legate de vinovatie si imputabilitate.

8.3.2.2. Conceptia raspunderii obiective

Conform acestei conceptii, alcatuita din mai multe teorii, raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este independenta de ideea de culpa, dovedita sau prezumata, a paznicului juridic.

Unii autori au sustinut ca raspunderea pentru lucruri se explica prin teoria riscului - profit, în sensul ca cel ce profita de foloasele lucrului trebuie sa suporte si riscul repararii prejudiciilor cauzate altor persoane de acel lucru.

O alta teorie este aceea a prezumtiei de raspundere, care a fost criticata deoarece raspunderea ca atare, care se materializeaza în obligatia de despagubire, nu poate fi prezumata.

Concluzionând asupra fundamentarii raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, observam ca aceasta forma de raspundere a traversat o traiectorie de la conceptiile subiective care au culminat cu teoria culpei absolute prezumate, pâna la conceptiile obiective ce prezinta neîndoielnic un avantaj pentru victima de a obtine angajarea raspunderii paznicului juridic independent de dovedirea vinovatiei acestuia din urma.

8.3.3. Conditiile raspunderii

Pentru angajarea raspunderii pentru lucruri se cer întrunite urmatoarele conditii:

existenta prejudiciului;

raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si lucru; raportul de cauzalitate se refera la fapta lucrului si nu la fapta proprie a paznicului lucrului;

faptul ca lucrul se afla în paza juridica a unei persoane; calitatea de paznic juridic nu trebuie dovedita, deoarece pâna la proba contrara, aceasta calitate se prezuma ca apartine proprietarului, titularului unui alt drept real sau posesorului.

Paznicul juridic poate înlatura raspunderea sa prin dovedirea existentei unor cauze exoneratoare de raspundere:

1.fapta victimei va exonera de raspundere paznicul juridic daca întruneste caracteristicile unei adevarate forte majore, deoarece, în caz contrar, fapta victimei doar diminueaza raspunderea paznicului juridic;

2.fapta unui tert nu înlatura total raspunderea paznicului juridic, deoarece tertul si paznicul juridic vor raspunde în solidar, raspunderea repartizându-se proportional cu gradul de participare si de vinovatie al fiecaruia;

3.forta majora

8.3.4. Efectele raspunderii

Victima prejudiciului poate sa obtina despagubiri de la paznicul juridic al lucrului, în temeiul art. 1000 alin. 1 Cod civil, sau de la cel care are paza materiala a lucrului, în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Daca paznicul juridic a platit despagubirile el va putea sa formuleze o actiune în regres împotriva paznicului material, întemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil.

În situatia în care la producerea prejudiciului de catre lucru a concurat si fapta unui tert, iar paznicul juridic a platit despagubiri care depasesc întinderea corespunzatoare a participatiei sale, pentru tot ce a platit în plus, va avea la îndemâna o actiune în regres împotriva tertului.

8.3.5.Reglementari cu caracter special în materia raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri

- Raspunderea civila pentru daunele nucleare -

Folosirea pe scara tot mai larga si în tot mai multe state a energiei nucleare în scopuri pasnice a pus probleme deosebite si în ce priveste securitatea desfasurarii acestor activitati, precum si raspunderea civila, ceea ce a determinat instituirea unui regim special în materie.

Alaturi de stabilirea unor norme severe de securitate impuse de industria nucleara, gravitatea potentialelor pagube si dificultatea solutionarii cererilor de reparare a lor au generat adoptarea unor reglementari adecvate, în plan national si international.

Pe plan international aceste reglementari sunt cuprinse în Conventia de la Paris asupra raspunderii civile în domeniul energiei nucleare din 29.06.1960 , Conventia de la Viena asupra raspunderii civile în materie de pagube nucleare din 21.05.1963 si Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris, încheiat la Viena, la 21.09.1988.

Prin Legea nr.106/1992, România a aderat la Conventia de la Viena si la Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris si a Conventiei de la Viena.

