SECURITATEA SI DREPTURILE OMULUI

SECURITATEA sI

DREPTURILE OMULUI

SECURITATEA sI

DREPTURILE OMULUI

"Asupra sa, asupra propriului trup si asupra propriei minti,

individul este suveran

John Stuart Mill

Pacea si securitatea internationala au reprezentat dintotdeauna o preocupare constanta a umanitatii. Istoria omenirii a consemnat modalitati dintre cele mai diversificate de materializare a preocuparilor pentru asigurarea securitatii, plecând de la nivelul micro - cel al individului - si ajungând la nivelul macro - acela al societatii si al statelor din contextul international.

Termenul de securitate provine din latinescul securitas/securitis si sugereaza faptul de a fi la adapost de orice pericol, sentimentul de încredere si liniste pe care îl da cuiva absenta oricarei primejdii.

Pentru ca securitatea sa fie reala si efectiva, trebuie sa dobândeasca dimensiunile certitudinii, precum aceea a frontierelor, a unitatii si integritatii teritoriale, pastrarea bagajului lingvistic, spiritual si cultural. Ansamblul statal international nu poate fi imaginat în absenta totala a pericolelor, fapt pentru care este de dorit nu neaparat înlaturarea pericolelor, cât tinerea acestora sub control.

Notiunea de securitate nu este una absoluta, ci, relativa, astfel, din te 23423c29x rmenul de securitate au derivat în teoria si practica relatiilor internationale o serie de concepte si notiuni, precum: securitate internationala/mondiala, securitate continentala/regionala, securitate multiregionala, securitate colectiva sau securitate prin cooperare.

De asemenea, Barry Buzan identifica cinci dimensiuni ale conceptului de securitate: politica, militara, economica, ecologica si societala.

Securitatea ecologica îsi are originile în vremurile modernitatii târzii, odata cu accentuarea problematicii poluarii mediului înconjurator. Specific securitatii mediului înconjurator este caracterul transfrontalier al acesteia. Amenintarile la adresa mediului natural de viata sunt tot atât de importante pentru viitorul omenirii ca si amenintarea reprezentata de posibilitatea producerii unei catastrofe nucleare. Deoarece degradarea mediului afecteaza bunastarea populatiei si performantele economiilor nationale si ale celei globale, guvernele diferitelor state au devenit preocupate de amploarea acestui fenomen.

Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, cunoscut si sub denumirea de Conferinta Organizatiei Natiunilor Unite asupra Mediului si Dezvoltarii (UNCED) a abordat problematica securitatii mediului si pe cea a dezvoltarii economice , privite în general ca fiind în conflict una cu cealalta.

Securitatea societala include problematica drepturilor omului si protectia minoritatilor.

Securitatea internationala presupune organizarea relatiilor internationale în asa maniera încât fiecare stat în parte a lumii sa beneficieze de protectie în fata oricarei agresiuni, act de forta, de amenintare cu folosirea fortei, de orice atentat la adresa independentei si suveranitatii nationale sau a integritatii lor teritoriale, protectie ce se realizeaza prin interdependenta factorilor militari, politici, economici, sociali, tehnologici si geografici. Pacea si securitatea internationala devine astfel rezultatul sumei pacii si securitatii fiecaruia dintre statele membre ale comunitatii internationale si nu pot fi obtinute fara cooperarea lor totala.

Cu scopul realizarii unei cooperari mai eficiente între statele lumii, au fost create organizatii internationale, precum Organizatia Natiunilor Unite (ONU), Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europei Occidentale (UEO), Uniunea Europeana (UE), Uniunea Africana (UA), cu rol in luarea deciziilor si asigurarea aplicarii lor în statele membre care le compuneau.

În contextul mentinerii pacii si a securitatii colective la nivel mondial, Organizatia Natiunilor Unite detine un rol esential.

Fiind de inspiratie americana, ONU constituie un forum pe cât se poate de universal, cu un organ restrâns în centrul sau, Consiliul de Securitate, compus din cei cinci membri permanenti, China, Franta, Rusia, Anglia si Statele Unite ale Americii si însarcinat cu mentinerea ordinii internationale.

