REABILITAREA - COMPARAŢIE CU ALTE INSTITUŢII DE DREPT PENAL REFERINŢE ISTORICE sI DE LEGISLAŢIE COMPARATĂ
Ca si amnistia, prescriptia si alte cauze care înlatura aplicarea, executarea si consecintele pedepsei, reabilitarea reprezinta o renuntare din partea societatii, pentru ratiuni conform scopului represiunii, la masurile de precautie luate fata de fostul condamnat, masuri cristalizate în pedepse complementare sau în consecinte perpetue legate de con 343b14d damnare.
Reabilitarea, ca si amnistia, este o cauza care înlatura consecintele condamnarii. Între aceste cauze exista însa deosebiri care privesc natura celor doua institutii, scopurile lor, precum si efectele acestora. Astfel, din punct de vedere al natiunii lor juridico-penale, reabilitarea este o cauza care priveste exclusiv consecintele care decurg din existenta unei condamnari, în timp ce amnistia este o cauza de înlaturare a raspunderii penale si deci implicit si a consecintelor condamnarii atunci când a intervenit dupa pronuntarea unei condamnari definitive. Reabilitarea produce efecte "în personam" , pe când amnistia produce efecte "în rem". Amnistia poate interveni înainte de condamnare, pe când reabilitarea nu poate interveni decât dupa o condamnare definitiva si cu conditia ca pedeapsa principala sa fi fost executata sau strânsa prin orice alt mod.
Alta deosebire esentiala între ele, este aceea ca reabilitarea nu se rasfrânge întrutotul asupra trecutului, ci îsi limiteaza efectele numai pentru viitor (si chiar si pentru viitor reabilitarea nu priveste decât consecintele condamnarii constând în decaderi, interdictii si incapacitati). Reabilitarea nu aduce atingere, de exemplu, dreptului partii vatamate la despagubirile acordate prin hotarârea de condamnare si nu confera celui condamnat dreptul de a fi reintegrat pe functia pe care o avea la data condamnarii. Amnistia, înlaturând raspunderea penala, produce efecte mai complexe, care se rasfrâng si asupra trecutului. Caracterul mai larg al efectelor amnistiei nu împiedica formularea unei cereri de reabilitare de catre condamnatul a carui pedeapsa s-a stins prin amnistie, atunci când reabilitarea poate face sa înceteze unele consecinte ale condamnarii care subzista chiar si dupa amnistia (de exemplu, decaderea din dreptul de a ocupa functia de gestionar).
Nici din prevederile art.137 Cod penal, care reglementeaza conditiile reabilitarii judecatoresti, nici din dispozitiile art.494-503 din Codul de procedura penala, privitoare la procedura reabilitarii, nu rezulta ca intervenirea amnistiei au constituit un impediment în calea obtinerii reabilitarii. Totodata, nici unul din textele de lege privitoare la reabilitare si la conditiile de procedura pentru obtinerea ei, nu cere ca cel condamnat sa dovedeasca existenta vreunei decaderi, interdictii sau incapacitati în a carei încetare sa fie interesat, reabilitarea constituind pentru el, în primul rând o posibilitate de reintegrare morala în societate. Fata de cele aratate, precum si de faptul ca efectele reabilitarii sunt, în anumite privinte, mai favorabile decât cele ale amnistiei, cererea de reabilitare nu poate fi respinsa ca lipsita de obiect, cu motivarea ca infractiunea pentru care nu s-a pronuntat condamnarea a fost amnistiata.[3]
Tot comparativ cu amnistia, deoarece reabilitarea face sa înceteze decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare, în timp ce amnistia intervenita dupa condamnare înlatura executarea pedepsei pronuntate precum si celelalte consecinte ale condamnarii, fara sa atraga si abilitarea de drept acelui condamnat, este nelegala solutia primei instante care a respins ca lipsita de obiect cererea de reabilitare, pe considerentul ca fapta savârsita a fost între timp amnistiata.[4]
Comparata cu prescriptia raspunderii penale, reabilitarea ca si prescriptia este o cauza cu efecte extinctive. Dar pe când prescriptia înlatura raspunderea penala, reabilitarea nu înlatura decât consecintele condamnarii. Apoi, în timp ce la prescriptie trecerea unui anumit interval de timp este suficienta pentru ca renuntarea la aplicarea sanctiunii sa opereze, la reabilitare pe lânga conditia de timp se mai cer si alte conditii, mai ales în ceea ce priveste reabilitarea judecatoreasca. În ceea ce priveste prescriptia executarii pedepsei, reabilitarea se deosebeste de aceasta si prin faptul ca prescriptia executarii nu are vreun efect asupra decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care rezulta din sanctiunea penala, de fapt ea fixând doar momentul începerii curgerii termenului care poate sa intervina reabilitarea.