Conventia de la Viena precizeaza în art.1 lit.k ,ca prin dauna nucleara se întelege "decesul sau vatamarea corporala a unei persoane, precum si orice deteriorare a bunurilor, care provin s-au rezulta din proprietatile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietati si a proprietatilor toxice, explozive sau a altor proprietati periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau deseurilor radioactive care se afla într-o instalatie nucleara ori ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalatie nucleara, sunt produse în aceasta instalatie ori sunt transmise la aceasta, orice alta pierdere sau dauna astfel provocate în cazul si în masura în care prevede legea tribunalului competent, daca legea statului pe teritoriul caruia se afla instalatia prevede orice daunare a persoanei, orice pierdere sau daunare a bunurilor, care provin ori rezulta din orice radiatie ionizanta emisa de orice alta sursa de radiatii, aflata într-o instalatie nucleara."

În sensul Conventiei, prin accident nuclear se întelege "orice fapt sau succesiune de fapte care având aceeasi origine, cauzeaza o dauna nucleara."

Consecintele accidentului de la Cernobîl din 26.04.1986 a determinat Consiliul guvernatorilor al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica ca în sesiunea extraordinara din 21 mai 1986 sa convoace expertii guvernamentali din 62 de state membre ale agentiei în scopul elaborarii unor masuri pentru consolidarea cooperarii internationale în domeniul sigurantei nucleare si protectiei radiologice. Acestia s-au reunit la Viena, între 21 iulie - 5 august 1986, împreuna cu reprezentanti a 10 organizatii internationale, si au redactat doua proiecte de conventie care au fost aprobate de Conferinta din 24 - 26 septembrie 1986 a Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, respectiv: Conventia asupra notificarii rapide a unui accident nuclear si Conventia privind asistenta în caz de accident nuclear ori de situatie de urgenta radiologica.

Ulterior au mai fost elaborate si alte documente în aceasta materie, dintre care mentionam: Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare[26], Conventia privind securitatea nucleara , Conventia comuna asupra gospodaririi în siguranta a deseurilor radioactive si Conventia privind compensatiile suplimentare pentru daune nucleare.

În tara noastra, raspunderea pentru daunele nucleare a fost reglementata pentru prima data de Legea nr.61/1974 cu privire la desfasurarea activitatilor în domeniul nuclear[30], care a prevazut masuri, atributii si obligatii pentru prevenirea accidentelor nucleare, iar în cazul producerii acestora, pentru limitarea consecintelor lor.

Ulterior, ca urmare a aderarii la documentele internationale în materie, reglementarea activitatilor de folosire a energiei nucleare în conditii de securitate nucleara, de protectie a personalului ocupat profesional, a populatiei, a mediului înconjurator si a proprietatii împotriva radiatiilor este data de Legea nr.111/1996 privind desfasurarea în siguranta a activitatilor nucleare[31] si de Ordonanta Guvernului nr.7/2003 privind utilizarea în scopuri pasnice a energiei nucleare.

Potrivit reglementarilor în vigoare, în România activitatile nucleare sunt de interes national si se desfasoara în conditii de siguranta si securitate nucleara, de protectie a personalului expus profesional, a populatiei, a mediului si a proprietatii, cu riscuri minime, în regim de autorizare, sub îndrumarea si controlul statului si cu respectarea obligatiilor ce decurg din acordurile si conventiile internationale la care România este parte.[33]

Legea nr.111/1996 cuprinde dispozitii cu privire la activitatile si sursele carora li se aplica, autoritatile competente în domeniul nuclear, obligatiile titularului de autorizatie si ale altor persoane fizice si juridice, alte autorizatii, avize si responsabilitati, regimul de control al acestor activitati si raspunderea administrativa, penala si civila pentru încalcarea prevederilor legale.

Activitatile din domeniul nuclear se desfasoara conform Planului Nuclear National, care are la baza Strategia de dezvoltare a domeniului nuclear si Planurile Nucleare Anuale, elaborate de Agentia Nationala pentru Energie Atomica.

Strategia nationala de dezvoltare a domeniului nuclear a fost aprobata prin Hotarârea Guvernului nr.1259/7.11.2002[34] si se bazeaza pe recomandarile Uniunii Europene, prevederile tratatelor si acordurilor internationale la care România este parte, precum si a actelor normative interne.

În conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris asupra raspunderii în domeniul energiei nucleare, a Conventiei privind raspunderea civila pentru daune nucleare de la Viena si a Protocolului comun referitor la aplicarea acestor conventii de la Paris, a fost adoptata Legea nr.703/2001 privind raspunderea civila pentru daune nucleare[35].

În art.1 se prevede ca obiectul acestei legi îl constituie reglementarea raspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din activitatile de utilizare a energiei nucleare în scopuri pasnice.

Raspunderea civila pentru daune nucleare reglementata prin legea nr.703/2001 are un regim juridic propriu, cu importante particularitati, în doctrina afirmându-se ca ne gasim în prezenta unei ipoteze speciale de raspundere civila delictuala.[36]

Caracterul special al acestei raspunderi se concretizeaza în urmatoarele elemente:

1.Aceasta raspundere se angajeaza numai pentru daunele nucleare

Potrivit art.3 lit. d din legea nr.703/2001, prin dauna nucleara se întelege:

orice deces sau orice ranire;

orice pierdere sau orice deteriorare a bunurilor;

orice pierdere economica care rezulta dintr-o dauna la care s-a facut referire la pct.1 si 2, neinclusa în aceste prevederi, dar este suferita de o persoana îndreptatita sa ceara despagubiri în cea ce priveste o astfel de pierdere;

costul masurilor de refacere a mediului înconjurator deteriorat în urma producerii unui accident nuclear, daca o astfel de deteriorare este semnificativa, daca astfel de masuri sunt luate sau urmeaza sa fie luate si daca nu sunt incluse în pct.2;

orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un deces economic fata de orice utilizare a mediului înconjurator, datorita deteriorarii semnificative a mediului si daca nu este inclusa în pct.2;

costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de astfel de masuri;

orice alta dauna economica, alta decât cea cauzata de degradarea mediului înconjurator, daca este admisa de legislatia privind raspunderea civila a instantei competente.

Pierderile sau daunele prevazute de lege sunt calificate daune nucleare în masura în care pierderea sau dauna :

ia nastere ca rezultat al radiatiei ionizante emise de orice sursa de radiatie care se afla într-o instalatie nucleara sau emise de combustibilul nuclear, de produsii radioactivi sau de deseurile radioactive dintr-o instalatie nucleara ori de materialul nuclear provenit din, venind de la sau trimis spre o instalatie nucleara;

este rezultatul proprietatilor radioactive ale unui astfel de material sau al unei combinatii de proprietati radioactive cu proprietati toxice, explozive ori cu alte proprietati periculoase ale unui astfel de material.

Tot daune nucleare sunt considerate si costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de luarea si desfasurarea unor astfel de masuri.

2.Daunele nucleare trebuie sa se dovedeasca ca au fost cauzate de un accident nuclear

Accidentul nuclear este definit - art.3 lit. a din Legea nr.703/2001 - ca fiind orice fapt sau succesiune de fapte având aceeasi origine, care cauzeaza o dauna nucleara sau o amenintare grava si iminenta de producere a unei astfel de daune.

3.Operatorul unei instalatii nucleare este tinut sa raspunda exclusiv pentru orice dauna nucleara, daca s-a dovedit a fi provocata de un accident nuclear survenit la instalatia sa, ori implicând un material nuclear care provine din aceasta instalatie sau este trimis catre ea.

Operator înseamna titularul autorizatiei emise potrivit dispozitiilor Legii nr.111/1996, republicata.

În cazul unui accident survenit în timpul transportului de materiale nucleare, prin exceptie, raspunderea pentru daunele nucleare revine transportatorului, care este considerat operator, în sensul legii.

4.Raspunderea pentru daunele nucleare este o raspundere obiectiva

Potrivit art.4 alin.1 din lege, raspunderea pentru daunele nucleare este de natura obiectiva, adica fara culpa, de plin drept.

Fundamentul acestei raspunderi este obligatia de garantie pe care o are operatorul, care este titularul autorizatiei pentru desfasurarea activitatii nucleare.