Documentele fondatoare ale ONU sunt Carta Natiunilor Unite si Statutul Curtii Internationale de Justitie, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dar si rezolutii ale Consiliului de Securitate, hotarâri ale Adunarii Generale sau documente elaborate de Consiliul Economic si Social al ONU.

Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferintei Natiunilor Unite si a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Statutul Curtii Internationale de Justitie este parte integranta a Cartei. Odata cu intrarea în vigoare a Cartei, ia nastere ONU, compusa din cincizeci si unu de tari, care se angajau sa mentina pacea prin cooperare internationala si colectiva. Astazi, aproape toate natiunile lumii sunt membre ONU: o suta nouazeci si doua de tari.

În preambulul Cartei ONU, "popoarele natiunilor unite" îsi exprima dezideratul "de a practica toleranta si de a trai în pace unul cu celalalt, ca buni vecini, prin unirea fortelor pentru mentinerea pacii si a securitatii internationale".

Capitolul I al Cartei enunta scopurile principale ale ONU: "pacea si securitatea internationala", prin luarea de masuri colective, dezvoltarea de "relatii prietenesti între natiuni", prin respectarea principiului egalitatii în drepturi a popoarelor si realizarea unei cooperari în rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural, umanitar si ca ONU sa reprezinte un "centru în care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri comune".

În ceea ce priveste securitatea si mentinerea pacii, conform Cartei (Capitolul VI - Rezolvarea pasnica a diferendelor), Consiliul de Securitate are mai întâi un rol de prevenire a conflictelor, actionând prin recomandare, mediere sau conciliere.

Dar inovatia se afla in Capitolul VII - Actiunea în caz de amenintare a pacii si de acte de agresiune. Dupa ce a constatat ca se confrunta cu o asemenea situatie, Consiliul de Securitate decide toate masurile necesare, însa neimplicând de la început forta armata (de exemplu, embargo asupra armelor, sanctiuni în plan economic), eventual mobilizând apoi aceasta forta.

Conform acestui exemplu, se poate constata ca mentinerea securitatii si restabilirea pacii în zonele de conflict se realizeaza prin apelarea la metode pasnice, de natura economico-sociala, evitându-se pe cât posibil utilizarea fortei armate. Din acest punct de vedere, ONU reprezinta si un bun exemplu în calitate de aparator al drepturilor omului, deziderat exprimat si în preambulul Cartei Natiunilor Unite: "Noi, popoarele Natiunilor Unite, hotarâte sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboinic, care, de doua ori în cursul vietii unui om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si valorile persoanei umane".

Astfel, articolul 2(7) din Carta Natiunilor Unite, care se refera la faptul ca ONU nu va "interveni", pe baza Cartei, în problemele de jurisdictie interna a statelor, nu mai poate fi invocat atunci când este vorba de respectarea drepturilor omului. Înca de la primele documente adoptate de ONU, problematica drepturilor omului a capatat o dimensiune internationala, care scoate acest domeniu din cadrul problemelor interne ale statelor, astfel ca la 11 decembrie 1946, în cadrul primei sesiuni a Adunarii Generale a ONU, a fost adoptata rezolutia 96(I) cu privire la crima de genocid. Adunarea Generala considera pedepsirea genocidului ca fiind o "problema de preocupare internationala", aceasta fiind o "crima în raport cu dreptul international".

Conceptul drepturilor omului se înscrie în filosofia dreptului natural, fiind formulat pentru prima data în secolul al XVIII-lea. A fost concretizat, însa, în timpul a doua mari evenimente istorice: revolutia burgheza din Franta (1789) si rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord împotriva Marii Britanii (1776). În urma acestor evenimente au rezultat doua documente importante în analizarea evolutiei drepturilor omului.

