în domeniile în care Tratatele comunitare stabilesc acest tip de competenta, statele membre nu mai au dreptul sa intervina prin reglementari la nivel national, ci decizia va fi luata numai la nivel supranational în institutiile UE
domenii:
- politicile comune (Politica agricola comuna, Politica de transporturi, Politica comerciala comuna, Politica comuna de pescuit);
- regulile generale ale concurentei;
- politica monetara;
- masuri pentru conservarea resurselor biologice ale marilor;
- uniune vamala;
- piata interna etc.
în domeniile în care se aplica o astfel de competenta, deciziile se iau si/sau la nivel comunitar, supranational si/sau la nivel national, intern.
domenii:
- dreptul concurential;
- ajutorul umanitar;
- ajutorul în domeniul dezvoltarii;
- acordurile internationale;
- extinderea UE;
- politicile sociale, de mediu, sanatatea etc.
art. 5 TCE:
- Uniunea Europeana va actiona în concordanta cu principiul subsidiaritatii, numai daca si în masura în care obiectivele actiunii propuse nu pot fi realizate deplin de catre statele membre si pot fi, prin urmare, mai bine realizate la nivel comunitar.
domenii care au ramas în sarcina nivelului national al statelor membre, fara, însa, ca acestea sa poata lua unilateral masuri interzise de tratate (libertatea nu este, deci, absoluta …).
exemple:
- proprietatea;
- dreptul penal;
- fiscalitatea (cu exceptia impozitelor indirecte, mai ales TVA-ul);
- securitatea etc.
|
Competente exclusive ale Uniunii |
Competente partajate |
Actiuni de coordonare sau completare |
|
Concurenta Uniunea vamala Politica comerciala comuna Politica monetara pentru statele € Conservarea resurselor biologice ale marii (În cadrul politicii comune a pescuitului) |
Piata interna Spatiul de libertate, securitate si justitie Agricultura, pescuitul Transporturile si retelele transeuropene Energia Politica sociala, coeziunea economica, sociala si teritoriala Mediul Protectia consumatorilor Sanatatea publica (Mize comune ale securitatii) Cercetarea, dezvoltarea tehnologica si spatiul Cooperarea în domeniile dezvoltarii si ajutorului umanitar |
Industria Protectia si ameliorarea sanatatii oamenilor Educatia Formarea profesionala Tineretul si sportul Cultura Protectia civila |
Sursa bibliografica: https://www.mie.ro/_documente/dictionar/Pagina_P.htm
Principiul repartizarii competentelor
Deoarece dinamismul integrãrii europene determinã modificãri permanente ce împiedicã stabilirea unei « liste » definitive de competenþe, Uniunea Europeanã nu cunoaste sistemul clasic de atribuire a competentelor folosit de cãtre statele federale, unde se stie clar care sunt atributiile institutiilor federale si care cele ale statelor ce compun federatia. Se pune atunci întrebarea dacã Comunitatea dispune doar de competente explicit atribuite prin Tratat, sau poate sã-si extindã aria de actiune si la alte domenii ce nu i-au fost rezervate de la început. Jurisprudenta Curtii de Justitie a CE a consacrat « teoria puterilor implicite », conform cãreia Comunitatea dispune de competentele necesare realizãrii obiectivelor rezultate din competenþele expres prevãzute în Tratat. În mod concret, Comunitatea Europeanã putea astfel sã-si vadã recunoscute competentele externe ori de câte ori adopta, pentru punerea în practicã a unui obiectiv stipulat în Tratat, dispoziþii prin care sunt instaurate noi reguli comune pentru statele sale membre. În plan operational, trebuie fãcutã distincþie între competentele exclusive si competentele concurente. În principiu, Uniunea Europeanã dispune de competente concurente, competentele exclusive constituind exceptia. Competenta exclusivã implicã faptul cã Uniunea este singura care poate interveni, orice interventie a statelor membre fiind deci exclusã. Curtea de Justitie a CE a reþinut cã UE dispune de competente exclusive în douã domenii : politica comercialã si conservarea resurselor biologice ale mãrii. În ceea ce priveste competentele concurente, acestea sunt exercitate în conformitate cu principiul preemtiunii comunitare : statele membre îsi pastrezã competenþa atâta timp cât Comunitatea nu si-a exercitat propria sa competenta, însã în momentul în care Comunitatea stabileste reglementãri în domeniul respectiv statele membre pierd orice competenþã de a legifera la acelasi nivel. Principiul preemtiunii comunitare este subordonat principiului subsidiaritãtii.
Principiul subsidiaritatii
Conceptul de subsidiaritate îsi are originea în doctrina socialã a bisericii care are în vedere organizarea relaþiilor între diferitele grupuri sociale si afirmã principiul conform cãruia colectivitãtile mari nu trebuie sã intervinã la nivelul colectivitãtilor mici decât în probleme ce pot fi mai bine soluþionate la esalonul superior, cu alte cuvinte « centrul » nu intervine decât de o manierã subsidiarã în raport cu colectivitãtile de bazã. Ideea este preluatã într-un raport al Comisiei Europene din 26.06.1975, în care se spune cã : « Uniunea Europeanã nu trebuie sã conducã la realizarea unui super-stat centralizat. În consecintã si în conformitate cu principiul subsidiaritãtii, nu vor fi atribuite Uniunii decât sarcinile pe care statele membre nu le vor putea îndeplini în mod eficace ». Definitia de mai sus reprezintã ceea ce se numeste « subsidiaritatea initialã». Dupã adoptarea Tratatului de la Maastricht, principiul subsidiaritãtii este mentionat în acest document (formula fiind preluatã si în Tratatul de la Amsterdam) în articolul 3B art. 5 TCE – versiunea consolidatã), în forma urmãtoare : « Comunitatea actioneazã în limita competentelor si a obiectivelor ce-i sunt conferite prin Tratat. În domeniile ce nu tin de competenta sa exclusivã, Comunitatea nu intervine – conform principiului subsidiaritãtii – decât în mãsura în care obiectivele acþiunii avute în vedere nu pot fi realizate de o manierã suficientã de cãtre statele membre, ele fiind – datoritã dimensiunilor si efectelor la care dau nastere – îndeplinite mai bine printr-o actiune la nivel comunitar ».
|
