REGLEMENTAREA REABILITĂRII sI EFECTELE EI
Īn Codul penal, reabilitarea se caracterizeaza prin efectele sale. Aceste efecte constituie esenta si specificul reabilitarii. Ele sunt comune atāt reabilitarii de drept, cāt si reabilitarii judecatoresti. Potrivit art.133, alin 1, din Codul penal, reabilitarea face sa īnceteze decaderile, interdictiile si incapacitatile care rezult& 151h74b #259; din condamnare. Aceste efecte corespund atāt ratiunii care a impus reglementarea institutiei reabilitarii, anume ca legea penala nu trebuie sa loveasca iremediabil pe cei condamnati, cāt si scopului urmarit de aceasta institutie, acela de reintegrare sociala a condamnatului īn temeiul bunei sale conduite.[1]
Asa cum am mai aratat, dupa stingerea pedepsei principale,condamnatul mai are de executat pedepsele complimentare private de drepturi, atunci au fost pronuntate. De asemenea, atunci cānd legile speciale prevad, condamnatul, dupa stingerea pedepsei principale, este īn anumite cazuri subiect al unor consecinte extrapenale decurgānd din simplul fapt al existentei condamnarii. La aceste cazuri capacitatea juridica a condamnatului este stirbita, diminuata, datorita acestor consecinte. Reabilitarea functioneaza tocmai īn vederea īnlaturarii consecintelor condamnarii, fie ca acesta au natura penala fie ca ele au caracter extrapenal. Reabilitarea face ca hotarārea de condamnare sa īnceteze a mai produce astfel de consecinte. Reabilitarea face, de asemenea, sa īnceteze caracterul de antecedent penal al condamnarii. Aceasta condamnare nu se mai ia īn seama la stabilirea starii de recidiva, infractorul fiind considerat ca si cum ar fi un infractor primar. Condamnarea pentru care a intervenit reabilitarea īnceteaza de a mai fi considerata ca un antecedent īn acordarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
Atunci cānd exista mai multe condamnari succesive, reabilitarea nu poate fi partiala, efectele ei īntinzāndu-se īn mod necesar la toate condamnarile concurente, ea fiind indivizibila.
Efectele reabilitarii se limiteaza īnsa numai la consecintele ce deriva din condamnarea penala. Ele nu privesc consecintele civile ale infractiunii, adica dispozitiile civile ale hotarārii de condamnare (despagubiri, cheltuieli de judecata) a caror realizare este favorizata de institutia reabilitarii.
Prin īncetarea consecintelor privative sau restrictive de drepturi ce decurg din condamnarea penala, fostul condamnat se afla, din punct de vedere al capacitatii sale juridice, īn situatia anterioara condamnarii.
Comparativ cu institutiile de drept penal care īnlatura executarea pedepsei principale fara sa īnlature celelalte consecinte penale sau extrapenale ale condamnarii, reabilitarea difera prin aceea ca ea nu stinge niciodata pedeapsa principala, deoarece ea nu poate interveni decāt dupa ce aceasta s-a stins. Efectele reabilitarii se limiteaza numai la consecintele condamnarii care dainuiesc si dupa stingerea pedepsei principale.[2]
Asa cum rezulta din dispozitiile art.133 din Codul penal, reabilitarea cu efecte īn ceea ce priveste interdictiile si decaderile, precum si incapacitatile care rezult& 151h74b #259; din condamnare. Īn acest sens textul prevede ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare īn functia din care infractorul a fost scos īn urma condamnarii ori de rechemare īn cadrele permanente ale armatei, sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, tot art.133 din Codul penal prevede ca reabilitarea nu are efecte asupra masurilor de siguranta, cu exceptia masurii de siguranta a interdictiei de a se afla īn anumite localitati.
Exceptia privind inexistenta obligatiei de reintegrare īn functia din care infractorul a fost scos nu īnseamna cātusi de putin ca cel reabilitat nu ar putea redobāndi pe caile obisnuite, normale, situatie pe care o pierduse din cauza condamnarii. Cel reabilitat va putea din nou īndeplini functia sau ajunge īn postul pe care īl īndeplinea īnainte de condamnare. Aceasta exceptie prevazuta īn lege īsi are justificarea īn necesitatea pastrarii stabilitatii īn ocuparea functiilor, stabilirea care constituie o conditie importanta a bunei desfasurari a activitatii oricarei institutii sau societati comerciale. Nu ar fi normal ca salariatii angajati īn posturile ramase vacante prin īndepartarea celor condamnati sa fie concediati pentru a fi reintegrati cei reabilitati.
Exceptia privitoare la masurile de siguranta īsi are justificarea īn natura acestor masuri care sunt luate atunci cānd exista un pericol socil, ele trebuind sa dureze atāt timp cāt dureaza starea de pericol, aceasta stare de pericol neputānd fi īnlaturata pe cale de reabilitare.
Īn urma savārsirii unor fapte incriminate de legea penala, pot fi luate fata de faptuitori, īn anumite conditii, unele masuri de siguranta. Aceste masuri sunt aplicate īn vederea īnlaturarii pericolului social al savārsirii de noi infractiuni de anumiti faptuitori care, fie datorita starii lor psihofizice, fie felului lor de viata, prezinta un ridicat grad de pericol social (de exemplu, internarea alienatilor mintali, interzicerea exercitarii unei profesii sau meserii, a ocuparii unei functii, etc.). Potrivit art.133 din Codul penal, reabilitarea nu are efect asupra masurilor de siguranta, cu exceptia masurii de siguranta a interzicerii de a se afla īn anumite localitati. Aceasta masura, privind un pericol rezultat din conduita faptuitorului, poate forma obiect al reabilitarii, deoarece buna conduita a fostului condamnat implica si īnlaturarea pericolului social care a generat interdictia de a se afla īn anumite localitati.
Privitor la efectele reabilitarii obtinute īn strainatate, este de arata ca daca hotarārea de reabilitare a fost recunoscuta īn tara noastra ea va produce aceleasi efecte ca si hotarārile pronuntate īn tara. Trebuie precizat ca atunci cānd se va proceda la recunoasterea hotarārilor de reabilitare obtinute īn strainatate, instanta competenta va trebui sa examineze daca temeiurile pentru care a fost acordata reabilitarea nu contravin principiilor fundamentale din dreptul nostru penal.
|