Primul document îl reprezinta Declaratia Revolutiei Franceze privind Drepturile Omului si Cetateanului din 26 august 1789. Declaratia da expresie filosofiei dreptului natural si consacra principiul egalitatii tuturor persoanelor în fata legii, ca principiu pe care se întemeiaza celelalte drepturi si libertati, precum: dreptul la proprietate, la securitate, la rezistenta fata de opresiune, libertate de gândire, de expresie si de manifestare. În primul dintre cele saptesprezece capitole ale Declaratiei, Adunarea Nationala ataca privilegiile aristocratice si originea sociala: "oamenii sunt nascuti si continua întotdeauna sa fie liberi si egali în drepturile lor. De aceea, diferentele civile (de rang sau clasa sociala) pot fi întemeiate doar în interes public". Al doilea si al treilea articol atacau absolutismul politic, reglementând ca statul sa se întemeieze doar pe consimtamântul general al celor guvernati:

"II. Ţelul (scopul) tuturor asocierilor politice este pastrarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului; iar aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta la opresiune.

III. Natiunea este în esenta sursa suveranitatii si, nici un individ sau grup de indivizi, nu are dreptul la vreo autoritate publica care nu deriva în mod expres de la acesta".

Cel de-al doilea document, Declaratia de Independenta a coloniilor engleze din America, a  fost redactata în principal de Thomas Jefferson, si a fost adoptata la 4 iulie 1776 la Philadelphia. Declaratia de Independenta utilizeaza o versiune concentrata a ideilor lui John Locke, Paine si ale altor filosofi politici din perioada de început a liberalismului, proclamând principiul egalitatii între indivizi, dreptul la viata si libertate si instituirea guvernelor cu consimtamântul celor guvernati. Astfel, preambulul documentului consacra faptul ca "toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt înzestrati de Creator cu anumite Drepturi inalienabile si ca între acestea se numara Viata, Libertatea si cautarea Fericirii - ca pentru a asigura aceste drepturi sunt instituite Guvernaminte între oameni, a caror dreapta putere provine din consimtamântul celor guvernati".

Punerea în aplicare a drepturilor astfel proclamate, atât în SUA, cât si în Franta, s-a realizat prin Constitutii scrise.

Constitutia este legea fundamentala a unui stat. Ea reprezinta acel "contract social", prin care cetatenii investesc cu putere politica statul, pentru ca acesta din urma sa le asigure tuturor respectarea drepturilor si libertatilor care le revin. Statul este cel care, conform reglementarilor juridice este obligat sa ofere protectie si securitate fiecarui cetatean care îl compune. În acest context, cel mai eficient tip de stat este statul de drept, în care toate activitatile puterii si reprezentantilor sai, de sus pâna jos, se desfasoara conform legilor si Constitutiei, iar ordinea sociala este bazata pe respectarea legii. Într-un stat de drept se cere si se impune tuturor institutiilor, întreprinderilor si cetatenilor sa respecte legea pe baza vechiului principiu roman dura lex, sed lex - legea este dura, dar este lege.

Din acest punct de vedere, nu putem concepe drepturi si libertati în lipsa unei securitati reale din partea statului.

Dupa al doilea Razboi Mondial, securitatea si protectia drepturilor omului se extinde la nivel international, în parte datorita dezvaluirii atrocitatilor comise de nazisti, iar pe de alta parte, ca urmare a perpetuarii practicii încalcarii drepturilor omului în statele cu regimuri totalitare. Curând, problematica drepturilor omului nu mai reprezenta o atributie nationala, aceasta problema trecând pe agenda de lucru si dezbateri ale Organizatiei Natiunilor Unite, Uniunii Europene, Consiliului Europei si ale altor organizatii internationale specializate.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptata de Adunarea generala a ONU la 10 decembrie 1948, considerând ca "recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile, constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii în lume".

Declaratia a reprezentat primul instrument juridic international care a fixat normele pentru promovarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale, stabilind ca toti oamenii, indiferent de "rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau oricare alte împrejurari", beneficiaza în mod egal de drepturile si libertatile stipulate în declaratie (articolul 2).

Articolele 3, 5, 12, 14, 22 si 25 se refera în mod explicit la protectia sociala si securitatea individuala de care fiecare individ are dreptul sa beneficieze: "orice persoana, în calitate de membru al societatii, are dreptul la securitate sociala"(articolul 22).