Gratierea, ca institutie de drept penal care are ca efect înlaturarea în tot sau în parte a executarii pedepsei sau înlocuirea unei pedepse mai grave cu una mai usoara, se deosebeste evident de institutia reabilitarii sub aspectul efectelor sale. Astfel, gratierea intervine în timpul executarii pedepsei si nu înlatura consecintele ce decurg din condamnarea, în timp ce reabilitarea intervine dupa executarea pedepsei si priveste exclusiv consecintele condamnarii. Daca gratierea poate fi uneori partiala sau conditionata, reabilitarea nu poate fi decât completata si neconditionata.[5]
Având în vedere cele aratate pâna în prezent, nu poate spune ca reabilitarea intervine numai dupa ce pedeapsa principala a fost executata sau stinsa în alt mod (adica prin amnistie, gratiere ori prescriptie). Deci reabilitarea este institutia care intervine de multe ori dupa ce au functionat alte institutii ale dreptului penal care duc la stingerea executarii pedepsei.
Sub raportul înlaturarii consecintelor condamnarii exista o înrudire între reabilitare si caile de atac extraordinare, atunci când acestea au ca efect recunoasterea nevinovatiei celui condamnat. Înrudirea este doar aparenta însa, deoarece temeiul înlaturarii consecintelor condamnarii este cu totul diferit la reabilitare avem de-a face cu o prezumtie de îndreptare acelui condamnat, pe când la caile extraordinare de atac avem de-a face cu dovada nevinovatiei celui condamnat.
Reabilitarea nu poate fi confundata nici cu institutiile procesuale reglementate în vederea desdaunarii victimelor erorilor judiciare si persoanelor detinute pe nedrept, ele diferind atât prin scopul pe care îl au, cât si prin efectele pe acare le produc. Reabilitarea nu are ca scop repararea unei nedreptati, pe când în cazul erorilor judiciare ne gasim în fata recunoasterii unei nevinovatii. Tot astfel, reabilitarea înseamna renuntarea la consecintele legate de condamnare, pe când în cazul erorilor judiciare avem o anulare a consecintelor impuse în mod injust.
Acum, din punct de vedere istoric si de legislatie comparata, se poate arata ca legislatiile penale din toate timpurile au folosit variate mijloace pentru a obtine efecte asemanatoare cu acelea ale reabilitarii. Astfel, în vechile legiuiri reabilitarea functiona în genere ca o modalitate a gratierii. La fel a fost si în vechiul drept românesc. Codul stirbei, în art.291-300,prevedea reabilitarea sub terminologia de "restatornicirea osânditilor". Codul comercial de la 1887 prevedea reabilitarea infractorilor condamnati pentru bancruta simpla, iar legea din 1916 prevedea reabilitarea condamnatilor care se vor distinge pe câmpul de lupta. Codul penal din 1936 a prevazut reabilitarea facultativa si pe cea de drept.
Legislatiile penale moderne au consacrat, prin reglementari speciale, institutia reabilitarii. Predominant este sistemul reabilitarii judecatoresti. Reabilitarea de drept este admisa limitat pentru condamnari mai usoare, mecanismul aplicarii sale limitându-se la radierea condamnarii din fisa de pe care se pot elibera certificate, nu însa si din fisa antecedentelor penale.
|