Operatorul este exonerat de raspundere daca face dovada ca dauna nucleara este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, razboi civil, insurectie sau ostilitate. Instanta de judecata competenta îl poate exonera pe operator de raspundere daca acesta dovedeste ca dauna nucleara a fost cauzata, în tot sau în parte, de o culpa grava ori de actiunea sau inactiunea savârsita cu intentie de catre victima accidentului nuclear.

5.Raspunderea fata de victima a mai multor operatori este divizibila în masura în care este posibila stabilirea cu certitudine a partii din dauna care revine fiecaruia, iar daca aceasta determinare nu este posibila, raspunderea lor este solidara.

6.În cazul în care doua daune, una nucleara, iar alta nenucleara sunt cauzate de un accident nuclear sau de un accident nuclear împreuna cu unul sau mai multe evenimente diferite, dauna nenucleara este considerata, în masura în care nu poate fi separata cu certitudine de cea nucleara, ca fiind nucleara, cauzata exclusiv de accidentul nuclear.

7.Sistemul de despagubire

Legea nr.703/2001 limiteaza raspunderea operatorului pentru fiecare accident nuclear la cel mult echivalentul în lei a 300 milioane D.S.T.

De la aceasta regula instituita prin art.8 alin.1 din lege, exista urmatoarele exceptii:

Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare poate aproba ca raspunderea operatorului sa fie limitata pentru fiecare accident nuclear la mai putin de echivalentul în lei a 300 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul în lei a 150 milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie acordata de stat din fondurile publice în vederea acoperirii daunelor nucleare produse;

Pentru o perioada de 10 ani de la data intrarii în vigoare a legii - 19.12.2002 - , cu aprobarea autoritatii nationale competente, raspunderea operatorului poate fi limitata pentru fiecare accident nuclear produs în aceasta perioada si sub echivalentul în lei a 150 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul în lei a 75 milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie alocata de stat din fondurile publice;

În cazul în care daunele nucleare se produc datorita reactoarelor de cercetare, depozitelor de deseuri radioactive si de combustibil nuclear ars, raspunderea operatorului va fi de minimum echivalentul în lei a 30 milioane D.S.T. si poate fi redusa, în aceleasi conditii, pâna la echivalentul în lei a 10 milioane D.S.T.;

Daca accidentul nuclear se produce în timpul transportului de materiale nucleare, raspunderea operatorului sau transportatorului, dupa caz, este limitata la echivalentul în lei a 5 milioane D.S.T. Daca obiectul transportului este combustibilul nuclear care a fost utilizat într-un reactor nuclear, raspunderea operatorului este limitata la echivalentul în lei a 25 milioane D.S.T.

În limita sumei platite cu titlu de despagubiri, operatorul are un drept de regres numai în urmatoarele situatii:

1.daca dreptul a fost prevazut în mod expres într-un contract;

2.daca accidentul nuclear rezulta dintr-o actiune sau omisiune savârsita cu intentia de a cauza o dauna nucleara, actiunea în regres se va intenta împotriva persoanei fizice care a savârsit fapta.

Pentru garantarea plafonului raspunderii, operatorul si transportatorul de materiale nucleare au obligatia legala de a încheia contract de asigurare sau sa-si asigure o garantie financiara care sa acopere raspunderea civila pentru daune nucleare, existenta acestora fiind dovedita autoritatii nationale competente în vederea obtinerii autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati nucleare.

8.Actiunea în despagubiri este prescriptibila

În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.703/2001, dreptul la despagubire împotriva operatorului se prescrie daca actiunea nu este intentata în termen de 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, daca dauna nucleara a constat în deces sau ranire, respectiv în termen de 10 ani, de la data producerii accidentului nuclear, în cazul celorlalte daune nucleare expres prevazute de lege.

În concluzie, raspunderea civila pentru daunele nucleare este guvernata de regulile specifice prevazute în Legea nr.703/2001 care se completeaza cu principiile de drept comun în materia raspunderii civile delictuale, reglementata de Codul civil, respectiv raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general.