REGLEMENTAREA REABILITĂRII sI EFECTELE EI
În Codul penal, reabilitarea se caracterizeaza prin efectele sale. Aceste efecte constituie esenta si specificul reabilitarii. Ele sunt comune atât reabilitarii de drept, cât si reabilitarii judecatoresti. Potrivit art.133, alin 1, din Codul penal, reabilitarea face sa înceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezult& 151h74b #259; din condamnare. Aceste efecte corespund atât ratiunii care a impus reglementarea institutiei reabilitarii, anume ca legea penala nu trebuie sa loveasca iremediabil pe cei condamnati, cât si scopului urmarit de aceasta institutie, acela de reintegrare sociala a condamnatului în temeiul bunei sale conduite.[1]
Asa cum am mai aratat, dupa stingerea pedepsei principale,condamnatul mai are de executat pedepsele complimentare private de drepturi, atunci au fost pronuntate. De asemenea, atunci când legile speciale prevad, condamnatul, dupa stingerea pedepsei principale, este în anumite cazuri subiect al unor consecinte extrapenale decurgând din simplul fapt al existentei condamnarii. La aceste cazuri capacitatea juridica a condamnatului este stirbita, diminuata, datorita acestor consecinte. Reabilitarea functioneaza tocmai în vederea înlaturarii consecintelor condamnarii, fie ca acesta au natura penala fie ca ele au caracter extrapenal. Reabilitarea face ca hotarârea de condamnare sa înceteze a mai produce astfel de consecinte. Reabilitarea face, de asemenea, sa înceteze caracterul de antecedent penal al condamnarii. Aceasta condamnare nu se mai ia în seama la stabilirea starii de recidiva, infractorul fiind considerat ca si cum ar fi un infractor primar. Condamnarea pentru care a intervenit reabilitarea înceteaza de a mai fi considerata ca un antecedent în acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
Atunci când exista mai multe condamnari succesive, reabilitarea nu poate fi partiala, efectele ei întinzându-se în mod necesar la toate condamnarile concurente, ea fiind indivizibila.
Efectele reabilitarii se limiteaza însa numai la consecintele ce deriva din condamnarea penala. Ele nu privesc consecintele civile ale infractiunii, adica dispozitiile civile ale hotarârii de condamnare (despagubiri, cheltuieli de judecata) a caror realizare este favorizata de institutia reabilitarii.
Prin încetarea consecintelor privative sau restrictive de drepturi ce decurg din condamnarea penala, fostul condamnat se afla, din punct de vedere al capacitatii sale juridice, în situatia anterioara condamnarii.
Comparativ cu institutiile de drept penal care înlatura executarea pedepsei principale fara sa înlature celelalte consecinte penale sau extrapenale ale condamnarii, reabilitarea difera prin aceea ca ea nu stinge niciodata pedeapsa principala, deoarece ea nu poate interveni decât dupa ce aceasta s-a stins. Efectele reabilitarii se limiteaza numai la consecintele condamnarii care dainuiesc si dupa stingerea pedepsei principale.[2]
Asa cum rezulta din dispozitiile art.133 din Codul penal, reabilitarea cu efecte în ceea ce priveste interdictiile si decaderile, precum si incapacitatile care rezult& 151h74b #259; din condamnare. În acest sens textul prevede ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare în functia din care infractorul a fost scos în urma condamnarii ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei, sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, tot art.133 din Codul penal prevede ca reabilitarea nu are efecte asupra masurilor de siguranta, cu exceptia masurii de siguranta a interdictiei de a se afla în anumite localitati.
Exceptia privind inexistenta obligatiei de reintegrare în functia din care infractorul a fost scos nu înseamna câtusi de putin ca cel reabilitat nu ar putea redobândi pe caile obisnuite, normale, situatie pe care o pierduse din cauza condamnarii. Cel reabilitat va putea din nou îndeplini functia sau ajunge în postul pe care îl îndeplinea înainte de condamnare. Aceasta exceptie prevazuta în lege îsi are justificarea în necesitatea pastrarii stabilitatii în ocuparea functiilor, stabilirea care constituie o conditie importanta a bunei desfasurari a activitatii oricarei institutii sau societati comerciale. Nu ar fi normal ca salariatii angajati în posturile ramase vacante prin îndepartarea celor condamnati sa fie concediati pentru a fi reintegrati cei reabilitati.
Exceptia privitoare la masurile de siguranta îsi are justificarea în natura acestor masuri care sunt luate atunci când exista un pericol socil, ele trebuind sa dureze atât timp cât dureaza starea de pericol, aceasta stare de pericol neputând fi înlaturata pe cale de reabilitare.
În urma savârsirii unor fapte incriminate de legea penala, pot fi luate fata de faptuitori, în anumite conditii, unele masuri de siguranta. Aceste masuri sunt aplicate în vederea înlaturarii pericolului social al savârsirii de noi infractiuni de anumiti faptuitori care, fie datorita starii lor psihofizice, fie felului lor de viata, prezinta un ridicat grad de pericol social (de exemplu, internarea alienatilor mintali, interzicerea exercitarii unei profesii sau meserii, a ocuparii unei functii, etc.). Potrivit art.133 din Codul penal, reabilitarea nu are efect asupra masurilor de siguranta, cu exceptia masurii de siguranta a interzicerii de a se afla în anumite localitati. Aceasta masura, privind un pericol rezultat din conduita faptuitorului, poate forma obiect al reabilitarii, deoarece buna conduita a fostului condamnat implica si înlaturarea pericolului social care a generat interdictia de a se afla în anumite localitati.
Privitor la efectele reabilitarii obtinute în strainatate, este de arata ca daca hotarârea de reabilitare a fost recunoscuta în tara noastra ea va produce aceleasi efecte ca si hotarârile pronuntate în tara. Trebuie precizat ca atunci când se va proceda la recunoasterea hotarârilor de reabilitare obtinute în strainatate, instanta competenta va trebui sa examineze daca temeiurile pentru care a fost acordata reabilitarea nu contravin principiilor fundamentale din dreptul nostru penal.
|
