România - stat unitar si indivizibil
Caracterul unitar al statului român exprima o trasatura a acestuia ce vizeaza unul din elementele sale constitutive, anume teritoriul. Sub aspectul structurii de stat, România se prezinta ca un stat unitar. Astfel, pe teritoriul României este organizata o singura formatiune statala. Pe cale de consecinta, exista un sin 14114g619o gur rând de autoritati publice centrale, adica un singur Parlament, un singur Guvern si un singur for judecatoresc suprem. Cetatenii au o singura cetatenie, cetatenia româna.
Sub aspectul organizarii administrativ-teritoriale, asa cum am vazut, România este organizata în judete, orase si comune, iar autoritatile publice administrative din aceste unitati functioneaza pe baza principiilor descentralizarii, autonomiei locale si al desconcentrarii serviciilor publice locale (vezi articolul 120 din Constitutie).
întreaga organizare statala este stabilita prin Constitutie. Forma unitara corespunde continutului statului precum si compozitiei nationale a poporului român.
Cât priveste caracterul indivizibil al statului român, caracter exprimat înca de Constitutia din anul 1866, acesta priveste toate cele trei elemente constitutive ale statului în ansamblu, precum si pe fiecare dintre ele în parte. Nici unul din cele trei elemente - teritoriu, populatie si suveranitate - nu poate fi împartit, în sensul de a fi sub stapânirea altor state.
România - stat de drept, democratic si social
România este un stat de drept. Statul de drept, ca teorie si realitate s-a impus mult mai târziu în istoria societatii, în principiu atunci când s-a considerat ca si autoritatile publice, guvernantii trebuie sa se supuna unor reguli juridice. Este evident ca statul de drept a aparut ca o replica data statului despotic. Spre sfârsitul secolului al XVlII-lea si începutul secolului al XlX-lea s-a formulat si teoretizat idcca potrivit careia scopul fundamental al statului este de a asigura realizarea dreptului si ca oamenii care detin puterea (guvernantii) sunt supusi dreptului si limitati prin drept.
Statul administrator si statul judecator, trebuie sa retinem ca starul de drept nu se confunda cu principiul legalitatii, el este mai mult decât atât. Statul de drept ramâne o simpla teorie daca nu este constituit dintr-un sistem de garantii (inclusiv juridice) care sa asigure reala încadrare a autoritatilor publice în coordonatele dreptului. Statul de drept trebuie efectiv sa se auto-limiteze prin drept.
Ca atare statul de drept are un continut complex si în acest sens se considera ca suntem în prezenta unui stat de drept acolo unde: domnia dreptului este evidenta; continutul acestui drept valorifica la dimensiunile lor reale drepturile si libertatile cetatenesti; se realizeaza echilibrul, colaborarea si controlul reciproc al puterilor publice (autoritatilor publice); se realizeaza accesul liber la justitie.
România este un stat democratic, ceea ce exprima realitatea ca regimul politic al României este unul democratic. Din perspectiva analizei formei de stat, aceasta ultima trasatura întregeste caracterizarea statului român cu precizarea modului în care se exercita puterea de stat în raport cu elementul statului care este populatia.
Caracterul democratic al statului înseamna ca autoritatile publice se întemeiaza pe vointa poporului, exprimata prin alegeri libere si corecte. De asemenea implica proclamarea si garantarea libertatilor publice. Totodata democratia implica: un sistem pluralist, responsabilitatea guvernantilor, obligatia lor de a se conforma legilor, exercitarea impartiala a justitiei de catre judecatori independenti si inamovibili. Democratia are ca fundament respectarea fiintei umane si a statului de drept. Caracterul democratic al statului si statul de drept se implica si se presupun reciproc. Aceste trasaturi se pot regasi acolo unde echilibrul puterilor este realizat, unde suprematia constitutiei este asigurata. Pentru ca, în fond democratia poate fi definita si ca domnia dreptului.
România este un stat social. Acest caracter rezulta atât din natura (esenta) statului, cât si mai ales din functiile sale. Statul modern poate si trebuie sa imprime tuturor actiunilor economice, politice, culturale, un continut social fundamentat pe valori etice si umane care sa creeze terenul fertil exprimarii reale a personalitatii cetatenilor, a drepturilor si libertatilor lor, a sanselor lor egale. Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri, un simplu observator, ci un participant care trebuie sa intervina, trebuie sa aiba initiativa si mai ales sa ia masuri care sa asigure realizarea binelui comun. El trebuie sa protejeze pe cel slab, dezavantajat de destin si de sansa, trebuie sa sprijine sectoare economice aflate în criza dar care sunt indispensabile promovarii unui trai civilizat, trebuie sa asigure functionarea unor servicii publice de protectie si interventie sociala, întelegerea caracterului social al statului ne permite explicarea sensului si dimensiunilor unor prevederi constitutionale, precum cele din: art. 32 privind garantarea dreptului la învatatura; art. 34 privind obligatia statului de a lua masuri pentru asigurarea igienei si sanatatii publice; art. 41 privind protectia sociala a muncii; art. 47 privind obligatia statului de a lua masurile necesare asigurarii unul nivel de trai decent cetatenilor; art. 49 privind protectia copiilor si tinerilor; art. 50 privind protectia persoanelor cu handicap.
Parlamentul
Caracterizarea parlamentului
Aparitia parlamentului, ca institutie politico-juridica fundamentala într-o societate organizata în stat, a fost de fapt o reactie fireasca împotriva despotismului si tiraniei specifice absolutismului feudal. Aparitia parlamentului trebuie considerata ca exprimând cerinta umana de participare la facerea legilor, participare care este de fapt prima dintre legile democratiei.
Parlamentul apare deci ca o institutie politica si juridica formata din una sau mai multe corpuri, adunari sau "camere", fiecare alcatuita dintr-un numar de membri (deputati, senatori), dispunând, într-o masura mai mare sau mai mica, de putere de decizie. Parlamentul nu trebuie confundat cu comitetele sau comisiile, care, de regula, sunt create de catre camerele parlamentare si cuprind un numar mai mic de membri si nici cu adunarile consultative, care nu au puteri de decizie.
|