Un aspect important al dimensiunii securitatii, este acela ca accentul în ceea ce priveste protectia începe sa fie din ce în ce mai mult plasat pe individ, ca baza a securitatii statului prin asigurarea securitatii cetateanului, si nu se mai pot invoca ratiuni de securitate ale statului în detrimentul individului si al drepturilor sale fundamentale. Aceasta stare de fapt o regasim în documentele si tratatele internationale oficiale.

Un astfel de document a fost adoptat în cadrul summit-ului de la Budapesta din 5-6 decembrie 1994. Documentul s-a intitulat Spre un parteneriat adevarat într-o noua era. Capitolul VIII al acestui document, referitor la Dimensiunea umana a Deciziilor, stipuleaza faptul ca "drepturile omului si libertatile fundamentale, statul de drept si institutiile democratice, reprezinta fundamentul pacii si stabilitatii, constituindu-se într-o contributie cruciala la prevenirea conflictelor în cadrul unui concept cuprinzator al securitatii".

Tot în cadrul summit-ului de la Budapesta a fost adoptat si Codul de Conduita referitor la aspectele politico-militare ale securitatii. În paragraful 36, Codul prevedea ca, în cazul în care un stat OSCE nu poate evita folosirea fortei "pentru a îndeplini misiuni de asigurare a securitatii interne", el el este obligat sa nu foloseasca mijloace disproportionate fata de obiectivul urmarit si "sa evite ranirea civililor sau afectarea proprietatilor lor".

Paragraful 37 al documentului completeaza, enuntând faptul ca "statele participante nu vor folosi fortele armate pentru a limita exercitarea pasnica si legala a drepturilor omului si a drepturilor civile de catre persoane ca indivizi sau ca reprezentanti ai grupurilor si nici nu le vor deposeda de identitatea nationala, religioasa, culturala, lingvistica sau etnica".

Declaratia Reuniunii Extraordinare a Consiliului de Ministri al Uniunii Europei Occidentale cu Statele din Centrul Europei abordeaza de asemenea problema securitatii în raport cu drepturile omului: "(.) securitatea, în sensul sau cel mai larg, include nu numai aspectele militare, dar si pe cele politice, respectul pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, la fel ca si aspectele economice, sociale si de mediu".

Dimensiunea protectiei drepturilor omului ca o componenta a securitatii se regaseste si în Tratatul de la Maastricht: "obiectivele politice externe si de securitate comune" reprezinta "dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept, ca si respectul pentru drepturile omului si libertatile fundamentale".

La data de 12 decembrie 2007 a fost adoptata Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, care înlocuia precedenta Carta adoptata în decembrie 2000. Carta se inspira din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) si protejeaza viata, demnitatea, integritatea corporala a individului, interzicând sclavia si tortura. Cetatenii europeni beneficiaza de asemenea de securitatea sociala, precum si de o serie de drepturi: la opinie, libertate, proprietate, educatie, egalitate de orice natura, protectie pentru copii, persoane în vârsta si persoane cu dizabilitati, drepturi politice, beneficii în domeniul sanatatii, protectia mediului, etc.

În mod special, sistemul european de protectie a drepturilor omului s-a dezvoltat în decursul a mai bine de jumatate de secol, afirmând înca din anul 1950 "atasamentul profund fata de aceste libertati fundamentale care constituie temelia însasi a justitiei si a pacii în lume si a caror mentinere se bazeaza în mod esential, pe de o parte, pe un regim politic cu adevarat democratic, iar pe de alta parte, iar pe de alta parte pe o conceptie comuna si un respect comun al drepturilor omului".

Împreuna cu organizatiile non-guvernamentale si institutiile nationale de specialitate, organizatiile internationale cauta diverse pârghii de realizare a protectiei si securitatii drepturilor individuale ale cetatenilor.

Individul luat separat devine centrul social, celula societatii, indiferent de caracteristicile sale etnice, sexuale, lingvistice, rasiale, etc. statul devine responsabil pentru existenta lui si este obligat sa-i asigure cadrul politico-social ideal pentru realizarea în conditii optime a drepturilor si libertatilor care îi revin conform legii.

Securitatea, din acest punct de vedere, presupune focalizarea tuturor mecanismelor statale, regionale si internationale în directia realizarii bunastarii individului.